Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Vasile Ernu – “Nascut in URSS” (pseudo – recenzie) – www.bookblog.ro, 5 mai 2007

de Vlad Ursulean

Pe Vasile Ernu îl întâlneşti pe la concerte şi evenimente culturale mai underground, te miri de înfăţişarea lui de proletar/intelectual cu bască, îl asculţi şi îţi rămâne în minte. Îl mai întâlneşti în dilema sau românia liberă şi găseşti acelaşi stil boem de a povesti. În fine, dacă te apuci să-i citeşti şi cartea, eşti fermecat de-a binelea.

“Priviţi, minunaţi-vă, sînt cetăţean al Uniunii Sovietice.” -Vladimir Maiakovski

În djinsî, mestecând jvacikă şi fredonând Kino ori Agata Kristi porneşti periplul prin utopia sovietică. Născut în URSS e o serie de povestiri (piese de puzzle, cum le numeşte Ernu) despre viaţa în Uniunea Sovietică, fără prea mare legătură între ele. Însă fac împreună o imagine vie, colorată, cu gust şi miros, mândră şi câteodată tristă, dar în orice caz altfel şi mai mult decât am întâlnit oriunde în altă parte.

Nu se poate vorbi despre obiectivitate referitor la o carte ce reflectă vădit o experienţă personală, dar Născut în URSS nu e nici nostalgică, nici acuzatoare. Asta pentru că acceptă din start contextul politic şi social, nu îl contestă şi nu îl laudă.
“…vrea să dea doar contururi, starea de spirit, modul de a gândi şi de a vorbi al unei culturi, să creioneze mentalitatea culturală sovietică.”

Se vorbeşte despre şcoală, despre distracţie, muzică şi sex, despre băutură şi politică, uneori despre toate la un loc. Spre deliciul cititorului, mitul băutorului sovietic este confirmat şi minuţios detaliat. “Bea totul şi încă ceva pe deasupra”: pe lângă votkă, bere sau şampanie – parfumuri, cosmetice, clei, diluant, dizolvant, pastă de dinţi, preparate şi combinate cum numai cetăţeanul sovietic îşi poate închipui.

Vasile Ernu spune din introducere că “lucrurile scrise aici sînt povestite dintr-o dublă experienţă, care nu e neapărat singulară. E vorba, pe de o parte, de o experienţă directă, a cetăţeanului care a locuit în spaţiul sovietic, iar de cealaltă, de o experienţă livrească, mediată cultural.” Asta are implicaţii şi asupra semnificaţiilor. Există un plan concret, dar şi unul intelectual, care spune: comunismul şi capitalismul sunt diferite ca formă, nu ca fond; viaţa oamenilor înseamnă mai mult decât ţara sau regimul politic în care au nimerit să trăiască.

Ar mai fi de spus că Născut în URSS e mai mult decât o carte (nu, nu e un clişeu). E o senzaţie foto/audio/video/imaginară, la care contribuie site-ul şi blogul autorului. Că tot vorbeam de muzică, recomand să ascultaţi Nautilus Pompilius în fundal, în timp ce vă cufundaţi în aventura sovietică.

-
5 May, 2007
in: Cronici   
Comments Off on Vasile Ernu – “Nascut in URSS” (pseudo – recenzie) – www.bookblog.ro, 5 mai 2007

Comments

Comments are closed.