NON-FICŢIUNE. Vitalitatea intelectuală a nonficţiunii
Observator Cultural / 08-01-2016 / Paul CERNAT
Chiar dacă nu la fel de spectaculos ca în anul anterior, 2015 a continuat să ţină sus ştacheta la nivelul nonficţiunii, în condiţiile în care ficţiunea prozastică a înregistrat un reviriment, nu doar cantitativ, ce rămîne încă de evaluat, iar poezia a stagnat într-o zona gri sau chiar a coborît nivelul. În mod voit, nu consemnez aici volumele „vedetă“ ale unor politicieni – ele ţin de o altă sferă, care merită un alt tip de comentariu. Am luat însă în calcul, dincolo de zona criticii, teoriei şi istoriei literare, a diaristicii şi memorialisticii, şi teritorii neliterare, cum ar fi istoria, antropologia şi sociologia. Ar fi, desigur, o întreagă discuţie de purtat cu privire la relativa abandonare de către beletristica noastră a acestor „resurse“ vitale – şi la pierderile aferente. În ce mă priveşte, nu mai cred de ceva vreme în cronica strict literară, ci în cronica de carte pur şi simplu – mai exact, despre acele cărţi care, literare sau nu, ficţionale sau nonficţionale, modelează într-un fel sau altul spiritul public, dincolo de orice specializare strictă. După cum mă declar mefient din principiu faţă de ideea potrivit căreia criticul literar n-ar trebui să comenteze decît beletristică, dezinteresat fiind – mărturisit sau nu – de filozofie, istorie, ştiinţe politice şi sociale etc. De cultura generală, în fond. Acestea fiind zise, îmi asum atît eventualele absenţe notabile ale acestui bilanţ subiectiv, cît şi limitele selecţiei. În unele cazuri, am preferat (cu o vorbă a lui Dan Petrescu) „necitirea avizată“. E suficient, spre exemplu, să foiletezi cartea lui Lucian Boia Eminescu. Facerea şi desfacerea unui mit cultural, de la Humanitas, ca să-ţi dai seama că, dincolo de sistematizări vulgarizatoare de bun-simţ pe calapodul noii corectitudini politice, nu prea e mare lucru acolo. Şi nu e deloc singurul caz… Nu fac parte din categoria celor care citesc din adeziune faţă de valorile şi opţiunile politico- ideologice ale autorului sau ale grupului (o categorie tristă, în fond, indiferent de opţiuni), şi prefer oricînd o carte bună a unui autor cu care sînt în dezacord drastic. Inclsuiv tendenţionismul şi chiar tezismul partizan sunt, în opinia mea, acceptabile cîtă vreme au în spate demersuri substanţiale, articulate, din lectura cărora poţi ieşi în profit intelectual. Pe de altă parte, mă atrag proiectele alternative care dislocă într-un mod credibil reprezentările dominante, anchilozate şi restrictive.
„Alt interbelic“
M-am bucurat, de aceea, să constat un reviriment al istoriei sociale aplicate idealizatei (sau, după caz, diabolizatei) epoci interbelice. Şcoala sociologică a profesorului Zoltán Rostás a fost, şi de această dată, productivă. O apariţie-eveniment, ce va da, probabil, naştere la dispute şi va contraria multe inerţii, e volumul Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc de Ionuţ Butoi (Eikon), elaborat dintr-o perspectivă „conservator socială“ atipică şi despre care voi scrie, curînd, mai pe larg. El face tandem cu un alt studiu important, al lui Dragoş Sdrobiş (Limitele meritocraţiei într-o societate agrară. Şomaj intelectual şi radicalizare politică a tineretului în România interbelică, Polirom). Colateral, e de salutat editarea unui manuscris inedit al sociologului şi geopoliticianului interbelic Anton Golopenţia Îndreptar pentru tineret (Enciclopedica), un text programatic rămas în eboşă, dar important pentru mai buna înţelegere a „generaţiei tinere“ din epocă – de pus alături de textele programatice ale lui Vulcănescu sau Eliade. Tot pe linia recuperării unui „alt interbelic“ şi în prelungirea unor abordări anterioare de acest tip se înscrie culegerea de documente Bucureştiul arhitecţilor, sociologilor şi medicilor alcătuită de Zoltán Rostás (recomand: vă asigur că aveţi ce citi!). O restituire majoră în planul istoriei intelectuale şi al gîndirii filozofice autohtone a fost volumul lui Zevedei Barbu Metafizică şi umanism, îngrijit de Michael Finkenthal la Tracus Arte. În ocurenţă cu Şcoala Sociologică de la Bucureşti a lui Gusti & Stahl, dar venit dinspre zona criticii „de stînga“ (made in CriticAtac, dar nu numai) vine o serioasă cercetare doctorală a lui Ştefan Guga despre Sociologia istorică a lui H.H. Stahl, direct legată de importantul volum colectiv Plante exotice. Teoria şi practica marxiştilor români (Editura Tact, coordonatori Alex. Cistelecan, Andrei State) – una dintre cele mai coerente reevaluări postdecembriste ale istoriei intelectualităţii noastre marxist-critice (de fapt: ale vîrfurilor sale ideologice), de la Constantin Dobrogeranu-Gherea la Pavel Câmpeanu, via Şerban Voinea, Lotar Rădăceanu, H.H. Stahl, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Miron Constantinescu. Pentru istoria intelectuală recentă, o apariţie relevantă – dar pe un cu totul alt versant de abordare – este şi Modelul Antim, modelul Păltiniş. Cercuri de studiu şi prietenie spirituală de Anca Manolescu (Humanitas).
Istoria şi istoriile postbelice
Făcînd un pas mai departe în anii postbelici, ţin să semnalez un studiu pe cît de provocator, pe atît de bine gîndit: Naţiunea socialistă. Politica identităţii în Epoca de Aur (Polirom) al lui Emanuel Copilaş, un tînăr şi valoros istoric al ideilor. Într-un anume sens, 2015 a fost şi anul său, căci, pe lîngă studiul deja menţionat, Copilaş a mai publicat, singur sau în calitate de coordonator, Exerciţii critice. Polemici, publicistică şi note de lectură (Adenium), De la comunism la capitalism: politica românească în ipostaze generale şi particulare (Adenium), Liberali, liberalism, libertate: sfîrşitul sau începutul unei ideologii? (împreună cu Sorin Adam Matei şi Caius Dobrescu, Adenium), Marele jaf (post)comunist. Spectacolul mărfii şi revanşa capitalismului (Adenium). Va stîrni, probabil, discuţii noua carte a lui Gabriel Andreescu, Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţă intelectuală sub regimul comunist(Polirom). Fără a părăsi cu totul istoria socială, dar schimbînd epoca şi unghiul de abordare, trebuie să spun că m-am delectat cu şi am învăţat destule din studiul lui Florin Dumitrescu despre imaginarul publicitar al anilor 2000, Tradiţii la superofertă (Cartier): o mică sinteză socio-antropologică scrisă cu talent, cu umor, dar şi cu idei. O categorie specială, îndeajuns de bine reprezentată în anul proaspăt încheiat, a fost cea a istoriei sociale bucureştene mai vechi, unde aş menţiona primul volum dintr-un proiect mai amplu al tînărului şi înzestratului istoric Tudor Dinu, Bucureştiul fanariot. Biserici, ceremonii, războaie (Humanitas), şi o nouă carte a Constanţei Vintilă-Ghiţulescu, Patimă şi desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieţii cotidiene în societatea românească 1750-1860(Humanitas), de asemenea de neratat. Rămînînd în vecinătatea aceleiaşi perioade, mi s-a părut amuzant (în sens pozitiv!) faptul că ediţia completă a Amintirilor colonelului Lăcusteanu a apărut, la mică distanţă în timp, la cele două mari edituri: Polirom şi Humanitas, ceea ce spune, fără îndoială, ceva despre potenţialul unui asemenea text (foarte drag autenticistului Camil Petrescu…).
Critica şi istoria literară
Trecînd la critica şi istoria literară, un must al anului 2015 rămîne, fără doar şi poate, cel al profesorului Mircea Anghelescu, Lîna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română (Cartea Românească). Am avut ocazia să mă pronunţ, în paginile Observatorului cultural, despre revenirea editorială a profesorului Mircea Martin – după 26 de ani! – cu Radicalitate şi nuanţă (Tracus Arte), un evantai de opţiuni ca un autoportret intelectual în mişcare. Iar profesorul Ion Pop a alcătuit şi publicat (la Editura FNSA, sub egida Academiei Române) cea mai cuprinzătoare antologie a avangardei literare româneşti pe care o avem; pentru prima dată, avangarda noastră intră, iată, la Academie! Există însă şi apariţii ceva mai speciale. Apărută la o editură de nişă (Nord Sud) şi ca atare mai puţin vizibilă, monografia lui Dan Grădinaru, Alexandru Văcărescu: Insula Sf. Elefterie.
Un geniu din secolul 18, este o propunere laborioasă şi captivantă de revalorizare a unui autor din „copilăria“ poeziei româneşti cotat, pînă acum, mai degrabă ca personaj. Există şi alte apariţii editoriale incitante – bunăoară, eseurile „detectivistice“ ale lui Mihai Iovănel din Roman poliţist (Tact), din care am reţinut un excelent eseu despre caragialianul Două loturi, în cea mai bună descendenţă a teoriilor regretatului Florin Manolescu din Caragiale şi Caragiale… Într-un an la finalul căruia am înregistrat cu satisfacţie editarea completă a poeziei lui Cristian Popescu (la Tracus Arte), s-a potrivit bine apariţia eseului Gabrielei Gheorghişor – Cristian Popescu. Arlechinada tragică (Aius). Şi pentru că am trecut deja în zona „noii critici şi istorii literare“, merită consemnat debutul în critică şi istorie literară al poetului Daniel Puia Dumitrescu, cu O istorie a Cenaclului de Luni (Cartea Românească), o bază de date sistematică, peste care cercetătorii fenomenului nu vor putea trece de-acum înainte. Un alt debut de bună ţinută universitară este cel al clujeanului Ionuţ Miloi, cu Cealaltă poveste. O poetică a rescrierii în literatura contemporană (Casa Cărţii de Ştiinţă). Ar fi de consemnat şi recidiva „revizionistă“ a tînărului George Neagoe din Mizantropul optimist. G. Călinescu şi (de)stalinizarea României (Cartea Românească), alături de un studiu al lui Adrian G. Romila despre Piraţi şi corăbii. Incursiune într-un posibil imaginar al mării (Cartea Românească). Un promiţător exerciţiu pentru un dicţionar al personajelor lui Sadoveanu propune Constantin Cristian Bleotu în Personajul sadovenian. Tipologie şi evoluţie stilistică (TipoMoldova). Mi-a stîrnit curiozitatea (fără a fi apucat să citesc, încă, volumul) Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate de Mihaela Albu şi Dan Anghelescu (Aius). Nici eseiştii optzecişti n-au stat degeaba. Abia aştept să citesc micul, dar densul şi (plăcut) suprinzătorul volum hermeneutic al lui Ştefan Borbély, Eseuri biblice (Europress). Nu poate fi ignorat, într-un bilanţ cît de cît exigent, nici eseul provocator al lui Bogdan Ghiu din Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest), apărut la Cartea Românească.
Memorialistică şi dosarele Securităţii
Memorialistica şi diaristica n-au mai fost, în schimb, la fel de proeminente (sau cel puţin aşa le-am văzut eu, pe baza a ceea ce cunosc în acest moment). O excepţie totuşi: jurnalul adnotat şi comentat al lui Eugen Negrici (Sesiunea de toamnă, Cartea Românească) de – spre care ar fi destule de spus. Ar fi multe de discutat (disputat) şi despre volumele-dosar, devenite aproape inevitabile (şi nu mai puţin bine-venite). Chiar dacă notele explicative lasă uneori de dorit, iar materialul de arhivă (dosarul de Securitate propriu-zis) se opreşte în 1975, adică exact acolo unde lucrurile „ardeau“ politic mai tare, cartea-document alcătuită de Ioana Diaconescu (Marin Preda Un portret în arhivele Securităţii, Editura MNLR) oferă material suficient pentru reevaluări de pondere ale vieţii literare din epocă. Mai vechea modă a „amintirilor din comunism“ continuă la Humanitas în regia Ioanei Pârvulescu (culegerea de interviuri Şi eu am trăit în comunism). Tot la categoria dialoguri, cartea de convorbiri cu reprezentanţi ai cioranologiei internaţionale realizată de timişoreanul Ciprian Vîlcan, Cioran, un aventurier nemişcat (All) e un reper stimulativ pentru cei interesaţi. Pe un alt palier de interes, nu poate fi omis volumul Feţe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop, apărut la Casa de pariuri literare.
Una dintre febleţile mele nonficţionale din anul proaspăt încheiat a fost o carte care poate fi oricînd citită şi ca un roman: Sectanţii de Vasile Ernu (Polirom). Am lăsat-o la urmă şi pentru că ea arată, mai elocvent decît alte exemple, forţa critică a literaturii (fie ea şi memorialistică) atunci cînd se aliază cu istoria, socialul, politicul, antropologicul şi, de ce nu, religiosul. Îndrăznesc să afirm chiar că despre un reviriment autentic al ficţiunii, în sensul unui impact sporit al ei asupra spiritului public, vom putea vorbi cu adevărat abia atunci cînd scriitorii noştri vor avea curajul intelectual şi inteligenţa de a depăşi zona confortabilului inofensiv, integrînd experienţa acestor domenii cărora marea literatură le-a făcut, întotdeauna, o concurenţă loială. Dar despre asta şi despre multe altele vom mai avea prilejul să discutăm anul acesta.
Comments
Leave a Reply