Când ai fost ultima dată la Cinema?
(20 SEPTEMBRIE 2007 Gandul ma intreaba “cind am fost ultima oara la cinema?” ….. iar asta e varianta Winnetou pe care o vedeam cind eram mic…. doar ca vorbeau ruseste)
Când ai fost ultima dată la Cinema?
Despre cinema am poate cele mai frumoase amintiri din copilărie. Pot descrie cu lux de amănunte cum fratele meu mai mare, responsabil cu recuperarea mea de la grădiniţă, în fiecare zi de miercuri mă lua la ora 16.30, în loc de 17.00 cum era în mod obişnuit. De ce? Fiindcă miercurea de la ora 17.00 se dădeau filmele pentru elevi care costau 5 kopeici, aşa că trebuia să mă recupereze, neregulamentar, din timp, ca să putem ajunge la film. În acea perioadă am văzut enorm de multe filme şi atunci m-am îndrăgostit de cinema definitiv. Cât am plâns, cât am suferit şi cât m-am bucurat alături de Winnetou!
De atunci merg cu regularitate la cinema şi mi-am creat un adevărat ritual legat de sala de cinema. De obicei merg singur. Merg cu altcineva doar când e absolut necesar sau contextual. Nu merg la orele sau filmele aglomerate decât foarte rar. Prefer vizionările din prima jumătate a zilei şi ador sălile de cinema din oraşele mai puţin cunoscute. O vizionare într-o sală de cinema a unui oraş necunoscut sau mai ales unde eşti doar pentru câteva zile e pentru mine ceva fascinant. De exemplu, pierzi trenul la Paşcani. Se întâmplă. Mai ai 4-5 ore până la trenul următor şi ce faci? Mergi într-o sală de cinema şi chiar dacă sala este mizeră, vizionarea unui film acolo îţi dă un sentiment aparte.
Aşa. Întotdeauna mă aşez pe partea dreaptă, undeva al cincilea scaun centru-dreapta. Asta e foarte important, căci rareori văd filmul de pe aripa stângă. Şi o mică scăpare. Chiar dacă nu beau aproape deloc Pepsi sau Coca-Cola, la film iau obligatoriu un Pepsi, nicidecum Cola. Nu mă întrebaţi de ce. Hai că mi s-a făcut chef de un film. Am fugit să văd unul.
Lectii de literatura pe plaja
(in Siplimentul de Cultura continua epistolele…. Ceea ce ne desparte.. fragment)
Draga Bogdane,
Stau cu fundul in nisip si-l citesc pe unul dintre ultimii mei preferati, Philip Roth. Naiba m-a pus sa-mi iau pe plaja povestea lui Sinul – care, imediat ce am inceput s-o citesc, m-a trimis direct la Nasul lui Gogol. Mi-a parut imediat rau ca nu am luat si Gogol cu mine, ca spre jumatatea cartii sa aflu de la narator, profesor de literatura, metamorfozat intr-un ditamai sin, ca el insusi se inscrie in descendenta lui Swift si, in mod special, in cea a lui Gogol (Nasul) si Kafka (Metamorfoza).
Insa problema nu sta atit in faptul ca volumul ma trimite la tot soiul de carti citite, eroi livresti sau mai stiu ce filme SF care colcaie in capul meu de-a valma, cit mai ales in faptul ca “sinul literar” face o stranie conexiune cu “sinii reali” care stau “la gramada” aranjati de-a lungul plajei. Plaja este spatiul cu cei mai multi sini pe metru patrat si, cum tin in mina cartea lui Roth cu titlul Sinul, este aproape imposibil sa nu faci aceasta legatura. Fiecare sin de pe plaja face trimitere la eroul lui Roth, David Kepesh, si mintea incepe sa-ti fabuleze. Deci recomand, ca un om patit: a nu se lectura pe plaja un astfel de volum.
Note pe slip
Dar oare ce e de citit pe plaja? Iata intrebarea: un fel de “to be or not to be” de vacanta. La fiecare inceput de vara raspundem la aceleasi intrebari idioate, cu tenta jurnalistica, ce se invirt in jurul temei contrafacute a turismului cultural, numita “lecturi de vacanta”. Ei bine, eu cred ca tocmai in vacanta trebuie citite cele mai bune, obsedante, dificile, nebune carti. Nu prea cred in “lecturi sifon” de vara. Sifonul livresc poate fi lecturat oricind si mai degraba dupa toropeala muncii decit la adierea brizei de dimineata. Eu asociez vacanta cu cele mai frumoase lecturi. Pot sa-mi amintesc, de exemplu, cu mai multa usurinta de lectura din vara lui 1988 – lectura cu voce tare facuta si pentru amicii mei din trenul Chisinau-Yalta – decit de locurile pe care le-am vizitat atunci. Nu-mi mai aduc aminte aproape nimic din cum arata Yalta si nici macar faimosul palat din Levadia linga care am stat, insa imi aduc aminte perfect fraze si pasaje din Bulgakov (proza scurta) pe care-l descoperisem in acea vara. Acest lucru mi se intimpla aproape in fiecare vacanta de vara, cu conditia sa am cel putin cinci carti cu mine, dar nu orice carti, fireste…………………………………………
iar restul pe
http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=143&cat=17
Bine aţi venit în sfînta familie a noii tehnologii!
(text aparut in Observatorul Cultural nr.131 + la ce e bun un iPhone)
Observ cu o anumită mirare că multă lume îşi „botează” maşina cu un alt nume decît cel propus de producător. Obiectul „maşină”, care ne aparţine nu mai poate rămîne un anonim de serie, ci trebuie să devină o identitate unica pentru proprietar. Maşina, care este în definitiv o unealtă, o extensie creată de om pentru a-şi uşura muncă, devine încet, încet un soi de fiinţă. Maşina, în toate formele ei, pătrunde în viaţa noastră, într-o formă tot mai domestică. După ce am domesticit animalele, a venit timpul să domesticim maşinile, iar primul pas, aşa cum ne învaţă Geneza, e acela de a pune nume. Se zice că Dumnezeu l-a pus pe om „să dea nume tuturor animalelor”, iar acum el s-a decis să-şi dea nume maşinii. Aşa că maşina a devenit un membru al familiei.
Mai nou, cu surle şi trîmbiţe, compania Apple ne anunţă că vom avea în curînd un nou membru al familiei. Pînă şi noi, cei de la periferia „marelui Capital”, vom primi curînd un nou copil minune al tehnicii moderne. Acest nou produs-fiinţă se cheamă iPhone. Specialiştii de la Apple ne-au arătat live, de la faţa locului, naşterea acestui copil teribil al începutului de mileniu. Ni s-a aratat, ni s-a explicat „în direct” cum acest Dumnezeu al tehnologiei moderne devine din trei ipostaze o singura fiinţa: e simultan şi pleer, şi phone, şi internet-comunicator. Marele salt este făcut: de la iPod la iPhone.
Acest nou membru al familiei este incredibil de dotat. El îţi pune la dispoziţie o mulţime de funcţii: comunici, navighezi pe net, asculţi muzică, fotografiezi, vezi filme, stochezi informaţie etc. Fireşte că am mai auzit de astfel de posibilităţi, nu e cea mai mare noutate, însă acest copil teribil le face pe toate odată şi are o ideologie bine definită pe care ţi-o imprimă pe creier de o manieră radicală. El vrea să te convingă odată pentru totdeauna că este „ajutorul tău personal ideal”. iPhone este noul prieten al omului şi nu-l mai poate înlocui nici mama ta, nici sora ta, nici soţia sau amanta şi nici măcar cîinele tău. Sper să nu se supere iubitorii de animale şi să nu fiu dat în judecată de asociaţiile care luptă pentru drepturile şi protecţia animalelor, dar trebuie să o spun cu sinceritate şi direct: perioada istorică a prieteniei dintre om şi animalele domestice s-a încheiat, căci a venit vremea iPhone-ului. Cîinele care se gudura la picioarele tale, pisica ce torcea de zor în poala ta, peştii din acvariu care se adunau grămadă cînd le dădeai de mîncare, papagalul ciufulit din cuşcă, toţi vor fi părăsiţi şi uitaţi în favoarea iPhone-ului. iPhone chiar dacă nu-ţi rezolvă funcţiile tale vitale are pretenţia de a deveni principalul tău ajutor. Nu va mai există viaţă fără iPhone. Şi asta am înţeles-o cu toţii cînd am văzut isteria lansării şi cozile imense care aşteptau să pună mîna pe acest nou prieten al omului.
Compania Apple, cu ajutorul lansării iPhone, mai mizează pe încă un element foarte important, unul aproape mistic. Dacă-i ascultai predica PR-ului companiei, acest Isus Hristos de tip nou, care-ţi făcea o ultimă chemare, înţelegeai că nu mai există scăpare: lasă-i pe mama şi pe tatăl tău, lasă-i pe cei dragi, lasă-ţi familia şi intră în noua familie MAC. Salvarea sufleţelului nostru şi aşa încărcat şi cuplat la prea multe conexiuni, vine de aici. Miza cea mare este aceasta: nu produsele Apple încep să facă parte din familia ta, ci tu începi să devii parte din familia lor. O nouă familie, cu valori bine definite, uşor de însuşit şi de recunoscut. Cine nu cunoaşte culorile, designul simplu, aproape ascetic, dar de o eficienţă corupătoare? Cine nu cunoaşte acel măr pe care Eva tocmai l-a muşcat şi l-a scăpat din mînă, părăsind grădina Edenului.
Iar acum „mărul muşcat” a ajuns la tine pe masă, în birou, în buzunar, dar şi pe retină. Cine nu ştie simplitatea funcţionalităţii maşinăriilor din familia Mac? Nu mai e nevoie de comenzi sofisticate, de litere, de fraze şi nici măcar de gîndire. Totul e iconic, totul e formatat aşa încît să-ţi pătrundă prin toţi porii şi să devină parte din tine. Odată convertit şi intrat în această nouă „sagrada familia” eşti conectat la familia sacră a tehnologiei de vîrf care ne promite un „nou Canaan unde curge lapte şi miere.” Vorba unei bune amice ale mele: e timpul să producem un iThing şi Dumnezeu va fi depăşit.
Recunosc că încă nu mi-am cumpărat un iPhone şi nici nu ştiu daca-mi voi lua unul, căci fac parte dintr-o generaţie care a avut „copilărie grea, jucării de lemn”. Am stat şi eu la cozi că să prind diverse obiecte care au pătruns în familia mea şi mi-au devenit treptat obiecte-fiinţe foarte dragi. Unele din ele chiar mi-au fost un soi de obiecte-erou ale copilăriei. Însă acelea erau obiecte mai degrabă mecanice, pe care le înţelegeam şi le puteam controla şi care făceau parte din familia mea. Ele nu mi-au cerut să fac parte din familia lor. Astăzi, chiar dacă instrucţiunile tehnice sofisticate mă anunţă cum merge maşinăria, încep să n-o mai înţeleg. Ştiu foarte bine să-i dau comenzi la care ea răspunde grijuliu, însă ceva îmi scapă şi am o temere vagă că odată pătruns în această familie a noii tehnologii, nu eu voi fi micul dictator, care dă comenzi şi primeşte răspunsurile dorite. Rolurile se vor inversa: nu eu voi mai comanda, nu eu voi mai controla, dimpotriva, eu voi deveni cel controlat şi cel care va executa comenzi. Încerc să fiu precaut cu lucrurile care creează dependenţă şi mai ales cu cele care au puterea de a te controla.
Rogozanu si cultura de masa
Un text bun a lui Costi Rogozanu care le are low culture….
La ce bun cultura la televizor? Costi Rogozanu——————————————————————————–
Aparut in editia din 7 Septembrie 2007 in Cotidianul
Un grup de cititori a protestat in fata TVR fata de scoaterea unor emisiuni culturale din grila TVR 1. Acestia au parut iritati mai degraba de insolenta inlaturarii acestora. Pentru ca spatiu pentru cultura exista totusi: avem un canal intreg dedicat, nu mai discutam acum si ce produce el. Ideea e alta. De ce tin oamenii sa vada “cultura” la televizor? Televizorul si-a creat cultura proprie, asa superficiala cum o fi. De ce vor oamenii sa vada neaparat arta la televizor cind au librarii, cinematografe, mii de texte libere pe Internet si chiar interviuri filmate cu mari scriitori sau savanti ai lumii. Principalul pretext ar fi acela al culturalizarii maselor. Numai ca nu prea cred in cultura virita cu forta pe gitul poporului. Un alt mesaj al miscarii ar fi putut fi: aveti grija si de cei care-si doresc placeri minoritare, nu mai alergati doar dupa emisiuni si transmisii care plac majoritatii. In cazul acesta insa, manifestatia ar fi putut continua si pe Pache Protopopescu si in zona Baneasa etc. Nu cred in cultura transmisa pe alte cai decit cele care s-au impus de-a lungul vremii. Si cred ca o emisiune facuta dupa regulile televiziunii, adica si cu ceva rating, perfect filmata, perfect montata, este ea insasi un act de cultura.
Am vazut un documentar cu Jacques Derrida in care omul era absolut fermecator, dar dupa doua ore devenea absolut plictisitor. Tot el a explicat de ce: pentru ca atunci cind apare camera de luat vederi, apare automat nevoia de confesiune, mai ales in mintea telespectatorului. O confesiune pe care el, de exemplu, nu are chef s-o faca. Adevaratul Derrida sta in carti – la televizor aparea un tip simpatic cu parul alb si zburlit. Dar cam atit. La fel de interesant raspunde la o intrebare neasteptata: Ce ati fi vrut sa vedeti intr-un documentar filmat cu Hegel sau Kant? Derrida spune dezarmant: as fi vrut sa aflu mai multe despre viata lor sexuala. Cultura la televizor intra automat in legea voyeurismului latent. Cultura la televiziune nu poate ramine cultura (atentie, asta nu inseamna ca ii apar mitocaniile lui Sassu). Dar cind ceri cultura la tv, ceri de fapt clipuri publicitare pentru cultura – in aceasta logica, e mult mai eficient sa auzi un fotbalist vorbind despre o carte decit 30 de scriitori vorbind despre acelasi titlu. In rest, ce sa zic, nu prea pot sa citesc cu televizorul deschis.
Propunere pentru noul imn al R.Moldovei
Am auzit ca tov. Voronin vrea sa schimbe imnul actual al R. Moldovei (Limba noastra-i o comoara). Iata o varianta care cred ca nu ar supara pe nimeni… romani, moldoveni, rusi si alte popoare conlocuitoare.
Basarabia, pamant bulgaresc!
Text aparut in Romania Libera + Invida Planetei Moldova
La inceputul acestui an, publicam in “Romania libera” un text intitulat sugestiv si ironic “Va deveni Voronin cetatean roman?”. Textul meu de atunci era destul de critic cu discursul politicii externe a statului roman fata de Republica Moldova si, in mod special, fata de afirmatiile populiste ale presedintelui Traian Basescu, declaratii care nu erau acoperite in realitate. Va mai aduceti aminte de invitatia adresata Moldovei de a se integra in Uniunea Europeana alaturi de Romania si de promisiunea de a
deschide doua consulate suplimentare pe 1 ianuarie 2007? Daca prima afirmatie era evident populista, ieftina, cu iz electoral, iar rezolvarea “problemei aderarii R. Moldova la UE” nu depindea in mod direct de diplomatia romana, ei, bine, problema consulatelor chiar este o problema ce tine direct de administratia romana. Va reamintesc ca ultima promisiune a presedintelui Basescu, deschiderea celor doua consulate, nu este rezolvata nici azi, in luna august 2007.
Intrebarea pe care o primeam cel mai des in ianuarie 2007 era: ce se va intampla cu circulatia intre cele doua state, cum e cu viza, cum e cu taxele etc.? Atunci nu aveam un raspuns la aceasta intrebare si eram foarte convins ca in cateva saptamani, luni, problema se va rezolva. Mi se parea o problema importanta, chiar majora, a diplomatiei romane. Speranta ca aceasta problema va fi solutionata destul de repede venea din convingerea ca “alianta portocalie”, intre timp dizolvata, va incerca sa speculeze pragmatic aceasta oportunitate imensa, care poate aduce mult capital politic favorabil. Astazi, dupa 8 luni, stim foarte bine ca problema ambasadelor si vizelor nu s-a rezolvat si pentru a obtine o viza romaneasca care sa-ti permita sa ajungi ca cetatean moldovean din R. Moldova in Romania trebuie sa dai o mita intre 100 si 250 euro. Fireste, oficial, viza nu costa nimic, insa diplomatia romana nu numai ca nu a deschis cele doua consulate, unul in nordul si altul in sudul Republicii, asa cum promisese, dar nici macar n-a incercat sa gaseasca solutii care sa inlesneasca procedura de eliberare a vizelor. Nu are rost sa va spun ca procedura actuala de eliberare a vizelor este catastrofala si nefunctionala, iar tratamentul solicitantilor este inuman. Va garantez ca nu vorbesc din ce am citit in ziarele de scandal, ci pe baza marturiilor a foarte multor oameni care au suportat-o si care nu mai vor niciodata sa aiba de-a face cu ambasada romana.
Vin imediat alte alegeri, iar politicienii romani isi vor aduce aminte ca “problema” Republicii Moldova, chiar si cu tovarasul Voronin in frunte, este o buna vaca de muls din punct de vedere electoral. De fapt, singurul punct de vedere de interes major pentru clasa politica romaneasca. Va veni probabil un sir intreg de promisiuni, si poate chiar si unele solutii de moment. Asteptam cu interes, caci proiectele ambitioase zonale ale politicii externe romanesti par tot mai caraghioase, mai ales cand vezi ca diplomatia romana nu este capabila sa deschida doua banale consulate in tara vecina, tara care face parte din “domeniul prioritar si strategic” al politicii noastre externe. Daca Guvernul Romaniei ar fi cu adevarat interesat de Republica Moldova, ar trebui sa inceapa nu cu “problema integrarii R. Moldova in UE”, care nu tine de noi, nici cu solutionarea conflictului transnistrean, fiindca il depaseste amploarea acestuia si nu face parte din actorii jocului deja stabilit, ci cu deschiderea celor doua consulate. Ni se va aduce imediat un argument: Guvernul roman vrea, dar nu este lasat de guvernul de la Chisinau. Eu cred ca acesta este un argument facil si foarte comod pentru diplomatia romana. Acesta este un argument fie al neputintei, fie al incompetentei, fie al lipsei a ceea ce numim vointa politica. Sa nu uitam ca “scandalul vizelor” si “coruptia unor demnitari ai ambasadei romane de la Chisinau” se inscriu perfect in linia scandalurilor diplomatice din ultima perioada. Nu cred ca e cazul sa insistam, caci e o evidenta prea mare. Indiferent cu ce avem de-a face – incompetenta sau lipsa de vointa politica –, faptul ca cele doua consulate raman in continuare doar o promisiune, iar functionarea “ghiseului” de la Chisinau este catastrofala nu fac decat sa arunce o pata neagra asupra statului si diplomatiei romane. Deocamdata, cetatenii Republicii Moldova circula spre vest cu vize ale statelor cu mai putine “pretentii”. Mai nou, Bulgaria acorda cetatenie moldovenilor, fara a avea pretentia ca acestia sa fi fost candva cetatenii lor.
Cartile copilariei
Citeam pe blogul Luciei T despre cartile copilariei si mi-am dat seama ca mi-au disparut din casa volumele cu Незнайка (ru) / Habarnam (ro) / Nestiila (md)… ufuf… mai ales cea moldoveneasca scrisa in romaneste cu litere chirilice pe care am citit-o prima, dupa care varianta ruseasca, dupa care (anul trecut) varianta romaneasca… hehe si toate mi-au disparut.
Iata un fragment din Незнайка / Habarnam invatza si care se termina ca de obicei cu un mic esec. Cine cunoaste povestea si eroii nu are nevoie de traducere.
Plictis si Inspiratie
Ultimul film marca Igor Cobileanski.
Biserica Ortodoxa Rusa – intre educatie si Kremlin
(Un text aparut in Romania Libera si un clip a trupei Akvarium – Marea simfonie a caii ferate…. ce iarna)
Zilele acestea, presa romaneasca a scris enorm despre Biserica Ortodoxa Romana. Era firesc intr-un astfel de context si cu aceasta ocazie exceptionala a mortii Patriarhului. Multe texte insa au scos la iveala un element foarte important: increngatura incredibila care exista intre cei care conduc BOR si lumea politica romaneasca. Daca privim cu atentie tari precum Romania, Polonia si, mai nou, Rusia, putem observa o revenire in forta a implicarii bisericii in jocurile pe care le face statul, supranumit de ceva vreme stat laic.
Recent, in Rusia a avut loc o discutie aprinsa legata de implicarea bisericii in treburile statului. Zece academicieni, in frunte cu faimosii oameni de stiinta Jores Alferov si Vitaliy Ginzburg, ambii laureati ai Premiului Nobel pentru fizica, s-au adresat presedintelui rus cu rugamintea de a stopa “clericalizarea societatii ruse”. Imediat insa a aparut o “replica”, o contrareactie, din partea organizatiei ortodoxe Soborul popular, care l-a dat in judecata pe Vitaliy Ginzburg, principalul “vinovat” al cererii, pe motivul ca instiga “la vrajba nationala”.
Toata povestea a inceput in momentul in care s-a incercat introducerea in scoli a unei noi materii de studiu, Bazele culturii ortodoxe. Cei care au reactionat mai intai au fost membrii comisiei parlamentare pe problemele dezvoltarii regionale, care au atras atentia asupra modului in care “clericalismul patrunde si influenteaza sub diverse forme structurile statului laic”. Presedintele comisiei, V. Glazacev, a facut un raport in care condamna “implicarea activa a bisericii in treburile statului in loc sa-si vada de treburile ei”. In sustinerea lui a venit grupul de academicieni, care a condamnat si el “amestecul Bisericii in treburile statului ca fiind o incalcare a Constitutiei statului”, Constitutie ce proclama explicit principiul separarii dintre Biserica si stat. Vitaliy Ginzburg, una dintre cele mai lucide si respectabile minti ale Rusiei, a tras de nenumarate ori semnalul de alarma legat de modul in care patrunde educatia religioasa in scoala generala, dar si in universitate, si care tinde sa inlocuiasca educatia laica. De asemenea, Ginzburg, care este un ateu convins si care-si asuma aceasta postura, nu poate fi de acord cu discriminarea celorlalte religii si confesiuni, de aceea, crede el, intr-un stat laic educatia religioasa este un act privat.
Cum in Rusia exista o componenta federala si alta regionala a programului scolar, unele regiuni au reusit sa impuna Bazele culturii ortodoxe ca materie obligatorie. Cel mai important lucrul e faptul ca in acest moment Biserica Ortodoxa Rusa incearca sa impuna obligativitatea acestei materii avand o puternica sustinere politica, iar in Duma de Stat exista un adevarat “clan ortodox” din care fac parte si cativa ministri foarte influenti, unul dintre ei fiind chiar ministrul justitiei. Fireste ca atitudinea grupului de academicieni a iritat mai multe organizatii ortodoxe si nationaliste, iar Ginzburg a devenit tapul ispasitor al conflictului si e purtat prin sali de tribunal pentru interviurile acordate presei. La randul ei, Patriarhia din Moscova a consemnat ca “scrisoarea academicienilor este o campanie de propaganda care urmareste compromiterea Bisericii Ortodoxe Ruse”.
Rusia nu se afla la primul conflict intre gruparea ortodox-nationalista si o parte a intelectualitatii laice. Unul dintre cele mai rasunatoare conflicte a avut loc acum cativa ani, in legatura cu expozitia de arta contemporana de la centrul Saharov, numita sugestiv Atentie Religia! Expozitia prezenta un numar semnificativ de artisti care chestionau problema relatiei dintre religie si lumea contemporana. In noaptea de dupa vernisaj, expozitia a fost devastata intr-o maniera barbara, iar cei purtati prin tribunale nu au fost nimeni altii decat organizatorii expozitiei, nicidecum cei care au vandalizat-o. Motivul a fost acelasi: vinovatia pentru instigarea la ura. Ceea ce se observa in ultima perioada, lucrul care ingrijoreaza mult lumea intelectuala laica din Rusia, e apropierea tot mai accelerata dintre cler si puterea de la Kremlin. Pe fondul nevoii de impunere in fata electoratului, politicienii stiu ca au nevoie de biserica dominanta, iar biserica ortodoxa profita si ea, la randul ei, si incearca sa fie cat mai aproape de putere, iar aceasta apropiere schimba mult datele problemei.
Vreau ploaie
Uite vreau o ploaie ca la trupa Alisa… Ploaie…..
« go back — keep looking »