Festivalul la final
Festivalul a laut sfirsit. Sintem inca in viata. Ar fi de povestit foarte multe. Poate o sa scriu o analiza a primelor 3 editii.
Pentru mine acest festival a insemnat… Dubravka Ugrešić (una dintre cele mai destepte scriitoare intilnite de mine), Ognjen Spahić (o placere si omul si cartea). Cu Ádám Bodor din pacate nu am apucat sa vorbesc decit foarte putin. A mai insemnat Petru Cimpoeşu (ironie de supercalitate si asta chiar apreciez)… si m-am imprietenit (sper) cu O. Nimigean pe care nu-l cunosteam. I-am revazut pe Dan Sociu si pe Adriana Babeţi.
Din pacate scriitorul drag mie, Zaza Burchuladze (Georgia), nu a mai ajuns din motive intemeiate. Dar va transmite o melodie de pe meleaguri caucaziene si promite ca va veni cit de curint prin Romania… din filmul lui Gheorghii Danelia, muzica Giya Kancheli “Nu te mahni” (1969).. cam asa se termina toate chefurile pe la ei. Aici e vorba de un batrin care stie ca mai are de trait citeva zile si-si organizeaza propriul chef-priveghi cu toti prietenii.
Muzica georgiana de film 2
Vezi mai multe video din film
Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB)
Ediţia a III-a FILB începe. Rezervaţi locurile. Mai multe date şi catalogul aici: http://www.filb.ro/
PROGRAM
Joi, 28 octombrie
Ora 18.00
În casa părinţilor mei
Invitat special: Ádám Bodor (Ungaria)
Scriitori din România invitaţi: Petru Cimpoeşu, Cristian Teodorescu, Varujan Vosganian
Cu participarea traducătorului Marius Tabacu şi a jurnalistei Józsa Márta
Moderator: Ovidiu Şimonca
Patru scriitori cum nu se poate mai diferiţi, patru tipuri de scriitură ce nu pot sta în acelaşi capitol al istoriei literare. De ce i-am invitat în aceeaşi seară? Pentru că, undeva, într-un sertar al lecturii, se găseşte o aceeaşi atmosferă, un aer de teroare cumva familiară, un univers unde miraculosul se joacă de-a v-aţi ascunselea cu realitatea, fie c-o face asumat, aşa cum se întîmplă în romanele lui Petru Cimpoeşu, fie că este discret, ca la ceilalţi trei scriitori. Chiar dacă localitatea în care Ádám Bodor îşi plasează acţiunea romanului este imaginară, atmosfera ne este cunoscută… din istorie. Cele două cărţi-eveniment ale anului trecut, semnate de Cristian Teodorescu şi de Varujan Vosganian, au în comun un pronunţat caracter autobiografic, însă ceea ce le face perfecte pentru tema acestei seri este caracterul lor telescopic, îndepărtarea evenimentelor. Memoria celui care scrie este, în acelaşi timp, memoria unui Părinte tiranic şi „săpare” în arhiva Casei sale.
Programul serii:
- Prezentarea proiectului Re-Writing the Map of Europe. Ediţia a III-a: Bogdan-Alexandru Stănescu
- Prezentarea programului serii: Ovidiu Şimonca
- Portret de scriitor – Ádám Bodor: Józsa Márta
- Lectură, în limba maghiară, Ádám Bodor – din volumele Mirosul puşcăriei (Curtea Veche, 2010, traducere de Marius Tabacu), Zona Sinistra (Humanitas, 2010, traducere de Marius Tabacu), Vizita Arhiepiscopului (Polirom, 2010, traducere de Marius Tabacu)
- Lectură, în limba română, din volumele Saga închisorii, Zona Sinistra şi Vizita Arhiepiscopului
- Lectură Petre Cimpoeşu – din volumul Firesc (Polirom, 2010)
- Lectură Cristian Teodorescu – din volumul Medgidia, oraşul de apoi (Cartea Românească, 2009)
- Lectură Varujan Vosganian – din volumul Cartea şoaptelor (Polirom, 2009)
- Open Talk: discuţii moderate de Ovidiu Şimonca
- Seară de film, oferită de platforma nomadă THE KNOT
Vineri, 29 octombrie
Ora 18.00
Istorii trăite / Istorii imaginate
Invitaţi speciali: Zaza Burchuladze (Georgia), Ognjen Spahić (Muntenegru)
Scriitori din România invitaţi: O. Nimigean, Dan Sociu
Moderatori: Iulia Popovici, Constantin Vică
Romanul lui Ognjen Spahić, parabolă istorică, se petrece în universul grotesc al unei leprozerii din România. Ficţiune într-un spaţiu real, pe care scriitorul nu l-a văzut niciodată. Zaza Burchuladze, unul dintre cei mai apreciaţi tineri scriitori georgieni, trece realitatea printr-un filtru atît de personal, încît îşi asumă faptul că va fi înţeles numai de „minoritatea gînditoare”. Dacă la Ognjen Spahić spaţiul este kafkian, însă real, la Zaza avem de-a face cu un „Kafka la plic”, livrat intravenos. O. Nimigean a publicat anul acesta o veritabilă capodoperă, o adevărată revelaţie a prozei româneşti din ultimii ani. Roman care angajează existenţial cititorul şi îşi are, evident, rădăcinile, în autobiografic, în istoria trăită. Iar proiectul „urbancolic” al lui Dan Sociu, creaţie lucidă, premeditată, se joacă inteligent cu relaţia realitate/ficţiune: personajele sînt reale, acţiunea este reală, dar, odată trecute în spaţiul romanului, mai sînt ele reale? Aşadar, două tabere, patru scriitori…
Programul serii:
- Prezentarea programului: Iulia Popovici
- Lectură, în limba rusă, Zaza Burchuladze – din volumul Infuzie de Kafka (în curs de apariţie la Editura Cartier; traducere de Igor Mocanu)
- Lectură, în limba română, din volumul Infuzie de Kafka
- Lectură, în limba sîrbă, Ognjen Spahić din volumul Copiii lui Hansen (Polirom, 2010; traducere de Annemarie Sorescu Marinković)
- Lectură, în limba română, din volumul Copiii lui Hansen
- Lectură O. Nimigean – din romanul Rădăcina de bucsau (Polirom, 2010; prefaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu)
- Lectură Dan Sociu – din volumele Urbancolia şi Nevoi speciale (Polirom, 2008)
- Open Talk: discuţii moderate de Iulia Popovici şi Constantin Vică
- Seară de artă vizuală, oferită de platforma nomadă THE KNOT
Sîmbătă, 30 octombrie
Ora 18.00
Funcţionare în Ministerul durerii
Invitat special: Dubravka Ugrešić (scriitoare născută în Croaţia, dar stabilită în Olanda)
Partener de dialog: scriitoarea Adriana Babeţi
Cu participarea traducătoarei Octavia Nedelcu
Moderator: Anca Băicoianu
Dubravka Ugrešić este una dintre cele mai importante scriitoare ale lumii. De aceea, am hotărît ca a treia seară să-i fie dedicată în exclusivitate, şi cine putea fi mai potrivită pentru un dialog despre fostul spaţiu iugoslav, despre exil, despre dezrădăcinare, despre limba în care trăieşti şi în care scrii, decît Adriana Babeţi? Aşadar, putem spune fără ezitare că este şi o seară feminină, în care vom vorbi despre două variante ale existenţei, una mai dăunătoare fiinţei decît cealaltă: exilul versus patria opresivă. Căci, aşa cum a spus chiar Dubravka, supranumită de presa naţionalistă croată „Vrăjitoarea din Zagreb”, „mi-am cumpărat mătura pe banii mei. Zbor de una singură.” Sînt, oare, funcţionarele din Ministerul durerii condamnate la singurătate?
Programul serii:
- Prezentarea programului: Anca Băicoianu
- Lectură, în limba croată, Dubravka Ugrešić – din volumul Ministerul durerii (Polirom, 2010, traducere din limba croată de Octavia Nedelcu)
- Lectură, în limba română, din volumul Ministerul durerii
- Open Talk
- Concert, oferit de platforma nomadă THE KNOT
Aceasta e prima mea revoluție
Lansare de carte cu lectură publică
Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o, de Maria-Paula Erizanu
Joi, 21 octombrie, ora 19.00,
Green Hours 22 jazz-café
(Calea Victoriei, nr. 120, București)
Invitați:
Simona Popescu
Costi Rogozanu
Ovidiu Șimonca
Lectura:
Maria Obretin
Alexandru Nedelcu
Moderator: Vasile Ernu
“Mă interesează mult mai mult suferinţa de azi”
Interviu realizat de Pavel Păduraru / TIMPUL, Chişinău, 4 octombrie 2006
– Vasile, dacă te-ai afla într-un grup de victime ale regimului comunist care te-ar condamna pentru cartea pe care ai scris-o, ce le-ai răspunde?
– Nu retractez nimic din ceea ce am scris. Şi în România mi s-a reproşat de multe ori că nu mă refer la suferinţa produsă de sistemul comunist. Eu însă vorbesc de o arhivă subiectivă şi folosesc o ironie evidentă. De exemplu, în capitolul „Odă tualetului sovietic”, povestesc despre ţara şi adevărata mea casă unde-am locuit, comparând-o cu un WC sovietic. Ne place sau nu URSS, aici a fost viaţa noastră, pe care nu trebuie s-o dăm la gunoi, fiindcă viaţa contează şi ea trebuie înţeleasă şi asumată. Suferinţa a existat, dar să nu uităm că şi acum ea este suficient de multă. Nu cred că cheia înţelegerii comunismului este suferinţa. Într-adevăr, s-a suferit foarte mult, dar trebuie de găsit oamenii responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat. Pe mine mă interesează mult mai mult suferinţa de astăzi, care este la tot pasul, şi nedreptăţile sistemului – fie el şi aşa-numit democratic, pe care-l aplaudăm cu frenezie.
Mie îmi place să-i tachinez pe anticomuniştii postcomunişti. E foarte straniu, după mine, să fii anticomunist în perioada postcomunistă, pentru că, bunăoară, în România n-a existat, structural, un anticomunism. Atât cultural, cât şi ideologic, românii s-au adaptat la comunism, iar după ’90 au descoperit deodată că sunt anticomunişti. Sunt foarte cinic faţă de acest moralism anticomunist. Cred că pericolele sistemelor totalitare ne pândesc mai ales din vârful piramidei democratice şi este foarte bine să fim atenţi în lumea în care trăim, manifestând o atitudine critică faţă de sistemele politice actuale. Asta nu înseamnă că nu trebuie să reflectăm asupra trecutului, dar anticomunismul postcomunist mi se pare o aberaţie în esenţă, fiindcă nu face nimic decât să ne atragă atenţia asupra lucrurilor care deja au dispărut şi ne împiedică să vedem ceea ce se întâmplă astăzi.
– Dar comunismul în R. Moldova nu a dispărut…
– Despre ce comunism vorbeşti? Voronin nu corespunde nici unui atribut al comunismului. Acum doi ani, am fost la Chişinău cu nişte reporteri germani şi i-am luat un interviu. Voronin vorbea ca ultimul birocrat de la Bruxelles. Deci, e un paradox. Atâta timp cât vorbeşte de proprietate privată şi drepturile omului, atâta timp cât la Paşti zice: „Hristos a înviat!”, despre care comunism vorbim? E un amestec straniu, poate mai periculos decât comunismul, este o lipsă de ideologie evidentă. Problema lui Voronin nu e titlul de comunist, ci e incapacitatea sa de gestionare a fondurilor şi de administraţie.
– Pornind de la acest paradox, cât de reale crezi că sunt şansele R. Moldova de a adera la Uniunea Europeană?
– Problema nu este dacă Moldova are şanse să intre în UE, pentru că nu ea decide, la fel cum nu decide nici România. Raţiunea comunităţii europene este una pur economică. Dacă UE va vrea, integrarea R. Moldova se va produce, dacă nu, poate fi Moldova şi o mică Elveţie, că nu se va integra niciodată.
– De ce, dar, Traian Băsescu i-a propus lui Voronin ca R. Moldova să adere împreună cu România la UE?
– Cât de serioasă poate fi această declaraţie? Uniunea Europeană are o anumită politică şi, din câte ştiu, R. Moldova face parte din proiectele ţărilor de frontieră, care nu vor întreţine decât un soi de vecinătate agreabilă cu UE.
– Cum ţi-a venit ideea să scrii cartea „Născut în URSS”?
– M-am gândit la aceasta după ce m-a intrigat piaţa germană de carte şi modul lor de a-şi gestiona trecutul. Piaţa de carte românească era un fel de „jos comunismul!”. Atunci mi-am dat seama că experienţa sovietică este una imensă. A încerca să ştergi cu buretele, să renunţi la trecutul pe care-l ai, mi se pare o mare greşeală, fiindcă orice experienţă, pozitivă sau negativă, te poate ajuta în prezent şi în viitor, dacă ştii s-o gestionezi. Şi am încercat să propun alt gen de abordare a trecutului, unul detaşat, care, de fapt, încearcă să povestească viaţa cotidiană din spaţiul sovietic. Intelectualii români de astăzi luptă cu încrâncenare cu monstrul care nu mai există. În loc să lupte cu problemele lor de azi, ei repetă aceleaşi compromisuri pe care le-au făcut în comunism, aplaudând orice acţiune a puterii. În mod normal, puterii nu i se dă credit. Criticând un sistem democratic, nu faci decât să-i întăreşti partea lui slabă – cea democratică. Aplaudându-l, îi întăreşti partea tare, prin care el te domină, te ţine sub control. Orice sistem e totalitar, în esenţă. Punând totul la îndoială şi criticând sistemele democratice, le ajutăm. Şi aceasta-i menirea unui intelectual normal.
– Cum se explică nostalgia faţă de URSS din cartea ta?
– Este o nostalgie normală, pe care o are orice om faţă de viaţa trăită. Nu am nostalgii faţă de comunism, nici faţă de capitalism, nici faţă de tranziţie. Sunt un tip foarte realist şi cinic în raport cu realitatea. Dar mi-ar plăcea să mănânc o îngheţată „Plombir” de 21 de copeici. Asta însă face parte din viaţa cotidiană şi n-are a face cu sistemul.
– Ce părere ai despre oamenii care au fost loiali regimului comunist, iar astăzi se declară victime ale acestuia?
– Regimul comunist s-a bazat pe trei categorii de oameni: cei activi, care au fost angajaţi în sistem, cei care au colaborat cu regimul şi cei care au tăcut. Ultimii au fost cei mai mulţi şi ei au contribuit esenţial la dezvoltarea comunismului. În România, într-o singură noapte din 1989, 22 de milioane de oameni s-au transformat, declarând că au suferit şi au luptat crâncen contra comunismului. Oare chiar aşa a fost?
Alex Budovsky la Anim’est
Anim’est / ediţia a 5-a / 8-17 octombrie 2010, Bucureşti
& Invitatul special: Alex Budovsky / unul din preferatii mei din noua generatie de creatori de desene animate…
Cinepa rosie sau cum a murit Miciurin
Uhh. Uite un filmulet de pe vremuri unde ni se spune cum colhozul “Cinepa Rosie” a batut recordul productiei de cinepa din toate timpurile (7 tone pe hectar!).
Uitindu-ma la acest filmulet si vazind productia am inteles doua lucruri esentiale.
1. Am inteles ce a vrut sa spuna Stalin prin faimoasa fraza: “Viata a devenit mai frumoasa, viata a devenit mai vesela!”
2. Am inteles perfect bancul cu intrebarea de la Radio Erevan. Intrebare: Cum a murit Miciurin, marele savant sovietic (cel cu selectia pomilor etc)? Raspuns: A cazut nu din capsun cum zic gurile rele, ci dintr-o tufa de cinepa!…
Si pentru cei care stiu rusa Imnul combainerilor…. super si actual… probabi e compus dupa ce baiatul a strins citeva hektare de cinepa…
Soarta cărţii: edituri, librării, biblioteci, traduceri
CriticAtac propune in dezbatere
TEMA: Soarta cărţii: edituri, librării, biblioteci, traduceri (10 texte pe aceasta tema)
Manifestul cărţii / Bibliotecile publice și legile lor opționale / Cîteva observaţii asupra traducerilor din ţara noastră / Librăriile şi soarta lor după `89 / Industria cărţii, în plină criză: cine şi cum va supravieţui revoluţiei tehnologice? / Răspuns la “manifestul cărţii”: mai poate România SRL gîndi dezinteresat? / Scurtă şi dramatică descriere a vieţii editorului român / Cartea şi Statul: măritiş cu de-a sila? / Am fumat prea mult pipa păcii / Cultura scrisă în România – industrie, creativitate şi criză
“Importanta este viata si nu sistemul”
interviu realizat de Florina Pirjol/ Time Out Bucureşti 13, 1-14 septembrie 2006
Vasile Ernu s-a nascut la Odessa, in 1971, si din 1990 traieste in România. Experienta comunismului prin care a trecut a fost inregistrata intr-o carte. Cartea a aparut recent, se numeste “Nascut in URSS” si a iscat multe discutii. Florina Pirjol a vorbit despre ea cu autorul.
Sunteti un nostalgic? Este cartea dvs. “Nascut in URSS” una nascuta din nostalgie?
Nu, demersul meu nu este unul nostalgic. Povestea cu nostalgia face parte din faimoasa tehnica a culturnicilor locali care deturneaza sensurile. |n România nu ai voie sa gândesti diferit. Exista o doza de nostalgie, dar e o nostalgie controlata. E nostalgia unui matur fata de copilarie.
Filonul tare al cartii ramâne insa ironia, iar criticii mei, nu stiu de ce, nu prea vor sa spuna acest lucru. Ei nu concep ca trecutul poate fi tratat din mai multe perspective. Eu il povestesc fara incrâncenare, incercând sa-l inteleg. Eu nu gândesc in alb si negru, ci nuantat. Comunismul cred ca a fost facut de oameni (nu de bubuli sau extraterestri), iar tot ce e facut de om are parti proaste si parti bune. Nimic nu e rau sau bun in mod absolut.
Cu ce e ea diferita de demersurile similare facute, de pilda, de cei patru autori ai cartii “Explorari in comunismul românesc”?
Mai intâi e diferita caci vorbeste despre un spatiu care a fost matricea comunismului. Acolo comunismul a fost in prima faza asumat, iar acest lucru s-a transmis sub diverse forme. Apoi, eu nu pornesc de la supozitia ca viata din comunism a fost rea in esenta si ca trebuie sa-mi avertizez cititorii ca “fiti atenti, comunismul este raul absolut”. |n cartile la care faceti referire gasiti intotdeauna acest avertisment spus fie prin prefete, postfete sau dialoguri, fie printre rânduri. Eu incerc sa scap de aceasta judecata tare. |nsa totusi s-au facut pasi importanti in relatia cu regândirea comunuismului, mai ales la cei tineri (“O lume disparuta”, “Cartea roz a comunismului”, “Cartea cu e-uri”). Fata de ei, eu ma raportez intr-o vecinatate distanta.
Puteti defini comunismul celor douazeci de ani petrecuti in URSS nu in câteva sute de pagini, ci – sa zicem – in trei rânduri?
In comunism am trait 20 de ani. Importanta este insa viata si nu sistemul. Eu pun accent pe viata, o viata traita fireste intr-un sistem care exercita o anumita forma de represiune. De exemplu, eu dedic o oda “tualetului” (WC-ului) sovietic si acesta e unul dintre cele mai reusite texte ale mele. Toata experienta sovietica o sintetizez in acest raport intim intre mine, viata mea si “tualetul” (cel public si cel de la ”comunalka”, camin).
Ce este un tualet sovietic? Un loc damnat, mizer si murdar, urât mirositor etc. |n acelasi timp un loc necesar, nu neaparat in acea forma. Eu spun indirect un lucru tare si destul de sensibil, si anume faptul ca pentru mine el joaca acelasi rol pe care il avea “madelaine” pentru Proust. Acest loc are functia de a-mi reaminti cele mai frumoase lucruri. Dar si pe cele mai urâte. Acest “tualet” a fost viata mea. Dati-mi voie sa-mi respect si sa-mi iubesc viata.
Ce pregatiti in continuare? Ati creat asteptari si lumea e cu ochii pe dumneavoastra.
Sper ca vor veni texte surprinzatoare si incomode.
Declaraţie de intenţie
Sîntem un grup eterogen, cu gust pentru tot ce e incomod. Eticheta „stînga” a fost aplicată inexact unora dintre noi, mai ales de către grupuri de intelectuali, aflaţi acum în fruntea unor instituţii importante ale statului, care văd în respectivul cuvînt un cap de acuzare din oficiu. Aceia dintre noi care chiar sînt „de stînga” nu au probleme în a-şi declara firesc credinţele, au făcut-o deja. Pofta de critică autentică, de teme analizate convingător, de subiecte care pot anima o viaţă publică aflată în moarte clinică, asta e ceea ce ne-a unit aici:
- În 2009 – într-o campanie electorală care a determinat înregimentări politice ale intelectualilor care mai de care mai ridicole – şi-a dat ultima suflare ceea ce se numea în mod comun „societate civilă”. Vocile publice s-au polarizat şi au lăsat un imens gol pentru spaţiul critic. Lipsa de consistenţă şi de priză la realitate s-a adîncit pînă la insuportabil.
- Lipsesc criticile ideologice, politice, sociale care să iasă din logica electorală sau din simple jocuri de culise pentru funcţii, demnităţi.
- Vrem să scoatem din umbră oameni care au multe lucruri de spus şi care nu au tribună sau nu au forţa de a pune pe masă idei curajoase – e timpul să vorbim şi despre altceva decît despre celebrele teme „poporul român e blestemat, românul e şmecher”, „televizorul strică poporul” sau „cultura, încotro?”.
- A disparut gustul pentru utopie, pentru intrebări naive, directe, puternice, ideologice, politice, artistice. Avem de-a face cu o băltoacă estetică din care spaţiul public cultural pare incapabil să iasă. Vrem să trecem actualitatea prin bibliografii incomode şi prin problematizări care să ne trezească din pasivitatea traiului „capitalist cu faţă umană”.
- Derobotizare cetăţenească. Autoprivarea voluntară de libertăţi şi drepturi, iată una dintre problemele majore ale lumii contemporane. De aceea ne asumăm lipsa de sex appeal mediatic a unor critici sau analize. Dar ne-am săturat să avem o lungă galerie de vedete intelectuale şi două-trei idei care încap pe un colţ de ziar.
- Nu ne interesează anticorporatisme de salon, „ecologisme” fanatice, critici nediferenţiate ale „societăţii de consum” fără argumente solide.
- Nu vrem să românizăm problemele, un clişeu îngrozitor din care s-au hrănit comod mulţi intelectuali autohtoni.
- Criticatac e un grup independent de analiză ideologică şi dezbateri care vrea să stabilească o nouă agendă, dincolo de temele călduţe din mainstreamul intelectual. „Societatea civilă” a murit, poate e timpul să înviem adevăratele motive pentru care îşi au rostul artiştii şi intelectualii pe lumea asta: să atingă, să atace, să provoace şi nu doar să amuze şi să satisfacă puterea.
- Să profităm de criză şi să recîştigăm gustul libertăţii de expresie, în pofida instituţiilor menite să „întreţină cultura” care cheltuie bani inutil cu discuţii sterile.
- Din ce în ce mai mulţi oameni informaţi din domenii departe de „cultură şi artă” caută răspunsuri, caută forme de revoltă eficientă, de recîştigare a unei voci civile puternice, dincolo de proteste ale foamei şi mitinguri organizate de sindicalişti corupţi. Sperăm să ajungem la ei, sperăm să putem ataca probleme sensibile lăsate deoparte de intelectuali: raportul bănci-cetăţeni, stat-privat, angajat-angajator. Cea mai populară abordare de pînă acum a fost „Capitalişti vs. Comunişti”, sintagma care explică tot. Joaca de-a hoţii şi vardiştii s-a încheiat.
- Sîntem un grup coagulat exclusiv de dorinţa de discurs critic şi relaxat, de dorinţa de trezire din tot felul de transe culturale sau politice. Vrem să defrişăm ordinea stufoasă a discursului public: protocapitalism, aproape colonialism, care ţine o parte din Estul Europei cu capul plecat. Frica de critică a UE. Frica de apropiere onestă de propriul trecut. Frica de comunism! Frica de enunţuri simple şi întrebări directe! Ne-aţi plictisit cu logica resentimentului şi cu arta făcută ca să împartă lumea în elite şi restul lumii.
Performance – Born in the URSS
Valeriu Schiau, artist basarabean nascut si el in URSS, se exprima in felul acesta. Cu memoria nu te joci…
« go back — keep looking »