Akvarium
Akvarium
Astazi va prezint trupa Akvarium si cel care a devenit unul din “taticii” rockului sovietic si cel rusesc Boris Grebenshchikov (BG).
(iata un clip/fragment din filmul ASSA care are coloana sonora facuta de Akvarium. Melodia a devenit una din cele mai faimoase piese de dragoste a anilor 80: Gorod/Orasul)
Akvarium
From Wikipedia, the free encyclopedia
(piesa Trenul in flacari. O puteti gasi tradusa in cartea mea. Traducerea este facuta de Mihail Vakulovski)
Andrei Romanov, BG, Billy Bragg, 1989Aquarium [Аквариум] is a Russian rock group, formed in Leningrad in 1972 by Boris Grebenshchikov, then a student of Applied Mathematics at Leningrad State University, and Anatoly “George” Gunitsky, then a playwright and absurdist poet.
In the 1970s and early 1980’s, rock and roll was banned in the Soviet Union (exception was given only to a few government-approved artists), and Aquarium’s usual concert venues were private apartments. These concerts were a unique Soviet phenomenon, created by underground musicians. They were usually “unplugged”, as noise would cause the neighbors to alert the authorities. The limited space fostered an atmosphere of intimacy between the group and its audience, listening with bated breath, with perhaps someone recording it on a simple tape recorder. This was similar to the concepts of the Russian bards, however Aquarium were (admittedly) much more influenced by Western music, particularly by The Beatles, Bob Dylan, David Bowie, progressive rock acts Jethro Tull, King Crimson and Roxy Music and also reggae. Thus their compositions were considerably more complex and their lyrics covered a broader range of topics, showing Grebenshchikov’s notable erudition in Celtic and Indian cultures, among other things.
Until 1987 Aquarium recorded all of their albums in a self-assembled underground studio (several members had engineering education) disguised as a “Young Technicians Club” (for the album Radio Africa (1983) a government-owned mobile studio was secretly used, after bribing a technician). Despite those hard conditions, the recording quality was rather high and Aquarium’s albums between 1980 and 1987 are considered by most fans as their best.
The advent of Glasnost in 1985 brought many underground Russian rock musician to public recognition and Aquarium became one of the most popular acts. They were allowed to play in large concert halls, appeared on the state-owned television and recorded soundtracks for several films, most notably ASSA[1]. In 1987 they recorded their first album for the state-owned Melodiya record label. With official backing and legalized distribution the album was a huge hit in USSR, selling well over a million copies within a few months. This was, however, the last album recorded by this Aquarium line-up and the band broke-up shortly afterward. Grebenshchikov released two albums in English and toured with several different backing bands. In 1991 after the break-up of Soviet Union he released under the name BG-Band The Russian Album, a collection of melancholic folk songs influenced by his travels all over Russia and demonstrating a return to his Russian roots. Shortly afterwards BG-Band was renamed Aquarium although most of the musicians were different. This band continued to release more albums and touring extensively all over former Soviet Union and Eastern Europe and also appearing before Russian immigrant communities in Germany, Israel and United States.
Although often criticized for departure from their original style and constant line-up changes which make Aquarium essentially a Grebenshchikov solo project, the group still enjoys huge success in Russia – their songs, old and new, get a lot of airplay, they albums sell well, and they tour constantly. Aquarium today consists of Boris Grebenshchikov, Boris Rubekin (keyboards), Andrei Surotdinov (violin), Vladimir Kudryavtsev (bass), Albert Potapkin (drums), Oleg Shar (percussions).
Discography
Studio albums:
Sinii Albom (The Blue Album), 1981
Treugolnik (Triangle), 1981
Elektrichestvo (Electricity), 1981
Akustika (Acoustic), 1982
Tabu (Taboo), 1982
Radio Africa, 1983
Ikhtiologia (Ichthyology), 1984
Den’ Serebra (The Day of Silver), 1984
Deti Dekabrya (The Children of December), 1985
Desyat’ Strel (Ten Arrows), 1986
Ravnodenstvie (Equinox), 1987
History of Aquarium. Archive Volume 3, 1991
Russkii Albom (Russian Album), 1991 (under the name BG-Band)
Lyubimie Pesni Ramzesa IV (Favorite Songs of Rameses the IV), 1993
Babylon Library. History of Aquarium. Archive Volume 4, 1993
Kostroma Mon Amour, 1994
Peski Peterburga (Sands of Petersburg), 1994
Navigator, 1995
Snezhnii Lev (Snow Lion), 1996
Hyperborea, 1997
Kunstcamera, 1998
Lilit (Lilith), 1997 (under the name BG and The Band – several members of The Band played on the album; released in the United States under the name Black Moon)
Psi, 1999
Akvarium. Territoriya (Aquarium. Territory), 2000
Sestra Haos (Sister Chaos), 2002
Pesni Ribaka (Fisherman’s Songs), 2003
Zoom Zoom Zoom, 2005
Bespechny Russkiy Brodyaga (Carefree Russian Tramp), 2006
(clipul care mie imi place / Shto tolku biti saboiu)
De la Est vine UNDERGROUND-ul
joi, 12 octombrie de la ora 18.00 in Club A
De la Est vine UNDERGROUND-ul
Vasile Ernu aduce in Club A la “poeticile
cotidianului” lumea lui minunata. Autorul
volumului “Nascut in URSS” deschide
sezonul intilnirilor din Club A cu o seara in care a
promis ca va aduce muzici si filmulete made in URSS.
Kino, Akvarium, Auktion, DDT, Zvuki Mu, Nautilus
Pompilius sint citeva din trupele la care va umbla
scriitorul Vasile Ernu in aceasta editie a
„poeticilor”.
Incepind de azi va voi prezenta cite o trupa sovietica (unele activeaza si astazi).
Astazi va prezint una din Legendele rockului sovietic KINO si Viktor Tsoi.
(Iata un clip intr-un limbaj surdo-mut)
Kino (band)
From Wikipedia, the free encyclopedia
Kino (Russian: Кино́, often written uppercase, pronounced key-no’) was a Russian rock band headed by Viktor Tsoi. They were one of the most famous Russian rock groups of the 1980s.
The band was formed in the summer of 1981 in Leningrad, USSR (now St. Petersburg, Russia) as a punk rock band Garin i giperboloidy (after a novel of Aleksei Nikolaevich Tolstoi Giperboloid inzhenera Garina, published in English as Engineer Garin and His Death Ray) by Tsoi, Aleksei Rybin and Oleg Valinskiy. A year later the name of the band was changed to Kino (Russian for ‘cinema’). Since rock music was considered “anti-Soviet”, Kino, like the other rock bands, performed only in semi-underground clubs and at musicians’ apartments (so-called kvartirniks).
In the summer of 1982, Kino’s first album 45 (according to its length in minutes) was recorded together with the musicians of the band Aquarium. The album was slowly distributed through underground channels and gave an apparent fame to the group.
The bands first real hit was the album Noch (Russian for ‘night’) released in 1986; the six songs from the album were included in the Red Wave: 4 Underground Bands from the USSR compilation disc released in the U.S. in 1986.
Due to the beginning of the Perestroika era the band came out of the underground, and the 1988 album Gruppa krovi (Russian for Blood Type) together with the movie Igla (Russian for The Needle) starring Tsoi brought the band to the pinnacle of popularity.
During the next two years the band released another album and did shows in the USSR and abroad, attracting enormous audiences, until August 15, 1990, when Tsoi died tragically in a car accident near Riga. The tape with the vocal track for the new album survived the accident. The album was completed by the rest of the band and released in 1990 without a title, though it is always cited as Chornyy albom (Russian for The Black Album) since it has a wholly black cover.
The band’s popularity in the Soviet Union was so extraordinarily high that after Tsoi’s death, many fences, rocks and walls throughout the country became covered with the words “Цой жив!” (Russian for Tsoi lives!) and “КИНО”. Writing these words became a kind of a memorial ritual among the fans of the band and even now new writings appear from time to time.
Most Kino songs were written by Viktor Tsoi. The ideas of liberty and democracy were often present (though they were called “anarchy”), as well as profound thoughts about life, death and love. Social symbols, such as the elektrichka were used as themes, too, for instance in the case of the Elektrichka song. Another example of a Kino song is Song with no Words written by Tsoi for the album The Star Called the Sun (Zvezda po Imeni Solntse; 1989).
Influences
The music of Kino has often been compared to contemporary English-language bands such as The Smiths, The Cure, Depeche Mode and Joy Division. It is likely that these bands were a direct influence on the band. Kino’s music also drew heavily on the Russian poetic songwriting tradition of singers such as Vladimir Vysotsky (see Bard).
(clipul din anii 80 Videli Notch pe care noi il cunoastem in varianta interpretata de Zdob si Zdub)
(clip care arata perfect situatia anilor 70-80 cind existau interdictii de a cinta in “Casele de cultura” iar solutia era fie apartamentele, fie garajele sau subsolurile blocurilor)
Ernu se lanseaza si la Chisinau
Dupa cum ar spune Ostap Bender: sint multi de-ai nostri in oras?
Daca da, atunci ne putem vedea la lansarea cartii mele:
Miercuri, 4 Octombrie, 2006
Ora 16.00
Biblioteca „Onisifor Ghibu”
Str.Nicolae Iorga nr. 21
Vasile Ernu
NĂSCUT ÎN URSS
Cu participarea autorului: Vasile Ernu.
Moderator: Vitalie Ciobanu
Invitati: Ovidiu Ţichindeleanu, Vasile Gârneţ, Vladimir Beşleagă, Val Butnaru, Serafim Saka, Iulian Ciocan ş.a.
Organizatori: Editura Polirom, PEN Club Moldova & revista “Contrafort”
Mari romani, mici turnători
Bun, plin de ironie si de invataminte textul lui Vintila Mihailescu din Dilema…recomand cu placere
Vintilă MIHĂILESCU | …hai-hui.ro
Mari români, mici turnători
– tot o scrisoare deschisă –Dragi concetăţeni,
Vă mai aduceţi aminte de bancul acela cu Ştrul care, handicapat din naştere, se duce, în cărucior, la centrul NASA de recrutare a cosmonauţilor, doar pentru a le spune că pe el să nu conteze? Ei bine, în această avalanşă de expertiză moral-civică din ultima vreme, mă simt şi eu dator să vă scriu pentru a vă spune că pe mine să nu contaţi: n-am fost informator (poate pentru că nu m-a racolat nimeni) şi nu am fost disident (probabil pentru că nu mi-a trecut prin cap aşa ceva). Şi nu voi fi comentator – şi cu atît mai puţin judecător – al celor care au fost şi una, şi alta (cazul cel mai răspîndit, se pare…) pentru simplul motiv că îmi lipsesc criteriile publice de a aprecia aceste fapte publice. Despre aspectul lor personal am şi eu, ca tot omul, părerile, sentimentele şi umorile mele – ba chiar şi propriile criterii morale – pe care le păstrez însă pentru discuţiile de taină cu soţia mea.
(urmarea o puteti citi aici )
Gandul Matei vine de la Ciocana
Simbata dupa masa ma suna baietii de la Gandul Matei… ploua, se intuneca… Laptarie, bere, povesti… Il revad pe Nicu Tarna pe care-l stiu de tare mult (amic vechi cu fratele lui)dar cu care nu am tinut legatura… il redescoper si sint surprins de capacitatea lui de a povesti… am auzit niste bancuri si povesti excelente si foarte bine interpretate…
azi e concert in Gafe Deko de la 20.00 …
va mai amintiti de La Ciocana ??? iata varianta rusa…
Dosarul de horticultor
Cel mai tare banc auzit in ultima perioada e cel legat de fostul sef al statului Ion Iliescu. Vladimir Tismaneanu ne povesteste in interviul de pe Hotnews o realitate cinica:
“Seful comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste, Vladimir Tismaneanu, reclama dificultati in accesul la arhivele PCR. Tismaneanu afirma ca dosarul fostului prim-secretar Ion Iliescu este de negasit in arhivele Comitetului Central, care au furnizat in schimb dosarul unui inginer horticultor cu acelasi nume”.
Vedeti articolul Hotnews aici
SOV – un “maestru al combinatiilor” cinic
“Specialistii in stiri de la Antena 3 fac exercitii de retorica. `Vrea Vântu sa cumpere toata presa din România?` Am cautat câteva pareri despre aceasta inocenta ca si vinovata.”
Vad ca figurez si eu cu ceva raspuns (parca la telefon a fost…)… Recunosc ca personajul SOV mi se pare cel mai interesant produs socio-economico-media al tranzitiei romanesti. Vine de foarte jos, a intrat in zona economiei speculative (spre deosebire de ceilalti care au furat in cea mai bruta forma) si a facut intii bani si pe urma si-a achizitionat „factori politici” (aici majoritatea au avut „factori politici” prin care si-au „achizitionat capital”). Acum se indreapta spre media. Nu stiu citi gargauni are SOV in cap, insa e clar ca stie sa i a decizii foarte bune. A stiut cind sa intre si cind sa iasa, cind sa se retraga si cind sa atace, cum sa-si plaseze banii si mai ales unde sa-i plaseze. Un adevarat Ostap Bender al tranzitiei romanesti, insa unul lipsit de romantism si cinic.
Asta parca era raspunsul legat de intrebare…….
„Vrea Sorin Ovidiu Vintu (sau Dan Voiculescu) sa cumperere intrega presa? Aceasta pare a fi o untrrebare retorica. Cred ca intrebarea corecta ar fi: poate Sorin Ovidiu Vintu sau Dan Voiculescu sa cumperere intrega presa?
Mai intii ar trebui spus, ne place sau nu ne place, ca traim intr-o societate in care singurele norme valorice sint pretul si normele juridice. Mogulii presei vor cumpara atit cit le va permite buzunarul si legea. Si cum buzunarul le permite, nu le ramine decit sa gasesca solutii de a juca la limita legii. Asa ca acesti baieti au o armata de avocati care sint platiti regeste pentru a gasi solutii de a fenta sistemul.
Cei care au facut averi fabuloase in România si care nu vor putea fi trasi nicodata la raspundere sint cei care, cum ar spune Ostap Bender, “cunosc cel putin 400 de metode, relativ legale, de a face un milion”. Baietii nostri, va asigur, cunosc mult mai multe mijloace de a fura legal. Ascultindu-i, nu pot spune decit ca acesti baieti au un singur cusur: respecta codul penal. Ma si minunez cum de pot dormi noaptea.
Iar cei care se jurau ca nu se vor vinde niciodata, se pare ca au cedat la prima adiere de vint. Despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri. Se schimba sistemele, insa compromisurile ramin aceleasi.”
“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Dilema imi solicita sa scriu un text despre “comunismul ca brand”… parca am mai scris undeva ceva de genul asta… (textul si o lucrare a lui Ciprian Muresan…). Bagheta magica a Capitalului transforma totul in marfa.
“Tovarasi de drum”, un brand bine vindut
Exchange office
In anii de liceu, una dintre distractiile noastre era sa interpretam lozincile, imaginile si tot ce tinea de ideologia puterii. Limbajul de lemn al lozincilor afisate la tot pasul capata, in reformularea noastra, viata, fiind plin de umor, ironie si rautate. Nu cred ca o faceam atit pentru a ne revolta impotriva sistemului, cit pentru a ne reconstrui o lume in care sa ne simtim bine. Cu totii eram copiii perestroikai.
In anii care au urmat am observat ca discursului si retoricii comuniste i s-a opus un alt gen de discurs, discursul anticomunist. La inceput am crezut ca este vorba despre un discurs esential diferit. Fireste ca m-am inselat. Mult mai tirziu am inteles ca discursul anticomunist este un produs de import care se vinde foarte bine. Oricit de paradoxal ar suna, kremlinologia nu s-a nascut la Kremlin, ci la Casa Alba. Asa ca ori de cite ori veti citi un studiu din acest domeniu veti afla numai cum se vede Moscova de la Washington.
Dar sa trecem mai departe. In aceeasi perioada am mai observat ca vechile lozinci de tipul “Traiasca P.C.U.S.” au fost inlocuite de unele noi care aveau o forma standard: “Casa de schimb valutar”. (Acest lucru este mai putin vizibil intr-o tara precum România, unde trecerea de la comunism la capitalism are loc intr-o perioada foarte scurta de timp si in proportii masive. A fost nevoie de o singura noapte ca sa dispara lozincile si de o singura noapte ca intelectualitatea comunista sa devina anticomunista. Iar cind la primele cursuri din ’90 profesorii români isi incepeau orele cu discursuri disidente si anticomuniste imi aduceam aminte de tezele lui Lenin, care sustinea ca intelectualitatea este “tovaras de drum”, indiferent de ideologie zicem noi, si ca “intelectualitatea este un cacat”.) Aceste lozinci au inlocuit in citiva ani marea parte a lozincilor de care ne distram atit de copios in liceu. As fi crezut orice mi s-ar fi spus despre caderea comunismului, dar faptul ca acest simbol, $, care prin educatie ni se asocia intotdeauna cu moaca de tap a “Unchiului Sam” dusmanul nostru de moarte, va deveni simbolul noii ideologii, nu as fi crezut niciodata. In citiva ani “Unchiul Sam”, a devenit iubit si pretuit, reusind sa-l denigreze in asemenea hal pe scumpul nostru ILICI, cum n-au reusit toti mensevicii, trotkistii, anarhistii, stalinistii si imperialistii la un loc. Prin simpla sa prezenta, dolarul a redus la tacere toate simbolurile sistemului de care ne indepartam tot mai mult. El nu numai ca a inlocuit vechile simboluri, ci a devenit singura unitate de valoare si masura a lucrurilor. Si totusi, dolarul fiind un baiat bine crescut si cu frica de Dumnezeu, le-a mai dat vechilor valori o sansa: sa devina vandabile. Partidul nu a priceput ca nu el este cel care detine adevaratul monopol. Tinarul “utecist”, daca ar fi intrebat pe un tinar capitalist care a jucat “Monopoly”, ar fi primit un raspuns simplu care este trecut pe orice bancnota a jocului: IN GOD WE MONOPOLY.
“Nu vrem sa ne vedem inchisi in societatea deschisa a lui Popper” (Sergio Benvenuto)
Astazi putem spune cu mina la inima ca “societatea inchisa” a fost “deschisa” de cea mai tare arma a “societatii deschise”: Capitalul. Daca in momentul intrarii in comunism intelectualitatea româna a dovedit o capacitate de adaptare si si-a valorificat oportunitatile fara scrupule, contribuind in mod esential la dezvoltarea celui mai hilar sistem totalitar, la iesirea din acest sistem, aceiasi intelectuali au fost primii care au dat tonul noii orinduiri sociale, stringind onorurile. Daca veti spune ca au existat intelectuali care au “rezistat prin cultura”, va vom spune ca ei, dupa parerea noastra, au oferit una dintre cele mai perverse modele posibile. Daca o parte a intelectualitatii si-a oferit aptitudinile pentru a “fauri” si “proslavi” noul sistem, precum si pentru a primi anumite favoruri, gasca celor care au “rezistat prin cultura” a fost utilizata si s-a complacut in nuanta elitista, creind un fals mod de a pune in chestiune realitatea si societatea in care traia.
Daca credeti ca dupa ’89 ceva s-a schimbat, va amagiti in zadar. Noile puteri vor trebui intotdeauna servite cu supunere, asa ca “tovarasii de drum”, scumpii nostri intelectuali, sint prezenti oferindu-si aptitudinile speculative, invatind cu usurinta noul limbaj de lemn predicat la toate conferintele pentru integrare, globalizare, tranzitie etc. Fireste, ceva va pica din chestia aceasta. Elitistii insa, care au rezistat dirz prin cultura sovietizarii, totalitarismului si altor forme de acest gen, propovaduiesc “societatea deschisa” vorbind in acelasi timp si despre riscurile americanizarii, globalizarii etc. Ei ne invata adevarata Cultura, adevarata Arta, adevarata Valoare. Singurul lucru pe care nu ne invata este de a chestiona, de a interoga continuu sistemul in care sintem, indiferent daca este comunist sau capitalist, de dreapta sau de stinga.
Asemenea lui Homer, fiecare generatie este pusa in fata unei ghicitori spuse de copii, careia fie ii va gasi raspunsul, fie va muri de rusine: “Ce putem prinde, omorim si aruncam. Ce nu putem prinde, purtam cu noi”. Raspunsul era: paduchii. In acest sens, ne putem confrunta doar cu ceea ce am inteles. Iar pentru aceasta ar trebui sa facem un continuu proces de interogare, pentru a nu purta cu noi ceva strain de noi.
Citeva povesti cinice
1. Unul dintre cunoscutii mei din generatia “P” (se speculeaza intre Pepsi si Perestroika), Victor Pelevin, devenit intre timp un foarte cunoscut scriitor rus, ne spune o poveste anecdotica cinica, dar reala. Henry Kissinger viziteaza U.R.S.S.-ul. In scopul semnarii unor tratate importante, sovieticii hotarasc sa-i organizeze o vinatoare pentru a-i crea o stare sufleteasca favorabila. Pentru a fi siguri de un vinat reusit, tovarasii au imbracat doi “voluntari” in piele de urs care jucau rol de tinta a invitatului. Incapabil sa-l nimereasca de la mica distanta, Kissinger se napusteste asupra ursului si-l raneste mortal cu un pumnal. In timp ce “ursul” isi da duhul, Kissinger semneaza pe trupul muribundului un acord pentru controlul armamentului. Povesti de acest gen pot fi scrise dupa orice summit. Totul e sa fie cineva care interogheaza si intelege ce se intimpla cu adevarat in spatele aparentelor.
2. La una dintre lansarile de carte, Pelevin este intrebat daca exista o literatura rusa (intrebarea este valabila si pentru cultura). Este o greseala sa se mai creada ca exista o literatura rusa, sustine Pelevin. “Acum traim printre McDonald’s, dolari si masini straine. Ce este rusesc in toate acestea? Clima probabil.”
3. Italienii au o vorba: toate au un pret, dar nu si valoare. Batrinul Benvenuto raspunde foarte bine celor care cred ca americanii domina doar cultura de masa, pe cind europenii pe cea adevarata. Este fals. Asa cum Roma a cucerit Grecia si a preluat modelele ei dezvoltindu-si ulterior propria sa cultura, americanii au dezvoltat ceea ce noi numim cultura europeana. Pe linga domeniul stiintelor exacte si al tehnicii, pe care americanii il controleaza de mai multa vreme, in ultima perioada ei incep sa domine tot mai mult si domenii precum stiintele sociale, filosofia etc., asa-zis europene. Benvenuto are perfecta dreptate cind le raspunde francezilor care se pling ca nu sint tradusi si cunoscuti in Italia. “Pentru a fi tradusi si cunoscuti aici, sustine italianul, incercati sa fiti cunoscuti in S.U.A.” In clipa in care veti fi cunoscuti acolo, veti fi exportati in toate tarile europene cu usurinta. Acest lucru ne spune ca bursa de valori culturale, care ofera girul si pretul valorii, nu se mai afla in batrina Europa, ci in S.U.A.. In momentul in care esti cotat la aceasta bursa de valori, marfa ta va fi cautata si bine platita. Ba mai mult, Noua Roma impune un cu totul alt mecanism de functionare, dinamizare si gestionare a culturii, care este mult mai apropiat de modelul de functionare al Capitalului. Dar despre aceasta, alta data.
This game has no name
Nu stiu cine erau copywriterii sloganurilor comuniste. Tind sa cred ca erau intelectuali si daca s-ar fi lansat astazi in publicitate ar fi cei mai cotati copywriteri ai ideologiei marfii. Ei au facut doar sloganuri pentru idei si nu au crezut ca vor apuca o vreme cind vor putea crea sloganuri pentru marfa.
Marea parte a discursurilor intelectuale dinainte sau de dupa ’89 pot fi reduse la simple lozinci sau sloganuri publicitare. Si cum nu facem o distinctie esentiala intre creatorii de sloganuri ideologice si cei de sloganuri publicitare, observam ca primii, pentru a avea succes, se plasau “pe linie”, iar cea de-a doua categorie e nevoita sa se “pozitioneze”, dupa cum se spune in limbajul de specialitate. Esenta este una pentru ambele – POSITIONING: A BATTLE FOR YOUR MIND. Iar de aici lucrurile decurg de la abordari “tari” precum YOU ALWAYS GET TO THE BASICS (reclama la ceva masina), JUST DO IT (Nike) sau JUST BE (Calvin Klein), pina la abordari “slabe” si smechere de tipul DO IT YOURSELF, MOTHERFUCKER (Reebok) sau IF YOU ARE SO CLEVER SHOW ME YOUR MONEY (nu mai stiu la ce facea reclama acest slogan… probabil la o banca sau la un fond de asigurari).
Tind sa cred ca datoria noastra e sa ne departam tot mai mult de acest gen de discurs intelectual. Nu e de datoria noastra sa fim pro sau contra. Un slogan destept spune: THIS GAME HAS NO NAME. IT WILL NEVER BE THE SAME. Nu e de datoria noastra sa urim sau sa iubim vechea ideologie, nu e de datoria noastra sa iubim sau sa urim noile ideologii. Cred ca datoria noastra, a celor tineri, este de a ne distanta de ele pentru a le putea chestiona cu ironie si cinism.
Sasa, Grisa & Ion – ultimul film regizat de Igor Cobileanski
Iata si noul film al lui Igor Cobileanski – Sasa, Grisa & Ion.
Romanii XXL
Scriu un articol la Suplimentul de cultura (unde intimplator saptamina asta apar cu 2 texte) despre mari romani… Asta imi aduce aminte de lucrarea lui Vlad Nanca… Eminescu/Eminem (iata lucrarea si notitele mele)
Am o ten-lema: eu cu cine votez?
Acum citiva ani am aflat care sint cei mai bogati romani. Sosise momentul sa aflam si care sint “cei mai «Mari Romani»”. Inca putintica rabdare si poporul roman va afla care sint adevaratele sale valori. Vom afla oare ceva? Stati linistiti, nu vom afla nimic. Jocul de societate-media “Mari Romani” nu pune o intrebare (sau o pune gresit) si nu da un raspuns. Televiziunea face ceea ce stie mai bine: vinde (marfa si ideologie) si face divertisment. Jocul a ratat atit partea educativa pe care incearca sa o promoveze TVR1, cit si, mai ales, a ratat sansa sa puna in discutie o tema serioasa…
textul integral se gaseste aici
v.ernu
« go back — keep looking »