C.V. – U.R.S.S. – Dilemateca, noiembrie 2006
Paul CERNAT
Vasile ERNU, Născut în U.R.S.S., postfaţă de Sorin Antohi, Editura Polirom, Colecţia „Ego-grafii”, 2006, 268 p.
Atunci cînd şi-a scris puzzle-ul autobiografic Născut în U.R.S.S. (titlu bilingv, replică la celebra piesă rock a lui Bruce Springsteen, „the boss”, Born in the U.S.A.…) Vasile Ernu se va fi aşteptat, probabil, la reacţii ulcerate. Ideea de a-i solicita o postfaţă unui intelectual precum Sorin Antohi a fost, presupun, şi un gest menit să preîntîmpine eventualele atacuri dure din partea intelectualităţii noastre anticomuniste şi să facă pilula blasfemică mai uşor de asimilat. Ar fi fost însă la fel de interesant dacă autorul şi-ar fi publicat volumul după dezvăluirea trecutului de informator al postfaţatorului (dezvăluire coroborată cu scandalul academic privind lipsa doctoratului acestuia…)
Indubitabil necesară, cartea îşi ocupă dezinvolt şi expresiv propria nişă. Deşi înrudită prin alianţă cu istoriile personale din O lume dispărută şi Cartea roz a comunismului sau cu caleidoscopul antropologic din Anii ’80 şi bucureştenii, ea se diferenţiază de ele în punctele esenţiale (nu discut aici fenomenele similare din alte ţări ex-comuniste). Terapiei de grup îi răspunde un volum cu autor unic. O „egografie” asumat nostalgică, „ostalgică” după trecuta glorie a Imperiului părinte. O carte autoironică a unui fost homo sovieticus aflat în căutarea mitului pierdut. Nu cu o „despărţire de trecut rîzînd” avem de-a face aici. Cu ironia, dar şi cu empatia de rigoare, trecutul comunist este integrat, justificat şi explicat dinspre versantul său „pozitiv”, „eroic”, eventual „seducător”, ca mit personal. Dacă ar fi să căutăm precursori pe sol românesc, primul nume care îmi vine în minte este cel al lui Radu Cosaşu din Supravieţuiri. Acelaşi talent lucid şi ludic de a face din „rahartul” propagandistic bici estetic, acelaşi comic versatil, acid şi tandru care excită pe întreg parcursul cărţii apetitul de lectură. Dar atenţie: nu avem de-a face, în cazul lui Ernu, cu o carte „beletristică”, avînd în centru un personaj. Este un eseu memorialistic, o metaistorie personală, un ghid prin muzeul figurilor de ceară al idealurilor care formatau imaginarul şi conştiinţa unui copil al U.R.S.S. O pedagogie critică menită să toarne puţină apă rece peste „visul occidental/american” al românilor ieşiţi de sub călcîiul fostului Imperiu. Aici este, cred, adevărata miză a demersului: trezirea din beţia comunistă se cerea a fi dublată de un antidot corespunzător la adresa narcozelor capitalismului. Paradisului consumist din Apus îi e contrapus mitul sovietic, cu toate argumentele, atuurile şi slăbiciunile lui. Cu oferta lui de ideal. Inclusiv cu posibilităţile de a-ţi forma o gîndire critică independentă. De unde? Din romanele lui Ilf şi Petrov, ale lui Bulgakov şi Platonov, din textele formaţiilor rock etc… Oricum: perspectiva nu este aceea a unui copil/tînăr cu conştiinţă de victimă sau de om sub vremi, ci a unui copil/tînăr cu sentimentul apartenenţei afective la codurile acelei lumi astăzi dispărute. Fost membru al grupului filozofic „underground” din jurul revistei clujene Philosophy & Stuff, intelectual critic de stînga pe format occidental (dar cu background estic), om de editură la Idea transferat mai nou la Polirom, Vasile Ernu este, sau cel puţin pare un om care s-a despărţit de trecut pentru că… l-a integrat firesc şi îl poate privi acum în faţă fără patimă nevrotică, fără ipocrizie schizoidă. Citiţi excelentele secevenţe Sex în U.R.S.S. Ostap Bender, eroul meu preferat, Stirlitz, un fel de James Bond sovietic, Reclamă vs. propagandă în U.R.S.S., Muzica de zi cu zi şi rockul sovietic şi… restul şi vă veţi convinge.
Nu-i mai puţin adevărat însă că „reconstituirea” lui Ernu, dublată în final de o cronologie istorică: C.V.-U.R.S.S. foloseşte uneori (de dragul demonstraţiei) argumente fragile. Renunţarea la comunismul de stat nu a fost un semn al puterii, ci al slăbiciunii, o înfrîngere. Nu trebuie să fii anticomunist îngust pentru a constata, de pildă, falimentul economic şi, mai ales, simbolic, mitologic al Imperiului Sovietic. O fi fost rockul moscovit elevat şi poetic, dar tinerii ruşi de după 1990 s-au predat în faţa Madonnei şi a celor de la Scorpions, nu a trubadurilor locali, aşa cum pudibonderia oficială s-a predat în faţa sexualismului occidental (şi, în fond, rock-ul a fost brevetat în Occident, Estul doar l-a adaptat). Iar adevărata cultură umanistă în U.R.S.S. – şi în toate ţările lagărului socialist – a fost, cel mult, tolerată şi eventual instrumentalizată de sistem, nu produsă de el. Din ea, din acest „al treilea discurs” se alimentează şi spiritul independent al lui Vasile Ernu…
Născut în U.R.S.S. este cartea-manifest a unei identităţi în răspăr. Chiar dacă autorul ei nu va mai publica nimic (ceea ce nu cred!) el poate sta liniştit. Punctul ochit – memoria colectivă – a fost bine lovit, iar mesajul deja asimilat. Deşi (îmi şopteşte un drăcuşor) e mai reconfortant să scrii în numele U.R.S.S.-ului pierdut decît să scrii – ca (încă) tînăr român din România – în numele comunismului autohton…