Ultimii eretici ai imperiului
28/11/2009 by taaleex / http://taaleex.wordpress.com
Am citit “Ultimii eretici ai imperiului”, as fi citit-o oricum, dar lansarea cartii, sau ceea ce s-a vrut a fi lansarea in sine, a grabit curiozitatea. Nu vreau sa cred ca am cazut in capcana intinsa, cu multa abilitate, de un anticapitalist convins – V. Ernu, dar se pare ca autorul in cauza detine si manuieste excelent acest tip de strategii manageriale ; apeleaza exact la la mijloacele pe care «personajele » dansului le critica si pe care le considera ca fiind perfide si perverse. Despre lansare s-a vorbit mult pe blogul Dl. V. Garnet (Contrafort), fiecare cu argumenatia sa, m-au bucurat atitudinile contrafortistilor V. Garnet si V. Ciobanu – demne, alese, cu mult tact, echilibrate, logice si ,desigur, intelepte. Nu sunt nici stalinisti in gandire, asa cum ii catalogheaza curajos V. Ernu, si bineinteles, Contrafortul nu se aseamana deloc cu Literatura si Arta. Pe contrafortisti i-am inteles, nu le pot tagadui mecanismul functionarii logicii – cum sa vii la o lansare unde va fi invitat Mark Tkaciuk (« eminenta cenusie », « creierul din umbra » – sunt de acord ca avem parte de niste expresii cliseizate), dar totusi, acest personaj exista, a jubilat 8 ani ca un bufon pe sub poalele tatucului Voronin, cantand imnuri si ode partidului comunist, afisandu-si nestingherit romanofobia, responsabil intr-o mare masura pentru evenimentele din 7-8 aprilie. Tkaciuk exista, nu pot imbratisa ideea opusa. Ceea ce isi propune Ernu este ori un act curajos de nebunesc ori o nebunie curata. Lanseaza umatorul deziderat : sa-l delegitimeze, sa-l desconspire, sa deconstruiasca mitul « tkaciukian ». Problema mea e alta – daca pe contrafortisti ii inteleg, incerc sa absorb semnificatia gestului comis de V. Ernu, sa-i patrund sensul si in concluzie, am citit cartea. Nu stiu daca fac parte din categoria cititorilor pe care V. Ernu i-a imaginat, pe care si-i doreste.
Dupa “Nascut in URSS”, stiam ca urmează o alta carte, daca prima a contrariat, a provocat spasme unora, “Ultimii eretici..” va zgandari orgoliul, preceptele si convingerile eventualilor cititori intr-o masura mai mare si cu o intensitate sporita; pe mine m-a deconcertat usor, mi-a degringolat unele idei…
Lansarea cartii si carte in sine – ca obiect estetic, generator de arta literara – sunt fenomene total diferite. Fiind inca un cititor de nivelul intai, voi trasa aici ideile, impresiile, convingerile, pe care lectura acestui tip de scriitura mi le-a ingaduit. V. Ernu nu se mai raporteaza la trecut cu ura, are certitudinea ca lumea din care a iesit nu a fost nici atat de buna pe cat si-au imaginat-o unii, nici atat de rea pe cat au tot tinut sa sugere altii. E dreptul dansului, pentru ca aprins anii 70’,80’, ani mult mai buni si mult mai prosperi decat anii 50’, deci de o relativa stabilitate si liniste sociala. Dar eu, nascut tot in URSS, in ’84, nu am nici un regret esential fata de lumea veche, fata de fosta uniune, chiar daca amintirile mele incep de la 2 ani, paseam deja in pasi cadentati prin perestroika. Imi aduca aminte, vag, doar de acele frumoase parade din 9 mai, de uniforme si de cravata rosie, pe care eu unul nu am mai apucat s-o port vreodata. Pentru mine URSS mai inseamna : competii sportive, veterani stand pe doua randuri in fata monumentului si apoi primind flori de liliac, lalele si narcise din manile elevilor mai mici, « discursul » primarului, acelasi pe care il recitea an de an, medaliile din piepturile de fier ale participantilor la razboi….si inca ceva… parca mama – mai tanara si mai frumoasa… Destramarea URSS echivaleaza cu inceputul copilarii mele. Oricat de grea si nenorocita ne-ar fi viata, despre copilarie, tinerete si, in general, trecut, ne vom aduce aminte cu nostalgie, pentru ca a fost unica noastra viata, singura care ne-a fost harazita, si ca oricarui om sanatos la cap, intreg la minte, trecutul ne va provoca regrete, nostalgii, poate usoare remuscari si dorinta de « a da timpul inapoi ». Voiam sa scriu despre carte, dar constat ca scriu despre mine… Si uite asa, pe neprins de veste, din perestroika am intrat direct, fara ascunzisuri, chiar in « mahmureala » anilor ’90, dar pe mine nu ma deranja, adica nu imi producea nici un « inconvenient », chiar mi se parea teribil de amuzant. Anii ’90 au fost cei mai LUMINOSI (in pofida faptului ca eram deconectati continuu de la energia electrica), cei mai plini de (fals) avant identitar, saturati de sperante si iluzii (inutile). Ce a fost perestroika pentru cei mai in varsta, a insemnat mahmureala/tranzitia pentru generatia mea. Fiecare cu propria perioada fetis !
« Ultimii eretici ai imperiului.. » m-a sedus, m-a contrariat, m-a pus pe ganduri, m-a facut sa-mi pun intrebari si mi-a trezit predispozitia pentru reflectie. Avem parte de un roman epistolar. V.A, alter ego lui V. Ernu, primeste o scrisoare de la A.I (numit Marele Instigator, a incercat un atentat terorist impotriva lui Stalin), in care este instiintat de starea grava a sanatatii si rugat sa-si grabeasca vizita la Moscova, in marea capitala a imperiului. Calatoria reprezinta recitirea corespondentei dintre cei doi, cartea in sine. Ajuns la Moscova, e prea taraziu, A.I. decedase intre timp, V.A primeste un pachet continand aceasta corespndenta.
Cine-i A.I ? Cine-i V.A ? “Nici autorul nu mai e sigur ca stie”. Nota de final a autorului dezleaga intrucatva misterul acestei carti, ofera o grila de lectura : « Cel ce semneaza acest volum se face vinovat de faptul ca-si abuzeaza eroii pentru a scapa de probabil de propriile obsesii. Se pare ca genul epistolar este o forma de terapie foarte eficienta in vremuri de tranzitie si de mare inflatie. » Scriitura capata o functie reparatorie, recuperatorie, compensatorie, unge ranile unui eretic/exilat care nu va mai urca niciodata in trenul spre URSS, din simplul motiv ca aceasta tara nu mai exista. Prin arta scapam de obsesii, de fantasme, se produce o diluare a starii de razvratire si nemultumire, are loc transferul din zona eului intim, emotional, in sfera eului artistic. Postmodernitatea textului este revelatorie, V. Ernu amesteca stilurile, tonurile si tonalitatile, trece cu lejeritate de la o tema la alta, de la un subiect grav la unul aparent neimportant, textul e un produs reusit – ironie, elemente ludice, caricaturale, seriozitate asumata direct, nostalgie – dar pana la urma am convingerea ca aceasta scriere ascunde mult tragism. V.Ernu e mult mai tragic decat vrea sa para. Glumele, butadele, ironiile sfichiuitoare, vorbele de duh – asezate peste subiecte majore ca antisemitismul, comunismul sovietic, gulag-uri, foamete, nu vin decat sa-l confirme in aceasta postura, sa vorbesti despre trecut razand si sa strigi sus si tare ca viata unui om nu incape tradusa in nici un sistem, oricat de performant ar fi in incercarea de a ne construi fericirea. Cartea rescrie istoria de prisma ereticului, cel ce se opune flagrant credintei/dogmei impuse oficial, din unghiul de vedere al celui obsedat de libertatea umana. Se discuta despre spatiul concentrationar, despre lagare si gulag-uri. V. Ernu recunoaste violenta, teroarea, monstruozitatea acestor masinarii de ucis, dar ezita sa plaseze semnul egalitatii intre fascism si comunism, considerand aceasta egalitate – o mare eroare. Argumentul dansului e urmatorul – lagarul nazist extermina, lagarul sovietic reeduca. Doar o interpretare teroretica/filosofica justifica o asemenea concluzie. Sunt de acord ca e o mare eroare sa se puna semnul egalitatii intre cele doua sisteme si masinariile lor de exterminare, numai ca in sens invers, comunismul a fost mult mai pervers, a stiut sa ingroape in gerul si ghiata Siberiei mult mai subtil milioanele de victime, a uniformizat memoria, a sters urmele de sange cu o nevinovatie imaculata. Fascismul e mult mai usor de condamnat, se incadreaza mai coerent in categoria raului, comunismul a provocat mai multe pierderi umane si mai multa suferinta, refuza sa si le asume, intarzie orice forma de pocainta, dar s-a priceput sa simuleze binefacerea, sa mimeze scopul sau profund uman, social.
Ce-i de facut ? Faimoasa intrebare….
Unul din meritele cartii este ca ataca gandirea cliseizata, duce o ofensiva impotriva preceptelor, a schematismului de interpretare evenimential, a suficientei de intelegere, rastoarna logica colectiva si dezbraca retorica oficiala. Nu ii dau dreptate intotdeauna autorului, dar acest tip de rationament este mult mai sanatos, mai eficient, functioneaza prolific contra parazitarii capacitatii de gandire. Cred ca ar fi mai corect sa folosesc de acum incolo sintagma – convingerile personajelor V.I si A.I – ca sa nu produc confuzia autor – narator- personaj. Nu ne ramane decat sa banuim cine se ascunde in spatele personajelor, cine le-a pus vorbele in gura si cine se confunda pana la absolutizare cu aceste doua voci narative.
Asa cum am spus, cartea reinterpreteza istoria : astfel politrukului de ieri i se opune managerul de azi, rolul speculantului poate fi mai important decat cel al disidentului, Ceausescu nu a existat – a fost doar o proiectie a poporului sau – disidentii oricat de potrivnici au fost sistemului din care au fost expulzati, au asigurat comunicarea, l-au legitimat, tragedia cea mai mare a comunismului romanesc este retragerea trupelor sovietice (sunt de acord, nu mi-a trecut niciodata prin cap asa ceva) libertatea e aproape imposibila in ziua de azi, cu cat creste siguranta, cu atat scade libertea (ca intr-o puscarie), stalinismul – ultima epoca de aur a crestinismului, cum sa ne raportam la cadavrul nr.1 Lenin, banca – biserica capitalismului, timpul comunist vs timpul capitalist. Sunt teme de reflectie…
Cartea poseda o dimensiune intertextuala exceptionala, citeste, (rescrie si reinterpreteaza) o serie de evenimente ce au marcat destinul istoriei, le readuce pe albul paginei, trimite la alte scrieri – Bulgakov, Platonov, Soljenitin, Bukovski, Salamov, Saharov, exista chiar si o trimitere la Borges (apogeul literaturii universale), sunt pusi in discutie o serie de filosofi – Kant, Nietzsche, Decartes, chiar si teoria fundamentala a lui Freud e luata la tinta. Este evidenta latura paratextuala – fiecare capitol este precedat de un rezumat, interesul lectorului trebuia cumva trezit si mentinut !
M-a bucurat lectura acestei carti – rezumat al ideilor inverse. Nu stiu de ce bagajul meu literar a situat-o in proximitatea « Enciclopediei Zmeilor », acolo nu avem parte nici de comunism sau alte sisteme totalitare, ci de niste povesti rasturnate…Pana la urma autorul este un insolit Ostap Bender, un erou al timpurilor noastre….
Comments
Leave a Reply