Șerban Axinte, Cosmin Ciotloș, Vasile Ernu, Cristian Fulaș și Teodora Vasilescu, câștigătorii Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2021
Joi, 13 octombrie 2022, juriul Premiilor AgențiadeCarte.ro pentru anul editorial 2021, format din scriitorii Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Tudor Voicu, a anunțat următoarele cărți câștigătoare: ”Scrâșnetul dinților” de Șerban Axinte, Editura Cartier, și ”Fragil și aproape absurd” de Teodora Vasilescu, Editura Tracus Arte – secțiunea Poezie; ”Ioșca” de Cristian Fulaș, Editura Polirom – secțiunea Proză; ”Cenaclul de luni. Viața și opera” de Cosmin Ciotloș, Editura Pandora M – secțiunea Critică literară / Istorie literară / Teorie literară; ”Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu, Editura Polirom – secțiunea Eseu / Publicistică / Memorialistică. Premiile vor fi decernate miercuri, 16 noiembrie 2022, ora 18.00, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8). Diplomele și identitatea vizuală a Premiilor AgențiadeCarte.ro sunt realizate de artistul vizual Mihai Zgondoiu.
De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Cititorii AgenţiadeCarte.ro au putut vota și comenta titlurile alese de noi până la 31 august 2021. ”(s)top cele mai bune cărți ale anului 2019” a avut peste 24546 de vizualizări.
”Sunt bucuros că juriul, inspirat de votul popular de pe AgenţiadeCarte.ro, a ales câteva titluri pe care le consideră semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Sunt cărți care vor marca un an editorial, 2021, extrem de prolific, cu multe apariții remarcabile. Dintre cărțile nominalizate, am ales să ne bucurăm de lectura cărților scrise de editorialiștii și colegii noștri Claudiu Komartin și Cristian Teodorescu, votate pe site, cărți importante, premiate de alte jurii și care oferă certe delicii de lectură. Cei 5 autori pe care îi premiem sunt nume reprezentative pentru literatura română vie, nume capabile să producă o emulație pentru lectură și spirit critic.”, a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu, directorul AgențiadeCarte.ro.
Premiile AgențiadeCarte.ro sunt organizate de asociația Euro CulturArt și Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Partener media: Radio România Cultural.
Simona Popescu recomantă lecturi pentru tinerii de liceu
Vasile Ernu la GALBEN – viața de scriitor, prietenia cu Filat, soarta guvernării PAS și relația cu Dumnezeu
Te invit să vizionezi un #interviu #fărăprotocol cu scriitorul și editorul Vasile Ernu. Am vorbit despre cum era viața în URSS și ce era bine atunci, cum a mers la studii în România, cum s-a cunoscut acolo cu Vlad Filat și ce impresii crea pe atunci viitorul politician. Am discutat despre lectură, din ce trăiesc scriitorii, dacă scriind cărți poți câștiga un venit decent în România sau Republica Moldova. Am vorbit și despre actuala guvernare, unde greșește și ce o așteaptă. La fel, Vasile a povestit și despre relația sa cu Dumnezeu. Vasile Ernu pe Facebook – https://www.facebook.com/vasile.ernu
Un basarabean vrea să reabiliteze imaginea județului Vaslui și a Moldovei
Dan Pachițu / Sălbaticii Copii Dingo
Vasile Ernu tradus în japoneză – ぼくはソ連生まれ by ヴァシレ・エルヌ
În această săptămână cartea Născut în URSS apare tradusă în limba japoneză la editura Gunzosha Publishing Co.
Traducere – Seiko Takesono.
Urmează Sălbaticii copii dingo și altele sper.
Vasile Ernu este invitatul lunii în vitrina Cărturești Carusel
Scriitor de vitrină este un proiect Cărturești care îi aduce în centrul atenției (a se citi: în vitrină) pe scriitorii voștri preferați. Ideea întâlnirilor din vitrină a venit chiar de la un scriitor – autorul timișorean Robert Șerban ne-a propus proiectul, inspirat de vitrina unei librării Cărturești.
Gazda discuției este Adela Greceanu, poetă și jurnalistă, gazda emisiunii Timpul prezent la Radio România Cultural.
La plăcinte cu Marin Kapuşon & Anatol Mîrzenco & Valera Leovskii & Roma Beats.
Moldova are cea mai bună muzică şi cele mai tari plăcinte.


Mulţumeasc şi spor la treabă: la Bucureşti dau eu plăcintele ….
Vasile Ernu: Accent Moldovenesc, Iad Urbanistic în Chișinău și Brazii din Siberia
O, acest loc straniu – Kamceatka / O, acest dulce cuvânt – Kamceatka
Gabriela Vieru / Timpul, iulie 2022
Continuând proiectul memorialistic care l-a însoțit cu prisosință în decursul acestor ani, Vasile Ernu, în Sălbaticii copii dingo (Polirom, 2021, cu ilustrații de Roman Tolici), uzându-se de vis drept foc declanșator al poveștilor ce compun cele patru părți ale cărții, se oprește asupra câtorva teme-cheie pe care le voi avea în vedere, precum adolescența, corpul, libertatea, salvarea, societatea (cu toate straturile ei și schimbările prin care a trecut în decursul a câțiva ani), mentalitățile și comportamentele specifice anilor ‘80-‘90, teme importante nu atât prin rezonanța și recurența lor, cât prin lentila autentică în care ele sunt proiectate. Șiretlicul de la baza tehnicii lui Ernu poate fi interpretat și ca un refuz al „regulilor” clasice ale unei narațiuni, iar o astfel de asumpție ar prelungi în sens metatextual pofigul ce însoțește atitudinea personajelor din gașca adolescentului Vasile Ernu: „Pofig înseamnă abandonul existențial total. Era felul nostru de a spune că refuzăm să ni se impună sau să ni se interzică ceva.” Dacă autorul a vrut sau nu să deconstruiască rigiditatea sistematică ce stă în spatele unui produs precum este romanul, n-am putea decât specula. Cert este că formula docuficțiunii (semnalată de Victor Cobuz în cronica din numărul 1064 al „Observatorului cultural”) i-a asigurat, așa cum e și în cazul autoficțiunii sau a genurilor slab teoretizate, de pildă, o permisivitate compozițională generoasă, atât prin lipsa unor borne formale fixe, deci, reducționiste, proprii traiectului ce asigură un construct naratologic așa cum îl cunoaștem noi, cât și prin deschiderea de tip rizomatic în care aceste formule se încadrează grație absențelor normative mai sus amintite.
Structural vorbind, volumul se împarte în patru cărți, ele desemnând cele patru anotimpuri. În interiorul lor, „totul este adevărat”. Gopnici, copii de aur, burghezi și bandiți, cu toții au rolul lor în comunitate. Doar comunitatea asigură unitate, grație jocului diferențelor și al repetițiilor. Unitate prin multiplicitate. Evoluția se realizează doar la comun. La fel și arta.
Maturizarea, refuzul, salvarea
Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt definitoriu pentru acest volum, cu siguranță aș inventa unul care să cuprindă și maturizarea, și refuzul și salvarea. Ba chiar aș putea discuta de o dinamică a complementarității ce le asigură omniprezența: maturizarea prin refuz generând salvarea sălbaticilor copii
dingo, a căror aventuri ne sunt relatate pe parcursul a celor patru părți. Dar cum anume se realizează ea? Contrar așteptărilor, nu prin reconstrucția fantezistă a unei lumi-enclave în interiorul lumii reale, care deja exista în rândul burgheziei centrale, ci printr-o atitudine revoltată vis‑a‑vis de toate formele culturale și societale, atât mainstream, cât și underground. O dezicere totală față de istoria în curs de formare: „Noi nu
ne doream doar o libertate politică, așa ca în ‘68 […] Noi nu doream doar o libertate socială și economică, uram profund noua și vechea burghezie îmbuibată […] Noi doream libertate totală, eliberare de orice formă de constrângeri, de normele și regulile societății formale și reglementate.” În sens agambenian, am putea specula că forma de viață pe care tânărul Ernu căuta să și-o aproprieze este chiar viața nudă descrisă de Agamben în Homo sacer: o viață readusă la stratul ei pur bazal, apolitic de zoe. Altfel, aici evadarea se realizează întotdeauna împreună, prin tot soiul de escapade și isprăvi, precum e excursia celor patru prieteni în Crimeea (in extenso și noaptea petrecută în palat), întâlnirile și clipele cu Sonia la videosalon sau chiar întrevederile de la cafenelele rezistenței, după cum sunt ele cunoscute. Aici Puterea nu apucă să își manifeste forța, tocmai de aceea ne-ar tenta să credem că ele sunt marcate de atemporalitate și aspațialitate, căci doar așa sustragerea ar fi posibilă.
Dincolo de monografia unor timpuri atât de străine pentru cineva care nu s-a născut și nu a crescut în RSSM-ul acelor ani, lucru care îi asigură din capul locului necesitatea, volumul lui Ernu face obiectul unei interesante panorame a corpului (atât a adolescentului, cât și a persoanei mature). Sunt surprinse diverse mecanisme și experiențe prin care tinerii ajung să își cunoască trupul: „Dacă pentru bătrâni marea e un soi de memorie nostalgică a corpului, pentru copii este exact opusul. Bătrînii trăiesc din memorie, copiii încă nu au amintiri, ci doar curiozități […] Marea te învață cel mai bine să-ți cunoști corpul”, să se raporteze la el și să îl înțeleagă: „Corpul bătrânei părea a fi o poveste opusă poveștii noastre, a corpurilor noastre nepermis de tinere: era povestea fatalității, povestea finalului vieții”. Aș merge până la a spune că acest făgaș interpretativ al corpului prezentat aici merită o analiză exhaustivă într-un eseu aparte, un eseu dedicat exclusiv lui, asta deoarece nu puține sunt trimiterile la trup, la memoria trupului și la maturizarea lui.
Prin stilul discursiv spontan, plin de mărci ale oralității și ale subiectivității cu care ne-a obișnuit, Vasile Ernu încheagă încă un volum necesar literaturii noastre, atât prin atitudinea „fals naivă” cu care se raportează la acea perioadă, ea lipsind din arealul scriitorilor români, după cum bine punctează Mihai
Iovănel în Istoria sa, cât și prin abundența tematică pe care o incorporează cu brio. Conștientă fiind că n-am atins nici jumătate din polii de discuție pe care această carte îi propune, voi încheia afirmând că de departe Sălbaticii copii dingo, fără măcar a încerca acest lucru, reușește performanța sensibilizării oricărui
cititor.