Top 2006 / literatura
Top 2006 – literatura
In revista Cultura vad un top facut de diversi critici…. mama … Ernu figureaza peste tot… si la 4-5 categorii…. cred ca lipseste doar la categoria Retete culinare, sectiunea bauturi…
http://www.revistacultura.ro/TOP2006_Literatura_RevistaCultura.pdf
Petru toti cei care l-au citit si l-au votat, precum si celor care nu l-au citit…. o melodie de la Nochinie Snaipery… Tu mi-ai dauruit un trandafir… e cu liubovi…
Kanibala Ellocika
Kanibala Ellocika
(Fragment din filmul 12 scaune care este exact scena la care ma refer… in rusa din pacate. Recomand capitolul integral, Kanibala Ellocika, din romanul 12 scaune de Ilf si Petrov… aviz celor care gusta aceasta literatura.. in curind Jurnalul american al celor doi apare la Polirom. Visez sa scriu eu postfata)..
Intr-un context enervant mi-am adus aminte de acest moment si de acest personaj: Ellocika. Scriu din memorie… cindva stiam pasaje din Ilf si Petrov…
“După calculele cercetătorilor, vocabularul din Shakespeare cuprinde 12.000 de cuvinte. Vocabularul negrilor din tribul de canibali Munbo-Jambo este alcătuit din 300 de cuvinte. Ellocika Sciukina se descurca foarte uşor cu 30. Iată cuvintele, frazele şi interjecţiile alese de ea cu deosebită exigenţă din marea, bogata şi viguroasa limbă rusă (selectate din memorie):
Eşti un necioplit!
Ho-ho! (care exprimă în funcţie de imprejurări: ironie, entuziasm, ură, bucurie, dispreţ sau satisfacţie).
Faimos!
Plicticos (Se potriveşte la orice. De pildă: “A venit plicticosul Petea”, “O întîmplare plicticoasă”, “Un cotoi plicticos”).
Vacs!
Catastrofă (catastrofal. De pildă, despre o întîlnire cu o cunoştinţă: “Catastrofică întîlnire”).
June (pentru toţi bărbaţii cunoscuţi, indiferent de vîrstă şi poziţie socială).
Nu mă învăţa tu să trăiesc!
F-F! (rostit ef-ef însemnînd şi fain, şi o frumuseţe, şi formidabil, după cum era spus: cu un f, cu ff, cu fff la urmă). Să luăm o birjă (se spune soţului).
Să luăm un taxo (se spune cunoştinţelor de sex masculin).
Eşti murdar de var pe spate (glumă).
Ei, nu zau!
Oho! (exprimă ironie, uimire, enthusiasm, ură, bucurie, dispreţ şi satisfacţie).
Celelalte cuvinte, extrem de puţine, serveau ca verigă de legătură între Ellocika şi vînzătorii din magazinele universale “.
De ce se omoară în Rusia?
De ce se omoară în Rusia?
(text aparut in Romania Libera pe 20 ianuarie 2007.. si ca deobicei un clip…acum aveti legendara trupa Tequilajazz cu piesa Pistolet)
La finele anului 2006, Rusia, asemenea altor ţări cu puternice industrii mass-media, şi-a anunţat topurile diverselor categorii de persoane şi evenimente care au marcat anul. Care credeţi că a fost categoria cu cea mai mare concurenţă pentru podium? Ei bine, categoria care a avut cei mai grei concurenţi şi care probabil numai în Rusia poate exista se cheamă Crima anului. La această categorie au concurat: Anna Politkovskaia, Alexandr Litvinenko şi Andrei Kazlov (vicepreşedintele Băncii Centrale a Rusiei). Nu va voi spune nimic despre partea spectaculoasă a lucrurilor. Despre aceasta s-a vorbit în toată mass-media românească. Nu voi încerca să vă spun cine au fost criminalii sau comanditarii acestor crime. Voi încerca doar să le interpretez în cîteva rînduri.
Ceea ce putem observa fără mare dificultate e că cele trei crime, la care se mai adaugă şi tentativa de omor a lui Igor Gaidar (fost prim ministru), sînt politice. În acest sens, cred eu, o crimă politică necesită o cheie de interpretare politică. Discutam zilele trecute cu Vitalii Leibin, un cunoscut jurnalist rus, care susţine că ar trebui să pornim în primul rînd de la ce anume ştim că s-a întîmplat şi ceea ce urmează să se întîmple în politica rusă.
Ei bine ce anume ştim? Mai întîi, ştim că această serie de crime politice spectaculoase are loc în anul în care s-a dat startul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din Rusia. A porni de la premisa că aceşti oameni au fost omorîţi pentru că ei reprezentau un pericol real pentru putere mi se pare naiv. Asemenea terorismului contemporan, şi în cazul crimelor politice actuale, primul factor important este impactul mediatic şi interpretarea care i se face. Modul în care tandemul Politkovskaia-Litvinenko a fost preluat şi interpretat de mas-media ne arată clar ideea unei campanii politice. Tot aşa cum răspunsul Kremlinului la aceasta pare a fi o altă campanie.
În al doilea rînd, instituţia prezidenţială rusă nu s-a aflat niciodată într-o situaţie atît de complexă şi delicată. Adică, niciodată un preşedinte rus nu a deţinut controlul asupra unui atît de mare număr de pîrghii ale puterii. Acest lucru nu s-a mai întîmplat de pe vremea URSS-ului – dar şi atunci (de la Hruşciov începînd) au existat mai mulţi centri de putere, iar schimbarea Secretarului General era echivalentul unei catastrofe. Schimbarea preşedintelui actual pare a fi gîndită în aceeaşi grilă, cu toate că şi în 1996 a existat o mare teamă a schimbării preşedintelui şi s-au creat multe presiuni. Acum însă miza a crescut enorm căci au apărut pe de o parte grupuri foarte compacte şi influente politic, iar pe de altă parte, au aparut grupuri care controlează resurse economice de anvergură mondială. Bussines-ul rusesc nu mai este unul facut doar în Rusia, iar crimele ruseşti nu mai sînt crime doar pentru Rusia. Bătălia pentru putere a început şi acum se stabilesc obligaţiile celui care trebuie să vină, precum şi negocierile dintre factorii de putere care sînt dincolo de Putin. Iar negocierile sînt deseori presărate cu crime spectaculoase pentru a fi clar mesajul. E greu de crezut că cel care îl va înlocui pe Putin va fi un simplu apropiat de-al său, numit direct de el.
În al treilea rînd, crimele ne arată caracterul slab al puterii actuale, iar ceea ce ni se trimite e doar un mesaj, o demonstraţie, şi nu un război. E interesant faptul că mesajul crimelor Politkovskaia-Litvinenko are o mai mare rezonanţă în afară Rusiei, spre deosebire de crimele de dinaintea alegerile din Ucraina (Gheorghi Gongatze şi otravirea lui Işcenko) care au fost mesaje cu un impact imens şi un rol important în cadrul alegerilor de atunci. O mare parte dintre analiştii din Rusia tind să interpreteze aceste crime ca pe nişte încercări de destabilizare a puterii actuale. Prin astfel de forme de provocare şi prin crearea unei imagini proaste a Rusiei în străinătate pot fi avantajate atît grupuri de putere din interiorul ţării, cît şi din exteriorul ei.
În Rusia lucrurile sînt mai complicate. Sînt multe mesaje, însă lucrul de care putem fi siguri e faptul că odată cu anunţarea planului de retragere a lui Putin, deci a slăbirii puterii, s-a intrat în perioada luptei neoficiale pentru putere şi a luptelor fără reguli. Cum va lupta Rusia împotriva acestei situaţii? Cu poliţia nu se poate lupta împotriva unor astfel de acte politice radicale. De fapt, Rusia are de ales fie între acţiuni de tip puci sau teroare, fie să-şi asume o serie de politici publice serioase.
Fata de Romania am o singura slabiciune: ii respect codul penal
Fata de Romania am o singura slabiciune: ii respect codul penal /
interviu cu scriitorul Vasile Ernu
(text aparut in Opinia Studenteasca / 15 ianuarie 2007… in anii 90 eram mare cititor al acestei reviste…. si o melodie recomandata de Florin Dumitrescu… uitasem de ea)
Comunismul subiectiv, comunismul trait frumos, ca o adolescenta: despre asta scrie Vasile Ernu si nici un antinostalgic „feroce” nu-l poate condamna. Au fost decenii de constructie ale unei iluzii, iar iluzia este uneori sanatoasa, te poate ajuta sa cresti. Rupt de ea, „omul nou” are tot dreptul sa priveasca trei sferturi ironic, un sfert nostalgic spre felia de trecut. „Nascut in URSS” – cartea publicata de Ernu la Editura „Polirom” – nu este o carte despre moartea unui sistem politic, ci despre unul intepenit la un sfirsit de mileniu, mirat in fata libertatii ce zvicnea in propriul pintece. Un sistem cu lacate, dar si cu personale dichisuri, ce oferea privilegiul unei saracii satisfacatoare, cu eroi care aveau nevoie sa fie vinati pentru a ramine rebeli, cu blugi din cind in cind, cu vodca tot timpul si un strop de poezie.
“Pe mine ma impresioneaza invinsii, nu invingatorii”
O: Romania iti mai da prilejul unor „flash-uri” din copilaria ta in URSS?
V.E.: Nu, Romania este altceva, a fost si este o tara noua pentru mine pe care incerc sa o invat zi de zi. Straniu, dar nici macar comunismul romanesc nu-mi aduce aminte de fosta mea tara cu toate ca imi dau seama bine ca sint multe similitudini.
O: Cit e nostalgie si cit ironie in cartea ta?
V.E.: Eu incerc sa povestesc o lume disparuta. Iar in acest demers pornesc de la o teza simpla: indiferent in ce sistem traiesti, indiferent de ideologie, de represiune, cel mai important este viata.
Eu incerc sa povestesc viata obisnuita, viata de zi cu zi, viata cotidiana a unui cetatean sovietic. Cum se imbraca, cum locuieste, ce face la scoala, cum bea cetateanul sovietic, cum se raporteaza la sex, ce obiecte foloseste, ce filme si ce muzica asculta, cum se distreaza, pe cine iubeste si pe cine uraste, cum se sta la coada si cum se discuta la bucatarie…. si alte multe elemente care compun viata noastra. Totul este scris cu un anumit grad de tandrete, si acolo unde e cazul, cu anumite elemente nostalgice. Insa am si foarte multa ironie. Dar ironizez nu numai trecutul, ci si prezentul.
O: Mai bea cetateanul rus cum bea altadata cel sovietic?
V.E.: Da… bea totul si inca ceva pe deasupra. Cetateanul rus nu are mai putine motive pentru a nu bea, caci grijile nu s-au imputinat, ci s-au inmultit. Si oricum, dupa cum am povestit in capitolul „Ce bea cetateanul sovietic”, un bautor autentic (fie el sovietic sau rus) bea singur, de dimineata si fara nici un motiv. Formula „am un motiv ca sa beau” el a transformat-o in „nu am nici un motiv pentru a nu bea”. Dar nu mi-e rusine nici cu „cetateanul turmentat” din zona.
O: Ce s-a pierdut prin disparitia blocului comunist din Est?
V.E.: Cu siguranta s-a pierdut ceva. Orice moarte, orice disparitie are si ceva tragic. E foarte greu de spus ce s-a pierdut. Asta este una din urmatoarele teme ale cartii la care lucrez. Pe mine ma impresioneaza invinsii, nu invingatorii, ma preocupa invinsii si nu scriu ode invingatorilor.
O: Cu ce ne-a stricat democratia sau ce ne-a adus bun? Ai plecat totusi din Rusia…
V.E.: Ma scuzati, eu nu am plecat din Rusia, din Republica Moldova, ci din URSS. Sint totusi doua tari si doua sisteme diferite. Rusia de azi nu este si nu poate fi ceea ce a fost URSS. Pentru mine sint foarte importante distinctiile clare si nuantate. Am fost educat, si asta mi-a intrat prin toti porii, sa fiu cetatean sovietic. Nu eu am ales ca patria mea sa fie URSS, iar apartenenta la aceasta tara mi-o asum. Acum mi-am asumat sa fiu cetatean al Romaniei.
Cu Romania nu ma aflu intr-un raport patriotico-national care se vehiculeaza atit de mult pe aici, ci mai degraba sint intr-un raport civico-pragmatic. Eu nu ma leg de locuri si geografii. Am stat la Iasi, Cluj si Bucuresti si peste tot m-am legat de anumite proiecte si de anumiti oameni. Eu ma comport fata de un anumit loc ca si cum as fi in deplasare: am venit, am rezolvat, am plecat. De oameni ma leg insa foarte mult, indiferent de culoare si miros. Fata de Romania, ca sa-l parafrazez pe Ostap Bender, am o singura slabiciune, ii respect codul penal.
Democratia mi-a adus multe lucruri bune. Insa cum zice rabinul de la Odessa, care m-a invatat o multime de lucruri, un bine nu vine niciodata singur. Orice bine aduce cu el si probleme si griji si suferinta. Important e cum te raportezi fata de toate acestea si cel mai important e sa nu lasi ca democratia sa-ti traiasca viata. Democratia actuala e mult mai subtila, lunecoasa si iti poate fura viata pentru 30 de arginti intr-o clipita.
O: Te-ai mai intoarce acolo?
V.E.: Unde sa ma intorc? In URSS? Aceasta tara din cite stiu eu nu mai exista, ea exista doar in arhive, in timp, in memorie. Cartea mea este un soi de intoarcere in timp, insa eu ma intorc acolo cu un scop bine definit.
Eu vreau sa povestesc viata cotidiana de atunci fiindca eu cred ca acest lucru, povestit chiar subiectiv (nici nu se poate altfel), este mai important decit multe tratate obiective si stiintifice. Un alt lucru important e faptul ca eu ma intorc in trecut pentru a vedea prezentul si viitorul dinspre trecut. Cred ca o astfel de perspectiva ne poate ajuta sa intelegem mai bine prezentul si viitorul si ne poate proteja de noile forme de compromis.
“Suferinta nu este cheia intelegerii comunismului”
O: Ai fost acuzat dupa aparitia cartii ca nu ai condamnat Gulag-ul, deportarile, crimele. De ce nu apare si aceasta fata a URSS in cartea ta?
V.E.: Nu ma pot supara pe criticii mei. E ceva firesc sa existe opinii diferite, reactii diferite, fiindca sintem diferiti, avem lecturi diferite etc. Important e sa nu inchidem discutia si sa lasam loc de dialog. Cred ca prima care a ridicat aceasta problema a cartii mele este Simona Sora, pe care de altfel o respect foarte mult. Tot ea este cea care sustine ca sint iresponsabil si ignorant avertizind potentialii cititori ca texul meu poate sminti. Eu cred ca numai operele mari pot sminti, iar pe mine nu ma paste un astfel de pericol, va garantez.
De ce totusi iresponsabil? Fiindca, conform dumneaei, eu nu condamn comunismul si crimele comunismului, nu vorbesc de suferinta etc. Eu cred ca supozitia: comunismul este raul fundamental, iar opusul lui este binele absolut e o directie gresita si nu face decit sa te tina in aceeasi paradigma. In acelasi timp, mai cred ca nu suferinta este cheia intelegerii comunismului. Comunism = Suferinta = Represiune politica = GULAG este o schema simplista. Cheia de intelegere a comunismului e cu totul alta. Voi scrie pe acest subiect in urmatoarea carte.
Suferinta e prezenta in toate sistemele, pina si in cele bine marketizate, asta mai intii. Doi: nicaieri in cartea mea nu e ascunsa ideea ca sistemul comunist este un sistem represiv din punct de vedere politic. Ba din contra, e spus foarte clar acest lucru, insa afirm si faptul ca sistemul capitalist e si el o forma de represiune, chiar daca e o forma de represiune economica. Stiu ca astfel de afirmatii nu dau bine in Romania, dar eu imi asum fiecare cuvint. Si trei: eu vorbesc din perspectiva unui homo sovieticus si nu mi-am propus sa rezolv toate problemele comunismului. E o arhiva subiectiva. In acelasi timp, cred ca demersul meu este mult mai eficient in aratarea esentei comunismului pentru generatia actuala, iar pe termen lung are un efect de dizolvare a comunismului mult mai puternic decit strigatele brute de stil „Jos comunismul”. Ce poate fi mai subversiv decit textul „Oda toaletului sovietic” unde arat ca viata mea, patria mea a fost un WC, dar fiindca e viata mea eu o respect si o iubesc. Cred ca asumarea trecutului tine de responsabilitate si curaj, iar eu acest lucru il fac, numai ca il fac de o maniera diferita.
O: Notai in carte ca proiectul URSS nu s-a prabusit, doar s-a oprit… Ar mai fi posibila o utopie gen URSS?
V.E.: Poate am spus-o in serios, poate ca am vrut sa glumesc pe seama anticomunistilor postocuministi sau poate este un avertisment. Sint mai multe discutii in jurul acestei teme si nu e cazul sa le repovestesc aici. Riscurile insa nu vin doar din zona marilor utopii, ci pot veni si din partea antiutopiilor. Poate ca ne vor omori nu dictaturile politice, ci altceva. Poate ca riscul vine chiar din inima democratiei sau din zona acumularii de capital?
Daca nu ne-a distrus „valea umbrii mortii” comuniste, poate ne va distruge „Canaanul” capitalist unde curge lapte si miere. Eu nu am raspunsuri, dar imi termin cartea spunind si avertizind ca pericolul poate veni de unde ne asteptam cel mai putin.
“Sa fim „ilegitimi” jumatate de secol XX, chiar e de risul lumii”
O: Cit de necesara a fost condamnarea oficiala a comunismului in Romania? A fost una sincera?
V.E.: Condamnarea comunismului este un gest politic, o decizie politica. E dreptul puterii actuale sa faca acest lucru. E dreptul presedintelui sa condamne un regim trecut, insa nu vad rostul crearii unei comisii stiintifice pentru a justifica un act politic. Stim foarte bine de crimele comunismului, iar presedintele nu avea nevoie pentru a condamna de o expertiza stiintifica facuta la comanda. Am retineri fata de stiintificitatea unui raport comandat politic, cu toate ca sint convins ca in aceasta comisie sint multi oameni competenti si bine intentionati. Presedintele Basescu, cel mai rafinat presedinte populist de prin estul Europei, a vrut pur si simplu sa speculeze o posibilitate politica la maximum. Si cum anticomunismul e o buna „vaca de muls”, atit pentru politicieni, cit si pentru intelectuali (aviz culturnicilor… se vor cistiga multi bani de acum incolo din asta), presedintele a exploatat cum stie el mai bine aceasta oportunitate.
In ce priveste legitimitatea comunismului din Romania, dati-mi voie cel putin sa ma indoiesc de „ilegitimitatea lui”. Daniel Barbu a dovedit legitimitatea comunismului in cartea sa „Republica absenta”, dar ramine fireste o problema deschisa pentru cercetatori. Domnul presedinte si-a cerut scuze in numele statului, deci recunoaste continuitatea statului, iar acest lucru presupune si recunoasterea indirecta a legitimitatii statului comunist. Ma intreb si eu: daca statul comunist a fost ilegitim, ce facem cu toate tratatele din aceasta perioada? Inteleg ca am pascut oitele pina prin secolul XIX si nu prea am fost in istorie, dar sa fim „ilegitimi” jumatate de secol XX, chiar e de risul lumii.
Riscul condamnarii de aceasta maniera tine de faptul ca nu se lucreaza cu nuantele, cu distinctiile, cu diferentierile. E riscul inlocuirii unei ideologii cu o contraideologie, caci supozitia acestui demers este urmatoarea: comunismul e raul absolut si trebuie condamnat si pus la zid, iar trecutul trebuie sters, uitat, sau in cel mai bun caz etichetat de genul „acesta este raul absolut”.
Eu gindesc nuantat. Care comunism? La ce ani ne referim? Cum facem distinctii? Cine trebuie condamnat si cine nu? Care sint criteriile dupa care apreciem gradul de vinovatie? Ce a insemnat comunismul? (à propos, pe aici nu intereseaza acest lucru).
Cine sint cei care invinuiesc? Sint ei atit de nevinovati pe cit par? Tacerea din comunism a intelectualilor oare e atit de nevinovata? Am vazut ca Partidul e vinovat si condamnat, iar membrii lui nu prea sint vinovati. Cum rezolvam aceasta problema? Cine sint anticomunistii de azi? etc. Sint intrebari la care trebuie sa raspundem si nu putem trece cu tavalugul si sa uniformizam totul.
Insa eu sint deranjat si interesat cu adevarat de prezent si crezul meu politic este simplu. Eu sustin ca nu sistemul in sine e problema, ci modul nostru de a ne gestiona viata in raport cu sistemul in care traim. Eu spun ca sistemul este un produs la care contribuim fiecare in parte si ca (atentie!) noi facem aceleasi compromisuri. Stapinii s-au schimbat, iar sclavii au ramas aceiasi! Sintem la fel de lasi, la fel de oportunisti, la fel de indiferenti, la fel de meschini. Si cel mai bine o stiu asta intelectualii, caci marea parte a lor isi constientizeaza si rationalizeaza actiunile, discursul…. caci ei sint in mare parte adevaratii vinovati… adica noi toti cei care producem ceea ce se cheama cultura.
Citi au curajul sa recunoasca acest lucru? Dar pe aici, ca sa-l parafrazez iarasi pe inegalabilul Ostap Bender, opium pentru popor se vinde foarte ieftin si se poate trai bine fara a avea insomnii si indigestii.
O: Cum priveste acum un „homo sovieticus”, made in URSS, capitalismul si consumismul?
V.E.: Cum imi place mie sa spun: eu privesc nu numai trecutul, ci si viitorul fara regret, dar cu precautie. URSS m-a educat si format de asa maniera incit sa pot subzista oricarui sistem. Am rezistat cu bine sistemului URSS-ist, voi rezista si celui capitalist, consumist si UE-ist.
„A fi liber, in sensul neoliberal, inseamna a fi fericit”
O: Se vorbeste adesea de democratia americana ca de un nou tip de comunism, cu restrictii in exces, sub aparenta unei libertati. Cum vezi tu lucrurile?
V.E.: De bine, de rau, democratia americana functioneaza si nu e vorba de nici un fel de comunism. Nu America e problema in sine, ci un anumit mod de functionare a capitalului care determina un anumit gen de politica. Eu cred ca marele risc vine din aceasta zona, de aceea trebuie sa chestionam cu mare atentie aceasta problema.
O: Povestesti cu voluptate de Rusia sovietica si cu umor, la fel ca mai toti autorii rusi (ma gindesc acum la Ilf si Petrov, Daniil Harms etc). De unde vin voluptatea si umorul asta? URSS nu a dat prilejul prea multor fericiri…
V.E.: Fericirea e o chestiune de sens, nu de factualitate. Poti sa fii in GULAG si sa fii fericit si poti sa fii bogat, sa conduci lumi, sa nu-ti lipseasca nimic si sa fii nefericit. Pina si conceptul de fericire a devenit politizat de noua ideologie. A fi liber (in sensul neoliberal) inseamna a fi fericit, pe cind lipsa libertatii aduce automat nefericirea.
Libertatea e o chestiune ce tine de relatie, de raport. Liber fata de cine, fata de ce? Nu exista libertate absoluta. Paradoxal, inseamna ca in lumea moderna din punct de vedere politic, singurii oameni liberi au fost dictatorii, fiindca ei nu se subordoneaza unor legi. Ei sint dincolo de lege, ei sint legea. In democratie esti liber atit cit iti permite legea si buzunarul. Dictatura economica e la fel de dura ca si cea politica.
In ce priveste umorul si ironia ele ma fac fericit si ori de cite ori le intilnesc le savurez cu mare placere. Iar pe acesti autori, alaturi de Bulgakov, ii stiu de mic si-i citesc cu mare placere, caci abunda de ironie si umor de o anumita factura. Acesti autori nu au trait in cele mai fericite si bune conditii, insa au stiut ca umorul si ironia sint arme bune pentru vremuri de restriste. A sti sa glumesti in momente tragice mi se pare ceva fascinant si ei au stiut sa faca perfect acest lucru.
“Romanii ma scot din sarite cu «povara trecutului»”
O: Cum apare cartea ta in contextul ultimilor ani, in care s-au publicat foarte multe volume despre comunism, cele mai multe „incrincenate”? Cit de diferita e perspectiva ta?
V.E.: Sint diferite categorii de texte. E bine ca apar memorii, caci ele in timp vor ramine si vor deveni mai importante decit tratatele academice. La memorie au dreptul nu numai cei care au avut de pierdut si au suferit, ci si cei care au avut de cistigat sau au fost neutri. In Romania exista o supozitie negativa cind e vorba de trecut: povara trecutului.
Pentru mine, trecutul nu este o povara, ci un mare cistig. Trecutul trebuie sa stii sa-l privesti. Eu spun ca trecutul trebuie in primul rind inteles, dupa care, el trebuie asumat si abia dupa aceea, el trebuie reconvertit, utilizat cu bunele si relele sale.
Eu nu sint cioranian, eu nu am avut „inconvenientul” de a ma naste in URSS, ci „convenientul” de a ma naste acolo. Daca stim sa folosim trecutul, pina si cele mai rele elemente ale sale pot deveni mari avantaje. Iar trecutul meu sovietic este o experienta mare care nu poate fi stearsa pur si simplu. Eu incerc sa povestesc aceasta experienta. Romanii ma scot din sarite cu „povara trecutului”, „greaua mostenire” si alte ineptii de ordinul acesta. Generatii de intelectuali discuta la nesfirsit aceste probleme. Asta spune foarte mult despre capacitatea romanilor de a-si gestiona trecutul si mai ales despre incapacitatea lor de a-si gestiona prezentul.
„Astazi tinerii scriu pentru public si nu pentru critici”
O: Ce e de remarcat in noul val de scriitori rusi? Nume, tendinte.
V.E.: Ceea ce mi se pare important in Rusia, lucru care la noi din pacate nu se intimpla, e faptul ca perioada comunista, indiferent cum a fost ea, a inceput sa produca romane ale acelei perioade. Dupa caderea comunismului au inceput sa apara romane despre comunism. Unele, precum „Sectantii” lui Mamleev sau „Moscova-Petuski” a lui Venedikt Erofeev, au fost scrise in perioada comunista, dar au aparut dupa. Altele precum „Undergrounde” al lui Makanin sau „Stalin cel bun” a lui Viktor Erofeev au fost scrise dupa. La noi din pacate acest tip de carti sint inca asteptate, iar de cartile de sertar, nu mai vorbim.
Un alt lucru important e faptul ca pina si tranzitia anilor ’90, care a fost devastatoare si dramatica, a produs scriitori si opere importante. Printre cei mai cunoscuti sint Sorokin, Pelevin, Limonov, Akunin, Griskovet… de fapt sint destul de multi.
O: Dar in literatura romana?
V.E.: In literatura romana sint citeva lucruri interesante. Scriitorii tineri, de exemplu, nu mai scriu pentru critica, adica nu au ca punct de referinta acei citiva critici si specialisti care trebuie sa le dea nota de trecere asa cum se intimpla cu ceva timp in urma.
In perioada comunista se crease un mecanism straniu: scriitorul era interesat in primul rind de critic, nu de piata. Din aceasta cauza a aparut o literatura stilizata care avea doar o miza estetica, sau se subordona unui canon. Ca rezultat, dar fireste sint mai multe cauze, am avut putina literatura de calitate. Astazi tinerii scriu nu pentru critici, ci pentru public si cred ca acest lucru va imbunatati mult calitatea textelor. Deja putem vorbi de o literatura tinara de calitate si de impact.
De asemenea, faptul ca o editura precum Polirom a avut curajul sa parieze in ultimii ani pe literatura romana si in mod special pe cea tinara mi se pare o schimbare totala de paradigma de dupa mahmurii ani ’90. Acum citiva ani, umblai cu cartea si cu banii in mina si nimeni nu vroia sa te publice. Un Razvan Radulescu era refuzat si damnat sa nu mai apara.
Paradigma conservatoare care se bazeaza doar pe „gloriosii” ani interbelici si inca pe citiva intelectuali care au devenit un soi de „Sfinta Paraschiva” a culturii romanesti, a fost dinamitata de mecanismul editorial oferit de editura Polirom. Colectia Ego Proza, dupa care si altele, a dinamizat enorm piata cartii romanesti scrise aici. Acum s-a creat deja concurenta intre edituri, iar scriitorul roman a inceput sa fie curtat de editori, ceea ce e o normalitate.
Florentina CIUVERCA
Incotro se indreapta Rusia?
Incotro se indreapta Rusia?
Tendintele politicii externe ruse in 2006
(text aparut in Romania libera 6 ianuarie 2007)
Tendintele politicii externe ruse din anul 2006 sunt legate de prioritatile pe care si le-a definit cu mai mult timp in urma: afirmarea si impunerea pe plan mondial. Daca in anii 2004 si 2005 Rusia a trait o perioada in care isi pierdea vizibil influenta in tarile CSI, multe dintre ele intrand in era “portocalie”, in 2006 Rusia se revanseaza. 2006 a inceput cu amenintarea Ucrainei si cu sistarea alimentarii cu gaz, a continuat cu intreruperea relatiilor diplomatice cu Georgia si s-a terminat cu “energo-dialogul” autoritar indreptat impotriva Bielorusiei. In anul care a trecut, Rusia a scos la bataie cea mai sigura arma din dotare pentru a se impune: resursele energetice. In scurt timp, Ucraina a fost nevoita sa accepte regula impusa de Kremlin, iar schimbarile politice din ultima perioada de aici au dus la o imbunatatire semnificativa a relatiilor dintre Kiev si Moscova. Georgia, la randul ei, a fost pusa in pozitie de sah de o maniera destul de dura, ca spre sfarsitul anului lucrurile sa se amelioreze cat de cat, rusii acceptand scoaterea bazelor militare, iar acum se spera la o imbunatatire a relatiilor dintre cele doua tari. In raport cu Moldova, daca initial Rusia a pus embargo pe exportul de carne si vin, spre sfarsitul anului a revenit la sentimente mai bune si, dupa anumite negocieri, embargoul a fost ridicat. Toate aceste cazuri ne arata un lucru foarte clar: Rusia nu mai detine monopol asupra tarilor postsovietice, insa ne convinge ca este cel mai important jucator in aceasta zona si isi joaca cartea cu tot mai multa abilitate.
In ce priveste tendintele politicii ruse in raport cu puterile occidentale, se observa cateva elemente importante. In raport cu ele, Rusia incearca sa joace cartea superputerii bazandu-se pe aceeasi arma a resurselor energetice. Chiar daca “energo-dialogul” cu UE nu a dus la niste decizii clare, iar summit-ul “celor 8” de la Petersburg nu a clarificat prea multe lucruri, Rusia a inteles ca ambitiile ei si noul joc politic care trebuie facut se bazeaza enorm pe elementul economic. In acest sens tendinta principala a noii politici ruse este, cum spun englezii, “Russia goes global”. Globalizarea Rusiei se misca in doua directii. Pe de o parte, au loc globalizarea marilor companii private si integrarea lor in economia mondiala. Aici observam ca marile companii ruse incep sa achizitioneze importante companii occidentale, devin jucatori economici de prim rang si ca pentru prima data capitalul rusesc devine al doilea jucator pe piata de active occidentale, cheltuind 140 miliarde USD pentru achizitionarea lor. Pe de alta parte, Kremlinul dezvolta cateva companii de stat foarte puternice, care devin instrumente de putere si pot influenta atat piata interna, cat si pe cea internationala. Gazprom-ul este poate cel mai cunoscut exemplu de acest fel, insa mai sunt inca multe astfel de companii si cateva sectoare economice in care statul rus inca nu si-a spus ultimul cuvant. Este important la acest capitol faptul ca Rusia a primit acceptul Statelor Unite pentru intrarea in WTO si totul a devenit doar o problema tehnica. In ce priveste relatia dintre SUA si Rusia, se poate spune ca e o perioada mai putin buna, dar acest lucru se intampla mai mult din cauza problemelor politicii externe a SUA, care s-a concentrat pe “razboiul pentru democratie”. Oricum, perspectiva victoriei democratilor in alegerile din SUA nu aduce vesti bune Rusiei.
La capitolul imagine, Rusia a avut de pierdut imens de pe urma celor doua atentate, Litvinenko si Politkovskaia, care sunt deja interpretate ca rezultatele aparitiei unei noi forte politice in Rusia ce are ca scop fie destabilizarea alegerilor, fie izolarea Rusiei. Indiferent care sunt cauzele acestor atentate, este evident ca imaginea Rusiei a avut de suferit.
Ar mai fi de spus ceva despre politica interna, care pe noi ne priveste mai putin, dar care, pe termen mediu si lung, va influenta semnificativ politica externa a Rusiei, fata de care nu putem fi indiferenti. 2006 a insemnat anul in care s-a intrat in linie dreapta pentru pregatirile alegerilor din 2007-2008. Kremlinul a facut cativa pasi importanti in schimbarea imaginii sale. In Rusia actuala, Putin este sinonim cu Kremlinul, insa cum el, peste foarte putin timp, va pleca de la putere e nevoie de noi nume. Putin conduce cu un procent de incredere zdrobitor: 75%. Se vehiculeaza deja cateva nume din anturajul sau care se bucura de incredere si popularitate si pe care Putin ar trebui sa le sprijine la viitoarele alegeri. Poporul rus se pare ca va merge pe mana lui Putin, asa cum l-a ales pe Putin mergand pe mana lui Eltin.
La Multi Ani! din 1974
La Multi Ani!
La Multi Ani si iata un desen animat din 1974 din seria Nu pogodi (episodul 8) in care se gaseste si faimosul fragment cu Iepurele degizat in Mos Gerila/Ded Moroz iar Lupul in Alba ca Zapada/Snegurocika…. si cinta un faimos cintec, devenit slagar…
Nu va temeti, tovarasi, si Lenin s-a privatizat!
Nu va temeti, tovarasi, si Lenin s-a privatizat!
(text aparut in Romania libera Joi, 21 Decembrie 2006)
(cum v-am obisnuit putina muzica, iar pentru cei care au uitat imnul defunctei tari va ofer varianta reggae a trupei 5nizza)
Recent, pe data de 8 decembrie, s-au implinit 15 ani de la incetarea din punct de vedere juridic a Uniunii Sovietice. In 1991, cele trei state Rusia, Ucraina si Belarus au semnat la Belovej un act prin care anuntau disparitia URSS-ului si infiintarea CSI. Zilele acestea, Fondul Opinia publica a organizat un sondaj pe aceasta tema, incercand sa ne dea o perspectiva cat mai exacta a modului de raportare a populatiei actuale fata de URSS. Iata cateva din cele mai semnificative date ale sondajului.
Reactia cetatenilor rusi fata de acel moment e impartita in felul urmator: 46% cred ca atunci ei s-au intristat, 5% ca s-au bucurat si 18% au fost indiferenti, restul nu au putut da un raspuns. Din cei intervievati, 58% cred ca motivele desfiintarii URSS se datoreaza politicienilor din acea vreme. Doar 21% cred ca destramarea URSS are cauze obiective, iar 73% nu cred in posibilitatea refacerii URSS. 62% din cei intervievati compatimesc disparitia URSS, iar numarul celor carora nu le pare rau este mult mai mic: 26%. La acest capitol este important de observat faptul ca 47% din cei care explica destramarea URSS din motive obiective regreta acest lucru.
E important de spus faptul ca fata de acum cinci ani, cand s-a facut un sondaj identic, procentul celor care compatimeau desfiintarea URSS a scazut cu 14%, iar al celor care nu se mai plang de acest eveniment a crescut cu 11%. De asemenea, daca, in 2001, 22% credeau in posibilitatea refacerii URSS, astazi acest numar a scazut la 14%. De la sondajul din 2001, a scazut cu 13% si procentul celor care dadeau vina pe politicienii vremii.
Tot zilele acestea, in Rusia a fost marcata, prin diverse emisiuni TV, radio si nenumarate texte scrise, aniversarea a 100 de ani de la nasterea celui mai longeviv conducator al Rusiei moderne, chiar daca ea s-a numit URSS. El este Leonid Ilici Brejnev si a domnit intre 1964 si 1982, epoca ce a ramas cu numele de zastoi/stagnare.
Fondul Opinia publica a organizat si in legatura cu acest eveniment o ancheta. Conform acesteia, 61% din cetatenii Rusiei cred ca epoca brejnevista a fost cea mai buna perioada a lor si doar 17% cred ca a fost o perioada nefasta. De asemenea, 50% considera ca tovarasul Brejnev a jucat un rol pozitiv in istoria tarii si doar 15% ca a jucat un rol negativ. In ce priveste popularitatea, pentru segmentul varstei intre 36 si 54 de ani, Brejnev atinge cota lui Putin din prezent, 75%.
Privind cu atentie aceste sondaje, precum si evolutia lor, bazandu-ma in acelasi timp si pe ceea ce se intampla pe scena cultural-politica a Rusiei, pot concluziona urmatoarele lucruri. Rusia, spre deosebire de Romania si alte tari fost comuniste din Europa de Est, nu va incerca niciodata (cel putin in viitorul apropiat) sa puna in discutie si sa vorbeasca despre comunismul sau ca fiind un sistem ilegitim. Acest lucru nu e posibil din simplu motiv ca el este asumat si integrat deja in propria istorie colectiva si se merge mai degraba pe o linie a concilierii nationale. URSS este, alaturi de Rusia tarista, parte a istoriei ruse, iar Stalin e un erou sau personaj istoric alaturi de Ivan cel Groaznic sau Petru I. Moscova este un oras in care regasesti cel putin in aceeasi masura si elemente ale epocii tariste, si elemente ale epocii comuniste. Steaua sovietica sta nestingherita alaturi de vulturul cu doua capete, iar Mausoleul lui Lenin e langa Kremlinul tarilor. In acelasi timp, sondajele si realitatea rusa ne spun ca nimic din trecut nu se mai poate repeta, nimic nu mai poate reveni la ceea ce a fost si chiar si cei care isi doresc acest lucru sunt pe cale de disparitie. Rusia, asemenea tarilor iesite din comunism, incearca sa-si gaseasca propriul drum, insa, asa cum ea are mult mai multi ani de comunism si mult mai multe probleme, si solutiile sunt mult mai complicate. Asa ca, dupa cum imi place mie sa spun, nu va temeti, tovarasi romani, proaspat UE-isti, Stalin si Lenin s-au privatizat, iar regulile sunt cu totul altele. Asa ca prietenia dintre popoare nu inseamna (doar) lacrimi si discursuri elogioase, ci conturi bine intretinute si pragmatic gestionate.
Razboiul alcoolului: cauze si efecte
Razboiul alcoolului: cauze si efecte
(text aparut in Romania Libera, Vineri, 08 Decembrie 2006, iar pentru a intra in atmosfera va pun si un Buna dimineata de Zdob si Zdub)
Traditional, piata de alcool este un segment semnificativ al economiei rusesti. Peste 10% din veniturile statului rus se bazeaza pe alcool. Alaturi de cea energetica, piata alcoolului reprezinta o putere de luat in seama in statul rus. In momentul in care apar framantari pe piata alcoolului din Rusia, ca si pe cea energetica, aceasta devine nu numai o problema economica, ci si una politica.
In primavara acestui an, Moscova a interzis comercializarea vinului moldovenesc (si a vinului georgian) pe piata ruseasca. Motivul oficial este unul simplu: vinurile contin prea multe pesticide si metale grele. In realitate, sustin majoritatea analistilor, decizia Moscovei este un raspuns adus “blocadei” economice impotriva Transnistriei, organizata de Moldova in colaborare cu Ucraina. Pe 3 martie, Ucraina a schimbat regimul vamal, astfel incat marfurile sa poata patrunde in Transnistria doar cu parafa oficiala de la Chisinau. Pe 27 martie, vinul moldovenesc era oficial interzis in Rusia.
Pentru Republica Moldova, aceasta interdictie genereaza prejudicii enorme, in primul rand, pentru ca economia republicii este dependenta de aceasta ramura de productie si, in al doilea rand, pentru ca Rusia este cea mai mare piata de desfacere. Analistii rusi insa arata ca relatiile dintre Moldova si Rusia au inceput sa se inrautateasca mai inainte, o data cu caderea “planului Kozak” privind federalizarea Moldovei, plan sustinut de Rusia. Dupa alegerile din 2003, Vladimir Voronin, desi lider al unui partid comunist, devine pentru Moscova mult prea “portocaliu” si intra in categoria presedintilor incomozi, precum cel al Ucrainei si al Georgiei. Rusia continua sa se impuna si sa demonstreze ca are un cuvant greu de spus in zona si mai ales in problema transnistreana, astfel incat “raspunsurile” economice date Moldovei, mai intai interdictia productiei de carne, dupa care cea a vinului, au un evident caracter politic. Raspunsul Moldovei, alaturi de cel al Georgiei, vine prompt: amenintarea cu nesemnarea protocolului intrarii Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (WTO).
La summit-ul tarilor CSI, care tocmai a avut loc la Minsk, Rusia si-a anuntat intentia de a ridica embargoul asupra produselor din Moldova. Aceasta “reabilitare” a vinului moldovenesc vine in urma unor negocieri si a unui nou context politic care s-a creat in ultima perioada. Ar trebui, mai intai, sa urmarim atent ce se intampla in Ucraina. Idealurile “portocalii” de aici au luat mai degraba culoarea noului sef al guvernului de la Kiev, premierul pragmatic si apropiat Kremlinului, Viktor Ianukovici. Acesta, de exemplu, a inchis pentru reparatii podul de peste Nistru (Moghilov-Podolisk) prin care intrau in Moldova majoritatea marfurilor din directia estica. Ca rezultat, Moldova a fost nevoita sa accepte intrarea marfurilor rusesti si ucrainene, avand ca punct de tranzit Transnistria. In al doilea rand, Rusia nu-si poate permite o inrautatire atat de brusca a relatiilor cu blocul antimoscovit din CSI, Ucraina, Georgia si Moldova. Cum relatia cu Georgia s-a inrautatit vizibil, iar relatia cu Ucraina pare a se ameliora, “indulcirea” relatiei cu Moldova pare fireasca, iar aceasta cu atat mai mult cu cat interesul Rusiei in ce priveste Moldova e bine definit si legat de problema Transnistriei. Nu in ultimul rand, aceasta situatie are conexiuni directe cu contextul creat de discutiile nesfarsite despre colaborarea energetica dintre UE si Rusia. Rusia are tot interesul sa detensioneze relatiile prea politizate dintre ea si UE. Dat fiind ca atitudinea unor membri UE fata de Rusia a devenit mai pragmatica, in mare parte datorita interesului pentru piata energetica, Rusia incearca sa negocieze acum problema Transnistriei direct cu unii membri UE, dorind sa-si impuna propriul plan.
In acest nou context, Rusia e dispusa sa ridice blocada economica impusa Moldovei. Asa-numitul “razboi al alcoolului” ar putea lua sfarsit in scurt timp. Problema majora insa ramane: oare aceasta pace economica nu se va plati cu un pret prea mare, si anume acela de mentinere a trupelor rusesti pe teritoriul Transnistriei, adica pe teritoriul juridic al Moldovei?
Traian Basescu seen from Moscow
Traian Basescu seen from Moscow
(gasesc textul meu din Romania Libera tradus in engleze si ramin surpsins.. Nine O’Clock issue 3818 page 4 at 2006-11-27)
Little has been written in the Russian media about Romania. But as of lately, they have been writing a little more, and most texts concern Romania and its relationship with the Republic of Moldova and Transdniester, NATO and the EU integration. President Traian Basescu’s statements are being commented on, and seen as somewhat exotic. His projects and statements on foreign policy are met with surprise, at best. An ambitious project such as the “Bucharest – London – Washington axis” can only be regarded with irony and scepticism. They, as well as us, are well aware of the elementary history and foreign policy rule: an imbalanced medium and long-term alliance is counterproductive, and the weak ones stand to lose. Smaller states will always come out losing from such alliances. As for the more realistic regional projects, such as the Black Sea Forum for Dialogue and Partnership, Russia has always been absent from these, on grounds that the already existing Black Sea Economic Cooperation pact is sufficient to handle regional issues. As for the settlement of the Transdniester issue, Romania’s presence has not been deemed necessary. President of Romania’s recent statements only define him as one of the populist politicians who regard the relationship with Russia in terms of the old “good guys – bad guys” bipolar policy. A closer look at Mr. Basescu’s statement on the relation between the EU and the Russian gas will bring to light a number of serious problems. In terms of foreign policy, the question is not whether Basescu is right or wrong, but whether Romania stands to gain or to lose from such an approach. What we should know is that Traian Basescu’s statement is tardy and, more importantly, it is mistimed with respect to what happened a while ago in the Western media and politics. The EU – Russia Summit was only recently held in Finland, this October, with the EU presenting its strategy, energy policy and position as to Russia. These things have been mentioned and signalled by the Western media. The issue was turned inside out by experts in the field, and not by state presidents. Without neglecting that a real problem does exist in the field, European states have long undertook concrete and pragmatic projects jointly with Russia, and Romania tends to be absent from these projects. Unfortunately, Romania was not even able to negotiate the gas price, and resorted to go-betweens that only raised these prices. What is even more annoying for Russia is the manner in which the Basescu administration proposes the solving of the Gazprom “political pressure” on the EU. Apart from being a tardy advice, outside an organised framework dedicated to this issue, the solution it proposes is that “NATO should undertake security risks, including energy security hazards.” This proposal already poses a serious problem. First of all, NATO is a sensitive topic for Russia, and secondly, one cannot solve an economic problem having “political pressure” aspects through a military and political structure like NATO. In terms of the current Western policy, NATO may always be a last solution, and never a first solution. Such a proposal, just like the one in which the President of Romania was inviting the R. of Moldova to join the EU together, are outside Romania’s competencies, as defined by the rules of the game.
While Romania is making populist anti-Soviet statements, Russia is negotiating with the US, in the twelfth hour, its accession to the World Trade Organisation, although it is required to first solve its problems with Moldova and Georgia, and Germany calmly carries on the development of joint economic projects. Unfortunately, Romania has not yet managed to overcome the Ceausescu-type foreign policy rhetoric on the relationship with Russia, a country that should be approached, first and foremost, with pragmatism.
by Vasile Ernu
Eu nu sînt domnul Şarik, ci cetăţeanul Poligraf Poligrafovici Şarikov
Eu nu sînt domnul Şarik, ci cetăţeanul Poligraf Poligrafovici Şarikov
Nu, aici nu miroase a proletari!Şarik
text aparut in Dilema Veche nr 149
(inainte de a citi textul iata un fragment din filmul Inima de ciine unde puteti vedea prima prezentare a lui Sarik/Sarikov in fata corpului profesoral… la final profesorul disperat intreaba: nu cumva si danseaza?!)
Întîmplător sau nu, Revoluţia rusă are cîteva puncte comune cu avangarda şi cîţiva ani buni, artiştii avangardişti ruşi colaborează şi participă la crearea Noii Rusii. Una dintre problemele majore ale noului stat este modul de raportare din punct de vedere ideologic faţă de „nou şi vechi”. Cei care vor da tonul şi vor crea o platformă populară, nu vor fi Lenin sau Troţky, ci Maiakovski, Rodcenko şi alţi artişti importanţi ai vremii. Poetul scrie poemul Vechi şi nou care va deveni lozinca şi platforma noului model de viaţă cotidiană. Proletariatul trebuie să lupte cu vechile obişnuinţe burgheze, cu vechiul mod de viaţă, trebuie să renunţe la „gunoiul” din locuinţele burgheze, la vechiul lui comportament. În noua lume totul trebuie să se bazeze pe utilitate, funcţionalitate în vederea lichidării asupririi de clasă. Această problemă a „dictaturii gustului”, în termeni puţin diferiţi este pusă şi în spaţiul occidental: raportul dintre cultura de masă şi cultura elitistă, raportul dintre artă şi putere. La Moscova fiind, Walter Benjamin este cel care observă marea transformare a societăţii moderne şi a similitudinea aproape identică dintre spaţiul sovietic şi cel american. Tot acum, în Rusia sovietică apar şi cei mai semnificativi scriitori care fac cîteva observaţii ce vor deveni emblematice, în legătură cu apariţia acestui „om nou”. Aproape toate cărţile lui Ilf şi Petrov, Zoschenko şi Bulgakov fac referinţă la aceste noi mari transformări din societate.
Mihail Bulgakov, poate cel mai complex prozator sovietic, cu un spirit ironic devastator, scrie faimoasele texte Inimă de cîine, Oăle fatale şi Diavoliada, texte ce pun în discuţie exact aceste subiecte. Bulgakov ne anunţă fără echivoc „Domnii? Toţi domnii sînt la Paris” şi ne recomandă ca nu cumva să citim presa sovietică înainte de prînz, căci conform notiţelor profesorului Preobrajenski din Inimă de cîine, pacienţii care nu citesc presa se simt excelent, pe cînd cei care citesc Pravda au început să piardă din greutate. Profesorul observă un lucru interesant privind comportamentul: după 1917, toţi galoşii de pe scară dispar. Profesorul se întreabă retoric: dar unde scrie la Karl Marx că nu avem voie să ţinem galoşii pe scară?
Dacă aş scrie o carte despre tranziţie, oricare ar fi ea, Şarik ar fi eroul meu. Sarik este cîinele transformat în om de profesorul Preobrajenski. Tranziţia, trecerea de la „omul vechi” la „omul nou”, este perfect ilustrată prin metafora trecerii potăii Şarik de la stadiul de cîine la cel de cetaţean. Şi cînd eroul lui Bulgakov trebuie să-şi aleagă o identitate, el spune: familia se moşteneşte, deci mă voi numi Şarikov, iar numele l-am luat din calendar. Mă cheamă Poligraf Poligrafovici!
În legătură cu evoluţia căţelului Şarik, crescut pe stradă şi ştiind că nu tot ce e „albastru” e „carne”, Priobrajenski notează un număr interesant de observaţii. Primul lucru pe care-l aflăm din notiţele profesorului e faptul că primul cuvînt rostit de Şarik este abîr, care nu e altceva decît cuvîntul rîba (peşte) citit de-a-ndoaselea. Prima literă a fost A, a două B, aşa că „îi era mai uşor s-o ia de la coadă în citirea cuvîntului rîba (peşte), întrucît în partea cealaltă a magazinului stătea un miliţian”. Adică orice formă de ideologie, indiferent din ce direcţie vine, nu face decît să răstoarne lectura firească a lucrurilor şi să nu uităm că deşi vitrina sau lozinca s-au schimbat, în colţul străzii există un miliţian.
După pronuntarea primului cuvînt, Şarik încearcă să se ţină „vertical pe picioarele din spate”, iar prima frază rostită coerent este o înjurătură de mamă adresată profesorului care l-a transformat din cîine în om. După primul cuvînt rostit foarte clar, pivnaja (berărie), Şarik începe să rostească coerent toate înjurăturile limbii ruse şi un set de cuvinte vulgare luate nu se ştie de unde: „birjar”, „nu sînt locuri”, „Ediţia de seară”, „cel mai bun cadou pentru copii”. Primul cuvînt pe care-l rosteşte Şarik întrînd în biroul profesorului este: burjui. Profesorul notează că Şarik e pus pe sfadă şi înjură sistematic, consecvent şi iraţional. Potaia care se transformă în om face aceste gesturi maşinal, iar în următoarea zi, lexiconul se îmbogăţeşte cu mare viteză: „nu te-nghjionti”, „ticălosule”, „dă-te jos de pe scară”, „ţi-arăt eu ţie”, „Recunoaşterea Americii”, „Primus”.
Iată şi prima discuţie mai intelectuală între noua fiinţă Şarikov şi profesor, după ce Şarikov zîmbise ironic şi turnase vodcă la toată lumea: „La dumneavoastră totul e ca la paradă. Şervetul – colo, cravata – aici, mă iertaţi, vă rog, mersi. Dar ceva autentic, nu! Vă chinuiţi singur ca pe timpul regimului ţarist”.
Vă mai aduceţi aminte de motanul Beghemot din Maestrul şi Margarita, care nu atrage atenţia nimănui cînd se urcă îmbrăcat în tramvai şi se comportă uman, dar de care toţi se miră cînd compostează biletul?