Luciditatea ironică a unui „născut în URSS“ – „Dosarele Istoriei“, an. XI, nr. 7(119), 2006, pp. 1–3
acad. Florin Constantiniu
Ce fel de nostalgii ?
Dacă aş fi citit, mai întâi, recenzia lui Ştefan Agopian — nume cu greutate în literele româneşti —din „Academia Caţavencu“, recenzie la cartea lui Vasile Ernu, Născut în URSS (Iaşi, Ed. Polirom, 2006, 268 p., col. „Ego grafii), intitulată „Rahat lustruit“ (!), probabil că nici nu m-aş mai fi atins de volumul tipărit — totuşi — de una dintre cele mai prestigioase — dacă nu cea mai — edituri ale ţării. Ştiind că este vorba de un basarabean, am fost curios să-i cunosc reacţiile la prăbuşirea comunismului şi la dispariţia URSS. Odată începută lectura, am fost captivat de acuitatea observaţiilor lui Vasile Ernu şi de umorul său de bună calitate. Am citit volumul său cu ochiul istoricului, în căutare de răspunsuri la întrebările privind trecutul apropiat. Din acest punct de vedere, cartea lui Vasile Ernu, miezoasă şi hazoasă expunere a experienţei sale „socialiste“, mi s-a părut foarte instructivă şi, tocmai de aceea, o recomand călduros tuturor.Înainte de a încerca o abordare istorică a societăţii în care a copilărit şi s-a format autorul, vreau să-mi exprim totalul dezacord cu o opinie citită/auzită în legătură cu Născut în URSS: autorul regretă dispariţia societăţii socialiste. Impresia mea este că susţinătorii acestei păreri ori nu au citit cartea, ori nu au înţeles-o. Cred că Editura Polirom însăşi a făcut o greşeală când a lăsat ca postfaţa lui Sorin Antohi să se intituleze „Nostalgii sovietice“. Ale cui sunt nostalgiile? Ale lui Vasile Ernu? Vreau să fiu sincer până la capăt: am avut impresia că editura ieşeană, parcă temătoare să nu fie acuzată că a tipărit un „nostalgic“ (poliţia gândirii este, la noi, foarte vigilentă), a dorit să se pună la adăpost cu un text — cel al profesorului Antohi — care îşi ia o anumită distanţă de percepţiile „sovietice“ ale lui Vasile Ernu.Astăzi, în România, se desfăşoară o adevărată campanie — uneori, în tonalităţi isterice — împotriva vârstnicilor, acuzaţi că sunt nostalgici ai comunismului. Volumul lui Vasile Ernu a tulburat cărţile acestui joc. Nu este un „dinozaur“. S-a născut în 1971! Imposibil să fie trecut în categoria „dinozauri“. Atunci? Mă mir — ştiind moravurile româneşti — cum de nu a fost declarat agent al KGB; dacă s-ar fi născut în România şi nu în URSS, sunt sigur că s-ar fi cerut CNSAS să investigheze dacă nu a fost agent al Securităţii!Care este „păcatul“ lui Vasile Ernu? Că regretă unele aspecte ale defunctei societăţi socialiste.Prima întrebare de lămurit este: a fost societatea sovietică o societate socialistă? Răspunsul — cred eu — este: categoric, nu! În imposibilitate de a discuta, acum şi aici, istoria „orânduirii socialiste“, voi spune că nici Lenin nu credea că socialismul poate fi edificat în înapoiata Rusie, fără ca revoluţia proletară să fi biruit măcar într-o singură ţară capitalistă dezvoltată: Germania. Să fie limpede: Lenin credea că bolşevicii pot lua puterea în Rusia (Revoluţia din Octombrie!), dar transformarea Rusiei într-o ţară socialistă reclama — având în vedere înapoierea ei — biruinţa revoluţiei cel puţin în Germania. „Locomotiva germană“ trebuia să tracteze „vagonul rus“ şi să-l ducă de pe o linie moartă pe magistrala socialismului. Din 1918 până în 1923, liderii Moscovei au încercat să provoace — prin diverse mijloace — revoluţia în Germania, dar toate încercările lor au eşuat.În cunoscuta dispută dintre Stalin şi Troţki, altfel spus între teza „socialismului într-o singură ţară“ şi cea a „revoluţiei permanente“, a învins prima. Socialismul edificat de Stalin era orice afară de socialism.Realitatea rusă s-a dovedit mai puternică decât ideologia marxistă. Într-o ţară unde, secole de-a rândul, existase autocraţie, iar democraţie doar câteva luni (februarie–octombrie 1917), socialismul trebuia să resimtă moştenirea despotică. Socialismul sovietic a suprimat democraţia, a înstrăinat omul de statul pretins a fi al său şi a generat o nouă clasă de privilegiaţi: nomenclatura. Ce orânduire a existat, atunci, în URSS? Ori un capitalism de stat, ori un mod de producţie asiatic (despoţia orientală) — despre care scrisese Marx — , dar în condiţiile unei societăţi industriale. Încă o dată: ţările socialiste, chiar dacă îşi puneau în titulatura oficială adjectivul „socialist“, nu aveau nimic în comun cu socialismul imaginat de gânditorii secolului al XIX-lea, în primul rând, Marx şi Engels, de la care se reclamau.Ceea ce a dispărut în 1989–1991, în Europa, nu a fost orânduirea socialistă. Cum arată ea, deocamdată, nu ştim.Locul acesteia a fost luat de capitalism. Falimentul pseudosocialismului a fost considerat de unii şi falimentul teoriilor lui Marx. Evaluare greşită! Tot ceea ce s-a întâmplat în Europa de Est şi în spaţiul fostei URSS confirmă, în esenţă, teoria lui Marx. Şi-a făcut reapariţia capitalismul, cu cele două clase fundamentale: clasa exploatatoare şi clasa exploatată. Capitaliştii — oricât proclamă ei eşecul lui Marx — ştiu că el a spus adevărul în privinţa mecanismului exploatării capitaliste. Atunci, pentru a înşela pe cei exploataţi, au schimbat numele orânduirii: în loc de capitalism, economie de piaţă. În realitate, nu există nici o deosebire esenţială între capitalism şi economia de piaţă.Din criza economică mondială a anilor 1929–1933, capitaliştii au tras un învăţământ esenţial. Până atunci, ei credeau că profitul sporeşte prin reducerea salariilor. După amintita criză — o criză de supraproducţie — , au înţeles că pot câştiga mult mai mult prin sporirea puterii de cumpărare a salariaţilor, putând obţine un dublu avantaj: a) lărgirea pieţii şi evitarea — pe această cale — a crizelor de supraproducţie (mărfuri nevândute); b) prin crearea „falselor necesităţi“, salariatul — chiar dacă este exploatat — crede, sub bombardamentul publicitar, că obiectivul lui nu este lichidarea orânduirii care îl exploatează, ci cumpărarea ultimului tip de deodorant/detergent/maşină ş.a.m.d.
Fractură şi continuitate
Societatea în care trăim astăzi este o societate capitalistă, întemeiată pe exploatarea muncitorului. Să luptăm împotriva ei? Se ştie întrebarea formulată de H. Marcuse în următorii termeni: „De ce să ne eliberăm de această societate de vreme ce, după toate aparenţele, ea este capabilă — chiar dacă abia într-un viitor îndepărtat — să învingă sărăcia într-o măsură mai mare decât oricând înainte, să micşoreze caznele muncii şi timpul de muncă şi să ridice standardul de viaţă?“ (Herbert Marcuse, Scrieri filozofice, ed. de N. Tertulian, Bucureşti, Ed. Politică, 1977, p. 436). Întrebare perfect legitimă. La urma urmei, se poate şi aşa. Personal, aparţin celor care cred că un sistem, întemeiat pe inechitate, trebuie lichidat.Dar, m-am îndepărtat de la cartea lui Vasile Ernu.Confruntat cu realitatea postcomunistă, autorul descoperă că în socialism existau, totuşi, aspecte şi momente, care, raportate la situaţiile de acum — dar, de multe ori, şi fără acestă alăturare —, apar într-o lumină favorabilă. Născut în URSS este o mică enciclopedie a vieţii cotidiene sovietice, din care nu au lipsit şi părţile plăcute. Unele au fost creaţii ale regimului, precum, de exemplu, taberele de pionieri; altele şi le-au creat „oamenii sovietici“, în cadrul instituit de regim, ca, de pildă, petrecerea câmpenească, după demonstraţia de 1 Mai şi, în sfârşit, printr-o ciudată dialectică a transformării unui fenomen în contrariul său, situaţii, în principiu, negative, dar metamorfozate în prilej de amuzament: statul la coadă şi discuţiile de acolo.Vasile Ernu povesteşte cu duioşie şi ironie micile plăceri ale omului sovietic. Încearcă, uneori, şi un regret faţă de dispariţia lor. Trebuie să fii, însă, cu totul lipsit de umor, ca să iei ad litteram rândurile pe care le reproducem, mai jos, şi să nu vezi ironia din ele: „Păcat că aceşti capitalişti au reuşit să producă atâtea mărfuri încât să depăşească capacitatea noastră de a construi cozi. Producţia de mărfuri a bătut producţia de cozi şi ne-a transformat din proletari cu o conştiinţă superioară, în nişte amărâţi de consumatori. Dictatura mărfii a fost mai tare decât dictatura cozii. Şi «societatea civilă» sovietică s-a retras să privească o pauză publicitară“ (p. 203).Cred că unii critici ai lui Vasile Ernu nu l-au iertat pentru că nu se închină la „viţelul de aur“ al capitalismului. Şi nu numai că nu se închină, dar dezvăluie elemente de continuitate între socialism şi capitalism şi ipocriziile celui din urmă (fără să le oculteze pe cele ale primului). Iată un admirabil pasaj despre „politrucii“ zilelor noastre, pe care îi întâlnim la televiziune şi în paginile ziarelor şi revistelor de azi: „De la PR-işti la specialişti în marketing şi publicitate, de la mass–media la image–makeri, de la specialişti în strategii politice şi până la cei în «societăţi deschise», politrucii împânzesc tot spaţiul sistemului actual. Evident, sunt îmbrăcaţi mai bine, poartă haine de marcă, au o limbă de lemn ceva mai subtilă şi mai diversifictă, lucrează cu tehnici de manipulare mai sofisticate, dar servesc la fel de bine noii stăpâni şi contribuie la sterilizarea gândirii poate mai eficient. Ceea ce reuşesc cu adevărat aceşti noi politruci e să creeze o aparenţă a normalităţii, a libertăţii şi a fericirii“ (p. 190). N-am citit, până acum, o mai fidelă descriere a stolului de analişti, ziarişti, reprezentanţi ai pretinsei „societăţi civile“ — atât de disciplinată şi aliniată — care ne sufocă, în fiecare zi, cu vorbăria sau grafomania lor, bine plătiţi nu numai pe loc, dar şi cu burse, stagii de „documentare“, invitaţii la colocvii şi congrese etc.Să lupţi împotriva acestei societăţi, a oamenilor produşi de ea, e foarte, foarte greu. Marcuse are dreptate: societatea abundenţei naşte „o fiinţă abrutizată, schilodită, frustrată, care îşi apără cu înverşunare propria robie“ (op. cit., p. 437). Românii, mai mult ca alţii, îşi apară acum noua robie.
1 August, 2006
Comments Off on Luciditatea ironică a unui „născut în URSS“ – „Dosarele Istoriei“, an. XI, nr. 7(119), 2006, pp. 1–3
Disputa/ Comentarii pe seama interviului cu Vasile Ernu – Metropotam, August 2006, http://metropotam.ro/interviuri/art2391774557/
Cititorii Metropotam
jos palaria
jos palaria pentru vasile ernu!
cu toate ca si bunicul meu si-a perdut pamintul si toate alea (chiar daca nu a fost la canal), nu i-ar fi dat o lopata in fata. pe vremea cind mai traia, era, culmea – tocmai el, un ostalgic.
cred ca discutia merita sa fie extinsa si, mai ales, adincita. si nu atit discutia despre ce a fost, cit cea despre ce e acum, despre sindromul marelui licurici, mona musca si reprosurile pe care i le fac intelectualii cool.
t.o. bobe a spus la ora 12:05 pe 17 August
fundamentalism
Cind VE face pe teoreticianul politic, nu emite decit o banalitate, si anume, ca echilibrul fortelor politice de orientari diferite intaresc si mentin democratia. Insa VE nu face distinctia intre comunism, care este fundamentalismul de stinga, si stinga sociala, absolut onorabila, cea care a creat democratiile Spaniei, de pilda, si ale statelor scandinave. Pentru VE e imposibil ca Occidentul a construit democratia fara sa fi cunoscut comunismul. Continuindu/i logica, terorismul islamic ar fi exact ce/i lipsea democratiei occidentale pentru a fi perfecta.
marius chivu a spus la ora 21:45 pe 21 August
sofismele lui vasile ernu
In ordinea discutiei polemice atit de invocate, am sa incep prin a spune ca un om cu indoieli e intotdeauna de preferat unui paseist/pesimist.
Cred ca cei citiva care si/au exprimat dezacordul cu cartea lui VE sint oameni cu indoieli fata de trecut si nicidecum (numai) anticomunisti care, dupa cum afirma VE, ar fi, de fapt, fosti comunisti, care, prin nu se stie ce masochism logic, tocmai ei critica o carte relativista la adresa comunismului.
La fel, cind vorbeste despre cultura mare pe care o “datoram” taman comunismului, VE le da dreptate exact acelor artisti ce si/au motivat tacerea si lasitatea prin ideea “rezistentei prin cultura”, artisti pentru care VE are dispret, caci, spune el, si pe buna dreptate, ei au facut cel mai mare compromis cu acea putere. “Argumentele insiruite rational” de catre VE compun, de fapt, un foarte rotund sofism.
Primul dialog pe care VE ar trebui sa/l poarte e cu sine, sa se lamureasca el insusi cine il critica si cu cine e de acord. Deocamdata par aceiasi oameni. Confuzia vine exact din retorica paguboasa pe care el insusi o critica atita.
marius chivu a spus la ora 21:46 pe 21 August
tinerii si comunismul
VE spune ca tinerii nu au avut de suferit dupa urma comunismului, prin urmare, nici nu ar trebui sa condamne comunismul datorita unui surplus de luciditate. Aici VE fie e monstruos de egoist, fie ingrozitor de ipocrit.
Am 27 de ani si inca ma consider tinar. Am avut eu de suferit de pe urma comunismului? Categoric. Faptul ca am invatat intr/un sistem debil, faptul ca am mincat prost, ca, in fine, am dus o viata plina de restrictii, asta se cheama tot suferinta. Nu e nevoie sa fi cunoscut munca la canal sau inchisoarea politica pentru a ni se considera suferinta. Inca suferim cu totii, tineri sau nu, de pe urma comunismului. Traim intr/o lume handicapata de comunism. Mentalitatea oamenilor din jur care ne chinuie zilnic, pe strada, in familie, in institutii etc. nu o datoram tot comunismului!?
VE vede in capitalism, cu subtilitate critica se maguleste el, un rau comparabil, dar e absolut orb in a considera efectele pe termen lung ale comunismului sau naiv in a crede ca ele nu exista. In ambele cazuri, VE e mediocru.
Spune el ca “suferinta nu schimba datele problemei.” Cum vine asta, nu pricep!? Suferinta schimba TOATE datele problemei.
marius chivu a spus la ora 22:01 pe 21 August
truc ideologic ieftin
Cind VE compara capitalismul cu comunismul nu face decit sa comita un truc ideologic ieftin. Paralela dintre represiunea politica si una economica este doar o metafora ideologica. Parca VE spunea ca ar trebui sa gindim critic si personal, sa ne ferim de clisee. Or ideea represiunii economice este cel mai mare cliseu al ideologiei de stinga.
Cum adica “nu exista deosebiri fundamentale” (citat din Mihai Iovanel) intre comunism si capitalism!? Si oricum, asta ar trebui sa innobileze comunismul!? Tocmai prin faptul ca azi VE poate spune si cita o asemenea frazaa, tocmai aici e deosebirea fundamentala.
E problema lui si a lui MI (mare amator de literatura SF) daca vad societatea capitalista ca o posibila dictatura a masinilor carora le vom deveni sclavi. Nu pot fi acuzati de flagrant delict de fantezie, dar sa nu aiba pretentia ca fac aici teoria formelor de guvernamint si noi ii ascultam prabusiti in admiratie.
marius chivu a spus la ora 22:13 pe 21 August
hilar
VE afirma “saltul pe care l-a facut URSS de la Rusia tarista este ametitor. O tara agrara, analfabeta, cu o populatie iobaga a devenit in aproximativ 50 de ani una dintre cela mai semnificative puteri pe toate palierele dezvoltarii. Ei bine, acest salt s-a facut cu sacrificii imense, cu suferinta imensa.” Pai despre ce sacrificii si suferinta e vorba? Ale Partidului sau ale poporului?
Daca VE ar fi de stinga cu adevarat, ar trebui ca cele citeva milioane de sacrificii UMANE ale stalinismului sa/l indigneze profund. Nu comunismul a realizat dezvoltarea de care vorbeste VE, ci oamenii care au murit au facut/o posibila.
In alta ordine de idei, Occidentul de ce a ajuns el atit de departe, economic vorbind, daca ei nu au avut sprijinul progresistic al comunismului!? E o timpenie sa crezi ca industrialismul se datoreaza comunismului.De fapt, comunismul doar l/a imprumutat si l/a pastrat intocmai pina ce s/a demoralizat moral iar industria, literalmente, s/a prabusit…
marius chivu a spus la ora 22:22 pe 21 August
suparare mare
Vad ca iese cu suparare mare. Pacat. Poate ar trebui sa fim putin mai calmi si sa judecam lucrurile mai la rece. Marius spune ca nu Partidul a facut sacrificii, ci poporul. De acord, dar asta se aplica si in cazul capitalismului. Evolutia Occidentului se bazeaza in aceeasi masura pe suferinta. Atita doar ca occidentalii au preferat sa-i exploateze (suna ca dracu’, stiu) pe altii, nu pe proprii cetateni.
Tema pentru acasa: comentati, de exemplu, faptul ca romanii nu au aces liber pe piata de munca europeana, in vreme ce marfurile europene nu au restrictii la intrarea in Romania. Cum se numeste asta?
t.o. bobe a spus la ora 12:33 pe 22 August
suparare mare 2
Din pacate, intelighentia romaneasca ramine defazata. In timpul comunismului, critica pe cit putea pacatele regimului burgezo-mosieresc sau, in cel mai bun caz, statea cu degete in urechi pentru a se putea concentra asupra culturii inalte. Acum, cind comunismul nu mai exista, se simte datoare sa critice ce nu mai si ce nu mai are sanse sa revina, dar inchide ochii la ce se intimpla in jur.
Tema pentru acasa: comentati, in paralel, faptul ca Mona Musca s-a gudurat pe linga Securitate ca sa obtina un ce profit (mic, probabil, dar care conta) si faptul ca mai multi intelectuali romani au scris editoriale in cotidianul lui Felix, pentru acelasi soi de avantaje. De ce o fapta e de condamnat iar alta nu? E mai putin grav ca i se imprumuta lui Felix credibilitate?
t.o. bobe a spus la ora 12:42 pe 22 August
suparare mare 3
Acum, fara suparare: ar trebui sa se existe niste statistici oficiale si credibile referitoare la numarul analfabetilor din Romania. Ceva imi spune ca sint mai multi acum, in capitalism, decit erau acum douazeci de ani. Pentru asta tot comunismul e de vina?
Tema pentru acasa: comentati planurile lui ceausescu referitoare la obtinerea independentei energetice a Romaniei, in contextul economic global actual. Comentati planul aceluiasi de Ceausescu de a construi canalul Dunare-Bucuresti, in lumina actualellor planuri ale primarului Videanu. Comentati calitatea aerului din Bucuresti, in paralelel, in vara lui 1989 si in vara lui 2006.
t.o. bobe a spus la ora 12:48 pe 22 August
eco-comunism!???
“Comentati calitatea aerului din Bucuresti, in paralelel, in vara lui 1989 si in vara lui 2006…”
1. Era comunismul o ideologie ecologica? Raspuns: Copsa Mica, Cernobil s.a!
2. In topul celor mai poluate orase din lume ale momentului nu se afla marile orase industriale din Occident, ci (aproape) numai orase din Est. Cautati site/urile eco-ONG-urilor. Veti vedea cit de poluat e Bucurestiul fata de orase industriale engleze, precum Sheffield sau Manchester. Unde e vina capitalismului, ca nu pricep. Si parca din 1989 pina acum Romania a fost condusa, exceptind citiva ani, de un partid de stinga!!
3. Ecologismul este un discurs recuperat din mers de catre ideologia de stinga din zilele noastre, dar un discurs mai degraba tehnocratic-populist si, prin urmare, usor abordabil de catre oricare orientare politica. O sa rideti, dar Schwartzenneger si Blair au semnat de curind un acord ecologic intre California, cel mai poluat stat american, si Anglia. Ambii sint reprezentanti ai unor partide de dreapta.
Revin, ideea unei paralele intre comunism si capitalism este, pur si simplu, deplasata pentru ca nu porneste de la premise ideologice compatibile…
marius chivu a spus la ora 04:25 pe 23 August
hop si eu
am intrat si eu in joc cu un mesaj postat pe blogul meu la adresa: http://doro.weblog.ro/
Vasile Ernu citeaza intr-un context foarte favorabil din mesajul postat pe blog in care m-am referit la cartea dansului, Nascut in URSS.
Aceasta insa nu imi creaza nici o obligatie sa ii iau partea in controversa cu Marius Chivu. Observ insa ca in critica lui Marius Chivu exista multe presupozitii discutabile. Adica, de unde stie Marius Chivu ca “VE nu face distinctia intre comunism, care este fundamentalismul de stinga, si stinga sociala, absolut onorabila, cea care a creat democratiile Spaniei, de pilda, si ale statelor scandinave”? Sau de ce crede Marius Chivu ca i-ar apartine lui Vasile Ernu paradoxul ca fosti comunisti (un anumit tip de comunisti) sunt acum cei mai mari anticomunisti (un anumit tip de anticomunisti), cand de fapt acest paradox apartine pur si simplu realitatii si istoriei? De ce crede Marius Chivu ca ii poate cere lui Vasile Ernu sa simplifice trecutul si sa scoata din acesta doua categorii clare (cei buni si cei rai) si o intriga simpla, usor de inteles? Vasile Ernu, crede Marius Chivu, “e absolut orb in a considera efectele pe termen lung ale comunismului sau naiv in a crede ca ele nu exista”. Tocmai, Vasile Ernu spune tot timpul ca ele exista si adesea sunt perverse.
Ceea ce mi se pare ca rateaza criticii lui Vasile Ernu din mesajul cartii lui este urmatorul avertisment: atentie!, comunismul nu trebuie vazut doar prin ochii disidentilor, unii dintre ei disidenti post factum. Viziunea anticomunista asupra comunismului nu este singura legitima si nu e interpretarea care ne apropie cel mai mult de intelegerea comunismului, in orice caz nu trebuie impusa cu lopata! Majoritatea celor care au trait in comunism nu au fost nici victime si nici tortionari. Cetatenii de atunci faceau compromisuri care, in “regimul lor de adevar”, nu erau mai vinovate decat cele pe care le facem noi astazi si pentru care avem toata indulgenta. Comunismul avea o normalitate care ii facea pe multi sa nici nu-si dea seama ca traiesc intr-o, cum spunem astazi, aberatie a istoriei. Lectia comunismului este ca in istorie aberatia e deghizata in cea mai domestica normalitate. La acest nivel, paralela intre comunism si capitalism e posibila.
Asa, de 23 August!
Marin Pruteanu a spus la ora 11:56 pe 23 August
discutam sau doar simulam?
Draga Marius,
discutam sau doar ne aflam in treaba?
1,2, 3. Am spus eu ca ar fi comunismul o ideologie ecologica? Am spus ca ar fi mai bun decit capitalismul? Am semnalat doar faptul ca majoritatea intelectualilor romani, printre care, din pacate, te numeri, se lupta cu o fantoma, in vreme ce monstri in carne si oase nu le trezesc nici o reactie.
Faptul ca a existat Copsa Mica (si Baia Mare, si Galati, si altele) nu scuza faptul ca, dupa 1990, primarii Bucurestiului, care au fost din partea “buna” a spectrului politic, au ras spatiile verzi si au permis construirea unor monstri comparabili, ca efect, nu ca dimensiune, cu huliata Casa a Poporului.
Chiar ti se pare ca Romania a fost condusa, dupa Revolutiune, mai ales de un partid de stinga? Crezi ca, daca PSD isi spune de stinga, chiar este de stinga? Daca tu, de miine, iti spui Nadia Comaneci, chiar crezi ca o sa devii Nadia?
Totusi, nimic despre analfabetism?
Nimic despre agricultura si ce-a facut din ea partidul ala de stinga despre care spuneai ca a condus Romania?
Nimic despre sistemul sanitar?
Si, cu permisiunea dumneavoastra, ultima pe lista, inca o intrebare: de ce, atunci cind se vorbeste despre comunismul din Romania (chiar trebuie sa subliniez ca nu mi-e drag?) se au in vedere mai ales anii 50 si 80 si se trece cu gratie peste felul in care s-a trait in 60 si 70?
t.o. bobe a spus la ora 12:59 pe 23 August, #
Dilema ‘tinara’ si dreapta ‘ecologista’
Ovidiu Tichindeleanu ii raspunde lui Marius Chivu pe site-ul
http://romania.indymedia.org/ro/2006/08/1594.shtml
O polemica deschisa de un tinar redactor al Dilemei pe subiectul unei carti recente a devenit un mijloc de promovare a unor falsuri ideologice in alte spatii publicistice.
Se pare ca aparitia cartii lui Vasile Ernu, Nascut in URSS, a oferit o mana cereasca anticomunistilor profesionisti de la Dilema, care raspindesc si in alte spatii publicistice falsuri ideologice:
http://metropotam.ro/interviuri/art2391774557/
Iata spicuiri din comentariile lui Marius Chivu, redactor al revistei Dilema Veche, comentarii ce nu se mai refera la cartea respectiva, ci sint pozitii ideologice de amploare, exprimate de un critic literar pe cit de tinar, pe atit de intepenit in gindire:
—ANTI-COMUNISM / PRO-CAPITALISM
“Cind VE compara capitalismul cu comunismul nu face decit sa comita un truc ideologic ieftin. Paralela dintre represiunea politica si una economica este doar o metafora ideologica. Parca VE spunea ca ar trebui sa gindim critic si personal, sa ne ferim de clisee. Or ideea represiunii economice este cel mai mare cliseu al ideologiei de stinga.”
“VE afirma “saltul pe care l-a facut URSS de la Rusia tarista este ametitor. O tara agrara, analfabeta, cu o populatie iobaga a devenit in aproximativ 50 de ani una dintre cela mai semnificative puteri pe toate palierele dezvoltarii. Ei bine, acest salt s-a facut cu sacrificii imense, cu suferinta imensa.” Pai despre ce sacrificii si suferinta e vorba? Ale Partidului sau ale poporului?
Daca VE ar fi de stinga cu adevarat, ar trebui ca cele citeva milioane de sacrificii UMANE ale stalinismului sa/l indigneze profund. Nu comunismul a realizat dezvoltarea de care vorbeste VE, ci oamenii care au murit au facut/o posibila.”
“Revin, ideea unei paralele intre comunism si capitalism este, pur si simplu, deplasata pentru ca nu porneste de la premise ideologice compatibile…”
–ANTI-COMUNISM / CAPITALISM ‘ECOLOGIC’
“In topul celor mai poluate orase din lume ale momentului nu se afla marile orase industriale din Occident, ci (aproape) numai orase din Est. Cautati site/urile eco-ONG-urilor. Veti vedea cit de poluat e Bucurestiul fata de orase industriale engleze, precum Sheffield sau Manchester. Unde e vina capitalismului, ca nu pricep.”
“Ecologismul este un discurs recuperat din mers de catre ideologia de stinga din zilele noastre, dar un discurs mai degraba tehnocratic-populist si, prin urmare, usor abordabil de catre oricare orientare politica. O sa rideti, dar Schwartzenneger si Blair au semnat de curind un acord ecologic intre California, cel mai poluat stat american, si Anglia. Ambii sint reprezentanti ai unor partide de dreapta”
– In primul rind, am citit si eu cartea lui Ernu. Comparatia dintre comunism si capitalism, asa cum o propune Ernu, nu mi se pare deloc deplasata: e perspectiva unui om comun fata de regimurile dominante ale puterii. O asemenea perspectiva nu poate fi insa decit aberanta, din start, pentru un redactor al Dilemei, revista care face sluj ideologiei neoconservatoare.
– Chivu, redactor al unei reviste de dreapta, punct central al mainstreamului romanesc, nu se da in laturi sa dea sfaturi despre ce si cum “ar trebui” sa fie stinga: “Daca VE ar fi de stinga cu adevarat, ar trebui ca”…
– Chivu sustine ca nu comunismul a realizat saltul industrializarii, ci “oamenii care au murit”. O astfel de dizolvare in abstract nu e decit un mod de a ignora istoria reala, caci nu doar in Uniunea Sovietica, dar si in tarile est-europene, guvernarile comuniste, asa cum au fost ele, sint cele care au realizat trecerea de la societati agrare, semi-feudale (va mai amintiti de ‘grinarul europei’?) la societati industrializate. Astfel de judecati nuantate nu sint insa permise de retorica justitiara a anticomunismului.
– Chivu sustine ca “ideea represiunii economice este cel mai mare cliseu al ideologiei de stinga”. Astfel, redactorul Dilemei eludeaza problema in chestiune: exista sau nu represiune economica la scara globala? De asemenea, redactorul Dilemei nu uita sa dea dovada de ignoranta, reducind fenomenul complex al stingii la un monolit: care anume “ideologie de stinga”?…
Slujul ideologic “pro-dreapta”, “pro-capitalism” supune insa chiar si problema ecologiei unei contorsionari ideologice:
– Chivu nu intelege care e “vina” capitalismului in problema ecologica. Daca Marius Chivu s-ar fi uitat si pe distributia in timp a emisiilor de gaze, ar fi observat ca tocmai Occidentul este principalul responsabil pentru incalzirea globala. Mai precis, capitalismul, si nu comunismul, este principalul responsabil pentru consumul industrial fara limite care ameninta in prezent sa distruga echilibrul ecologic al planetei. Iar cele mai poluate locuri din lume nu sint orasele estice, ci tocmai exploatarile miniere, depozitele de reziduuri ale Occidentului si uzinele corporatiilor capitaliste – in cele mai multe cazuri plasate in tari periferice. A “nu intelege” care e contributia capitalismului echivaleaza pentru un intelectual fie cu ipocrizia fara scrupule, fie cu inconstienta.
– Chivu sustine ca ecologismul e o ideologie preluata “din mers” de partidele de stinga. Resentimentul redactorului Dilema fata de orice tine de “stinga” e evident, insa faptele istorice sint clare: partidele de stinga, cu toate tarele lor, au fost primele organizatii ale aparatului de stat care si-au manifestat sensibilitatea fata de problema ecologica, in timp ce partidele de dreapta s-au incapatinat sa o nege.
– Chivu aduce in favoarea “ecologismului” dreptei un exemplu hilar, acordul intre prim-ministrul britanic, Tony Blair, si guvernatorul Californiei, Arnold Schwartzenegger. Ceea ce uita redactorul Dilemei sa precizeze in acelasi context e ca la nivel federal, acolo unde conteaza, presedintele Bush NU a parafat inca protocolul de la Kyoto, si ca pina de curind, Cheney si majoritatea republicana sustineau ca incalzirea globala e o gogorita.
Retorica populista (“oamenii care au murit”) si exemplele alese de redactorul Dilemei Vechi (orasele estice poluate, un acord nesemnificativ) arata cit de disponibili sint noii “critici”, chiar cei tineri, de a construi prin selectie “argumente” in favoarea ideologiilor dominante.
Ovidiu Tichindeleanu a spus la ora 15:36 pe 23 August
Dilema
Am citit comentariul catre care trimite Ovidiu Tichindelean si nu pot spune decit ca mi s-a facut rusine vazind etichetari de tipul “un redactor al Dilemei, revista care face sluj ideologiei neoconservatoare”.
Daca tot veni vorba despre ecologism, propun ca fiecare dintre noi sa inceapa prin a-si curata discursul de mizeriile tendentiozitatii.
Serios, chiar nu se poate discuta in contradictoriu cu calm si civilitate?
t.o. bobe a spus la ora 15:53 pe 23 August
d.lui Tichindeleanu
Nu mi-am dat seama ca in discutia de fata eu apar ca trimisul ideologic de “dreapta” al Dilemei si regret pripeala dvs., confortabila de altfel, de a ma cataloga astfel. Si ca sa va lamuriti cit de “dreapta” si cit de “pro-capitalism” sint convingerile mele, poate cititi acest articol publicat de mine in Dilema, acum 2 sapt.:
http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=133&cmd=articol&id=3324
Cu aceasta, eu ma cam retrag de la discutii. Nu vreau sa fiu pretext pentru balacareala Dilemei.
marius chivu a spus la ora 04:32 pe 25 August
1 August, 2006
Comments Off on Disputa/ Comentarii pe seama interviului cu Vasile Ernu – Metropotam, August 2006, http://metropotam.ro/interviuri/art2391774557/
FSN – URSS, d’astea traditionale – B24FUN
Oana Tănase
… si La Multi Ani ! Lansat in martie, blogul www.igu.ro/latrecut mananca amintiri pe paine: principiul de functionare este cumva similar feeder-ului administrat de acelasi Igu, invitatia la joc fiind deschisa tuturor membrilor inregistrati ai site-ului. Miza e inca oarba, insa rezultatul imediat se citeste ca arhiva noduroasa de texte si imagini, salvate potrivit unor categorii zis majore – tip muzica, tehnica, jocuri, social ori cotidian – plus eventuale subcapitole. Ca se naste dintr-o asteptare personala, initial verificata probabil intr-un grup restrans de simpatizanti, pentru a deveni mai apoi o aventura colectiva a re-scrierii unor trecuturi, fie ele ceva mai tinere (vezi coperta Statutului Frontului Salvarii Nationale din Romania, 1990) ori mai batrane (vezi fotografia celor doi studenti de munceau in 1980 la Canalul Dunare – Marea Neagra), ca (dincolo de vocea monoton-nostalgica) atinge sau macar incearca note ale observatiei critice, sinceritatea proiectului “La Trecut” ar putea castiga in timp forta unei locomotive de a descarca chiar si in lumea reala (nu doar online) un muzeu al copilariei noastre fara voie glorioase.
www.nascutinurss.ro este versiunea online a cartii lui Vasile Ernu, recent lansata la Editura Polirom. N-am citit cartea, n-am vazut nici filmul, insa atat indexul cat si pseudo-introducerea postate pe site, laolalta cu imaginile, imi sunt pentru moment suficient de graitoare: autorul este martor al cresterii si descresterii unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii, experienta la care se raporteaza este pe de o parte cea personala – a cetateanului unui spatiu sovietic -, iar pe de alta parte cea livresca, mediata cultural. Tentatia de a reface subiectiv arheologia vietii cotidiene a URSS-ului se inmoaie cand si cand in sensul unei familiarizari a celorlalti (care suntem noi, cei nascuti in RSR) cu cheia de lectura a fostei Uniuni si cu atributele absentei ei astazi. Nici aici nostalgia nu poate fi evitata (este insa una asumata), si aici ironia tine mai mult decat un fard; nici aici nu se chestioneaza direct “pierderea”, si aici insa i se pipaie interesant semnificatiile.
1 August, 2006
Comments Off on FSN – URSS, d’astea traditionale – B24FUN
Carte cu extensie – DoRO
Marin Pruteanu
Cartea Nascut in URSS a lui Vasile Ernu are “o extensie vizuala si audio” pe Internet la: http://www.nascutinurss.ro/ . E un fenomen in dezvoltare interpenetrarea mediilor de informare, hibridizarea acestora (a se vedea si site-urile canalelor de televiziune, sau ale unor emisiuni, inclusiv pe weblog.ro, blogul emisiunii Jurnal cultural de exemplu).
Cat despre carte, as putea spune ca este ceea ce astept mai de mai multa vreme sa citesc. Pista de lectura oferita de profesorul Sorin Antohi in postfata cred ca este una gresita. De aceea consiliez a se citi postfata dupa ce v-ati format deja o idee despre carte (Sorin Antohi are, ca de obicei, un text atat de bine consolidat si cu o emanatie intelectuala atat de puternica, incat riscul de a ramane impregnat cu perspectiva dânsului este foarte mare). A privi textul lui Vasile Ernu ca pe o revarsare nostalgica, chiar daca aceasta nostalgie se desfasoara intre frustrare si tandrete, mi se pare ca este in disonanta atat cu tonul cartii, cu intentia autorului cat si cu nenumaratele pasaje sarcastice si autoironice care nu caracterizeaza de obicei rememorarile melancolice. Am gresi daca am spune ca nostalgia este absenta din lucrare, doar ca eu o vad ca fiind un efect literar controlat, si nu manifestarea unui sentiment generativ al discursului, o stare de care autorul sa fie purtat fara voie.
Nascut in URSS schiteaza profilul unei comunism absurd dar vivabil, ticalos politic dar exuberant social, represiv insa cu oaze de libertate informala in anumite perioade, cu crime si cu succese. Sub aerul aparent de confesiune lejera, Vasile Ernu face un bilant dupa ce a vazut cu ochii lui la lucru societatea capitalista si dupa ce a avut timp sa faca o evaluare decomunizarii. Luand distanta fata de orice maniheism si fata de cliseele in circulatie, Vasile Ernu ofera cetatenilor postcomunisti obisnuiti, comparabili cu oricare alti cetateni obisnuiti de oriunde, sansa sa incerce si alte sentimente decat cele de penibil, de culpa, si de ratare ireversibila.
Imi place partea numita Oda tualetului sovietic, pe care o citesc ca pe o sinecdoca. Inlocuiesc in cateva pasaje cu accente antifrastice cuvantul “tualet” prin cuvantul “comunism”:
“Comunismul nu face discriminari. Tu poti gresi fata de el, el niciodata nu poate gresi fata de tine” (p. 166)
“In comunism voaiorismul este inexistent. Acolo oamenii nu se privesc unul pe altul. Privirile se feresc mai degraba, se alunga. Privirea fiecaruia tinteste puncte moarte. In ciuda acestui fapt , se intampla ceva ciudat. Te privesti tu pe tine insuti cu privirea celuilalt. Te vezi ca si cum ai fi vazut de celalalt, te vezi cu ochii lui. Acest lucru te incomodeaza mult mai mult si iti creeaza un sentiment straniu, nemaiintalnit”. (p. 167)
“Cu comunismul te aflai intr-un raport de lupta, de incrancenare, dar il respectai, caci era locul fara de care nu-ti imaginai viata” (p. 168)
1 August, 2006
Comments Off on Carte cu extensie – DoRO
Comunismul sunt eu – Evenimentul zilei , 21 Iulie 2006
Sorin Adam Matei
Amintirea cea mai vie din cei sapte ani pe care i-am petrecut in Bucuresti, intre 1985-1992, este a unui copac care crescuse prin gardul unei frumoase case din cartierul Cotroceni.
Radacinile sale ridicasera dalele de beton din curte, umflase zidul ca burta unei gravide si trunchiul sau inghitise flamand dantela de fier forjat.
Comunismul a avut aceeasi putere neomeneasca de a creste in sufletele oamenilor. A devenit, prin forta sau prin pura obisnuinta, parte din ei. Omul nascut in comunism are anumite reflexe.
Cand face o greseala, nu spune adevarul. Daca gaseste chiar si un carnetel de adrese pe strada, il ia acasa ca pe o prada nesperata. Se baga in fata la coada. Daca se cearta, striga cel mai tare; cel cu “guitul” mai mare are intotdeauna dreptate.
Comunismul din noi poate fi insa dat afara. Leacul nu consta totusi in acatistele oficiate de cei care au devenit anticomunisti dupa ‘89. Mai ales de cei care au tacut pe vremea celui caruia le era frica sa ii spuna numele intreg si, ca Necuratului, ii gasisera porecla de imbunare Ceasca.
Solutia este acceptarea faptului ca unele lucruri au devenit parte din tine si ca nu poti iesi de sub mrejele lor decat recunoscandu-le forta pe fata si cu o anumita tandrete.
Scriitorul Vasile Ernu, nascut in Moldova Sovietica in 1971, ne ofera retetarul unui astfel de tratament de izgonire a demonilor. Se intituleaza “Nascut in URSS”.
Volumul aduna amintiri din lagarul socialist, din anii ‘70 si ‘80. Povesti care spun un lucru simplu: Daca vreau sa ma despart de comunism, trebuie sa il cunosc, ca sa stiu ce arunc si ce pastrez. Desi Vasile Ernu nu are nimic sa isi reproseze, era prea prunc in anii aceia, el e necrutator cu amintirile, chiar si cand sunt nostalgice.
Volumul culmineaza cu o lista, de genul celor pe care le gasesti pe internet. O lista care ne aduce aminte de un lucru elementar: “comunismul sunt eu”.
Lista se numeste “Cum stii ca te-ai nascut in URSS”. Inlocuiti URSS cu comunismul lui Ceausescu, si sper ca, citind-o, veti simti si dv. acelasi sentiment de usurare pe care si eu, ca multi altii, l-am simtit, indiferent unde ne aflam acum si ce facem. Spicuiesc, pe scurt, cele mai savuroase 10 puncte:
1. Cuvantul prezervativ ti se pare in continuare nepoliticos.
2. Campaniile de strangere a maculaturii aveau si ele farmecul lor: reuseai sa furi o carte care merita salvata.
3. Poti imita vocea traducerii sincron a filmelor video din anii ‘80.
4. La defilarile de 1 Mai iti luai ceva ascutit ca sa poti sparge baloanele colegilor.
5. N-ai vazut kiwi sau avocado pe viu, iar cand le-ai vazut, ai fost dezamagit.
6. Te infiorezi cand treci pe langa rafturile kilometrice de bauturi alcoolice.
7. Doua sute de sortimente de salam iti depasesc imaginatia.
8. Aparatul video este culmea tehnicii.
9. Boney M e cea mai mare formatie de muzica americana si ABBA, europeana.
10. N-ai uitat ca pentru a stinge televizorul trebuie sa te dai jos din pat.
21 July, 2006
Comments Off on Comunismul sunt eu – Evenimentul zilei , 21 Iulie 2006
Pielea URSS-ului din pădure – Academia Caţavencu nr 28, 19-26 Iulie 2006
Ştefan Agopian
În Observator Cultural nr. 71, Ovidiu Ţichindeleanu publică o cronică favorabilă la cartea Născut în URSS a lui Vasile Ernu. Ideea lui Ţichindeleanu, extrasă din cartea lui Ernu, pe care îşi susţine demonstraţia, e următoarea: “Ţineţi-va bine: şi în comunism a existat viaţă, şi în comunism au trăit oameni care au râs şi care au dansat!”. Nimeni n-a negat aşa ceva, dar una e să exişti, să râzi şi să desenezi într-un lagăr (chiar socialist fiind el) şi alta e să o faci în lumea liberă. Cum Vasile Ernu susţine că din cauza presiunilor economice omul occidental nu poate fi fericit, probabil că-mi va râde în nas. Păcat că nu poate s-o facă din URSS. Poate merge însă în Coreea de Nord, măcar pentru o săptămână, şi atunci râsul său va fi mai convingător. Vrând să-i veştejească pe anticomuniştii români (mă număr şi eu printre ei), Ovidiu Ţinchideleanu îşi bate pumnii ăi zice în sîc-sîc: “Da, cetăţenii Uniunii Sovietice, y compris cei ai actualei Republici Moldova, au beneficiat de un acces mult mai larg decât românii la cultură şi consum…”. Aici cred că are dreptate. Din cîte ştiu, milioane de români, atrasi de mirajul comunismului sovietic, au cerut să plece definitiv în URSS. Motivul e simplu: acolo era adevărata cultură şi mâncare din belşug: Din păcate, autorităţile comuniste române, geloase pe realizările URSS-ului, nu le+au permis românilor să fie fericiţi. Îşi motivau refuzul astfel: aveţi răbdare, că în curând va fi ca la ei. Habar n-am unde a învăţat Ovidiu Ţichindeleanu româneşte, dar dupa cum se exprimă (“Pelevin a fost primul să sesizeze”), pare să fi studiat româna la fără frecvenţă.
19 July, 2006
Comments Off on Pielea URSS-ului din pădure – Academia Caţavencu nr 28, 19-26 Iulie 2006
Nostalgia e la modă – Gândul, Joi 13 Iulie 2006
Cristina Modreanu
Dacă aş fi profesor de istorie recentă, aş adăuga de urgenţă la bibliografia obligatorie site-ul www.nascutinurss.ro. Ce poate fi mai interesant pentru un copil crescut în era audiovizualului decât să-i poată vedea cu ochii lui pe cei care au făcut istoria acestei părţi de lume, pe aceia ale căror date de naştere şi de moarte trebuie să le memoreze, împreună cu fiecare dată importantă la care au luat o decizie sau alta? Să poţi ataşa o imagine, o voce, o atitudine figurii abstracte ce se conturează numai din cuvintele profesorului poate să te ajute enorm. Nu întâmplător, site-ul respectiv, o „extensie audiovizuală” a cărţii Născut în URSS de Vasile Ernu, apărută la editura Polirom, are în medie 100 de accesări zilnice, nu puţini dintre cei care navighează pe internet descărcând cântecele din epocă sau micile spoturi video în care îi poţi vedea pe Lenin, Stalin, Hruşciov, Gorbaciov ş.a. sau poţi identifica elemente ale stilului de viaţă şi atmosfera epocii. Pe site există şi fotografii ale obiectelor utilizate în epocă – majoritatea, expresie a unui kitsch înduioşător –, precum şi afişe, instantanee, medalii emise de regimul sovietic, portrete ale eroilor vremii şi discursuri ale conducătorilor.
O călătorie printre toate aceste simboluri echivalează cu o întoarcere în timp, iar tentaţia acestei întoarceri este din ce în ce mai prezentă la oameni foarte tineri, dintre care unii nici nu se născuseră pe atunci. Poate să nu fie o întâmplare faptul că ei se interesează de acele vremuri, iar aceia dintre ei care se exprimă artistic îşi fac un scop din arheologia culturală a timpului care a lăsat atâtea urme în noi toţi. Mecanismul pare acelaşi când e vorba de reinterpretarea modei unei epoci sau de remixarea unor hituri celebre, după noi standarde muzicale. E o nevoie firească aceea de a-ţi cunoaşte şi repune în valoare trecutul apropiat. Iar când e vorba de un trecut cu o asemenea încărcătură, care se întinde, tentacular, în cele mai neaşteptate aspecte ale prezentului pe care îl trăim – de la politică până la viaţa de zi cu zi –, e cu atât mai important ca această arheologie să fie operată cu responsabilitate.
Dacă cetăţenii germani au depăşit deja climaxul „ostalgiei”, fenomen extrem de răspândit în fostul RDG în anii ’90 – exprimat pe deplin în multipremiatul film Goodbye Lenin! –, în fosta URSS, precum şi în ţările- satelit, cum erau numite pe atunci, acest „curent” este abia la început. Câţiva tineri scriitori se află în curs de sondare a efectelor propagandei şi cenzurii asupra culturii produse în epocă, o expoziţie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană a strâns tablouri executate la comanda regimului, pe câteva site-uri poţi descărca cântecele epocii, iar atmosfera ei a fost reconstituită cu succes pe scenă de un singur regizor, Alexandru Tocilescu. Dar trecutul recent nu este încă nici bine exploatat comercial – abia dacă găseşti câteva tricouri cu secera şi ciocanul sau cu faţa lui Ceauşescu prin mici magazine „cu iniţiativă” – şi nici repus în dezbatere serios, pentru o corectă reaşezare a elementelor lui. Ceea ce dă adesea apă la moară adepţilor devizei „era mai bine înainte”. Chiar dacă această „modă a nostalgiei” poate părea un moft, e totuşi sigur că, atâta timp cât nu vom reuşi să clarificăm trecutul, e foarte greu să punem bazele unui prezent consistent.
13 July, 2006
Comments Off on Nostalgia e la modă – Gândul, Joi 13 Iulie 2006
Un rahat bine lustruit + Trimişi la Banal – Academia Caţavencu nr.27, 12-18 Iulie 2006
Ştefan Agopian
1. Un rahat bine lustruit
Vasile Ernu e basarabean si s-a nascut in 1971 la Odessa. In 1990 a primit o bursa de la statul roman si a absolvit filozofia la Iasi. Recent a publicat o carte plina de nostalgii dupa vechiul URSS, tara in care si-a petrecut copilaria si adolescenta. Nostalgia e atat de puternica, incat, spune el, “din cand in cand mai vreau sa iau un bilet spre URSS…” . Din cauza ca nu poate sa ia acest bilet, a rezolvat problema evocand viata de zi de zi a cetateanului sovietic obisnuit, acel cetatean made in URSS. Un cetatean fericit, care, zice autorul, chiar daca suferea o oarecare represiune politica, scapase de represiunea economica, acea represiune care il sufoca pe cetateanul din lumea libera. Nu se intelege prea clar de ce, daca a scapat de represiunea economica, cetateanul sovietic statea totusi la coada cand se baga cate ceva. In 1983 am vazut la Moscova o coada de cativa kilometri. Se bagasera tenisi cehesti. Ernu nu isi bate prea mult capul cu aceasta problema; la coada, zice el, cetateanul sovietic se socializa. Spre deosebire de occidental, care, fiindca nu statea la coada, se aliena. Ce poate sa faca dragostea dintr-un om! Locuitul in comun, cate patru-cinci familii intr-un apartament, avea acelasi rol, socializare. Ea se producea fie in bucataria comuna, fie stand la coada pentru a ocupa un loc la closet. In schimb, occidentalul, care are bucataria si baia numai ale lui, moare de plictiseala. Statul sovietic nu putea produce cam tot ce-si doreau cetatenii, de exemplu blugi, dar a gasit repede o rezolvare a problemei. A atacat Afganistanul, tara unde se gaseau blugi, si fiecare soldat putea aduce cu el, cand venea in permisie, cati blugi putea cara. Asa s-a pricopsit si Ernu cu o pereche de blugi adusi de fratele sau. Autorul este, printre altele, foarte mandru de scriitorii sovietici. Orice cetatean sovietic stia pe dinafara fragmente din Ilf si Petrov, de exemplu. Din pacate, autorul uita sa ne spuna cum i-a rasplatit statul sovietic pe acesti doi scriitori intr-adevar geniali. Pe Ilf l-a impuscat in 1938, iar pe Petrov l-a trimis in linia intai si in 1942 a disparut. Tot asa, uita sa ne spuna ca Erofeev, din care citeaza masiv despre cum beau rusii, n-a putut niciodata sa-si publice ceva in URSS. Dar astea sunt chichite de om care n-a inghitit niciodata comunismul.
2. Trimisi la Banal
Nu de mult, controversatul autor al volumui Nascut in URSS, Vasile Ernu, i-a acordat un interviu lui Ovidiu Simonca pentru revista Observator Cultural. Printre altele, autorul nascut in URSS afirma: “Pentru mine, comunismul romanesc este cel mai neinteresant dintre toate tipurile de comunism (…) Comunismul din Romania a fost banal.” Pentru un om care este mandru ca s-a nascut in adevarata patrie a comunismului, afirmatia aceasta este perfect intemeiata. Comunistii romani s-au straduit cat au putut sa-i imite pe cei sovietici, dar n-au reusit, de exmplu, sa omoare, precum sovieticii, milioane de tarani infometandu-i. Am avut si noi lagare si puscarii, dar in comparatie cu cele din URSS ale noastre erau floare la ureche. Unde mai pui ca in 1964 toti detinutii politici s-au intors pe la casele lor. Am interzis si noi scriitori, dar n-am reusit sa-i impingem la sinucidere pe cei mai buni dintre ei. I-am indoctrinat pe copii, dar n-am reusit sa-i convingem sa-si toarne parintii cand ascundeau mancarea pentru a nu o preda autoritatilor. Am avut si noi savanti sarlatani, dar nici unul n-a avut anvergura unui Miciurin sau Lîşenko. Vasile Ernu are dreptate: comunismul romanesc a fost de o banalitate infricosatoare.
12 July, 2006
Comments Off on Un rahat bine lustruit + Trimişi la Banal – Academia Caţavencu nr.27, 12-18 Iulie 2006
Scriitorul saptamanii: Comunismul cu bune si rele – Evenimentul Zilei 9 iulie 2006
Elena Vladareanu
VASILE ERNU. S-a nascut in URSS, dar din ‘90 traieste in Romania.
Nu e nostalgic, nici furios. Ia comunismul cu partile lui bune si rele.
In “Nascut in URSS”, cartea sa recent aparuta la Editura Polirom, Vasile Ernu incearca sa faca o monografie a Rusiei sovietice: URSS in locuintele comune si in bautura, in filme si dans, in “tualete” si sexualitate. Uneori, teoretic, de cele mai multe ori savuros, Vasile Ernu risca sa fie luat mult prea in serios, cand el de fapt este hiperironic.
“Comunismul a fost sistemul in care m-am nascut si in care am trait, spune el. Problema mea nu e sistemul, ci modul in care ne gestionam viata in interiorul lui. E o minciuna crancena, pe care marea parte a intelectualilor romani ne-o vand astazi, aia cu “sistemul e de vina”.
Nu, noi suntem de vina si important e cum ne gestionam viata. Culmea, a existat viata si in comunism. Majoritatea intelectualilor de pe aici repeta cu lejeritate aceleasi compromisuri pe care le neaga si nu si le asuma. Tara cu cei mai multi comunisti a devenit, peste noapte, tara cu cei mai multi anticomunisti”, spune Ernu.
A ajuns in Romania cand comunismul tocmai se stinsese. Dupa mai bine de 15 ani, poate spune: “Cunosc bine Romania. Incerc sa-mi pastrez insa privirea si gandirea omului din afara acestui spatiu. E un mare avantaj”. Tocmai de aceea, poate spune ca in Romania se gandeste in clisee atunci cand vine vorba de comunism.
“Totul e in alb si negru, nu e loc pentru nuante”, afirma Ernu. Pentru el, cel mai mare avantaj al faptului de a fi trait in comunism este dobandirea “unui anumit fel de a gandi si de a fi care vine din cultura ruso-sovietica.
Exista o anumita grandoare si nemarginire a simturilor si gandirii, un fel de lipsa a limitei care poate da maretie, dar care poate crea si mari probleme. Exista un fel de decomplexare care te pune de multe ori intr-un raport de superioritate. A mai fost importanta si educatia simultana in doua limbi si doua culturi (ruso-sovietica si romana)”.
9 July, 2006
Comments Off on Scriitorul saptamanii: Comunismul cu bune si rele – Evenimentul Zilei 9 iulie 2006
Născut în URSS, trăiesc în România – Observator cultural nr. 71 6–12 iulie 2006
Ovidiu Ţichindeleanu
Născut în URSS e una dintre rarele lucrări postdecembriste care încurajează rezistenţa critică împotriva caricaturizării propriului trecut, împotriva autocolonizării spaţiului cultural românesc cu ideologeme preluate din repertoriul „taberei victorioase“ a Războiului Rece. Raritatea unor asemenea apariţii vreme de cincisprezece ani de „libertate“ postcomunistă, şi felul în care majoritatea reacţiilor de pînă în prezent urmează acelaşi format, ţinînd întîi să se dezică de „comunism“ înainte de pronunţarea oricărei interpretări referitoare la textul însuşi al lui Vasile Ernu, sînt dealtfel indicii directe ale greutăţii ideologice care apasă şi limitează cîmpul cultural românesc actual.
Semnificativ, revista Idea artă+societate, scena iniţială a autorului, abundă însă de contribuţii critice în direcţii similare, şi invit cititorii care nu se mulţumesc cu practica obişnuită a consumului întrebărilor prin ridicarea lor să examineze colecţia revistei.
Un act real de anamneză
Cîteva remarci preliminare: în pofida formei ambigue, între literatură şi eseu, cartea lui Vasile Ernu nu e un gest pur estetic, gratuit. Cartea e plină de momente savuroase, à la Ilf şi Petrov, însă nu sînt clovnerii: umorul lui Vasile Ernu e autoreflexiv, prilejuind un examen critic al propriei conştiinţe. Nu e un umor defensiv, de genul arătării cu degetul, ca cel în care se complace marea majoritate a industriei culturale româneşti. De asemenea, cartea lui Vasile Ernu nu e doar o încercare de a reda o „faţă umană comunismului“, şi nici o simplă recuperare comercială a nostalgiei. Avem de a face cu un act real de anamneză, mulţumită căruia autorul refuză să reducă la un principiu-monolit ceea ce a fost o experienţă multiplă, complexă.
Textul îşi datorează prospeţimea evidentă pe piaţa românească unor adevăruri crunt de banale, care au fost însă reprimate de industria culturală postcomunistă. Ţineţi-vă bine: şi în comunism a existat viaţă, şi în comunism au trăit oameni care-au rîs şi au dansat! Iar a asuma acest lucru nu e deloc totuna cu a uita ororile totalitarismului! Dimpotrivă: textul aduce o contribuţie semnificativă la potenţarea rezistenţelor critice împotriva dominaţiei altei ideologii hegemonice: proiecţia comunismului (şi a Estului) ca un fel de nou „Ev Mediu“, o lume a întunericului, a Răului şi barbariei, un fel de primitivism al umanităţii. Dincolo de asemenea prejudecăţi, la adăpostul cărora se clădesc în continuare cariere, textul lui Vasile Ernu e o contribuţie la dezvoltarea unei gîndiri diferenţiale, în stare să conceapă lucruri mai complexe decît Alb şi Negru, un exerciţiu de conservare şi fructificare a propriei istorii fără a trece cu vederea ororile sale. Simpatia lui Vasile Ernu pentru „comunism“, în fond un simplu dialog cu cotidianul propriului trecut, o invitaţie la comparaţii dezinhibate, e periculoasă doar pentru anti-comunismul dogmatic, cît se poate de provincial şi previzibil, specific unei culturi aflate la periferia capitalismului, preocupată de internalizarea ideologiilor dominante, eurocentriste şi capitalocentriste.
Textul lui Vasile Ernu are aşadar valenţe anti-ideologice, nu avem de a face cu un capriciu pur estetic, o simplă manevră oportunistă ori o chestiune provincială – pentru că Născut în URSS nu este o curiozitate exotică „moldovenească“, ci este scris în primul rînd pentru spaţiul cultural românesc. Da, cetăţenii Uniunii Sovietice, y compris cei ai actualei Republici Moldova, au beneficiat de un acces mult mai larg decît românii la cultură şi consum, iar asta ar trebui să dea de gîndit încercărilor de compensare a sentimentelor locale de inferioritate faţă de Occident prin ironii superioare adresate actualei „rude sărace“ de mai la Est. Valoarea textului nu provine însă din exotismul său, căci tezele vehiculate îi privesc direct pe participanţii la dialog în spaţiul cultural românesc.
Cultura oficială şi cultura independentă
Anume, în primul rînd, textul prilejuieşte un exerciţiu comparativ inedit pentru scena culturală centrală românească: între comunism şi capitalism din perspectiva primului. Încă şi mai neauzit, Născut în URSSîndrăzneşte să vorbească chiar de o înrudire a celor două sisteme. Departe de a sugera că ar fi totuna, textul face însă foarte palpabile diferenţele şi mijloceşte cititorului de azi o experienţă radical diferită a cotidianului: o întreagă altă lume e posibilă! Similaritatea în cauză ţine pur şi simplu de caracteristici ale puterii: Ernu scrie despre sistemul dominant al trecutului şi se raportează la sistemul dominant al prezentului. „Dacă lumea în care am trăit era axată pe represiune politică, lumea în care am intrat e bazată pe represiune economică. Sînt două feţe ale aceleiaşi monezi. Ambele sînt forme de represiune şi de control.“
Comun celor două sisteme este aşadar coagularea dincolo de control a puterii, de o parte, şi exerciţiul de rezistenţă al individului, de cealaltă. Ernu nu e atît de nostalgic pe cît pare: se grăbeşte, de fapt, să ia nici partea comunismului, nici a capitalismului. „Taberele“ antagonistice nu se constituie între cele două puteri suprastructurale, ci între formele puterii şi practicile de rezistenţă ale oamenilor comuni. Autorul nu se grăbeşte în nici un moment să vorbească din perspectiva puterii, ci rămîne la firul ierbii, păstrînd discursul său în adecvare cu propria condiţie. Iar propria condiţie nu e cea a unei individualităţi abstracte, ci a comunităţii şi experienţelor comune a „cetăţenilor URSS“.
Puterile par să fi avut atitudini similare faţă de oamenii comuni, ba chiar şi un limbaj comun: “Jocul era simplu. Ce eliberam noi se chema ocupaţie pentru ţările occidentale, iar ce elibera SUA, era ocupaţie pentru noi. Mă rog, vorbeam limbi diferite, sau mai degrabă aceeaşi limbă, dar înţelegeam fiecare ce doream, în funcţie de interes.” De-a lungul cărţii întîlnim referinţe constante la diferenţele ireconciliabile dintre limbajul puterii şi un vocabular cu totul paralel celui oficial: „fraze înaripate“, limbajul cozilor, bancuri, coduri vestimentare, dar şi cărţi, filme, muzică etc. De o parte, avem cultura oficială a puterii, de cealaltă, practici ale solidarităţii şi rezistenţei, crearea unor culturi independente – o adevărată diviziune de clasă, comună dealtfel celor două puteri mondiale.
Ernu strecoară aici o teză scandaloasă: “Dizidentul este primul produs al colaborării dintre cele două sisteme, comunist şi capitalist. (…) Dizidenţa e o creaţie, un soi de limbaj comun al celor două sisteme şi care a fost întreţinut de ambele părţi.” Cu siguranţă dă de gîndit, dacă e să observăm cîţi dizidenţi anticomunişti sînt astăzi apologeţi ai ideologemelor actualei puteri mondiale. În timp ce dizidenţii se raportau la limbajul puterii, fiind astfel parte a culturii oficiale, culturile independente produceau direct diferenţe şi valori contestatare: “[Rockerii] nu aveau probleme în mod direct cu limbajul oficial, cu puterea comunistă, aşa cum o făceau dizidenţii, ci cu puterea şi prostia sistemului dincolo de ideologia concretă. Ei au reuşit să arate mult mai eficient probleme majore ale ţării (…) decît o trimitere directă la limba de lemn a ideologiei comuniste sau anticomuniste.” Astfel de idei se alătură unor teze formulate şi popularizate de Noam Chomsky: Războiul Rece a funcţionat mai degrabă ca o colaborare între cele două mari puteri globale pentru a stoarce buzunarele popoarelor lor şi pentru a construi uriaşele maşini militare necesare extorcării lumii a treia, împărţită în felii de influenţă.
Bogăţia culturii independente era evidentă sub comunismul sovietic – un mod de raportare rezistentă ce pare să se fi pierdut astăzi, într-o altă provincie a altui sistem dominant mondial.
Fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste
O altă concluzie ce se desprinde din parcurgerea experienţelor fericite ale cetăţeanului URSS este că viaţa sub comunismul sovietic a avut „părţile sale bune“. Nu totul a fost un eşec, aşa cum se înţelege din formula-şablon „falimentul comunismului“ în care pare să se fi înţepenit cultura estică postcomunistă. Ba chiar, anamneza îi dă autorului speranţe de viitor ce provoacă probabil fiori de groază sensibilităţilor necondiţionat-anticomuniste: Ernu insistă că, departe de a se fi terminat, comunismul pur şi simplu „s-a oprit“! Încredere în marşul istoric al dialecticii? Încotro, azi? La latitudinea fiecărui cititor să abordeze problema.
Aş ţine să exprim aici şi cîteva critici, aşezate mai degrabă în continuarea capătului de pod deschis de Născut în URSS. În primul rînd, referitor la documentare. Textul se complace pe alocuri într-un discurs implicit, de forma „ ştim noi despre ce e vorba“ – care e mult prea comun tocmai anti-comunismului dogmatic de pe piaţa culturală românească. Să fie, de aceea, poate destinat tocmai anticomuniştilor?
Situl web (www.nascutinurss.ro) balansează lucrurile, şi constituie într-adevăr o premieră pe piaţa românească: o completare substanţială, o arhivă de inteligenţă, nu doar o imagine a cărţii. În spiritul transparenţei, pentru cititorii curioşi, aş vrea să menţionez însă două influenţe majore ale cărţii, pe lîngă omniprezenţii Ilf şi Petrov şi Bulgakov: Viktor Pelevin şi Benedikt Erofeev – ambii, autori ai unor opere pe cît de influente, pe atît de ignorate de industria culturală românească, mult prea preocupată să internalizeze fantasmele sale eurocentrice ca să mai sesizeze scena culturală din – horribile dictu – Rusia. Pe lîngă reproblematizarea cultului eroilor sovietici (Gagarin în Omon-Ra, 1991, ori Ciapaev în 1996), Pelevin a fost primul să sesizeze, în influenta sa Generaţia P(1999), recuperarea politrucilor, a intelectualilor şi artiştilor în industria de marketing şi mass-media comercială, capturarea lor de către sistemul capitalist şi chiar reşaparea lor în noi modele de succes. Dixit Vasile Ernu: „atunci cînd eram noi mici şi mai ales în adolescenţă, nu numai că nu vroiam să fim ca ei, ci îi dispreţuiam trufaş, pe cînd astăzi «stilul PR», „«stilul advertising», politrucii prin excelenţă, au devenit visul şi modelul oricărui tînăr. Nu am crezut niciodată că modelul politrucului va deveni un model de viaţă şi societate. Am văzut-o şi pe asta.“
„În comunism motorul mişcării a fost băutura“
Cît priveşte Benedikt Erofeev, fabuloasa Moscova-Petuşki a fost scrisă în toamna lui 1969, cînd autorul trăise practic în tren, ca muncitor necalificat ce punea cablu de telefon de lungul şi latul Uniunii Sovietice, şi a fost publicată în samizdat, circulînd din mînă în mînă pînă să ajungă la faima actuală. Cartea a fost recuperată apoi de amîndouă puterile mondiale: dacă sovieticii sub Gorbaciov au reabilitat-o în anii 1980 ca pamflet împotriva alcoolismului, Moscova-Petuşki a fost introdusă în literatura nord-americană ca parabolă a nebuniei ce caracteriza sistemul sovietic. Dincolo de determinaţiile ideologiilor dominante ale zilei, Erofeev descrie însă universul halucinant al unui tren care merge de la sine, ai cărui pasageri turmentaţi şi chiar controlori, pe cît sînt de rafinaţi în domeniile lor de cunoaştere, pe atît sînt de lipsiţi de control asupra propriului destin; trenul şi alcoolul sînt mediile romanului, instanţele superioare care simbolizează ubicuitatea şi întipărirea materială a ideologiei. Zice Ernu: „A construi comunismul fără alcool e ca şi cum ai face capitalism fără reclamă. Dacă în capitalism reclama e motorul economiei de piaţă, în comunism fireşte că motorul mişcării a fost băutura.“
În fine, o ultimă critică priveşte concentrarea autorului pe ceea ce am putea numi industria de amuzament comunistă şi o anumită fraternitate pur masculină. Un efect colateral al acestor tendinţe este retractarea valenţelor anti-ideologice ale textului, din potenţiale revendicări cu greutate, într-un subtext implicit, la limita autosuficienţei. Ceea ce înseamnă doar că e un început care invită la continuare, atît pentru autor cît şi pentru cititori. Aşadar, încă un efort!
6 July, 2006
Comments Off on Născut în URSS, trăiesc în România – Observator cultural nr. 71 6–12 iulie 2006