Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Vasile Ernu: „Dispuși să piardă orice, pînă și viața, însă se tem să nu piardă credința”

Catavencii, 14 mai, 2015 / Eugen Istodor

E de citit și de gîndit. Cartea Sectanții.

Reporter: Sectanții. Cînd începe iluzia pentru ei?

Vasile Ernu: Sectanții, nume dat de majoritari grupurilor minoritare și radicale religioase, sînt comunități extraordinar de interesante. Lumea văzută prin ochii lor arată foarte diferit de cea văzută prin ochii majoritarilor. Tehnicile lor de organizare și formele lor de rezistență sînt foarte eficente. Ei vor să se salveze și sînt mereu în conflict cu statul, Biserica majoritară și lumea laică, cultura hegemonică, cum zicem noi azi. Salvarea este pentru mine un act eminamente politic pentru că el produce un anumit tip de societate. Să nu uităm că la început creștinismul nu era decît o oarecare sectă iudaică ce trăia prin catacombe. De o radicalitate nemaiîntîlnită. În cîțiva ani, acești amărîți de pescari evrei au schimbat fața lumii. Cum?

Rep.: Realizează farsa propriei credințe?

V.E.: Credința e o chestiune delicată și foarte intimă. Temerea cea mai mare a celor care cred este pierderea credinței. Ei sînt dispuși să piardă orice, pînă și viața, însă se tem să nu piardă credința. Credința dă sens, produce lumi, salvează. Mai ales că ei trăiesc sub un soi de teroare a eschaton-ului, a sfîrșitului iminent al acestei lumi. Care e semnul cel mai mare al „sfîrșitului acestei lumi”? Pierderea credinței. Cînd oamenii își pierd temeiul de a crede, sfîrșitul deja a venit, e aici.

Rep.: Cînd îi disprețuiește Dumnezeul lor?

V.E.: Aceste grupuri marginale au cîțiva eroi și cărți biblice preferate. Ei sînt mari fani ai apostolului Pavel și ai modului lui de a înțelege și intersecta lucrurile. Mai simpatizează cîțiva prooroci și pe Iacov, cel care s-a bătut cu îngerul. Citesc și studiază cu multă pasiune cartea lui Iov. Ce-i unește pe toți aceștia? Un anumit fel de a se raporta la Dumnezeul lor. Ei nu sînt umili, supuși docili, ci se iau la harța, se bat și îi mai cer socoteală și Dumnezeului lor. Orice sectant trăiește cu o convingere fermă: eu și Dumnezeu creăm majoritatea.

Rep.: Cînd trădează? Mai pot să “se salveze”?

V.E.: La ei, salvarea nu e ceva cîștigat definitiv. E o luptă continuă, zi de zi, clipă de clipă. Cînd cineva „trădează” intervine o instituție care la ei funcționează perfect și total necunoscută în spațiul pravoslavnic. Instituția (po)căinței, care este un gest public, în fața comunității. Existența sau lipsa unei astfel de instituții produce lumi sociale și politice diferite pe termen lung. Această instituție întemeiază legea și funcționarea ei. Cum? O să-ți povestesc altă dată…

-
21 May, 2015
in: Cronici, Interviuri, Noutati, Presa   
Niciun comentariu

Comments

Leave a Reply