La Multi Ani
la multi ani si atentie la ce faceti … a se vedea filmuletul
Dictionarul moldo-roman al politicii externe
Text aparut pe HotNews.ro, Luni, 17 decembrie 2007. Se pare ca presa de limba rusa, pro Voronin a citat din el la greu, trecind peste fragmentele care-i vizeaza. Textul intra-adevar se ocupa de ‘partea romana’ insa asta nu inseamna ca “minimaliza rolul malign al guvernarii de la Chisinau”. Doar incerc sa arat incompetenta diplomatiei romane, ca de cea moldava ne vom ocupa altadata.
Inrautatirea relatiei dintre Chisinau si Bucuresti era destul de previzibila din cel putin citeva motive simple. Nu trebuie sa fii mare expert in politica externa pentru a vedea ca acolo unde nu exista un proiect politic coerent si consecvent fie nu exista relatie politica, fie totul se deruleaza „dupa ureche” sau pe modelul traditiei romanesti: „noua ni se intimpla lucruri”.
Iar fata de R. Moldova, tara pe care o plasam in zona de interes strategic, nu numai ca nu am avut un proiect si o strategie politica clara, dar nu am reusit nici macar sa incheiem Tratatul de baza.
Fara a minimaliza rolul malign al guvernarii de la Chisinau, afirm cu convingere ca in mare parte acest lucru se datoreaza incompetentei diplomatiei de la Bucuresti. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, guvernul de la Chisinau e condus de un comunist cu state vechi care, cu toate ca are unul dintre cei mai isteti consilieri prezidentiali din tarile vecine (Marc Tkaciuk), lucreaza dupa o metoda destul de simpla. Astepti momentul potrivit si fie utilizezi gafele adversarului, fie il provoci sa le produca.
Si cum diplomatia romana este in faza ei romantica si „urechista”, nimic nu e mai simplu, caci ei produc aceste gafe diplomatice cu nemiluita.
De la ce a pornit totul? Povestea recenta a decurs in felul urmator: la sfirsitul lunii noiembrie, ambasadorul roman in Moldova, Filip Teodorescu, a catalogat Tratatul de pace din 1947 de la Paris, care stabileste granitele actuale ale Romaniei, drept „un fals istoric”. In opinia sa, documentul „a fost semnat doar pentru ca Romania era o tara invinsa si ocupata”. Ba mai mult, din datele pe care le am, el a mai declarat ca trupele romanesti, care luptau alaturi de trupele fasciste, au fost „trupe de eliberare”.
Cine cunoaste cit de cit contextul din spatiul ex-sovietic intelege ca astfel de afirmatii dor foarte rau si pot avea consecinte foarte grave. Daca aceste lucruri ar fi fost spuse de istorici sau intelectuali care cauta „adevarul istoric”, nu ar fi fost nici o problema, caci astfel de dezbateri au loc peste tot. insa ele au fost spuse de un diplomat care reprezinta pozitia oficiala a Romaniei, iar acest lucru este intolerabil, pentru ca incalca toate regulile jocului.
Imaginati-va un diplomat maghiar care se afla in Romania, se duce la Tirgu Mures sau Cluj si declara ca nu recunoaste Tratatul de pace de la Paris din 1947 – tratatul care a stabilit granitele dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial – si ca trupele maghiare alaturi de Hitler au eliberat Ardealul de Nord.
Reamintim ca odata cu Tratatul de la Paris s-a stabilit pierderea Bucovinei de Nord si a Basarabiei in favoarea URSS, dar si reprimirea Ardealului de Nord transferat in 1940 de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena. Ce ar insemna aceasta declaratie in esenta? Ar insemna ca Romania este o tara iredentista si este prima tara semnatara a Tratatului de la Paris care nu este de acord cu acest document, document semnat si de invingatori si de invinsi.
Adica noi nu sintem de acord cu pierderea teritoriilor precum Bucovina de Nord si Basarabia. In acelasi timp diplomatia romana ar trebui sa tina cont ca aceasta nemultumire presupune si acceptarea, cel putin teoretica, a renuntarii la Transilvania de Nord. Lucrurile nu sint simple, insa gafa este de proportii – de unde si rezultatul previzibil: expulzarea diplomatilor romani din Moldova.
De fapt, diplomatia romana a produs o mare gafa intr-un moment cum nu se putea mai bun pentru conducerea comunista de la Chisinau. Pe de o parte, vin alegerile si conducerea comunista trebuie sa-si arate muschii incercind sa fie coerenta cu noul ei proiect de „moldovenizare” a identitatii de dincolo de Prut, iar pe de alta parte prin aceasta expulzare reusesc sa produca un scandal care da foarte bine in ochii noii configuratii politice de la Kremlin. si nu in ultimul rind sa bifeze si la Bruxelles, prin punerea diplomatiei romane intr-o postura destul de proasta.
Diplomatia romana ne dovedeste inca o data incompetenta si lipsa de strategii politice cel putin fata de spatiul estic. Daca aceste declaratii ale ambasadorului de la Chisinau vin in urma unor strategii de la Bucuresti, atunci gafa capata proportii si este genul de lovitura care se intoarce impotriva ta cu o forta mult sporita, caci reactiveaza mai toate fortele ostile Romaniei de la Moscova si pina la Bruxelles.
Aventurile lui Ernu la Moscova 3
Ghidul aventurii unei carti romanesti in Rusia
Observator cultural NR. 143 (401) 6 – 12 decembrie 2007
+ Metroul moscovit
Intimplarea face ca prima traducere a cartii mele sa apara in Rusia, in tara care este „mama“ comunismului si in care nu mi-am imaginat ca va aparea vreodata. Cind am inceput sa scriu cartea Nascut in URSS m-am gindit doar la cititorul care nu are aceasta experienta, asa ca potentialul cititor ex-sovietic era scos din calcul. Insa, probabil, orice carte isi are traiectoria ei si nu noi sintem cei care ne alegem cititorii.
Se pare ca, dupa 16 ani de la caderea URSS-ului si de la distanta care ne desparte de aceasta experienta, cartea isi poate gasi cititori si acolo, poate chiar foarte multi.
Cartea a aparut la o editura de nisa, dar prestigioasa, pe care eu o urmaresc de multi ani si pe care o simpatizam inca din anii ’90. Imtimplarea face ca unul dintre amicii mei din Moscova, Viktor Misiano, un faimos si influent intelectual rus, care e destul de cunoscut in domeniul sau si in Europa, sa-l cunoasca bine pe directorul editurii Ad Marginem, care m-a editat, si sa aiba bunavointa de a ma recomanda.
Acum un an am fost la Moscova si el mi-a facut cunostinta cu Sasa Ivanov, directorul acestei edituri, un intelectual de 50 de ani care a facut filozofie si care m-a impresionat foarte placut. Eu i-am prezentat cartea, lui i-a placut si in urmatoarele luni a incheiat contractul cu editura Polirom, la care am aparut in Romania. Asta a fost, cum se spune, „inceputul unei bune prietenii“ si colaborari. Sper sa continue si cu alte traduceri romanesti.
Intre context si pretext
Chiar daca nu m-am asteptat, pentru mine a fost important sa apar in Rusia, fiindca este o cultura la care tin foarte mult si din a carei traditie ma revendic partial, iar limba rusa este a doua mea limba. De asemenea, important e faptul ca volumul a fost editat de o editura prestigioasa si bine pozitionata in cultura rusa si care a scos autori semnificativi precum Sorokin, Limonov, Prohorov. Si, nu in ultimul rind, chiar daca poate ca nu eu ar fi trebuit sa fiu editat in prima „linie“, este important faptul ca un scriitor de limba romana este tradus in Rusia. Din cite stiu eu si din datele pe care le am, in limba rusa, dintre scriitorii romani nu a mai fost tradus, din pacate, mai nimeni dupa anii ’90. Cultura rusa, chiar daca a trecut printr-o criza majora in anii ’90, vrem noi sau nu vrem, este o cultura care inca produce o literatura semnificativa si pe care nu prea avem cum sa o ignoram. Urmariti, doar de curiozitate, editurile germane care cunosc cel mai bine piata de carte din Est si veti vedea cit de mult traduc din literatura rusa. Chiar daca rusii traduc destul de putin din literatura din Europa de Est, incercarea de a patrunde pe piata lor este un element important.
Evenimentul
Invitatii care au participat la dezbaterea organizata de Editura Ad Marginem (si aici trebuie sa multumesc si ICR-ului pentru sprijinul financiar) Homo postsovieticus: actualizarea experientei sovietice sint din diverse domenii si de facturi diferite. De exemplu, Ekaterina Degot, la care tin foarte mult, este unul dintre cei mai cunoscuti critici de arta care activeaza in Rusia, dar si peste hotare, si in al carui mod de gindire ma regasesc. Lev Danilkin, un alt invitat, este numit „criticul noii generatii“ de scriitori, iar Mihail Elizarov este un scriitor din noul val foarte bine cotat, premiat si care locuieste intre Berlin si Moscova. Insa l-am avut invitat si pe unul dintre cei mai controversati scriitori rusi, Alexandr Prohanov, care – impreuna cu Eduard Limonov – face o nota aparte in lumea literara rusa.
Ei sint un soi de scriitori ce vin pe linia anarhismului rusesc, bolsevismului, combinat cu un anumit slavofilism straniu. Sint genul de scriitori de secol al XIX-lea, cu influente comuniste, care pun la bataie totul pentru ideile si convingerile lor: si cariera, si situatia financiara, si familia, pina si existenta lor fizica pentru convingerile ideologice. Noi nu avem astfel de scriitori, de aceea sint greu de inteles astfel de fenomene. Eu sint distant fata de astfel de scriitori radicali, insa mi se par niste fenomene importante pentru cultura rusa si foarte fecunde, pe care le urmaresc si care trebuie abordate cu mare atentie.
Autori romani pe piata rusa
Rusilor in general le plac evenimentele grandioase, proiectele mari, totul trebuie sa fie impunator si plin de glamour, totul trebuie sa impresioneze. Tirgul de carte la care am participat si care este unul dintre cele mai importante: paradoxal, insa, este lipsit de astfel de pretentii. E un tirg obisnuit care seamana cu tirgurile noastre de carte, este axat, ca si la noi, pe vinzare si este un loc in care se intilnesc scriitorii, cititorii si editorii.
Pentru mine a fost insa foarte important faptul ca am cunoscut o multime de scriitori, editori si critici si am intrat, astfel, intr-o anumita masura, in reteaua lor informationala. Ei nu stiu mai nimic despre Romania si literatura romana, sint insa curiosi, asa ca astfel de conexiuni pot ajuta la patrunderea unor autori romani pe piata rusa.
De exemplu, am reusit sa negociez aparitia unei antologii de proza a scriitorilor tineri din romania. Poate fi un prim pas. Din cunostintele mele, si cred ca stiu destul de bine lumea editoriala, nu este suficient sa ai doar un bun produs literar pentru a-l vinde; pentru acest lucru mai este nevoie si de oameni care sa medieze acest proces. De aceea, avem nevoie de traducatori in diverse limbi, de oameni care sint bine plasati in diverse culturi si limbi si care ne cunosc literatura, precum si de agenti literari care stiu sa ne vinda literatura.
Cred ca traducerea cartii mele a nimerit intr-un context favorabil, adica intr-un moment in care interesul fata de perioada sovietica este pronuntat. Insa cred cu sinceritate ca volumul meu suna putin altfel in Rusia si in rusa decit aici. Acolo nu face nota discordanta, nu mai irita abordarea ironico-nostalgica asupra trecutului, fiindca ei percep altfel trecutul. Numai ideea ca poti sa-ti condamni trecutul suna aberant.
Mai intii trebuie spus ca literatura rusa are o variatie de abordari ale trecutului mult mai bogata decit la noi. Unele chiar socante pentru cutumele noastre. In al doilea rind, abordarile radicale nu mai uimesc pe nimeni, caci acolo traditia in acest domeniu tine de citeva secole. In al treilea rind, acolo nu exista o ruptura atit de mare intre comunisti si anticomunisti. Comunismul pentru ei este o perioada istorica tot atit de importanta precum a fost perioada tarista. Stalin sta bine mersi alaturi de Lenin, Petru cel Mare sau Ekaterina. Ei ii considera produsul lor istoric, ii abordeaza intr-o anumita continuitate, dincolo de bunele sau relele perioadei respective. Daca la noi comunismul este o perioada pe care incercam sa o externalizam din punct de vedere istoric si pe care nu vrem sa ne-o asumam, pentru ei ea este parte din viata si istoria lor. Este istoria lor si incearca sa si-o explice si sa si-o asume.
Asa ca abordarea mea nostalgico-ironica, din cite imi dau eu seama, nu ii mira si nici nu-i deranjeaza. Se pare ca le place acest gen de naratiune si mai ales le place, din cite am inteles din discutiile de pe anumite site-uri, genul de umor pe care-l folosesc. E de vazut, totusi, ce va scrie critica despre aceasta carte. In acelasi timp, eu sint un scriitor pe a carui coperta scrie „scriitor roman“, iar aceasta eticheta din pacate nu te ajuta prea mult. Ei nu stiu ce sa faca in fata ei, caci nu au un punct de referinta. Ei stiu despre Eliade, Cioran, Ionesco foarte multe, insa acestia sint recunoscuti ca scriitori francezi, fiind tradusi din franceza. Si au dreptate. In rest, noi lipsim cu desavirsire din cimpul lor informational. Iar acest lucru este deja problema noastra.
Personal, am avut norocul unui foarte bun traducator, Oleg Panfil, care este un excelent scriitor si un bun cunoscator al limbii romane. Cunoscind bine rusa, cred ca a iesit o buna traducere si am putut permanent sa verific cursul traducerii. Iar el mi-a pus la dispozitie variante ale traducerii, gasind diverse solutii la care eu nu m-as fi gindit niciodata.
Ce e de cistigat?
Ma pot considera un om norocos, caci am mai avut norocul sa fiu lasat pe mina a doua PR-iste care fac PR atit pentru diverse edituri, cit si pentru reviste importante din lumea glossy, asa ca mi s-a facut un program din care trebuia sa selectez evenimente si petreceri la care m-ar interesa sa particip. Prin urmare, in cele cinci zile am mers mai in fiecare zi la cite trei evenimente cel putin si la doua-trei localuri pe seara. Pe mine ma intereseaza sa cunosc oameni din diverse paturi sociale, sa pot discuta cu ei ca sa inteleg mai bine ce se petrece acolo. E un material documentar foarte important si util. E important sa vezi lumea ultrabogatilor din Rusia, sa vezi cum gindesc si cum se comporta. E socant sa intri intr-un club de pe Rubliovka, poate unul dintre cele mai scumpe din lume, si sa vezi cum se distreaza si se comporta oameni care au averi fabuloase; sa vezi artistii care se invirt in jurul acestor oameni.
Aici nu poti intra – face control-ul care este mult mai dur decit in orice structura inchisa – decit daca esti din acea clasa sau esti invitat de unul din acei oameni. De asemenea, e interesant sa vezi noua lor burghezie, diverse grupari intelectuale, de la neoliberali de tip american pina la anarhisti si fundamentalisti. Si e foarte important sa poti face cunostinta cu intelectuali si cititori pe care sa-i convingi ca si cultura in care te afli acum merita atentie; chiar si pentru ei, care gindesc din perspectiva unei culturi imperiale.
Cartile in Rusia au un tiraj mult mai mare decit la noi; fireste, sint ceva mai ieftine. M-am intors cu o geanta plina cu o suta de carti dintre care majoritatea cartonate. Spre fericirea mea, cei care au comentat au fost doar cei care mi-au cintarit bagajul, asa ca am platit doar diferenta de greutate. Serviciile speciale nu au comentat nimic, deci „democratia suverana“ a lui Putin inca e suportabila, desi nu se stie pina cind.
Aventurile lui Ernu la Moscova 2
BASARABEANUL STABILIT LA BUCUREŞTI ŞI TRADUS LA MOSCOVA:
Un interviu de Liliana POPUŞOI, FLUX, 7 decembrie 2007
„România lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei”
Este autorul unei cărţi care contrariază, „Născuţi în URSS”, un volum despre care jurnalistul român Costi Rogozanu afirmă că este „venită cumva în răspărul jocului de-a asumarea trecutului comunist în care se tot exersează anemic intelectualii de pe la noi”. Epopeea acestei cărţi continuă, iar autorul basarabean staiblit cu traiul la Bucureşti şi tradus la Moscova, Vasile Ernu, vine să ne dea câteva răspunsuri, după ce a reventi din capitala Rusiei, unde a fost invitatul de onoare al unui prestigios Târg de carte.
– A cui a fost propunerea să lansezi volumul „Născuţi în URSS” la Moscova?
– Propunerea a venit din parte editurii care m-a tradus în limba rusă, adica editura „Ad Marginem”, iar evenimentul a fost sprijinit financiar de Institutul cultural român. Târgul de carte de la Moscova are loc la sfârşitul lunii noiembrie, început de decembrie şi este anual. Aici vezi cam tot ce apare pe piaţa de carte din Rusia şi poţi întâlni, pe lângă editori, şi mulţi scriitoir şi critici. Seamănă mult cu târgurile de carte din Bucureşti.
– Eşti unul dintre puţinii scriitori de limbă română şi, mai cu seamă, din tânăra generatie, care se bucura de această onoare. Ce anume a stârnit interesul publicului rus, tematica volumului sau diversitatea culturală?
– Din păcate sunt cred că printre primii scriitori de limbă română traduţi în rusă dupa’90. Ruşii nu ştiu mai nimic despre literatura română şi, mai ales, despre literatura actuală. România, în genere, lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei. E o mare problemă, în primul rând, a noastră, că nu reuşim să transmitem informaţii semnificative şi coerente. În ce priveşte interesul pentru cartea mea, a venit în urma unor întâmplări. Un influient intelectual rus, Victor Misiano, cu care sunt în bune relaţii, a citit câteva fragmente şi i-a placut. Mi-a făcut cunoştinţă cu Saşa Ivanov, directorul prestigioasei edituri „Ad Marginem” şi după o scurtă conversaţie, a decis să publice cartea. Cred că este o carte care interesează mult şi pe ruşi, căci este în mare parte o carte care încearcă să povestească trecutul lor, trecutul comunist dintr-o perspectivă aparte.
– Lansarea cărţii a avut loc în plină campanie electorală, evenimentul în sine a fost scutit de tentă politică?
– Evenimentul a avut loc în cadrul târgului de carte de la Moscova, care anul acesta a coincis cu alegerile parlamentare. Nu m-am gândit la politic direct, însă e greu să ignori politicul, mai ales când unul dintre invitaţi este Prohorov, un bun scriitor, dar şi un gânditor radical şi excentric. În Rusia, situaţia politica nu este de loc roză, ca de altfel în toată fosta URSS.
– Născut în URSS, situatia politică din Rusia nu te lasă indiferent.
– Rusia va rămâne mereu foarte aproape de mine, indiferent unde voi trăi. De aceea mă interesează foarte mult, aşa cum mă interesează situaţia din Basarabia. Citesc presa, urmăresc dezbaterile şi situaţia culturală etc. Chiar scriu despre situaţia politică şi culturală de acolo deseori în presa de aici. Pentru mine Rusia e un soi de a doua casă, chiar dacă este o casă aflata undeva departe.
– Ai prioritatea că poţi citi în original literatura rusă. Eşti la curent cu ce se întâmplă în acest domeniu în Rusia şi ce oferă nou azi literatura rusă, cea care în trecut a dat lumii opere de valoare şi nume mari.
– Citesc mult în limba rusă şi urmăresc cu atenţie ce se petrece acolo, chiar dacă după ’90 au trecut printr-o criză majoră. Am citit şi cartea mea, care este tradusă de un foarte bun scriitor şi traducător rus, Oleg Panfil. Este un mare noroc să ai un bun traducător, un fin cunoscător al limbii române şi, fireşte, al limbii ruse actuale. În ce priveşte literatura rusă, ea este foarte bine poziţionată şi acolo se produce foarte multă literatură. Există multă maculatură, însă, şi multă literatură de calitate care se traduce şi în alte limbi. Literatura rusă s-a impus demult ca fiind o literatură mare şi acum încearcă să-şi păstreze acest prestigiu. În acest moment, în Europa este una din cele mai semnificative literaturi, ne place sau nu ne place nouă.
– Cum a fost primită cartea ta la Moscova? Şi cum e cu complexul în faţa “fratelui mai mare”, îl resimţi uneori?
– E prematur să vorbim despre receptare, căci abia a ieşit şi e nevoie de un timp mai lung, însă primele reacţii sunt pozitive. Lor le-a plăcut ironia şi umorul din carte şi nu-i deranjează elementele nostalgice care, de fapt, sunt nişte nuanţe normale, când priveşti în urmă, spre copilărie şi adolescenţă. În ce priveşte “fratele mai mare” cred că în zona intelectuală nu funcţionează. Acesta este un concept politic, iar lumea intelectuală este foarte relaxată şi acest complex există mai degrabă în mintea noastră decât în a lor. Intelectualii ruşi sunt nişte oameni foarte normali, dispuşi să dialogheze şi chiar mult mai curioşi decât credem noi. Eu personal m-am simţit excelent în mijlocul lor şi am legat o mulţime de prietenii şi relaţii. Sper să le fructific în timp. De exemplu, pregatesc acum o antologie de literatură română care va apărea la Moscova anul viitor sper.
– Moscova şi Bucureşti sunt două capitale opuse şi, totodată, cruciale pentru Republica Moldova. Nu e derutant pentru tine acest lucru? Să trăieşti la Bucuresti, să activezi la o editură prestigioasă, să fii citit acolo şi să priveşti spre Moscova?
– Moscova şi Bucureşti sunt oraşe din lumi diferite. După Moscova Bucureştiul pare mic, liniştit şi drăgălaş. Moscova este oraşul unui fost mare imperiu şi a unei ţări pline de resusre naturale. Asta se simte peste tot în Moscova. Se vede că toată bogăţia Rusiei se adună acolo. E un oraş cu multe paradoxuri şi care te şochează deseori. Republica Moldova este dependentă într-un fel sau altul de cele două ţări şi nu poate să nu ţină cont de ce se întâmplă la Moscova sau la Bucureşti, căci acest lucru e dictat de poziţia geografică, economică şi culturală a Basarabiei.
– Cu ce te mai ocupi?
– Lucrez la editura Polirom în claitate de consilier editorial şi scriu în „România Liberă”, „Hot News”, „Suplimentul de cultură”, „Esquire”, „Noua literatură”. Acum lucrez la câteva proiecte personale care sper să apara la anul. E vorba de câteva cărţi la care lucrez. Sper ca anul viitor să ies cu ceva nou şi intrigant. Dar veţi afla despre ce e vorba la momentul potrivit.
– Îţi mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră şi îţi dorim mult succes.
Aventurile lui Ernu la Moscova 1
Inainte de a citi discutia cu Rogozanu iata citeva piese pe comtext moskovit actual: Billi`s band, Rammstein and Tatu si o Moskova in noapte… poate nu e chiar asa, dar totusi…
Aventurile lui Ernu la Moscova. De la citit in metrou, la vodca din geanta de la Prada
3 Decembrie, 2007 (20:23) | comentarii media | de Costi Rogozanu
Am vorbit cu amicul meu Vasile Ernu despre aventura de la Moscova. Ernu este autorul cartii “Nascut in URSS”, una dintre cele mai bune in ultimii ani, o carte aparte mai ales prin atitudine, prin forta de “contrariere”, venita cumva in rasparul jocului de-a asumarea trecutului communist in care se tot exerseaza anemic intelectualii de pe la noi. Cartea i-a fost tradusa in ruseste si lansata la Moscova. Vasile mi-a povestit si cite ceva despre locurile “interzise” din capitala Rusiei.
Mai intii, spune-mi cu cine te-ai lansat. cine-s oamenii aia? sint angajati politic? sint nostalgici? au votat cu Putin?
Pentru mine a fost important sa apar in Rusia pentru ca este o cultura la care tin mult si din a carei traditie ma revendic partial, iar limba rusa este a doua mea limba. De asemenea, important e faptul ca am fost editat de o editura prestigioasa si bine pozitionata care a scos autori importanti precum Sorokin, Limonov, Prohorov etc. De asemenea este important faptul ca un scriitor de limba romana este tradus in Rusia. Din cunostintele mele in limba rusa nu a mai fost tradus, din pacate, mai nimeni dupa 90.
Invitatii care au participat la dezbaterea organizata de editura Ad MArginem „Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice”, sint din diverse domenii si de factura diferita. De exemplu Ekaterina Degot este unul din cei mai cunoscuti critici de arta care activeaza in Rusia si peste hotare si in a carui mod de cindire ma regasesc. Lev Danilkin este numit “criticul noii generatii”, iar Mihail Elizarov este un scriitr din noul val care este foarte bine cotat si locuieste cind in Berlin, cind in Moscova. Insa l-am avut invitat si pe unul dintre cei mai controversati scriitori, Alexandr Prohanov, care alaturi de Limonov fac o nota aparte in lumea literara rusa. Sint un soi de scriitori ce vin pe linia anarhismului rus combinat cu un anumit slavofilism straniu. Sint genul de scritori de sec 19 care pun la bataie totul pentru ideile lor. Noi nu avem astfel de scritori de aceea e greu de inteles astfel de fenomene. Eu sint distant fata de astfel de scriitori radicali insa mi se par niste fenomene interesante si foarte fecunde.
Cum e tirgul de carte acolo. Ce-ai vazut misto, daca ai vazut.
Rusilor in general le plac evenimentele grandioase, proiecte mari, totul trebuie sa fie impunator si plin de glamour. Tirgul insa e lipsit de astfel de pretentii. E un tirg obisnuit care seamana cu tirgurile noastre de carte, este axat ca si la noi pe vinzare si este si un loc in care se intilnesc scriitorii, cititorii si editori.
Pentru mine a fost foarte important faptul ca am cunoscut o multime de scriitori, editori si critici, adica am intrat intr-o anumita masura in reteaua lor informationala. Ei nu stiu mai nimic despre Romania si literatura romana insa sint curiosi asa ca astfel de conexiuni pot ajuta patrunderea unor autori romani pe piatza rusa. De exemplu am negociat aparitia unei antologii a prozei tinere din Romania. Poate fi un prim pas.
Sint mai scumpe cartile, mai ieftine, se poarta eseul?
Cartile in rusia au un tiraj mult mult mai mare fireste si sint ceva mai ieftine. M-am intors cu o geana plina cu 70 de carti dintre care majoritatea cartonate. Spre fericirea mea cei care au comentat au fost cei care mi/au cintarit bagajul asa ca am platit doar diferenta de greutate. FSB nu a comentat nimic, deci “democratia suverana” a lui Putin inca e suportabila, desi nu se stie pina cind.
Iar despre eseu pot spune ca anul asta a fost anul eseului dupa mult timp. Cele citeva premii importante care se acorda in Rusia pentru literatura anul asta s-au acordat unor carti de eseu.
Acolo mai faci nota discordanta ca aici, propunind nostalgia calma si ironica asupra trecutului totalitar?
Mai intii, trebuie spus ca literatura rusa are abordari mult mai variate decit la noi. In al doilea rind, abordarile radicale nu mai uimesc pe nimeni caci acolo traditia in acest domeniu tine de citeva secole. In al treilea rind, acolo nu exista o ruptura atit de mare intre comunisti si anticomunisti. Comunismul pentru ei este o perioada istorica tot asa cum a fost perioada tarista. Stalin sta bine mersi alaturi de Lenin si Petru cel Mare sau Ekaterina a 2a. Sint produsul lor istoric cu bunele si relele sale. Asa ca abordarea mea nostalgico-ironica nu ii mira sau ii deranjeaza din cite imi dau eu seama. Se pare ca le place acest gen de perspectiva si mai ales genul de umor pe care-l folosesc. E de vazut insa ce va scrie critica despre ea. Totusi, pe coperta cartii scrie “scriitor roman” si nu prea stiu unde sa ma incadreze. Ei stiu despre Eliade, Cioran, Ionesco foarte multe insa acestia sint ratati ca scriitori francezi, fiind tradusi din franceza. In rest, lipsim cu desavirsire din cimpul lor informational.
Povesteste-mi despre partea nevazuta si neintelectuala a calatoriei. Cine te-a invitat, ai fost tinut in puf si in baruri scumpe. Zi-mi cel mai socant lucru pe care ar putea sa-l descopere un roman acolo.
Am avut norocul sa fiu lasat pe mina a 2 pr-itze care lucreaza atit pentru diverse edituri cit si pentru reviste importante glossy din Rusia. Asa ca am avut un program din care trebuia sa selectez evenimente si petreceri. In 5 zile am mers la cite cel putzin 3 evenimente si in 2-3 localuri pe seara. Pe mine ma intereseaza sa cunosc oameni din diverse paturi sociale si sa pot discuta cu ei ca sa intzeleg mai bine ce se perece acolo. E un material documentar foarte important si util. E socant sa intri intr-un club de pe Rubliovka, poate unul din cele mai scumpe din lume, si sa vezi cum se distreaza si comporta oameni cu averi fabuloase; sa vezi artistii care se invirt in jurul acestor oameni. Aici nu poti intra si trece “face controlul” care este mult mai dur decit in orice structura inchisa decit daca esti din acea clasa sau esti invitat de unul din acei oameni.
De asemenea e interesant sa vezi noua lor burghezie, diverse grupari intelectuale, de la neoliberali de tip american pina la anarhisti si fundamentalisti radicali.
Un roman poate descoperi o multime de lucruri socante: de la faptul ca metroul vine in cel mult 2 minute si ca toata lumea citeste in metrou, pina la faptul ca o rusoaica din lumea buna poate cobori din bentley si din geanta ei luata de la Prada poate bea votka in plina strada.
Moscova pariaza pe Vasile Ernu – Nascut in URSS in limba rusa
(citeva melodii si imagini pentru cunoscatori)
Miercuri, 28 noiembrie, la ora 17.00, se lanseaza varianta in limba rusa a cartii lui Vasile Ernu, Nascut in URSS, aparuta la Polirom in 2006, in colectia ?Ego-grafii?. Lansarea va avea loc in cadrul Tirgului International de carte de la Moscova, desfasurat in perioada 28 noiembrie-2 decembrie 2007. Cu aceasta ocazie este organizata o masa rotunda pe tema ?Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice?.
Intilnirea va fi moderata de filosoful Alexandr Ivanov, director al Editurii Ad Marginem. La eveniment vor participa: Vasile Ernu, autorul volumului Nascut in URSS, criticul de arta Ekaterina Degoti, redactorul revistei Moscow Art, Viktor Misiano, criticul literar Lev Danilkin si scriitorii Alexandr Prohanov, A. Zamostjanov si Mihail Elizarov.
Vasile Ernu a debutat cu volumul Nascut in URSS (Polirom, 2006). Cartea a fost nominalizata la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observatorul cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al revistei Romania literara si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Controversata carte Nascut in URSS / Ðîæäåííûé â ÑÑÑÐ a fost publicata de prestigioasa editura rusa Ad Marginem, in traducerea scriitorului rus Oleg Panfil, un fin cunoscator al limbii romane.
Editura Ad Marginem a editat unii dintre cei mai faimosi scriitori rusi de dupa ’90: Vladimir Sorokin, Iury Mamleev, Eduard Limonov, Baian Sireanov, Alexandr Prohorov. Tot Editura Ad Marginem este cea care a tradus in limba rusa ginditori precum J.Derrida, M.Foucault, G.Deleuze, S.Zizek.
E o carte excelenta despre comunism, despre acea epoca nebuna si falsa. Mie imi place acea epoca falsa pentru ca aceasta este epoca mea falsa si este epoca parintilor mei. E o epoca pe care trebuie sa ne-o asumam si pe care trebuie sa o intelegem, iar cartea nu trateaza o problema banala de nostalgie, ci este mult mai mult. Poate noi priviti de afara aratam monstruos, insa va place sau nu va place, noi dispunem de o mare literatura si rezistam cu ajutorul ei, iar Vasile Ernu e unul de-al nostru asa ca trebuie sa fie prezent aici. (Alexandr Ivanov directorul editurii Ad Mareginem si cunoscut filosof rus)
Ce-ar fi literatura fara kakania?
(Seria Epistolarul de la Hanu lui Manuc continua. Textul integral poate fi citit in Suplimentul de culutura la adresa http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=153&cat=17 )
Epistola ta m-a prins in plin “exil” la Tescani. De data aceasta insa, am ales varianta leninista a exilului, adica pe bani elvetieni. Am “suferit” alaturi de tovarasul Cezar Paul-Badescu, departe de munca functionareasca pe care am ironizat-o involuntar in epistola precedenta. Asa ca iertare si vorba poetului: “Nu trageti tovarasi, nu trageti!”.
Draga Bogdane, Recunosc ca am gresit cind am luat in deridere aceasta specie atit de hulita si damnata.
Privind mai atent inspre literatura din punctul de vedere al apostrofarii tale, imi dau seama ca daca am scoate specia functionarului si birocratului din carti, ar disparea jumatate din literatura universala. Kafka si Gogol s-ar evapora intr-o clipita, iar literatura germana si cea rusa, care-i atribuie atita cerneala si hirtie, s-ar imputina si ar deveni foarte sarace. Ce-ar fi literatura fara kakania? Daca functionarul ar disparea din literatura rusa, iti garantez ca umorul si ironia unui Gogol, Bulgakov ori Cehov, sau ale unor Ilf, Petrov si Zoscenko ar avea de suferit substantial. Ma bucur ca ai dedicat un elogiu functionarului, acest Don Quijote al literaturii clasice si moderne.
Asa ca sa nu dea Dumnezeu sa rostim vreodata cele doua blesteme/injuraturi rusesti atribuite acestei specii: “Sa dea Dumnezeu sa traiesti dintr-o singura leafa!” sau “Ia mai du-te tu in contabilitate!”. Cred ca fiecare cetatean cinstit care a gustat din suferintele si bucuriile functionarului intelege perfect aceste mesaje.
7 noiembrie – 90 de ani de la Revolutie
Cine nu a uitat inca…. un mic filmulet…
Intelectualii lui Putin
Text aparut in Romania libera + un film despre Maiakovski
In Rusia tarista se spune ca era un rabin foarte intelept care stia sa dea cele mai ingenioase binecuvantari chiar si-n vremuri de restriste. Odata, un evreu mai carcotas, care scapase cu putin noroc de pogromurile din acea perioada, l-a intrebat pe rabin daca el are o binecuvantare pentru tar. Da, fireste ca am, a spus rabinul dupa ce s-a gandit cateva clipe: sa-l tina Dumnezeu cat mai departe de noi.
Dupa un secol XX nebun, dupa experiente tragice, in care Rusia si mutantul sau URSS au fost implicati in aceasta istorie dura, multi au invatat lectia rabinului si toti repeta la unison: sa-l(i) tina Dumnezeu cat mai departe de noi. Timpurile s-au schimbat, au venit transformari majore, insa reflectia si judecata au ramas. Aceasta judecata o stie foarte bine si intelectualitatea rusa: fata de putere e bine sa te tii la distanta. Puterea, de care intelectualul a fost mereu fascinat, odata criticata, iti poate aduce necazuri destul de neplacute, iar rusii au o istorie foarte bogata la acest capitol. Puterea insa mai poate aduce si mari privilegii o data ce ea e aservita, iar acest lucru il stiu foarte bine si intelectualii rusi, dar si puterea de la Kremlin.
Dupa caderea comunismului, intelectualii au rasuflat usurati, caci “raul” a fost lichidat, asa ca s-au apucat fiecare de munca lui. Treptat, insa, au observat ca libertatea si independenta pentru care au luptat atat nu pot fi mentinute atat de usor. Pe zi ce trece, politicul a inceput sa controleze la fel de bine totul, pozitiile se dau pe diverse servicii, iar presa a inceput sa fie controlata fie de stat, fie de oligarhii care sunt mana-n mana cu liderii de la Kremlin. Mecanismul a devenit simplu: slujesti puterea, si onorurile financiare si pozitiile bine plasate vin de la sine. Cu cat discursul de lauda la adresa presedintelui e mai lung, cu atat postul e mai mare. Intelectualii mai carcotasi au inceput sa-si puna o intrebare simpla: despre ce libertate vorbim? Sa nu uitam niciodata ca si libertatea are un pret, uneori il platesti, alteori il ceri: se schimba sistemele, insa compromisurile raman aceleasi.
In ciuda acestui fapt, in ultima perioada se observa o schimbare importanta: intelectualitatea i-a devenit inutila puterii. Noua burghezie, care include, fireste, si clasa politica, a inteles ca nu mai are nevoie de intelectualitate decat sub forma unui decor. Paradoxul cinic al situatiei intelighentiei din Rusia, dar valabil si la noi, e faptul ca partidul-stat impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, pe cand burghezia pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei. Partidul-stat avea nevoie de intelectual – de aceea i-a acordat un rol privilegiat – fiindca el era cel care putea produce propaganda (sau antipropaganda) si putea sa contribuie la crearea statului modern, fie el si de factura comunista. In noul context istoric, masinaria propagandei si a dezvoltarii statului este preluata de tehnologiile mass-media si oamenii-cheie sunt specialistii, tehnocratii, domenii in care intelectualul poate juca cel mult un rol marginal. In ciuda acestui fapt, Rusia trece printr-o perioada de inrolare a intelectualilor de partea presedintelui Putin cum nu s-a mai vazut de mult.
Din fericire, insa, Rusia nu a dus niciodata lipsa de intelectuali “nebuni” care sa se opuna oricarei forme de control si represiune. Ei au existat si in perioada monarhista, care era un regim dur si o Ohrana care controla totul, dar si in sistemul comunist si, in mod special, in perioada stalinista. Ei au ramas la fel si in sistemul politico-oligarhic al actualei puteri. In toate aceste vremuri de restriste, de control si represiune politica sau economica, s-au gasit voci radicale care s-au opus sistemului. Rusia actuala dispune de un Vladimir Sorokin care scrie o carte, “Galuboe salo”/”Grasimea albastra”, care acum cativa ani a fost arsa in Piata Rosie de o grupare extremista. Cativa ani in urma, un grup de artisti organizeaza o expozitie “Atentie religia!”, in care deconstruiesc raportul Bisericii cu Statul. Expozitia starneste o reactie viscerala si este vandalizata de un grup e “necunoscti”. Cei care sunt chemati in justitie sunt, fireste, organizatorii, si condamnati pentru “instigare la ura”. In Rusia actuala, poti intalni un Viktor Erofeev care il provoaca la “Duel” (emisiune TV in direct, caci legea interzice duelul clasic) pe faimosul regizor Nikita Mihalkov, care tocmai a facut un film de propaganda dedicat “prietenului” Vladimir Putin. Atat timp cat exista intelectuali care risca mult si-si asuma un discurs critic fata de putere, oricare ar fi ea, inseamna ca inca nu e totul pierdut.
Vasile Ernu este scriitor nascut in URSS
Incotro se indreapta tarul Putin?
text aparut in Romania Libera, Vineri, 19 Octombrie 2007
In ultima perioada, in Rusia si nu numai, se discuta, se analizeaza si se cauta un raspuns la intrebarea: cine va fi urmasul lui Putin? Daca pentru politicienii occidentali este o intrebare care impune un raspuns ce tine mai degraba de nevoia de a-si crea o strategie prealabila in raport cu noua putere de la Kremlin, la rusi ea a devenit o intrebare pe care si-o pun nu numai politicienii si expertii, ci si cetatenii de rand. Putin, la randul sau, face miscari tot mai imprevizibile, insa care maresc campurile de actiune si de posibilitati ale lui Putin. Daca initial a numit un premier “slab”, care conform traditiei e un succesor posibil al sau, acum, se anunta in alegerile care vin, cap de afis pe lista unui partid.
De ce aceasta intrebare obsedeaza pe toata lumea in Rusia, de la ultimul mujic din beraria garii pana la oligarhii care arunca cu bani in stanga si dreapta? Din cel putin doua motive simple, dar foarte importante pentru Rusia actuala. In primul rand, Putin a reusit (sau cel putin asa este considerat de opinia publica) sa scoata tara din criza si haosul anilor ’90. Pentru Rusia, anii ’90 au devenit un adevarat cosmar si aceasta perioada a inceput sa fie considerata “cea mai mare catastrofa” de la al doilea razboi mondial incoace. Putin este cel care a stopat aceasta cadere si a adus o stabilitate sociala relativa, o crestere economica simtita tot mai mult si o bruma de “demnitate” in politica externa a unei foste superputeri. In acest moment, oligarhii si oamenii de afacere stiu care-s regulile jocului, iar populatia resimte o protectie ceva mai sporita, o crestere economica avand un parcurs ascendent si o alimentare a orgoliului imperial sifonat rau in anii ’90. Iar plecarea lui Putin este privita cu anumita teama si neincredere. Plecarea “tarului” de la Kremlin deschide posibilitatea unei reveniri la anii ’90, pe care nimeni nu si-i doreste. Aceasta suspiciune si temere este deseori receptata si de catre multi experti straini care atentioneaza ca “Rusia fara Putin” poate deveni mult mai periculoasa. Dupa atatia ani de “colaborare” cu lumea occidentala, Putin a devenit unul “de-al nostru”, care joaca dupa regulile “noastre”, dar care din cand in cand isi arata “specificul national” al “democratiei suverane”.
In al doilea rand, aici structura puterii a luat in anii de guvernare din perioada Putin o forma specifica, iar aceasta, o data cu plecarea lui de la Kremlin, ridica anumite probleme. In aceasta perioada, si mai ales in ultimii ani, Putin a reusit sa acumuleze si sa centralizeze un numar tot mai mare de parghii ale puterii. In aceasta “democratie suverana”, cum o numeste el, sau autocratie, cum o numesc mai ales specialistii straini, Putin a devenit un soi de tar. si, cum mai toata lumea occidentala a trecut prin experienta monarhica, stie foarte bine ca aproape intotdeauna succesiunea la tron este precedata de o criza politica sau de o framantare interna a celor care au un rol in aceasta succesiune. Ceea ce mai stim e faptul ca o tara poate sa-si trimita un tar la “pensie”, insa nu poate fi niciodata guvernata de doi tari, asa ca Putin si Rusia trebuie sa gaseasca o solutie viabila pentru aceasta problema a modului de succesiune la putere.
Expertii intorc problema pe toate partile si cauta diverse variante. Lucrul cu care cad toti de acord e faptul ca Putin va pleca oficial de la putere, insa tot ei sustin ca el va cauta sa gaseasca o solutie pentru a ramane la carma statului. Ei bine, aici lucrurile se complica substantial, caci pentru echilibrul diverselor structuri ale puterii sunt foarte importante solutiile care vor fi alese. Cum poti pastra puterea si dupa ce ai plecat de la presedintie? Din experienta politicii mondiale putem avea diferite modele. De exemplu, poti alege calea lui Augusto Pinochet: dupa plecarea de la presedintie, pastrezi puterea militara, care devine mai puternica decat celelalte structuri ale statului. O alta varianta de conducere este cea practicata in Iran. Aici sunt doua functii importante ale puterii: presedintele ales in mod popular si un lider suprem ales de un comitet de experti. Cel din urma are puterea de a conduce armata, sa declare razboi sau sa faca pace si chiar sa demita presedintii alesi democratic. Presedintele este aici subordonat acestui “padisah neincoronat”.
Expertii sustin ca Putin poate gasi o multime de cai pentru a ramane “in cartile” puterii. Insa acest lucru nu rezolva lucrurile pe termen lung, caci gasirea unor solutii obscure nu arata decat faptul ca sistemul politic rusesc are nevoie de o reforma serioasa, care ar trebui in primul rand sa redefineasca forma de instituire a puterilor in stat, precum si a regulilor de joc dintre acestea.
« go back — keep looking »