Cum se comporta autoritatile cind un copac ti-a strivit masina
(un text aparut pe hotnews. pe bune asa s-a intimplat … si ar fi mai multe de spus. vad ca la comentarii pe hotnews unii ma freaca cu Asigurarea. Uf, ce sa zic: asigurarea e asigurare iar institutiile statului ramin cum le stim. Dar sa nu disperam… mai bine un Horoniko Orkestra…)
In Est, cel mai mare dusman al institutiilor statului este natura. Dusmanul declarat al acestora. Am uneori impresia ca scopul ei principal, cel putin in Est, si in mod special in Romania, e sa „faca de tot rahatul” (scuzati-mi expresia) institutiile statului.
De data aceasta natura s-a folosit de o furtuna, luindu-ma de martor si incercind sa-mi arate (a cita oara!) ca institutiile pentru care platim impozite la greu, sint total ineficiente. Iata o aventura nemiloasa din scumpul nostru Bucuresti.
Ora 0.12 minute (29 mai). Cel putin in sectorul 1, unde locuiesc, pe Bd. Mihalache, pe linistita alee, de vis-a-vis de „Ciuperca”, in acel moment era furtuna. Aud un zgomot ciudat, ies pe balcon si, semi-adormit, vad cum se prabuseste un copac imens peste propria mea masina. Recunosc ca e o priveliste spectaculoasa, mai ales ca era „live, de la fata locului”. Dar stiti cum e: cind e masina ta „realitatea” nu mai e ca la stirile de la ora 5.
Exista in Bucuresti un spirit aparte cind e vorba de solidaritate ad hoc. In citeva minute s-a strins lume, majoritatea vecini. Mai intai, fireste ca si-au mutat masinile cit mai departe de locul dezastrului, ceea ce era si normal, dupa care s-a trecut la fapte. Eu ca un om educat pe la rusi, am pus o intrebare grea: „Ce-i de facut?”. Impreuna cu „comitetul de stare de urgenta” incropit pe loc am conchis: cind natura vitrega te pune la grea incercare, tu, cetatean cinstit, care ai o singura slabiciune, aceea de a respecta codul penal si de a plati taxele fiscale la timp, trebuie sa pui si tu, la rindul tau, la grea incercare vigilentele institutii ale statului.
Zis si facut. Am sunat la 112. Mi s-a raspuns dupa un sir interminabil de apeluri. Dar important e ca mi s-a raspuns. Am raportat laconic, mai degraba amuzat de situatie decit impacientat: masina strivita de un copac… fara victime. Mi s-a raspuns la fel de scurt: „vom trimite un echipaj de politie si pompieri”. Dupa o lunga asteptare in care vecinii analizau de zor situatia si riscurile aferente, am primit un telefon in care eram intrebat ceva de genul „cum ajungem la adresa cu pricina ca nu gasim locul?”.
Era politia de sector (sectia 4), deci din zona, cu un echipaj de la descarcerare. Odata ajunsi, au constatat faptul s-au invirtit si cam atit. I-am intrebat daca nu fac un proces verbal, o constatare, ca daca tot traim intr-un stat modern si ne bazam pe hirtii, „vreau si eu una”, ca nu se stie cind am nevoie. Pina la urma si-au notat numele „propritarului” si, foarte important, data de nastere dupa care mi s-a explicat ca procesul verbal e doar pentru uz intern. „Daca ar fi fost o frauda, un caz penal, era altceva”, dar in cazul asta nu au ce face. „Si cum imi recuperez pagubele?” am intrebat eu in naivitatea mea.
„Pai pentru asta trebuie sa vina cei de la accidente sa va dea un act”. I-am rugat frumos sa-i anunte si sa vina sa constate „accidentul”. Dupa un timp raspunsul vine sec: „In cazul dumneavoastra, nefiind victime, ei nu se deplaseaza la fata locului, va trebui sa duceti masina pina acolo”. M-am uitat spre masina lipita de pamint, indoita rau, cu parprizul sarit, si am ris amar. Nu cred ca aceasta masina se va mai misca singura din loc. Am mai aflat, tot de la politie, ca pozele facute de mine nu pot fi luate ca proba. Era sa uit: au mai venit si cei de la Criminalistica, au fotografiat, si-au notat si ei numele si data nasterii, dar m-au anuntat ca pozele facute de ei nu pot avea relevanta in cazul dat. Era un echipaj „aflat in treaba”.
Asta a fost doar inceputul. Trebuia sa apara si institutia care raspunde de administratia domeniului public, faimosul ADP si care tine de administratia locala. Din spusele politistilor am aflat ca „ADP va rezolva totul”. Vor constata si imi vor da un act iar apoi vor „debarasa” copacul. Apropos, pentru copacul cu pricina se depusese cerere de taiere cu vreo patru ani in urma. (Toti vecinii stiau asta, cu exceptia mea care imi parcam masina sub copac). Vara trecuta, cei de la ADP au taiat tot ce le-a stat in cale, cu exceptia crengilor uscate si a acestui copac
In sfirsit , dupa vreo trei ore, au aparut cei de la ADP, salvatorii in care imi pusesem speranta. Comicul ajunsese deja grotesc. In fata aveam un tractor, din „ala” de care vedeti pe strada tot mai rar iar echipajul era pe masura: patru persoane care cu greu te puteau convinge ca pot tine o „drujba” in mina, ca de pix si acte ce sa zic. „Noi nu dam domle nici un act, noi doar taiem copacul si oricum sintem singurul echipaj in tot sectorul.” Mi-am dat seama ca ideea cu „recuperarea pagubei” e o iluzie si ca e mai bine sa merg sa ma culc. Pe la ora 4 au inceput sa zbirniie „drujbele”. Dimineata am iesit sa constat rezultatul. Copacul este taiat doar pina in dreptul masinii care inca mai zace sub trunchiul cazut.
Ar mai trebui sa trag concluzii, dar oare mai e de spus ceva? Daca, in plina campanie electorala, cint toti candidatii isi umfla muschii, institutiile functioneaza in halul asta, ce se intimpla in restul anului? Duminica imi propusesem sa merg la alegeri dar cind ma gindesc ca mai intii trebuie sa trec pe linga masina facuta zob, sa vad trunchiul inca prabusit peste ea, eu neavind nici o „dovada oficiala” in buzunar, parca intrebarea „eu cu cine votez?” nu-si mai are nici un sens.
Moscova – ghid de utilizare pentru microbisti si nu numai
(text aparut pe HotNews.ro + Billy’s Band care se asculta prin cluburile din moscova… )
Mi-am propus sa nu scriu niciodata despre fotbal. In Romania, din pacate, stirile despre sport sint reduse la stiri despre fotbal si de la Catalin Tolontan la Radu Cosasu, toti comenteaza (cind e vorba de sport), cu mici scapari, doar fotbalul. Vi-i imaginati pe cei doi comentind altceva decit fotbal in materie de sport? Eu da. Pe Cosasu comentind box si afirmind la o lovitura de K.O. a unui boxer „Iata critica ratiunii pure!” (fapt autentic si confirmat de R.C.), iar pe Tolontan comentind „in direct” un meci de sah.
Dar astfel de minuni nu se intimpla, caci prea multe „nimicuri” fotbalistice sint de comentat. Si eu admir fotbalul, dar nu voi vorbi despre el, ci despre Moscova, oras in care se joaca marea finala UEFA Champions League. Amicii care si-au luat bilete ma tot intreaba „cum e la Moscova?” Si eu le spun de fiecare data ca „Moscova poate fi de foarte multe feluri”, asa ca sa fie pregatiti. Pentru ei am intocmit un ghid minimal de utilizare a orasului. El suna in felul urmator (varianta scurta).
Aeroportul. Paradoxal, in ciuda faptului ca la Moscova totul e foarte mare, ba chiar imens, aeroportul e mic. Abia acum se construieste ceva de proportii. Atentie la birocratie. A nu se vorbi in plus si fara noima. A nu se glumi. Birocratia rusa e „serioasa”, nu stie de gluma si ii place sa i se raspunda la intrebari exact si la subiect. Orice zimbet si cuvint in plus creeaza suspiciuni. E de preferat sa fiti un „om fara insusiri”. Asta e valabil doar pentru relatia cu birocratia statului. Politie, GULAG, Armata Rosie (pina si) Biserica sint intreprinderi de stat, deci serioase.
Drumul spre oras. Daca aveti bani, e preferabil taxiul. Pretul nu depaseste 50 euro. Negociati fara probleme, cu toate ca engleza nu e punctul tare a rusilor. Daca nu va grabiti, puteti lua autobuzul care va duce pina la prima statie de metrou (Recinoy Vogzal) si de acolo, cu metroul ajungeti in orice colt al Moscovei. Preturile la transportul in comun sint aproximativ ca ale noastre.
Metroul. E unul dintre cele mai bune si mai functionale metrouri din lume. Nu exagerez. Fiecare garnitura vine in maxim 2 minute si te duce oriunde in Moscova, fara a avea nevoie de mai mult de 2 schimbari. Circula cu o viteza destul de mare, insa cum capitala Rusiei are o raza de aproximativ 100 de km, poti avea nevoie de minim o ora pentru a o traversa. E bine sa aveti o harta a metroului cu voi si, va rog, exersati cititul literelor kirilice.
S-ar putea ca numele statiilor sa nu fie trecute si cu litere latine si pina veti buchisi statia „Ma-ya-ko-v-s-k-a-ya” sa o fi pierdut demult. Fiecare linie are o culoare. Schimbarea de pe o linie/culoare pe alta se face la orice intersectie de linie, ca mai in toate metrourile. Pentru a traversa mai usor orasul, folositi „kolitevaia”, linia maro care le uneste pe toate (http://engl.mosmetro.ru).
Taxi. Nu cautati firmele galbene sau alte soiuri de insemne ale taxiurilor. Ele sint aproape inexistente. Insa nu disperati, caci taxi in Moscova inseamna orice masina care se misca. Tehnica e simpla si sigura, indiferent daca e amiaza sau miez de noapte. Se iese in strada sau bulevard si se intinde mina. In maxim 2 minute se opreste o masina.
Spui adresa la care trebuie sa ajungi. El iti spune pretul. Tu reduci 30% din suma, el accepta si tu te urci, plecati si ajungeti la locul stabilit. Tarifele sint exacte (cu aproximatie, fireste), preturile nu foarte mari (aproximativ ca cele din Bucuresti), insa distantele la Moscova sint mari. Toti ma intreaba daca sint „sigure”. Si eu i-am intrebat pe amicii mei de la Moscova si ei au ris. Sint foarte sigure, caci „rusii rai nu merg cu taxiul”, dupa zice un nou proverb urban.
Stadionul. E la locul lui si ca in toate stadioanele de fotbal din lume, lucrurile se intimpla la fel. Totul e sa fii in galeria care trebuie.
Preturi si localuri. Cind moscovitii va spun ca ceva e scump, trebuie sa se traduca prin „enorm, enorm de scump”. Mare atentie la crismele si restaurantele pe care le vizitati! A se comanda numai dupa un studiu amanuntit al „meniului” si mai ales al preturilor. Nu comandati fara a sti cit costa, caci puteti avea mari surpize. Nu mergeti in localurile „elitnnie” (de elita), caci acest termen nu mai desemneaza ceva cultural, ci economic. Inseamna ceva enorm de scump.
Daca va „temeti” de rusi, mergeti in localurile pentru „expati” (strainii, occidentali de regula). Astfel de localuri sint multe si se vorbeste numai in engleza si germana. Dar si ele sint destul de scumpe. Recomand bucataria caucaziana (georgieni, azeri sau armeni) sau uzbeca. Din bucatarie rusa recomand „blini” (clatite care pot fi umplute cu orice, mai ales cu icre rosii pentru atmosfera) si „pilimeni” (un soi de coltunasi care pot fi umpluti cu orice).
Pe strada, a se minca obligatoriu „kartoska” (cartofi copti si umpluti cu tot soiul de ingrediente), care sint la tot pasul. Daca vreti sa vedeti lumea „glamour” a „noilor rusi”, vizitati localurile de pe „Rublyovka”. Insa va trebuie multi bani si chiar si asa, s-ar putea sa nu treceti „face control-ul”.
Nu va propuneti sa vizitati Kremlinul si Piata Rosie. Oricum veti trece pe acolo. In rest, puteti vizita orice va recomanda ghidurile turistice.
Brand-ul „roman” sau „Romania” s-ar putea sa nu va foloseasca la nimic. Spre deosebire de brand-uri precum „bulgar” „ungur” sau „ceh” care spun destul de mult pentru rusul de rind, brand-ul „roman” este, din pacate, nefunctional. Dar asta sa nu va descurajeze, caci e mai bine sa nu spuna nimic, decit sa spuna prea multe. In acest caz, folositi-l pe post de „brand exotic”.
Veti fi surprinsi de cit de curiosi pot fi rusii si ca nimic din ce erati convinsi ca „stiti” despre rusi nu e chiar asa. Prea des „brandul de tara” contine si o multime de prejudecati. Iar ultima gluma a lui Abramovici e tipic ruseasca (adresata echipei sale): „Oricum veti merge in Rusia, numai ca nu stiu inca daca la Moscova sau in Siberia”. Raspunsul il vom afla dupa meci.
Cind va veti intoarce acasa totul vi se va parea foarte mic, linistit si ieftin.
Cui ii este teama de Armata Rosie?
(text aparut pe HotNews.ro)
Zilele acestea are loc la Moscova marea schimbare: Putin da stafeta noului lider de la Kremlin, Medvedev, iar el trece in functia de prim-ministru. Ca evenimentul sa fie bine punctat, s-a apelat la o veche strategie a PR-ului sovetic, spectaculoasa si care merge la inimile rusilor. Acest eveniment nu este altul decit vechea parada militara de 9 mai, Ziua Victoriei (Armatei Rosii).
Dupa 18 ani de pauza, Rusia reia paradele militare in vechea traditie sovietica. Tehnica militara, de la tancuri, rachete, avioane si alte echipamente grele, care au lipsit de la editiile precedente de dupa caderea comunismului, isi vor face din nou aparitia in Piata Rosie. In ultimii ani, paradele aveau mai degraba un accent comemorativ, fapt pentru care isi cam pierdusera din spectaculozitate.
Pentru a nu ne aduce aminte de vremurile sovietice, Putin vine sa ne linisteasca: „Noi nu amenintam pe nimeni. Este o demonstratie a potentialului nostru in materie de aparare.“ Sincer, eu il cred pe cuvint. Aceste cuvinte spun de fapt ca demonstratia are un scop intern si nicidecum unul extern. Putin vrea sa produca un efect de imagine in primul rind pentru propriul sau popor, caci vechii dusmani, si in mod special, vechiul rival SUA cunosc foarte bine situatia armatei ruse.
Toate declaratiile alarmiste ale Pentagonului sint de fapt niste trucuri propagandistice vechi, ca si trucurile de imagine ale Kremlinului, de altfel.
Am citit zilele acestea citeva rapoarte ale Institutului rusesc pentru strategie nationala si datele pe care le furnizeaza in legatura cu armata rusa. Situatia este destul de sumbra. Oricit de optimisti ar fi analistii din domeniu concluziile referitoare la realitatea armatei ruse sint similare: situatia actuala a armatei ruse este dezastruoasa. Fireste ca aceasta analiza e facuta mereu prin comparatie fata de perioada de glorie a Armatei Rosii, cind bugetul pentru inarmare era aproape nelimitat.
Nu sint specialist si nu as putea sa explic toate datele tehnice din limbajul militar codificat, insa as incerca sa dau citeva detalii care spun enorm de mult despre situatia actuala a armatei ruse. Totul se reduce la doua probleme mari si late.
Prima este legata de resursele umane calificate, capitol la care rusii se pare ca au stat destul de bine intr-o anumita perioada. A doua problema e legata de situatia tehnicii de razboi. Daca e sa sintetizez, problema resurselor umane, a cadrelor militare calificate, ea se reduce, la doua fenomene: pe de o parte, armata a trecut printr-un proces major de “imbatrinire”, iar pe de alta parte, noile cadre au nevoie de un timp mult mai lung de calificare decit faimoasa generatie a “generalilor anilor ’70”.
De exemplu, 80% din aviatorii de clasa 1 au intre 40 si 45 de ani, ceea ce inseamna ca sint in pragul pensionarii. In anii ’80 ajungeai aviator clasa 1 la virsta de 28-29 de ani, pe cind astazi, abia la 35-37 de ani. Deasemenea, un alt fenomen important este plecarea in sectorul privat a unui numar destul de mare de specialisti de prim rang din armata.
La al doilea capitol, cel tehnologic, lucrurile nu stau mai incurajator. Aici se pare ca situatia, cel putin din punct de vedere statistic, pare si mai dezastruoasa (cel putin pina in anii 2004 cind s-a inceput reabilitarea armatei prin cresterea bugetului).
Sa dau doar citeva exemple: din dispozitivul de 1.800 de avioane de lupta, 1.200 au nevoie de reparatii capitale. Majoritatea avioanelor care ne sint prezentate azi ca “mari” inovatii sint de fapt niste prototipuri din anii ‘80 sau modele vechi imbunatatite. Din cele 20.000 de tancuri existente, 9.000 sint nefunctionale. Situatia flotei este si mai tragica: pina in 2010, din cele 35 de vapoare de lupta (din zona oceanica), nu vor ramine functionale decit 10; iar din cele 30 de submarine ale flotei Marii Negre, nu au ramas decit 2 (din care unul este in reparatii de 8 ani). Cea mai puternica flota maritima a Rusiei, cea din Marea Nordului, a pierdut in decurs de 13 ani 50% din submarine si 80% din “kreisere”, iar potentialul ei de lupta s-a diminuat de cel putin 3 ori.
Analistii mai pesimisti pun problema intr-o maniera radicala: ce s-ar intimpla astazi daca Rusia ar fi invadata? De cine sa fie invadata? Pai fireste, de cei cu cel mai mare potential militar, adica de SUA si NATO. Raspunsul lor e simplu si destul de sumbru. In 1987, Moscova se afla la o distanta de 1.700 de km de primul obiectiv militar al NATO, astazi se afla la o distanta de 600 km si la 20 de minute de zbor.
Atunci, URSS putea riposta prin 2.500 de avioane de lupta, plus cele 600 de aparate de zbor ale aliatilor din Pactul de la Varsovia. Astazi, celor 2500 de aparate de zbor ale armatei NATO, i s-ar putea opune o armata de 600 de avioane rusesti, din care insa nu se stie cite ar putea sa isi ia zborul. E o situatie grava, fireste, pentru o tara care vrea sa se prezinte ca o superputere. Ar ramine totusi sa se apere cu singura arma, dar si aceea de productie sovietica, arma nucleara.
Dar la parada, Putin si Medvedev vor sta probabil cocotati pe Mausoleul lui Lenin, la fel ca si vechii lideri sovietici, salutind ruinele Armatei Rosii, prezentate poporului ca noua Armata Rusa. Cei doi insa stiu foarte bine ca acestea pot fi ultimele aparate de razboi daca economia Rusiei nu este pusa pe picioare. Poate de aceea noul proiect ambitios al Kremlinului este modernizarea economica a Rusiei.
Moscova, ca anexă a literaturii ruse
(text aparut in Adevarul literar si artistic 2008-05-07 + Bulat Okudjava cu al sau Ah Arbatul meu!)
Moscova este un oraş rusesc, o ştim cu toţii. Spre deosebire de Petersburg, o altă capitală a Rusiei, Moscova este un oraş mult mai rusesc. Petersburgul, poate primul oraş modern al Europei, căci întîi a fost gîndit şi planificat, după aceea construit, a fost un oraş-exil pentru nobilimea rusă.
A trebuit să curgă mult sînge pe Neva pentru ca oraşul să capete un autentic iz rusesc. Moscova este însă şi Rusia vechilor ţari, şi cea a lui Stalin, şi cea lui Putin.
De aceea, poate o frază cehoviană precum „să mergem la Moscova, la Moscova!” are o încărcătură atît de mare pentru ei, frază care ne-a molipsit şi pe noi, cei care locuim departe de ei şi ne hrănim din alte obsesii. În acelaşi timp e bine să ţinem cont şi de sfatul moscoviţilor care ne avertizează că „Moscova, totuşi, nu e Rusia.”
„Aici s-a bătut Esenin cu Maiakovski”
Deci, „La Moscova!” Unul dintre lucrurile care mă fascinează ori de cîte ori merg la Moscova şi hoinăresc cu amicii mei prin oraş e modul în care-şi povestesc oraşul apelînd la un soi de „istorie literară” a oraşului. Mai fiecare colţ şi clădire din vechiul oraş este legat de un scriitor semnificativ, un eveniment literar sau unul „fictiv” din literatură. „Aici a stat Alexandr Sergheevici Puşkin”, „Aici s-a bătut Esenin cu Maiakovski”, „Aici a locuit Ţvetaeva”, „Aici s-a duelat poetul X”, „Aici a fost găsit beat Venicika Erofeev” şi continuă aşa un şir de identificări geografico-literare încît ai impresia că Moscova este un spaţiu-anexă a literaturii ruse.
Acest lucru, de exemplu, nu l-am întîlnit niciodată în România. Cu excepţia Iaşiului, nicăieri aici nu se face atîta caz de „istoria literară” a oraşului. În România urbană există o raportare la literatură de o manieră anecdotică, de crîşmă. În spaţiul urban românesc, „istoria literară” a oraşului este mai degrabă folclorizată, în timp ce ruşii au un exces de zel în mitizarea ei. Acolo expresia „un poet este mai mult decît un poet” are un sens aparte. Locurile sînt ritualizate, fiecărui loc i se găseşte o poveste exemplară, „fondatoare” de mituri literare. Nici măcar maşinăria actuală de produs VIP-uri nu reuşeşte să ia faţa „Poetului”. Există ceva religios în acest raport.
Strada Arbat este un fel de Mecca a istoriei literare moscoviteÎnsă Mecca „istoriei literare” a oraşului Moscova este strada Arbat (Starîi Arbat) pe care poetul şi bardul Arbatului, Bulat Okudjava, o cîntă: „Ah, Arbatul meu, tu eşti Patria mea!” Strada datează din secolul XIV şi apare în letopiseţele Moscovei în cumplitul an 1492, cînd oraşul a ars din temelii. Numele de Arbat vine, după cum tălmăcesc specialiştii, de la cuvîntul arab „rabat”, cel care definea „periferia oraşului.”
Strada începe din spatele Kremlinului, fiind cîndva periferia oraşului Alb (cel care era înconjurat de zidurile Kremlinului). Începînd cu sec. XVII, strada devine cel mai important centru comercial şi treptat ajunge unul dintre cele mai atractive locuri din Moscova. Începînd cu anul 1908, pe aici începe să circule un tramvai, iar odată cu anii 1970 ea devine, aşa cum o ştim şi astăzi, o stradă pietonală. Strada a devenit locul de întîlnire a boemei moscovite, locul de promenadă a turiştilor străini şi chiar dacă în ultimii ani a căpătat un aer mai comercial, întîlneşti „istoria literară” a străzii la tot pasul.
Oraşul caselor memoriale
Orice moscovit cult îţi va arăta casa nr. 53 în care Puşkin a stat cu tînăra lui soţie şi în ciuda faptului că „a fost fericit, nu a scris nici un rînd”. În aceeaşi casă va urma povestea Mariei Ţvetaeva, care a închiriat un apartament pe motivul „că aici a stat Puşkin”. Nr. 53 mai este legat şi de Piotr Ceaikovski, dar şi de Vladimir Maiakovski sau Vsevolod Meyerhold. După casa nr. 53 va urma imediat povestea casei nr. 55, situată alături şi în care a stat „însăşi” Andrei Belîi.
Dacă ai noroc să ai un ghid, el nu va uita să-ţi arate casa nr. 9 unde a fost faimoasa cafenea „Arbatsky podval” în care nedespărţiţii Esenin şi Mariengof îşi făceau veacul şi din cînd în cînd îşi făcea apariţia „bluza galbenă” a lui Maiakovski. Fireşte ţi se vor arăta monumentele lui Puşkin şi Okudjava, ţi se va spune că despre Arbat au scris de la Tolstoi la Rîbakov, şi cu siguranţă ţi se va arăta fresca dedicată celui mai iubit erou underground, poet şi cîntăreţ rock, Viktor Ţoi. Acestea şi multe alte „aventuri” literare se pot „întîmpla” pe o mică stradă din Moscova, numită Arbat.
Vinni Puh Goes Visiting
un dese animat sovietic care a facut istorie…. Vinni Puh a devenit unul din eroii folclorului sovietic.
filmul este titrat in englezeste
De ce nu-i iubim pe rusi?
(text aparut pe HotNews.ro + piasa Smugleanka-moldovanka, care este una din cele mai faimoase piese din folclorul rus. Ceea ce e foarte interesant e faptul ca eroina centrala a citecului este o moldoveanca de care se indragosteste, fireste, partizanul rus. Asa am ajuns si noi in folclorul rus. Ne plac, nu ne plac rusii, dar de cintat stiu sa cinte. LA noi piesa a ajuns prin Zdob si zdub care e cintata in stilul lor)
De la Petru cel Mare incoace, Rusia are o mare obsesie: ce sa faca sa devina o tara cit mai europeana si, mai ales, cum sa-si impuna imaginea unei tari „normale” occidentale. S-au incercat foarte multe strategii de-a lungul istoriei, insa fara prea multi sorti de izbinda. Mai nou, Kremlinul aloca sume uriase, creeaza echipe de PR, strategi in comunicare si imagine, care incearca sa produca pentru mass-media occidentala o imagine a unei Rusii moderne si occidentale – insa rezultatul este nul.
Presa occidentala – ca si opinia publica occidentala – ramine cu aceeasi imagine proasta despre Rusia. Cliseele clasice create de-a lungul istoriei au devenit un soi de marca ce nu poate fi schimbata cu nimic. Rusii stiu asta foarte bine si mereu se tinguiesc cu fraza: „pe noi nimeni nu ne iubeste”.
Recent, citiva analisti de la Centrul de cercetare E-generator.ru au analizat presa britanica (The Independent, The Times, The Telegraph, The Observer, The Guardian) incercind sa vada cum este reflectata aici Rusia. Rezultatele nu au fost deloc incurajatoare.
Analizind peste 500 de articole legate de „lumea rusa” analistii au scos la iveala o serie de clisee care se intilnesc cu regularitate in presa britanica importanta cind este vorba de Rusia. Cuvinte precum „Rusia” si „rusii” nu sint doar cuvinte neutre, numele unei tari si a unei natiuni, ci sint cuvinte insotite de epitete foarte tari.
De exemplu, mai in toate textele despre Rusia apare cuvintul „barbar” („barbarii rusi”, „Rusia barbara”). Indiferent daca e vorba de cultura, civilizatie, istorie etc., britanicii ii privesc pe rusi ca pe niste barbari. De altfel, conceptul de „Rusia barbara” este foarte vechi in cultura europeana si bine intiparit in mentalul colectiv.
O alta trasatura atribuita Rusiei e cel de savage, salbatic. Cind nu sint „barbari”, Rusia sau rusii sint „salbatici”, urmat, fireste, de trasaturile specifice acestuia. (Lumea occidentala are o traditie milenara cu lumea „salbatica”, „salbatic” fiind mai tot ce nu este dupa chipul si asemanarea sa, si pe care a tinut mortis sa o civilizeze mai cu vorba, mai cu sabia).
Linga cuvinte precum Russian si Russia apare foarte des un alt epitet negativ, si anume „brutal”. Tot ce vine din Rusia este „brutal” (brutality), de la oameni si obiecte, pina la arhitectura. Titluri precum „Living with a brutal bear” (The Observer), ursul fiind simbolul Rusiei, poate fi citit in cele mai importante si serioase ziare londoneze.
Rusia si rusii au mai mereu un „comportament necuviincios” si prezinta un „pericol real”. Cind e vorba de „lumea rusa”, doi termeni sint mai mereu folositi: „gulag” si „vodka”. Foarte interesanta este interpretarea pe care o fac cei de la E-generator.ru textelor care se refera la Armata rosie (cu care au fost aliati) si armata fascista.
Rusii sint in primul rind „violatori”, dupa care urmeaza caracterizari precum „brutal, rape, atrocity”. In aceleasi articole, „armata fascista” este prezentata intr-o maniera neutra si nu se foloseste decit cuvintul „atrocity” in contextul general al razboiului.
Un bun amic rus, de la National Brands Index, care se ocupa in mod special cu dezvoltarea strategiilor pentru brand-ul de tara, sustine urmatoarea idee. Rusia este obisnuita sa fie cap de afis in mass-media occidentala, asa cum a fost mai tot secolul XX.
Cind in anii `90, in perioada „democrata”, Rusia a inceput sa se „normalizeze”, ea a disparut deodata din atentia mass-mediei occidentale. Acest lucru a pus pe jar Kremlinul. „Normalitatea” Rusiei, sustine el, nu vinde bine imaginea Rusiei. Ceea ce vinde extraordinar de bine este imaginea negativa a Rusiei, iar acest lucru este speculat de catre expertii de la Kremlin la maxim.
De exemplu, „cazul Litvinenko” a vindut enorm de bine. Deseori, imaginea negativa care vinde cu usurinta, bine utilizata de strategii de la Moscova, poate aduce mult mai multe avantaje decit imaginea unei „Rusii normale”.
Se pare ca amicul meu are dreptate. Insa aceasta idee se bazeaza si ea, din cite imi dau eu seama, pe un alt cliseu: o Rusie „autentica” este o Rusia „anormala” conform criteriilor occidentale. Practic, presa occcidentala primeste si vede ceea ce vrea sa primeasca si sa vada. Nimic nou sub soare.
Cum ar fi reactionat Stalin la Versetele satanice? (II)
(fragment. text aparut in Suplimentul de cultura. Textul integral poate fi citit la http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=175&cat=17 )
+ un excelent fragment din cea mai buna ecranizare a lui Bulgakov, Inima de ciine… titrat..
Ce intelege Stalin?
Reactia lui Stalin la acest roman, dupa cum povesteam in scrisoarea precedenta, este deja legendara. Poate numai Bulgakov s-a bucurat de o astfel de “atentie” din partea lui Iosif Visarionovici. Insa, daca Bulgakov, mai naiv si credul din fire, spera intr-o interventie miraculoasa a “GhenSek-ului”, Platonov, mult mai cerebral, noteaza lucid si cinic: “Eu am scris aceasta povestire pentru un singur om (tov. Stalin), iar acest om a citit-o si mi-a raspuns pe masura. Restul nu ma mai intereseaza”.
Ce intelege Stalin sau, mai bine spus, ce stie Stalin? Stalin (asa cum aflam de la unii interpreti precum Groys sau Zizek) stie ca proiectul lui este opus sistemului liberal, deci nu se bazeaza pe economic, ci pe politic. Adica in sistemul lui, economicul este cel care se subordoneaza politicului, si nicidecum invers. Stalin, pe urma maestrilor sai, mai stie un lucru extrem de important: in timp ce economicul se exprima in cifre, unitati, adica bani, politicul se exprima prin limba, adica, prin cuvinte. Acesta este un element esential in a intelege cum se construieste un sistem si, mai ales, cum se construieste dusmanul sistemului. Daca limba (cuvinte, texte, decrete, directive etc.) este materialul esential de constructie a politicului si, deci, a comunismului, dusmanul lui se naste exact din acelasi aluat. Nu intimplator, comunismul a avut o nevoie enorma de intelectuali si, nu intimplator, societatea comunista este singura societate moderna in care acestora li se reinventeaza aura pierduta (dupa cum ne invata Benjamin) pe la inceput de secol XX. Comunismul este poate singurul proiect (apropiat de cele religioase) care a fost atit legitimat, cit si delegitimat de intelectuali cu ajutorul limbii. Stalin, care stia foarte bine acest lucru, a fost excesiv de “atent” cu scriitorii. Nu e deloc intimplator faptul ca atentia ii este atrasa in mod special de Platonov si de Bulgakov, si nu de marii circotasi ai vremii, precum Ilf, Petrov sau Zoscenko. Cei doi, pe care Stalin i-a “criticat” de cea mai radicala maniera, au produs doua romane considerate de aproape toata critica rusa ca fiind cele mai importante romane ale perioadei sovietice. Comunismul de tip stalinist a produs o politica totala (totalitara) care presupunea un limbaj total, iar el nu ar fi putut fi pus in pericol decit de o naratiune de acelasi calibru. Stalin a inteles perfect ca nu Ilf si Petrov sint marii dusmani ai “naratiunii” lui politice, ci Platonov cu al sau Cevengur. Poate mai periculos chiar si decit Bulgakov, Platonov a construit o distopie narativa care avea puterea unei prorociri, a unei revelatii. Avea forta sa arate ca marea utopie stalinista se incheiase tragic inainte de a se naste.
In treacat fie spus, daca e sa revenim la vremurile noastre, ideea ca putem critica sistemul liberal cu ajutorul textelor este o poveste de adormit copiii. Cuvintele si cifrele nu se intersecteaza, iar un sistem bazat pe cifre si unitati, precum banul, nu poate fi atacat de cuvinte, caci intr-un astfel de sistem, textele sint transformate in marfuri intr-o clipita. Exemplul perfect este romanul Versetele satanice. In lumea araba, o lume cu adevarat religioasa (in sensul vechi al cuvintului), care, dupa cum spuneam, se intemeiaza si ea pe limba si unde orice iota poate rasturna lumea, volumul are o semnificatie politico-religioasa. In lumea occidentala, care este o societate prin excelenta economica, unde limba are o valoare eminamente comerciala, acest element “scandalos” a fost transformat intr-o banala marfa cu o anumita conotatie estetica.
Marie Laforêt – Manchester & Liverpool
Pentru iubitorii de fotbal…
Cine este dusmanul NATO?
(text aparut pe HotNews.ro)
Asa cum scrie la carte, NATO este o „alianta care lupta pentru pace si pentru securitatea membrilor sai”. Privind mai atent aceasta „masinarie de pace”, observi ca trasatura ei de baza este definita nu atit de ideologie, cit de buget. Dar asta e o poveste ceva mai veche: cu cit bugetul e mai mare, cu atit ideologia este mai justa; cu cit ai mai multe rachete, cu atit ai mai multa dreptate.
In ceea ce priveste bugetul NATO, el este de-a dreptul ametitor: el este de 500 miliarde USD anual, suma ce reprezinta aproape de trei ori PIB-ul Romaniei din 2007. Iar sumele cheltuite pentru echipamentele militare sunt de aproximativ 170 miliarde USD, respectiv cam cit produce Romania intr-un an.
America conduce detasat toate topurile acestei „industrii a pacii”: in 2006, SUA a cheltuit in domeniul militar 528,7 miliarde USD, (insemnind 3,99% din produsul intern brut si 46,0% din totalul cheltuielilor pentru aparare la nivel mondial), iar cheltuielile in Irak pentru acest an se ridica la 12 miliarde USD pe luna, triplu fata de cele din 2007 (economistul Joseph E. Stiglitz estimeaza la 1.700-2.000 miliarde USD cheltuielile financiare pe care le va suporta pina in 2017 bugetul SUA in razboaiele din Irak si Afganistan).Nu mai e cazul sa spunem ca SUA exporta armament cam cit celelalte state la un loc.
Pentru a legitima si justifica un astfel de buget intr-o perioada in care lumea se confrunta cu probleme economice, politice, ecologice etc. serioase trebuie raspuns la o intrebare simpla: cine ne este dusmanul si cum am ales sa luptam impotriva lui? Caci un astfel de buget si o astfel de masinarie presupune un dusman pe masura.
URSS-ul, dusmanul fata de care s-a definit si legitimat initial NATO, a murit demult; Rusia actuala este in postura de aliat, dovada ca lupta impreuna cu alianta impotriva „dusmanilor comuni”, iar scuturile antiracheta nu sint indreptate impotriva ei.
O forta precum NATO, care presupune un aparat birocratic militar imens si o industrie militara cu o forta economico-financiara colosala, are nevoie de dusmani pe masura pentru a se legitima. Dusmani care chiar daca ar disparea, ar trebui inventati.
Dupa caderea comunismului, dusmanul a fost redefinit, iar de ceva vreme se stie clar cine este. El poarta numele generic de „teroristi” sau de „dictatori locali” care sint pedepsiti la vremea potrivita. Totusi exista o disproportie tehnologica, militara si economica in lupta dintre „baietii rai” si „baietii buni”.
„Masinaria de pace” NATO imi aduce aminte deseori de vechea abordarea sovietica care avea doua principii simple. Primul era unul „pacifist” care se reducea la proverbul: „vom lupta pentru pace (democratie) pina nu va mai raminea piatra pe piatra”. Al doilea principiu era o veche intrebare retorica si cinica care-i apartine lui Stalin: „Cite divizii are Papa?” (Credeti ca NATO ar ataca China pentru ca incalca drepturile omului?).
S-a cautat si la Bucuresti „dusmanul”, iar specialistii locali au reusit sa defineasca 3 grupuri care ar putea pune in pericol summit-ul aliantei, ceea ce i-ar defini automat ca dusmani ai NATO. Primul grup, o adevarata „bomba biologica”, a fost descoperit pe centura Bucurestiului. Grupul format din citeva prostituate a fost „ridicat”, iar pericolul inlaturat.
Al doilea grup a fost reperat la hotarele tarii, iar vigilentii nostri vamesi le-au dat interdictie de intrare. Acestia, care au fost supranumiti „anarhisti”, erau inarmati cu citeva afise, tricouri si CD-uri cu inscriptii anti-NATO si anti-violenta. Si acest pericol a fost inlaturat la timp. Al treilea grup inca nu s-a descoperit, dar il putem anticipa, daca nu vom respecta prescriptia ministrului de externe „de a nu face glume proaste de 1 aprilie”. Avertismentul e clar: militarii nu stiu de gluma, mai ales cind au bugete mari.
Dincolo de ironia ultimelor rinduri si oricit de draga ne-ar fi alianta NATO si gesturile ei de forta, istoria ne invata ca puterea militara n-a fost niciodata suficienta pentru a mentine suprematia politica si ideologica. Probabil, din cind in cind, e bine sa mai modificam bugetele si sa cheltuim banii si pe alt fel de „arme” (proiecte) care chiar daca nu sint la fel de spectaculoase pot avea efecte pozitive pe termen lung si pierderi umane mult mai mici.
Dictionarul moldo-roman sau googleste moldoveneste
text publicat pe HotNews.ro + un feragment din ultimul concert Zdob si Zdup de la Moscova… se pare ca si rusii invata moldoveneste
Nu cu mult timp in urma, sustineam intr-un text al meu ideea ca proiectul politico-cultural de moldovenizare a R. Moldova, al domnului Voronin, chiar daca teoretic este posibil – caci istoria a cunoscut proiecte mult mai sofisticate si mai ample – in realitate nu are sorti de izbinda. Moldovenizarea, crearea unei identitati distincte de cea romana, in termenii pusi de presedintele Voronin, nu poate avea loc din cel putin trei motive.
Mai intii, Voronin nu dispune de timpul necesar pentru realizarea unui astfel de proiect. In al doilea rind, Moldova se afla intr-un context politic si cultural care nu-i permite realizarea unui astfel de proiect, Rusia si Romania jucind un rol esential. In al treilea rind, elita intelectuala din Moldova il boicoteaza, iar fara ea proiectul e mort din fasa.
Mai nou, presedintele Voronin vine cu o declaratie cel putin stranie, care sustine ca limba rusa este limba oficiala in R. Moldova. Aceasta afirmatie vine in contradictie cu art. 13 din Constitutia Moldovei, potrivit careia limba de stat a R. Moldova este limba moldoveneasca, in baza grafiei latine. Dar pentru un partid „internationalist” cu traditie in „respectarea” Constitutiei si care se pregateste de alegeri e de inteles.
Si totusi, citiva – sa le zicem cu stringere de inima – intelectuali si-au luat in serios munca si s-au pus in slujba presedintelui.
Acum un an am primit de la unul din prietenii mei care studiaza in SUA un cadou. Desfac plicul si scot o carte rosie, cu litere aurii pe coperta: Dictionar moldovenesc – romanesc, autor Vasile Stati. Auzisem de el, iar acum il am si sta frumos in biblioteca, la sectiunea „umor”. Prima reactie pe care o ai cind vezi cartea, si asta am verificat in timp si e o reactie aproape standard, e un soi de uimire urmata de un hohot de ris. Cartea are un real succes tocmai prin absurdul situatiei pe care-l creeaza. Este cartea cea mai rasfoita de catre amicii care vin la mine, caci toata lumea este curioasa sa vada ce „minunatii” contine.
Volumul porneste cu o teza foarte clara, ca sa inteleaga toata lumea: “Discriminarea lingvonimului limba moldoveneasca urmareste deznationalizarea moldovenilor, prefacerea lor in toalpa (turma) romaneasca, care miine-poimine ar vota orice, inclusiv inglobarea ocinei stramosesti – a Moldovei in componenta unei noi Romanii Mari. Acesta este telul final, «eminamente politic», al campaniei romanesti de anihilare a limbii moldovenesti”.
Iar mai departe domnul Stati vine cu argumente cu pretentii academice si “nepolitizate” de felul urmator: “Reproducem doar citeva mostre de antimoldovenism expansionist-nationalist romanesc. Dictionarul general al limbii romane (1987) de V. Breban afirma fara vreo remuscare: Moldoveneasca «dans popular romanesc». Si punctum. Adaugitorii politici ai «editiei revazute» a Dictionarului universal al lui L. Saineanu adauga: «Moldovan – 1. Roman (originar din Moldova); 2. (prin specializare) nume ce-si dau romanii din Republica Moldova; basarabean»… Am retinut asigurarea dlui M. Geoana ca «declaratii care nu fac bine ambelor parti» nu se vor mai pronunta. La nivel politic. Studiul nostru nu este un document politic. De aceea ne permitem sa amintim diferitilor adaugitori falsificatori, nationalisti-expansionisti ca fonetistii, etnopsihologii, fizionomistii moldoveni, francezi, germani, austrieci, unguri, ucraineni, rusi, pornind de la etinomul «rom», de la un numar impunator de cuvinte romani (tiganesti) in DEX, de la tenul smolitel al traitorilor ditnre Carpatii Meridionali si Dunare, au mai mult decit suficiente motive pentru a tiraja: Roman – 1. Rom (originar din Valahia); 2. spec. Nume ce-si dau romii din Vlahia; vlah”(p.9).”
Am incheiat lungul citat si sustin ca prefata lui Stati ne dovedeste ca dictionarul este in primul rind un produs ideologic si politic si nicidecum academic si trebuie tratat ca atare, iar umorul e cel mai bun critic al unor astfel de produse ideologice.
Iar ca sa fiu in spiritul volumului pomenit, voi incheia cu motoul aceluiasi dictionar, citat din Coresi: „Frati rumani, cetiti si nu judecati necitind inainte” si rideti cu pofta.
Da, si mai nou am descoperit ca Google.com are si varianta moldoveneasca cu terminatia .md. Daca esti sortit sa ai IP de Moldova, chiar daca tastezi google.com esti directionat tot la google.md. Dar cum gigantul Google e sensibil la bani, a acceptat sa colaboreze pana si cu Partidul Comunist chinez pentru a pune diverse restrictionari, nu ne mai mira. Nu stiu daca au facut o intelegere si cu Partidul Comunist din Moldova, care e mult mai sarac, dar interesat. Nu de alta, dar te poate duce la vreun DEX al limbii romane on-line.
« go back — keep looking »