Lucrurile bune se intampla peste tot, Sex and the City si Ultimii eretici ai Imperiului
Mihai Gotiu / Viata Clujeanului / 18 noiembrie 2009
Nu știu alții cum sunt, dar mie mereu mi-au fost de ajutor prietenii și cărțile. Săptămâna am început-o cu un sentiment difuz de nemulțumire, de apatie, de încordare și de ateptare în același timp. Totul suprapus peste o răceală ușoară. Genul acela de zile în care nu-ți dorești decât să de întorci de pe o parte pe alta a patului, cu o zână bună care să facă ceaiul prin preajmă. Cum zâna bună și-a luat însă liber pe termen nelimitat, nu-ți rămâne decât să de arunci în bocanci și să cutreieri străzile și birturile burgului, să te plonjezi în conversații de complezență pe care le-ai dori încheiate în momentul în care au început. Toate acestea au și o explicație. E vorba de un proiect pe care îl am în minte de câteva săptămâni și care trebuie finalizat până luni. Aveam ideea generală asupra lui, discutasem deja despre el cu mai mulți prieteni și colegi, exista o structură aproximativă, dar simțeam că-i lipsește ceva, acel element distinctiv, esențial, care l-ar putea diferenția de alte proiecte asemănătoare. *** Și atunci a venit cartea. ”Ultimii eretici ai Imperiului”, de Vasile Ernu. V-am spus deja că vineri urmează să fie lansată la Cluj. Aseară am început s-o citesc. Și, încet, încet, am început să am sentimentul eliberării. Al rezolvării problemei. Apoi a intervenit în cadru și pritena. De departe. Pe mess. ”neata” /”eee nici chiar, dar fie.. neata” (adevărul e că era trecut deja de ora 12) / ”de fapt, si pentru mine, e a doua neata, ca am adormit citind” / ”intotdeauna cel mai placut mod de a adormi, ce se mai aude in partea ta de lume?” / ”deocamdata nimic de bine sunt intr-o stare de vegetare, asteptare cu moralul destul de zdrucinat… e o piesa a celor de la Omul cu sobolani – si tot astept sa se-ntample ceva…” / ”da… se numeste sindromul miorita, ce te-a bagat in starea asta minunata?” / ”nu-mi dau seama, cred ca sunt si un pic racit, sunt mai multe lucruri la care astept deznodamantul si un raspuns, iar raspunsurile care se tot amana nu depind de mine” / ”proiectul l-ai impins spre avansare? ca el depinde de tine” / ”nu foarte mult, la nivel mental da, mi l-am mai clarificat, dar imi lipseste un element cheie care sa-l clarifice de tot, ca sa-l pun pe ”hartie, elementul ala care sa faca diferenta clara intre ce e acum pe piata si ce vreau sa fac eu… s-ar putea sa-l gasesc in cartea asta pe care o citesc… am eu asa un sentiment” / ”cred ca in cazul asta vei avea nevoie de cafea ca daca tot adormi… ce citesti?” / ”Ultimii eretici ai Imperiului, de Vasile Ernu, vineri o sa fie lansarea si la Cluj” / ”iar se intampla totul la cluj?” / ”s-ar putea sa am noroc, mai mereu am gasit gand aveam nevoie cate o idee buna in cartile care imi cadeau in mana… se intampla lucruri bune si la Bucuresti, si in alte parti, doar ca trebuie sa ai ochi sa le vezi si sa le cauti si… uite ideea!!! … cred ca tocmai m-ai pierdut” / ”catusi de putin” / ”pentru moment, ca trebuie sa-mi clarific ideea asta, ma voi retrage in creierasul meu, pentru a medita un pic la ideea asta: lucrurile bune se intampla peste tot, dar trebuie sa ai ochi se la vezi… de la ideea asta se poate construi si proiectul meu” / ”pai numai bine… fugi la tine in cap in cazul asta… eu sunt in zona… ma bucur ca am fost trigger” / ”ai o sticla de vin pusa deoparte… cred ca o sa iasa ceva bun din asta , mersi” / ”nu ai pentru ce, mereu iese ceva bun din intamplari, si din ‘coincidente’ ”. *** Desigur, acum se impun anumite clarificări. Voi începe cu cartea. Mai întâi un citat. ”Toate aceste seriale de televiziune care ne arată cum se construiește ”lumea managerială” ne arată de fapt cum toată ”munca”, activitatea, se reduce la un model de producție al ”relațiilor”. În ”Sex and the City”, eroinele ne arată că tot succesul acestei lumi se reduce la practica producerii de ”relationship” și ”daiting”. Acest mod de producție seamănă mult cu modul de producere al relațiilor sexuale temporare sau mai degrabă cu producerea însăși a subiectului sexualității”. În ciuda ironiei, Vasile Ernu nu se rezumă însă la bășcălie, pe care, de altfel, o respinge din start. Umorul (amar pe alocuri) e doar un mod de raportare la ”Patria” în care s-a stabilit și cu care încearcă să ajungă la un numitor comun. Dar ”numitorul acesta comun” se lasă extrem de greu de găsit. Și asta nu pentru că România nu este pentru Vasile ”patria biologică” (născut la Odessa, a făcut școala și liceul la Chișinău, facultatea de filosofie la Iași, masterul la Cluj, iar acum e stabilit la București), ci pentru că e un ”numitor comun” greu de găsit pentru oricine încearcă și începe să priceapă lumea în care trăiește. Erezia de care se face ”vinovat” Vasile Ernu (sau, mă rog, personajele cărții lui) e alta: emigrând din fostul spațiu sovietic într-o lume presupus și proclamat liberă, el regăsește aceleași tare, același sistem, însă mai frumos ambalat și etichetat. ”Oamenii de PR” (a căror istorie începe în primii ani ai sexolului XIX) sunt ”inginerii de suflete” din zorii stalinismului, iar ”managerii” își găsesc corespondent în foștii ”politruci”. Nici intelectualii nu scapă comod din această carte. Dimpotrivă, dacă în comunism ei aveau încă o oarecare putere, critica lor putând să aducă unele schimbări, în lumea ”Marelui Capital” apar extrem de minimalizați. Sistemul Marelui Capital și-a construit singur anti-sistemul (un anti-sistem controlat tot de sistem ), astfel încât glasul societății civile, al intelectualilor, al unui eventual anti-sistem real, nu mai este băgat în seamă de cineva. Într-un astfel de societate, inițiativa privată – esența liberalismului, a lumii libere – are succes doar dacă se încadrează în sistemul de relații controlat prin PR, manageri și partidele cu ideologii doar de fațadă. Care e, în acest context, salvarea spiritului liber? Vasile Ernu avansează o posibilă soluție a partizanatului – retragerea, tăierea oricăror conexiuni cu sistemul și crearea unor arme pe care sistemul nu le controlează, pentru că, într-o primă fază, le ignoră, iar apoi nu le înțelege. Desigur, cea mai facilă acuzație cu care ”Ultimii eretici ai Imperiului” ar putea fi ”desființată” este încadrarea lui Vasile Ernu în rândul intelectualilor nostalgici și anacronici de stânga. O asemenea clasificare ar fi nu doar facilă, ci și incorectă. Ar fi un comportament similar cu cel al pisicii care ascunde mizeria sub covor. Dar care nu ar face ca mirosul fetid să dispară. Până la urmă, nu trebuie să fii de acord cu Vasile Ernu. Asupra ideilor din ”Ultimii eretici ai Imperiului” merită însă să meditezi. *** Așa că ”lansarea” de vineri, 20 noiembrie, de la ora 18.00, din Insomnia, se anunță extrem de interesantă. Pentru că nu va fi o lansare propriu-zisă (de aici și ghilimelele), ci o confruntare la care mai participă Aurel Codoban, Mihnea Măruță și Alex Goldiș. Adică un filosof cu discurs de stânga, un jurnalist cu accente conservatoare (conservator în sensul clasic, de dreapta) și un tânăr scriitor ale cărui texte nu pot fi încadrate încă într-o linie. Desigur, încadrările în sine nu au o foarte mare relevanță. Paradoxal sau nu, toți cei enumerați (plus autorul, se înțelege) se află cam de aceeași parte a baricadei. În primul rând, sunt spirite libere. Cu ce nu s-au pus ei până acum de acord, sunt armele și principiile de luptă. Și uite așa, ajungem la o întrebare și la ideea de care vă spuneam ceva mai sus – se poate constitui o rețea, o societate, un sistem până la urmă, paralel și în opoziție cu cel actual? Eu zic că DA. Păstrăm legătura .
Comments
Leave a Reply