Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Paul Cernat despre – Sălbaticii copii dingo

Citesc „Sălbaticii copii Dingo”, noile amintiri din copilărie și adolescență ale lui Vasile Ernu, o bildungautoficțiune cu respirație de roman rusesc. Fluxul memoriei curge într-o albie largă, aparent neglijent, colocvial, fără ecluze, canalizări, regularizări, și tocmai asta te prinde. Fostul copil al imperiului sovietic muribund, din ale cărui fantasme eretice se hrănește și a cărui implozie dramatică o evocă, nu mai are nevoie de trucuri, de găselnițe-cadru; surfează liber, încercînd să înțeleagă, sine ira et studio, „lumea prin care a trecut” și care l-a format (o spun mereu, Vasile e unul dintre rarii noștri gînditori politici autenticiști în proză; cărțile lui sînt gîndire vie, defășurată în istorii și povești de viață cu IQ de eseu socio-antropologic. E, poate, cel mai „outside the box” scriitor român de azi.)

M-a amuzat teribil episodul „întîlnirii” copilului Ernu cu melodia Sofiei Rotaru, pe versuri de Grigore Vieru și muzică de Petre Teodorovici: diabetica Melancolie „dulce melodie, misterios amor”, ajunsă la urechile mele via Mirabela Dauer. Și am percutat (cum altfel?) la secvențele descoperirii lui Bacovia, ca întîlnire a adolescentului de periferie imperială cu potențialul de șoc al „micii” literaturi române:

„Eram ultimii copii ai unui mare imperiu, fie el și tenebros. Priveam totul dinspre marea literatură rusă. Bacovia m-a convins că poate bate orice poet rus, oricînd, în orice condiții. Bacovia nu ceda în fața nimănui, și asta pentru un copil al imperiului însemna mult. Dacă românii îl dăduseră pe Bacovia însemna că puteau face multe. Eu mereu m-am temut de pierderea universalismului în care am crescut. Nu conștientizam asta, pe atunci, dar era o teamă teribilă. Bacovia m-a convins că poți fi universal și în limba ta. Că imperiul ești tu, indiferent de limba în care vorbești.”

Ieșirea din copilărie are loc, de altfel, pe versurile „Poemei finale” – un posibil fanion liric al sensibilității unei generații („E timpul, toți nervii mă dor (te vor)/O, vino odată, măreț viitor”).

-
30 March, 2021
in: Blog, Cronici, Noutati, Presa   
Niciun comentariu

Comments

Leave a Reply