Tineretul din ziua de azi şi Generația canibală
Primesc des întrebarea de la cei din generația mea: cei din ziua de azi – tinerii, copiii noștri – înțeleg ceva din ce povestim noi despre epoca 90?
Păi asta e una dintre marile mele mize – să dialogăm cu ei, să ne cunoaștem aşa, să-i ajutăm să înțeleagă de unde venim şi noi şi ei.
Am primit multe reacții şi texte de la cei 20 +. Din ce văd cred că înțeleg destule – totul e să știm să le explicăm şi povestim. Poveștile trec peste barierele acestea trans generaționale.
Am primit asta de la un student din Suceava care e din Basarabia.
—
Am citit „Generația canibală” de Vasile Ernu nu doar ca pe un simplu roman, dar în primul rând, ca pe o mărturie a autorului față de o lume și o generație apusă, ale căror ecouri încă rezonează cu prezentul nostru. M-a fascinat comparația anilor ’90 cu un „western sălbatic” – o lume haotică, fără reguli clare, în care totul se construia și se distrugea în același timp. Anii ’90 nu au fost doar un deceniu istoric, mai degrabă au fost o stare de spirit, o tranziție nu doar politică, dar și ontologică. O explozie de libertate nedigerată, în care fiecare își inventa propriul drum, deseori calcând drumul celuilalt. Trebuia să poți să supraviețuiești, să ai învățată școala vieții.
Descrierile lui Ernu despre anii ’90 sunt amănunțite, cu o oarecare doză de nostalgie, dar în același timp, pentru cititor, persistă și doza de a înțelege perioada respectivă prin aceste descrieri. Anii ’90 au fost o perioadă originară, în care haosul a născut noi forme de viață într-o libertate totală. A fost un timp al inocenței violente, în care tot ce ținea de coduri morale a fost abolit, iar etica a fost înlocuită cu instinctul de supraviețuire. Nu era loc în acea perioadă pentru teorii sau ideologii – doar pentru practici brutale ale adaptării. În acea lume, „canibalismul” a căpătat nu doar o conotație metaforică, dar a devenit, în primul rând, o schemă de viață. Eu a devenit vânătorul care îl vâna pe Celălalt într-o sălbaticie americană a westernului.
Totuși, ceea ce face romanul să fie profund și interesant este felul în care lumea anilor ’90 devine o matrice pentru prezent. Anii ’90, se poate de spus că au fost incubatorul retoricii actuale, care se manifestă prin discursuri fragmentate, violență simbolică și hiper-individualism. Ne-am obișnuit să credem că trăim în democrație, dar democrația noastră are în ADN-ul ei trauma unei libertăți a haosului originar, apărut în epoca anilor ’90. Din acel vid al valorilor s-a născut retorica superficială a consumului, a succesului prin dominație și șmecherie, a identității construite pe munca altcuiva.
Ernu nu scrie doar despre o epocă în care a trăit și de care a fost marcat, el scrie și despre o devenire. Iar această devenire ne aparține. Faptul că astăzi ne simțim uneori străini în propria noastră lume, pe care credem că o înțelegem și o cunoaștem, se datorează faptului că suntem copiii unei generații care a fost nevoită să ardă totul ca să înceapă de la zero. Dar în cenușa aceea s-a ascuns și promisiunea unei noi forme de viață, unei noi forme de societate, una pe care încă nu am reușit să o articulăm.
Lectura romanului „Generația canibală” este o meditație asupra unui rău necesar. Romanul sugerează că progresul nu este unul liniar, ci unul cu precădere violent și cu multe sacrificii. Umanitatea nu se descoperă și se dezvoltă în confort, ci în criză. Anii ’90 nu sunt doar un trecut incomod, dar și un adevăr dureros că lumea de azi s-a născut dintr-o serie de compromisuri, traume și instincte de supraviețuire, iar discursurile noastre despre bine și rău sunt, adesea, doar versiuni rafinate ale unei lupte dure mai întâi cu noi înșine și apoi cu ceilalți.
Vezi statistici şi reclame
Comments
Leave a Reply