“PR-ul trebuie păstrat în cadrul lui iniţial.” De vorbă cu scriitorul şi eseistul Vasile Ernu
Interviu realizat de Simona Barbu in PR Romania.
În Manifestul cărţii spuneaţi că “la noi se mai face încă o mare confuzie între PR, critică literară şi jurnalism cultural. E comic cum uneori, criticii literari devin PR-işti, iar PR-iştii, critici literari.” Care ar trebui să fie, în percepţia dvs. ca scriitor, profilul unui bun PR-ist cultural?
PR-ul este o tehnică, o unealtă, nu un conţinut. PR-ul lucrează cu un conţinut pe care trebuie să-l slujească. Pe mine mă deranjează cîteva lucruri în evoluţia acestei industrii. Mă enervează credinţa oarbă în PR&publicitate&marketing. Tot mai multă lume crede că e suficient să ai publicity şi deodată ai şi prosperity. Cum ironiza şi Ilf şi Petrov stilul de viaţă american: Fără publicity, n-ai prosperity. Deci PR-ul este un instrument care ajută un conţinut, nu-l subordonează. Ceea ce a devenit însă agravant e faptul că PR-ul a devenit conţinut în sine, autosuficient, mod de viaţă, formă de gîndire. Demult nu mai contează conţinuturile, ci PR-ul în sine. Adică PR&publicitate&marketing se instituie ca şi conţinut şi se impune, se vinde pe sine ca atare. PR&publicitate&marketing demult nu mai este o simplă tehnică şi un departament respectabil dar modest, ci a devenit un instrument de putere şi ideologic. Eu susţin că în acest moment PR&publicitate&marketing îndeplinesc în actualul regim funcţia pe care politrucii o îndeplineau în vechiul regim: ei sînt armata puterii, ideologii ei reali. Situaţia e chiar mai gravă: în vechiul regim politrucii erau dispreţuiţi (chiar dacă nu asumat şi pe faţă), însă acum noii politruci s-au transformat în eroi şi au impus un mod de viaţă. În ultima mea carte “Ultimii eretici ai imperiului” am scris cîteva capitole pe această temă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, respect domeniul. Mereu dau exemplul lui Moise şi a fratelui sau Aron: Moise era un manager bun dar era catastrofal la comunicare, de aceea cu Faraonul Egiptului comunica Aarron care transmitea misajele lui Moise. Orice societate umană are nevoie de aceste instrumente. Însă ele trebuiesc cunoscute şi păstrate în cadrul lor iniţial. În momentul în care-şi depăşesc domeniul, devin nişte instrumente periculoase. Deci trebuiesc practicate cu modestie şi responsabilitate.
Consideraţi cartea cel mai ieftin şi bun instrument de educaţie. La ce nivel a ajuns, prin comparaţie cu celelalte ţări ex-comuniste, industria cărţii în România?
Industria cărţii din România s-a dezvoltat destul de mult în ultimii 10 ani. Din păcate, nu s-au dezvoltat şi alte industrii colaterale care afectează piaţa cărţii, cum ar fi de exemplu, reţelele de librării. Însă cel mai grav lucru care se întâmplă şi care afectează profund piaţa de carte pe temen mediu şi lung este dispariţia unor infrastructuri precum bibilotecile, dispariţia fondurilor de achiziţie de carte pentru bilblioteci şi mai ales degradarea sistemului de educaţie. O ţară ca România are un număr mult prea mic de cititori şi asta se datorează în primul rînd sistemului de educaţie şi al infrastructurii culturale foarte precare. Acest tip de degradare s-a întîmplat în mai toate ţările foste comuniste, însă unele din ele şi-au rezolvat parţial aceste probleme.
Care credeţi că este contribuţia blogurile de profil şi a revistelor online în mediul cultural?
Apariţia acestor surse alternative este foarte importantă, cu o singură condiţie: să nu repete aceleaşi modele ca şi cele deja existente pe print. Suportul nu rezolvă mare lucru, el este doar un instrument care te poate ajuta. Din observaţiile mele, apariţia acestor resurse a dus la dinamizarea anumitor medii culturale. Sunt bloguri şi reviste online care au început să cântarească mai mult decît clasicile reviste culturale sau cel puţin le face concurenţă serioasă. Ce e foarte important e că majoritatea se fac fără resurse finaciare şi ăsta e un factor pozitiv: scapă de dictatura profitului, a unui interes mercantil.
Are PR-ul cultural capacitatea de a transforma fenomenul culturii din apanajul unei elite într-un bun colectiv al societăţii româneşti?
Eu nu aş fetişiza prea mult PR-ul. PR-ul este un instrument, o tehnică care nu produce conţinut direct (cu toate că experienţa societăţii americane ne arată că şi un instrument ca PR-ul poate deveni conţinut). Deci PR-ul este un ambalaj a unui conţinut şi o tehnică de prezentare a acestui conţinut. Ca să poţi “PR-iza” ceva mai întîi trebuie să dispui de acest conţinut. Problema noastră este legată de producţia culturală efectivă. PR-ul ca tehnică se învaţă destul de uşor, producţia culturală este în schimb un proces care ţine de perioade lungi de timp, uneori e nevoie de generaţii ca să producă un mediu propice producţiei culturale autentice. Iar o creaţia culturală autentică conţine în sine şi un potenţial PR care e uneori mai bun ca cel învăţat în şcoală. În ce priveşte raportul cultură elitistă şi cultură de masă: cultura de mult nu mai este apanajul elitelor. Cultura demult este cultură de masă.
10 carti romanesti pentru o biblioteca de hipster
Ups, am ajuns si in topul hipsterilor. E adevarat ca din cei 10 jumatate imi sint prieteni. Textul e scris de De cristina pe Bookahoolic.
Am promis ca revenim cu un episod de inspiratie mioritica in saga hipsterismelor literare (citeste, daca ai ratat, 10 lecturi obligatorii pentru hipsteri). Si uite ca asa se intampla, nu putea lipsi o lista consistenta de titluri romanesti numai bune de plimbat in geanta eco, eventual langa un macbook de-al lui mr Jobs.
Stau si ma gandesc ce carti cool au fost de-a lungul timpului, cu ce e de bon ton sa apari in cafenea. Treaba e ca in cazul cartilor romanesti, criteriile se amesteca un pic. Iesi cu scriitorul la bere, te intalnesti cu el in club, sunteti prieteni pe Facebook.
E interesant de vazut ce face o carte cool – subiectul, editura, promovarea, prezenta autorului la evenimente urbane si mondene sau scriitura. Hm, oare de ce-oi fi lasat-o ultima? Oricum fac aceeasi mentiune pe care am facut-o si la articolul anterior: foarte multe dintre cartile astea sunt minunate, a nu se considera o critica.
Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale – da, stiu ca nu va asteptati la asta, sperati intr-o tanara speranta lansata pe net. Un pic mai tarziu. Mateiu e taticul hipsterismului (si nu numai!), mereu tanar, cand toti ne visam crai si boemi, rafinati, esteti si decadenti.
Legaturi bolnavicioase de Cecilia Stefanescu – o carte curajoasa la vremea ei, care a adus pe tapet probleme tinute pana de curand sub perna. A ajutat-o mult si ecranizarea, dar si faptul ca Cecilia Stefanescu chiar scrie bine. Recomand si Intrarea Soarelui.
RealK de Dragos Bucurenci – pe vremea cand Bucurenci era scriitor si nu dansator, RealK a fost un adevarat hit literar. Publicata mai intai online, sub forma de blog, RealK a fost printre primele carti de la noi care au abordat frontal si destept problema drogurilor (tema draga hipsterimii).
Poker de Bogdan Cosa – mesaj anticorporatist, tineri, droguri, party-uri, revolta, internet – mixul perfect pentru ca o carte sa ajunga intr-o biblioteca de hipster.
Urbancolia de Dan Sociu – titlul singur spune totul. Minimalismul decadent al lui Sociu e piatra filosofala pentru hipsterul de Control. A scos recent si Pavor nocturn.
Lorgean – Jean Lorin Sterian scrie, printre multe si amestecate altele, si de lumea mondeno-urbana a Bucurestiului, cu anumite cluburi, cu anumiti oameni, cu anumite situatii. Te (Ii) recunosti. E misto.
Fuck the cool, spune-mi o poveste de Costi Rogozanu – corporatii, povesti urbane, viata noastra de zi cu zi cu advertising, bani, branduri, misticisme contemporane.
Opere – Poezii de Gellu Naum sau Zenobia– tot ceea ce nu intelegi devine interesant. Tot ceea ce e altfel te diferentiaza. Mai altfel ca Naum nici ca exista.
Bong de Alexandru Vakulovski – Vakulovski a fost mereu pe lista scurta a hipsterilor, inca de la Pizdet si Letopizdet. E foarte cool sa citesti cartile lui, pornind de la titlurile sfidatoare, pe care e tare sa le afisezi ca un statement in public, pana la limbajul de spatele blocului.
Nascut in URSS de Vasile Ernu si, mai nou, Ultimii eretici ai Imperiului. Din prima, orice hipster iti poate recita la gramaj capitolul Cum bea soldatul sovietic, din a doua ramane cu ideile anticapitaliste.
Lista ar putea continua cu cel putin de trei ori pe atat. Sunt si scriitori clasici, ajunsi cumva pe trend, sunt si scriitori contemporani, cu subiecte sexy si atitudine superioara. Ma opresc momentan. Voi ce-ati vazut prin bibliotecile hipsteresti?
Carte, cultură generală, plăcerile și utilitatea lecturii
Vasile Botnaru în dialog cu scriitorii Ion Vianu, Cristian Teodorescu și Vasile Ernu cu ocazia Zilelor Literaturii Române la Chișinău. Astăzi vom găzdui la Europa Liberă Zilele literaturii române. Trei dintre participanţii trecuţi pe afiş au putut să dea curs invitaţiei noastre de a vorbi despre literatură pe înţelesul tuturor. Adică la limita vulgarei consumaţii. Această sintagmă am găsit-o în romanul anului 2010 din România, Amor intellectualis, de Ion Vianu, care participă astăzi la masa rotundă, împreună cu Cristian Teodorescu, autorul romanului Medgidia, orasul de apoi, cel care a luat premiul Uniunii scriitorilor din România pentru anul 2009. Cel de-al treilea invitat al emisiunii este autorul cărţilor de proză Născut în URSS şi Ultimii eretici ai Imperiului, Vasile Ernu. Care mai are calitatea de iniţiator şi animator ai taifasurilor, zise Zile ale literaturii române.
interviul integral aici / Europa Libera
De la Torino la Chisinau
Doua saptamini foarte dificile. Doar poze va mai pot arata. Concluziile mai tirziu. Mai intii la Torino unde am lansat Nato in URSS (aici) si apoi la Chisinau unde am organizat (alaturi de ICR & Cartier) Zilele literaturii RO (aici).
Torino
Chisinau (un interviu cu Ion Vianu, Cristi Teodorescu & Ernu aici)
Nato in URSS la tirgul de carte de la Torino
Nato in URSS (ed. Hacca) va fi lansat la Tirgul de carte de la Torino.
Joi 12 mai /Sala Blu
Ora 20:30
Invitati: Vasile Ernu, Anita N.Bernacchia, Stefano Galierani, Paola Zoppi, Caterina Morgantini
Nascut in URSS de Vasile Ernu a fost publicat in limba maghiara
Volumul Născut în URSS de Vasile Ernu a apărut în limba maghiară, la editura L’Harmattan, în traducerea lui László Noémi, cu titlul Született Szovjetunióban.
Născut în URSS reprezintă debutul lui Vasile Ernu (Polirom, 2006, ediţia a II-a în 2007, ediţia III-a în 2010). Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Nominalizări: Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru Roman şi Memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul.
Volumul a mai apărut recent la editura Akal din Spania, cu titlul Nacido en la URSS (traducere de Corina Tulbure), dar si la editura Hacca din Italia, in traducerea Annitei Bernacchia, cu titlul Nato in URSS.
De asemenea, Născut în URSS a mai apărut în anul 2007 la editura Ad Marginem din Rusia (traducere de Oleg Panfil) şi în 2009 la editura KX – Critique & Humanism din Bulgaria (traducere de Stilyan Deyanov).
Cartea este în curs de apariţie la editura Claroscuro din Polonia şi la editura Sulakauri din Georgia.
„Vasile Ernu e tare prin relaxarea şi forţa cu care uneşte şi simetrizează Literatura şi Mesajul.” (Mihai Iovănel)
„Cel mai spectaculos debut al ultimilor ani este, de departe, cel al lui Vasile Ernu.” (Bianca Burţa-Cernat)
„Vasile Ernu îşi permite luxul „iresponsabilităţii”, lux extrem de costisitor într-o cultură de provincie. Îşi permite formularea unei întrebări cu argumentaţie simplă care să neliniştească profund. Zguduirea adevărului „de la sine înţeles” într-un ritm nonşalant, aproape prietenos – aceasta e finalitatea, fără dorinţă emfatică de rezolvare a aporiei. Ernu împrumută aroganţa imperiului uresesist pierdut în istoria sa personală şi o foloseşte exact în sensul contrar pe care-l puseseră la cale propagandiştii războiului rece.” (Costi Rogozanu)
„L-am citit pe Ernu. Acest autor trebuie găsit cu orice preţ şi citit, citit, citit: Must Read! Scrie fără utopism şi ideologii şi mai ales fără ură. Scrie pur şi simplu bine, cu o frumoasă limbă simplă, ironică şi lirică.” (Gherman Sadulaev)
Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I.Cuza”, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate.
A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a ţinut rubrici de opinie în România Liberă şi HotNews, precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
În 2009 publică la editura Polirom volumul Ultimii eretici ai Imperiului, în curs de apariţie la Editura Ad Marginem din Rusia şi la editura Hacca din Italia. Volumul a vost nominalizat la Premiul pentru Eseu al revistei Observator cultural (2009)şi a primit Premiul Tiuk! 2009.
Back in the USSR
Massimiliano Di Pasquale / Legnostortosabato / 16 aprile 2011
«Il rischio di parlare della vita quotidiana di un’epoca trascorsa comporta, senza volerlo una certa dose di nostalgia. In primo luogo, però, come concetto, la nostalgia è in diretta contraddizione con l’ homo sovieticus, per il semplice motivo che è un’utopia rivolta al passato, mentre lui crea utopie rivolte al futuro. In secondo luogo, la nostalgia, come forma di ritorno a casa è impossibile, poiché per noi homines sovietici non esiste più una casa».
Vasile Ernu, scrittore e filosofo romeno nato in Bessarabia, regione compresa tra i fiumi Prut e Dnistr, attualmente suddivisa tra Moldova e Ucraina, è consapevole che narrare un mondo scomparso è impresa complessa e rischiosa.
Il rischio di uno sguardo offuscato dal sentimento della nostalgia (etimologicamente: il desiderio melanconico e violento di tornare in patria, ossia di rivedere i luoghi dove passammo l’infanzia e dove albergano oggetti cari, il quale è cagione di profonda tristezza e di tale sconcerto nell’economia animale, da produrre persino la morte) incombe da sempre, come una Spada di Damocle, su tutti coloro che decidono di raccontare, attraverso la letteratura, un’entità statuale o geopolitica che la Storia ha dissolto.
La sfida affrontata da Ernu in Nato in Urss, romanzo già vincitore del premio dell’Unione degli Scrittori Romeni per il debutto, uscito in Italia recentemente per i tipi della Hacca, è la stessa che riguardò a suo tempo scrittori del Finis Austriae come Roth e Von Rezzori che attraverso pagine di rara bellezza e sì, talvolta anche profondamente nostalgiche, rievocarono l’Impero asburgico.
L’autore romeno nella prefazione sembra particolarmente preoccupato dall’idea che un sentimento nostalgico possa inficiare la validità del suo libro.
Uso la parola libro piuttosto che romanzo perché a ben vedere Nato in Urss è una sorta di abbecedario del mondo sovietico. Ed è proprio la natura di abbecedario a renderlo estremamente interessante e al contempo potenzialmente oggetto di fraintendimento.
Ciò che sembra assillare Ernu è l’idea da un lato di fornire un ritratto eccessivamente benevolo di un mondo che è imploso per le sue profonde contraddizioni politico-sociali ed economiche, dunque sconfitto dalla Storia, dall’altro quello di portare acqua al mulino di tutti coloro che sono stati gli avversari di quel modello di società totalitaria.
«Guardando indietro, mi rendo conto che, una volta scomparsa l’Unione sovietica e il comunismo, qualcosa è andato perduto. Non saprei dirvi cosa. […] Non sono in grado di identificare con precisione la perdita, ma ne vivo tutta la tristezza».
E poi ancora: «Ritengo, con buona convinzione, che sia stato perso qualcosa di essenziale e significativo nella nostra esperienza umana. Ma questa perdita non può essere né sostituita, né riabilitata. Con un po’ di buona volontà, ritengo che una perdita del genere possa essere sola compresa».
Le pagine migliori di un lavoro riuscito, piacevole da leggere, sono quelle in cui Ernu fa prevalere la sua veste di narratore puro, dotato di una prosa brillante e ironica.
I 53 capitoletti che compongono quest’opera appaiono dunque simili ai tasselli di un puzzle che, una volta ricomposto, ci fornisce un’immagine non dico onnicomprensiva, ma sicuramente dettagliata dell’universo sovietico attraverso l’epica dei cosmonauti, il rock-jazz degli Stiliagy, i racconti sulla distillazione domestica di vodka, samogon e quant’altro («costruire il comunismo senza alcool è come fare il capitalismo senza pubblicità»), o il sesso all’interno delle komunalky (gli spazi abitativi in comune dove sotto lo stesso tetto alloggiavano più famiglie).
Meno convincenti invece i passi in cui Ernu, vestiti inconsciamente (?) i panni del comunista nostalgico, dimentica il registro ironico da narratore puro e indulge forse un po’ troppo verso la scintilla utopica di Lenin.
«Ripetere Lenin significa accettare che “Lenin è morto”, che la soluzione specifica da lui indicata ha fallito, anche in modo mostruoso, ma che dentro c’era una scintilla utopica che vale la pena di tenere accesa. Ripetere Lenin significa individuare la differenza tra quel che Lenin ha fatto realmente e il nuovo orizzonte che ha aperto. Non vuole dire ripetere ciò che Lenin ha fatto, ma ripetere i suoi tentativi mancanti, le sue possibilità perdute».
Vasile Ernu – Nato in Urss – Hacca Editore (2010) € 14,00, 328 pagg. Traduttore Bernacchia A. N.
„Poehali!”
Pe 12 aprilie, acum 50 de ani, primul om părăsea planeta Pămînt pentru a cuceri Cosmosul. Iuri Gagarin care avea să devină simbolul unei „generaţii a decolării”, „generaţia Sputnik”, a înfăptuit zborul la care omenirea visase multe milenii. Zilele acestea am intrat în dialog cu trei cunoscuţi intelectuali ruşi: filosoful Alexandr Ivanov, criticul literar Lev Danilkin, autorul unei cărţi despre Gagarin şi scriitorul (dar şi un excelent traducător din limba română) Oleg Panfil. Tema discuţiei noastre este semnificaţia şi actualitatea „fenomenului Gagarin” şi al „generaţiei Sputnik”. Am ţinut să aduc în discuţie acest subiect important mai ales văzînd că marea parte a presei româneşti are o singură întrebare la acest capitol: a băut sau nu a băut Gagarin? Transformarea subiectelor semnificative în scandal ieftin şi barbarie glamour devine insuportabilă. Problema majoră e ca glamourul se dizolvă treptat şi rămîne numai barbaria.
Sîntem în legătură directă cu Ivanov (Moscova), Danilkin (Bilbao), Panfil (Chişinău). Deci, cum ar spune Gagarin: „Poehali!” [„Să mergem!”]… (traducerea o asigură: Igor Mocanu)
Integral puteti citi pe CriticAtac…
si Underwood cu Gagarin, cit te-am iubit… o fresca a epocii
A murit criticul de film Alex Leo Şerban, a murit un prieten
Nu ne-am înţeles în multe privinţe, însă l-am considerat un prieten la care ţin. Îmi plăcea la nebunie umorul lui. Mă enerva cu comentariile lui de pe situri, dar mă motiva să gîndesc, să regîndesc problema. Am vorbit pentru prima oara în public la Bucureşti la una din expoziţiile lui de fotografie, la invitaţia sa. A plecat brusc. Ne-a anunţat că pleacă la Buenos Aires, visul copilariei noastre, şi a plecat altundeva. E o mare pierdere, e o zi tristă.
O să ascult un cîntec rusesc depre prietenie şi o sa mă gîndesc la Leo.
Gurcenko, cit te-am iubit!
Moare incet, dar sigur… o epoca. La 76 de ani (30 martie) a murit una dintre cele mai iubite actrite ruse… Am crescut cu ea, am invatat sa visez cu ea…In Romania este cunoscuta mai ales pentru filmul Gara pentru doi.
Va mai aduceti aminte…? Mama ce ochi tristi avea…————————————-
Si un cintec din Fata cu chitara.. 1958…