“Născut în URSS” de Vasile Ernu
Texte aparut: 24 august 2010 / Adrian C. Leahu
Am cumpărat cu ceva timp în urmă (să fie o lună?!) de la o librărie din Arad cărţile lui Vasile Ernu, ambele publicate la Editura Polirom – Născut în URSS 2006 şi Ultimii eretici ai Imperiului 2009. Mai cinstit spus, m-am fericit cu ele. Pentru că atunci cînd pui mîna pe o carte bună, te fericeşti.
Vasile Ernu, născut în URSS la începutul anilor ’70, dar absolvent în România după ’89, alege pentru carte un motto interesant şi provocator deopotrivă, semnat de Vladimir Maiakovski – Priviţi, invidiaţi-mă,/ Sînt cetăţean al Uniunii Sovietice. Toată scriitura sa se ascunde în spatele acestor cuvinte.
Practic cartea se compune din 51 de poveşti (dacă se pot numi aşa), Născut în URSS în loc de introducere, un P.S., Nostalgii sovietice în loc de postfaţă şi un CV – URSS. Aceste poveşti, de scurtă şi foarte scurtă intindere, sunt mai precis amintiri din ceea ce azi nu mai există: URSS – extrase fie din memoria autorului, fie din memoria colectivă a societăţii sovietice. De la bun început trebuie menţionat că Născut în URSS nu este un tratat de politică şi nici un manual de istorie. Mai degrabă intră în categoria jurnalelor, a memoriilor. Tocmai această amintire a ceea ce nu mai este îi dă o valoare justă. Cunoaştem bine formula: după ce x nu mai e, regretăm, măcar că nu a adus prea mult bine în timpul existenţei.
Născut în URSS este punctul de vedere al omului de rând, al sovieticului de zi cu zi. Este un punct natural şi simplu de a privi viaţa în Uniunea Sovietică. De aceea, pentru o percepere mai amplă a informaţiei, cartea este recomandată şi celor care studiază politica comunistă sau istoria sovietică. E esenţială această cunoaştere preluată din mâna omului de rând, pe spatele căruia, până la urmă, s-a clădit totul. Dacă pentru omul de studiu cartea este recomandată, pentru cititorul împătimit va fi o surprizătoare călătorie în trecut.
Temele abordate sunt extrem de variate: de la prima pereche de djinsî (blugi) pe care şi-o dorea cu ardoare tînărul sovietic, pînă la “acea zi de primăvară în care sovieticii au cucerit pur şi simplu cosmosul, lansînd primul om în spaţiu” – 12 aprilie 1961; de la jvakica (guma de mestecat) sovietică, pînă la ce bea cetăţeanul sovietic; de la copilăria sovieticului cu eroii ei de toate soiurile, pînă la stiliaga (mişcarea apărută în rîndul tinerilor iubitori de stil, un alt stil); şi multe alte exemple.
În timp ce citeam pagină cu pagină mi se revela o lume diferită de lumea obişnuită mie. Principala caracteristică a lumii apuse a URSS-ului îmi pare că este platitudinea, dacă se poate denumi aşa, care creează un sentiment de siguraţă – un ritm neperturbat de nimic şi nimeni. Cetăţeanul sovietic are eroi săi, şi doar pe aceia (cîţiva la număr), cetăţeanul sovietic e sigur pe succesul perpetuu al ştiinţei sovietice, cetăţeanul sovietic are un singur concurent – americanii, cetăţeanul sovietic îşi trăieşte viaţa în komunalka (un fel de locuinţe comune). În fond, cetăţeanul sovietic nu se poate distinge ca individ – el nu îşi are propriile vise, el visează ceea ce visează întregul URSS. Cetăţeanul din partea de Est a URSS are exact acealeaşi aspiraţii cu ale cetăţeanului din partea de Vest, de Nord sau de Sud. E foarte interesant de studiat acest fenomen reuşit de URSS.
Am detectat în carte şi o oarecare evoluţie. Textele sunt aşezate în ordine crescătoare: este analizată copilăria urmată de tinereţe iar mai apoi maturitatea. Pe lângă aceasta, în prima parte a cărţii, Ernu se ocupă în mod special de URSS, mai apoi, încet, încet, uşile se deschid. De exemplu “Komunalka (I)” tratează în special descrierea locuinţei şi a celor ce se petrec acolo: “Komunalka e un soi de micro-uresese, e sinteza civilizaţiei sovietice.”. În “Komunalka (II)”, spre finalul cărţii, sunt “ultimii ani a Uniunii Sovietice cînd mi-am văzut în faţă duşmanul de o viaţă” – un cetăţean SUA.
În concluzie, “Născut în URSS” e o carte care propune o lectură plăcută, reconfortantă, cu suficiente motive de meditaţie asupra trecutului nu foarte îndepărtat. După cum spunea chiar el, Vasile Ernu, într-un interviu acordat pentru Veioza Arte, în elaborarea acestui volum s-a folosit de ceea ce a stăpânea cel mai bine: ironia, umorul, nostalgia şi tandreţea. Şi toate acestea de identifică uşor.
Mulţumesc, Vasile Ernu!
Comments
Leave a Reply