Cu Ultimii eretici ai imperiului, Vasile Ernu ridică, vizibil, mizele spectaculosului şi… ereticului Născut în U.R.S.S. (2006), dar le şi clarifică. „Ostalgia“ ironică a volumului de debut a fost interpretată de unii ca o apărare şi ilustrare a Imperiului sovietic defunct, nu ca o „luptă cu inerţia“ gîndirii. Lucrurile stăteau însă exact pe dos. Ulterior, implicarea fostului redactor al revistei Philosophy & Stuff în coordonarea proiectului colectiv Iluziile anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (2008) l-a aruncat în plin război politico-intelectual (boieri vs oieri ai minţii, intelectuali băsescieni vs antibăsescieni etc.). Dar Ernu e un intelectual critic independent şi liber, nu un căuzaş partizan. A-i lipi etichete de genul „stîngist“, „neomarxist“, „nostalgic al comunismului“ mi se pare – mai ales în urma lecturii Ultimilor eretici… – complet inadecvat. În realitate, „avocatul U.R.S.S.-ului“ este un deconstructor radical: nu numai al comunismului, ci al tuturor sistemelor dominante din ultimul secol. E, în plus, înzestrat cu un umor versatil şi cu un spirit critic ieşit din toate canoanele. Educat la şcoala literară a lui Dostoievski – Cehov – Ahmatova – Platonov – Şalamov – Ilf şi Petrov – Venedikt Erofeev, el combină liber, într-un simpatic cocktail Molotov al ideilor, Biblia cu Nietzsche, Marx, Heidegger, Agamben, Schmitt, Foucault şi gîndirea anarhistă.
Blog
Jurnal TV / Lansare Chisinau
Cum (mai) poţi fi eretic?
Paul Cernat / Observator cultural / Nr. 501, 18.11.2009
O narativizare şi o dramatizare a unor idei-dinamită
Principala problemă a acestui volum greu clasabil va fi una de receptare. Atît lectura pur literară, cît şi cea pur ideologică sînt nerecomandabile, iar eventuala înfierare a ideilor cărţii de către fanii necondiţionaţi ai Raportului Tismăneanu sau susţinerea simetrică venită din partea anti-„boierilor minţii“ ar fi la fel de nepotrivite. Ultimii eretici… nu este nici manifest ideologic, nici ficţiune artistică. Receptarea abundentă – elogioasă pe ansamblu, dar nu lipsită de controverse –, a opului anterior venea, cu siguranţă, şi din caracterul său asumat nonfictiv, autobiografic. De astă dată însă, Ernu schimbă parşiv strategia, cu riscul de a-şi diminua drastic audienţa: avem de-a face cu o narativizare şi o dramatizare a unor idei-dinamită, în cadrul unui scenariu epistolar cu măşti: cine va încerca să impute exageraţiuni sau reducţionisme personajelor o va face pe proprie răspundere. Mai ales că bîrfele şi trimiterile ad personam lipsesc cu desăvîrşire: nu anumiţi indivizi sînt puşi aici în discuţie, ci comportamentele sociale şi ideile unor tipuri umane generice: de la, să zicem, profitorii comunismului pînă la beneficiarii consumismului sau ai anticomunismului.
Comentatorii au remarcat deja faptul că formula Ultimilor eretici… este una „clasică“, descinsă din romanul pedagogic de secol XVII (Scrisorile persane ale lui Montesquieu, Micromégas de Voltaire etc.), în vreme ce titlurile lungi şi ceremonioase ale capitolelor se înscriu în buna tradiţie a romanului european premodern („În care este vorba de…“). S-ar zice că însăşi această formulă „retro“ (rezultat al unei „nostalgii progresiste“) reprezintă o erezie în raport cu noile trenduri. (Non)ficţiunea străinului trimite, frapant, la Scrisori persane, cu deosebirea că filonul epic şi abundenţa de interlocutori din textul lui Montesquieu lasă locul, la basarabeanul nostru din Odessa, unei naraţiuni reduse la epură şi unui tandem „tradiţional“ de protagonişti: discipolul Vasili Andreievici, alter ego al lui Vasile Ernu, şi bătrînul său maestru A.I., numit, dostoievskian, „Marele Instigator“. Primul e un vechi anarhist, membru, în anii ’30, al unui complot împotriva lui Stalin, trimis în Gulag, eliberat şi ajuns în Occident pe post de critic al capitalismului. Celălalt – un om încă tînăr, născut într-o familie de neoprotestanţi moldoveni din U.R.S.S. şi descins la studii într-o Românie pe care o comentează acid. Celor doi actori principali li se adaugă, indirect, o sumă de personaje abstract-alegorice: Cinicul, Entuziastul, Estetul, Farmacistul. În mod derutant, aceşti noi Ilf şi Petrov schimbă între ei scrisori pe suport de hîrtie, deşi folosesc curent e-mai-lul sau messenger-ul… Ceea ce îi leagă, peste timp şi mode, este – pe lîngă umor – marginalitatea anarhică, eretică în raport cu orice Sistem dominant şi cu orice formă de falsificare a libertăţii interioare.
Rama narativă e sumară, bazată pe vechi convenţii de gen (epistolarul, manuscrisul recuperat), dar inteligent ticluită: stimulat de mesajul soţiei lui A.I., Vasily Andreievici străbate, într-un tren, maica Rusie în cîteva zile pentru a ajunge la căpătîiul maestrului său muribund. Nu-l mai prinde în viaţă, dar recuperează o ultimă scrisoare prin care Marele Instigator îi încredinţează arhiva epistolară, „manuscrisul corespondenţei lor din ultimii ani“: „Citindu-l, de cîteva ori, mi-am dat seama că acest volum este cartea ta, îţi aparţine în întregime, eu nefăcînd decît să scriu lucruri pe care le-am discutat, le-am auzit de la tine sau care m-au făcut să duc mai departe anumite gînduri ale tale. (…) Mai cred că e bine ca acest volum să apară mai întîi în propria ta ţară, în «noua ta Patrie», cum spui tu, unde poate avea mai mulţi sorţi de izbîndă. Şi te rog mult să-l traduci tu în româneşte pentru a-i păstra trăsăturile stilului tău“. În felul acesta sînt eliminate, dintr-un foc, orice posibile acuze privind uniformitatea stilistică.
O provocare a inteligenţei
Stilul direct şi maliţios, „dialectic“ şi paradoxal, combină, savant şi cu umor incisiv, ceremonialul tacticos al prozei ruse cu rafinamentul speculativ al gîndirii critice occidentale. Ernu testează, pas cu pas, potenţialul tuturor armelor de subversiune modernă fabricate de mintea umană: de la anarhism şi amorul liber predicat de Alexandra Kollontay la terorismul islamic, de la economia subterană şi strategiile lumii interlope la comunităţile religioase paralele în raport cu societatea dominantă, de la eliberarea „naturală“ prin alcool (reluată din Născut în U.R.S.S.) la cea „artificială“ prin droguri. Cei doi protagonişti îşi analizează lucid, à tour de rôle, propriile experienţe de viaţă şi le dezvoltă comparativ, cu o ironie conţinută: A.I. radiografiază nemilos fizionomia stalinismului şi capitalismului, „strategiile imperiale“ de manipulare şi reprimare din U.R.S.S. şi S.U.A. (PR-ul vs politrucul, presiunea creditului bancar vs teroarea ideologică, deportarea în Siberia vs expulzarea în Occident, politizarea vs comercializarea trupurilor moarte…), neevitînd locurile comune despre caracterul „religios“ al fiecărui sistem.
Iar Vasily Andreievici, copil al brejnevismului şi adolescent al perestroikăi, descins la studii în România – patria de adopţie, ce se cere a fi „învăţată“ –, denunţă deopotrivă zelul delator inspirat de „mitul“ copilului sovietic Pavlik Morozov şi turnătoria de masă din timpul comunismului românesc. Apreciază disidenţa pentru că a facilitat dialogul între două sisteme opuse, dar o denunţă drept „comunism pe dos“. În materie de scrieri ale Gulagului, V.A. nu-l creditează prea mult pe mesianicul Soljeniţîn (O zi din viaţa lui Ivan Denisovici i se pare inautentică – vezi episodul lingurii din lagăr… – şi cam „hrusciovistă“), fiind, în schimb, un admirator al izolatului Şalamov, cu ale sale Povestiri din Kolîma şi al lui Platonov (Cevengur e considerat cea mai profundă critică a utopiei totalitare). Fript cu mesianismul exclusivist al intelighenţiei ruse, el scrie cele mai drastice pagini despre establishmentul anticomunist din România actuală – sau, în termenii lui Adam Michnik, despre „anticomunismul postcomunist“: „Astăzi, în loc să interogăm, noi condamnăm şi denunţăm, în loc să vedem efectele vechii ideologii asupra societăţii actuale, noi construim o contraideologie: anticomunismul. E o ideologie ce nu presupune risc, ci doar profit. […] Puterea financiar politică a înţeles foarte bine strategiile de poziţionare oportunistă a intelighenţiei şi a jucat cu ea această carte. Aşa că i-a oferit remunerări simbolice şi financiare, fiind, de fapt, foarte puţin interesată de adevăratele probleme ale culturii, educaţiei, cercetării etc., dovadă bugetele execrabile acordate acestor domenii“. În plus, nu ezită să vadă în comunism o „ultimă epocă de aur a creştinismului“ şi a sentimentelor sublime (iubirea, prietenia), devenite căi de salvare de sub dictatul ideologic. Înseamnă oare asta o reabilitare a vechiului regim? Nici vorbă: e doar o provocare a inteligenţei… Eretici inclusiv faţă de ateismul stîngist, V.A. şi A.I. nu ignoră, altminteri, „soluţia mistică a credinţei“ – dimpotrivă, o recuperează ingenios (vezi, între altele, episodul întîlnirii din tren cu un straniu călugăr rus, fost copil al Partidului şi beneficiar al capitalismului).
Unele speculaţii promiţătoare se desumflă prematur
Rezultatul final la care Ernu ajunge este mai degrabă minimal: împotriva capitalismului consumist şi hedonist, dominat de tirania moale a eficienţei mercantile, singura soluţie de rezistenţă e lupta de „partizani“ – şi de ariergardă – pentru salvarea sufletului individual. Nu confruntarea directă, violentă cu Adversarul constituie, aşadar, cea mai bună „lovitură“, ci eschiva şi replierea spre margini. Că autorul e un radical benign şi un anarh rezonabil se vede inclusiv din faptul că nu urmează calea soluţiilor violente antisistem, chiar dacă le înţelege motivaţiile: personajele sale nu propovăduiesc nici amorul liber made in Kollontay, nici terorismul şi violenţele de orice fel, nici activităţile antisociale. Admirator al omului singur, dispus să îşi asume toate riscurile, el nu vine, cum s-ar crede, dinspre Marx (denunţat, nu o dată, drept vetust), ci dinspre Ilf şi Petrov. Adevăraţii opozanţi antisovietici nu sînt, în viziunea sa, cei care s-au opus Sistemului, ci cei care s-au situat cu totul în afara regulilor de joc ale acestuia: speculanţii şi traficanţii (la noi: bişniţarii) de tip Ostap Bender, marii izolaţi sau sectele neoprotestante, cu modul lor paralel de viaţă la marginea societăţii… Ca să rezişti cu adevărat, trebuie să-ţi asumi pînă la capăt condiţia de perpetuu marginal: iată lecţia esenţială a cărţii. Ernu scrie pagini admirabile despre erezie şi condiţia periferică („Erezia este o formă radicală, minoritară, marginală de a critica ceva oficial şi majoritar. Este periferia credinţei, periferia Imperiului, oricare ar fi acel Imperiu“). Pe aceeaşi linie, el „comite“ şi cîteva reflecţii excelente despre romanul lui Bram Stoker şi figura vampirului – emblematică, în opinia sa, pentru condiţia românească. Devine însă de-a dreptul irezistibil cînd dizertează, amuzat, despre „tranziţia ca mahmureală“ şi cînd pune alături – într-un comparatism antropo-ideologic halucinant – constipaţia esticilor cînd ajung în Occident cu diareea occidentalilor ajunşi în „tualeturile“ ruseşti…
Două-trei capitole, naive sau prea diluate, puteau să lipsească fără mare pagubă: bunăoară, cel în care Vasily Andreievici se evocă, după 1990, în ipostază de „consultant în domeniul furtului, învăţîndu-i pe marii bandiţi ai vremii că furtul este munca cu nivelul cel mai mare de profit“. Există şi pagini în care cazuistica filozofică atinge un nivel prea ridicat de abstractizare pentru a „trece ecranul“ (de exemplu, capitolul XXV, cu consideraţiile sale despre valoare în capitalism). Unele speculaţii promiţătoare se dezumflă prematur (cele despre amorul liber, de pildă). Însă, pe ansamblu, cartea entuziasmează prin verva speculativă, umorul coroziv şi curajul intelectual cu care atacă aproape toate „marile teme“ ale unui secol ieşit din ţîţîni. Aflat la răspîntie de Imperii, de civilizaţii şi de tradiţii culturale, dar şi la frontiera a numeroase discipline (filozofie, antropologie, politologie, sociologie), Ernu riscă, aparent, totul în planul ideilor pentru a ateriza – confortabil – în plasa de siguranţă a literaturii, singura care-i conferă, de fapt, identitate. O literatură de idei situată în vechea tradiţie a maeştrilor gîndirii critice… Nu vă lăsaţi înşelaţi de aerul ei mucalit: protejat de alibiurile literare, Ernu pune în discuţie toate cele, într-o tentativă exemplară de a regăsi – dincolo de orice Imperii şi Sisteme – ultima ratio a libertăţii. Nota bene: a libertăţii ca erezie…
Ce este, totuşi, Vasile Ernu? Eseist? Prozator? Din toate cîte ceva, dar, înainte de orice, un gînditor inteligent, incomod şi personal, remarcabil prin amprenta stilistică şi prin poziţia spirituală. Ultimii eretici… e o carte, în felul ei, clasică, ale cărei deschideri vor „rodi“ tot mai mult odată cu trecerea timpului. Mai vorbim peste 20 de ani.
Lucrurile bune se intampla peste tot, Sex and the City si Ultimii eretici ai Imperiului
Mihai Gotiu / Viata Clujeanului / 18 noiembrie 2009
Nu știu alții cum sunt, dar mie mereu mi-au fost de ajutor prietenii și cărțile. Săptămâna am început-o cu un sentiment difuz de nemulțumire, de apatie, de încordare și de ateptare în același timp. Totul suprapus peste o răceală ușoară. Genul acela de zile în care nu-ți dorești decât să de întorci de pe o parte pe alta a patului, cu o zână bună care să facă ceaiul prin preajmă. Cum zâna bună și-a luat însă liber pe termen nelimitat, nu-ți rămâne decât să de arunci în bocanci și să cutreieri străzile și birturile burgului, să te plonjezi în conversații de complezență pe care le-ai dori încheiate în momentul în care au început. Toate acestea au și o explicație. E vorba de un proiect pe care îl am în minte de câteva săptămâni și care trebuie finalizat până luni. Aveam ideea generală asupra lui, discutasem deja despre el cu mai mulți prieteni și colegi, exista o structură aproximativă, dar simțeam că-i lipsește ceva, acel element distinctiv, esențial, care l-ar putea diferenția de alte proiecte asemănătoare. *** Și atunci a venit cartea. ”Ultimii eretici ai Imperiului”, de Vasile Ernu. V-am spus deja că vineri urmează să fie lansată la Cluj. Aseară am început s-o citesc. Și, încet, încet, am început să am sentimentul eliberării. Al rezolvării problemei. Apoi a intervenit în cadru și pritena. De departe. Pe mess. ”neata” /”eee nici chiar, dar fie.. neata” (adevărul e că era trecut deja de ora 12) / ”de fapt, si pentru mine, e a doua neata, ca am adormit citind” / ”intotdeauna cel mai placut mod de a adormi, ce se mai aude in partea ta de lume?” / ”deocamdata nimic de bine sunt intr-o stare de vegetare, asteptare cu moralul destul de zdrucinat… e o piesa a celor de la Omul cu sobolani – si tot astept sa se-ntample ceva…” / ”da… se numeste sindromul miorita, ce te-a bagat in starea asta minunata?” / ”nu-mi dau seama, cred ca sunt si un pic racit, sunt mai multe lucruri la care astept deznodamantul si un raspuns, iar raspunsurile care se tot amana nu depind de mine” / ”proiectul l-ai impins spre avansare? ca el depinde de tine” / ”nu foarte mult, la nivel mental da, mi l-am mai clarificat, dar imi lipseste un element cheie care sa-l clarifice de tot, ca sa-l pun pe ”hartie, elementul ala care sa faca diferenta clara intre ce e acum pe piata si ce vreau sa fac eu… s-ar putea sa-l gasesc in cartea asta pe care o citesc… am eu asa un sentiment” / ”cred ca in cazul asta vei avea nevoie de cafea ca daca tot adormi… ce citesti?” / ”Ultimii eretici ai Imperiului, de Vasile Ernu, vineri o sa fie lansarea si la Cluj” / ”iar se intampla totul la cluj?” / ”s-ar putea sa am noroc, mai mereu am gasit gand aveam nevoie cate o idee buna in cartile care imi cadeau in mana… se intampla lucruri bune si la Bucuresti, si in alte parti, doar ca trebuie sa ai ochi sa le vezi si sa le cauti si… uite ideea!!! … cred ca tocmai m-ai pierdut” / ”catusi de putin” / ”pentru moment, ca trebuie sa-mi clarific ideea asta, ma voi retrage in creierasul meu, pentru a medita un pic la ideea asta: lucrurile bune se intampla peste tot, dar trebuie sa ai ochi se la vezi… de la ideea asta se poate construi si proiectul meu” / ”pai numai bine… fugi la tine in cap in cazul asta… eu sunt in zona… ma bucur ca am fost trigger” / ”ai o sticla de vin pusa deoparte… cred ca o sa iasa ceva bun din asta , mersi” / ”nu ai pentru ce, mereu iese ceva bun din intamplari, si din ‘coincidente’ ”. *** Desigur, acum se impun anumite clarificări. Voi începe cu cartea. Mai întâi un citat. ”Toate aceste seriale de televiziune care ne arată cum se construiește ”lumea managerială” ne arată de fapt cum toată ”munca”, activitatea, se reduce la un model de producție al ”relațiilor”. În ”Sex and the City”, eroinele ne arată că tot succesul acestei lumi se reduce la practica producerii de ”relationship” și ”daiting”. Acest mod de producție seamănă mult cu modul de producere al relațiilor sexuale temporare sau mai degrabă cu producerea însăși a subiectului sexualității”. În ciuda ironiei, Vasile Ernu nu se rezumă însă la bășcălie, pe care, de altfel, o respinge din start. Umorul (amar pe alocuri) e doar un mod de raportare la ”Patria” în care s-a stabilit și cu care încearcă să ajungă la un numitor comun. Dar ”numitorul acesta comun” se lasă extrem de greu de găsit. Și asta nu pentru că România nu este pentru Vasile ”patria biologică” (născut la Odessa, a făcut școala și liceul la Chișinău, facultatea de filosofie la Iași, masterul la Cluj, iar acum e stabilit la București), ci pentru că e un ”numitor comun” greu de găsit pentru oricine încearcă și începe să priceapă lumea în care trăiește. Erezia de care se face ”vinovat” Vasile Ernu (sau, mă rog, personajele cărții lui) e alta: emigrând din fostul spațiu sovietic într-o lume presupus și proclamat liberă, el regăsește aceleași tare, același sistem, însă mai frumos ambalat și etichetat. ”Oamenii de PR” (a căror istorie începe în primii ani ai sexolului XIX) sunt ”inginerii de suflete” din zorii stalinismului, iar ”managerii” își găsesc corespondent în foștii ”politruci”. Nici intelectualii nu scapă comod din această carte. Dimpotrivă, dacă în comunism ei aveau încă o oarecare putere, critica lor putând să aducă unele schimbări, în lumea ”Marelui Capital” apar extrem de minimalizați. Sistemul Marelui Capital și-a construit singur anti-sistemul (un anti-sistem controlat tot de sistem ), astfel încât glasul societății civile, al intelectualilor, al unui eventual anti-sistem real, nu mai este băgat în seamă de cineva. Într-un astfel de societate, inițiativa privată – esența liberalismului, a lumii libere – are succes doar dacă se încadrează în sistemul de relații controlat prin PR, manageri și partidele cu ideologii doar de fațadă. Care e, în acest context, salvarea spiritului liber? Vasile Ernu avansează o posibilă soluție a partizanatului – retragerea, tăierea oricăror conexiuni cu sistemul și crearea unor arme pe care sistemul nu le controlează, pentru că, într-o primă fază, le ignoră, iar apoi nu le înțelege. Desigur, cea mai facilă acuzație cu care ”Ultimii eretici ai Imperiului” ar putea fi ”desființată” este încadrarea lui Vasile Ernu în rândul intelectualilor nostalgici și anacronici de stânga. O asemenea clasificare ar fi nu doar facilă, ci și incorectă. Ar fi un comportament similar cu cel al pisicii care ascunde mizeria sub covor. Dar care nu ar face ca mirosul fetid să dispară. Până la urmă, nu trebuie să fii de acord cu Vasile Ernu. Asupra ideilor din ”Ultimii eretici ai Imperiului” merită însă să meditezi. *** Așa că ”lansarea” de vineri, 20 noiembrie, de la ora 18.00, din Insomnia, se anunță extrem de interesantă. Pentru că nu va fi o lansare propriu-zisă (de aici și ghilimelele), ci o confruntare la care mai participă Aurel Codoban, Mihnea Măruță și Alex Goldiș. Adică un filosof cu discurs de stânga, un jurnalist cu accente conservatoare (conservator în sensul clasic, de dreapta) și un tânăr scriitor ale cărui texte nu pot fi încadrate încă într-o linie. Desigur, încadrările în sine nu au o foarte mare relevanță. Paradoxal sau nu, toți cei enumerați (plus autorul, se înțelege) se află cam de aceeași parte a baricadei. În primul rând, sunt spirite libere. Cu ce nu s-au pus ei până acum de acord, sunt armele și principiile de luptă. Și uite așa, ajungem la o întrebare și la ideea de care vă spuneam ceva mai sus – se poate constitui o rețea, o societate, un sistem până la urmă, paralel și în opoziție cu cel actual? Eu zic că DA. Păstrăm legătura .
Vasile Ernu launches The Last Heretics of the Empire
Allmoldova.com / 18 nov.2009
A new book by Vasile Ernu titled “The Last Heretics of the Empire” was launched in Chisinau on Tuesday by the publishing house Cartier, as part of Ernu’s promotional tour across Romanian cities, via Chisinau, Info-Prim Neo reports.
Cartier’s Central Bookstore was full to overflowing on the launching night, attracting prominent Moldovan authors as well as ordinary readers.
An epistolary novel, The Last Heretics describes the intercourse of two persons, A.I. from Bucharest and Vasiliy Andreevich from Moscow, who live in different worlds but share so many ideas, and engage in a quest of deciphering secret languages, specific of the time in which they live.
Author Vladimir Besleaga remarked that The Last Heretics is a natural followup to Ernu’s first novel, Born in USSR. “This book resembles a kaleidoscope tube, with one end in Bucharest, where A.I. lives, and the other one in Moscow, where we find Vasiliy Andreevici. Ernu’s characters talk about some totally wacky ideas”, said Besleaga, adding that the book has a great cognitive value and expresses ideas that challenge the reader.
Author Oleg Panfil, a model for one of the characters, says Ernu offered in this book “a perfectly hygienic instrument, like a toothbrush, for example, which can be used to keep our thoughts clean. Because there are a lot of dentists who tell us “bonjour maman”, “proletarians of all lands, unite” or “our mother is Anarchy”.
Vasile Ernu confessed before the attendance the themes used in the book are not new. “The simple problem which I start from is the necessity to touch issues that we don’t like, to speak the truth. We must distinguish between the world we were born to and the reality we live today. And so my characters are in the situation to analyze the reality against the grain”, he said.
“The idea that interests me is that people must start thinking. This is not a recipe book, how to behave in a situation or another. Our obligation and my task is to make people aware of the existing mechanisms and the possible risks”.
At the end of the meeting, Vasile Ernu promised to publish soon a book about Moldova, a special one, which will “cause quite a stir”.
Born in 1971, Vasile Ernu graduated from the Philosophy Department of the Iasi University (1996) and obtained a master’s degree from Babes-Bolyai University in Cluj-Napoca (1997). He was the founding editor of the magazine “Philosophy&Stuff” and associate editor of the “Idea arta+societate”. In recent years he has been a contributor to “România libera”, HotNews, “Noua Literatură”, “Suplimentul de Cultură” and “Observator Cultural”.
Vasile Ernu made his debut in 2006 with “Born in USSR”, first published in Romania, and then republished in Russia a year later. For the book, Ernu won the debut award of the Romanian Writer’s Union.
Vasile Ernu: „Mark Tkaciuk nu există!”
PAvel Paduraru / Timpul / 20 noiembrie 2009 /
Scriitorul Vasile Ernu l-a chemat la duel pe deputatul comunist Mark Tkaciuk, fostul consilier al lui Voronin. Mănuşa i-a fost aruncată marţi seara, la Librăria din Centru, în cadrul lansării celui mai recent roman al scriitorului – „Ultimii eretici ai Imperiului”, apărut la Editura „Polirom”.
Deşi au promis că vin, Oleg Serebrian şi Mark Tkaciuk – politicienii invitaţi de Vasile Ernu la lansarea cărţii sale – nu l-au onorat pe scriitor cu prezenţa. Primul, pentru că avionul cu care venea de la Bucureşti n-a putut ateriza, din cauza ceţei, la Chişinău. Cel de-al doilea, pentru că, probabil, pur şi simplu s-a rătăcit în ceaţă… Cu toate acestea, Librăria din Centru a fost arhiplină, mulţi întrebându-se dacă lumea a venit pentru Ernu sau pentru Tkaciuk. Indiferent pentru cine au venit însă, cert e că au rămas pentru Ernu, cei ajunşi mai târziu fiind nevoiţi să stea şi pe scările de la intrare.
În luarea sa de cuvânt, Vasile Ernu şi-a anunţat cititorii că, fiind preocupat de ţara în care s-a născut, va scrie în curând un roman despre R. Moldova şi, totodată, va forma un grup de persoane, care vor invita la discuţii mai mulţi politicieni moldoveni, printre care un rol deosebit îl va avea Tkaciuk. „Nu-i port pică lui Tkaciuk, dar mănuşa deja i-am aruncat-o şi vă voi convinge că el nu e chiar atât de important pe cât se pare”, a declarat Ernu. „De fapt, Mark Tkaciuk nu există, a adăugat Ernu, dovadă fiind şi faptul că lipseşte”.
Printre invitaţii la lansarea găzduită de reţeaua de librării ale Editurii „Cartier” s-au mai numărat scriitorii Vladimir Beşleagă şi Oleg Panfil – ultimul de expresie rusă, dar care a vorbit foarte bine româneşte şi care, anterior, a tradus în rusă romanul lui Ernu „Născut în URSS”.
Romanul „Ultimii eretici ai Imperiului”, scris în stil epistolar, este povestea a doi eroi din două lumi diferite: un bătrân terorist care a încercat să-l asasineze pe Stalin, devenit disident ce a scandalizat mai multe regimuri politice, şi un tânăr scriitor, specialist în tehnici de fraudare a băncilor. Ei îşi împărtăşesc idei, tehnici de luptă şi subzistenţă, secrete de decodare a diverselor limbaje şi recomandă cele mai ingenioase forme de „apărare civilă”. „L-am citit pe Ernu. Acest autor trebuie găsit cu orice preţ şi citit, citit, citit: Must Read! Scrie fără utopism şi ideologii şi mai ales fără ură. Scrie pur şi simplu bine, cu o frumoasă limbă simplă, ironică şi lirică”. Astfel îl apreciază pe Ernu scriitorul cecen Gherman Sadulaev.
Vasile Ernu este născut în URSS în 1971 şi s-a stabilit în România după căderea Imperiului. A debutat cu volumul „Născut în URSS”, distins cu Premiul pentru debut al „României literare” şi Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
Dumitru Crudu si Emilian Galaicu Paun relateaza despre lansarea cu nabadai de la Chisinau
Pentru o seară, „Mark Tkaciuk nu există”
18.11.2009 / Europa libera
Paradoxală ţară şi RM aceasta, al cărei imn de stat ridică-n slăvi Limba noastră, dar care o vorbeşte de te strînge-n spate, păstrînd în Constituţie articolul 13, de tristă faimă. Mai încoace, descopăr că sperietorile nu pun pe fugă, ci atrag zburătoarele mai ceva ca panourile publicitare.
Scurt pe doi, săptămîna trecută anunţam lansarea carţii lui Vasile Ernu, Ultimii eretici ai Imperiului, Polirom, 2009, printre vorbitori figurînd şi Mark Tkaciuk, adevărat – pus în ecuaţie cu Oleg Serebrian. Replicile nu au întîrziat: „Mark Tkaciuk la/şi Cartier?!!” (În realitate, este vorba de lansările de la Librăria din Centru, pe care le moderez de ceva timp, avînd invitaţi de toată mînă, de la ex-preşedintele Petru Lucinschi la ex-pepecedistul Ion Varta.) Că însuşi autorul şi-a propus să aibă o dezbatere de idei şi nu o baie de mulţime, nu mai conta – îi ofeream, vezi Doamne, duşmanului de clasă/neam o tribună, iar aşa ceva nu e cu putinţă, dom’le! (Mea culpa: şi eu am avut o reacţie asemănătoare cînd am dat nas în nas în studioul chişinăuean al Europei Libere de Victor Stepaniuc…)
Vladimir Beşleagă, Vasile Ernu, Emilian Galaicu Păun (instantaneu realizat de Vasile Botnaru)
Ca să vadă cu ochii lor ceea ce nu e cu putinţă, şi anume cum ex-consilierul lui Voronin lansează cartea unui scriitor român originar din Basarabia, a venit lume de pe lume – niciodată Libăria din Centru nu fu mai plină. Cei 160 mp s-au dovedit neîncăpători pentru toţi doritorii să ia parte la minune, unde mai pui că – respectînd parcă toate convenţiile genului – aceasta se lăsa aşteptată. Pierduţi în mulţime, alţi doi vorbitori anunţaţi – romancierul Vladimir Beşleagă şi prozatorul & traducătorul Oleg Pamfil – treceau neobservaţi, chit că anume ei erau ceea ce s-ar numi „din domeniu”. Doar că, între timp, avusese loc o extindere a domeniului luptei (ca să-l citez pe Michel Houellebecq), de la dezbaterea de idei la una politică.
Starea en-attendant-godot devenind insuportabilă, s-a început şi fără. Nu-i vorba, autorul era bine prezent, iar prezenţa sa de spirit decrispase nişte feţe, dar sentimentul aproape general era că are loc o lansare in absentia (lipseau de fapt doi, Tkaciuk şi Serebrian, unul însă în mod special). Şi atunci, dînd puţin peste cap scenariul iniţial, a ieşit la rampă auctorele nostru, cu următoarea afirmaţie bulversantă: „Mark Tkaciuk nu există…” (pour les connaisseurs, o parafrază adusă la zi după cele scrise la pag. 87 a cărţii: „Ceauşescu nu a existat, a existat însă o hologramă cu chipul lui, proiecţie a propriului său popor, a oamenilor lui din aparat şi a intelectualilor din ţara lui (…) Dacă Ceauşescu ar fi avut curajul să-şi privească supuşii, s-ar fi îngrozit, căci şi-ar fi văzut propriul chip monstruos. Iar noi am fost prea fricoşi şi laşi pentru a-l privi şi a ne vedea chipul”). Altfel spus, Mark Tkaciuk „este un produs prin excelenţă al industriei cultural-politice” a RM. Or, miturile trebuiesc deconstruite tocmai prin coborîrea lor în realitatea imediată.
Excelenta analiză pe text a lui Vladimir Beşleagă, cu răsturnarea de perspectivă în final: nu autorul îi dăruieşte cititorului său (foarte exigent!) volumul proaspăt apărut, ci acesta din urmă îi înmînează lui Vasile Ernu cartea înnegrită de notiţele sale pe marginea textului; memorabila formulă a lui Oleg Pamfil („periuţă de dinţi pentru creier”); cancanurile verbale ale autorului; oferta (Ernu: „Daţi-mi orice mit şi-l deconstruiesc în 3 luni de zile!”) şi cererea (o voce din sală: „Cît face să deconstruiţi Mitul – ştim cu toţii care – pentru bunică-mea?”), nici nu am observat cum a trecut o oră şi mai bine. Godot n-a mai venit; Serebrian s-a rotit o oră deasupra Chişinăului, apoi cursa Tarom a făcut cale-ntoarsă spre Bucureşti, ceaţa împiedicînd avionul să aterizeze. Deja după lansare, aveam să aflu că şi Tkaciuk se afla în aeroportul din Chişinău, aşteptînd pe cineva de la Viena. Era 19.30 şi nimeni nu se mai grăbea nicăieri – baia de mulţime a lui Vasile Ernu nu s-a transformat, aşa cum îşi dorise aurorul, într-un duş scoţian.
La ieşire vorbeau doi tineri: „Vezi, dacă tot spui că Mark Tkaciuk nu există, el chiar ia (Sic!!!) şi nu există!”, zise primul; „Şi atunci, de ce n-am spus asta timp de 8 ani de zile?”, a venit replica celuilalt. I-am lăsat în prag, sigur că-n cele din urmă se vor descurca – aveau în mîini cîte o „periuţă de dinţi pentru creier”…
Şi încă: dacă tot atrag atîta lume sperietorile de ieri, mă gîndesc să-l chem pentru seara de poezie a revistei Clipa de joia aceasta pe Victor Stepaniuc, cel care se temea că, acordîndu-le burse copiilor basarabeni, România ne fură viitorul.
Volumul „Ultimii eretici ai imperiului” lansat la Librăria din Centru
Vasile Ernu18.11.2009 / Europa libera
O lansare de carte cu poveste.
Aseară a fost lansată cartea Ultimii eretici ai Imperiului al cărei autor este scriitorul Vasile Ernu. Evenimentul a avut loc la Librăria din Centru şi a adunat oameni de cultură, scriitori, profesori, studenţi şi iubitori ai literaturii, printre ei si Dumitru Crudu.
Prezenţa lui Mark Tkaciuk la lansarea cărţii lui Vasile Ernu, „Ultimii eretici ai imperiului” era dată ca şi sigură cu cîteva săptămîni înainte ca evenimentul să aibă loc. Fiind anunţată cu surle şi trîmbiţe, devenise peste noapte un subiect monden întors pe toate feţele. Pe bloguri, pe site-uri, pe facebook răsunaseră destule voci nemulţumite că autorul l-a invitat la prezentarea cărţii sale pe unul dintre liderii partidului comunist din Republica Moldova. Ba chiar mai mult decît atît, în semn de protest faţă de iniţiativa lui Vasile Ernu, unii dintre intelectualii de seamă ai urbei au refuzat să vină la lansare şi şi-au exprimat public iritarea, că adică la ce bun şi cu ce scop l-a chemat autorul la lansarea unei cărţi publicate în România pe unul dintre cei mai inflexibili şi mai românofobi, în opinia acestora, fruntaşi comunişti.
În acelaşi timp, la ora cînd trebuia să înceapă lansarea, Libăria din Centru se dovedise a fi neîncăpătoare. Era atît de multă lume încît nu aveai unde arunca un ac. Erau mai mulţi oameni decît cărţi în librărie şi, nu este exclus, că unii dintre cei prezenţi să fi venit chiar pentru Mark Tkaciuk. Dar posibil că nu, deoarece nimeni nu a plecat atunci cînd controversatul om politic aşa şi nu a mai apărut. Iar coada lungă de cumpărători care aşteptau răbdători cu cartea în mînă un autograf zicea clar pentru cine venise cea mai mare parte din public. Adică venise pentru Vasile Ernu.
Cu toate acestea, mulţi şi-au săltat sprîncenele întrebîndu-se, totuşi, oare chiar autorul l-a chemat pe Mark Tkaciuk la eveniment sau tot ce s-a întîmplat a fost pur şi simplu un element al unei strategii perfecte pentru a crea vîlvă în jurul cărţii sale şi pentru a o vinde mai bine. Dacă ăsta a fost scopul, atunci Vasile l-a atins cu brio.
Pe de altă parte, autorul l-a chemat pentru a demonstra, aşa cum s-a exprimat chiar el în timpul lansării, că Mark Tkaciuk nu există. Adică, afirmase ieri Vasile Ernu, cel împotriva căruia ar trebui să lupte intelectualii se află chiar în capetele acestora.
Vasile Ernu alături de Emilian Galaicu Păun
Dacă am lua-o de bună această explicaţie, atunci aceasta ne-ar putea apropia şi mai mult de conţinutul cărţii sale. Căci, în afară de Mark Tkaciuk la lansare urma să mai vină şi Oleg Serebrean, un reprezentant de marcă al dreptei. Adică, extremele urmau să se întîlnească şi să se confrunte. Aşa cum se întîmplă şi în cartea sa: Ultimii Eretici ai imperiului. Altfel spus, Vasile Ernu ne-a deconspirat esenţa cărţii sale înainte s-o deschidem şi s-o citim.
si iata si coperta 4 interior + ultima pagina a volumului pe care l/am primit de la Besleaga. Este si o ecuatie unde omul calculeaza orele petrecute citind aceasta carte. Notitele din interior sint fascinante… e notat si insemnat peste tot si in toate formele posibili se imposibile….
Turneu lansare
Vasile Ernu / Ultimii eretici ai Imperiului
Iaşi
- Joi, 12 Noiembrie, ora 19.00
- Librăria Avant-Garde
- str. Lăpuşneanu nr. 16
- Invitaţi: Liviu Antonesei, Dănuţ Mănăstrireanu, Dan Petrescu
Chişinău
- Marţi, 17 Noiembrie, ora 18.00
- Librăria din Centru
- str. Ştefan cel Mare nr.126
- Invitaţi: Vladimir Beşleagă, Oleg Panfil, Oleg Serebrian, Mark Tkaciuk
Timişoara
- Joi, 19 Noiembrie, ora 18.00
- Cartea de nisip
- str. 9 Mai, nr. 3
- Invitaţi: Radu Pavel Gheo, Dan Ungureanu, Daniel Vighi
Cluj
- Vineri, 20 Noiembrie, ora 18.00
- Cafenea Insomnia
- Str. Universităţii nr. 2
- Invitaţi: Aurel Codoban, Alex Goldiş, Mihnea Măruţă
Ruskiy desant
Un interviu cu cei 3 crai de la rasarit invitati la festival: Prilepin, Ivanov, Kotomin (si hop si eu cu traducerea pe ici pe colea)… facut de Rogozanu…
Festivalul a luat sfirsit… sintem vii
festivalul a luat sfirsit.. multumiri tuturor…..
sintem vii (si kulmea .. nu sintem mamuri… dar Zahar Prilepin este inca in oras asa ca e timp).
pentru iubitorii de literatura si muzica buna… Orkestra Che / Guten morgen Mayakovsky.. In videoclip este folosita arhiva de film a poetului….
http://www.youtube.com/watch?v=NJqSNEx4_Fg&feature=PlayList&p=A88FBCB307FFEBB6&index=14
Ultimii eretici ai Imperiului si testamentul anticapitalist
Alina Purcaru / Suplimentul de Cultura Nr. 247, 31 Octombrie-06 Noiembrie 2009
Vasile Ernu a lansat Ultimii eretici ai Imperiului intr-un ton de petrecere generala miercuri, 21 octombrie, la Clubul Taranului Roman. Daca atmosfera a fost de mondenitate spumoasa, de la care nu s-a sustras nimeni, ideile schimbate de cele doua personaje ale cartii nu sint chiar genul care sa te faca sa zimbesti. Nascut in URSS a fost o carte intens disputata, dar pe linga Ultimii eretici ai Imperiului pare un cuminte Cuvint inainte. Daca in prima lui carte Vasile Ernu refuza sceptic discursul anticomunist si pro-occidental din motive mai degraba sentimentale, de data asta ataca agresiv, concertat si radical doua fronturi: si discursul de contestare a fostului regim comunist, si practicile capitaliste, iar tacticile cu care combate sint mult mai elaborate si mai subversive decit la debut.
“Numai intr-un regim in care poti fi pedepsit functioneaza critica”
Cartea e un stufos, palpitant si socant epistolar intre doua personaje, la marginea fictiunii: Vasiliy Andreevici, un fel de anarhist modern cu lecturi din Gadamer si abilitati de spargator de banci, si A.I., un fost disident care pusese la cale asasinarea lui Stalin si acum calatoreste intens, invitat la tot felul de conferinte si colocvii din Occident. Comunismul, spun personajele lui Vasile Ernu, era dominatia politicului, fata de care mai puteai fi subversiv, capitalismul e imun insa la astfel de practici. “Numai intr-un regim in care poti fi pedepsit functioneaza critica. In capitalism, ea nu mai functioneaza. Sint tot mai convins de asta. In capitalism, critica are un singur rezultat: modifica niste cifre in contabilitate”, cugeta batrinul A.I., nostalgic dupa vremuri in care guerrilla parea posibila.
Vasiliy Andreevici si A.I., in calitate de ultimi eretici ai Imperiului si beneficiari ai spatiului fluid pe care li-l lasa corespondenta, elaboreaza si impartasesc tactici si practici prin care sa fenteze ideologiile ajunse la monopol, discursul dominant si idolii zilei. Schimba idei cu fitil care, anuntate pe cel mai lejer ton, in doua fraze, forteaza logica opticii “in raspar” (nu disidentii, ci bisnitarii sau speculantii s-au sustras cu adevarat controlului in statul comunist, alegind anomia, si despre ei ar trebui sa vorbim mai mult decit despre primii), iau la bani marunti raportul intelectualilor romani cu puterea in comunism si postcomunism si fac rechizitoriul capitalismului feroce. Ba sustin chiar ca ar face mai multe victime decit stalinismul, desi nu cu varsare de singe, ci prin tainul pe care-l cere societatea afluenta. Spune asa batrinul A.I.: “Vorbeam cu un bun amic, vechi coleg de lagar, un sociolog care lucreaza cu date si statistici. Stii care era observatia lui foarte cinica? Statul de tip stalinist, care curma vieti cu nemiluita, in Gulag, consuma mai putine fiinte umane decit statul bunastarii in care traim acum. Il cred pe cuvint, insa ideea nu e legata de numarul de oameni, ci de necesitatea constanta a Statului Zeu de a se hrani cu fiinte umane”.
“Nu sint Vasiliy Andreevici”
Spun multe alte lucruri, de calibru comparabil, cele doua personaje ale lui Vasile Ernu, si pe cit e cartea de incordata si de minata corespondenta lor de idei – cu care avocatul oricarui diavol s-ar simti oriunde in largul lui –, pe atit a fost de relaxata lansarea cartii, la doua zile dupa ce-a iesit de sub tipar. A fost petrecere in toata regula la Clubul Taranului Roman, cu sala plina pina la refuz si o discutie relaxata, cu Sorin Antohi, Vava Stefanescu, Artanu si Florin Dumitrescu in jurul autorului. Vasile Ernu insusi a facut oficiile de amfitrion si i-a inclus pe fiecare, mai glumind, mai povestind, in povestea experientei lui in Romania. Artanu a sugerat o mai curajoasa apropiere de mama Rusia, care are lucruri bune de oferit, iar Sorin Antohi i-a facut ad-hoc lui Ernu o foarte magulitoare carte de vizita: dinamitor necesar al dogmelor oficiale si ochi vigilent, plasat mereu la granita, care vede insa cu atit mai bine unde se instaleaza falsul si indoctrinarea in discursul public din Romania.
“Nu sint Vasiliy Andreevici”, a repetat Ernu in seara lansarii, inainte sa-si inceapa recitalul chitaristul Costin Soare si flautistul Ion Bogdan Stefanescu, ultimii lui invitati. Si a mai repetat ca in carte nu se glumeste, cum ar fi reiesit din discutiile invitatilor si din atmosfera generala de la Clubul Taranului Roman. “Ce e adevarat si ce e fals, ce e fictiune si ce e realitate nici autorul nu mai stie. Volumul e un cumul de intimplari, idei, obsesii cu care autorul s-a confruntat in nebunii ani ai tranzitiei. De aceea, mai nimic din ce este scris in acest volum nu-i apartine”, noteaza Ernu si la sfirsitul volumului. Singurul lucru care e totusi limpede este ca despre Ultimii eretici ai Imperiului se va vorbi. Stinga va avea in sfirsit primul reper neaos cu priza la public, chiar daca extrem, iar restul prilejul de a-si (re)evalua propriile motivatii si convingeri, la proba evidenta a diferentei provocatoare.