După nenumărate reprinturi (nu le ţin socoteala) a venit şi ediţia a 5-a. Am primit azi pachetul. Asta mă deprimă. Au trecut 14 ani de la debut.

Cartea a apărut pur întîmplător. Nu mă interesa absolut de loc lumea literară. Dar naiba m-a pus?

La edţia a V-a am pus un mic dosar de presă. Ce m-a surprins scotocind prin texte este numărul imens de cronici – peste 60 numai din cele mai mari. Astăzi pare ireal: cronica de carte aproape că a dispărut.

Îmi aduc însă bine aminte de prima cronică, cred.

Un amic îmi zice: vezi că a scris Iovănel despre Născut şi, culmea, de bine. Am dat din umeri: cine-i Iovănel? Mi s-a spus ceva de genul: aoleu, ăsta e groaza criticii tinere, rade tot – cele mai tari raderi le face el. Eşti tare norocos…

Las că m-a ras cu patimă dragul de Agopian (pe care chiar îl iubesc).

Cam aşa arăta “raderea” lui Mihai Iovanel. Scria şi în presa culturală şi la cotidiene mari. Era anul 2006.

—–

Vasile Ernu e tare prin relaxarea şi forţa cu care uneşte şi simetrizează Literatura şi Mesajul. Iată mesajul, aşa cum am putut eu să îl înţeleg. Încercaţi să vă despărţiţi de unul dintre picioarele care vă compun dispozitivul corporal; veţi descoperi că singura metodă plauzibilă e aceea cu toporul. Şi că nu e recomandabilă.

La fel şi cu memoria, cu amputarea ei şi a substanţei care o umple. Despărţirea de comunism: care despărţire? A fost nasol? OK, şi ce dacă? Viaţa e viaţă, oricum şi unde ai trăi‑o, indiferent de ideologia la modă, spune printre rînduri Vasile Ernu. E inutil să te desparţi în

vreun fel de ea; măcar pentru măruntul motiv că alta nu vei primi.

Am fost comunişti; unii mai mari, alţii mai mici, unii mai mult, alţii mai puţin – dar am fost cu toţii subiecţii acelui sistem. Asta e. Acum sîntem capitalişti. Asta e. Tot ce am făcut a fost să schimbăm trenul pe un altul; dar ce rost are să fluturăm batistele? Vehiculul (care nu e lumea în care trăim, ci viaţa pe care o trăim) a rămas acelaşi, chiar dacă băncile care înainte erau de lemn sînt acum capitonate, iar aerul pare oarecum mai parfumat.

Mihai Iovănel, Cultura, nr. 22, 22 iunie 2006

—

Cartea a apărut atunci cînd trebuia să apară. Dar nu în sensul că a tras lozul cîştigător la plesneală. Nu a fost o chestiune de noroc. Născut în URSS a forţat pur şi simplu lumea să ciulească urechile. Pentru că avea un mesaj – care trebuia ascultat.

La prima vedere, faza cu Ernu părea o vrăjeală: Ernu scria despre comunism. Despre ce?! Comunismul nu mai era de mult un subiect interesant: şaisprezece ani de frecat cuvinte îl transformaseră cu succes într‑un clişeu apatic şi ireal, care‑şi desfăcea picioarele pentru toată lumea.

În aceste condiţii, ceea ce a făcut Ernu a fost un lucru radical şi în acelaşi timp simplu sau banal. A spus cîteva poveşti despre viaţa reală din timpul comunismului. Nu a ocolit clişeele ei maligne, nu a ocolit ideologia, nici ironia şi vorbitul în doi peri, dar nici nu a redus totul la acestea. Pentru că, în pofida ideologiei, există de partea vieţii un rest nedezirabil, care ne dă concluzia şi miza cărţii: această viaţă nu putea fi decât fericită, pentru că a fost viaţa noastră.

Singura. […]

Dacă ar fi să rezum cartea în cîteva vorbe, aş folosi o propoziţie a lui Alexandru George: „Infernul nu este posibil”. Deşi partida e trucată, deşi cărţile au fost împărţite prost, deşi Sistemul

(comunist, capitalist sau cum o mai fi el) ţine toţi aşii în mînecă, viaţa indivizilor concreţi cîştigă. Întotdeauna. Prin simplul fapt că partida a avut, totuşi, loc.

Mihai Iovănel, Gîndul, 8 mai 2007

—

Pe urmă au scris mulţi. În dosar am băgat: Mihai Iovănel, Costi Rogozanu, Paul Cernat, Simona Sora, Ovidiu Ţichindeleanu, Florin Constantiniu, Cosmin Ciotloş, Dan Ungureanu, Florin Dumitrescu, Bianca Burţa‑Cernat, Călin‑Andrei Mihăilescu şi Daniel Cristea‑Enache.

Atunci cu excepţia lui Ţichi şi Dan habar nu aveam cine-s oamenii aceştia. Pe Costi l-am cunoscut la lansare.

În contextul actual cartea îşi capătă un soi de suflu nou.

Doar că acum eu scriu puţin altfel şi am alte preocupări.

Cu autoironia stau la fel de bine.

Asta e ediţie de buzunar = 2 beri.

Aici dosarul presă cu cei numiţi: http://www.ernu.ro/presa/nascut-in-urss-editia-a-v-a/