Nostalgia e la modă – Gândul, Joi 13 Iulie 2006
Cristina Modreanu
Dacă aş fi profesor de istorie recentă, aş adăuga de urgenţă la bibliografia obligatorie site-ul www.nascutinurss.ro. Ce poate fi mai interesant pentru un copil crescut în era audiovizualului decât să-i poată vedea cu ochii lui pe cei care au făcut istoria acestei părţi de lume, pe aceia ale căror date de naştere şi de moarte trebuie să le memoreze, împreună cu fiecare dată importantă la care au luat o decizie sau alta? Să poţi ataşa o imagine, o voce, o atitudine figurii abstracte ce se conturează numai din cuvintele profesorului poate să te ajute enorm. Nu întâmplător, site-ul respectiv, o „extensie audiovizuală” a cărţii Născut în URSS de Vasile Ernu, apărută la editura Polirom, are în medie 100 de accesări zilnice, nu puţini dintre cei care navighează pe internet descărcând cântecele din epocă sau micile spoturi video în care îi poţi vedea pe Lenin, Stalin, Hruşciov, Gorbaciov ş.a. sau poţi identifica elemente ale stilului de viaţă şi atmosfera epocii. Pe site există şi fotografii ale obiectelor utilizate în epocă – majoritatea, expresie a unui kitsch înduioşător –, precum şi afişe, instantanee, medalii emise de regimul sovietic, portrete ale eroilor vremii şi discursuri ale conducătorilor.
O călătorie printre toate aceste simboluri echivalează cu o întoarcere în timp, iar tentaţia acestei întoarceri este din ce în ce mai prezentă la oameni foarte tineri, dintre care unii nici nu se născuseră pe atunci. Poate să nu fie o întâmplare faptul că ei se interesează de acele vremuri, iar aceia dintre ei care se exprimă artistic îşi fac un scop din arheologia culturală a timpului care a lăsat atâtea urme în noi toţi. Mecanismul pare acelaşi când e vorba de reinterpretarea modei unei epoci sau de remixarea unor hituri celebre, după noi standarde muzicale. E o nevoie firească aceea de a-ţi cunoaşte şi repune în valoare trecutul apropiat. Iar când e vorba de un trecut cu o asemenea încărcătură, care se întinde, tentacular, în cele mai neaşteptate aspecte ale prezentului pe care îl trăim – de la politică până la viaţa de zi cu zi –, e cu atât mai important ca această arheologie să fie operată cu responsabilitate.
Dacă cetăţenii germani au depăşit deja climaxul „ostalgiei”, fenomen extrem de răspândit în fostul RDG în anii ’90 – exprimat pe deplin în multipremiatul film Goodbye Lenin! –, în fosta URSS, precum şi în ţările- satelit, cum erau numite pe atunci, acest „curent” este abia la început. Câţiva tineri scriitori se află în curs de sondare a efectelor propagandei şi cenzurii asupra culturii produse în epocă, o expoziţie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană a strâns tablouri executate la comanda regimului, pe câteva site-uri poţi descărca cântecele epocii, iar atmosfera ei a fost reconstituită cu succes pe scenă de un singur regizor, Alexandru Tocilescu. Dar trecutul recent nu este încă nici bine exploatat comercial – abia dacă găseşti câteva tricouri cu secera şi ciocanul sau cu faţa lui Ceauşescu prin mici magazine „cu iniţiativă” – şi nici repus în dezbatere serios, pentru o corectă reaşezare a elementelor lui. Ceea ce dă adesea apă la moară adepţilor devizei „era mai bine înainte”. Chiar dacă această „modă a nostalgiei” poate părea un moft, e totuşi sigur că, atâta timp cât nu vom reuşi să clarificăm trecutul, e foarte greu să punem bazele unui prezent consistent.