Mari romani, mici turnători
Bun, plin de ironie si de invataminte textul lui Vintila Mihailescu din Dilema…recomand cu placere
Vintilă MIHĂILESCU | …hai-hui.ro
Mari români, mici turnători
– tot o scrisoare deschisă –Dragi concetăţeni,
Vă mai aduceţi aminte de bancul acela cu Ştrul care, handicapat din naştere, se duce, în cărucior, la centrul NASA de recrutare a cosmonauţilor, doar pentru a le spune că pe el să nu conteze? Ei bine, în această avalanşă de expertiză moral-civică din ultima vreme, mă simt şi eu dator să vă scriu pentru a vă spune că pe mine să nu contaţi: n-am fost informator (poate pentru că nu m-a racolat nimeni) şi nu am fost disident (probabil pentru că nu mi-a trecut prin cap aşa ceva). Şi nu voi fi comentator – şi cu atît mai puţin judecător – al celor care au fost şi una, şi alta (cazul cel mai răspîndit, se pare…) pentru simplul motiv că îmi lipsesc criteriile publice de a aprecia aceste fapte publice. Despre aspectul lor personal am şi eu, ca tot omul, părerile, sentimentele şi umorile mele – ba chiar şi propriile criterii morale – pe care le păstrez însă pentru discuţiile de taină cu soţia mea.
(urmarea o puteti citi aici )
Gandul Matei vine de la Ciocana
Simbata dupa masa ma suna baietii de la Gandul Matei… ploua, se intuneca… Laptarie, bere, povesti… Il revad pe Nicu Tarna pe care-l stiu de tare mult (amic vechi cu fratele lui)dar cu care nu am tinut legatura… il redescoper si sint surprins de capacitatea lui de a povesti… am auzit niste bancuri si povesti excelente si foarte bine interpretate…
azi e concert in Gafe Deko de la 20.00 …
va mai amintiti de La Ciocana ??? iata varianta rusa…
Dosarul de horticultor
Cel mai tare banc auzit in ultima perioada e cel legat de fostul sef al statului Ion Iliescu. Vladimir Tismaneanu ne povesteste in interviul de pe Hotnews o realitate cinica:
“Seful comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, Vladimir Tismaneanu, reclama dificultati in accesul la arhivele PCR. Tismaneanu afirma ca dosarul fostului prim-secretar Ion Iliescu este de negasit in arhivele Comitetului Central, care au furnizat in schimb dosarul unui inginer horticultor cu acelasi nume”.
Vedeti articolul Hotnews aici
SOV – un “maestru al combinatiilor” cinic
“Specialistii in stiri de la Antena 3 fac exercitii de retorica. `Vrea Vântu sa cumpere toata presa din România?` Am cautat câteva pareri despre aceasta inocenta ca si vinovata.”
Vad ca figurez si eu cu ceva raspuns (parca la telefon a fost…)… Recunosc ca personajul SOV mi se pare cel mai interesant produs socio-economico-media al tranzitiei romanesti. Vine de foarte jos, a intrat in zona economiei speculative (spre deosebire de ceilalti care au furat in cea mai bruta forma) si a facut intii bani si pe urma si-a achizitionat „factori politici” (aici majoritatea au avut „factori politici” prin care si-au „achizitionat capital”). Acum se indreapta spre media. Nu stiu citi gargauni are SOV in cap, insa e clar ca stie sa i a decizii foarte bune. A stiut cind sa intre si cind sa iasa, cind sa se retraga si cind sa atace, cum sa-si plaseze banii si mai ales unde sa-i plaseze. Un adevarat Ostap Bender al tranzitiei romanesti, insa unul lipsit de romantism si cinic.
Asta parca era raspunsul legat de intrebare…….
„Vrea Sorin Ovidiu Vintu (sau Dan Voiculescu) sa cumperere intrega presa? Aceasta pare a fi o untrrebare retorica. Cred ca intrebarea corecta ar fi: poate Sorin Ovidiu Vintu sau Dan Voiculescu sa cumperere intrega presa?
Mai intii ar trebui spus, ne place sau nu ne place, ca traim intr-o societate in care singurele norme valorice sint pretul si normele juridice. Mogulii presei vor cumpara atit cit le va permite buzunarul si legea. Si cum buzunarul le permite, nu le ramine decit sa gasesca solutii de a juca la limita legii. Asa ca acesti baieti au o armata de avocati care sint platiti regeste pentru a gasi solutii de a fenta sistemul.
Cei care au facut averi fabuloase in România si care nu vor putea fi trasi nicodata la raspundere sint cei care, cum ar spune Ostap Bender, “cunosc cel putin 400 de metode, relativ legale, de a face un milion”. Baietii nostri, va asigur, cunosc mult mai multe mijloace de a fura legal. Ascultindu-i, nu pot spune decit ca acesti baieti au un singur cusur: respecta codul penal. Ma si minunez cum de pot dormi noaptea.
Iar cei care se jurau ca nu se vor vinde niciodata, se pare ca au cedat la prima adiere de vint. Despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri. Se schimba sistemele, insa compromisurile ramin aceleasi.”
“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Dilema imi solicita sa scriu un text despre “comunismul ca brand”… parca am mai scris undeva ceva de genul asta… (textul si o lucrare a lui Ciprian Muresan…). Bagheta magica a Capitalului transforma totul in marfa.
“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Exchange office
In anii de liceu, una dintre distractiile noastre era sa interpretam lozincile, imaginile si tot ce tinea de ideologia puterii. Limbajul de lemn al lozincilor afisate la tot pasul capata, in reformularea noastra, viata, fiind plin de umor, ironie si rautate. Nu cred ca o faceam atit pentru a ne revolta impotriva sistemului, cit pentru a ne reconstrui o lume in care sa ne simtim bine. Cu totii eram copiii perestroikai.
In anii care au urmat am observat ca discursului si retoricii comuniste i s-a opus un alt gen de discurs, discursul anticomunist. La inceput am crezut ca este vorba despre un discurs esential diferit. Fireste ca m-am inselat. Mult mai tirziu am inteles ca discursul anticomunist este un produs de import care se vinde foarte bine. Oricit de paradoxal ar suna, kremlinologia nu s-a nascut la Kremlin, ci la Casa Alba. Asa ca ori de cite ori veti citi un studiu din acest domeniu veti afla numai cum se vede Moscova de la Washington.
Dar sa trecem mai departe. In aceeasi perioada am mai observat ca vechile lozinci de tipul “Traiasca P.C.U.S.” au fost inlocuite de unele noi care aveau o forma standard: “Casa de schimb valutar”. (Acest lucru este mai putin vizibil intr-o tara precum România, unde trecerea de la comunism la capitalism are loc intr-o perioada foarte scurta de timp si in proportii masive. A fost nevoie de o singura noapte ca sa dispara lozincile si de o singura noapte ca intelectualitatea comunista sa devina anticomunista. Iar cind la primele cursuri din ’90 profesorii români isi incepeau orele cu discursuri disidente si anticomuniste imi aduceam aminte de tezele lui Lenin, care sustinea ca intelectualitatea este “tovaras de drum”, indiferent de ideologie zicem noi, si ca “intelectualitatea este un cacat”.) Aceste lozinci au inlocuit in citiva ani marea parte a lozincilor de care ne distram atit de copios in liceu. As fi crezut orice mi s-ar fi spus despre caderea comunismului, dar faptul ca acest simbol, $, care prin educatie ni se asocia intotdeauna cu moaca de tap a “Unchiului Sam” dusmanul nostru de moarte, va deveni simbolul noii ideologii, nu as fi crezut niciodata. In citiva ani “Unchiul Sam”, a devenit iubit si pretuit, reusind sa-l denigreze in asemenea hal pe scumpul nostru ILICI, cum n-au reusit toti mensevicii, trotkistii, anarhistii, stalinistii si imperialistii la un loc. Prin simpla sa prezenta, dolarul a redus la tacere toate simbolurile sistemului de care ne indepartam tot mai mult. El nu numai ca a inlocuit vechile simboluri, ci a devenit singura unitate de valoare si masura a lucrurilor. Si totusi, dolarul fiind un baiat bine crescut si cu frica de Dumnezeu, le-a mai dat vechilor valori o sansa: sa devina vandabile. Partidul nu a priceput ca nu el este cel care detine adevaratul monopol. Tinarul “utecist”, daca ar fi intrebat pe un tinar capitalist care a jucat “Monopoly”, ar fi primit un raspuns simplu care este trecut pe orice bancnota a jocului: IN GOD WE MONOPOLY.
“Nu vrem sa ne vedem inchisi in societatea deschisa a lui Popper” (Sergio Benvenuto)
Astazi putem spune cu mina la inima ca “societatea inchisa” a fost “deschisa” de cea mai tare arma a “societatii deschise”: Capitalul. Daca in momentul intrarii in comunism intelectualitatea româna a dovedit o capacitate de adaptare si si-a valorificat oportunitatile fara scrupule, contribuind in mod esential la dezvoltarea celui mai hilar sistem totalitar, la iesirea din acest sistem, aceiasi intelectuali au fost primii care au dat tonul noii orinduiri sociale, stringind onorurile. Daca veti spune ca au existat intelectuali care au “rezistat prin cultura”, va vom spune ca ei, dupa parerea noastra, au oferit una dintre cele mai perverse modele posibile. Daca o parte a intelectualitatii si-a oferit aptitudinile pentru a “fauri” si “proslavi” noul sistem, precum si pentru a primi anumite favoruri, gasca celor care au “rezistat prin cultura” a fost utilizata si s-a complacut in nuanta elitista, creind un fals mod de a pune in chestiune realitatea si societatea in care traia.
Daca credeti ca dupa ’89 ceva s-a schimbat, va amagiti in zadar. Noile puteri vor trebui intotdeauna servite cu supunere, asa ca “tovarasii de drum”, scumpii nostri intelectuali, sint prezenti oferindu-si aptitudinile speculative, invatind cu usurinta noul limbaj de lemn predicat la toate conferintele pentru integrare, globalizare, tranzitie etc. Fireste, ceva va pica din chestia aceasta. Elitistii insa, care au rezistat dirz prin cultura sovietizarii, totalitarismului si altor forme de acest gen, propovaduiesc “societatea deschisa” vorbind in acelasi timp si despre riscurile americanizarii, globalizarii etc. Ei ne invata adevarata Cultura, adevarata Arta, adevarata Valoare. Singurul lucru pe care nu ne invata este de a chestiona, de a interoga continuu sistemul in care sintem, indiferent daca este comunist sau capitalist, de dreapta sau de stinga.
Asemenea lui Homer, fiecare generatie este pusa in fata unei ghicitori spuse de copii, careia fie ii va gasi raspunsul, fie va muri de rusine: “Ce putem prinde, omorim si aruncam. Ce nu putem prinde, purtam cu noi”. Raspunsul era: paduchii. In acest sens, ne putem confrunta doar cu ceea ce am inteles. Iar pentru aceasta ar trebui sa facem un continuu proces de interogare, pentru a nu purta cu noi ceva strain de noi.
Citeva povesti cinice
1. Unul dintre cunoscutii mei din generatia “P” (se speculeaza intre Pepsi si Perestroika), Victor Pelevin, devenit intre timp un foarte cunoscut scriitor rus, ne spune o poveste anecdotica cinica, dar reala. Henry Kissinger viziteaza U.R.S.S.-ul. In scopul semnarii unor tratate importante, sovieticii hotarasc sa-i organizeze o vinatoare pentru a-i crea o stare sufleteasca favorabila. Pentru a fi siguri de un vinat reusit, tovarasii au imbracat doi “voluntari” in piele de urs care jucau rol de tinta a invitatului. Incapabil sa-l nimereasca de la mica distanta, Kissinger se napusteste asupra ursului si-l raneste mortal cu un pumnal. In timp ce “ursul” isi da duhul, Kissinger semneaza pe trupul muribundului un acord pentru controlul armamentului. Povesti de acest gen pot fi scrise dupa orice summit. Totul e sa fie cineva care interogheaza si intelege ce se intimpla cu adevarat in spatele aparentelor.
2. La una dintre lansarile de carte, Pelevin este intrebat daca exista o literatura rusa (intrebarea este valabila si pentru cultura). Este o greseala sa se mai creada ca exista o literatura rusa, sustine Pelevin. “Acum traim printre McDonald’s, dolari si masini straine. Ce este rusesc in toate acestea? Clima probabil.”
3. Italienii au o vorba: toate au un pret, dar nu si valoare. Batrinul Benvenuto raspunde foarte bine celor care cred ca americanii domina doar cultura de masa, pe cind europenii pe cea adevarata. Este fals. Asa cum Roma a cucerit Grecia si a preluat modelele ei dezvoltindu-si ulterior propria sa cultura, americanii au dezvoltat ceea ce noi numim cultura europeana. Pe linga domeniul stiintelor exacte si al tehnicii, pe care americanii il controleaza de mai multa vreme, in ultima perioada ei incep sa domine tot mai mult si domenii precum stiintele sociale, filosofia etc., asa-zis europene. Benvenuto are perfecta dreptate cind le raspunde francezilor care se pling ca nu sint tradusi si cunoscuti in Italia. “Pentru a fi tradusi si cunoscuti aici, sustine italianul, incercati sa fiti cunoscuti in S.U.A.” In clipa in care veti fi cunoscuti acolo, veti fi exportati in toate tarile europene cu usurinta. Acest lucru ne spune ca bursa de valori culturale, care ofera girul si pretul valorii, nu se mai afla in batrina Europa, ci in S.U.A.. In momentul in care esti cotat la aceasta bursa de valori, marfa ta va fi cautata si bine platita. Ba mai mult, Noua Roma impune un cu totul alt mecanism de functionare, dinamizare si gestionare a culturii, care este mult mai apropiat de modelul de functionare al Capitalului. Dar despre aceasta, alta data.
This game has no name
Nu stiu cine erau copywriterii sloganurilor comuniste. Tind sa cred ca erau intelectuali si daca s-ar fi lansat astazi in publicitate ar fi cei mai cotati copywriteri ai ideologiei marfii. Ei au facut doar sloganuri pentru idei si nu au crezut ca vor apuca o vreme cind vor putea crea sloganuri pentru marfa.
Marea parte a discursurilor intelectuale dinainte sau de dupa ’89 pot fi reduse la simple lozinci sau sloganuri publicitare. Si cum nu facem o distinctie esentiala intre creatorii de sloganuri ideologice si cei de sloganuri publicitare, observam ca primii, pentru a avea succes, se plasau “pe linie”, iar cea de-a doua categorie e nevoita sa se “pozitioneze”, dupa cum se spune in limbajul de specialitate. Esenta este una pentru ambele – POSITIONING: A BATTLE FOR YOUR MIND. Iar de aici lucrurile decurg de la abordari “tari” precum YOU ALWAYS GET TO THE BASICS (reclama la ceva masina), JUST DO IT (Nike) sau JUST BE (Calvin Klein), pina la abordari “slabe” si smechere de tipul DO IT YOURSELF, MOTHERFUCKER (Reebok) sau IF YOU ARE SO CLEVER SHOW ME YOUR MONEY (nu mai stiu la ce facea reclama acest slogan… probabil la o banca sau la un fond de asigurari).
Tind sa cred ca datoria noastra e sa ne departam tot mai mult de acest gen de discurs intelectual. Nu e de datoria noastra sa fim pro sau contra. Un slogan destept spune: THIS GAME HAS NO NAME. IT WILL NEVER BE THE SAME. Nu e de datoria noastra sa urim sau sa iubim vechea ideologie, nu e de datoria noastra sa iubim sau sa urim noile ideologii. Cred ca datoria noastra, a celor tineri, este de a ne distanta de ele pentru a le putea chestiona cu ironie si cinism.
Sasa, Grisa & Ion – ultimul film regizat de Igor Cobileanski
Iata si noul film al lui Igor Cobileanski – Sasa, Grisa & Ion.
Romanii XXL
Scriu un articol la Suplimentul de cultura (unde intimplator saptamina asta apar cu 2 texte) despre mari romani… Asta imi aduce aminte de lucrarea lui Vlad Nanca… Eminescu/Eminem (iata lucrarea si notitele mele)
Am o ten-lema: eu cu cine votez?
Acum citiva ani am aflat care sint cei mai bogati romani. Sosise momentul sa aflam si care sint “cei mai «Mari Romani»”. Inca putintica rabdare si poporul roman va afla care sint adevaratele sale valori. Vom afla oare ceva? Stati linistiti, nu vom afla nimic. Jocul de societate-media “Mari Romani” nu pune o intrebare (sau o pune gresit) si nu da un raspuns. Televiziunea face ceea ce stie mai bine: vinde (marfa si ideologie) si face divertisment. Jocul a ratat atit partea educativa pe care incearca sa o promoveze TVR1, cit si, mai ales, a ratat sansa sa puna in discutie o tema serioasa…
textul integral se gaseste aici
v.ernu
Avem o tara second hand
Iata si melodia deja faimosului scurt metraj Cind se stinge lumina (puteti sa-l vedeti mai jos).
Asta e echipa care a muncit…
titlu: tara second hand
versuri-muzica originala: graieste moldoveneste
reorchestrare: aurel ionita (mahala rai banda)
aurel ionita – vioara, aurel bosnea – bariton, marian dinu – bas, printu – baterie
voce: vasile ernu, valeriu shova, thomas ciulei
mix: di basa
Sorin ca exemplu pozitiv
Am aflat de “actul” lui Sorin Antohi din presa ca tot omul. Vad ca am primit si tachinari legate de faptul ca “ce ba… turnatorii iti scriu postfete?”.
recent am dat un interviu unde ma explic de ce am ales ca Sorin Antohi sa-mi scrie postfata (l-am dat inainte de a aparea informatia legata de colaborare). Ramin la aceleasi opinii (vor aparea in numarul 13 al revistei Tiuk.. dedicat temei Nascut in URSS). Astazi as merge pe aceleasi rationamente. Nu conteaza daca sint de acord cu opinia lui legata de cartea mea…
Ambele acte ale lui Sorin Antohi (atit colaborarea cit si recunoasterea) sint acte care confirma teza mea din carte legata de compromis si care ne pot invata si ajuta sa intelegem mai bine trecutul. O sa revin pe aceasta tema cu un text…
aici postez un text al lui Liviu Antonesei din Cotidianul de azi…
Pozitia lui Liviu Antonesei (lucid, echilibrat si semnificativ.. atit in Cotidianul cit si in Observator Cultural)
“Sorin ca exemplu pozitiv” – Cotidianul
Liviu Antonesei
Este grav ce a facut Sorin? Fara indoiala. L-am iertat? Eu si prietenii sai, da. A marturisit prea tirziu? Se poate. Dar marturia este foarte utila.
Sigur ca nu mi-a cazut usor marturia lui Sorin Antohi, desi ma asteptam la revelatiile de acolo de ceva timp. Insa cel mai grav lucru mi s-a parut intirzierea momentului acesta cu vreo 16 ani. Pe de alta parte, cit ma cunosc, e clar ca, daca as fi aflat aceste lucruri in 1990, chiar in 1996, prietenia noastra s-ar fi incheiat. Eram prea tinar, prea radical, prea lipsit de nuante. Si, pina la urma, ce inseamna prea tirziu cind, si in fata Domnului, daca te caiesti sincer, poti obtine absolvirea pacatelor si in clipa dinaintea mortii? Nu stiu daca noi trebuie sa fim mai exigenti decit Domnul, atunci cind cainta este sincera. Si mie asa mi s-a parut. Insa, chiar daca ar fi vorba despre un „prea tirziu“, fara indoiala ca aceasta marturisire este foarte pretioasa, foarte utila, intrucit poate functiona ca exemplu pentru altii ce se simt apasati de pacatul colaborarii.
Si a functionat! Voi discuta exemple. Cer scuze ca nu dau nume, dar nu e vorba despre persoane publice. Imediat ce am aflat ca textul lui Sorin va deveni public a doua zi, l-am expediat membrilor unui grup de prieteni, fosti colegi de facultate. Ca sa-l analizam impreuna, ca oameni de formatie psihologica, cum se intimpla sa fim. Ei bine, in afara unor foarte fine analize psihologice, am obtinut si doua marturii privind colaborarea cu Securitatea. Care nu se petrecuse in timpul facultatii, ci mai tirziu, in „cimpul muncii“, la mijlocul anilor optzeci. Prima persoana acceptase colaborarea cu Securitatea inaintea unei plecari in strainatate, din care avea sa nu se mai intoarca. Cea de-a doua, in urma unor presiuni formidabile legate de statutul sau profesional si de situatia ingrata de a avea rude in strainatate. Asa cum le cunosc, nici una nu a facut rau nimanui, prima neavind nici macar timp la dispozitie pentru a-l face.
Nu sint persoane publice, una traieste in alta tara, nu riscau prin urmare sa fie deconspirate. Si, totusi, sub exemplul marturiei lui Sorin, au facut-o. In micul nostru grup de prieteni, poate in familiile lor. De ce au facut-o? E limpede ca nu de teama vreunei sanctiuni exterioare, ci pur si simplu pentru ca nu mai puteau suporta presiunea acestor fapte asupra mintilor lor, pentru ca nu se acceptau. Concentrez ceea ce-a reiesit din schimburile noastre de mailuri. Ce au cistigat facind, in fata noastra, marturisiri la care nu ii obliga nimic? Inceputul eliberarii mentale, regasirea demnitatii de sine in propriii lor ochi, inceputul reacceptarii. Poate asemenea marturii se petrec si aiurea. As fi bucuros sa fie asa.
Prin urmare, marturia lui Sorin poate fi prea tirzie, dar in nici un caz inutila
Ariciul in ceata / iojik v tumane
Am primit nenumarate e-mailuri in care sint solicitat de catre diverse persoane sa le ofer desenul animat Ariciul in ceata (despre care povestesc si in cartea mea).
Am varianta originala (fara dublarea vocii) pentru cine doreste, iar aici puteti vedea varianta dublata (nu schimba datele problemei decit pentru vorbitorii de rusa) cu subtitrarea in engleza.
Amintesc ca acest desen animat face parte din categoria “desene aminate cult si elitiste ale perioadei sovietice”…. un soi de Stalker animat…
« go back — keep looking »