Un nou razboi rece?
Incepind de azi voi avea o rubrica de opinie (pe zona estica… fost sovietica) in Romania Libera….
Un nou razboi rece?
In recenta mea calatorie la Moscova, ceea ce m-a frapat in mod special au fost preturile. Cunosteam destul de bine aceasta realitate, dar abia cand m-am confruntat direct cu ea mi-am dat seama ca pe cat e de dura pe atat de greu este de inteles. Amicul meu moscovit, un bun cunoscator si analist al realitatii rusesti, mi-a explicat ca, de fapt, Moscova este capitala unui imperiu energetic (gaz, petrol), iar preturile excesive nu sunt decat reflexia imensului profit cumulat intr-un singur loc. Moscova este un soi de capitala a petrodolarilor rusi.
Astazi, presa occidentala vorbeste tot mai mult despre declansarea celui de-al doilea Razboi rece. Stim bine ca, o data cu caderea Zidului Berlinului, analistii au ajuns cu toti la concluzia ca Razboiul rece a luat sfarsit. In anii ’90, Rusia a intrat intr-o profunda criza politica, sociala si economica si toti o dadeau ca si iesita din jocul geopolitic de mare calibru. Acum insa se pare ca toate pronosticurile arata ca Rusia vrea sa-si joace ultima carte, cea a resurselor naturale energetice. De altfel, Rusia isi construieste noua pozitie politica mizand mult tocmai pe aceasta carte. Asa ca, atunci cand analistii europeni fac referinta la acest “nou razboi rece”, aceasta sintagma are o conotatie foarte exacta, cu atat mai mult cu cat analizele arata ca peste 20 de ani 70% din energia consumata de europeni va fi de provenienta ruseasca.
In ultimii ani, Kremlinul a vandut libertate si a dat bani celor care detineau monopolul asupra petrolului si gazului rusesc, dar le-a luat in schimb firmele care detineau tocmai acest monopol. Statul rus a devenit astfel cel mai important jucator de pe piata rusa si unul din cei mai importanti de pe piata mondiala. Rusia e in plina expansiune in domeniul energetic nu numai spre Europa, ci si in zona asiatica, unde ritmul de crestere economica devine din ce in ce mai accelerat. Expansiunea spre tari precum India si China este privita de unii specialisti americani cu mai multa ingrijorare decat expansiunea spre Europa. Tarile occidentale, la randul lor, incearca sa forteze liberalizarea pietei energetice din Rusia. In acest caz, jocul de pe piata energetica nu mai este doar un joc economic, ci si unul politic, iar cel care incearca sa impuna regulile de joc este statul rus. Asa cum, candva, batalia se ducea pentru plasarea rachetelor in locuri bine alese, pentru a fi capabile sa atinga puncte strategice, asa si acum dezvoltarea spre Europa si Asia a retelelor de alimentare energetica devine esentiala in noua strategie economica si geopolitica.
Cat de eficienta este pentru Rusia aceasta noua strategie? Primul exemplu de eficienta a fost modul in care ea a reusit sa puna la punct noile conduceri ale tarilor “portocalii” care au deranjat vizibil Kremlinul. Kievul a trebuit sa revina la masa tratativelor cu Rusia si chiar sa instaureze un premier prorus, iar Georgia e pe cale sa intre in colaps economic si nu pare sa aiba alta iesire decat sa accepte regulile impuse de Kremlin.
Prioritatile Moscovei in acest moment sunt legate de dezvoltarea unor noi retele de aprovizionare energetica spre Europa si Asia si de achizitia a cat mai multe companii energetice din afara tarii, in vederea controlului cat mai eficient al intregului traseu. Se pare ca Rusia vrea sa joace in stilul ei aceasta carte, adica pe picior mare. Unii specialisti spun ca acestea sunt investitii, altii ca e o forma de expansiune a interesului Rusiei. Inca e greu de spus ce este, caci jocul a devenit destul de complicat si are multe necunoscute.
Nautilus Pompilius
Nautilus Pompilius (band)
From Wikipedia, the free encyclopedia
(Redirected from Nautilius Pompilius)
(Nautilus Pompilius – Vzglead s ekrana/Privirea din ecran unul din hiturile perestroikai)
Nautilus Pompilius (Russian: Наутилус Помпилиус), sometimes abbreviated as Nau (Russian: Нау), was a prominent Russian rock band formed in Sverdlovsk (now Ekaterinburg) and active between 1983 and 1997. They were an influential band in the post-punk, New Wave wing of Russian rock music. Some of their early hits are popularly associated with the Perestroika period. Their songs accompanied the movie Brother (Брат). Since the group disbanded, lead singer and front man Vyacheslav Butusov has launched a successful solo career.
Il’ya Kormiltsev was a key contributor as a songwriter and producer.
(Nautilus Pompilius – Guliati po vode / Plimbarea pe ape)
They released close to 20 albums.
Among their most well-known songs are: “Walks on water” (“Прогулки по Воде”), “Farewell letter (Прощальное письмо)” (“Goodbye, America! (Гудбай, Америка)”), “The look from the screen” (“Взгляд с экрана”), “Khlop-khlop” (“Хлоп-хлоп”), “The khaki sphere” (“Шар цвета хаки”), “Bound by one chain” (“Скованные одной цепью”), “I want to be with you” (“Я хочу быть с тобой”), “On the shore of the nameless river” (“На берегу безымянной реки”), and “Tutenkhamun” (“Тутанхамон”).
“Nautilus pompilius” is the scientific name of a species of cephalopod commonly known as the Chambered Nautilus.
(V.Butusov – Devushka / Fata … scos dupa ce a inceput sa cinte solo)
Cu cît vindem opium pentru popor?
Cu cît vindem opium pentru popor?
Pînă şi cei mai mari duşmani ai capitalismului recunosc unanim un lucru: Capitalul transformă în marfă totul. De la Isus la Lenin, de la îngeri la demoni, de la nimicuri la poezie, totul se transformă în marfă prin simpla binecuvîntare a Capitalului. Oamenii şi lucrurile dispar şi devin simple branduri. Ne trăim viaţa între branduri precum Coca-Cola, McDonald’s, Marx, Madonna, Sony, Derrida sau Eminescu. Lumea noastră a devenit de mult un fel de brandshaft, adică un loc unde brandul face parte absolut necesară din viaţa noastră de zi cu zi. După căderea comunismului, maşinăria capitalistă s-a cocoţat pe hoitul ideologiei muribunde, a împachetat ce se mai putea împacheta, iar eroii vremurilor noastre au fost trimişi la produs. Comunismul a căzut – cum îmi place mie ironic să spun – datorită faptului că producţia de mărfuri a bătut producţia de cozi, iar dictatura mărfii a fost mai tare decît dictatura cozii. Capitalul poate transforma în marfă şi vinde pînă şi critica îndreptată împotriva sa. Astăzi, duşmanul de moarte al Capitalului, Lenin cel brănduit, lucrează în slujba lui. Cel mai tare brand al comunismului şi cel mai tînăr simbol al veşniciei, produs de om, poate fi vizitat luni, miercuri, joi şi sîmbătă între orele 10 şi 13 în mausoleul din Piaţa Roşie. Această „minune a lumii“ aduce statului 1,5 milioane de USD, iar acest lucru îi garantează şi îi asigură veşnicia mult mai bine decît ar fi făcut-o Partidul Comunist. À propos, mai nou, brandul Lenin aparţine unei firme elveţiene, ţara în care Lenin se autoexila ca să scape de mîinile lungi ale poliţiei ţariste.
„Lenin e viu“ (aşa cum spuneau toate lozincile vremii) presupune că Lenin este eficient, iar „Lenin e mort“ (cum confirmă noua ideologie) presupune că Lenin e sigur, căci nimic nu poate fi mai sigur decît moartea. Dar să nu uităm că siguranţa şi eficienţa sînt trăsăturile de bază ale mărfii. Lenin, brandul ideologic de altădată, la auzul căruia ne fremătau tinerele inimioare de oktombrei, s-a transformat într-un brand-marfă, care nu are decît un singur scop: profitul. Însă, oare, aceasta e problema, să constatăm care este ideologia dominantă? Sau mai important e cum ne raportăm ca intelectuali la ideologia şi puterea dominantă? Modul şi felul în care domină o anumită ideologie se datorează în cea mai mare parte modului în care intelighenţia se raportează la ea. În perioada comunistă intelighenţia română a contribuit în mod fundamental la dezvoltarea şi întărirea sistemului prin angajare, colaborare şi, în cea mai mare parte, prin tăcere. Tăcerea se vindea şi ea bine, indiferent dacă era făcută din frică, laşitate sau interes. Astăzi se vinde cel mai bine ceea ce ar fi trebuit să fie un discurs în interiorul sistemului comunist: discursul anticomunist. Discursul anticomunist în perioada postcomunistă este – vorba lui Daniel Barbu – competent, dar ilegitim. Competent, căci aparţine unui trecut la care am fost martori şi despre care avem documente, şi ilegitim pentru că intelighenţia practică acest discurs doar pentru a acuza un fenomen la care a fost martoră şi faţă de care nu a luat poziţie. Discursul anticomunist deţine multe adevăruri, însă sînt nişte adevăruri construite pe impostură fiindcă sînt rostite şi asumate într-o vreme care nu mai poate îndeplini o funcţie critică, ba mai mult, el deturnează scopul, rolul şi problematica discursului critic însuşi. Astăzi în loc să interogăm, noi condamnăm şi denunţăm, în loc să vedem efectele vechii ideologii asupra societăţii actuale, noi construim o contraideologie. Ideologiei comuniste dispărute i se opune o nouă ideologie: anticomunismul. E o ideologie ce nu presupune risc, ci doar profit. Marea tragedie a intelighenţiei române este faptul că prin astfel de gesturi ea se delegitimează, iar odată cu discuţiile în jurul problemei (ca de obicei prost puse) a colaboraţionismului, totul se reduce de fapt la o singură problemă esenţială: incapacitatea intelighenţiei de a lua poziţie critică faţă de puterea şi ideologia dominantă a momentului, oricare ar fi acel moment. În Republica absentă, Daniel Barbu face o remarcă exemplară care sintetizează perfect această problemă: „Intelectualii români nu sînt critici faţă de putere decît atunci cînd autorităţile politice consideră firească această critică. Intelectualul român este carlist sub regimul carlist, naţionalist şi anticomunist sub regimul antonescian, burghezo-democrat de stînga sub Guvernul Groza, marxist-leninist şi patriot sub regimul comunist. El nu se află în opoziţie decît atunci cînd, ca înainte de 1938 sau după 1989, instituţia opoziţiei este tolerată, cu mai multă sau mai puţină îngăduinţă. De altfel, intelectualul român nu acceptă să fie în opoziţie decît din dorinţa de a ajunge cît mai repede la putere“. Mai puţine aplauze, mai multe idei, mai puţine discursuri laudative, mai multe întrebări incomode şi nu e cazul să facem aport la primul rînjet al puterii, căci e un rînjet cinic al interesului şi al dispreţului faţă de intelighenţie.
Akvarium
Akvarium
Astazi va prezint trupa Akvarium si cel care a devenit unul din “taticii” rockului sovietic si cel rusesc Boris Grebenshchikov (BG).
(iata un clip/fragment din filmul ASSA care are coloana sonora facuta de Akvarium. Melodia a devenit una din cele mai faimoase piese de dragoste a anilor 80: Gorod/Orasul)
Akvarium
From Wikipedia, the free encyclopedia
(piesa Trenul in flacari. O puteti gasi tradusa in cartea mea. Traducerea este facuta de Mihail Vakulovski)
Andrei Romanov, BG, Billy Bragg, 1989Aquarium [Аквариум] is a Russian rock group, formed in Leningrad in 1972 by Boris Grebenshchikov, then a student of Applied Mathematics at Leningrad State University, and Anatoly “George” Gunitsky, then a playwright and absurdist poet.
In the 1970s and early 1980’s, rock and roll was banned in the Soviet Union (exception was given only to a few government-approved artists), and Aquarium’s usual concert venues were private apartments. These concerts were a unique Soviet phenomenon, created by underground musicians. They were usually “unplugged”, as noise would cause the neighbors to alert the authorities. The limited space fostered an atmosphere of intimacy between the group and its audience, listening with bated breath, with perhaps someone recording it on a simple tape recorder. This was similar to the concepts of the Russian bards, however Aquarium were (admittedly) much more influenced by Western music, particularly by The Beatles, Bob Dylan, David Bowie, progressive rock acts Jethro Tull, King Crimson and Roxy Music and also reggae. Thus their compositions were considerably more complex and their lyrics covered a broader range of topics, showing Grebenshchikov’s notable erudition in Celtic and Indian cultures, among other things.
Until 1987 Aquarium recorded all of their albums in a self-assembled underground studio (several members had engineering education) disguised as a “Young Technicians Club” (for the album Radio Africa (1983) a government-owned mobile studio was secretly used, after bribing a technician). Despite those hard conditions, the recording quality was rather high and Aquarium’s albums between 1980 and 1987 are considered by most fans as their best.
The advent of Glasnost in 1985 brought many underground Russian rock musician to public recognition and Aquarium became one of the most popular acts. They were allowed to play in large concert halls, appeared on the state-owned television and recorded soundtracks for several films, most notably ASSA[1]. In 1987 they recorded their first album for the state-owned Melodiya record label. With official backing and legalized distribution the album was a huge hit in USSR, selling well over a million copies within a few months. This was, however, the last album recorded by this Aquarium line-up and the band broke-up shortly afterward. Grebenshchikov released two albums in English and toured with several different backing bands. In 1991 after the break-up of Soviet Union he released under the name BG-Band The Russian Album, a collection of melancholic folk songs influenced by his travels all over Russia and demonstrating a return to his Russian roots. Shortly afterwards BG-Band was renamed Aquarium although most of the musicians were different. This band continued to release more albums and touring extensively all over former Soviet Union and Eastern Europe and also appearing before Russian immigrant communities in Germany, Israel and United States.
Although often criticized for departure from their original style and constant line-up changes which make Aquarium essentially a Grebenshchikov solo project, the group still enjoys huge success in Russia – their songs, old and new, get a lot of airplay, they albums sell well, and they tour constantly. Aquarium today consists of Boris Grebenshchikov, Boris Rubekin (keyboards), Andrei Surotdinov (violin), Vladimir Kudryavtsev (bass), Albert Potapkin (drums), Oleg Shar (percussions).
Discography
Studio albums:
Sinii Albom (The Blue Album), 1981
Treugolnik (Triangle), 1981
Elektrichestvo (Electricity), 1981
Akustika (Acoustic), 1982
Tabu (Taboo), 1982
Radio Africa, 1983
Ikhtiologia (Ichthyology), 1984
Den’ Serebra (The Day of Silver), 1984
Deti Dekabrya (The Children of December), 1985
Desyat’ Strel (Ten Arrows), 1986
Ravnodenstvie (Equinox), 1987
History of Aquarium. Archive Volume 3, 1991
Russkii Albom (Russian Album), 1991 (under the name BG-Band)
Lyubimie Pesni Ramzesa IV (Favorite Songs of Rameses the IV), 1993
Babylon Library. History of Aquarium. Archive Volume 4, 1993
Kostroma Mon Amour, 1994
Peski Peterburga (Sands of Petersburg), 1994
Navigator, 1995
Snezhnii Lev (Snow Lion), 1996
Hyperborea, 1997
Kunstcamera, 1998
Lilit (Lilith), 1997 (under the name BG and The Band – several members of The Band played on the album; released in the United States under the name Black Moon)
Psi, 1999
Akvarium. Territoriya (Aquarium. Territory), 2000
Sestra Haos (Sister Chaos), 2002
Pesni Ribaka (Fisherman’s Songs), 2003
Zoom Zoom Zoom, 2005
Bespechny Russkiy Brodyaga (Carefree Russian Tramp), 2006
(clipul care mie imi place / Shto tolku biti saboiu)
De la Est vine UNDERGROUND-ul
joi, 12 octombrie de la ora 18.00 in Club A
De la Est vine UNDERGROUND-ul
Vasile Ernu aduce in Club A la “poeticile
cotidianului” lumea lui minunata. Autorul
volumului “Nascut in URSS” deschide
sezonul intilnirilor din Club A cu o seara in care a
promis ca va aduce muzici si filmulete made in URSS.
Kino, Akvarium, Auktion, DDT, Zvuki Mu, Nautilus
Pompilius sint citeva din trupele la care va umbla
scriitorul Vasile Ernu in aceasta editie a
„poeticilor”.
Incepind de azi va voi prezenta cite o trupa sovietica (unele activeaza si astazi).
Astazi va prezint una din Legendele rockului sovietic KINO si Viktor Tsoi.
(Iata un clip intr-un limbaj surdo-mut)
Kino (band)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Kino (Russian: Кино́, often written uppercase, pronounced key-no’) was a Russian rock band headed by Viktor Tsoi. They were one of the most famous Russian rock groups of the 1980s.
The band was formed in the summer of 1981 in Leningrad, USSR (now St. Petersburg, Russia) as a punk rock band Garin i giperboloidy (after a novel of Aleksei Nikolaevich Tolstoi Giperboloid inzhenera Garina, published in English as Engineer Garin and His Death Ray) by Tsoi, Aleksei Rybin and Oleg Valinskiy. A year later the name of the band was changed to Kino (Russian for ‘cinema’). Since rock music was considered “anti-Soviet”, Kino, like the other rock bands, performed only in semi-underground clubs and at musicians’ apartments (so-called kvartirniks).
In the summer of 1982, Kino’s first album 45 (according to its length in minutes) was recorded together with the musicians of the band Aquarium. The album was slowly distributed through underground channels and gave an apparent fame to the group.
The bands first real hit was the album Noch (Russian for ‘night’) released in 1986; the six songs from the album were included in the Red Wave: 4 Underground Bands from the USSR compilation disc released in the U.S. in 1986.
Due to the beginning of the Perestroika era the band came out of the underground, and the 1988 album Gruppa krovi (Russian for Blood Type) together with the movie Igla (Russian for The Needle) starring Tsoi brought the band to the pinnacle of popularity.
During the next two years the band released another album and did shows in the USSR and abroad, attracting enormous audiences, until August 15, 1990, when Tsoi died tragically in a car accident near Riga. The tape with the vocal track for the new album survived the accident. The album was completed by the rest of the band and released in 1990 without a title, though it is always cited as Chornyy albom (Russian for The Black Album) since it has a wholly black cover.
The band’s popularity in the Soviet Union was so extraordinarily high that after Tsoi’s death, many fences, rocks and walls throughout the country became covered with the words “Цой жив!” (Russian for Tsoi lives!) and “КИНО”. Writing these words became a kind of a memorial ritual among the fans of the band and even now new writings appear from time to time.
Most Kino songs were written by Viktor Tsoi. The ideas of liberty and democracy were often present (though they were called “anarchy”), as well as profound thoughts about life, death and love. Social symbols, such as the elektrichka were used as themes, too, for instance in the case of the Elektrichka song. Another example of a Kino song is Song with no Words written by Tsoi for the album The Star Called the Sun (Zvezda po Imeni Solntse; 1989).
Influences
The music of Kino has often been compared to contemporary English-language bands such as The Smiths, The Cure, Depeche Mode and Joy Division. It is likely that these bands were a direct influence on the band. Kino’s music also drew heavily on the Russian poetic songwriting tradition of singers such as Vladimir Vysotsky (see Bard).
(clipul din anii 80 Videli Notch pe care noi il cunoastem in varianta interpretata de Zdob si Zdub)
(clip care arata perfect situatia anilor 70-80 cind existau interdictii de a cinta in “Casele de cultura” iar solutia era fie apartamentele, fie garajele sau subsolurile blocurilor)
Ernu se lanseaza si la Chisinau
Dupa cum ar spune Ostap Bender: sint multi de-ai nostri in oras?
Daca da, atunci ne putem vedea la lansarea cartii mele:
Miercuri, 4 Octombrie, 2006
Ora 16.00
Biblioteca „Onisifor Ghibu”
Str.Nicolae Iorga nr. 21
Vasile Ernu
NĂSCUT ÎN URSS
Cu participarea autorului: Vasile Ernu.
Moderator: Vitalie Ciobanu
Invitati: Ovidiu Ţichindeleanu, Vasile Gârneţ, Vladimir Beşleagă, Val Butnaru, Serafim Saka, Iulian Ciocan ş.a.
Organizatori: Editura Polirom, PEN Club Moldova & revista “Contrafort”
Mari romani, mici turnători
Bun, plin de ironie si de invataminte textul lui Vintila Mihailescu din Dilema…recomand cu placere
Vintilă MIHĂILESCU | …hai-hui.ro
Mari români, mici turnători
– tot o scrisoare deschisă –Dragi concetăţeni,
Vă mai aduceţi aminte de bancul acela cu Ştrul care, handicapat din naştere, se duce, în cărucior, la centrul NASA de recrutare a cosmonauţilor, doar pentru a le spune că pe el să nu conteze? Ei bine, în această avalanşă de expertiză moral-civică din ultima vreme, mă simt şi eu dator să vă scriu pentru a vă spune că pe mine să nu contaţi: n-am fost informator (poate pentru că nu m-a racolat nimeni) şi nu am fost disident (probabil pentru că nu mi-a trecut prin cap aşa ceva). Şi nu voi fi comentator – şi cu atît mai puţin judecător – al celor care au fost şi una, şi alta (cazul cel mai răspîndit, se pare…) pentru simplul motiv că îmi lipsesc criteriile publice de a aprecia aceste fapte publice. Despre aspectul lor personal am şi eu, ca tot omul, părerile, sentimentele şi umorile mele – ba chiar şi propriile criterii morale – pe care le păstrez însă pentru discuţiile de taină cu soţia mea.
(urmarea o puteti citi aici )
Gandul Matei vine de la Ciocana
Simbata dupa masa ma suna baietii de la Gandul Matei… ploua, se intuneca… Laptarie, bere, povesti… Il revad pe Nicu Tarna pe care-l stiu de tare mult (amic vechi cu fratele lui)dar cu care nu am tinut legatura… il redescoper si sint surprins de capacitatea lui de a povesti… am auzit niste bancuri si povesti excelente si foarte bine interpretate…
azi e concert in Gafe Deko de la 20.00 …
va mai amintiti de La Ciocana ??? iata varianta rusa…
Dosarul de horticultor
Cel mai tare banc auzit in ultima perioada e cel legat de fostul sef al statului Ion Iliescu. Vladimir Tismaneanu ne povesteste in interviul de pe Hotnews o realitate cinica:
“Seful comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, Vladimir Tismaneanu, reclama dificultati in accesul la arhivele PCR. Tismaneanu afirma ca dosarul fostului prim-secretar Ion Iliescu este de negasit in arhivele Comitetului Central, care au furnizat in schimb dosarul unui inginer horticultor cu acelasi nume”.
Vedeti articolul Hotnews aici
SOV – un “maestru al combinatiilor” cinic
“Specialistii in stiri de la Antena 3 fac exercitii de retorica. `Vrea Vântu sa cumpere toata presa din România?` Am cautat câteva pareri despre aceasta inocenta ca si vinovata.”
Vad ca figurez si eu cu ceva raspuns (parca la telefon a fost…)… Recunosc ca personajul SOV mi se pare cel mai interesant produs socio-economico-media al tranzitiei romanesti. Vine de foarte jos, a intrat in zona economiei speculative (spre deosebire de ceilalti care au furat in cea mai bruta forma) si a facut intii bani si pe urma si-a achizitionat „factori politici” (aici majoritatea au avut „factori politici” prin care si-au „achizitionat capital”). Acum se indreapta spre media. Nu stiu citi gargauni are SOV in cap, insa e clar ca stie sa i a decizii foarte bune. A stiut cind sa intre si cind sa iasa, cind sa se retraga si cind sa atace, cum sa-si plaseze banii si mai ales unde sa-i plaseze. Un adevarat Ostap Bender al tranzitiei romanesti, insa unul lipsit de romantism si cinic.
Asta parca era raspunsul legat de intrebare…….
„Vrea Sorin Ovidiu Vintu (sau Dan Voiculescu) sa cumperere intrega presa? Aceasta pare a fi o untrrebare retorica. Cred ca intrebarea corecta ar fi: poate Sorin Ovidiu Vintu sau Dan Voiculescu sa cumperere intrega presa?
Mai intii ar trebui spus, ne place sau nu ne place, ca traim intr-o societate in care singurele norme valorice sint pretul si normele juridice. Mogulii presei vor cumpara atit cit le va permite buzunarul si legea. Si cum buzunarul le permite, nu le ramine decit sa gasesca solutii de a juca la limita legii. Asa ca acesti baieti au o armata de avocati care sint platiti regeste pentru a gasi solutii de a fenta sistemul.
Cei care au facut averi fabuloase in România si care nu vor putea fi trasi nicodata la raspundere sint cei care, cum ar spune Ostap Bender, “cunosc cel putin 400 de metode, relativ legale, de a face un milion”. Baietii nostri, va asigur, cunosc mult mai multe mijloace de a fura legal. Ascultindu-i, nu pot spune decit ca acesti baieti au un singur cusur: respecta codul penal. Ma si minunez cum de pot dormi noaptea.
Iar cei care se jurau ca nu se vor vinde niciodata, se pare ca au cedat la prima adiere de vint. Despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri. Se schimba sistemele, insa compromisurile ramin aceleasi.”