Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog
Animatie

„INTRARE LIBERĂ”: DESPRE LITERATURĂ ȘI RĂZBOI, ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI DE LITERATURĂ DE LA ODESA | VIDEO

 

La „Intrare liberă”, scriitorii Paula Erizanu, Radu Vancu, Ernest Wichner și Vasile Ernu au discutat cu Mirela Nagât despre literatură în contextul războiului, pe fondul Festivalului Internațional de Literatură de la Odesa, care anul acesta a avut loc la București.

INTRARE LIBERĂ

„Intrare liberă” este un magazin cultural zilnic, în care sunt aduse în prim-planul dezbaterii publice teme culturale definitorii pentru …

  • Importanți scriitori europeni, considerați voci civice marcante, au participat, la București, la Festivalul Internațional de Literatură de la Odesa, organizat, pentru al doilea an, în afara Ucrainei, din cauza invaziei Rusiei în țara vecină. Aici, programul complet al festivalului, desfășurat între 22 și 25 februarie, iar aici, înregistrarea discuțiilor de la festival.
În 22 februarie, la „Intrare liberă”, moderatoarea Mirela Nagâț i-a avut ca invitați pe Paula Erizanu, Radu Vancu, Ernest Wichner, scriitor de limbă germană originar din România, membru fondator al Grupului de Acţiune Banat, şi Vasile Ernu, scriitor născut la Odesa. Temele de discuție: literatură în contextul războiului și al regimurilor autocratice, modul în care literatura prezintă realitatea istorică și solidaritatea scriitorilor cu victimele războaielor şi dictaturilor.

Urmăriți mai jos dialogul:

-
29 February, 2024
Niciun comentariu

2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural

Observator cultural 09.01.2024

”Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu și-au reeditat schimbul epistolar publicat în 2010, la care au adăugat și o serie nouă de scrisori din ultimul an. Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (Editura Trei) este o carte despre importanța literaturii în viețile noastre, despre rolul acesteia în societate și despre posibilitățile sale în vremuri de criză ca ale noastre.

Vasile Ernu și-a publicat și partea a doua a Jurnalului la sfîrșitul lumii (Editura Cartier), care strînge postările consistente de pe Facebook ale autorului, prin care cred că Ernu s-a impus, cel puțin la fel de mult ca prin cărțile sale, ca una dintre cele mai importante voci ale vieții noastre sociale. ”

link comentarii

-
11 January, 2024
Niciun comentariu

Lansare – Centrul nu se mai susține

-
10 January, 2024
Niciun comentariu

Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte


Când a început războiul am lăsat baltă toate proiectele mele legate de scris. Nu mai vedeam niciun rost – depresia şi disperarea mă bântuiau.

La târgul Bookfest Bogdan a venit şi m-a întrebat dacă nu vreau să reluam o veche corespondență. Nu ştiu de unde-i venise această nevoie. La mine părea un capitol închis definitiv. Ne părăsise şi “naşul” care ne susținea şi citea – dragul de Cosaşu.Am zis că meditez. Ne leagă o veche prietenie – genul de prietenie tăcută: multe nopți am tăcut împreună. Dar am mai şi scris.
În materie de literatură Bogdan este un profesionist ceea ce nu se poate spune despre mine – dar avem ce ne spune. Ambii suntem suficienți de inteligenți şi educați, cu experiența aripilor frânte nu odată. Dar de la o vârstă ne cam știm locul – fără a epatat dar şi fără falsă modestie. Adică indiferent de micile sau marile războaie din jur știm că trebuie să ne vedem de drum şi de cărțile noastre.
Am decis greu să reintru în joc: mai mult din nevoia de a-mi păstra mintea mai limpede. Eram undeva prin Transnistria cu copilul – eu voiam să plec spre Odessa iar Saşa mi-a pus interdicție. Am ascultat şi eu odată corect. A doua zi Odessa avea să fie bombardată.
Şi eu am început să scriu prima scrisoare, Bogdan a răspuns – şi iată cartea. Textele au fost găzduite de scena9.ro.

Apare la Editura Trei cu ilustrații superbe făcute de Andrei Gamarţ. Cu doua texte despre ce facem semnate de Radu Cosașu și Radu Vancu.

Mulțumesc tuturor pentru implicare și susținere și lui Bogdan spor pe unde e că eu tot pe drumuri.
Salutări din Timișoara.
În câteva săptămâni va apărea.

-
11 October, 2023
Niciun comentariu

”Profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.”

Eu lucrez programatic – dacă nu am termeni, date exacte eu nu pot lucra. Chiar și în perioadele mele cele mai depresive și explodate pot lucra ca un ceas elvețian. Asta e partea protestantă din mine.

Dar am și cea estică mai mistică și pravoslavnică – când totul e gata pot arunca la gunoi totul: ca o stare de fatalitate. Această ultimă parte e ceva inserat cumva de un soi de fatalism istoric existențial care nu ține de mine.

Dar lucrez cu program și istoria-mi distruge programul. Nemilos.

Trebuia deja să termin două cărți: dar nu aveam de unde să știu că va fi război. Mama se pregătește să moară și Generația canibală se amână, dar nu mult.

Ca să ies din criza războiului a trebuit să scriu sute de texte despre est și efectele războiului. Acum mai puțin.

Războiul m-a scos total din rit mai bine de un an jumate. A lovit mai crunt decât moarte mamei. Nu credeam.

Mama a murit senină – războiul aduce o moarte violentă fără sens ceea ce face violența și cursul istoric insuportabile

Dar am publicat un Jurnal la sfîrșitul lumii II (editura Cartier) și am terminat cu Bogdan-Alexandru Stănescu – Ceea ce ne desparte II. Asta așa de criză.

Dar sper să termin anul acesta una din cele două – e timpul să râdem fie și amar în fața morții.

Iar uneori complimentele ”motivaționale” vin de unde te aștepți cel mai puțin.

Când am citit în Libertatea interviul cu Darko Perić – Helsinki din La Casa de Papel am rămas surprins de referința la mine – zice: “Dar am găsit o librărie foarte faină pe Lipscani, Cărturești. Acolo am descoperit un scriitor moldovean, Vasile Ernu. Sunt fan, am citit „Bandiții” și acum citesc „Sectanții”.”

I-am scris, firește. Oricum Sașa nu mă credea 😉. Mi-a răspuns.

”Salut Vasile,

mulțumesc pentru mail. Uite ce coincidență, chiar anul trecut am luat Bandiții când am fost în București și anul ăsta am cumpărat Sectanții la Cluj, și după aia mi-au făcut fetele interviu.

Îmi place mult stilul tău de a scrie și vreau să zic că profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.

Sper că într-o bună zi ne vom întâlni sau la București sau la Barcelona.

Și chiar m-aș bucură să îmi trimiți cărți.

Saluta-l pe Sașa din partea mea. 😉

Numai bine și ținem legătura.

Cu drag,

Darko”

E măgulitor. Așa că trebuie să termin: omul așteaptă.

-
28 August, 2023
Niciun comentariu

Cum arată orașul pentru oameni ▶️ Mai Departe cu Vasile Ernu

Jun 2023 Mai Departe cu Artur Gurau

Podcastul “Mai Departe” cu Artur Gurău și Vasile Ernu, scriitor și publicist. Discuție despre potențialul Moldovei și al moldovenilor, calitatea muzicii produse la Chișinău, dezvoltarea orașelor, renunțarea la mașini, îmbunătățirea calității vieții în metropole, dar și tranziția la un regim de viață și politic social-democrat.

https://youtube.com/watch?v=vr_B8-J9NF8%3Fsi%3DKqqDF6OI3MRTJr76%26start%3D307

-
28 August, 2023
Niciun comentariu

Școala 32 după 32 de ani – La liceul Iulia Hașdeu – fotojurnal

Asta a fost cea mai emoționantă întâlnire din ultimii ani – pentru că a fost spontană, autentică și după o absență mare, tare mare.

temeam să trec pe aici.

Profesoarele au fost la înălțime iar elevii mai buni chiar decât noi pe vremuri 😉 Glumesc – au fost tare buni.

L-a final mi-au adus o cutie cu un cadou – m-au pus să ghicesc ce e acolo, în cutie.

Era o rodie – au citit atent ce am scris. Și mi-au cântat.

Am promis că la toamnă revin pe câteva zile la ei – o aduc și pe colega mai tânără din clasa vecină – Tatiana Țîbuleac (Taniușa nu scapi)

Poate-l luăm și pe Vitalie Dani să cântăm clasica genului plus Alexandr Feodorovici…. și alți profi de atunci.

Mulțumesc mult – o să povestim odată pe îndelete.

Mi-ați făcut zilele frumoase: îmi șoptește inima…

Foto: Nadejda Roscovanu – mulțumesc mult.

-
28 August, 2023
Niciun comentariu

(foto) „Vreau să povestesc prin ochii unor adolescenți o epocă destul de complicată.” La ultima ședința a Clubului de carte l-am avut ca invitat pe Vasile Ernu

Diez – 4 august 2023, 16:13Ana Mărgineanu

Duminica trecută, 30 iulie, la Librăria din Centru s-a desfășurat o nouă ședință a Clubului de carte #diez și a Librăriilor Cartier. Pentru că e vară, timpul vacanțelor, am dezbătut un volum de memorii despre adolescența anilor ’80. Este vorba despre „Sălbaticii copii dingo”, de Vasile Ernu.

Cartea adolescenței

La eveniment a fost prezent și scriitorul Vasile Ernu, care s-a împărtășit cu mai multe detalii interesante din viața sa, dar și despre carte. Ne-a mărturisit că ideea volumului de memorii a pornit din necesitatea de a crea o punte între el și adolescenții de acum. „Eu lucram cu foarte mulți tineri și mi-am dat seama că nu îi mai înțeleg. Ceva îmi scăpa din felul în care înțelegeam lucrurile. Mi-am zis că e bine să-mi povestesc adolescența mea pentru a face o punte și pentru a înțelege ce se întâmplă cu ei, cum se schimbă și de ce se schimbă, de ce au alt tip de emoții și alte perspective.”

Vasile Ernu ne-a zis că l-au interesat aceste schimbări, deoarece adolescența este o perioadă destul de complicată și scurtă. Potrivit acestuia, în cartea sa sunt mai mulți eroi principali: epoca, orașul, adolescenții, iar pentru el era foarte important să povestească cum arăta Chișinăul sfârșitului anilor ’80.

„Eu încerc să povestesc, prin ochii unor adolescenți, cum s-a schimbat orașul, perioada aia. Este o carte asumată a cărui subtitlu este «Cartea adolescenței». Încerc să povestesc într-o formulă bine gândită despre Chișinăul sfârșitului anilor ’80. În această carte mă interesează adolescența și epoca respectivă. Vreau să povestesc prin ochii unor adolescenți o epocă destul de complicată. Atunci au avut loc niște transformări care aveau să schimbe total globul.”

Sălbaticii copii dingo

Referitor la titlu, Vasile Ernu a lămurit că metafora se referă la momentele din viață, în carte „adolescența”, care ne scăpă de sub control. Câinii dingo reprezintă animale care au fost domesticite de aborigenii australieni, dar la un moment dat, au fost abandonați de stăpâni și s-au întors în habitatul lor inițial, redevenind sălbatici. Dingo vine din limba aborigenilor, care numeau dingo masculul și tingo femela.

Prin intermediul acestui volum, generația mai tânără poate descoperi timpurile în care trăiau părinții lor, cum arătau adolescenții anilor ’80, ce muzică ascultau, ce obsesii aveau, cum se îmbrăcau.

Impresii din partea cititorilor

Cu câteva impresii s-au împărtășit și cititorii care au venit la ședința de carte.

Gabriel Istratii a povestit că a participat chiar și la o prelansare a cărții și, citind-o, nu s-a așteptat să fie „chiar atât de bună”. „Personajele mi-au fost foarte simpatice. Nu este atât de mare diferența dintre generația prezentă în carte și generația care stătea la Asachi, în scuar. Tot cântam Țoi [referire la cântecele prezente în carte], cântam la chitară, am băut vin prost. Mi-a părut foarte bună «geografia» cărții, pentru că știam toate locurile și am trăit experiențe similare.”

Una dintre cititoare a venit și cu o remarcă destul de curioasă. Aceasta l-a întrebat pe scriitor cum reușește să își amintească atât de multe evenimente din perioada copilăriei și a adolescenței.

Vasile Ernu a mărturisit că memoria este un atu pentru el și funcționează foarte „pervers și complicat”. „Cu vârsta, observ că memoria funcționează tot mai «pervers». Amintirile mele nu vin rar și vin pentru perioade lungi. Încerc să îmi reactivez memoria prin documentare, vizionare de filme și fotografii de epocă. De multe ori, memoria mea este activată de detalii, obiecte și mirosuri. Mirosul a devenit un catalizator mult mai important decât vizualul, dar mai discut și cu alți oameni și încerc să văd ce își mai amintesc.”

Profesoară de literatură, Liliana Orehovschi a precizat că citind „Sălbaticii copii dingo” a conștientizat multe lucruri prin care a trecut, dar a uitat de ele sau nu le-a observat în acele timpuri. Aceasta a recunoscut că s-a simțit și ea un câine dingo în perioada adolescenței.

„L-am invidiat pe adolescentul din carte, pentru că a avut atât de multe conexiuni, a putut să trăiască în atâtea grupuri, să cunoască lumea care acum mă interesează din ce în ce mai mult. E vânătorul, nu e victima, deoarece are posibilitatea să se întâlnească cu mulți oameni, care astăzi sunt personalități. Mi-a plăcut experiența cu gopnicii, cea de la uzina de frigidere. De asemenea, mi-au plăcut ilustrațiile sugestive ale lui Roman Tolici.”

Fiind profesoară, Liliana Orehovschi a spus că le va recomanda această carte și elevilor cărora le predă.

Ședința de lectură de duminică a fost una în care fiecare dintre cititorii care îi urmăresc activitatea lui Vasile Ernu s-a împărtășit cu experiența sa de lectură și a aflat ce îl interesa despre volum sau despre personalitatea scriitorului.

Mai jos, vă lăsăm și câteva fotografii de la eveniment. Poate astfel vă trezim curiozitatea și veți avea dorința de a participa la următoarele întâlniri.

-
20 August, 2023
Niciun comentariu

”Nu-mi pot imagina un Chișinău în care să se vorbească doar limba română”. Scriitorul Vasile Ernu – despre identitatea basarabeană, noua barbarie și ideile de stânga

Igor Cornilov /  5 iunie 2023 / Andrei Mardari | NewsMaker

În mai la Chișinău au avut loc Zilele Literaturii Române. Cu acest prilej, în capitala Republicii Moldova a venit și scriitorul Vasile Ernu, originar din Basarabia, stabilit la București. Recent, el a dedicat o nouă carte orașului nostru. Într-un interviu acordat NewsMarker, Ernu a vorbit despre spiritul Chișinăului și identitatea basarabeană, despre soarta ideii de stânga, despre filozofie și tehnologie, despre ceea ce are Moldova și nu are România.

„Noi am fost prima generație care a început să privească nu spre Moscova, ci spre Occident”

Povestiți-ne despre parcursul dumneavoastră în profesie.

Sunt un scriitor român cu rădăcini basarabene. Născut în Uniunea Sovietică, în sudul Basarabiei, am venit în 1987 la Chișinău, unde mi-am petrecut adolescența. Cea mai recentă carte a mea, „Sălbaticii copii dingo”, se referă tocmai la acea perioadă – este vorba despre ultimii copii ai imperiului în ajunul dispariției sale. Apoi soarta m-a dus la Iași, unde am studiat filosofia. Am fost prima generație care a început să privească nu spre Moscova, ci spre Occident. A fost o perioadă de căutare a unei noi/veche identități naționale. Am făcut un master în filosofie la Cluj, acum locuiesc în București, scriu cărți, colaborez cu diferite reviste…

Ce avem noi, în Moldova, și nu are România?

O mare experiență, care ne deosebește. Când Basarabia făcea parte din Imperiul Rus, România încă nu exista ca proiect politic unitar, ea a apărut mai târziu. Imperiul este o cu totul altă realitate, cu o cu totul altă organizare și mărime, iar acest lucru ne-a modelat în ceea ce ne-am dovedit a fi.

Întotdeauna îi sfătuiesc pe prietenii mei români, care vor să facă cunoștință cu Republica Moldova, să vină aici cu trenul pentru a simți diferența: când roțile trenului se schimbă la Ungheni, observi imediat că standardul european este înlocuit cu cel imperial.

De asemenea, Moldova are o experiență sovietică uriașă, ceea ce o face foarte diferită – cu toate trăsăturile ei pozitive și negative. De obicei, iubim oamenii pentru diferențe, nu pentru asemănări. Acest lucru este valabil și pentru Moldova și România. Probabil de aceea, cea mai populară muzică din România este acum cea basarabeană. Ne distingem și prin bilingvism, iar această capacitate de a fi altcineva este foarte importantă. Nu-mi pot imagina un Chișinău în care să se vorbească doar limba română. Vreau să văd un oraș în care se vorbește română, rusă, ucraineană… Totul creează spiritul unui loc. Diferitele etnii sunt și oamenii noștri, trăim împreună pe acest pământ de foarte mulți ani și am învățat să ne înțelegem unii cu alții. Eu vin din Bugiac, unde un sat este găgăuz, altul este bulgar, altul este german… Este într-adevăr incredibil, dar nu există așa ceva în România. Multiculturalitatea este întotdeauna îmbucurătoare.

Andrei Mardari | NewsMaker

Cum s-a schimbat Chișinăul în ultimii ani?

Chișinăul este unul dintre orașele mele preferate și, nu mă tem să spun, cel mai interesant oraș din regiune. Nu are un centru medieval, așa că este foarte nou, foarte spațios. Este, de asemenea, unul dintre cele mai verzi orașe din Europa, arătând ca un oraș în mijlocul unei păduri sau al unei podgorii. Cel mai mare risc al său este agresivitatea construcțiilor; orașul are nevoie de strategii de construcție corecte. Nu cred că a fost vreodată atât de distrus ca acum – tocmai din cauza construcțiilor haotice. Chișinăul are nevoie de mai mult transport public modern pentru a reduce numărul de mașini pe șosele. E bine că dispar microbuzele, pentru că înainte erau un iad. Când vin aici, observ că orașul a devenit mai puțin agresiv, mai familist. Există o regulă în urbanism: dacă le oferi oamenilor o infrastructură bună, îi încurajezi să se dezvolte și să se schimbe în bine.

În ultimii ani, Chișinăul a cunoscut o dezvoltare rapidă a alimentației publice. Alimentarea publică moldovenească, în general, este un lucru teribil de interesant, este de o calitate mai bună decât în România, așa că trebuie apreciat.

„Noi ne gândim doar că nu suntem încă în Occident. Nu, noi suntem Occhident”

De ce ați decis să studiați filosofia?

Am început să citesc de mic, eram fascinat de cărțile care mă puneau pe gânduri. Așa a început totul.

Două concepte sunt adesea folosite pentru a descrie lumea modernă – „sfârșitul istoriei”, al lui Francis Fukuyama, și „ciocnirea civilizațiilor”, al lui Samuel Huntington. Dacă în ultimii treizeci de ani lumea a evoluat conform lui Fukuyama, evoluează acum conform lui Huntington?

Aceste concepte sunt interesante, dar nu mi se par irefutabile. De exemplu, în loc de „sfârșitul istoriei”, ne aflăm acum în vârtejul unei noi istorii, iar această teorie a fost în mare măsură disfuncțională, din punctul meu de vedere. Istoria nu se termină niciodată, ea reinventează de fiecare dată teme și probleme. Cred că civilizația trece astăzi prin schimbări fundamentale, iar războaiele sunt doar o reacție la acestea. Economia se schimbă foarte mult, capitalismul caută noi forme de profit, poate că intrăm într-o epocă în care Orientul va avea o influență mai puternică asupra Occidentului decât până acum. Timp de secole, Europa a fost stăpâna planetei, acolo s-au creat modele și norme. Acum avem o situație ciudată: Orientul a învățat toate lecțiile Occidetnului, dar bumerangul se întoarce la noi așa cum l-am aruncat. Rusia contemporană este, de asemenea, o reacție la Asia, care se apropie de noi, deși această Asie nu este vechea Asie, ci una europenizată. Putem vedea cât de puternice sunt astăzi China, India, Japonia… Singurul lucru care este clar acum este că intrăm într-o nouă epocă, care va fi foarte diferită de cea din trecut.

Avem o „ciocnire a civilizațiilor” în Moldova?

Nu. Suntem prea mici pentru a avea o ciocnire a civilizațiilor. Cred că ne-am occidentalizat deja foarte mult.

Doar că noi credem că nu suntem încă Occident. Nu, noi suntem Occidentul. Trebuie doar să mergeți în Africa și să vedeți diferența cu ochii voștri pentru a înțelege asta. Trăim și gândim într-un mod occidental, dar, desigur, cu un specific estic, având în vedere diferența de experiență și trecutul sovietic.

De altfel, Imperiul Rus a fost un imperiu european, nu asiatic. Uniunea Europeană este doar o construcție politică, nimic mai mult. Noi vrem acolo din motive simple – este mai prosperă, mai stabilă, există mai puțin radicalism și mai puține conflicte.

Andrei Mardari | NewsMaker

Crizele majore ale lumii moderne…

Criza economică, a resurselor și a schimbărilor climatice. O problemă uriașă este creșterea puternică și dramatică a inegalității sociale în lume, cu o rată de creștere în fiecare an. Foarte puțini oameni vor avea totul, iar foarte mulți nu vor avea nimic, iar acest lucru are consecințe. Inegalitatea duce la izbucniri de violență, lovituri de stat, războaie. Dacă nu ajungem la un nou contract social, riscăm să ne întoarcem în secolul XX – un secol foarte violent, cu multe războaie, conflicte și radicalism.

Se simte ca și cum secolul XXI abia începea, iar acum am fost aruncați înapoi în secolul XX.

Da, ne-am întors undeva la începutul secolului al XX-lea, după toate progresele pe care le-am făcut. Acesta este lucrul de care trebuie să ne ferim cu adevărat.

Ce părere aveți despre dezvoltarea inteligenței artificiale?

Istoria omului începe în momentul în care a decis să controleze natura, iar întreaga călătorie a civilizației este o călătorie de schimbare a naturii și de control a acesteia. Inteligența artificială este doar o altă rundă, deși este încă noul „animal de companie” al omului. Da, devine din ce în ce mai puternică, așa că trebuie să învățăm cum să o controlăm. Primele legi din lume care vor reglementa inteligența artificială sunt deja în curs de apariție. La Hollywood, scenariștii ies la mitinguri împotriva ChatGPT – iată noile forme de protest social…

„Mă tem că omenirea se îndreaptă înapoi în direcția barbariei”

În urmă cu câțiva ani se spunea că Occidentul trece printr-o „întoarcere spre dreapta”. S-a întâmplat acest lucru sau este abia la început?

Aproape că s-a întâmplat. Toată Europa de Est s-a transformat într-un fel de Internațională conservatoare, „virajul la dreapta” s-a întâmplat deja aici, foarte brusc. Rusia, Ucraina, Polonia, Polonia, Ungaria au devenit foarte conservatoare. Acum încearcă să se întâmple și în Europa de Vest, dar cred că va supraviețui, există o tradiție uriașă a diferitelor mișcări de stânga acolo. Oamenii trebuie să înțeleagă foarte clar că Europa modernă pe care o place toată lumea este o construcție social-democrată. Europa, este de fapt socialistă și a fost astfel de la Revoluția Franceză până în prezent. Uite, Germania modernă este un stat social-democrat foarte puternic, țările din Europa de Vest în general sunt țări sociale, cu educație universală, asistență medicală accesibilă, sistem de asigurări sociale, inegalitate mai mică în societate. Libertățile politice, economice și sociale au mers mână în mână acolo de la al doilea război mondial încoace. Noi, pe de altă parte, în Europa de Est, după căderea comunismului, am crezut că doar libertățile politice sunt suficiente. S-a dovedit că nu a fost așa.

Mi-e teamă că acum omenirea se întoarce la barbarie. Am făcut un pas uriaș înainte, am avut o perioadă lungă record în istorie de pace și de absență a războaielor globale, am dezvoltat instituții economice și sociale… „Întoarcerea la dreapta” este un regres. Nu spun că toate țările ar trebui să fie socialiste, dar este evident că elementele unui stat social aduc pace, dezvoltare și prosperitate. Dacă dorim războaie permanente, o întoarcere la sistemul de caste, la valorile medievale, ne vom întoarce la toate acestea foarte repede, dar care vor fi consecințele?

Va fi un nou Ev Mediu, ca în romanele lui Sorokin?

Da, „Ziua Opricinikului” nu se referă doar la Rusia, ci la toată lumea. Dacă lumea continuă să se îndrepte spre dreapta conservatoare (a vechii lumi), ne așteaptă un viitor plin de războaie civile și între țări. O perspectivă foarte reală la care am putea ajunge este un război civil la scara întregii Europe. Avem tradiție în asta.

Există astăzi un discurs de stânga în țările post-sovietice și est-europene? Pentru că retorica „stângii” noastre este de dreapta și, în unele locuri, de ultra-dreapta.

Este adevărat că comuniștii moderni din Moldova, Ucraina și Rusia sunt foarte de dreapta – susținând biserica, unele „valori familiale”… Cu toate acestea, în Europa de Est există unele mișcări și intelectuali care împărtășesc valori de stânga. Pe scena politică, prezența lor nu este foarte vizibilă, putem vorbi despre o criză a valorilor de stânga în regiune, dar cred că lucrurile se vor îmbunătăți în viitor, deoarece problemele țărilor noastre sunt în mare parte de stânga – economia, sărăcia, inegalitatea socială…

Nu avem probleme în familie sau în biserică, așa cum se încearcă să ni se explice. Trebuie să dezvoltăm sănătatea și educația. Pentru cei săraci, educația este singura șansă pe care o au de a reuși în viață. Cei bogați pot avea un cont bancar de la bunica lor, noi avem doar educație… Așa că trebuie să lucrăm la aceste lucruri, plus legi care să protejeze grupurile vulnerabile.

Andrei Mardari | NewsMaker

„Depresia socială este astăzi o formă de protest față de lumea modernă”

Să vorbim despre egalitate. Fiecare persoană are abilități diferite, fiecare dintre noi se dezvoltă diferit. Cum este posibil să realizăm egalitatea socială?

Sunt de acord, nu ne naștem egali. Din punct de vedere biologic, suntem cu toții foarte diferiți. Unii sunt bruneți, alții sunt blonzi, unii sunt înalți, alții sunt scunzi, avem înclinații diferite. Eu pot cânta perfect la instrumente muzicale, iar altcineva este la fel de bun la matematică. Nu suntem identici, motiv pentru care este atât de interesant să trăim în lume. Acestea fiind spuse, toți oamenii diferiți din punct de vedere social ar trebui să aibă aceleași șanse. De exemplu, șansa unei educații. Părinții unui copil au bani, iar părinții altui copil nu au bani și nu vor avea același start în viață… Ar trebui să facem eforturi pentru ca copiii săraci să aibă același start în viață ca și copiii bogați. Apoi este vorba de asistența medicală – mecanismele sociale ar trebui să ofere tuturor șansa de a beneficia de asistență medicală de calitate. Există unele lucruri care nu ar trebui să fie vândute, educația și asistența medicală fiind primele dintre ele.

Filosoful irlandez Philip Pettit are un concept de „universalitate a grupurilor sociale”. Acesta presupune că diferite grupuri sociale coexistă pașnic unul lângă altul, niciunul nu caută să îl domine pe celălalt, sunt egale. Credeți că acest concept este fezabil?

Pentru că am înțeles că o persoană poate fi periculoasă pentru alta, am creat un sistem de legi și reglementări. De aceea avem instituții care să ne protejeze pe unii de alții. Putem face o societate mai puțin violentă, cu mai puține conflicte, dar pentru asta avem nevoie de legi și de educație. În Europa de Vest, stabilitatea a început în principal după cel de-al Doilea Război Mondial. Secolul al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o eră de conflict. Dar cheia stabilității după toate convulsiile a fost găsită în cele din urmă, ea se afla tocmai în democrația liberală (liberalismul) și pacea socială (social-democrația) și în cooperarea lor. Această alianță a fost foarte constructivă timp de aproximativ șaptezeci de ani. Acum ne întoarcem la structuri mai conservatoare, iar acest lucru este riscant.

Ce se întâmplă astăzi în filosofie?

Îmi plac ideile filosofului german Peter Sloterdijk, a cărui lucrare cea mai cunoscută este „Sfere”. Da, cu toții îl citim și astăzi pe Slavoj Žižek, deși nu mai este o filosofie nouă, ci una veche. În zilele noastre, în filosofie se acordă multă atenție economiei, naturii, ecologiei, genului, tehnologiei.

O trăsătură foarte interesantă este problema depresiei. Cu toții ne-am dat seama brusc că trăim într-o lume foarte deprimată. O explic foarte simplu. Uitați-vă, la sfârșitul perioadei sovietice, întreaga Uniune Sovietică și-a băut mințile – era o formă de refuz al regimului, un stil de protest. Depresia socială de astăzi este aceeași formă de protest față de lumea modernă. Este modul nostru de a spune NU.

Fiecare generație are propriul său mod de a rezista. Am următoarea întrebare: cât de relevant este discursul despre mediu în prezent?

Este mai mult decât real; natura ne spune că există probleme care trebuie abordate urgent. Nu este un „basm de stânga”, așa cum cred mulți oameni, schimbările climatice sunt deja vizibile și vor deveni din ce în ce mai evidente cu fiecare an care trece. Da, ecologia aparține astăzi discursului de stânga, dar cred că, în curând, am putea vedea și un discurs ecologic de dreapta. Vor apărea oameni care vor explica necesitatea de a avea grijă de natură prin preceptele lui Dumnezeu, de exemplu…

Și, în final, ce le-ați dori cititorilor de la Chișinău?

Să fie fericiți la Chișinău, este cel mai bun oraș al nostru. Și citiți ultima mea carte despre copiii săi din anii 1980.

Interviu realizat de: Igor Kornilov

-
28 July, 2023
Niciun comentariu

Jurnal la sfîrșitul lumii II

Jurnal la sfîrșitul lumii II – Editura Cartier, 2023

”Vasile Ernu traduce în general prin cuvinte extrem de dificil de găsit, tocmai pentru că sunt accesibile oricui, realități care se află atât de aproape de noi încât ne este imposibil să le mai observăm.”

Ștefan Baghiu

„A fost comunismul sovietic o paranteză a istoriei care nu a lăsat omenirii decât amintirea unei vârste unei apocalipse ratate sau a fost o tragedie istorică de uriașe proporții, produsul unei dorințe exacerbate de bine care a decurs în chip atroce și, în felul acesta s-a constituit într-o tragedie a Umanității? A fost produsul unui cinism dus la extremă a unor manipulatori fără scrupule sau printre intrigile malefice au răzbit și vocile unor iubitori de oameni? Seamănă societatea post comunistă cu lumea justiției și adevărului la care au visat rezistenții, disidenții? Unor astfel de întrebări dă răspuns Vasile Ernu pe care îl califică nu numai faptul că este Născut în URSS dar și o sensibilitate de-a percepe semnificația faptului banal, o precizie a analizei care te stimulează intelectual și când nu ești de acord cu ea.”

Ion Vianu

-
28 June, 2023
Niciun comentariu
keep looking »