Aventurile lui Ernu la Moscova 1
Inainte de a citi discutia cu Rogozanu iata citeva piese pe comtext moskovit actual: Billi`s band, Rammstein and Tatu si o Moskova in noapte… poate nu e chiar asa, dar totusi…
Aventurile lui Ernu la Moscova. De la citit in metrou, la vodca din geanta de la Prada
3 Decembrie, 2007 (20:23) | comentarii media | de Costi Rogozanu
Am vorbit cu amicul meu Vasile Ernu despre aventura de la Moscova. Ernu este autorul cartii “Nascut in URSS”, una dintre cele mai bune in ultimii ani, o carte aparte mai ales prin atitudine, prin forta de “contrariere”, venita cumva in rasparul jocului de-a asumarea trecutului communist in care se tot exerseaza anemic intelectualii de pe la noi. Cartea i-a fost tradusa in ruseste si lansata la Moscova. Vasile mi-a povestit si cite ceva despre locurile “interzise” din capitala Rusiei.
Mai intii, spune-mi cu cine te-ai lansat. cine-s oamenii aia? sint angajati politic? sint nostalgici? au votat cu Putin?
Pentru mine a fost important sa apar in Rusia pentru ca este o cultura la care tin mult si din a carei traditie ma revendic partial, iar limba rusa este a doua mea limba. De asemenea, important e faptul ca am fost editat de o editura prestigioasa si bine pozitionata care a scos autori importanti precum Sorokin, Limonov, Prohorov etc. De asemenea este important faptul ca un scriitor de limba romana este tradus in Rusia. Din cunostintele mele in limba rusa nu a mai fost tradus, din pacate, mai nimeni dupa 90.
Invitatii care au participat la dezbaterea organizata de editura Ad MArginem „Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice”, sint din diverse domenii si de factura diferita. De exemplu Ekaterina Degot este unul din cei mai cunoscuti critici de arta care activeaza in Rusia si peste hotare si in a carui mod de cindire ma regasesc. Lev Danilkin este numit “criticul noii generatii”, iar Mihail Elizarov este un scriitr din noul val care este foarte bine cotat si locuieste cind in Berlin, cind in Moscova. Insa l-am avut invitat si pe unul dintre cei mai controversati scriitori, Alexandr Prohanov, care alaturi de Limonov fac o nota aparte in lumea literara rusa. Sint un soi de scriitori ce vin pe linia anarhismului rus combinat cu un anumit slavofilism straniu. Sint genul de scritori de sec 19 care pun la bataie totul pentru ideile lor. Noi nu avem astfel de scritori de aceea e greu de inteles astfel de fenomene. Eu sint distant fata de astfel de scriitori radicali insa mi se par niste fenomene interesante si foarte fecunde.
Cum e tirgul de carte acolo. Ce-ai vazut misto, daca ai vazut.
Rusilor in general le plac evenimentele grandioase, proiecte mari, totul trebuie sa fie impunator si plin de glamour. Tirgul insa e lipsit de astfel de pretentii. E un tirg obisnuit care seamana cu tirgurile noastre de carte, este axat ca si la noi pe vinzare si este si un loc in care se intilnesc scriitorii, cititorii si editori.
Pentru mine a fost foarte important faptul ca am cunoscut o multime de scriitori, editori si critici, adica am intrat intr-o anumita masura in reteaua lor informationala. Ei nu stiu mai nimic despre Romania si literatura romana insa sint curiosi asa ca astfel de conexiuni pot ajuta patrunderea unor autori romani pe piatza rusa. De exemplu am negociat aparitia unei antologii a prozei tinere din Romania. Poate fi un prim pas.
Sint mai scumpe cartile, mai ieftine, se poarta eseul?
Cartile in rusia au un tiraj mult mult mai mare fireste si sint ceva mai ieftine. M-am intors cu o geana plina cu 70 de carti dintre care majoritatea cartonate. Spre fericirea mea cei care au comentat au fost cei care mi/au cintarit bagajul asa ca am platit doar diferenta de greutate. FSB nu a comentat nimic, deci “democratia suverana” a lui Putin inca e suportabila, desi nu se stie pina cind.
Iar despre eseu pot spune ca anul asta a fost anul eseului dupa mult timp. Cele citeva premii importante care se acorda in Rusia pentru literatura anul asta s-au acordat unor carti de eseu.
Acolo mai faci nota discordanta ca aici, propunind nostalgia calma si ironica asupra trecutului totalitar?
Mai intii, trebuie spus ca literatura rusa are abordari mult mai variate decit la noi. In al doilea rind, abordarile radicale nu mai uimesc pe nimeni caci acolo traditia in acest domeniu tine de citeva secole. In al treilea rind, acolo nu exista o ruptura atit de mare intre comunisti si anticomunisti. Comunismul pentru ei este o perioada istorica tot asa cum a fost perioada tarista. Stalin sta bine mersi alaturi de Lenin si Petru cel Mare sau Ekaterina a 2a. Sint produsul lor istoric cu bunele si relele sale. Asa ca abordarea mea nostalgico-ironica nu ii mira sau ii deranjeaza din cite imi dau eu seama. Se pare ca le place acest gen de perspectiva si mai ales genul de umor pe care-l folosesc. E de vazut insa ce va scrie critica despre ea. Totusi, pe coperta cartii scrie “scriitor roman” si nu prea stiu unde sa ma incadreze. Ei stiu despre Eliade, Cioran, Ionesco foarte multe insa acestia sint ratati ca scriitori francezi, fiind tradusi din franceza. In rest, lipsim cu desavirsire din cimpul lor informational.
Povesteste-mi despre partea nevazuta si neintelectuala a calatoriei. Cine te-a invitat, ai fost tinut in puf si in baruri scumpe. Zi-mi cel mai socant lucru pe care ar putea sa-l descopere un roman acolo.
Am avut norocul sa fiu lasat pe mina a 2 pr-itze care lucreaza atit pentru diverse edituri cit si pentru reviste importante glossy din Rusia. Asa ca am avut un program din care trebuia sa selectez evenimente si petreceri. In 5 zile am mers la cite cel putzin 3 evenimente si in 2-3 localuri pe seara. Pe mine ma intereseaza sa cunosc oameni din diverse paturi sociale si sa pot discuta cu ei ca sa intzeleg mai bine ce se perece acolo. E un material documentar foarte important si util. E socant sa intri intr-un club de pe Rubliovka, poate unul din cele mai scumpe din lume, si sa vezi cum se distreaza si comporta oameni cu averi fabuloase; sa vezi artistii care se invirt in jurul acestor oameni. Aici nu poti intra si trece “face controlul” care este mult mai dur decit in orice structura inchisa decit daca esti din acea clasa sau esti invitat de unul din acei oameni.
De asemenea e interesant sa vezi noua lor burghezie, diverse grupari intelectuale, de la neoliberali de tip american pina la anarhisti si fundamentalisti radicali.
Un roman poate descoperi o multime de lucruri socante: de la faptul ca metroul vine in cel mult 2 minute si ca toata lumea citeste in metrou, pina la faptul ca o rusoaica din lumea buna poate cobori din bentley si din geanta ei luata de la Prada poate bea votka in plina strada.
Moscova pariaza pe Vasile Ernu – Nascut in URSS in limba rusa
(citeva melodii si imagini pentru cunoscatori)
Miercuri, 28 noiembrie, la ora 17.00, se lanseaza varianta in limba rusa a cartii lui Vasile Ernu, Nascut in URSS, aparuta la Polirom in 2006, in colectia ?Ego-grafii?. Lansarea va avea loc in cadrul Tirgului International de carte de la Moscova, desfasurat in perioada 28 noiembrie-2 decembrie 2007. Cu aceasta ocazie este organizata o masa rotunda pe tema ?Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice?.
Intilnirea va fi moderata de filosoful Alexandr Ivanov, director al Editurii Ad Marginem. La eveniment vor participa: Vasile Ernu, autorul volumului Nascut in URSS, criticul de arta Ekaterina Degoti, redactorul revistei Moscow Art, Viktor Misiano, criticul literar Lev Danilkin si scriitorii Alexandr Prohanov, A. Zamostjanov si Mihail Elizarov.
Vasile Ernu a debutat cu volumul Nascut in URSS (Polirom, 2006). Cartea a fost nominalizata la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observatorul cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al revistei Romania literara si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Controversata carte Nascut in URSS / Ðîæäåííûé â ÑÑÑÐ a fost publicata de prestigioasa editura rusa Ad Marginem, in traducerea scriitorului rus Oleg Panfil, un fin cunoscator al limbii romane.
Editura Ad Marginem a editat unii dintre cei mai faimosi scriitori rusi de dupa ’90: Vladimir Sorokin, Iury Mamleev, Eduard Limonov, Baian Sireanov, Alexandr Prohorov. Tot Editura Ad Marginem este cea care a tradus in limba rusa ginditori precum J.Derrida, M.Foucault, G.Deleuze, S.Zizek.
E o carte excelenta despre comunism, despre acea epoca nebuna si falsa. Mie imi place acea epoca falsa pentru ca aceasta este epoca mea falsa si este epoca parintilor mei. E o epoca pe care trebuie sa ne-o asumam si pe care trebuie sa o intelegem, iar cartea nu trateaza o problema banala de nostalgie, ci este mult mai mult. Poate noi priviti de afara aratam monstruos, insa va place sau nu va place, noi dispunem de o mare literatura si rezistam cu ajutorul ei, iar Vasile Ernu e unul de-al nostru asa ca trebuie sa fie prezent aici. (Alexandr Ivanov directorul editurii Ad Mareginem si cunoscut filosof rus)
Ce-ar fi literatura fara kakania?
(Seria Epistolarul de la Hanu lui Manuc continua. Textul integral poate fi citit in Suplimentul de culutura la adresa http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=153&cat=17 )
Epistola ta m-a prins in plin “exil” la Tescani. De data aceasta insa, am ales varianta leninista a exilului, adica pe bani elvetieni. Am “suferit” alaturi de tovarasul Cezar Paul-Badescu, departe de munca functionareasca pe care am ironizat-o involuntar in epistola precedenta. Asa ca iertare si vorba poetului: “Nu trageti tovarasi, nu trageti!”.
Draga Bogdane, Recunosc ca am gresit cind am luat in deridere aceasta specie atit de hulita si damnata.
Privind mai atent inspre literatura din punctul de vedere al apostrofarii tale, imi dau seama ca daca am scoate specia functionarului si birocratului din carti, ar disparea jumatate din literatura universala. Kafka si Gogol s-ar evapora intr-o clipita, iar literatura germana si cea rusa, care-i atribuie atita cerneala si hirtie, s-ar imputina si ar deveni foarte sarace. Ce-ar fi literatura fara kakania? Daca functionarul ar disparea din literatura rusa, iti garantez ca umorul si ironia unui Gogol, Bulgakov ori Cehov, sau ale unor Ilf, Petrov si Zoscenko ar avea de suferit substantial. Ma bucur ca ai dedicat un elogiu functionarului, acest Don Quijote al literaturii clasice si moderne.
Asa ca sa nu dea Dumnezeu sa rostim vreodata cele doua blesteme/injuraturi rusesti atribuite acestei specii: “Sa dea Dumnezeu sa traiesti dintr-o singura leafa!” sau “Ia mai du-te tu in contabilitate!”. Cred ca fiecare cetatean cinstit care a gustat din suferintele si bucuriile functionarului intelege perfect aceste mesaje.
7 noiembrie – 90 de ani de la Revolutie
Cine nu a uitat inca…. un mic filmulet…
Intelectualii lui Putin
Text aparut in Romania libera + un film despre Maiakovski
In Rusia tarista se spune ca era un rabin foarte intelept care stia sa dea cele mai ingenioase binecuvantari chiar si-n vremuri de restriste. Odata, un evreu mai carcotas, care scapase cu putin noroc de pogromurile din acea perioada, l-a intrebat pe rabin daca el are o binecuvantare pentru tar. Da, fireste ca am, a spus rabinul dupa ce s-a gandit cateva clipe: sa-l tina Dumnezeu cat mai departe de noi.
Dupa un secol XX nebun, dupa experiente tragice, in care Rusia si mutantul sau URSS au fost implicati in aceasta istorie dura, multi au invatat lectia rabinului si toti repeta la unison: sa-l(i) tina Dumnezeu cat mai departe de noi. Timpurile s-au schimbat, au venit transformari majore, insa reflectia si judecata au ramas. Aceasta judecata o stie foarte bine si intelectualitatea rusa: fata de putere e bine sa te tii la distanta. Puterea, de care intelectualul a fost mereu fascinat, odata criticata, iti poate aduce necazuri destul de neplacute, iar rusii au o istorie foarte bogata la acest capitol. Puterea insa mai poate aduce si mari privilegii o data ce ea e aservita, iar acest lucru il stiu foarte bine si intelectualii rusi, dar si puterea de la Kremlin.
Dupa caderea comunismului, intelectualii au rasuflat usurati, caci “raul” a fost lichidat, asa ca s-au apucat fiecare de munca lui. Treptat, insa, au observat ca libertatea si independenta pentru care au luptat atat nu pot fi mentinute atat de usor. Pe zi ce trece, politicul a inceput sa controleze la fel de bine totul, pozitiile se dau pe diverse servicii, iar presa a inceput sa fie controlata fie de stat, fie de oligarhii care sunt mana-n mana cu liderii de la Kremlin. Mecanismul a devenit simplu: slujesti puterea, si onorurile financiare si pozitiile bine plasate vin de la sine. Cu cat discursul de lauda la adresa presedintelui e mai lung, cu atat postul e mai mare. Intelectualii mai carcotasi au inceput sa-si puna o intrebare simpla: despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri: se schimba sistemele, insa compromisurile raman aceleasi.
In ciuda acestui fapt, in ultima perioada se observa o schimbare importanta: intelectualitatea i-a devenit inutila puterii. Noua burghezie, care include, fireste, si clasa politica, a inteles ca nu mai are nevoie de intelectualitate decat sub forma unui decor. Paradoxul cinic al situatiei intelighentiei din Rusia, dar valabil si la noi, e faptul ca partidul-stat impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, pe cand burghezia pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei. Partidul-stat avea nevoie de intelectual – de aceea i-a acordat un rol privilegiat – fiindca el era cel care putea produce propaganda (sau antipropaganda) si putea sa contribuie la crearea statului modern, fie el si de factura comunista. In noul context istoric, masinaria propagandei si a dezvoltarii statului este preluata de tehnologiile mass-media si oamenii-cheie sunt specialistii, tehnocratii, domenii in care intelectualul poate juca cel mult un rol marginal. In ciuda acestui fapt, Rusia trece printr-o perioada de inrolare a intelectualilor de partea presedintelui Putin cum nu s-a mai vazut de mult.
Din fericire, insa, Rusia nu a dus niciodata lipsa de intelectuali “nebuni” care sa se opuna oricarei forme de control si represiune. Ei au existat si in perioada monarhista, care era un regim dur si o Ohrana care controla totul, dar si in sistemul comunist si, in mod special, in perioada stalinista. Ei au ramas la fel si in sistemul politico-oligarhic al actualei puteri. In toate aceste vremuri de restriste, de control si represiune politica sau economica, s-au gasit voci radicale care s-au opus sistemului. Rusia actuala dispune de un Vladimir Sorokin care scrie o carte, “Galuboe salo”/”Grasimea albastra”, care acum cativa ani a fost arsa in Piata Rosie de o grupare extremista. Cativa ani in urma, un grup de artisti organizeaza o expozitie “Atentie religia!”, in care deconstruiesc raportul Bisericii cu Statul. Expozitia starneste o reactie viscerala si este vandalizata de un grup e “necunoscti”. Cei care sunt chemati in justitie sunt, fireste, organizatorii, si condamnati pentru “instigare la ura”. In Rusia actuala, poti intalni un Viktor Erofeev care il provoaca la “Duel” (emisiune TV in direct, caci legea interzice duelul clasic) pe faimosul regizor Nikita Mihalkov, care tocmai a facut un film de propaganda dedicat “prietenului” Vladimir Putin. Atat timp cat exista intelectuali care risca mult si-si asuma un discurs critic fata de putere, oricare ar fi ea, inseamna ca inca nu e totul pierdut.
Vasile Ernu este scriitor nascut in URSS
Incotro se indreapta tarul Putin?
text aparut in Romania Libera, Vineri, 19 Octombrie 2007
In ultima perioada, in Rusia si nu numai, se discuta, se analizeaza si se cauta un raspuns la intrebarea: cine va fi urmasul lui Putin? Daca pentru politicienii occidentali este o intrebare care impune un raspuns ce tine mai degraba de nevoia de a-si crea o strategie prealabila in raport cu noua putere de la Kremlin, la rusi ea a devenit o intrebare pe care si-o pun nu numai politicienii si expertii, ci si cetatenii de rand. Putin, la randul sau, face miscari tot mai imprevizibile, insa care maresc campurile de actiune si de posibilitati ale lui Putin. Daca initial a numit un premier “slab”, care conform traditiei e un succesor posibil al sau, acum, se anunta in alegerile care vin, cap de afis pe lista unui partid.
De ce aceasta intrebare obsedeaza pe toata lumea in Rusia, de la ultimul mujic din beraria garii pana la oligarhii care arunca cu bani in stanga si dreapta? Din cel putin doua motive simple, dar foarte importante pentru Rusia actuala. In primul rand, Putin a reusit (sau cel putin asa este considerat de opinia publica) sa scoata tara din criza si haosul anilor ’90. Pentru Rusia, anii ’90 au devenit un adevarat cosmar si aceasta perioada a inceput sa fie considerata “cea mai mare catastrofa” de la al doilea razboi mondial incoace. Putin este cel care a stopat aceasta cadere si a adus o stabilitate sociala relativa, o crestere economica simtita tot mai mult si o bruma de “demnitate” in politica externa a unei foste superputeri. In acest moment, oligarhii si oamenii de afacere stiu care-s regulile jocului, iar populatia resimte o protectie ceva mai sporita, o crestere economica avand un parcurs ascendent si o alimentare a orgoliului imperial sifonat rau in anii ’90. Iar plecarea lui Putin este privita cu anumita teama si neincredere. Plecarea “tarului” de la Kremlin deschide posibilitatea unei reveniri la anii ’90, pe care nimeni nu si-i doreste. Aceasta suspiciune si temere este deseori receptata si de catre multi experti straini care atentioneaza ca “Rusia fara Putin” poate deveni mult mai periculoasa. Dupa atatia ani de “colaborare” cu lumea occidentala, Putin a devenit unul “de-al nostru”, care joaca dupa regulile “noastre”, dar care din cand in cand isi arata “specificul national” al “democratiei suverane”.
In al doilea rand, aici structura puterii a luat in anii de guvernare din perioada Putin o forma specifica, iar aceasta, o data cu plecarea lui de la Kremlin, ridica anumite probleme. In aceasta perioada, si mai ales in ultimii ani, Putin a reusit sa acumuleze si sa centralizeze un numar tot mai mare de parghii ale puterii. In aceasta “democratie suverana”, cum o numeste el, sau autocratie, cum o numesc mai ales specialistii straini, Putin a devenit un soi de tar. si, cum mai toata lumea occidentala a trecut prin experienta monarhica, stie foarte bine ca aproape intotdeauna succesiunea la tron este precedata de o criza politica sau de o framantare interna a celor care au un rol in aceasta succesiune. Ceea ce mai stim e faptul ca o tara poate sa-si trimita un tar la “pensie”, insa nu poate fi niciodata guvernata de doi tari, asa ca Putin si Rusia trebuie sa gaseasca o solutie viabila pentru aceasta problema a modului de succesiune la putere.
Expertii intorc problema pe toate partile si cauta diverse variante. Lucrul cu care cad toti de acord e faptul ca Putin va pleca oficial de la putere, insa tot ei sustin ca el va cauta sa gaseasca o solutie pentru a ramane la carma statului. Ei bine, aici lucrurile se complica substantial, caci pentru echilibrul diverselor structuri ale puterii sunt foarte importante solutiile care vor fi alese. Cum poti pastra puterea si dupa ce ai plecat de la presedintie? Din experienta politicii mondiale putem avea diferite modele. De exemplu, poti alege calea lui Augusto Pinochet: dupa plecarea de la presedintie, pastrezi puterea militara, care devine mai puternica decat celelalte structuri ale statului. O alta varianta de conducere este cea practicata in Iran. Aici sunt doua functii importante ale puterii: presedintele ales in mod popular si un lider suprem ales de un comitet de experti. Cel din urma are puterea de a conduce armata, sa declare razboi sau sa faca pace si chiar sa demita presedintii alesi democratic. Presedintele este aici subordonat acestui “padisah neincoronat”.
Expertii sustin ca Putin poate gasi o multime de cai pentru a ramane “in cartile” puterii. Insa acest lucru nu rezolva lucrurile pe termen lung, caci gasirea unor solutii obscure nu arata decat faptul ca sistemul politic rusesc are nevoie de o reforma serioasa, care ar trebui in primul rand sa redefineasca forma de instituire a puterilor in stat, precum si a regulilor de joc dintre acestea.
Nostalgii comuniste
Elena Vladareanu / Miercuri, 17 Octombrie 2007 / Romania libera
Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu si-au reconstruit aseara amintirile “de atunci” in fata iesenilor.
Dintre toate sentimentele cu care ne raportam la trecutul comunist, nostalgia este cel mai voga in momentul de fata. Startul nu l-au dat cartile din seria “In cautarea comunismului pierdut”, initiata la inceputul anilor 2000 de Ion Manolescu, Ioan Stanomir, Paul Cernat si Angelo Mitchievici.
Nici “Cartea roz a comunismului”, aparuta cam in aceeasi perioada, la care au contribuit multi dintre scriitorii importanti ai momentului, nu a reusit sa creeze moda nostalgiei.
Nostalgia pe val
E drept, cartea a aparut la o mica editura din Iasi si a trecut practic neobservata. Cumva, declicul s-a produs in 2006, cand in Colectia Ego-Grafii a Editurii Polirom a aparut volumul (de debut) al lui Vasile Ernu, “Nascut in URSS”, carte pentru care autorul a luat crema premiilor literare pe 2006, acum fiind nominalizat la Opera Prima a Marilor Premii Prometheus, care se vor decerna in aceasta seara. Iar directia nostalgica nu a fost creata atat de carte cat de interpretarile aduse ei.
Grant la Tescani oferit de ProHelvetia
Dupa o prima “exhibare” a nostalgiei la Tescani, acolo unde Vasile Ernu si Cezar Paul-Badescu au un grant de o luna oferit de Pro Helvetia, cei doi au tinut aseara, la Iasi, la Casa de Cultura “Mihai Ursachi” din Copou, o noua “conferinta” intitulata chiar “Nostalgii comuniste”, “condusa” – pentru a imita textul invitatiei (“convocatorului”) – de tov. Danilov Nichita si de tov. Lazarescu Florin.
Nici Cezar Paul-Badescu, nici Vasile Ernu nu sunt de parere ca nostalgia ar fi daunatoare, dimpotriva. Mai ales ca amintirile sunt din copilarie sau din perioada adolescentei. si cand vorbesti despre copilarie si despre adolescenta nu se poate sa nu o faci cu nostalgie, cred cei doi scriitori. Amandoi subliniaza ca prin “Nostalgii comuniste” nu trebuie sa se inteleaga in nici un caz ca ei ar incerca recuperarea a ceva din epoca de aur, ci ca, pur si simplu, incearca sa-si construiasca o istorie personala.
“In primii ani dupa revolutie, in Romania s-a scris incrancenat, cand dreptul la memorie il aveau doar cei care au suferit in mod direct. E normal sa fie asa, sa stim exact cum au stat lucrurile. Dar, privind din alt punct de vedere, au fost si oameni care nu au avut o legatura directa cu aceste mijloace de represiune dura. Ei au dus o viata cat se poate de banala. Dar si-au trait cei mai frumosi ani in acel regim. Iar acest gen de povesti te rup mult mai repede de trecut”, spune Vasile Ernu, adaugand ca demersul lui se vrea unul ironic si deconstructiv totodata, recuperarea fiind doar a propriilor amintiri, prin lucrurile pe care le tinem minte, de la melodii la obiecte. Pentru o scurta incursiune in “cei mai frumosi ani” petrecuti de Ernu in URSS, puteti vizita site-ul www.nasuctinurss.ro/blog.
Cezar Paul-Badescu, care a debutat la inceputul anilor ’90 in volumul colectiv “Tablou de familie” si care a publicat, din 2004, doua romane (“Tineretile lui Daniel Abagiu” si “Luminita, mon amour”), vrea ca lucrurile sa fie clare: “Raportarea mea la trecut nu are nici o legatura cu «ostalgia» si cu manifestari gen «Good Bye, Lenin!». Eu nu fetisizez obiecte din perioada respectiva. Nu am frisoane cand vad sticla de lapte cu gat larg, borcanele de iaurt sau eugenia. Sa fim seriosi, ce era eugenia? Doua bucati de cartoane necomestibile, lipite cu o crema intarita, pe care o lingeam ca sa se fluidizeze. Iar biscuitii ii aruncam intotdeauna”, puncteaza Paul-Badescu. Tema discutiei a fost inspirata chiar de titlul unui capitol din romanul sau de debut, “Tineretile lui Daniel Abagiu”, publicat in 2004, dar scris pe la mijlocul anilor ’90. “Deci nu se poate spune ca atunci nostalgia era o moda. Ma raportez la mine cum eram in vremea aia. Eu nu colectionez obiecte de atunci, nu le construiesc altare, ci pur si simplu le revad pentru a-mi reconstrui istoria mea personala, nu a tarii”, adauga Cezar Paul-Badescu.
In exil la Tescani
Uf
in exil la Tescani…
in buna traditie leninista, adica pe bani elvetieni… dar fara net, tv si alte lucruri nefolositoare…
un Billy`s band de toamna….
Ucraina orange in fata testului Gazprom
Text aparut in Romania libera + faimoasa trupa din Kiev Okean elzy cu piesa Tam de nas nema/ acolo unde noi nu sintem.
In Ucraina s-au terminat alegerile, s-a facut numaratoarea buletinelor de vot si s-a constatat ca nu s-a schimbat nimic in esenta. Ucraina a ramas la fel de rupta in doua si dezbinata. In urma alegerilor, au intrat in parlament partide care oricum nu s-ar combina, rezultand astfel doua entitati destul de fragile pentru a conduce. Este pentru a doua oara cand miza scrutinului este foarte mare in Ucraina, lucru de care si-a dat seama si populatia, dovada ca prezenta la vot a fost de 62,38%. Alegerile din Ucraina sunt din ce in ce mai importante, spre deosebire de Rusia, unde miza pare tot mai mica, concentrata doar pe stabilirea numarului de partide care vor intra in Duma. Intrebarea la care trebuie sa raspunda cetateanul ucrainean este in primul rand una ideologica si abia in al doilea rand, una pragmatica, fiindca votul a devenit mai ales o chestiune de autodefinire identitara.
Noul stat Ucraina are o istorie, o cultura si o identitate ambigua. Ucraina este considerata “leaganul Rusiei”, este “Rusia kieveana”, fiind locul in care s-a creat statalitatea rusa si locul in care isi are radacinile cultura rusa. Ucraina este tara care are teritorii cu istorii foarte diferite si influente diverse, fiindca unele teritorii au fost sub ocupatia austro-ungara, altele sub ocupatia poloneza, iar cea mai lunga ocupatie a fost cea ruseasca. Chiar daca “unirea pe veci” dintre Ucraina si Rusia nu a fost o ocupatie in termenii clasici, este evident ca Ucraina a avut de pierdut mult la anumite capitole din aceasta “infratire”. Exista si o problema teritoriala destul de sensibila intre cele doua “republici surori” care se cheama Krimeea. Guvernul Sovietic i-a oferit Ucrainei peninsula Krimeea, teritoriu care este considerat traditional teritoriu rusesc si pentru care rusii au luptat si au varsat mult sange. De asemenea, Ucraina este o tara ortodoxa, dar in care exista o puternica comunitate catolica, iar in relatia dintre cele doua comunitati exista o istorie plina de pasiuni si probleme. Dar poate cea mai delicata problema este cea a limbii ruse. In Ucraina, 98% din populatie este vorbitoare de limba rusa, iar din aceasta, jumatate nu este vorbitoare de ucraineana. Rusofilii si rusofonii nu au reusit sa impuna limba rusa ca o a doua limba de stat, desi este limba in care au scris mai toti clasicii literaturii ucrainene. Problemele enumerate sunt de o sensibilitate aparte si pot crea mari pasiuni, tensiuni si dezechilibre mai ales cand sunt manevrate politic. Aceasta intra la capitolul ideologie.
La capitolul pragmatic, ucraineanul de rand trebuie sa aleaga intre doua proiecte politice care se reduc simbolic la doua culori: orange si albastru. Cei din coalitia Orange, in frunte cu presedintele Viktor Iuscenko si carismatica Iulia Timosenko, propovaduiesc un cocteil compus dintr-un discurs nationalist antirusesc imbinat cu un discurs proeuropean si in mod special pro-NATO. Designerii politicii Orange sunt considerati de opozanti drept politruci americani care lupta pentru interesele politicii geostrategice americane. La randul sau, coalitia Albastra in frunte cu fostul premier Viktor Ianukovici, lupta pentru o Ucraina bilingva, mai apropiata de Rusia si sunt etichetati de opozanti ca cei care lupta pentru interesul Rusiei. Interesant e faptul ca albastrii au avut angajati in echipa pentru pregatirea alegerilor nu specialisti rusi, ci americani. Nimic nu e ceea ce pare. Singurul lucru comun al celor doua grupari e faptul ca ambele declara ca lupta pentru o Ucraina unita si prospera, ceea ce populatia inca nu a simtit. Dar si acest element pragmatic pare a fi unul la fel de ideologic.
Cert este ca in ultima perioada, ambele culori au devenit mai pale si mai putin vehemente. Iulia Timosenko, de exemplu, cea care pare a fi marea castigatoare a ultimei confruntari, poate fi un posibil premier, dar si candidat la presedintie in 2009, si-a schimbat mult tonul antirusesc si nationalist incercand chiar sa atraga simpatii din zona “electoratului albastru”. Ea a venit insa si cu un puternic discurs anticoruptie care seamana mult cu cel al presedintelui nostru. In perioada electorala a anuntat chiar “nationalizarea” unor privatizari “frauduloase” a unora dintre cei mai temuti oligarhi din Ucraina si care, culmea, erau de partea celor de culoare albastra. Oligarhii ucraineni sunt distribuiti uniform in partidele politice ca in orice tara care “se respecta”, iar “victorioasa Iulia” este supranumita, intamplator sau nu, “printesa gazelor”. Deci, lupta anticoruptie va fi pe maini bune!
In orice caz, Ucraina are urgent nevoie de o coalitie stabila si eficienta la guvernare, caci vine iarna si va trebui sa treaca primul test, testul Gazprom, rusii anuntand deja scumpiri serioase. Totul va depinde insa, in primul rand, de cum vor reusi sa negocieze interesele intre gruparile interne.
Anatomia elitei ruse
(text aparut in Romania Libera + 2 piese ale lui Boris Grebenshikov – Aquarium, acest the “founding fathers” of Russian rock music. Inregistrari de la finele anilor 80. Totul ramine valabil + aveti si textele traduse in engleza pentru care nu bag mina in foc).
What I have to say
I just can’t understand what they hoped to be doing,
Who sent them to their deaths with an unswerving arm.
It’s just so unforgiving, so cruel and inhuman
To leave them there, eternally calm.
The indifferent audience wrapped up in its furs
And some woman whose face, distorted with grief,
Kissed the frozen blue lips which had only just kissed her
Took her gold wedding band and threw it back at the priest.
With pine they were buried, with dirt they were covered,
And the people went back to discuss in their home
That the worst had passed by, and the world could recover
After all they would soon have to starve on their own.
And no one thought to get down on their knees
To make it clear to these boys that in a land such as this,
Even sparkling victories simply just lead from
The bottomless pit to unattainable bliss.
I just can’t understand what they hoped to be doing,
Who sent them to their deaths with an unswerving arm.
It’s just so unforgiving, so cruel and inhuman
To have left them there, eternally calm.
The generation of yard-sweepers and night watchmen
Lost track of each other
In the spaces of this endless earth.
Everyone’s headed for home.
In our era when every third man’s a hero,
They don’t send telegrams, they never start writing a tome.
These people, they stand still looking like stone steps
When all the boiling oil flows down the stairs in a barrage,
And from somewhere they imagine somebody singing,
And just who am I, trying to tell them that it’s a mirage.
We were silent like dolls while we watched in being sold
All they could possibly sell, including our next of kin.
And the poisonous rain falls into the rot of the bay,
And we still sit here waiting for news,
We still sit here watching the screen.
And our fathers would never lie to us
They do not know how to lie,
Like wolves don’t know how to eat red meat,
Like a bird doesn’t know how to fly.
So tell me what I have done to you, why all this pain.
But it’s without explanation, it’s something you have in your blood.
But it was when I lit the flame that burned me out from inside,
Turned away from the law, but never quite made it to love.
Please pray for us, pray for us, if you are able;
We have no more hope, but we’re in this collage.
And the voices sound closer and stronger,
I’ll be damned if this is just a mirage.
Anatomia elitei ruse
Am avut zilele astea ocazia sa citesc o carte ce a facut ceva valuri in Rusia, “Anatomia elitei ruse” a Olgai Kryshtanovskaya, cunoscut sociolog rus atasat Institutului de Sociologie al Academiei Ruse. Cartea a aparut mai intai in Germania, dupa care, in scurt timp, si in Rusia. Autoarea cartii si-a dedicat cincisprezece ani studiului elitei politico-financiare ruse si a fost printre primii cercetatori care au analizat si impus in contextul postsovietic notiuni precum “oligarhi” si “siloviki” (persoane din sfera puterii, parveniti din Armata, FSB, KGB, Interne). Ultimul termen pe care autoarea il atribuie noii elite ruse din perioada Putin este notiunea de militocratie.
Nu e deloc simplu sa analizezi mecanismele de formare si functionare, psihologia si conflictele din interiorul acelui “segment social”, supranumit “clasa conductoare”, care este de fapt cel mai inchis si inabordabil grup social. A scrie o carte serioasa, bine documentata despre elita politico-financiara a Rusiei este nu numai dificil, ci si periculos, caci nici unui grup politico-financiar nu-i place sa fie luat la bani marunti, cu atat mai mult celui rusesc. Olga Kryshtanovskaya analizeaza si compara elitele a cinci perioade diferite: elita din perioada Brejnev, din perioada Gorbaciov, doua tipuri de elite din perioada Eltin si elita actuala din perioada lui Putin.
Ma voi opri in acest articol doar la ultimele trei. E curios faptul ca in perioada guvernarii lui Eltin au existat – cum constata autoarea – doua tipuri de elita care se disting una de alta si care au coexistat. In acea perioada, in Rusia a functionat o “structura de putere policentrica”, cu o elita mixta compusa atat din birocratia si nomenclatura vechilor structuri, cat si din reprezentantii noii elite financiare. Aceasta structura policentrica, deloc specifica traditiei politice rusesti, a dus la crearea unui numar mare de grupuri industrial-financiare si la “marsul triumfal al oligarhilor”. In acea perioada, au fost acaparate o multime de centre si pozitii de influenta de catre oamenii din cercurile de afaceri. Momentul in care a avut loc stoparea acestui proces este anul 1998, anul marii crize financiare. Astfel ca oprirea accesului oligarhilor la sferele centrale de putere si influenta, sustine cu argumente autoarea, a inceput in ultima perioada a lui Eltin, si nu in perioada lui Putin. Putin a fost cel care doar a continuat acest proces. Perioada lui Eltin a fost poate cea mai catastrofala din punct de vedere politic si a avut cea mai “defectuoasa politica de cadre”. In aceasta perioada, statul “a pierdut controlul nu numai asupra canalelor de patrundere in elita, ci si de iesire din ea”, circulatia cadrelor fiind “haotica si ilogica”. Concluzia autoarei legata de aceasta perioada este simpla: lupta dintre grupurile din interiorul elitei ruse a dus la crearea unui mecanism care-si recruta membrii nu prin alegeri, ci prin numire directa.
O data cu venirea lui Putin, a venit si impunerea ordinii de o maniera mult mai radicala. Practic, Putin a repus in functiune o structura foarte familiara si eficienta a politicii ruse: axa verticala cu putere de decizie de sus in jos. Pentru a face structura cat mai functionala, Putin si-a consolidat pozitia largindu-si sfera de control si punand Duma pe plan secund. In perioada Putin au mai intervenit doua schimbari esentiale. Pe de o parte, s-a revenit la “politica de mobilizare”, iar pe de alta parte a inceput un proces nou de schimbare a elitei, care pe zi ce trece capata o culoare tot mai kakie. O data cu Putin, are loc o revenire la toate nivelurile puterii a unei elite “militaro-cekiste”, pe care Olga Kryshtanovskaya o numeste militocratie. Nu e vorba insa de un stat militar, chiar daca in structurile centrale ale puterii se afla mai multi oameni din randurile armatei si serviciilor speciale chiar decat in perioada lui Brejnev. Elita lui Putin este foarte compacta si are trasaturile “unui corporatism dur, inchis, cu inclinatii spre un mod de gandire si actiune autoritar, care doreste sa-i controleze pe toti si tot”. “Democratia suverana” propovaduita de Putin, si numita de autoare militocratie, se bazeaza pe o lege simpla: ordinul sefului este lege pentru subaltern, deci nu se discuta, ci se executa. Daca Stalin a avut dreptate cand sustinea “cadrele rezolva totul”, atunci ascensiunea “gradatilor” la putere capata o “actualitate ingrijoratoare”. In contextul schimbarilor de la Kremlin si al alegerilor care vin, Putin joaca surprinzator. Pare sa blufeze sau poate ca are o “mana” foarte buna. In acest moment a scos “cartea” Zubkov, care are o calitate esentiala: va returna puterea cand i se va cere.
« go back — keep looking »