Iesenii au facut cunostinta cu Sectantii lui Vasile Ernu
„Eu ma ocup de marginali. Atata timp cat sunteti marginali sunteti prietenii mei“, le-a spus razand Vasile Ernu iesenilor. Prezent in orasul in care si-a petrecut cei mai frumosi ani ai studentiei, acesta si-a lansat saptamana trecuta, la Librarium Palas, o noua carte, cu titlul Sectantii. Volumul este primul din Mica trilogie a marginalilor, in care vor mai aparea Banditii si Izgoi-Jidi. Publicata de curand la Editura Polirom, cartea prezinta povestea fascinanta a unei comunitati religioase din Bugeac care reuseste sa supravietuiasca de patru generatii, cu toate ca a trebuit sa treaca prin regimuri diferite: imperiul tarist, Romania Mare, URSS si Republica Moldova.
In cadrul intalnirii, alaturi de autor, si-au prezentat perspectiva asupra volumului si invitatii George Bondor, Bogdan Cretu, Ovidiu Gherasim-Proca si Vasile Danut Jemna. „Recunosc ca acum o saptamana eram intr-un context foarte diferit, langa mine nu erau patru profesori, ci patru mineri“, a subliniat Vasile Ernu. Prins in mijlocul universitarilor, acesta a mai spus amuzat ca „prietenii mei foarte radicali de stanga ma intreaba: «Bai, da cum stai cu aia la masa?». Pai daca Hristos a stat cu vamesii, cu pacatosii, eu de ce nu as sta cu ei la masa? Sunt curios sa aud pareri sincere despre ceea ce am scris eu, de asta si gama de oameni e foarte diversa“. Mai mult, George Bondor a facut o marturisire, in aceeasi nota comica: „Cand ne-ati prezentat ca fiind patru profesori universitari, Vasile Ernu a soptit in barba: «Bai, eu ma compromit cu ei». Acum, ascultand muzica ce se derula pe fundal (n.r.: folclor romanesc de la un festival care se desfasura in gradina Palas), am crezut la un moment dat ca Vasile a vorbit cu muzicantii pentru a nu parea ca e foarte inclus in mainstream-ul nostru universitar si a ramane cu imaginea lui de excentric“.
Luat prin surprindere de Adrian Botez, moderatorul evenimentului, Bogdan Cretu a fost nevoit sa fie primul care sa vorbeasca despre volumul proaspat aparut al lui Vasile Ernu: „Vasile Ernu e genul acela de autor – cand zic autor e neutru; nu i-am zis nici memorialist, nici scriitor, nici publicist, nici macar antropolog – care, inca de la prima carte, s-a incapatanat sa nu se stabileasca intr-o categorie de asta anchilozata. El isi alege un subiect, intotdeauna alunecos, despre care cu totii stim cate ceva, dar nimeni nu stie totul. Tema este extrem de generoasa si cuprinde cumva un miez exotic pentru noi, ceilalti, crearea unei identitati aparte, portretul unei comunitati care este altfel. Este pe de o parte cartea unei reconstituiri. Desi dizident, oaie neagra, desi nu mai respecta in litera aceasta traditie a comunitatii din care vine, cred ca Vasile Ernu ii face un mare bine pentru ca umanizeaza foarte mult ceea ce de regula e perceput schematic si sarac“. Pe de alta parte, Ovidiu Gherasim-Proca a afirmat ca: „Sunt sigur ca printre lecturile pe care le va avea aceasta carte va fi si una foarte simplista care se va rezuma la ideea ca Vasile Ernu apartine unei secte. Daca cineva insista totusi citind in modul asta, s-ar putea sa aiba surpriza sa descopere ca nu e foarte usor sa afli care e acea secta. In carte sunt mai multe descrise, iar de fiecare data Vasile Ernu se identifica personal“. Desi nu a stiut de apartenenta autorului la aceasta comunitate, asa cum „nimeni nu a stiut pentru ca lucrurile bune trebuie sapate adanc“, dupa cum spune Ernu, George Bondor sustine ca, citind cartea fara sa stie ca este vorba despre un filon autobiografic, si-a pus mereu intrebarea „cum reuseste sa insceneze literar o asemenea cantitate de povesti si de informatii, punandu-le totodata in joc cu emotie si vorbind mereu la persoana intai. Pentru mine a fost o necunoscuta si trebuie sa spun ca m-a pasionat lucrul acesta. Daca as fi prezentat eu primul cartea asta ati fi avut impresia ca este un tratat filozofic“. De aceeasi parere a fost si Vasile Danut Jemna, aratand ca una dintre chestiunile interesante din aceasta carte „este incercarea lui Vasile Ernu de a face o analiza din pespectiva filosofiei-politice cu privire la o comunitate, la ceea ce el numeste generic sectanti. Este o carte cu un subiect sensibil, sa zicem ca avem la indemana un fel de roman autobiografic, construit cu toate ingredientele specifice stilului, cu toate elementele care tin de zona esteticului, a constructiei pesonajelor, a povestii in sine ca sa te capteze“.
Fascinat de comunitatile marginale, Vasile Ernu sustine ca de fapt problema cartii sale este despre salvare, „o problema fundamentala care tine de esenta vietii noastre. Cred ca ne salvam personal, dar nu cred ca ne salvam singuri. Una dintre problemele foarte mari legate de toata povestea asta cu marginalii starneste intrebarea: Dar daca ei au dreptate si noi nu, dar daca ceea ce fac ei, ceea ce ne deranjeaza pe toti – imigratii, hotii, tot soiul de decazuti – sau modul in care vad ei lumea e de fapt lumea adevarata?“.
„De ce marginalii ar avea dreptate?“
Desi cei din public au fost destul de retinuti, invitatii au fost cei care au tinut mortis sa ii adreseze intrebari lui Vasile Ernu cu privire la cartea sa. Astfel, cu toate ca a sustinut ca „Vasile Ernu stie foarte bine ca nimeni nu detine monopolul adevarului“ si ca „daca imi place ceva la el este ca isi sustine cauzele si ideile in mod relaxat, fara incrancenare, dar cu convingere“, Bogdan Cretu a incercat sa afle „De ce marginalii ar avea dreptate?“. Autorul a mentionat ca nu cine are dreptate e important, ci procesul in sine: „Hai sa vedem lumea si prin ochii lor si sa comparam ce stim. Eu ma tem cel mai mult de adevaruri stabile. De asta, in general, in geanta port doua lucruri, periuta de dinti si o carte buna. Prima pentru ca nu stiu unde o sa dorm diseara si civilizatia ne-a stricat, trebuie sa fim mereu fresh, iar cartea pentru a curata creierul care rugineste si se murdareste cel mai repede, avand tot felul de prejudecati. Procesul e mai interesant, eu incerc prin aceste instrumente sa arat ca poate nu e asa, ca poate e invers“.
Intrebat daca personajele sale au citit cartea, acesta a tinut sa precizeze ca foarte putine dintre ele mai sunt in viata, rugand cititorii sa nu incerce sa le identifice. Mai mult, acesta a specificat ca noua carte este „un omagiu adus acestor oameni, pe care i-am cunoscut, dar si parintilor in primul rand.“ „O sa faci o lansare si acolo in comunitate? Ai curaj?“, a insistat unul dintre participantii la eveniment. „Eu in general am curaj, dar cu intelectualii e mai lejer, pe astia ii prostesti cel mai usor. Cu oamenii astia simpli e mai greu pentru ca ei simt cel mai bine, e la fel ca la copii, nu poti sa ii minti. Eu sper sa ma primeasca la fel ca pe fiul risipitor intors acasa, dar nu se stie daca au si alte tehnici“, a raspuns Ernu.
In final, acesta a promis ca la intrebarea „Unde sunt sectantii astazi?“ vor raspunde Banditii – al doilea volum din Mica trilogie a marginalilor, anuntand ca peste un an se va intoarce la Iasi pentru o noua lansare. „Voi fi si bandit data viitoare, va trebui sa ma pun in pielea lor, sa fac cercetare. Evident ca una e sa cercetezi si una e sa fii inchis in puscarie – experienta principala a acestor marginali. A fi inchis e cu totul altceva, puscaria e un fel de ultimul spatiu al metafizicii. De asta zic ca ar fi bine ca macar un an sau doi din viata, intelectualii sa ii stea la puscarie, e util si sanatos“, a spus acesta zambind.
FOTO: Stefan Diaconu
Sectanții de Vasile Ernu la Cluj / lansare
La CLUJ: vineri 12 iunie, ora 18.00 / tranzit.ro/cluj
Invitați: Alex Cistelecan, Aurel Codoban, Marius Lazăr.
“Aşa am citit eu, cu aviditate, cu o curiozitate crescîndă şi, pe alocuri, cu gura căscată – de ce să mint?”
Cristina Manole / Observator culutural 4-10 iunie 2015
Aşa am citit eu, cu aviditate, cu o curiozitate crescîndă şi, pe alocuri, cu gura căscată – de ce să mint? –, lăsîndu-mă furată de cartea Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Editura Polirom, 2015) a lui Vasile Ernu. O lungă confesiune/mărturie abruptă despre personajul care este Vasile Ernu, făcută cumva ruseşte, pe bune, fără ocolişuri şi ascunzişuri, o spovedanie care, repet, m-a lăsat bouche bée. De ce? Pentru că nu ştim mai nimic unii despre alţii, nici măcar despre cei pe care avem impresia că-i ştim/citim/au – zim/ascultăm/vedem, mai des sau mai rar. În cartea lui Vasile Ernu avem povestea a peste patru generaţii din trecutul familiei lui, de români, de basarabeni, de locuitori din Bugeac, de sectanţi, de oameni care au fost şi mai sînt. O carte cu multe pagini eseistice, un eseu antropologic cu multe pagini de excelentă proză, o carte de politologie dacă nu ar fi şi de etnosociologie. Avem de toate, chiar din belşug. Şi, în primul rînd, păţaniile celor păţiţi de istoria bicentenară care a venit peste aceste familii de marginalizaţi, evenimentele, multe, tragice şi dramatice, de care au avut parte români sau membri ai altor comunităţi, minorităţi, etnice sau religioase: evrei sau raskolnici, ortodocşi pravoslavnici, bulgari, ruşi, greci, comunişti sau ruşi atei de-a binelea, care s-au tot amestecat în acel melanj multietnic şi multicultural care este Basarabia. Scrie prin tot Bucureştiul, pe te miri ce ziduri, „Basarabia, pămînt românesc!“, dar realitatea istorică prezentată de Vasile Ernu pare şi sînt convinsă că este mult diferită de tot ceea ce ştiam, despre tot ceea ce s-a consumat între Prut şi Nistru, şi mai ales în Bugeac, adică în sudul Basarabiei, ce azi face parte din Ucraina. Şi de unde provine Vasile Ernu. Cartea lui ar merita o masă rotundă sau un simpozion şi nu o simplă notă/prezentare de sumară lectură. Sectanţii lui Vasile Ernu merită atenţia intelighenţiei româneşti, că o fi ea de dreapta sau stînga, deopotrivă. Sînt convinsă că va fi şi tradusă şi va avea un ecou mai mare peste graniţele României decît în interiorul ei. Poate că mă înşel, să dea bunul Dumnezeu să n-am eu dreptate. Vasile Ernu îşi consolidează statutul de autor, prozatoreseist, greu clasificabil. În schimb, ar putea intra în categoria, inexistentă, a celor foarte buni.
Sectanții & Ernu la Timișoara
Miercuri 10 iunie sînt la Timișoara cu 3 evenimente.
- La ora 11.00 la Universitate cu o prelegere
- La 18.00 lansarea cărții la Bastion, Theresia corp A (tetalii pe afișe)
- Și seara de la 20.00 la Reciproc Café la un suc și discuții.
Marginalii din centrul lumii. Despre Sectanții lui Vasile Ernu
De: George Bondor / Timpul / 02-06-2015
Vasile Ernu, Sectanții (Mică trilogie a marginalilor), Iași, Polirom, 2015
Prima parte dintr-o „mică trilogie a marginalilor”, Sectanții lui Vasile Ernu se află la intersecția romanului autobiografic cu studiul științific. Interesat de marginali în genere, autorul pornește în investigația sa de la minoritățile religioase denumite peiorativ „sectanți” în spațiul rus și în cel sovietic, sau „pocăiți” în cel românesc. Construind o poveste din mai multe povești suprapuse și intersectate, care se referă la trei comunități religioase din zona Bugeacului (rascolnici, evrei mesianici şi protestanţi colonişti germani), autorul se referă adesea și la spațiul românesc, comparațiile vizând îndeosebi viața minorităților religioase în perioada comunistă.
Povestea principală este spusă la persoana întâi de un transilvănean care, într-o dimineață, simte impulsul nestăvilit de a pleca în lume, impuls la fel de puternic precum o revelație religioasă. Astfel, încă de la început povestea se desfășoară după un scenariu biblic: suntem exilați în lumea de aici, care este principala ispită a omului, împotriva căreia suntem chemați să purtăm o luptă permanentă („lupta cea bună”). Cel puțin asta face tânărul transilvănean, convertit la o sectă religioasă cu mod de viață radical și idealuri de o mare puritate morală și religioasă. Deviza comunității era: „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Iar povestea familiei și a comunității se desfășoară după Cărțile lui Moise: Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii și Deuteronomul.
În centrul volumului se află, așadar, un scenariu teologico-politic. Omul are de dus o luptă pe două fronturi: împotriva Leviatanului (care este Statul, puterea politică în genere), dar și împotriva acestei lumi, cu tentațiile ei vizibile și mai ales invizibile, cu tentaculele sale prezente în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi. Acest monstru fără chip exercită, clipă de clipă, o presiune acaparatoare asupra noastră, fiind cel mai greu de contracarat din cauza caracterului său difuz. Marginalii sectanți luptă însă și pe al treilea front: impotriva bisericii majoritare. Secta celor aleși decide să trăiască la marginea societății, după propriile reguli, în așteptarea celei de-a doua Veniri. Autenticitatea se câștigă, deci, numai prin escatologie, prin fractura timpului obișnuit și transfigurarea lui când e văzut dinspre viitorul cel mai autentic.
Filonul teologico-politic al cărții este, de fapt, unul profund filosofic. Prima parte a trilogiei despre marginali ne înfățișează omul însetat de libertate, aflat pe drumul către un mod autentic de a fi. Marginalii par aici mai degrabă pretextul necesar pentru a surprinde scenariul eliberării de lanțurile puterii, ale majorității, ale acestei lumi – cea comunistă sau cea capitalistă, chiar mai acaparantă decât prima, crede autorul. Libertatea se câștigă nu prin focul mocnit din noi, ci prin flacăra aprinsă, de nestins. Când dispare speranța, pe ulițe se plimbă doar moartea. Generația actuală își pierde treptat speranța, nemaiavând acces la flacăra aprinsă: „Tatăl tău a murit fericit. Noi toți am murit și vom muri fericiți pentru că am trăit și am văzut raiul pe care voi probabil nu-l veți mai avea și nu-l veți înțelege niciodată…” Întrebarea finală este teologică, nefiind o apologie a trecutului politic: „Oare ce-au trăit oamenii ăștia atunci de sunt atât de fericiți și astăzi?” Ceea ce este marginal din punct de vedere social-politic constituie, de fapt, adevăratul centru al vieții omenești, dacă aceasta e înțeleasă dinspre cele care contează cu adevărat.
Sectanți vs disidenți
Emisiunea de la DIGI24: Vocile Iaşiului (27 mai 2015) – Sectanți vs disidenți
Vasile Ernu este invitat la emisiunea “Impact” TVR
Vasile Ernu este invitat la emisiunea “Impact” de miercuri, 3 iunie, de la TVR Iasi pentru a discuta despre cea mai recenta aparitie editoriala – “Sectantii”.
Vasile Ernu: „Dacă ne uităm şi prin ochii amărâţilor, excluşilor, marginalilor, deodată descoperim o lume foarte diferită”
O nouă carte a scriitorului originar din Republica Moldova, Vasile Ernu, s-a remarcat la târgul de carte Bookfest de la București. Vasile Botnaru a stat de vorbă cu scriitorul despre cartea care nu putea să nu atragă atenția cu un titlu ca acesta, un titlu dezvăluit în debutul interviului chiar de autor.
Europa Liberă: O nouă carte semnată de Vasile Ernu fireşte că trebuie să fie una care să zădărască publicul.
Vasile Ernu: „De data aceasta e mai cuminte. Dar culmea că uneori cuminţenia zădărăște mai mult decât obrăznicia, pentru că este un subiect delicat, unul la mână. Doi, este un subiect riscant. Şi atunci lumea se apropie cu o anumită precauţie şi găseşte, descoperă, cred eu, cel puţin din primele reacţii, cartea a apărut doar de zece zile. Primele reacţii sunt reacţii foarte diverse şi destul de interesante, pentru că un subiect – sectanţii – un nume care te trimite la ceva negativ, rău, pentru că e numele…”
Europa Liberă: …generic dat tuturor disidenţilor.
Vasile Ernu: „Da. Grupurilor marginale, religioase date de majoritari şi e ca un stigmat. E la limita ereziei, a disconfortului. În general sectele construiesc un disconfort pentru majoritate.”
Europa Liberă: De ce v-aţi adresat la acest subiect? Vă interesează în general disidenţa?
Europa Liberă: …de presiune.
Vasile Ernu: „Da. Pe de altă parte, relaţia cu biserica majoritară, care, suntem obişnuiţi, este o altă formă de violenţă. Şi mai este o chestiune foarte importantă, relaţia cu această lume – economie, societate, laicitate, o altă violenţă, pentru că este destul de puritană ş.a.m.d. Şi atunci pe mine mă interesează să văd cum funcţionează acea lume mică într-un colţ uitat de Dumnezeu, acest Bugeac care nici noi nu prea ştim ce e cu el. Adică e al nostru şi nu e al nostru, e un soi de hotar între lumi.”
Europa Liberă: Oamenii aceştia cum au rezistat şi dacă ei au reuşit să erodeze cât de cât leviatanul, statul, biserica majoritară? Sau nici nu şi-au propus?
Vasile Ernu: „Cartea mai este despre salvare. Salvarea pentru mine este o chestiune eminamente politică în sensul în care ne salvăm individual, dar nu putem singuri. Adică întotdeauna suntem în grup, ne organizăm într-o anumită formă de grup ca să rezistăm în faţa diverselor forme de lumi, puteri ş.a.m.d. Ceea ce eu urmăresc în această carte este cum îşi construiesc. Şi într-adevăr ei nu-şi propun să lupte. Ba din contra, chiar observi că ei îşi propun mai degrabă să se comporte în această lume ca şi cum statul n-ar exista. Evident că reacţiile statului sunt foarte diferite. De exemplu, în anii ’50 în comunitate se discută foarte mult intrarea în partid. Unii acceptă de bună voie, alţii forţaţi, alţii din oportunism etc., etc. Ei bine, se discută acest lucru în comunitate şi ei ajung la concluzia „nu numai că nu vom accepta niciodată să intrăm în partid, dar copiii noştri nu vor intra în nicio formă în niciuna din structurile formale”, să le zicem, adică era o chestie obişnuită, ştim foarte bine, am trăit, generaţii care am prins aceste lucruri.”
Europa Liberă: Pioneri.
Vasile Ernu: „Pioneri, comsomolişti.”
Europa Liberă: Octombrei.
Vasile Ernu: „Erau nişte formalităţi. În momentul în care această comunitate refuză, ei nu o fac din cauza că au convingeri radicale politice, ci din cauza unor convingeri religioase. Dar efectul este politic, pentru că, cum adică 99% sunt comsomolişti şi tu nu eşti comsomolist.”
Europa Liberă: Ca şi cum ai refuza să fii înrolat în armată din motive religioase sau pacifiste.
Vasile Ernu: „Absolut. Şi apărea acest tip de reacţii care tulburau lumea mică a unui sat de Bugeac, a unui orăşel din Bolgrad sau Ismail, sau despre zona care vorbim noi acolo, tulburau această linişte prin nişte gesturi aparent banale. Noi, care am trăit în acea perioadă, ştim că acest gest banal putea avea nişte repercusiuni foarte negative. Genul acesta cred că a erodat, dar pe mine mă interesează foarte mult că ceea ce nouă, celor majoritari, ni se părea o normalitate, un firesc, nu ne puneam aceste probleme, ei le tratau şi reacţionau foarte diferit. Cred că erau printre puţinii care au reuşit în anii ’50, ’60, ’70 să-şi construiască o adevărată societate alternativă şi o economie alternativă.”
Europa Liberă: Adică trecutul văzut de ei diferă mult de trecutul pe care îl văd majoritarii?
Vasile Ernu: „Da. Pentru că noi citim o istorie scrisă de majoritari, noi citim o istorie scrisă de învingători şi noi citim o istorie scrisă de intelectuali care au o anumită opinie despre aceste lucruri. Şi o spun întotdeauna – o istorie rescrisă, văzută de ei arată foarte diferit.”
Europa Liberă: Astăzi societatea care se închină la toleranţă, la libertate, la drepturile individuale e altfel în raport cu ei? Mai tolerantă?
Vasile Ernu: „Societatea s-a schimbat foarte mult. Există o poveste în carte, o discuţie, un eu ficţional şi un bunic ficţional, nu contează dacă este real sau nu, vorbim despre sensurile poveştii, spune o chestie foarte interesantă. Bătrânul meditează asupra unor lucruri, zice: „Cu stalinismul era mult mai simplu. Acela era un rău clar cu care ştiai cum să lupţi, pentru că avea reguli destul de clare. Ce putea să-ţi facă stalinismul cel mult? Să te bage în puşcărie. Pentru noi acesta era un semn că suntem aleşii. Adică dacă te pedepsesc înseamnă că tu eşti bun”. Era un semn al calităţii. Zice: „Teme-te mai mult de cei care te scot din puşcărie, de cei care îţi dau, de cei care îţi oferă, decât de cei care îţi iau. Pentru că modul de a lupta cu cei care îţi iau e cu mult mai simplu, e mai clar, mai uşor de abordat decât cel care îţi dă”. Sunt nişte meditaţii pe chestii care cumva trimit înspre lumea noastră. Eu întotdeauna scriu trecutul cu bătaie clară, nu ascund chestia aceasta, spre prezent, cu anumit tip de critică. Nu e vorba de antici, e vorba de a aborda critic prezentul. Eu mă tem foarte mult de chestia aceasta, că noi uităm să abordăm critic prezentul, indiferent, poate fi şi raiul pe pământ, dar noi suntem oameni şi trebuie să ne raportăm întotdeauna critic.”
Europa Liberă: În Republica Moldova biserica majoritară este foarte exigentă, ca să nu-i spun intolerantă, când vine vorba de orice minorităţi. Au de învăţat ceva din cartea dumneavoastră?
Vasile Ernu: „Eu cred că da. Pentru că sunt mai multe poveşti în care eu mă intersectez, sau nu eu, naratorul se intersectează cu aceste momente, de exemplu, nu e secret, în ecografie, există şi o parte personală în poveste. Cunosc foarte bine, am o rădăcină a evreismului mesianic în familie, care a fost destul de dezvoltat. Adică genul de evrei care au revenit la creştinism şi au devenit un soi de creştini primari, regăsirea creştinismului primar. Şi ceea ce observ, am observat şi întotdeauna spun aceasta, şi în carte de multe ori, este tipul de educaţie religioasă. Este incredibil modul în care aceste comunităţi îşi educă copiii, cu o exigenţă nu neapărat doar partea etică, pentru că la sat există elementul acesta etic, dar al citirii, interpretării textelor sacre pe care noi le considerăm, Biblia ş.a.m.d. Incultura teologică în mediul ortodox este înfricoşătoare. Şi vorbesc aici nu doar de simplii ţărani, am observat că orice copil de sectant ştie mai multă Biblie decât un teolog ortodox, aceasta trebuie să ne pună pe gânduri. Mi se pare că biserica majoritară apelează la nişte tehnici riscante pentru ea în primul rând, că transferă acest lucru către şcoală, dar nu în comunitate. Nu, aceste lucruri se fac în biserică, în familie, acelea sunt elementele care rămân şi sunt puternice. Biserica ortodoxă, din păcate, este catastrofală la capitolul acesta, iar aceste lucruri au un efect social, politic, etic ş.a.m.d. de lungă durată, vrem sau nu vrem.”
Europa Liberă: Da. În condiţiile în care vrem sau nu vrem, biserica este un pilon care a rezistat şi probabil va rezista în comparaţie cu fluctuaţiile politice.
Vasile Ernu: „Absolut. În acest sens eu zic că dacă biserica şi-ar face datoria măcar jumătate cât ar trebui, societatea noastră chiar ar arăta puţin mai mult. În general sunt un om care mizez pe un spaţiu laic, sunt şi de stânga, rolul bisericii îl consider că trebuie să fie separat de stat ş.a.m.d. Dar nu pot să nu înţeleg că trăim într-o societate din Est, în care biserica a fost şi are un rol fundamental, important în societate. În momentul în care ea ar fi mai implicată şi ar pune aceste probleme, s-ar rezolva din start destul de multe probleme.”
Europa Liberă: Şi mai ales dacă nu şi-ar da cu stângul în dreptul.
Vasile Ernu: „Dar eu, ca minoritar, nu dau sfaturi prea multe la majoritari, cred, sunt suficienţi oameni care să înţeleagă aceste lucruri.”
Europa Liberă: Oricum mersi pentru carte. Cine are ochi să o vadă.
Vasile Ernu: „Mersi pentru invitaţie.”
“Sectanţii” lui Vasile Ernu
AUTOR: NICOLAE CREŢU / Ziarul de Iasi
Este în librării Sectanţii (Polirom, 2015), volum de deschidere a unei anunţate/ plănuite trilogii. Ba a fost chiar o lansare, joi, 28 mai, la Librarium-Palas, pe la care, din păcate, doar trecând, nu l-am putut asculta decât pe colegul George Bondor de la Filosofie, nu şi pe ceilalţi vorbitori ai serii, între care şi autorul, Vasile Ernu, aşa cum mi-aş fi dorit. În schimb, am citit cartea, despre care ar fi prea puţin să spun că “interesează”: adevărul e că dă de gândit. Şi nu doar din unul, ci din multiple puncte de vedere.
Autorul scrie “povestea”/ istoria unei destul de restrânse (totuşi, nu chiar mică, adaug) comunităţi religioase, izolată undeva în Bugeacul Basarabiei, din care, cum ne-o spune încă “din prag”, se trage şi face parte. E vorba de cei pe care noi, “ceilalţi”, dacă e vorba de români, îi numim îndeobşte “pocăiţi”, dar mai precis, despre “evreii mesianici”. Reface, între document(ar) şi naraţiune sau “fişe” de personaje, imaginea unor figuri reale şi a existenţelor lor, de natură să explice originea, avatarurile şi devenirea istorică a “enclavei” celor câteva sate de “sectanţi”, toate acestea urmărite în raporturile cu contexte destul de schimbătoare, statale, politice şi de ordinul propagandei oficiale, ca şi, în fine, cu bisericile (clerul şi credincioşii) recunoscute de stat, spre deosebire de “secte”. Străbunicul Culachi şi Iosif Rabinovici sunt eroii săi, Vasile Ernu îi dă cititorului impresia pătrunderii în configuraţia unui “dosar”, textul absoarbe în secţiuni şi capitole “materia”, de la o “piesă” la alta se câştigă nu numai în cuprinderea faţetelor fenomenului astfel evocat şi studiat, dar şi “treptele” unei înscrieri în timp a experienţelor trăite, traversate de comunitatea în discuţie, în frunte cu liderii ei. Cei care, ca mulţi dintre noi, ortodocşii, nu ştim mare lucru despre “secte”, avem multe de aflat din cartea despre care scriu aici.
Moartea tatălui, el însuşi “unul dintre cei mai respectaţi lideri ai comunităţii din care provin”, îl face pe autor (pe un fond de vinovăţie faţă de lumea sa originară, de care se desprinsese cândva şi la care se întoarce “acum”, după ce o “iubise”, dar o şi “trădase”) să scrie ce a scris, evocând acele începuturi ale raskolnicilor/ staroverilor (figură tutelară: episcopul Avakkum) în reacţia lor de cabrare, de respingere a reformei Patriarhului Nikon. Accentul e de la început pus pe împotrivirea faţă de alianţa Statului cu Biserica oficială (“pravoslavnică” = ortodoxă rusă) şi pe suspiciunea de infiltrare, pe acea cale, a unui spirit “străin”. Dar Geneza (titlul primei “cărţi”) nu trimite la “schisma” de atunci decât pentru a ajunge foarte repede la interesul “străbunelului” Culachi, negustorul “coborât din Ardeal” în ţinutul Bugeacului, pentru atât de cinstiţii bezpopovţî (creştini fără preoţi) şi pentru Katrina (străbunica to be), fiica cizmarului Abraam Moskovici, acesta, la rându-i, fiind dintre “ucenicii” lui Iosif Davidovici Rabinovici, cel văzut de autor ca protoliderul întemeietor (pentru “comunitatea mea”). Numeroase şi destul de diversificate sunt piesele unui întreg puzzle etno-cultural şi religios, dintre ale cărui componente unele au şi implicaţii politice(sionismul evreiesc, avant la lettre), tangenţe cu Reforma (colonizarea germană, satele lutherane), de pildă. Cel mai mult se insistă asupra principiului cardinal al comunităţii evreilor mesianici: recunoaşterea lui Iisus/ Ieşua drept aşteptatul “Moşiah”, ceea ce cultul mozaic nu face, aşteptându-l pe “cel adevărat” în continuare, de peste 2000 de ani.
Totul ar arăta prea labirintic, dacă aş intra în textura afinităţilor şi mai cu seamă a distincţiilor: în afară de trunchiul principal deja pomenit (staroverii), intră “în scenă” şi alte ramuri, molocanii(băutorii doar de lapte = moloko), bezpopovţî, lipovenii, “mesianicii” de provenienţe şi nuanţe diferite, dar prelungind moştenirea rebelului Avakkum şi mai ales dubla ostilitate/ “luptă”, contra statului (“Cezarul”, “Leviathanul”) şi a religiei majoritare, fie ea “pravoslavnică” rusă, ori ortodoxă, românească, bulgărească, grecească, armenească, în “cocktail”-ul etnic al Bugeacului. Factori emoţionali (“sfârşitul lumii” şi înmormântările de vii – familia Kovaliov: 25 de oameni – în pragul “demonicului” recensământ ţarist), învăţături orale (Rabinovici, dar şi o cateheză “iudeocreştină”), lecturi (Maimonide ş.a.) îl convertesc pe străbunelul Culachi la o comunitate în răspăr, cum apare din interior, cu tot felul de “conformisme” şi “ipocrizii”. “Patria noastră e Iisus” e în fond o deviză (un slogan?) al cărei revers e respingerea oricărei forme de stat, ca şi a oricăror alte confesiuni religioase odată cu bisericile/ templele şi clerul lor. O străvezie “dimensiune” de anarhism organizat religios (“comunitatea”) şi democratic, fără nici un rabat făcut alianţei Biserică majoritară (oficială)-Stat (fie ţarist, fie comunist: URSS, fie românesc sau azi “moldovean”).Idealizare a unei ideologii anarhice şi a complementului ei de principii morale, chiar cu unde de nostalgie a comunismului incipient (“Poarta Raiului”?)? Exaltări pe tipar de martiriu paleo-creştinsub Stalin? Statul român – simţit drept ceva “străin”? Oare ce ar zice din mormintele lor sau de prin fundul Siberiei cei deportaţi acolo numai pentru “vina” de a fi români, fie ortodocşi, fie “sectanţi”, şi, dacă au memoria istoriei (neretuşată la Moscova), de “amneziile” şi blândeţea lui Vasile Ernu urmaşii deportaţilor din Basarabia, ca să facă loc rusofonilor de soarta cărora se înduioşează Putin la Kremlin? Nu poţi să nu recunoşti valabilitatea unor argumente în critica adusă statului birocratic şi parazitar în mare măsură, cum nu poţi, de asemenea, să înţelegi dorinţa mitică a unei astfel de comunităţi “de a trăi total diferit şi în contradicţie cu tot ce se întâmplă în jur”, totuşi, e destul de limpede că “povestea” comunităţii originare a autorului se întâlneşte în paginile cărţii cu o anumită utopie. Şi, la urma urmelor, “sectele” (inclusiv cea a “evreilor mesianici”) nu au şi ele, la rândul lor, o ierarhie, transnaţională, care poate lega şi ea alianţe, inclusiv politice?
Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi,critic şi istoric literar
“am fost atât de aproape să-l compar pe autor cu Panait Istrati”
O impresie care conteaza mult pentru mine.
de George Verdes
Sectanții, prima parte a trilogiei marginalilor pe care Vasile Ernu o are în plan e genul ăla de carte pe care o citești pe nerăsuflate și care nu-ti dă pace să mergi la culcare fără să dai mai departe pagina. Primită cadou săptămâna trecută cu autograf de la autor (mulțumesc Iulia), și începută pe avion în drumul de la Madrid (privind din când în când către arida Spanie cu gândul la idealiștii …Brigăzilor Internaționale) către Orientul Mijlociu, nu știi dacă istoria acestei comunități/secte religioase din Bugeac este ficțiune sau realitate. În paginile în care ideologia este mai puțin prezentă am fost atât de aproape să-l compar pe autor cu Panait Istrati și mai să-mi programez în următoarea vacanță o vizită pe la Cahul, Bolograd sau Izmail. Faptul că marginalii (în sensul cel mai puțin peiorativ) din acest volum au supraviețuit și trecut prin regimuri diferite (Imperiul Ţarist și primele Pogromuri, România Mare și ai săi legionari, URSS cu ororile asociate și actualele republici care nu sunt departe de fostul regim) este victoria unei mișcări de rezistență sau chiar de gherilă în față unui inamic care a avut toate instrumentele și puterea necesară pentru a lichida orice era neconform sau în afara normalității. Bine, aici e iar o lungă discuție, ce înseamnă normalitate și cum ne raportăm la cei majoritari care o definesc. Poate singura hai să-i zicem nemulțumire este că lipsesc notele de subsol când se face referire la anumite evenimente istorice sau personaje din malaxorul ei. Dar probabil că autorul mizează pe un cititor educat care rapid poate de exemplu să facă diferența dintre un menșevic sau bolșevic. Concluzionând, o recomand (chiar și lectură de vacanță) iar ce am subliniat prin carte și am de întrebat, prin iulie când apar prin Ro voi lămuri direct cu autorul la o bere.
« go back — keep looking »