Vasile Ernu: “Cred ca textele mele reusesc sa puna multe intrebari incomode.”
Autorul lunii la Libris.ro / reduceri cît cuprinde (aici)
Sunteti curiosi sa aflati cum arata biblioteca unui scriitor? Cate volume contine? Care este cartea, din biblioteca personala pe care o indrageşte cel mai mult? Sunteti curios sa aflati ce carti si-au propus scriitorii romani sa citeasca in perioada urmatoare? Va doriti sa aveti in biblioteca proprie carti cu autograful autorului?
Incepand din 01.02.2013, Libris propune proiectul Lumea cartilor din perspectiva scriitorului, proiect care aduce mai aproape de public cei mai importanti scriitori romani ai momentului. In luna iunie din 2015, scriitorul care isi dezvaluie relatia sa cu lectura si biblioteca personala este… VASILE ERNU!
LIBRIS.RO: Sunteţi bibliofil? Cum arată biblioteca dumneavoastră? Câte volume conţine? Care este cea mai valoroasă carte pe care o aveţi în bibliotecă? Care este cartea, din biblioteca personală, pe care o îndrăgiţi cel mai mult? De ce?
VASILE ERNU: Am crescut de mic între cărţi. Citesc de cînd mă ştiu. Mult. Am început să-mi fac propria bibliotecă, cred, de pe la 12-13 ani. Deja eram conştient ce cărţi vreau să am, ce să comand. În URSS exista o reţea de librării care avea puncte de lucru peste tot, inclusiv în sate. Acolo găseai multe lucruri bune şi puteai să te abonezi la diverse serii de cărţi care apăreau în oraşele mari. Îmi făceam aceste abonamente şi primeam cărţile pe care le doream. Fireşte că existau nişte limite impuse de regim, dar aveam acces la cărţi destul de bune. Clasica era prezentă. Mai tîrziu m-am împrietenit cu un “buchinist”, anticar bătrîn, care îmi făcea rost de cărţile pe care nu le puteam găsi nicăieri. El ştia să facă rost de orice carte. Nu ştiu cîte cărţi am, dar e clar că nu-mi mai încap în casă. Mă dau cărţile afară din casă. Cele mai dragi cărţi sînt cele din copilărie, cele cu care ai crescut. Sînt cărţi ruseşti sau “moldoveneşti”, scrise în română, cu litere chirilice. Sînt cărţi cu valoare sentimentală.
LIBRIS.RO: Cât timp alocaţi zilnic lecturii? Ce vă place să citiţi? Ce cărţi v-aţi propus să citiţi în perioada următoare?
VASILE ERNU: Nu-mi dau seama, dar intru în panică dacă nu am o carte la distanţă de un metru. De asta am mereu geantă cu mine, în care sînt minimum două cărţi. Nu ştiu cum se numeşte boala asta. Citesc mai multe cărţi simultan. Dezordonat. Acum citesc cărţi pentru a mă documenta pe tema marginalilor de care e legată trilogia la care lucrez şi în care a apărut deja primul volum – Sectanţii. Mică trilogie a marginalilor. Dar paralel citesc şi ce primesc, autori români şi ruşi contemporani. Încerc să mă ţin la zi cu tot ce se scrie acum în cele două spaţii.
LIBRIS.RO: Ce le putem transmite tinerilor care nu citesc, şi nu numai tinerilor, pentru a-i face să prindă drag de carte, de lectură?
VASILE ERNU: Cartea e cel mai ieftin şi mai la îndemînă instrument pentru educaţie. Cartea este arma perfectă pentru că te ajută să învingi în orice fel de luptă. Cine are acces la carte, această lume magică, are acces la toate secretele lumilor posibile şi imposibile. Nimic nu e mai fascinant decît acest obiect magic, aparent atît de banal.
LIBRIS.RO: Cum vedeţi autorii români în contextul literaturii universale?
VASILE ERNU: Avem mulţi scriitori tineri de bună calitate. Mulţi talentaţi. Literatura română însă nu e prea curajoasă. Scriitorii români sînt prea cuminţi şi nu le place să rişte. Dar asta vine cu timpul. În schimb avem o poezie de de foarte bună calitate. Chiar avem poeţi foarte buni.
LIBRIS.RO: Ce autori români aveți în bibliotecă? Ce autori români vă place să citiți?
VASILE ERNU: Am în primul rînd clasicii. Am cam toate cărţile importante scrise de autorii români contemporani. Ce-mi place să citesc dintre români? Istrate, Caragiale, Aldulescu, Preda, Teodorovici, Vakulovski asta-mi vine în minte aşa… la o primă strigare.
LIBRIS.RO: Ce s-a schimbat, din punct de vedere cultural, în România, în ultimii 25 de ani?
VASILE ERNU: Oh, foarte multe. S-a schimbat timpul, felul lui de a curge. Are o viteză mare şi devine tot mai greu de păstrat acest timp. Nu mai avem timp liber. Societatea capitalistă în care trăim are o capacitate enormă de a-ţi fura timpul. Asta afectează indirect şi literatura. Romanul, ca gen literar, aparţine unei societăţi în care timpul curge mai încet. S-a schimbat tipul de muncă, tipul de infrastructură, tipul de organizare socială, tipul de proprietate, tipul de relaţie cu capitalul. Toate acestea se răsfrîng şi asupra culturii, asupra felului nostru de a gîndi şi a ne comporta.
LIBRIS.RO: Pentru cititorii care încă nu v-au descoperit, ce le puteţi spune pentru a-i determina să vă lectureze cărţile? Cum îl recomandă Vasile Ernu pe Vasile Ernu?
VASILE ERNU: Un bun prieten, traducătorul meu în rusă Oleg Panfil, spunea că textele mele sînt o necesitate ca periuţa de dinţi. Zilnic simţi nevoia să-ţi speli dinţii, însă periuţa mea nu e pentru dinţi ci pentru creier. Curăţă circumvoluţiunile foarte bine. Cred că textele mele reuşec să pună multe întrebări incomode. Să chestioneze lucruri pe care noi sîntem obişnuiţi să le vedem ca adevăruri sau dogme prestabilite.
LIBRIS.RO: Dacă nu aţi scrie, cum altfel v-aţi elibera de “chemarea muzelor”?
VASILE ERNU: Călătorind. Îmi place mult să fiu pe drum.
Interviu realizat de Loredana Tudor, pentru www.libris.ro.
Desculț, despre salvare
În primele minute ale conferinței despre cartea sa, “Sectanții”*, participanții s-au uitat la Vasile Ernu puțin mirați, căci dincolo de blugii tip bermude cu care a apărut, a și renunțat foarte repede la sandale, rămânând desculț. Stupoarea nedisimulată a publicului s-a mai estompat după acele minute de introducere, căci autorul cărții a trecut foarte direct și natural la un dialog despre ce a încercat să povestească în carte, cu gesturi, cuvinte și rupturi de planuri intersectate, așa cum i-au venit, semnificative și explicative, chiar ironice, cu trimiteri la credințe personale și la percepții sociale, primite cu interes de public.
De ce e mai bună persecuția decît indiferența
Cristian Teodorescu pe VoxPublica & Catavencii
De-abia acum, cînd i-am citit cartea despre sectanți mi-am explicat cîteva dintre ciudățeniile lui Vasile Ernu, cel născut în URSS și convins om de stînga, pentru care Biblia, imaginați-vă, e un izvor de pilde pentru orientarea sa ideologică. Ernu, care se declară mai degrabă agnostic, face parte dintr-o familie de sectanți, evreii mesianici, cu o istorie care se întinde de-a lungul a patru generații.
Povestea familiei începe în Bugeac, unde bunelul autorului se așază vremelnic, își zice el, ca negustor venit din Transilvania, cu gînd să se rostuiască în altă parte. Culachi, patriarhul familiei, va rămîne toată viața în Bugeac, intrînd în secta întemeiată de Iosif Davidovici Rabinovici spre sfîrșitul secolului 19, fiindcă s-a îndrăgostit de fata unui cizmar evreu, căsătorit cu o creștină din partea locului. Cizmarul era sectant, adică îl recunoștea pe Isus ca Mesia, încît se stricase cu evreii din cauza asta, dar fiindcă respecta Sabatul ca evreii era privit chiorîș și de pravoslavnicii locali.
Astfel că din ideea ecumenică a întemeietorului sectei, Davidovici Rabinovici, de a face din evrei, creștini și din creștini, evrei, adepții săi s-au trezit numai cu ponoase: evreii îi țineau drept renegați, iar creștinii, drept evrei care umblau să-și facă prozeliți printre ortodocși. Și pe deasupra îi mai vînau și autoritățile țariste, care vedeau în secte inamicii ordinii statului.
Din acest motiv molocanii au emigrat în America, scapeții și streliții au ajuns în România, iar unii dintre evreii mesianici s-au răspîndit și ei în lumea largă. Și astea sînt doar cîteva dintre sectele din Rusia pravoslavnică, printre care se mai numărau raskolnici, bezpopovți, staroveri. Cei mai vînați de autorități au fost raskolnicii, ceea ce nu înseamnă că celorlalte secte le-a fost mai bine.
În primii ani după revoluție, sectanții au fost lăsați în pace de bolșevici, ba mai mult, unul dintre apropiații lui Lenin era de părere că, pentru a-și extinde autoritatea fără să recurgă la măsuri de forță, puterea sovietică trebuia să urmeze exemplul sectelor. Lenin n-a acceptat ideea, dar în timpul războiului civil n-a găsit de cuviință să introducă sectele în categoria adversarilor, mulțumindu-se să persecute religia oficială.
Pentru Stalin în schimb, sectele au intrat și ele în categoria inamicilor regimului, astfel că membrii lor au fost trimiși în Gulag, cînd n-au fost executați de poliția secretă. Relaxarea politică din timpul lui Hrușciov, cu reabilitări și repuneri în drepturi, nu numai că i-a ocolit pe sectanți, dar aceștia au continuat să fie tratați la fel de dur ca pe vremea lui Stalin. De ce? Fiindcă disidența lor era ireductibilă. Se țineau la margine, iar aceia dintre ei care acceptau să facă pactul cu Leviathanul, erau respinși de comunitatea lor. Asta s-a întîmplat și mai tîrziu, încît sectanții, cel puțin cei pe care-i cunoaște Vasile Ernu, se simt mai bine ca prigoniți în URSS-ul lui Stalin decît ca acceptați, fără probleme, în altă parte. Căci dacă stalinismul vrea să-i asimileze cu forța, capitalismul care nu-i pune în condiția de marginali, ajunge să-i asimileze fără efort și, de fapt, fără să-i pese de ei.
Încît pentru unii dintre ei, vîrsta de aur a sectei lor e perioada progoanei, cînd sînt supuși la mari încercări , care-i fac să se simtă puternici în credința lor de minoritari. Indiferența celor din jur față de ei, care nu-i mai face să se simtă altfel, e o încercare mult mai puternică și mai subtilă, căreia sectanții admit că nu știu cum să-i facă față. O carte impresionantă care face din Vasile Ernu unul dintre cei mai importanți romancieri pe care-i avem.
*Vasile Ernu, Mică trilogie a marginalilor. Sectanții, Ed. Polirom, 2015
Iesenii au facut cunostinta cu Sectantii lui Vasile Ernu
„Eu ma ocup de marginali. Atata timp cat sunteti marginali sunteti prietenii mei“, le-a spus razand Vasile Ernu iesenilor. Prezent in orasul in care si-a petrecut cei mai frumosi ani ai studentiei, acesta si-a lansat saptamana trecuta, la Librarium Palas, o noua carte, cu titlul Sectantii. Volumul este primul din Mica trilogie a marginalilor, in care vor mai aparea Banditii si Izgoi-Jidi. Publicata de curand la Editura Polirom, cartea prezinta povestea fascinanta a unei comunitati religioase din Bugeac care reuseste sa supravietuiasca de patru generatii, cu toate ca a trebuit sa treaca prin regimuri diferite: imperiul tarist, Romania Mare, URSS si Republica Moldova.
In cadrul intalnirii, alaturi de autor, si-au prezentat perspectiva asupra volumului si invitatii George Bondor, Bogdan Cretu, Ovidiu Gherasim-Proca si Vasile Danut Jemna. „Recunosc ca acum o saptamana eram intr-un context foarte diferit, langa mine nu erau patru profesori, ci patru mineri“, a subliniat Vasile Ernu. Prins in mijlocul universitarilor, acesta a mai spus amuzat ca „prietenii mei foarte radicali de stanga ma intreaba: «Bai, da cum stai cu aia la masa?». Pai daca Hristos a stat cu vamesii, cu pacatosii, eu de ce nu as sta cu ei la masa? Sunt curios sa aud pareri sincere despre ceea ce am scris eu, de asta si gama de oameni e foarte diversa“. Mai mult, George Bondor a facut o marturisire, in aceeasi nota comica: „Cand ne-ati prezentat ca fiind patru profesori universitari, Vasile Ernu a soptit in barba: «Bai, eu ma compromit cu ei». Acum, ascultand muzica ce se derula pe fundal (n.r.: folclor romanesc de la un festival care se desfasura in gradina Palas), am crezut la un moment dat ca Vasile a vorbit cu muzicantii pentru a nu parea ca e foarte inclus in mainstream-ul nostru universitar si a ramane cu imaginea lui de excentric“.
Luat prin surprindere de Adrian Botez, moderatorul evenimentului, Bogdan Cretu a fost nevoit sa fie primul care sa vorbeasca despre volumul proaspat aparut al lui Vasile Ernu: „Vasile Ernu e genul acela de autor – cand zic autor e neutru; nu i-am zis nici memorialist, nici scriitor, nici publicist, nici macar antropolog – care, inca de la prima carte, s-a incapatanat sa nu se stabileasca intr-o categorie de asta anchilozata. El isi alege un subiect, intotdeauna alunecos, despre care cu totii stim cate ceva, dar nimeni nu stie totul. Tema este extrem de generoasa si cuprinde cumva un miez exotic pentru noi, ceilalti, crearea unei identitati aparte, portretul unei comunitati care este altfel. Este pe de o parte cartea unei reconstituiri. Desi dizident, oaie neagra, desi nu mai respecta in litera aceasta traditie a comunitatii din care vine, cred ca Vasile Ernu ii face un mare bine pentru ca umanizeaza foarte mult ceea ce de regula e perceput schematic si sarac“. Pe de alta parte, Ovidiu Gherasim-Proca a afirmat ca: „Sunt sigur ca printre lecturile pe care le va avea aceasta carte va fi si una foarte simplista care se va rezuma la ideea ca Vasile Ernu apartine unei secte. Daca cineva insista totusi citind in modul asta, s-ar putea sa aiba surpriza sa descopere ca nu e foarte usor sa afli care e acea secta. In carte sunt mai multe descrise, iar de fiecare data Vasile Ernu se identifica personal“. Desi nu a stiut de apartenenta autorului la aceasta comunitate, asa cum „nimeni nu a stiut pentru ca lucrurile bune trebuie sapate adanc“, dupa cum spune Ernu, George Bondor sustine ca, citind cartea fara sa stie ca este vorba despre un filon autobiografic, si-a pus mereu intrebarea „cum reuseste sa insceneze literar o asemenea cantitate de povesti si de informatii, punandu-le totodata in joc cu emotie si vorbind mereu la persoana intai. Pentru mine a fost o necunoscuta si trebuie sa spun ca m-a pasionat lucrul acesta. Daca as fi prezentat eu primul cartea asta ati fi avut impresia ca este un tratat filozofic“. De aceeasi parere a fost si Vasile Danut Jemna, aratand ca una dintre chestiunile interesante din aceasta carte „este incercarea lui Vasile Ernu de a face o analiza din pespectiva filosofiei-politice cu privire la o comunitate, la ceea ce el numeste generic sectanti. Este o carte cu un subiect sensibil, sa zicem ca avem la indemana un fel de roman autobiografic, construit cu toate ingredientele specifice stilului, cu toate elementele care tin de zona esteticului, a constructiei pesonajelor, a povestii in sine ca sa te capteze“.
Fascinat de comunitatile marginale, Vasile Ernu sustine ca de fapt problema cartii sale este despre salvare, „o problema fundamentala care tine de esenta vietii noastre. Cred ca ne salvam personal, dar nu cred ca ne salvam singuri. Una dintre problemele foarte mari legate de toata povestea asta cu marginalii starneste intrebarea: Dar daca ei au dreptate si noi nu, dar daca ceea ce fac ei, ceea ce ne deranjeaza pe toti – imigratii, hotii, tot soiul de decazuti – sau modul in care vad ei lumea e de fapt lumea adevarata?“.
„De ce marginalii ar avea dreptate?“
Desi cei din public au fost destul de retinuti, invitatii au fost cei care au tinut mortis sa ii adreseze intrebari lui Vasile Ernu cu privire la cartea sa. Astfel, cu toate ca a sustinut ca „Vasile Ernu stie foarte bine ca nimeni nu detine monopolul adevarului“ si ca „daca imi place ceva la el este ca isi sustine cauzele si ideile in mod relaxat, fara incrancenare, dar cu convingere“, Bogdan Cretu a incercat sa afle „De ce marginalii ar avea dreptate?“. Autorul a mentionat ca nu cine are dreptate e important, ci procesul in sine: „Hai sa vedem lumea si prin ochii lor si sa comparam ce stim. Eu ma tem cel mai mult de adevaruri stabile. De asta, in general, in geanta port doua lucruri, periuta de dinti si o carte buna. Prima pentru ca nu stiu unde o sa dorm diseara si civilizatia ne-a stricat, trebuie sa fim mereu fresh, iar cartea pentru a curata creierul care rugineste si se murdareste cel mai repede, avand tot felul de prejudecati. Procesul e mai interesant, eu incerc prin aceste instrumente sa arat ca poate nu e asa, ca poate e invers“.
Intrebat daca personajele sale au citit cartea, acesta a tinut sa precizeze ca foarte putine dintre ele mai sunt in viata, rugand cititorii sa nu incerce sa le identifice. Mai mult, acesta a specificat ca noua carte este „un omagiu adus acestor oameni, pe care i-am cunoscut, dar si parintilor in primul rand.“ „O sa faci o lansare si acolo in comunitate? Ai curaj?“, a insistat unul dintre participantii la eveniment. „Eu in general am curaj, dar cu intelectualii e mai lejer, pe astia ii prostesti cel mai usor. Cu oamenii astia simpli e mai greu pentru ca ei simt cel mai bine, e la fel ca la copii, nu poti sa ii minti. Eu sper sa ma primeasca la fel ca pe fiul risipitor intors acasa, dar nu se stie daca au si alte tehnici“, a raspuns Ernu.
In final, acesta a promis ca la intrebarea „Unde sunt sectantii astazi?“ vor raspunde Banditii – al doilea volum din Mica trilogie a marginalilor, anuntand ca peste un an se va intoarce la Iasi pentru o noua lansare. „Voi fi si bandit data viitoare, va trebui sa ma pun in pielea lor, sa fac cercetare. Evident ca una e sa cercetezi si una e sa fii inchis in puscarie – experienta principala a acestor marginali. A fi inchis e cu totul altceva, puscaria e un fel de ultimul spatiu al metafizicii. De asta zic ca ar fi bine ca macar un an sau doi din viata, intelectualii sa ii stea la puscarie, e util si sanatos“, a spus acesta zambind.
FOTO: Stefan Diaconu
Sectanții de Vasile Ernu la Cluj / lansare
La CLUJ: vineri 12 iunie, ora 18.00 / tranzit.ro/cluj
Invitați: Alex Cistelecan, Aurel Codoban, Marius Lazăr.
“Aşa am citit eu, cu aviditate, cu o curiozitate crescîndă şi, pe alocuri, cu gura căscată – de ce să mint?”
Cristina Manole / Observator culutural 4-10 iunie 2015
Aşa am citit eu, cu aviditate, cu o curiozitate crescîndă şi, pe alocuri, cu gura căscată – de ce să mint? –, lăsîndu-mă furată de cartea Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Editura Polirom, 2015) a lui Vasile Ernu. O lungă confesiune/mărturie abruptă despre personajul care este Vasile Ernu, făcută cumva ruseşte, pe bune, fără ocolişuri şi ascunzişuri, o spovedanie care, repet, m-a lăsat bouche bée. De ce? Pentru că nu ştim mai nimic unii despre alţii, nici măcar despre cei pe care avem impresia că-i ştim/citim/au – zim/ascultăm/vedem, mai des sau mai rar. În cartea lui Vasile Ernu avem povestea a peste patru generaţii din trecutul familiei lui, de români, de basarabeni, de locuitori din Bugeac, de sectanţi, de oameni care au fost şi mai sînt. O carte cu multe pagini eseistice, un eseu antropologic cu multe pagini de excelentă proză, o carte de politologie dacă nu ar fi şi de etnosociologie. Avem de toate, chiar din belşug. Şi, în primul rînd, păţaniile celor păţiţi de istoria bicentenară care a venit peste aceste familii de marginalizaţi, evenimentele, multe, tragice şi dramatice, de care au avut parte români sau membri ai altor comunităţi, minorităţi, etnice sau religioase: evrei sau raskolnici, ortodocşi pravoslavnici, bulgari, ruşi, greci, comunişti sau ruşi atei de-a binelea, care s-au tot amestecat în acel melanj multietnic şi multicultural care este Basarabia. Scrie prin tot Bucureştiul, pe te miri ce ziduri, „Basarabia, pămînt românesc!“, dar realitatea istorică prezentată de Vasile Ernu pare şi sînt convinsă că este mult diferită de tot ceea ce ştiam, despre tot ceea ce s-a consumat între Prut şi Nistru, şi mai ales în Bugeac, adică în sudul Basarabiei, ce azi face parte din Ucraina. Şi de unde provine Vasile Ernu. Cartea lui ar merita o masă rotundă sau un simpozion şi nu o simplă notă/prezentare de sumară lectură. Sectanţii lui Vasile Ernu merită atenţia intelighenţiei româneşti, că o fi ea de dreapta sau stînga, deopotrivă. Sînt convinsă că va fi şi tradusă şi va avea un ecou mai mare peste graniţele României decît în interiorul ei. Poate că mă înşel, să dea bunul Dumnezeu să n-am eu dreptate. Vasile Ernu îşi consolidează statutul de autor, prozatoreseist, greu clasificabil. În schimb, ar putea intra în categoria, inexistentă, a celor foarte buni.
Sectanții & Ernu la Timișoara
Miercuri 10 iunie sînt la Timișoara cu 3 evenimente.
- La ora 11.00 la Universitate cu o prelegere
- La 18.00 lansarea cărții la Bastion, Theresia corp A (tetalii pe afișe)
- Și seara de la 20.00 la Reciproc Café la un suc și discuții.
Marginalii din centrul lumii. Despre Sectanții lui Vasile Ernu
De: George Bondor / Timpul / 02-06-2015
Vasile Ernu, Sectanții (Mică trilogie a marginalilor), Iași, Polirom, 2015
Prima parte dintr-o „mică trilogie a marginalilor”, Sectanții lui Vasile Ernu se află la intersecția romanului autobiografic cu studiul științific. Interesat de marginali în genere, autorul pornește în investigația sa de la minoritățile religioase denumite peiorativ „sectanți” în spațiul rus și în cel sovietic, sau „pocăiți” în cel românesc. Construind o poveste din mai multe povești suprapuse și intersectate, care se referă la trei comunități religioase din zona Bugeacului (rascolnici, evrei mesianici şi protestanţi colonişti germani), autorul se referă adesea și la spațiul românesc, comparațiile vizând îndeosebi viața minorităților religioase în perioada comunistă.
Povestea principală este spusă la persoana întâi de un transilvănean care, într-o dimineață, simte impulsul nestăvilit de a pleca în lume, impuls la fel de puternic precum o revelație religioasă. Astfel, încă de la început povestea se desfășoară după un scenariu biblic: suntem exilați în lumea de aici, care este principala ispită a omului, împotriva căreia suntem chemați să purtăm o luptă permanentă („lupta cea bună”). Cel puțin asta face tânărul transilvănean, convertit la o sectă religioasă cu mod de viață radical și idealuri de o mare puritate morală și religioasă. Deviza comunității era: „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Iar povestea familiei și a comunității se desfășoară după Cărțile lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul.
În centrul volumului se află, așadar, un scenariu teologico-politic. Omul are de dus o luptă pe două fronturi: împotriva Leviatanului (care este Statul, puterea politică în genere), dar și împotriva acestei lumi, cu tentațiile ei vizibile și mai ales invizibile, cu tentaculele sale prezente în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi. Acest monstru fără chip exercită, clipă de clipă, o presiune acaparatoare asupra noastră, fiind cel mai greu de contracarat din cauza caracterului său difuz. Marginalii sectanți luptă însă și pe al treilea front: impotriva bisericii majoritare. Secta celor aleși decide să trăiască la marginea societății, după propriile reguli, în așteptarea celei de-a doua Veniri. Autenticitatea se câștigă, deci, numai prin escatologie, prin fractura timpului obișnuit și transfigurarea lui când e văzut dinspre viitorul cel mai autentic.
Filonul teologico-politic al cărții este, de fapt, unul profund filosofic. Prima parte a trilogiei despre marginali ne înfățișează omul însetat de libertate, aflat pe drumul către un mod autentic de a fi. Marginalii par aici mai degrabă pretextul necesar pentru a surprinde scenariul eliberării de lanțurile puterii, ale majorității, ale acestei lumi – cea comunistă sau cea capitalistă, chiar mai acaparantă decât prima, crede autorul. Libertatea se câștigă nu prin focul mocnit din noi, ci prin flacăra aprinsă, de nestins. Când dispare speranța, pe ulițe se plimbă doar moartea. Generația actuală își pierde treptat speranța, nemaiavând acces la flacăra aprinsă: „Tatăl tău a murit fericit. Noi toți am murit și vom muri fericiți pentru că am trăit și am văzut raiul pe care voi probabil nu-l veți mai avea și nu-l veți înțelege niciodată…” Întrebarea finală este teologică, nefiind o apologie a trecutului politic: „Oare ce-au trăit oamenii ăștia atunci de sunt atât de fericiți și astăzi?” Ceea ce este marginal din punct de vedere social-politic constituie, de fapt, adevăratul centru al vieții omenești, dacă aceasta e înțeleasă dinspre cele care contează cu adevărat.
Sectanți vs disidenți
Emisiunea de la DIGI24: Vocile Iaşiului (27 mai 2015) – Sectanți vs disidenți
Vasile Ernu este invitat la emisiunea “Impact” TVR
Vasile Ernu este invitat la emisiunea “Impact” de miercuri, 3 iunie, de la TVR Iasi pentru a discuta despre cea mai recenta aparitie editoriala – “Sectantii”.