Lupta pentru pace se acutizează
Vasile Ernu
La intrarea României în NATO, tot poporul s-a bucurat. Nu a mai existat un consens naţional de o aşa amploare de la cuvîntarea lui Ceauşescu din ‘68. Politicieni şi intelectuali, muncitori şi ţărani au aplaudat intrarea noastră în cea mai temută organizaţie militară internaţională. A existat o singură persoană care a vrut să protesteze şi a fost arestată încă de la scara blocului. În noul context ideologico-politic România şi-a propus să fie o colonie exemplară. O astfel de unitate ideologică nu au visat nici Stalin şi Hitler luaţi la un loc. Ce este NATO ştie orice copil: este o organizaţie militară creată după cel de-al II-lea război mondial ca oponent al blocului comunist. După ce a dispărut duşmanul, şi după ce i-a fost vîndut pînă şi hoitul, NATO a trebuit să-şi reinventeze rostul. În ultimii ani, din lipsă de duşmani şi războaie, NATO a devenit o banală instituţie de tocat şi făcut bani pentru industria armamentului extinzîndu-şi mult piaţa de desfacere. Tot ea a devenit cea mai puternică maşină de propagandă a „celei mai bune dintre lumile posibile”. În România, de exemplu, dacă pui la îndoială o astfel de instituţie, eşti automat privit cu suspiciune dacă nu chiar considerat periculos. Modul agresiv şi pervers cu care NATO şi-a pus amprenta pe creierul nostru distrugînd orice idee de alternativă, diferenţă etc. devine tot mai periculos. Nu mai există viaţă în afara spaţiului NATO, că de pace ce să mai zic. „Nu mai există democraţie în afara NATO”. Serios? Chiar ne-am tîmpit cu totul?
Oamenii mici au jucării mici, oamenii mari au jucării mari. Oamenilor de stat le place să se joace cu tancuri, scuturi, rachete, hotare, explozii. Din doi în doi ani, iar vine cîte un politruk de la Casa Albă sau NATO şi ne mai vînd gogoşi cu scuturile. Unde-i duşmanul? Dacă nu avem duşmani, îi inventăm şi chiar îi şcolim, şi-i învăţăm să devină duşmanul nostru, că doar n-o să oprim fabrica de tancuri şi rachete. Cu ce fantome mai luptăm? Ce scuturi? E obligatoriu: în fiecare cabinet de politician trebuie să fie o hartă a lumii. Orice om cu minte limpede vede unde e Cehia şi Polonia şi unde sînt talibanii cu care acum liderii americani negociază. Dacă o cere cauza, de ce nu? Scutul şi rachetele în sine nu au nici o semnificaţie în contextul actual. Sau doar o importanţă comercială şi propagandistică. E un discurs despre putere. Maniera în care politrucii americani vorbeasc de rachete şi scuturi, ca şi cei sovietici de-altfel sau cum îi mai place şi lui Putin&Medvedev să o facă, aduce cu etalarea de muşchi a culturiştilor.
Cînd văd cu cîtă plăcere vorbesc politrucii noştri, ca şi cei occidentali de altfel (dar şi intelectualii şi jurnaliştii care aplaudă frenetic pe margine), despre rachete şi tancuri, am impresia că pentru ei armele sînt o extensie a penisului. De fapt, nici tancul şi nici rachetele nu sînt extensii ale penisului, ci arme făcute să omoare, să distrugă şi să aducă suferinţă. Ele nu sînt făcute să producă viaţă. Punct. De ele, mai bine să nu auzim. O maşină de război, o industrie de război are sens numai dacă este în război de aceea ea este interesată să-l producă. Proverbul sovietic revine în actualitate, doar că e spus de fostul duşman: „Vom lupta pentru pace pînă nu va mai rămîne piatră pe piatră!”
Scriitori, pictori, muzicieni, regizori Basa în Elle
Despre Dragoste (III)
Seria tematică continuă. Azi un film excelent al celui care a luat Oscarul (2008) cu filmul animat Batrînul şi marea. E vorba de Alexander Petrov şi filmul MY LOVE, nominalizat şi el la Oscar (2008). Petrov este apreciat mai ales pentru tehnologia folosită în animaţia sa. Filmele lui au fost create “utilizînd animaţia cu vopsea pe sticlă, o tehnică ce foloseşte uleiuri pastel cu uscare înceată pe foi de sticlă.”
Campania “Lecturi Urbane”
Anul 2010 incepe cu o noua editie Lecturi Urbane. Pe 2 februarie, echipa revine in “underground” cu noutati si cu doze marite de entuziasm.
Pentru ca proiectul creste si spiritul “Lecturi Urbane” se propaga cu viteza, s-a deschis si un punct de colectare de carti la Biblioteca British Council, iar echipa de la Orasul Citeste lucreaza la proiectarea de corpuri de biblioteca in cateva statii de metrou. Initiativa se bucura de sprijin si in alte orase, asa ca in scurt timp evenimentele “Lecturi Urbane” vor depasi granitele capitalei.
Marti, pe 2 februarie, pe peronul statiei Unirea 1, de la ora 19:00, participantii la cea de-a cincea editie Lecturi Urbane te asteapta sa te implici si sa daruiesti o carte. Cartile vor fi daruite calatorilor care se arata interesati de faptul ca se citeste in jurul lor, cu rugamintea ca dupa ce termina de citit cartea sa o ofere mai departe unui alt calator cu metroul. La eveniment vor darui carti omul de radio Mihai Dobrovolschi, scriitorul Vasile Ernu si omul de publicitate Bogdan Naumovici.
Campania “Lecturi Urbane” are drept obiectiv principal incurajarea lecturii in transportul in comun si cultivarea interesului pentru carti in randul bucurestenilor. Un alt scop al evenimentelor organizate sub sigla Lecturi Urbane este infiintarea unei biblioteci “underground”, asa cum exista deja in multe alte tari. Campania este initiata de voluntarii Civika.ro si are loc o data la doua saptamani.
Civika.ro este o platforma de initiativa sociala independenta care reuneste persoanele dispuse sa doneze cateva ore pe luna proiectelor care urmaresc o schimbare in plan social. Activistii Civika.ro initiaza si deruleaza proiecte in domenii ca Dezvoltare Urbana, Dezvoltare Rurala, Educatie, Cultura si Arta, Comunitate, Ecologie aplicata sau Sanatate.
Despre Dragoste (II)
Seria desenelor animate pe tema Dragostei continua asa cum am promis.
Cum e ziua mea o sa-mi fac un cadou mai special.
Filmul l-am desoperit recent. Marele Norstein l-a laudat foarte mult. Eu zic ca e o bijuterie. Zoya Kireyeva – Foolish Girl (2006)
Despre Dragoste (I)
Văd că revin poveştile de dragoste. În vremuri de criză Dragostea e soluţia ideală. Unii scot cărţi (Iubirea e pe 14 februarie), alţii scriu despre dragoste pe bloguri socio-politice (Liviu Antonesei). Eu voi posta în zilele următoare o serie splendidă de desene animate: Despre Dragoste. Iata primul. Foarte premiat. (Inscripţia de la final spune: Angajăm muncitor).
Planeta Moldova: 666
Un comunicat catre Tara… de la domnul Erizanu… Iperiul Moldav contraataca….
După ani galactici de negocieri, după înălțarea și căderea a numeroase imperii, planete și steluțe, Planeta Moldova (în administrația voievodală a lui Mitoș Micleușanu și Florin Braghiș) va apărea luni, 1 februarie 2010, cu romanul cyberpunk moldovenesc „Nekrotitanium”. Această carte stelară a Planetei Moldova este ilustrată de Roman Tolici.
![planeta1[1]](http://erizanu.cartier.md/wp-content/uploads/2010/01/planeta11.jpg "planeta1[1]")
Gheorghe Erizanu, Vitalie Coroban, Em.Galaicu-Păun, Inga Druță, Roman Tolici, Florin Braghiș, Mitoș Micleușanu oftează ușurați. Poate cu excepția ultimului nominalizat. În lume intră Grișa Rotaru, Ion Gavriliuc, Serafima Cozonac, Vitea Gaigăr, Bulbuc, Trosnet și toată „șobla” din cele 666 de exemplare. Sunt deosebiți de periculoși. Sunt proști. Sunt cruzi. Sunt off-bestiali. Sunt inventivi. Dar sunt ai noștri. Îi poți avea la prețul de 113 MDL sau 31 RON. Cu excepția librăriilor bune, unde prețul va fi cu o reducere de 15 la sută.
La Chișinău lansarea va fi pe 11 februarie. Și cartea lansată va arăta așa:
„suspendam tiparul si facem 666 de coperti separate pentru fiecare exemplar,
dintre care 13 le imbracam in blana de lup şi alte 13 in pene de corb.
inca 13 exemplare le ungem cu smoala!
in librarii, facem 13 sicrie cu rafturi si 13 sperietori vopsite in rosu, cu cate 2 exemplare infipte in carligele de la maini !
apoi invitam 13 preoti protestanti la lansare si rupem gura targului!
in final, ardem cartile si lasam un singur exemplar, in pene de corb, pe care il licitam incepand de la 666 de lire sterline!
hai noroc si sa iasa cu bafta!” (Din planul secret al Planetei Moldova).
Bine-ai venit, Serafimă Cozonac, Grișa Rotaru, Ion Gavriliuc, Vitea Gaigăr, Bulbuc, Trosnet!
Eu mă duc.
Chehov nu vrea în 3D
Azi se fac 150 de ani de la naşterea lui Anton Pavlovici Cehov, unul dintre cei mai subtili şi inteligenţi scriitori. Nu am ce spune prea multe. Sper să vin zilele astea cu un interviu tematic pe care-l plănuiesc cu un bun cunoscător al lui Cehov. Mai jos aveţi un filmuleţ cu o mică autobiografie marca A.P.Cehov. Un fapt haios auzit azi. Preşedintele rus Mevedev, la o întîlnire care serba evenimentul… parafrazez…: “Teatrul lui Cehov este o mare operă. Oricîţi bani şi oricîtă tehnologie nouă va apărea, un Avatar nu are cum să-l bată şi să-l înlocuiască pe Cehov”… Fireşte că maşinăria Cehov este mai tare ca toate avatarurile şi nici de ochelari nu ai nevoie. Cum ar arată un Cehov în 3D? (Polirom a scos recent un excelent volum: Logodnica. Nuvele şi povestiri. )
J.D. Salinger, Reclusive Literary Icon, Dies at 91
Comunismul ca vampir. Două cărţi bune şi o dilemă rea
Mihnea Maruta / Ianuarie 28, 2010 / http://mihneamaruta.ro
Două cărţi pe care le-am citit recent şi un articol de azi, din Jurnalul Naţional, mă îmboldesc să vă propun o discuţie despre comunism, despre iluzia înfrângerii sale şi despre atracţia crescândă pe care cred că o va exercita asupra românilor.
Prima dintre cărţi – “Ultimii eretici ai Imperiului” (editura Polirom, 2009) – este semnată de Vasile Ernu, al cărui volum de debut, “Născut în URSS”, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor. Când şi-a lansat-o la Cluj, Ernu a mărturisit că îşi doreşte ca această nouă carte să fie o “periuţă” a minţii, să cureţe sau măcar să zgândăre clişee şi prejudecăţi referitoare la cele două sisteme politice pe care le cunoaşte generaţia noastră.
Ernu are opţiuni de stânga declarate şi nu se sfieşte să-şi recunoască o anume nostalgie faţă de comunism, cel puţin ca mediu regretat al copilăriei şi adolescenţei sale. Această sinceritate aparent provocatoare îl ajută să pună la îndoială, cu metode şi argumente provenind din formaţia sa filosofică, atât comunismul, cât şi capitalismul. Iar perspectiva din care o face este una cu istorie milenară: există o “cetate” ideală, este posibilă o societate care să răspundă nevoii de adevăr şi dreptate? Care e soluţia pentru ca imaginea pe care o construieşte propaganda statului să corespundă conţinutului social, vieţii de zi cu zi a cetăţenilor?
Comunismul este o minciună impusă prin interzicerea adevărului, iar capitalismul este o minciună frumoasă, ambalată grozav de specialiştii în PR, omologii politrucilor de tip sovietic. Aceasta este una dintre “tezele” cărţii lui Ernu. Măcar comunismul era despre ceva, propunea “o mare idee”, însă capitalismul este despre nimic. Comunism = tu nu, dar nici altul. Capitalism = tu da, altul nu contează. Asta “insinuează” Vasile Ernu.
Aşa să fie? În acest text nu vreau să judec, ci doar să vă prezint idei. Iar cea mai importantă dintre ideile pe care fiecare dintre noi ar trebui să o rumege când se gândeşte la viitorul familiei şi al ţării ţine de acea “societate perfectă” şi de funcţionarea sa – altfel spus, de compatibilitatea dintre natura umană şi utopia egalitaristă.
Comunismul promite că “cea mai bună dintre lumi” poate exista aici şi în această viaţă, ceea ce-l transformă într-o “religie” ateistă. “Salvarea” nu mai trebuie aşteptată, precum în creştinism, fericirea e posibilă pe pământ, viitorul poate fi adus într-un prezent aflat la îndemână. Dar, oare, materializarea acestei promisiuni nu presupune cumva teroare şi supraveghere totală? Nu cumva crima face parte din ADN-ul comunismului?
Ba da, răspunde teologul Radu Preda, în cea de-a doua carte despre care vreau să vă povestesc, intitulată “Comunismul. O modernitate eşuată” (Editura Eikon, 2009). Preda întreprinde o adevărată arheologie a ideii comuniste: coboară în Evul Mediu pentru a-i găsi rădăcinile, o urmăreşte cum capătă contur datorită Revoluţiei Franceze de la 1789, apoi face şi disecţia textului care o coagulează în forma în care avea să fie aplicată în secolul XX – “Manifestul” din 1848 al lui Marx şi Engels.
Cel puţin două sunt întrebările esenţiale cărora le răspunde implicit cartea lui Radu Preda: 1) de ce nu moare comunismul; 2) cât adevăr e în clişeul potrivit căruia “ideea e bună, dar a fost aplicată greşit”.
În primul caz, pe lângă faptul că se substituie religiei şi întinde capcana fericirii pământeşti, despre care am vorbit mai sus, o altă explicaţie a ne-morţii constă în ceea ce autorul numeşte “legitimitate acumulativă”: precum un vampir ce se află (comparaţia îmi aparţine, autorul nu comite asemenea frivolităţi doctrinare), comunismul se hrăneşte cu “sângele” sistemelor concurente, cu erorile lor, transformându-le în “argumente” pentru iluzia dreptăţii sociale.
În ceea ce priveşte eventuala materializare “corectă” a ideii comuniste, Radu Preda invocă însuşi Manifestul său ombilical, care prevede răsturnarea prin violenţă a întregii aşezări politice anterioare, legitimând “încălcările despotice” ale ordinii de drept pentru preluarea completă a puterii.
Mă opresc aici cu teoria şi vă îndemn să citiţi cele două cărţi, dacă sunteţi interesaţi de o lămurire a temelor. Nu mă opresc însă cu discuţia noastră, pentru că mai e ceva de zis.
Omul simplu nu studiază originea ideilor. După ce am citit cele câteva opinii selectate de JN în articolul menţionat la început, am realizat că nici un filosof, nici un intelectual şi, probabil, nici măcar strategii partidelor nu au luat în calcul un potenţial fenomen subtil, care poate avea repercusiuni nebănuite: dar dacă, la nivel popular, mulţi părinţi îşi învaţă copiii, fără a conştientiza acest lucru, că “avantajele” traiului în comunism cântăreau mai greu decât libertatea de după 1989?
Ce ne facem dacă în zeci de mii de familii se înfiripă o generaţie, sau măcar un curent, pentru care comunismul va redeveni atrăgător, fiind asociat, din poveştile celor mai vârstnici, cu siguranţa cotidiană, cu o scară a valorilor mai sănătoasă decât cea propusă de presa contemporană, cu legi aplicate mai drastic şi inegalităţi atenuate?
« go back — keep looking »