Revoluţia de la televizor. Cum am distrus cel mai mare mit democratic românesc
un text de Costi Rogozanu cris pe VoxPublica / 22 Dec. 2009
Acest text e un îndemn către o altfel de filtrare a lucrurilor întîmplate acum 20 de ani şi în ultimii 20 de ani. O carte mai puţin populară decît interviurile cu cine ştie ce general criminal, dincolo de întrebările din gama “a fost sau n-a fost”. Se numeşte “Revoluţia română televizată”. E o antologie coordonată de Konrad Petrovszky şi Ovidiu Ţichindeleanu, apărută la Idea din Cluj, şi cuprinde mai ales studii despre cum a fost văzută revoluţia la televizor în exterior.
Distrugerea mitului
Cartea începe cu un studiu al celor doi antologatori care respectă un impuls dat în urmă cu vreo 8-9 ani de G.M.Tamas într-o scrisoare către intelectualii români:
Pentru că voi, dragii mei prieteni, cărora nu v-au convenit consecinţele politice (într-adevăr, neplăcute) ale revoluţiei, aţi convins o lume întreagă că revoluţia, de fapt, nici n-a avut loc, că a fost vorba de o scamatorie, de un miraj, de o halucinaţie, de o înşelătorie, de o jonglerie, reuşind ca prin tertipurile poetice ale mitologizării negative să escamotaţi cea mai mare faptă istorică a poporului român, numai pentru faptul că, la fel ca în toate revoluţiile, a existat prea multă fanfaronadă, exagerre, pălăvrăgeală, prea mult haos. (G.M.Tamas, Scrisoare către prietenii mei români, 2002)
Cei doi autori, Konrad Petrovszky şi Ovidiu Ţichindeleanu, insistă asupra unor realităţi mai puţin discutate provocate tocami de un soi de preluare de cătreintelectuali a unui discurs legitimator. Ei spun, şi sînt perfect de acord, că au fost eliminate aproape complet din “poveştile revoluţionare” muncitorii, principali actori în multe in mişcările din ţară. Efectul? Eliminarea unei realităţi clare: mişcarea de masă. Oricîte necunoscute ar fi, oricîte rapoarte SRI oficiale care să confirma existenţa unor agitatori, în decembrie 1989 am avut de-a face cu un fenomen de masă.
Voluptatea demitizării revoluţiei din 89 a cuprins mulţi istorici şi analişti ai fenomenului şi am ajuns astfel la un soi de concluzie clară că totul a fost o uriaşă făcătură, că ni s-a provocat artificial sentimentul teribil al schimbării. A cîştigat eşalonul doi al nomenclaturii, ăsta a fost marele “adevăr” vehiculat de mainstream. Evident că există şi adevăr în această afirmaţie, dar în nici un caz nu trebuia să fie proclamat ca un adevăr absolut. de aceea e foarte important că ies cercetători “alternativi” (filozofi, cunoscători ai fenomenului media) care să spună că sînt destule argumente pentru “a fost revoluţie”.
CNN…
Cartea incepe cu transmisia imagine cu imagine (o lucrare a Rozalindei Borcilă) de la CNN, in care crainica si-a inceput stirea astfel.
“Bună seara! “O cauză dreaptă” Asta spune Mihail Gorbaciov că motivează revoltele populare ce au năpădit România. “O cauză dreaptă” este şi numele de cod al invaziei SUA în Panama ordonate de George Bush.”
Alte idei provocatoare
– lupta nu a fost dusă de intelectuali, dar ei au preluat gloria de eroi ai anticomunismului după 89. “Societatea civilă” a cîştigat prestigiu enorm, dar au fost eliminate mişcările populare din scena politică.
– prin diverse locuri comune mediatice, blocul ex-comunist a fost transformat într-un soi de Lumea a Treia europeană – pasivă şi gata să fie colonizată
– televiziunea a explodat în tot fostul bloc comunist – dreptul de a viziona programe occidentale a înlocuit dreptul real la liberă circulaţie (acesta a venit mult mai greu şi cu multe etape intermediare…). Ni s-a vîndut o imagine a libertăţii.
•Aurel Codoban începe prin a aminti că dezvoltarea televiziunii în România a început cu domnia lui Ceauşescu. Cînd lumea începea să treacă spre telecomandă, Ceauşescu a fost împuşcat, aş adăuga eu
•Sînt antologate şi unele articole din anii 90 (la începuturi) de Bogdan Ghiu: “relaţia dintre noi şi Televiziune este una de sînge. Rudenie şi complicitate, adică”.
•Peter Weibel observă foarte plastic un transfer al unei voci a poporului român care tot îşi caută insistent un corp. La un moment dat intrase în corpul lui Ceauşescu. Dar în 1989 a abandonat corpul ciuruit al lui Ceauşescu şi a intrat în “corpul” numit televizor:). O fi ieşit?
•Regretatul Jean Baudrillard este şi el prezent în antologie cu acelaşi spirit contraintuitiv perfect. Pentru el lucrurile sînt clare. Însuşi genul cel rău al informaţiei televizate a instigat punerea în scenă. Plastic spus, te face să rîzi şi apoi să-i dai dreptate. Şi dacă am fi avut revoluţie adevărată ar fi trebuit s-o înscenăm ca să fim crezuţi în lumea televiziunii. Asta e.
În fine, aş mai putea enumera destule idei, dar nu ştiu cu cîţi posibili cititori răbdători şi curioşi să-şi verifice limitele. Se face tîrziu. Mă culc.
Nu înainte de o concluzie pe lîngă cartea propusă:). Revoluţia română a fost. Dar au murit toate lucrurile bune care au animat-o sau aproape toate. Şi a rămas rege sentimentul înşelării, acela al pseudo-revoluţiei, dorinţa cretină de a ne minţi cu rapoarte oficiale, istorici care ştiu sigur că n-a fost, teoreticieni ai conspiraţiei. A fost revoluţie şi apoi, nu ştiu de ce, tuturor vocilor publice din România li s-a părut corect să repete ritualic că n-a fost. Cu excepţia lui Iliescu a cărui variantă e tot un fel de “n-a fost” deşi repetă că a fost…
Comments
Leave a Reply