Graniţa tot mai permeabilă dintre Est şi Vest
de Ana Chiriţoiu / in Romania Literara / nr.34 2012
Celor care-l citesc sau audiază pe Vasile Ernu le este cu siguranţă cunoscută butada acestuia, cum că românii trăiesc cu senzaţia că Bucureştiul e mai aproape pe hartă de Londra şi Paris decât de Moscova şi Istanbul. Aici e de găsit şi „agenda” celei mai recente cărţi semnate de Ernu, Intelighenţia rusă azi. Volumul reconstituie procesul de redescoperire a unui Est abandonat în 1990 şi regăsit, după cincisprezece ani, în continuă schimbare. Pentru a înţelege mai bine ce anume şi de ce s-a schimbat în fostul spaţiu de apartenenţă, Ernu procedează la dialog. Partenerii: personalităţi din zone culturale diverse, de la filosofie la urbanism şi de la literatură la gastronomie. Temele de discuţie: lumea de azi, de la idee la anecdotă. E bine de precizat de la bun început că demersul nu e motivat de vreun soi de filoslavism: Ernu urmăreşte, printre altele, cum rezonează mai la Est nişte teme atribuite tradiţional Vestului, ca şi când doar acesta ar avea monopol asupra doxei universale. Cele 20 de dialoguri cuprinse în acest volum, realizate în decurs de şapte ani, reuşesc să ilustreze faptul elementar că şi dincoace de Viena se produc idei, discursuri, paradigme. Pe scurt, Vasile Ernu şi Editura Cartier au riscat punând pe piaţă o carte care ar fi interesat mult mai multă lume dacă ar fi avut ca protagonişti oameni de cultură vestici, dar ştim deja că preocuparea lui Ernu nu este consensul, ci inoportunarea lui. Şi cam atât despre contextul cărţii – însuşi faptul că un comentariu al ei, şi am mai citit câteva, trebuie precedat de un soi de justificare e o dovadă în sensul celor de mai sus. De aceea, nu vreau să mai insist asupra calităţilor meta ale cărţii, pentru că ea are şi unele – cum să le zic – intrinseci.
Însă cartea nu e uşor de parcurs în lipsa „agendei” sale. Ernu recurge la ea nu doar în prefaţă, ci şi în majoritatea dialogurilor, punctând constant o linie de demarcaţie pe care îşi propune s-o relaxeze, dar pe care, reluând-o, nu face decât s-o repună în drepturi. O bună parte din reuşita cărţii stă, de fapt, chiar în explorarea acestei graniţe permeabile dintre Est şi Vest, iar mulţi dintre interlocutorii lui Ernu o folosesc ei înşişi drept cadru de referinţă, fie pentru că e unul comun cu publicul căruia i se adresează, fie pentru că e internalizat. În tot cazul, pentru cei interesaţi de tot felul de liminalităţi, aici se găseşte un focus major al volumului.
Un alt focus este cel din zona autoreferenţială: cultura rusă contemporană prin ea însăşi. Deşi nu-şi propune nicio clipă să nască mitologii, volumul poate dubla cu uşurinţă fascinaţia de bon ton pentru vechea Rusie a marilor scriitori cu un interes viu faţă de Rusia zilelor noastre, despre care cititorul mediu ştie infinit mai puţin decât despre cea apusă. De pildă, în dialogul cu editorul Mihail Kotomkin, Ernu întreabă ce-i lipseşte literaturii ruse; Kotomkin răspunde: „Literaturii ruse îi lipseşte mitogeneza. Cultura rusă şi istoria au fost mereu divizate de fantasme, care se explicau întotdeauna post factum. (…) Aceste fantasme explicitează veşnicul canibalism al statalităţii ruseşi – uriaşe resurse umane şi financiare din petrol şi păduri erau irosite mereu pe proiecte fantasmagorice. Aceste proiecte aveau un caracter literar şi, tocmai de aceea, literatura furniza cel mai adesea fantasme, care împingeau istoria de la spate. Actualmente, literatura a încetat să mai dea naştere la mituri, ea a devenit foarte servilă şi de aceea a fost atât de uşor să cumperi şi să comercializezi literatura protestatară a erei postsovietice.” În aceeaşi zonă a autoreferenţialităţii ruseşti se păstrează şi dialogul cu Irina Gluşcenko, autoarea unei cărţi despre gastronomia sovietică; nu cred că e nevoie să spun cât de interesantă e analiza ingerinţelor ideologice în cărţile de bucate.
Deşi autorul interviurilor rămâne cumva în umbră, ar mai fi ceva de spus despre calitatea de intervievator a lui Vasile Ernu – calitate pe care apariţiile sale româneşti de până acum n-au reuşit s-o reveleze, Ernu fiind mai degrabă intervievat decât intervievator. Pe lângă expertiza apreciabilă pe care o deţine asupra unor zone culturale foarte diverse, care-l ajută să pună întrebări pertinente şi să urmărească teme foarte variate în profunzime, Ernu deţine şi capacitatea de-a se adapta logicii interlocutorului, pe care, indiferent cine ar fi el, îl pune în lumină cu generozitate, chiar şi în cazurile – nu foarte frecvente, ce-i drept – când opiniile acestuia nu-i vin la socoteală. Şi apropo de subiectivitate: „înţelegerea Estului nostru ne poate ajuta să ne înţelegem şi pe noi mai bine”, spune Vasile Ernu în prefaţa volumului; dar aventura acestei înţelegeri nu se vrea a fi individuală, chiar dacă miza ei iniţială a fost una subiectivă. De aceea, ar fi fost poate mai nimerit ca interviurile să se succeadă în ordine cronologică, nu alfabetică, pentru a urmări, printre rânduri, în evoluţia întrebărilor şi a subiectelor, paşii întreprinşi de această subiectivitate în mişcare.
Ereticii integratori
Un text despre “literatura basarabeană” de Paul Cernat / Dilema Veche, Nr. 421 / 8-14 martie 2012
Nu sînt un bun cunoscător al literaturii basarabene (nici măcar al celei strict contemporane), prin urmare mă feresc să fac evaluări de ansamblu privind relieful şi fizionomia ei. Pur şi simplu, nu vreau să trişez. În calitate de cronicar al actualităţii literare, am avut, desigur, ocazia să citesc şi să scriu de-a lungul timpului despre destule cărţi ale autorilor de peste Prut, dar ele nu sînt nici pe departe suficiente pentru a da o imagine concludentă a literaturii din Basarabia de azi. Nu am fost niciodată un admirator al filonului literar tradiţionalist şi patriotic, încă dominant – statistic şi instituţional – în Republica Moldova. Am urmărit mai ales linia adversă/eretică, dar cîştigătoare în perspectivă a „sincronismului“ optzecist şi post-optzecist de la Contrafort şi de la alte reviste apropiate. Iar în materie de istorie mai veche a literaturii zonei, nu mă sfiesc să recunosc că stau prost, deşi am mai citit cîte ceva de ici, de colo (de la „proletcultistul“ Emilian Bîcov la idilicul Ion Druţă şi la complexul Serafim Saka). Aş avea în schimb cîte ceva de spus despre anumite aspecte ale integrării literaturii basarabene în cea română. Prin 1942 (într-un context politico-militar asupra căruia nu mai e nevoie să insist) apărea la Editura Casa Şcoalelor o antologie masivă a lui Petru V. Haneş – basarabean el însuşi – despre scriitorii basarabeni din cultura română. În prim-plan se aflau nume mai mult sau mai puţin sonore precum Alecu Donici, Constantin Stamati, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hasdeu sau Constantin Stere. I-am putea adăuga şi pe Alexei Mateevici sau pe Zamfir Arbure. Dacă strîngem însă „laţul“ exigenţei canonice, numele devin, brusc, foarte puţine: Russo, Hasdeu, Stere. Iar dacă împingem mai către zilele noastre baza de selecţie, îl vom adăuga, neapărat, pe Paul Goma şi vom fi tentaţi să ne oprim. Unii îi consideră basarabeni pe toţi cei născuţi în familii de dincolo de Prut, indiferent de datele şi receptarea scrisului lor. Proza lui Stere şi cea a lui Goma sînt, e adevărat, profund impregnate de experienţa basarabeană. Dar putem spune acelaşi lucru despre Russo? De ce nu, atunci, şi despre nebasarabeanul Negruzzi, autor al unor proze foarte „basarabene“ precum O alergare de cai? Şi încă: îl consideră cineva scriitor basarabean pe Emil Brumaru (născut în Cimişlia)? Dar pe Leonid Dimov (originar din Izmail)? Exemplele pot continua oricît.
Există oare „două literaturi“ de limbă română (dacă o excludem, fireşte, pe cea din exil şi diaspora)? Înclin să afirm că da, dar numai pînă la un punct. Putem vorbi, în orice caz, despre literatura basarabeană ca despre o literatură de interferenţă între cultura română şi cea rusă – hibriditate interesantă în sine, de explorat şi de exploatat mai atent pe viitor. Pe de altă parte, în ultimele două decenii integrarea literară româno-basarabeană tinde să devină un fapt natural şi firesc. Putem măsura, desigur, decalajele de mentalitate literară între Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija şi ceilalţi şi „neomoderniştii“ sau neotradiţionaliştii de dincoace de Prut, dar este mult mai greu să vorbim despre decalaje în cazul unor scriitori precum Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vitalie Ciobanu, Vasile Gîrneţ, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, Nicolae Esinencu, Tamara Cărăuş, Gheorghe Erizanu, Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski, Irina Nechit, Ştefan Baştovoi, Iulian Fruntaşu, Liliana Corobca, Mitoş Micleuşanu, Dimitri Miticov ş.a. Istoricii literari din generaţii ceva mai vechi (Mihai Cimpoi, Eugen Lungu) au depus un efort semnificativ de recuperare a identităţii basarabene în cadrul mai larg al culturii române. Însă criticii de întîmpinare militantă ai „postmodernismului“ basarabean – de la Vitalie Ciobanu şi Nicolae Leahu la Mihail Vakulovski – sînt deja mult mai puţin preocupaţi de „specificul regional“ (oricum, aspiră cu tot dinadinsul să-i depăşească provincialismul). Cu toate acestea, o „diferenţă specifică“ (sau un „aer de familie“) există, şi ar fi un exerciţiu deopotrivă util şi instructiv să-i aproximăm locul geometric. În general, tinerii scriitori basarabeni sînt puternic marcaţi de presiunea experienţei sovietice (cu imperiul rus ca „tătuc“ abuziv), dar şi de frustrările resimţite în raport cu o Românie privită ca „mamă denaturată“, neglijentă şi arogantă: un triplu statut periferic, aşadar, agravat de o conştiinţă sporită a subdezvoltării şi a decalajelor: faţă de Occidentul european, faţă de Rusia şi faţă de România. Există, fără doar şi poate, o amprentă a „sufletului slav“, după cum există – de pe altă spirală a istoriei culturale – asemănări importante cu literatura românilor ardeleni de la 1900-1920. Ca şi în cazul acesteia din urmă, noua literatură basarabeană are un caracter realist, revoltat şi etic marcat, fără fantasmele artistocratizante regăţene. Întîlnirea cu postmodernismul – în varianta românească a optzecismului – s-a produs nu atît pe latura sofisticării manieriste şi a deriziunii parodice, cît pe aceea a experimentului angajat critic în real, în istorie, în societate. Înclinaţiei spre ludicul giumbuşlucar şi gratuit îi ia locul, aici, apetenţa pentru o atitudine de gravitate dramatică, înclinată spre cruzime şi sarcasm dezabuzat. Bref, la postmodernii de peste Prut, modelele literare ruse şi americane şi-au dat mîna, prin medierea literaturii române, într-o sinteză paradoxală. Sînt foarte puţini tinerii scriitori basarabeni „estetizanţi“ şi „evazionişti“. Unul dintre ei ar fi Andrei Ungureanu (împreună cu care am publicat eu însumi, acum cîţiva ani, o cărticică de ficţiune complet lipsită de orice „specific local“…) Pe unde o mai fi acum Andrei?
Lăsînd la o parte „podurile de flori“ ale primilor ani de după căderea regimului sovietic, au existat, din anii ’90 încoace, cîteva iniţiative mai speciale de integrare creatoare a scriitorilor basarabeni în România (personal, n-am auzit de integrări ale scriitorilor tineri de dincoace de Prut în literatura din Republica Moldova!). Una dintre cele mai productive a fost cea prin care grupul optzeciştilor „instituţionalizaţi“ de la Facultatea de Litere a Universităţii din Braşov (Al. Muşina, Andrei Bodiu & Co) a reuşit să atragă o bună parte din elita noii literaturi de peste Prut. Tot din fostul Kronstadt a pornit – ca disidenţă antioptzecistă – şi alianţa „fracturiştilor“ Marius Ianuş şi Dumitru Crudu (prelungită ulterior la Chişinău în efemera revistă Stare de urgenţă). Iar Clujul a avut şi el rolul său în formarea „critică“ a lui Vasile Ernu şi Alexandru Vakulovski. Ar fi de glosat şi pe marginea unor cazuri de poeţi douămiişti, basarabeni sau nu, reinventaţi în calitate de călugări ortodocşi („tarkovskianul“ Ştefan Baştovoi în primul rînd).
Mi-ar fi însă foarte greu să dau hic et nunc nume de personalităţi literare şi intelectuale basarabene din noul val care să poată fi comparate, ca relevanţă pentru cultura română, de, să zicem, Russo, Stere sau Goma. E prea devreme, sîntem prea aproape de fenomen, şi nu e limpede cine are şanse să se desprindă decisiv de pluton pentru a prinde lista canonică extinsă (Galaicu-Păun? Crudu? Baştovoi? fraţii Vakulovski? Vitalie Ciobanu? Vasile Gîrneţ? altcineva?). Îmi permit să avansez, totuşi, numele unui autor pe care-l consider cel mai valoros şi cel mai exportabil exponent al literaturii „moldo-române“ din ultimul deceniu: Vasile Ernu, intelectual critic de primă linie şi un foarte special scriitor de idei al erei globale. Indiferent cum te-ai poziţiona ideologic faţă de el, volume precum Născut în URSS sau Ultimii eretici ai Imperiului, duplex-ul „literar“ cu Bogdan-Alexandru Stănescu din Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, participarea la proiecte social-critice incomode („de stînga“ sau nu) precum Iluziile anticomunismului… sau Critic Atac îl recomandă ca pe un reper de neevitat. Şi îl plasează, mutatis mutandis, într-o tradiţie a intelectualilor – şi scriitorilor – revoltaţi, etici şi „eretici“ veniţi de peste Prut: Russo, Stere, Goma… Exagerez? Vom vedea. Iar viitorul ne va aduce, sînt convins, destule surprize.
Paul Cernat este critic literar. Cea mai recentă carte: Modernismul retro în romanul interbelic românesc, ART, 2009.
Intelighenția rusă azi
La editura Cartier a apărut noul meu volum – Intelighenția rusă azi. Este o carte de interviuri cu intelectuali ruși (deci mai puțin eu, mai mult alții). Traducere Vladimir Bulat.
trailer “Intelinghenția rusă azi”, de Vasile Ernu from veioza arte on Vimeo.
Revenind însă la cartea noastră, ea a luat naștere în aceste peregrinări pe care le-am avut în Rusia în ultimii 7 ani, în care am cunoscut foarte multă lume aparţinînd celor mai active grupuri ale intelighenţiei ruse. Am avut ocazia să particip la dezbateri, la evenimente, la discuţii interminabile și mi-am făcut mulţi prieteni. Toate aceste lucruri au dus pe nesimţite la apariţia acestei cărţi, în formula pe care o aveţi în faţă. Volumul cuprinde un set de interviuri, sau discuţii și dezbateri transformate în interviuri, cu personalități din diverse domenii și de orientări foarte diferite. Aici veţi întîlni și oameni foarte dragi mie, importanţi în domeniile lor, precum Aleksandr Ivanov (filozof și editor), Viktor Misiano (critic de artă), Boris Groys (teoretician media), Ekaterina Degot (istoric al artelor), Zahar Prilepin (scriitor), Oleg Panfil (scriitor), dar și autori ale căror idei nu le împărtășesc neapărat, cum ar fi cele ale cunoscutului scriitor și jurnalist Aleksandr Prohanov, a cărui funcţie însă în spaţiul cultural și politic rus este foarte importantă. Pe lîngă intelectuali foarte cunoscuţi, veţi întîlni și teme care mă interesează în mod special și pe care le discut cu oameni competenţi în domeniile respective:relaţia protestanţilor cu puterea din perioada ţaristă și cea sovietică, despre urbanismul sovietic, despre industria alimentară sovietică, despre rockul sovietic, despre „generaţia Sputnik”, despre filmul rusesc și sovietic, despre literatura rusă sau despre cum gîndesc intelectualii ruși din Republica Moldova. Sînt teme diverse, sînt oameni diverși.
Vasile Ernu
CUPRINS
1. „Trăim într-o lume a ficţiunii sau ce înseamnă cinematografia rusă“. Interviu cu Oleg ARONSON
2. „Moscova nu dictează modele, cum o face Londra“. Interviu cu Lev DANILKIN
3. Gagarin, mon amour sau despre „generaţia Sputnik”
4. Arta rusă, de la Troțki la Stalin și de la Elțin la Putin. Interviu cu Ekaterina DEGOT
5. Bucătăria lui Stalin – A existat oare o gastronomie comunistă? Interviu cu Irina GLUŞCENKO
6. „Noi, ruşii, am suferit o uriaşă înfrîngere, dar asta este şi fericirea noastră, speranţa pentru viitor.” Interviu cu Alexandr IVANOV
7. „Criza actuală a stângii nu este o criză a teoriei, ci a practicii”. Interviu cu Boris KAGARLIŢI
8. Despre Kremlin, stratificare socială sau despre cum e construită Rusia. Interviu cu Simon Gdalievici KORDONSKI
9. „Deocamdată, observ doar ruine în locul literaturii ruse, ceea ce nu exclude apariţia unei noi vieţi printre acestea”. Interviu cu Mihail KOTOMIN
10. „Eu sȋnt un creator, iar un creator e ca pasărea, ce vede şi simte, cîntă”. Interviu cu Vladimir LORCENKOV
11.„Istoriografia sovietică nu a recunoscut niciodată că politica locativă de stat era cauza principală a crizei locative din URSS“. Interviu cu Mark MEEROVICI
12. Prima bienală moscovită – oglinda reformelor liberale ruse. Interviu cu Viktor MISIANO
13. Protestantismul şi puterea din Rusia ţaristă şi URSS. Interviu cu Tatiana NIKOLISKAIA
14.„Fojgăiala luptei pentru o bucăţică de mîncare mai grasă, iată suma deliciilor propusă de libera concurenţă”. Interviu cu Oleg PANFIL
15.„Război” şi pace. Grupul artistic radical Voina ȋn vizită la Bucureşti. Interviu cu Alexei PLUTSER-SARNO
16.„Ideologia nu este nicidecum o măsură a darului literar”. Interviu cu Zahar PRILEPIN
17.„Sȋnt ultimul soldat al Imperiului”. Interviu cu Alexandr PROHANOV
18. „În URSS – exista un cult al cunoaşterii, al formării, un respect pentru carte”. Interviu cu Gherman SADULAEV
19.„Acum pot să spun fără tăgadă că, dintre toate, cea mai interesantă era anume acea emisiune pe care o făcea Cornel Chiriac, pe postul de Radio Europa Liberă”. Interviu cu Artiom TROIŢKI
20.„În perioada sovietică, nomenclatura bea în vilele de protocol pentru a-şi demonstra loialitatea faţă de regim, intelighenţia se îmbăta în bucătăria de acasă, pentru a-şi arăta aversiunea faţă de acesta, iar muncitorii se făceau criţă la fabrică şi prin ganguri, pentru a-şi demonstra indiferenţa totală faţă de regim.” Interviu cu Andrei ZORIN
SUPLIMENT
21. „Utopia înseamnă investire în artificial“. O conversaţie cu Boris GROYS despre condiţia postcomunistă
22. Trei tipi deştepţi de la răsărit despre Putin şi Medvedev: „Sînt ca doi sîni de silicon”. Despre Bucureşti: nu e un oraş care se prostituează
Rușii vin pe 28 iunie
Editurul mă anunţă… Vin rușii. În Librăriile Cartier. De azi. Vor fi la 99 de lei. Preț promoțional. Din 1 august vor fi la 124 lei moldovenești.
După aia vor trece Prutul.
Sunt mulți.
Viktor Țoi – ultimul erou al vremurilor noastre / Vrem schimbare! (&video)
Viktor Țoi, liderul trupei KINO, ultimul erou sovietic ar fi împlinit azi 50 de ani. Puteți vedea mai jos un film-cult în care joacă și cînta Țoi. Igla (subtitrat) este unul din filmele-cult al generației perestroika. Eu rămîn de părere că ASSA este cel mai bun film al acelor vremuri (din păcate nu-l am cu titrări). Au trecut peste 25 de ani și se pare că mesajul lor este la fel de actual….
Iată cum se termină filmul ASSA (cu Țoi pe scenă și cîntînd Vrem schimbare!.. erau anii 87, totuși). Aveți fragmentul video & textul în engleză. Dacă vreți mai multe texte intrați pe blogul amicului Mihail Vakulovski și-i citiți traducerile din poezia lui Viktor Țoi.
Changes!
Instead of fire – there’s only smoke.
Instead of warmth – cold.
Another day is crossed out on the calendar grid.
The red shining sun has completely burned out,
And this day goes out with it,
And over a glowing city, the shadow will fall
We want changes!
It’s the demand of our hearts.
We want changes!
It’s the demand of our eyes.
In our laughter, in our tears, and the pulse in our veins.
We want changes!
And changes will begin…
Bright electric light continues our day,
And the box of matches is empty,
But in the kitchen, like a blue flower, gas burns.
Cigarettes in our hands, tea on the table,
So this scheme is easy,
And there’s nothing more left, it’s all up to us.
We want changes!
It’s the demand of our hearts.
We want changes!
It’s the demand of our eyes.
In our laughter, in our tears, and the pulse in our veins.
We want changes!
And changes will begin…
We cannot brag about the wisdom in our eyes,
And our gestures are not very skilled,
But even without all of that – understanding remains.
Cigarettes in our hands, tea on the table,
That’s how the circle is filled,
And suddenly we’ve become scared to change something.
Filmul IGLA
Trecutul nu trebuie nici urât, nici iubit, ci trebuie înţeles
Printre evenimentele literare prezentate de ICR în cadrul celei de a XIX-a ediţii a Festivalului de Carte de la Budapesta s-a aflat şi lansarea ediţiei în limba maghiară a volumului „Născut în URSS” de Vasile Ernu. Ediţia în limba maghiară „Született Szovjetunióban” a apărut la editura L’Hartmattan, în traducerea lui László Noémi. „Născut în URSS” este volumul de debut al lui Vasile Ernu, apărut la Polirom în anul 2006. Cartea apărută şi în formă digitală a fost distinsă cu Premiul pentru debut al revistei „România literară” şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2006.
Cartea a fost tradusă până acum în şapte limbi: rusă, bulgară, spaniolă, italiană, geogiană, poloneză, iar acum în limba maghiară. Criticul literar József P. Körössy a arătat că „Născut în URSS” este primul roman tradus în şapte limbi şi care în 2010 a ajuns la a treia ediţie. De asemenea, şi traducătorul a fost premiat cu premiul de debut pentru traducere.
Vasile Ernu s-a născut pe teritoriul de azi al Republicii Moldova, iar în 1990 a început studiile în România, la Timişoara. Plecarea sa din blocul comunist a fost posibilă datorită schimbărilor produse de perestroika şi Mihail Gorbaciov. Autorul a mărturisit că întors de la studii, URSS nu mai exista, se formase o ţară pe care nu o cunoştea. Cea mai mare descoperire a sa pe perioada studiilor în România a fost că patria nu înseamnă numai limbă: „Trăind în România, lângă oameni care vorbeau aceeaşi limbă, aveam memorie diferită, nu aveam amintiri comune, care îţi construiesc un altfel de limbaj, poate mai important”.
A precizat că în carte e preocupat de modul cum ne construim memoria: „Memoria este legată mult de timp, de o inflaţie. În comunism nu exista inflaţie, astfel era o memorie a neschimbării. Memoria e foarte puternică, îţi influenţează identitatea, iar astăzi ne-a pus într-o anume dependenţă. Înainte prietenia era un lucru firesc, la îndemână, azi e mai greu să-ţi faci prieteni”. Vasile Ernu a mai spus că are o nostalgie pentru acel tip de a fi împreună. În carte vorbeşte de nostalgie, dar nu după comunism, ci după acel iz al prieteniei care era atunci. Autorul este de părere că trecutul nu trebuie nici urât, nici iubit, ci trebuie înţeles: „Şi în comunism a existat viaţă, au existat oameni care s-au iubit, s-au urât, care au plâns, au dansat”.Artur Aristakisyan – Ladoni/Palmele (acum și in română)
Am facut rost…. de filmul lui Artur Aristakisyan – Ladoni/Palmele despre care am scris recent aici.. subtitrărtile sînt făcute de Octavian Racu… reamintesc că e filmat prin 89 în Chișinău… și a facut valuri prin 93 cînd a fost lansat… (selectați limba de la butonul rosu CC)
Vasile Ernu al Salone del libro di Torino
Vasile Ernu ha partecipato al Salone del libro di Torino ad un incontro nel quale ha parlato del suo libro “Nato in URSS” e del nuovo libro, “Gli ultimi eretici dell’Impero”, in uscita in Italia per il prossimo mese di Giugno sempre per i tipi di Hacca.
Nel primo libro ha provato a raccontare un mondo, un mondo ormai scomparso, quello della vecchia Unione Sovietica. Il libro, in gran parte basato su esperienze autobiografiche, narra, senza nostalgia ma con non celato affetto, della vita di tutti i giorni che la propaganda dell’epoca descriveva a noi, (ingenui?) cittadini dell’Occidente come una grigia e insopportabile dittatura nella quale non poteva esistere altro che tristezza ed angoscia. Vasile invece racconta una normale vita di tutti i giorni di un cittadino sovietico: come si veste, come vive, cosa fa a scuola, come beve, che rapporto ha con il sesso, che oggetti utilizza, quali film vede, che musica ascolta, come si diverte, chi ama, chi odia, come sta in fila. Parla di tutti gli elementi della vita. Il tutto è descritto con molta tenerezza e con una certa dose di ironia. Dalla lettura del libro si capisce che di quell’epoca non tutto è da buttare e che nella povertà di un paese che basava la sua economia su un sistema autarchico c’era più serenità che nel competitivo occidente dove tutto è misurato in base al denaro sempre insufficiente per acquistare quanto la pubblicità pervasiva e invasiva ci propone. Là invece il prezzo delle posate era inciso addirittura nel manico, segno che i prezzi godevano di una stabilità a noi sconosciuta.
Nel parlare dei suoi libri Vasile ha raccontato anche del suo impatto con l’Occidente spiegando come sia stato, sempre a proposito della stabilità dei prezzi, scioccato dai saldi; come è possibile, si è chiesto, che una camicia acquistata oggi a 80 Euro, venga venduta a 50 tra un mese.
In attesa dell’uscita del suo prossimo libro che, ha promesso, riprenderà in modo più analitico e meno affettivo il tema della vita nel sistema sovietico penso che possiamo fare nostra la sua filosofia di vita: indipendentemente dall’ideologia che regge il sistema in cui ti trovi, la cosa più importante è la vita. Parafrasando Woody Allen possiamo affermare che il Comunismo è morto, il capitalismo, se non è morto ci sta andando vicino e anche noi non ci sentiamo più tanto bene.
La Torino (foto)
Salonul Internațional de Carte de la Torino. Cea de-a XXV-a ediţie a salonului s-a desfășurat în perioada 10-14 mai 2012.
Mi-am lansat Gli ultimi eretici dell`Impero. (Anul trecut a apărut și Nato in URSS)
foto Lucian Muntean.
Torino – lansez Gli ultimi eretici dell`Impero
Iarăși Italia… de data asta la Salonul Internaţional de Carte de la Torino (10-14 mai 2012) unde-mi lansez Ultimii eretici ai Imperiului / Gli ultimi eretici dell`Impero care apare la Editura Hacca tradusă de Anita N. Bernacchia.
Lansarea are loc:
Vineri 11 mai 2012, ora 11.00 la standul Romaniei /Pavilionul 3 standul P10 S09
« go back — keep looking »