La Multi Ani
la multi ani si atentie la ce faceti … a se vedea filmuletul
Ernuvaszszszk – Catavencu, 20 Decembrie 2007
de Demény Péter
Vasile Ernu 1971-ben született besszarábiai prózaíró, aki Romániában telepedett le. Tavaly a Poliromnál megjelentetett egy könyvet Született az SZSZSZK-ban címmel. Róla és a kötetéről nemrég ezt írtam: „Azon kevés bíráló közé tartozom, aki nem esett seggre egy lágerré változott birodalom nosztalgikusan-provokatív felidézése előtt. Egy szocialista lágerré változott birodalom előtt. Egy olyan lágerré, amelyben voltak forró helyek, ahol egyszerűen belehaltál a életbe és néhány langyos, ahol így vagy úgy túlélted. Ernu egy nyomorultan langyos helyről jön és mert akkor még gyermek volt, természetesen rózsaszínben látja a lágert, amelyben élt és’az elképzelhető legjobb világnak’. Így is láthatod a világot, ha nem sikerült felnőnöd. Vagy – miért ne? – lehet ez egy olyan módszer, amely által a boldog gyermek varázsköpenyében hirdetheted a rosszat.” Újabban az SZSZSZK-ban született és nevelkedett szerzőnek, aki könyvében azt írta, „időnként még vásárolnék egy jegyet az SZSZSZK-ba…”, neki tehát már nem elég az ország iránti nosztalgia. Egy interjúban, melyet mostanában adott Cezar Paul-Bădescunak, azt írja: „Leninről írtam már s a következő könyvemben Sztálinról és Ceauşescuról írok. Azt hiszem, velük nagyon igazságtalanul bánt az utókor, hogy számos olyan dolgot tulajdonítanak nekik, amit meg se tettek, mindent, ami rossz, a nyakukba varrtak.” (Az az érzésem, Ernu megfeledkezett Pol Pot-ról – a szerző megjegyzése.) Az SZSZSZSZK-ban született író így folytatja: „Nagy átverés (minden rosszat rájuk kenni – a szerző megjegyzése), mert ők a mi termékeink, a mindannyiunké. Mi termeltük ki Lenint, mi termeltük ki Ceauşescut, Sztálint stb.” Én úgy tudtam, az említettek egy gyilkos ideológia termékei, megkérem hát Ernut, ne írja Ceauşescut a románok számlájára. Ami a másik kettőt illeti, az oroszok csináljanak velük, amit csak akarnak.”
20 December, 2007
Comments Off on Ernuvaszszszk – Catavencu, 20 Decembrie 2007
Dictionarul moldo-roman al politicii externe
Text aparut pe HotNews.ro, Luni, 17 decembrie 2007. Se pare ca presa de limba rusa, pro Voronin a citat din el la greu, trecind peste fragmentele care-i vizeaza. Textul intra-adevar se ocupa de ‘partea romana’ insa asta nu inseamna ca “minimaliza rolul malign al guvernarii de la Chisinau”. Doar incerc sa arat incompetenta diplomatiei romane, ca de cea moldava ne vom ocupa altadata.
Inrautatirea relatiei dintre Chisinau si Bucuresti era destul de previzibila din cel putin citeva motive simple. Nu trebuie sa fii mare expert in politica externa pentru a vedea ca acolo unde nu exista un proiect politic coerent si consecvent fie nu exista relatie politica, fie totul se deruleaza „dupa ureche” sau pe modelul traditiei romanesti: „noua ni se intimpla lucruri”.
Iar fata de R. Moldova, tara pe care o plasam in zona de interes strategic, nu numai ca nu am avut un proiect si o strategie politica clara, dar nu am reusit nici macar sa incheiem Tratatul de baza.
Fara a minimaliza rolul malign al guvernarii de la Chisinau, afirm cu convingere ca in mare parte acest lucru se datoreaza incompetentei diplomatiei de la Bucuresti. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, guvernul de la Chisinau e condus de un comunist cu state vechi care, cu toate ca are unul dintre cei mai isteti consilieri prezidentiali din tarile vecine (Marc Tkaciuk), lucreaza dupa o metoda destul de simpla. Astepti momentul potrivit si fie utilizezi gafele adversarului, fie il provoci sa le produca.
Si cum diplomatia romana este in faza ei romantica si „urechista”, nimic nu e mai simplu, caci ei produc aceste gafe diplomatice cu nemiluita.
De la ce a pornit totul? Povestea recenta a decurs in felul urmator: la sfirsitul lunii noiembrie, ambasadorul roman in Moldova, Filip Teodorescu, a catalogat Tratatul de pace din 1947 de la Paris, care stabileste granitele actuale ale Romaniei, drept „un fals istoric”. In opinia sa, documentul „a fost semnat doar pentru ca Romania era o tara invinsa si ocupata”. Ba mai mult, din datele pe care le am, el a mai declarat ca trupele romanesti, care luptau alaturi de trupele fasciste, au fost „trupe de eliberare”.
Cine cunoaste cit de cit contextul din spatiul ex-sovietic intelege ca astfel de afirmatii dor foarte rau si pot avea consecinte foarte grave. Daca aceste lucruri ar fi fost spuse de istorici sau intelectuali care cauta „adevarul istoric”, nu ar fi fost nici o problema, caci astfel de dezbateri au loc peste tot. insa ele au fost spuse de un diplomat care reprezinta pozitia oficiala a Romaniei, iar acest lucru este intolerabil, pentru ca incalca toate regulile jocului.
Imaginati-va un diplomat maghiar care se afla in Romania, se duce la Tirgu Mures sau Cluj si declara ca nu recunoaste Tratatul de pace de la Paris din 1947 – tratatul care a stabilit granitele dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial – si ca trupele maghiare alaturi de Hitler au eliberat Ardealul de Nord.
Reamintim ca odata cu Tratatul de la Paris s-a stabilit pierderea Bucovinei de Nord si a Basarabiei in favoarea URSS, dar si reprimirea Ardealului de Nord transferat in 1940 de Hitler Ungariei prin Dictatul de la Viena. Ce ar insemna aceasta declaratie in esenta? Ar insemna ca Romania este o tara iredentista si este prima tara semnatara a Tratatului de la Paris care nu este de acord cu acest document, document semnat si de invingatori si de invinsi.
Adica noi nu sintem de acord cu pierderea teritoriilor precum Bucovina de Nord si Basarabia. In acelasi timp diplomatia romana ar trebui sa tina cont ca aceasta nemultumire presupune si acceptarea, cel putin teoretica, a renuntarii la Transilvania de Nord. Lucrurile nu sint simple, insa gafa este de proportii – de unde si rezultatul previzibil: expulzarea diplomatilor romani din Moldova.
De fapt, diplomatia romana a produs o mare gafa intr-un moment cum nu se putea mai bun pentru conducerea comunista de la Chisinau. Pe de o parte, vin alegerile si conducerea comunista trebuie sa-si arate muschii incercind sa fie coerenta cu noul ei proiect de „moldovenizare” a identitatii de dincolo de Prut, iar pe de alta parte prin aceasta expulzare reusesc sa produca un scandal care da foarte bine in ochii noii configuratii politice de la Kremlin. si nu in ultimul rind sa bifeze si la Bruxelles, prin punerea diplomatiei romane intr-o postura destul de proasta.
Diplomatia romana ne dovedeste inca o data incompetenta si lipsa de strategii politice cel putin fata de spatiul estic. Daca aceste declaratii ale ambasadorului de la Chisinau vin in urma unor strategii de la Bucuresti, atunci gafa capata proportii si este genul de lovitura care se intoarce impotriva ta cu o forta mult sporita, caci reactiveaza mai toate fortele ostile Romaniei de la Moscova si pina la Bruxelles.
Рай типа сортир – Komersant , Журнал «Власть» № 49(753) от 17.12.2007
В издательстве Ad Marginem вышел перевод книги Василия Ерну “Рожденный в СССР”. Анна Наринская пришла к выводу, что автор, эмигрировавший в Румынию в начале 90-х, составил реестр того, что мы хотим помнить о советском прошлом.
Книжка “Рожденный в СССР” вышла в Румынии прошлым летом и принесла своему автору не только пару литературных премий за дебют, но и довольно шумную известность с легким даже призвуком скандальности. Ажиотаж объясняется в первую очередь самой тематикой книги: в Румынии до сих пор к коммунизму относятся довольно нервно. Некоторые критики сочли значительным тот факт, что сайт книги — это первый румынский сайт, посвященный коммунизму. А большинство посчитали скандальным тезис Ерну о том, что диссидент — продукт коллаборационизма между советскостью и антисоветскостью, а диссидентство — “творчество, своего рода общий язык, поддерживаемый обеими сторонами”.
Тут мы можем с гордостью признать, что опередили румынских братьев. У нас соображения вроде того, что “антисоветизм как компонента включался в развитие советской модели, а советский закон жизни состоял в соединении ритуала советской повседневности и критического отношения к советскому идеологическому канону” стали на сегодняшний день практически общим местом.
Так что поразить или хоть сколько-нибудь взволновать нас идеи Василия Ерну не могут. Зато нас могут умилить и порадовать факты и подробности советской жизни, которые он с нежной заботливостью и, как он сам выражается, “ностальгически-иронично” собрал в своей книге.
Василий Ерну эмигрировал в Румынию из Одессы в 1991-м, лет ему тогда было примерно двадцать. Эти факты нашли отражение в его книге. В том смысле, что “Рожденный в СССР” — это, во-первых, воспоминания именно о детстве, причем в благополучном южном городе. Во-вторых, воспоминания человека, не прожившего здесь страшноватые годы, последовавшие за окончательным крушением СССР. А в третьих, рассчитана эта книга на румынскую публику, то есть на такую, которая советский опыт имела, но не такой, как наш.
Чтобы вышло симпатично, Ерну пользуется вполне очевидным приемом: он берет вроде бы противные стороны советского бытования — дефицит продуктов, коммуналки, вонючие общественные сортиры — и рассказывает о них уютные вещи с той самой “ностальгически-ироничной” интонацией.
“С общественным туалетом ты находился в отношениях битвы, схватки, но ты уважал его, потому что это было место, без которого жизнь было невозможно себе представить. И постепенно эта битва, этот запах, этот образ становится частью тебя”. Дальше Ерну очень точно описывает все детали, включая “цементные рельефы ступней”, которые были расположены по обеим сторонам от сортирных “дырищ” (“эти ступни-указатели помогали занять позу “орла” точно над дырой”), и заканчивает свою оду советскому общественному туалету на высокой ноте: “Этот запах дерьма, ссак и хлорки поверх всего этого, этот запах, который так часто вышибал из тебя невольную слезу, этот вид белых стен в потеках мочи, с отпечатками подошв, с вульгарными надписями, этот ледяной сквозняк, который прошибал тебя там зимой,– все это и сейчас пробуждает в советском гражданине самые ужасные и самые прекрасные воспоминания”.
Тут замечательно вот что: “этот запах дерьма, ссак и хлорки”, причем в самом хорошем смысле, и есть то, что мы хотим помнить о советской власти. Не пятилетки же нам вспоминать, не битву за урожай, не успехи ракетостроения. Вспоминать принудительное лечение в психбольницах и расстрельные приговоры за спекуляцию тоже как-то не хочется. Трагическое ощущение “у нас была великая и ужасная эпоха” свелось к насмешливому умилению “Пионерской зорькой”, газировкой без сиропа за одну копейку и с сиропом — по три, магнитофоном “Электроника-302”, который зажевывал ленту, и фразами из любимых фильмов типа “Алло! Ларису Ивановну хочу!” и “Я требую продолжения банкета!”. Шести пустым бутылкам из-под кефира, которые можно было сдать в стеклопункте и “купить две бутылки пива, причем осталось бы еще на тараньку”, противостоять невозможно. Это не под силу ни бредовым восторгам Александра Проханова по поводу “Четвертой советской империи, положившей свою красную лапу на весь XX век” и “сталинского красного союза, воздвигшего Мамаев курган и космическую лодку “Буран””, ни глубоко вменяемым, но воспринимаемым сегодня чуть ли не как страшилка воспоминаниям Владимира Буковского.
Достоинство маленькой книжечки Василия Ерну в том, что он по разнообразным причинам, например потому, что не живет в России, не хочет ничего объяснить нам про нас сегодняшних. Он просто составляет реестр своего детства, пытаясь в первую очередь разъяснить себе самому, чем же, собственно, он был тогда и почему все эти воспоминания ему так дороги.
Для того, кто вместе с Ерну — пусть совсем даже не в Одессе — прожил советские 70-е и 80-е, в этом его реестре неожиданного совсем мало. Ерну дежурно восхищается мультфильмом “Ежик в тумане”, вспоминает классическую пропорцию “ерша”: 500 г пива и 50 г водки, цитирует песню группы “Крематорий” про маленькую девочку со взглядом волчицы. Но иногда Ерну вспоминает и менее хрестоматийные вещи. Например, рассказывая о “культе Буратино”, автор сообщает, что “советским интеллигентам нравилась хохма “Казанова — это перевернутый Буратино””. С этими интеллигентами я знакома не была.
17 December, 2007
Comments Off on Рай типа сортир – Komersant , Журнал «Власть» № 49(753) от 17.12.2007
“In sufletul nostru, Lenin ramane un erou pozitiv” Vasile Ernu nu se da in laturi sa spuna – Adevarul literar si artistic , 12 decembrie 2007
Interviu cu Vasile Ernu realizat de Cezar Paul Badescu
Împreună cu scriitorul Vasile Ernu, proaspăt întors de la Moscova, unde şi-a lansat traducerea cărţii “Născut în URSS”, am avut de curând la Muzeul Enescu din Capitală o întâlnire cu publicul, pe tema “Nostalgii comuniste”. Cu ocazia aceasta, am lăsat deoparte propria mea calitate de scriitor invitat, am îmbrăcat haina de jurnalist şi l-am provocat pe Vasile Ernu la o discuţie.
Cezar Paul-Bădescu: După ce a apărut cartea ta „Născut în URSS”, multă lume te-a acuzat că eşti nostalgic după Uniunea Sovietică. Eşti nostalgic într-adevăr?
Vasile Ernu: Nu mă consider un tip nostalgic şi ironizez povestea cu nostalgia spunând: “Comunismul a funcţionat perfect, ne-a pregătit foarte bine pentru lumea de astăzi”. Deci îi mulţumim din inimă partidului, pentru că ne-a făcut nişte buni PR-işti ai lumii capitaliste şi suntem foarte adaptaţi la lumea în care trăim. De fapt, eu mă ocup cu o anumită formă de arheologie, adică încerc să pun cap la cap un anumit gen de arhivă subiectivă.
E o arhivă a mea, a memoriei mele faţă de o lume care a dispărut. Practic, fac un soi de muzeu. În comunism am trăit copilăria şi adolescenţa, iar eu încerc să povestesc lumea aceea din perspectiva obiectelor şi a elementelor care ne-au construit viaţa cotidiană. “Brifcor”, “Cico” sau îngheţata “Polar” sunt obiecte care ne mediază nişte amintiri foarte concrete.
Datorită faptului că pe vremea aceea erau puţine produse, avem o memorie foarte puternică a acestor obiecte. De aici vine şi nostalgia. În acelaşi timp, eu răstorn nostalgia printr-un element tehnic, pe care-l folosesc conştient: ironia. Întotdeauna ironizez această sensibilitate profundă, care e aproape biologică.
– Mulţi, când au citit textele în care ridici ode lui Lenin, au fost indignaţi. Pe de altă parte, în cartea ta – exact după cum spui – nu ştii cât este ironie, cât vorbeşti serios…
– Despre Lenin am scris, iar în următoarea carte voi scrie şi despre Stalin şi Ceauşescu. Cred că aceste figuri sunt foarte nedreptăţite, că li se atribuie mult prea multe lucruri pe care nu le-au făcut, adică tot ce e rău li se atribuie lor.
Este un mare fals, pentru că ei sunt un produs al nostru, al tuturor. Noi i-am produs pe Lenin, noi i-am produs pe Ceauşescu, pe Stalin etc. Apoi, aceste personalităţi au jucat un rol foarte important în lumea din care am ieşit şi mi se pare foarte interesant să încerci să-i înţelegi, pentru a înţelege practic ce s-a întâmplat. Mi se pare necesar să vedem care au fost eroii şi cum au funcţionat ei, ca iconuri în viaţa cotidiană. Iar Lenin e foarte important, din cauză că el se afla lângă tine în toate fazele vieţii.
Era Lenin pentru toată lumea: aveai un Lenin mic, un Lenin adolescent, un Lenin tătic, un Lenin bunic, şi acest icon funcţiona ca un fel de pater care te proteja, care lupta alături de tine pentru dreptate. Eu spun că Uniunea Sovietică era un soi de naraţiune utopică, în care indiferent în ce perioadă te năşteai aveai lângă tine aceşti eroi, ca într-un fel de poveste… Lenin, în mentalul nostru şi la nivel de sensibilitate intimă, rămâne un erou pozitiv – vrem, nu vrem.
Evident, dacă am avea o discuţie teoretică, aş putea foarte simplu să-l desfiinţez şi să arăt care au fost hibele întregului sistem. Când vorbesc de o anumită intimitate a ceea ce simt, el rămâne un erou pozitiv – în ciuda întregii propagande de acum antisovietice şi anticomuniste.
– Spune drept: îţi doreşti o reinstaurare a comunismului?
– Comunismul a dispărut, e o poveste încheiată.
– Regreţi asta?
– Regret multe lucruri, regret până şi faptul că trăim în capitalism – dar asta e altă poveste. Eu consider că, de fapt, comunismul nu s-a terminat, ci doar s-a oprit. Nu cred în sfârşitul istoriei, nu cred că nu se mai poate întâmpla absolut nimic. Cred mai degrabă în faptul că diverse forme culturale, ideologice, politice, economice pot căpăta forme la care noi nu ne aşteptăm.
Formele de represiune care au fost în comunism pot oricând reapărea altfel ambalate. De exemplu, e foarte important astăzi să fim atenţi la ceea ce se întâmplă, că şi acum trăim într-o altă formă de represiune. Pe mine mă interesează toată povestea cu trecutul doar în perspectiva înţelegerii prezentului. Prezentul, pentru mine, are forme la fel de monstruoase şi urâte ca trecutul.
– Care sunt aceste forme de represiune ale prezentului?
– De exemplu, eu cred că economia, sub forma ei proliberală, are mecanisme de represiune mult mai subversive. Începând de la faptul că ai un contract de muncă, ai un salariu – toate acestea sunt nişte constrângeri. Şi ce e foarte interesant este că piaţa are o capacitate de a te constrânge într-o manieră mult mai perversă: reuşeşte să dea o aparenţă de libertate, de fericire.
– Cum vezi situaţia stângii în momentul de faţă, în România?
– România este o ţară în care tradiţia de stânga este aproape inexistentă şi există o anumită apetenţă către dreapta.
Ceauşismul a fost un soi de comunism de dreapta, în care s-a vehiculat tot discursul naţionalist. Acum, avem un partid care se declară de stânga, dar este de fapt un partid al oligarhiei birocratice – PSD. PD, care a cochetat cu o anumită formă de stânga, s-a transformat într-un partid populist, cu tentă liberală. E foarte greu să înţelegi o ţară în care intelectualii sunt majoritari şi declaraţi doar de dreapta. De când există Europa, intelectualul este, prin natura lui, de stânga.
– Revenind la aşa-zisele “nostalgii comuniste”, la întâlnirea pe care-am avut-o cu publicul pe această temă, amândoi am fost de acord că, practic, obiectele pe care le invocăm nu au valoare în sine, ci sunt un fel de madlene proustiene, nişte conductori către vremurile copilăriei noastre…
– Este foarte greu de înţeles astăzi o astfel de atitudine, pentru că obiectele, din cauza surplusului şi diversităţii lor, nu mai capătă o semnificaţie simbolică atât de puternică. De exemplu, dacă aş numi o marcă de suc de astăzi, nu ne spune mai nimic în afară de produsul efectiv. Legătura dintre obiect şi persoană nu mai este atât de puternică. De asta spun că, în comunism, obiectele au început să capete viaţă. Ele deveneau un soi de eroi ai noştri.
– Există acum un întreg curent, o modă a nostalgiei faţă de lumea comunistă a Estului. Te înscrii în moda asta, de tip “Good bye, Lenin”?
– Nu cred în a scrie conform unor trenduri care, să zicem, par a fi acum interesante sau bine cotate. Moda, prin natura ei, înseamnă că tot trebuie schimbat imediat. Tot ce este acum bun, mâine nu va mai fi. Am scris cartea “Născut în URSS” în primul rând pentru mine. A fost o necesitate a mea. A trecut suficient timp în care să fiu distant de acea perioadă şi să o pot aborda cu o anumită luciditate.
De asta nu m-am gândit la modă. Pe de altă parte, nu este întâmplătoare coincidenţa – în Rusia sau în Germania se scriu de mult cărţi de acest gen. Pur şi simplu, a apărut o generaţie care nu a fost complice a sistemului şi e mai detaşată. Noi nu ne simţim vinovaţi. Ne-am trăit viaţa în comunism fără a apuca să facem compromisuri.
Asta nu din cauză că suntem mai buni decât părinţii noştri, ci că nu am avut şansa. Nu ştiu cum ne-am fi comportat dacă am fi avut aceleaşi condiţii ca părinţii noştri. Pe de altă parte, compromisul trebuie gândit ca o chestiune actuală.
Adică şi noi facem astăzi diverse compromisuri cu sistemul sau cu contextul social-politic pentru a avea anumite avantaje. Trebuie să înţelegem că, în esenţă, lumea nu s-a schimbat. Toată povestea asta că suntem într-o lume liberă este doar o iluzie.
Prezentul pentru mine are forme la fel de monstruoase şi urâte ca trecutul
Vasile Ernu,
scriitor
Comunismul a funcţionat perfect, ne-a pregătit foarte bine pentru lumea de astăzi. Deci îi mulţumim din inimă partidului, pentru că ne-a făcut nişte buni PR-işti ai lumii capitaliste.
Vasile Ernu,
scriitor
„În sistemul cultural rusesc, noi lipsim cu desăvârşire”
– Te-ai întors de câteva zile de la Moscova, unde ţi-a fost tradusă cartea “Născut în URSS” şi a fost lansată pe piaţă în cadrul unui târg.
– Este important faptul că a fost tradusă o carte (întâmplarea face că a fost cartea mea) pe o piaţă şi într-o cultură unde nu s-a mai tradus de foarte mult timp ceva din România. În sistemul cultural rusesc, noi lipsim cu desăvârşire. În Rusia nu se pot câştiga bani mulţi pe cărţi, dar literatura rusă – ne place sau nu ne place – este una semnificativă pentru Europa.
De asta prezenţa unor scriitori români mi se pare foarte importantă. Sunt autori pe care ruşii îi cunosc foarte bine – Cioran, Eliade, Ionescu -, dar sunt percepuţi ca scriitori francezi, fiindcă au fost traduşi prin filiera franceză. Eu am lucrat cu un traducător foarte bun, Oleg Pamfil, şi, ştiind rusă, am reuşit să urmăresc ce traduce.
În plus, am fost luat de o editură foarte bună. Mică, dar care scoate pe piaţă autori cu greutate. Deseori, pentru a vinde un produs, mai ales cum este cel literar, nu este suficient să ai cărţi bune. Ai nevoie de oameni care să te prezinte. Norocul meu a fost că am avut prieteni.
De exemplu, Viktor Misiano, un foarte bun prieten de-al meu şi influent om de cultură în Rusia. A citit câteva fragmente. Îl cunoştea pe directorul Editurii Ad Marginem, la care am apărut, şi m-a recomandat.
– Cum te aştepţi să fie primită cartea ta de către publicul rus?
– Nici nu ştiu ce să zic… Probabil în cartea mea este prea puţină nostalgie pentru a-i sensibiliza pe ruşi. La ei trebuie să fie sânge, lacrimi, trebuie lucrat puternic la corason. Pentru ei, cartea mea nu este una radicală. Nu ridică probleme, cum a ridicat în spaţiul cultural românesc, din cauză că ei au tradiţie enormă în acest gen de abordări radicale, acolo anarhismul este la el acasă.
Trebuie să scrii chestii foarte dure ca să atragi atenţia prin acest gen de scriitură. Am observat însă că i-a impresionat un anumit gen de umor pe care-l folosesc, umorul pe care ei îl numesc de Odessa (oraşul unde m-am născut, de altfel), o combinaţie între genul de umor rusesc cu cel evreiesc şi cu o anumită tentă mai mediteraneano-balcanică.
12 December, 2007
Comments Off on “In sufletul nostru, Lenin ramane un erou pozitiv” Vasile Ernu nu se da in laturi sa spuna – Adevarul literar si artistic , 12 decembrie 2007
Aventurile lui Ernu la Moscova 3
Ghidul aventurii unei carti romanesti in Rusia
Observator cultural NR. 143 (401) 6 – 12 decembrie 2007
+ Metroul moscovit
Intimplarea face ca prima traducere a cartii mele sa apara in Rusia, in tara care este „mama“ comunismului si in care nu mi-am imaginat ca va aparea vreodata. Cind am inceput sa scriu cartea Nascut in URSS m-am gindit doar la cititorul care nu are aceasta experienta, asa ca potentialul cititor ex-sovietic era scos din calcul. Insa, probabil, orice carte isi are traiectoria ei si nu noi sintem cei care ne alegem cititorii.
Se pare ca, dupa 16 ani de la caderea URSS-ului si de la distanta care ne desparte de aceasta experienta, cartea isi poate gasi cititori si acolo, poate chiar foarte multi.
Cartea a aparut la o editura de nisa, dar prestigioasa, pe care eu o urmaresc de multi ani si pe care o simpatizam inca din anii ’90. Imtimplarea face ca unul dintre amicii mei din Moscova, Viktor Misiano, un faimos si influent intelectual rus, care e destul de cunoscut in domeniul sau si in Europa, sa-l cunoasca bine pe directorul editurii Ad Marginem, care m-a editat, si sa aiba bunavointa de a ma recomanda.
Acum un an am fost la Moscova si el mi-a facut cunostinta cu Sasa Ivanov, directorul acestei edituri, un intelectual de 50 de ani care a facut filozofie si care m-a impresionat foarte placut. Eu i-am prezentat cartea, lui i-a placut si in urmatoarele luni a incheiat contractul cu editura Polirom, la care am aparut in Romania. Asta a fost, cum se spune, „inceputul unei bune prietenii“ si colaborari. Sper sa continue si cu alte traduceri romanesti.
Intre context si pretext
Chiar daca nu m-am asteptat, pentru mine a fost important sa apar in Rusia, fiindca este o cultura la care tin foarte mult si din a carei traditie ma revendic partial, iar limba rusa este a doua mea limba. De asemenea, important e faptul ca volumul a fost editat de o editura prestigioasa si bine pozitionata in cultura rusa si care a scos autori semnificativi precum Sorokin, Limonov, Prohorov. Si, nu in ultimul rind, chiar daca poate ca nu eu ar fi trebuit sa fiu editat in prima „linie“, este important faptul ca un scriitor de limba romana este tradus in Rusia. Din cite stiu eu si din datele pe care le am, in limba rusa, dintre scriitorii romani nu a mai fost tradus, din pacate, mai nimeni dupa anii ’90. Cultura rusa, chiar daca a trecut printr-o criza majora in anii ’90, vrem noi sau nu vrem, este o cultura care inca produce o literatura semnificativa si pe care nu prea avem cum sa o ignoram. Urmariti, doar de curiozitate, editurile germane care cunosc cel mai bine piata de carte din Est si veti vedea cit de mult traduc din literatura rusa. Chiar daca rusii traduc destul de putin din literatura din Europa de Est, incercarea de a patrunde pe piata lor este un element important.
Evenimentul
Invitatii care au participat la dezbaterea organizata de Editura Ad Marginem (si aici trebuie sa multumesc si ICR-ului pentru sprijinul financiar) Homo postsovieticus: actualizarea experientei sovietice sint din diverse domenii si de facturi diferite. De exemplu, Ekaterina Degot, la care tin foarte mult, este unul dintre cei mai cunoscuti critici de arta care activeaza in Rusia, dar si peste hotare, si in al carui mod de gindire ma regasesc. Lev Danilkin, un alt invitat, este numit „criticul noii generatii“ de scriitori, iar Mihail Elizarov este un scriitor din noul val foarte bine cotat, premiat si care locuieste intre Berlin si Moscova. Insa l-am avut invitat si pe unul dintre cei mai controversati scriitori rusi, Alexandr Prohanov, care – impreuna cu Eduard Limonov – face o nota aparte in lumea literara rusa.
Ei sint un soi de scriitori ce vin pe linia anarhismului rusesc, bolsevismului, combinat cu un anumit slavofilism straniu. Sint genul de scriitori de secol al XIX-lea, cu influente comuniste, care pun la bataie totul pentru ideile si convingerile lor: si cariera, si situatia financiara, si familia, pina si existenta lor fizica pentru convingerile ideologice. Noi nu avem astfel de scriitori, de aceea sint greu de inteles astfel de fenomene. Eu sint distant fata de astfel de scriitori radicali, insa mi se par niste fenomene importante pentru cultura rusa si foarte fecunde, pe care le urmaresc si care trebuie abordate cu mare atentie.
Autori romani pe piata rusa
Rusilor in general le plac evenimentele grandioase, proiectele mari, totul trebuie sa fie impunator si plin de glamour, totul trebuie sa impresioneze. Tirgul de carte la care am participat si care este unul dintre cele mai importante: paradoxal, insa, este lipsit de astfel de pretentii. E un tirg obisnuit care seamana cu tirgurile noastre de carte, este axat, ca si la noi, pe vinzare si este un loc in care se intilnesc scriitorii, cititorii si editorii.
Pentru mine a fost insa foarte important faptul ca am cunoscut o multime de scriitori, editori si critici si am intrat, astfel, intr-o anumita masura, in reteaua lor informationala. Ei nu stiu mai nimic despre Romania si literatura romana, sint insa curiosi, asa ca astfel de conexiuni pot ajuta la patrunderea unor autori romani pe piata rusa.
De exemplu, am reusit sa negociez aparitia unei antologii de proza a scriitorilor tineri din romania. Poate fi un prim pas. Din cunostintele mele, si cred ca stiu destul de bine lumea editoriala, nu este suficient sa ai doar un bun produs literar pentru a-l vinde; pentru acest lucru mai este nevoie si de oameni care sa medieze acest proces. De aceea, avem nevoie de traducatori in diverse limbi, de oameni care sint bine plasati in diverse culturi si limbi si care ne cunosc literatura, precum si de agenti literari care stiu sa ne vinda literatura.
Cred ca traducerea cartii mele a nimerit intr-un context favorabil, adica intr-un moment in care interesul fata de perioada sovietica este pronuntat. Insa cred cu sinceritate ca volumul meu suna putin altfel in Rusia si in rusa decit aici. Acolo nu face nota discordanta, nu mai irita abordarea ironico-nostalgica asupra trecutului, fiindca ei percep altfel trecutul. Numai ideea ca poti sa-ti condamni trecutul suna aberant.
Mai intii trebuie spus ca literatura rusa are o variatie de abordari ale trecutului mult mai bogata decit la noi. Unele chiar socante pentru cutumele noastre. In al doilea rind, abordarile radicale nu mai uimesc pe nimeni, caci acolo traditia in acest domeniu tine de citeva secole. In al treilea rind, acolo nu exista o ruptura atit de mare intre comunisti si anticomunisti. Comunismul pentru ei este o perioada istorica tot atit de importanta precum a fost perioada tarista. Stalin sta bine mersi alaturi de Lenin, Petru cel Mare sau Ekaterina. Ei ii considera produsul lor istoric, ii abordeaza intr-o anumita continuitate, dincolo de bunele sau relele perioadei respective. Daca la noi comunismul este o perioada pe care incercam sa o externalizam din punct de vedere istoric si pe care nu vrem sa ne-o asumam, pentru ei ea este parte din viata si istoria lor. Este istoria lor si incearca sa si-o explice si sa si-o asume.
Asa ca abordarea mea nostalgico-ironica, din cite imi dau eu seama, nu ii mira si nici nu-i deranjeaza. Se pare ca le place acest gen de naratiune si mai ales le place, din cite am inteles din discutiile de pe anumite site-uri, genul de umor pe care-l folosesc. E de vazut, totusi, ce va scrie critica despre aceasta carte. In acelasi timp, eu sint un scriitor pe a carui coperta scrie „scriitor roman“, iar aceasta eticheta din pacate nu te ajuta prea mult. Ei nu stiu ce sa faca in fata ei, caci nu au un punct de referinta. Ei stiu despre Eliade, Cioran, Ionesco foarte multe, insa acestia sint recunoscuti ca scriitori francezi, fiind tradusi din franceza. Si au dreptate. In rest, noi lipsim cu desavirsire din cimpul lor informational. Iar acest lucru este deja problema noastra.
Personal, am avut norocul unui foarte bun traducator, Oleg Panfil, care este un excelent scriitor si un bun cunoscator al limbii romane. Cunoscind bine rusa, cred ca a iesit o buna traducere si am putut permanent sa verific cursul traducerii. Iar el mi-a pus la dispozitie variante ale traducerii, gasind diverse solutii la care eu nu m-as fi gindit niciodata.
Ce e de cistigat?
Ma pot considera un om norocos, caci am mai avut norocul sa fiu lasat pe mina a doua PR-iste care fac PR atit pentru diverse edituri, cit si pentru reviste importante din lumea glossy, asa ca mi s-a facut un program din care trebuia sa selectez evenimente si petreceri la care m-ar interesa sa particip. Prin urmare, in cele cinci zile am mers mai in fiecare zi la cite trei evenimente cel putin si la doua-trei localuri pe seara. Pe mine ma intereseaza sa cunosc oameni din diverse paturi sociale, sa pot discuta cu ei ca sa inteleg mai bine ce se petrece acolo. E un material documentar foarte important si util. E important sa vezi lumea ultrabogatilor din Rusia, sa vezi cum gindesc si cum se comporta. E socant sa intri intr-un club de pe Rubliovka, poate unul dintre cele mai scumpe din lume, si sa vezi cum se distreaza si se comporta oameni care au averi fabuloase; sa vezi artistii care se invirt in jurul acestor oameni.
Aici nu poti intra – face control-ul care este mult mai dur decit in orice structura inchisa – decit daca esti din acea clasa sau esti invitat de unul din acei oameni. De asemenea, e interesant sa vezi noua lor burghezie, diverse grupari intelectuale, de la neoliberali de tip american pina la anarhisti si fundamentalisti. Si e foarte important sa poti face cunostinta cu intelectuali si cititori pe care sa-i convingi ca si cultura in care te afli acum merita atentie; chiar si pentru ei, care gindesc din perspectiva unei culturi imperiale.
Cartile in Rusia au un tiraj mult mai mare decit la noi; fireste, sint ceva mai ieftine. M-am intors cu o geanta plina cu o suta de carti dintre care majoritatea cartonate. Spre fericirea mea, cei care au comentat au fost doar cei care mi-au cintarit bagajul, asa ca am platit doar diferenta de greutate. Serviciile speciale nu au comentat nimic, deci „democratia suverana“ a lui Putin inca e suportabila, desi nu se stie pina cind.
Basarabeanul stabilit la Bucuresti si tradus la Moscova – FLUX, 7 decembrie 2007
Interviu cu Vasile Ernu realizat de Liliana POPUSOI
„România lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei”
Este autorul unei cărţi care contrariază, „Născuţ în URSS”, un volum despre care jurnalistul român Costi Rogozanu afirmă că este „venită cumva în răspărul jocului de-a asumarea trecutului comunist în care se tot exersează anemic intelectualii de pe la noi”. Epopeea acestei cărţi continuă, iar autorul basarabean stabilit cu traiul la Bucureşti şi tradus la Moscova, Vasile Ernu, vine să ne dea câteva răspunsuri, după ce a reventi din capitala Rusiei, unde a fost invitatul de onoare al unui prestigios Târg de carte.
A cui a fost propunerea să lansezi volumul „Născuţi în URSS” la Moscova?
Propunerea a venit din parte editurii care m-a tradus în limba rusă, adica editura „Ad Marginem”, iar evenimentul a fost sprijinit financiar de Institutul cultural român. Târgul de carte de la Moscova are loc la sfârşitul lunii noiembrie, început de decembrie şi este anual. Aici vezi cam tot ce apare pe piaţa de carte din Rusia şi poţi întâlni, pe lângă editori, şi mulţi scriitoir şi critici. Seamănă mult cu târgurile de carte din Bucureşti.
Eşti unul dintre puţinii scriitori de limbă română şi, mai cu seamă, din tânăra generatie, care se bucura de această onoare. Ce anume a stârnit interesul publicului rus, tematica volumului sau diversitatea culturală?
Din păcate sunt cred că printre primii scriitori de limbă română traduţi în rusă dupa’90. Ruşii nu ştiu mai nimic despre literatura română şi, mai ales, despre literatura actuală. România, în genere, lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei. E o mare problemă, în primul rând, a noastră, că nu reuşim să transmitem informaţii semnificative şi coerente. În ce priveşte interesul pentru cartea mea, a venit în urma unor întâmplări. Un influent intelectual rus, Victor Misiano, cu care sunt în bune relaţii, a citit câteva fragmente şi i-a placut. Mi-a făcut cunoştinţă cu Saşa Ivanov, directorul prestigioasei edituri „Ad Marginem” şi după o scurtă conversaţie, a decis să publice cartea. Cred că este o carte care interesează mult şi pe ruşi, căci este în mare parte o carte care încearcă să povestească trecutul lor, trecutul comunist dintr-o perspectivă aparte.
Lansarea cărţii a avut loc în plină campanie electorală, evenimentul în sine a fost scutit de tentă politică?
Evenimentul a avut loc în cadrul târgului de carte de la Moscova, care anul acesta a coincis cu alegerile parlamentare. Nu m-am gândit la politic direct, însă e greu să ignori politicul, mai ales când unul dintre invitaţi este Prohorov, un bun scriitor, dar şi un gânditor radical şi excentric. În Rusia, situaţia politica nu este de loc roză, ca de altfel în toată fosta URSS.
Născut în URSS, situatia politică din Rusia nu te lasă indiferent.
Rusia va rămâne mereu foarte aproape de mine, indiferent unde voi trăi. De aceea mă interesează foarte mult, aşa cum mă interesează situaţia din Basarabia. Citesc presa, urmăresc dezbaterile şi situaţia culturală etc. Chiar scriu despre situaţia politică şi culturală de acolo deseori în presa de aici. Pentru mine Rusia e un soi de a doua casă, chiar dacă este o casă aflata undeva departe.
Ai prioritatea că poţi citi în original literatura rusă. Eşti la curent cu ce se întâmplă în acest domeniu în Rusia şi ce oferă nou azi literatura rusă, cea care în trecut a dat lumii opere de valoare şi nume mari.
Citesc mult în limba rusă şi urmăresc cu atenţie ce se petrece acolo, chiar dacă după ’90 au trecut printr-o criză majoră. Am citit şi cartea mea, care este tradusă de un foarte bun scriitor şi traducător rus, Oleg Panfil. Este un mare noroc să ai un bun traducător, un fin cunoscător al limbii române şi, fireşte, al limbii ruse actuale. În ce priveşte literatura rusă, ea este foarte bine poziţionată şi acolo se produce foarte multă literatură. Există multă maculatură, însă, şi multă literatură de calitate care se traduce şi în alte limbi. Literatura rusă s-a impus demult ca fiind o literatură mare şi acum încearcă să-şi păstreze acest prestigiu. În acest moment, în Europa este una din cele mai semnificative literaturi, ne place sau nu ne place nouă.
Cum a fost primită cartea ta la Moscova? Şi cum e cu complexul în faţa “fratelui mai mare”, îl resimţi uneori?
E prematur să vorbim despre receptare, căci abia a ieşit şi e nevoie de un timp mai lung, însă primele reacţii sunt pozitive. Lor le-a plăcut ironia şi umorul din carte şi nu-i deranjează elementele nostalgice care, de fapt, sunt nişte nuanţe normale, când priveşti în urmă, spre copilărie şi adolescenţă. În ce priveşte “fratele mai mare” cred că în zona intelectuală nu funcţionează. Acesta este un concept politic, iar lumea intelectuală este foarte relaxată şi acest complex există mai degrabă în mintea noastră decât în a lor. Intelectualii ruşi sunt nişte oameni foarte normali, dispuşi să dialogheze şi chiar mult mai curioşi decât credem noi. Eu personal m-am simţit excelent în mijlocul lor şi am legat o mulţime de prietenii şi relaţii. Sper să le fructific în timp. De exemplu, pregatesc acum o antologie de literatură română care va apărea la Moscova anul viitor sper.
Moscova şi Bucureşti sunt două capitale opuse şi, totodată, cruciale pentru Republica Moldova. Nu e derutant pentru tine acest lucru? Să trăieşti la Bucuresti, să activezi la o editură prestigioasă, să fii citit acolo şi să priveşti spre Moscova?
Moscova şi Bucureşti sunt oraşe din lumi diferite. După Moscova Bucureştiul pare mic, liniştit şi drăgălaş. Moscova este oraşul unui fost mare imperiu şi a unei ţări pline de resurse naturale. Asta se simte peste tot în Moscova. Se vede că toată bogăţia Rusiei se adună acolo. E un oraş cu multe paradoxuri şi care te şochează deseori. Republica Moldova este dependentă într-un fel sau altul de cele două ţări şi nu poate să nu ţină cont de ce se întâmplă la Moscova sau la Bucureşti, căci acest lucru e dictat de poziţia geografică, economică şi culturală a Basarabiei.
Cu ce te mai ocupi?
Lucrez la editura Polirom în claitate de consilier editorial şi scriu în „România Liberă”, „Hot News”, „Suplimentul de cultură”, „Esquire”, „Noua literatură”. Acum lucrez la câteva proiecte personale care sper să apara la anul. E vorba de câteva cărţi la care lucrez. Sper ca anul viitor să ies cu ceva nou şi intrigant. Dar veţi afla despre ce e vorba la momentul potrivit.
Îţi mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră şi îţi dorim mult succes.
7 December, 2007
Comments Off on Basarabeanul stabilit la Bucuresti si tradus la Moscova – FLUX, 7 decembrie 2007
Aventurile lui Ernu la Moscova 2
BASARABEANUL STABILIT LA BUCUREŞTI ŞI TRADUS LA MOSCOVA:
Un interviu de Liliana POPUŞOI, FLUX, 7 decembrie 2007
„România lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei”
Este autorul unei cărţi care contrariază, „Născuţi în URSS”, un volum despre care jurnalistul român Costi Rogozanu afirmă că este „venită cumva în răspărul jocului de-a asumarea trecutului comunist în care se tot exersează anemic intelectualii de pe la noi”. Epopeea acestei cărţi continuă, iar autorul basarabean staiblit cu traiul la Bucureşti şi tradus la Moscova, Vasile Ernu, vine să ne dea câteva răspunsuri, după ce a reventi din capitala Rusiei, unde a fost invitatul de onoare al unui prestigios Târg de carte.
– A cui a fost propunerea să lansezi volumul „Născuţi în URSS” la Moscova?
– Propunerea a venit din parte editurii care m-a tradus în limba rusă, adica editura „Ad Marginem”, iar evenimentul a fost sprijinit financiar de Institutul cultural român. Târgul de carte de la Moscova are loc la sfârşitul lunii noiembrie, început de decembrie şi este anual. Aici vezi cam tot ce apare pe piaţa de carte din Rusia şi poţi întâlni, pe lângă editori, şi mulţi scriitoir şi critici. Seamănă mult cu târgurile de carte din Bucureşti.
– Eşti unul dintre puţinii scriitori de limbă română şi, mai cu seamă, din tânăra generatie, care se bucura de această onoare. Ce anume a stârnit interesul publicului rus, tematica volumului sau diversitatea culturală?
– Din păcate sunt cred că printre primii scriitori de limbă română traduţi în rusă dupa’90. Ruşii nu ştiu mai nimic despre literatura română şi, mai ales, despre literatura actuală. România, în genere, lipseşte cu desăvârşire de pe harta informaţională a Rusiei. E o mare problemă, în primul rând, a noastră, că nu reuşim să transmitem informaţii semnificative şi coerente. În ce priveşte interesul pentru cartea mea, a venit în urma unor întâmplări. Un influient intelectual rus, Victor Misiano, cu care sunt în bune relaţii, a citit câteva fragmente şi i-a placut. Mi-a făcut cunoştinţă cu Saşa Ivanov, directorul prestigioasei edituri „Ad Marginem” şi după o scurtă conversaţie, a decis să publice cartea. Cred că este o carte care interesează mult şi pe ruşi, căci este în mare parte o carte care încearcă să povestească trecutul lor, trecutul comunist dintr-o perspectivă aparte.
– Lansarea cărţii a avut loc în plină campanie electorală, evenimentul în sine a fost scutit de tentă politică?
– Evenimentul a avut loc în cadrul târgului de carte de la Moscova, care anul acesta a coincis cu alegerile parlamentare. Nu m-am gândit la politic direct, însă e greu să ignori politicul, mai ales când unul dintre invitaţi este Prohorov, un bun scriitor, dar şi un gânditor radical şi excentric. În Rusia, situaţia politica nu este de loc roză, ca de altfel în toată fosta URSS.
– Născut în URSS, situatia politică din Rusia nu te lasă indiferent.
– Rusia va rămâne mereu foarte aproape de mine, indiferent unde voi trăi. De aceea mă interesează foarte mult, aşa cum mă interesează situaţia din Basarabia. Citesc presa, urmăresc dezbaterile şi situaţia culturală etc. Chiar scriu despre situaţia politică şi culturală de acolo deseori în presa de aici. Pentru mine Rusia e un soi de a doua casă, chiar dacă este o casă aflata undeva departe.
– Ai prioritatea că poţi citi în original literatura rusă. Eşti la curent cu ce se întâmplă în acest domeniu în Rusia şi ce oferă nou azi literatura rusă, cea care în trecut a dat lumii opere de valoare şi nume mari.
– Citesc mult în limba rusă şi urmăresc cu atenţie ce se petrece acolo, chiar dacă după ’90 au trecut printr-o criză majoră. Am citit şi cartea mea, care este tradusă de un foarte bun scriitor şi traducător rus, Oleg Panfil. Este un mare noroc să ai un bun traducător, un fin cunoscător al limbii române şi, fireşte, al limbii ruse actuale. În ce priveşte literatura rusă, ea este foarte bine poziţionată şi acolo se produce foarte multă literatură. Există multă maculatură, însă, şi multă literatură de calitate care se traduce şi în alte limbi. Literatura rusă s-a impus demult ca fiind o literatură mare şi acum încearcă să-şi păstreze acest prestigiu. În acest moment, în Europa este una din cele mai semnificative literaturi, ne place sau nu ne place nouă.
– Cum a fost primită cartea ta la Moscova? Şi cum e cu complexul în faţa “fratelui mai mare”, îl resimţi uneori?
– E prematur să vorbim despre receptare, căci abia a ieşit şi e nevoie de un timp mai lung, însă primele reacţii sunt pozitive. Lor le-a plăcut ironia şi umorul din carte şi nu-i deranjează elementele nostalgice care, de fapt, sunt nişte nuanţe normale, când priveşti în urmă, spre copilărie şi adolescenţă. În ce priveşte “fratele mai mare” cred că în zona intelectuală nu funcţionează. Acesta este un concept politic, iar lumea intelectuală este foarte relaxată şi acest complex există mai degrabă în mintea noastră decât în a lor. Intelectualii ruşi sunt nişte oameni foarte normali, dispuşi să dialogheze şi chiar mult mai curioşi decât credem noi. Eu personal m-am simţit excelent în mijlocul lor şi am legat o mulţime de prietenii şi relaţii. Sper să le fructific în timp. De exemplu, pregatesc acum o antologie de literatură română care va apărea la Moscova anul viitor sper.
– Moscova şi Bucureşti sunt două capitale opuse şi, totodată, cruciale pentru Republica Moldova. Nu e derutant pentru tine acest lucru? Să trăieşti la Bucuresti, să activezi la o editură prestigioasă, să fii citit acolo şi să priveşti spre Moscova?
– Moscova şi Bucureşti sunt oraşe din lumi diferite. După Moscova Bucureştiul pare mic, liniştit şi drăgălaş. Moscova este oraşul unui fost mare imperiu şi a unei ţări pline de resusre naturale. Asta se simte peste tot în Moscova. Se vede că toată bogăţia Rusiei se adună acolo. E un oraş cu multe paradoxuri şi care te şochează deseori. Republica Moldova este dependentă într-un fel sau altul de cele două ţări şi nu poate să nu ţină cont de ce se întâmplă la Moscova sau la Bucureşti, căci acest lucru e dictat de poziţia geografică, economică şi culturală a Basarabiei.
– Cu ce te mai ocupi?
– Lucrez la editura Polirom în claitate de consilier editorial şi scriu în „România Liberă”, „Hot News”, „Suplimentul de cultură”, „Esquire”, „Noua literatură”. Acum lucrez la câteva proiecte personale care sper să apara la anul. E vorba de câteva cărţi la care lucrez. Sper ca anul viitor să ies cu ceva nou şi intrigant. Dar veţi afla despre ce e vorba la momentul potrivit.
– Îţi mulţumim că ai acceptat invitaţia noastră şi îţi dorim mult succes.
Aventurile lui Ernu la Moscova 1
Inainte de a citi discutia cu Rogozanu iata citeva piese pe comtext moskovit actual: Billi`s band, Rammstein and Tatu si o Moskova in noapte… poate nu e chiar asa, dar totusi…
Aventurile lui Ernu la Moscova. De la citit in metrou, la vodca din geanta de la Prada
3 Decembrie, 2007 (20:23) | comentarii media | de Costi Rogozanu
Am vorbit cu amicul meu Vasile Ernu despre aventura de la Moscova. Ernu este autorul cartii “Nascut in URSS”, una dintre cele mai bune in ultimii ani, o carte aparte mai ales prin atitudine, prin forta de “contrariere”, venita cumva in rasparul jocului de-a asumarea trecutului communist in care se tot exerseaza anemic intelectualii de pe la noi. Cartea i-a fost tradusa in ruseste si lansata la Moscova. Vasile mi-a povestit si cite ceva despre locurile “interzise” din capitala Rusiei.
Mai intii, spune-mi cu cine te-ai lansat. cine-s oamenii aia? sint angajati politic? sint nostalgici? au votat cu Putin?
Pentru mine a fost important sa apar in Rusia pentru ca este o cultura la care tin mult si din a carei traditie ma revendic partial, iar limba rusa este a doua mea limba. De asemenea, important e faptul ca am fost editat de o editura prestigioasa si bine pozitionata care a scos autori importanti precum Sorokin, Limonov, Prohorov etc. De asemenea este important faptul ca un scriitor de limba romana este tradus in Rusia. Din cunostintele mele in limba rusa nu a mai fost tradus, din pacate, mai nimeni dupa 90.
Invitatii care au participat la dezbaterea organizata de editura Ad MArginem „Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice”, sint din diverse domenii si de factura diferita. De exemplu Ekaterina Degot este unul din cei mai cunoscuti critici de arta care activeaza in Rusia si peste hotare si in a carui mod de cindire ma regasesc. Lev Danilkin este numit “criticul noii generatii”, iar Mihail Elizarov este un scriitr din noul val care este foarte bine cotat si locuieste cind in Berlin, cind in Moscova. Insa l-am avut invitat si pe unul dintre cei mai controversati scriitori, Alexandr Prohanov, care alaturi de Limonov fac o nota aparte in lumea literara rusa. Sint un soi de scriitori ce vin pe linia anarhismului rus combinat cu un anumit slavofilism straniu. Sint genul de scritori de sec 19 care pun la bataie totul pentru ideile lor. Noi nu avem astfel de scritori de aceea e greu de inteles astfel de fenomene. Eu sint distant fata de astfel de scriitori radicali insa mi se par niste fenomene interesante si foarte fecunde.
Cum e tirgul de carte acolo. Ce-ai vazut misto, daca ai vazut.
Rusilor in general le plac evenimentele grandioase, proiecte mari, totul trebuie sa fie impunator si plin de glamour. Tirgul insa e lipsit de astfel de pretentii. E un tirg obisnuit care seamana cu tirgurile noastre de carte, este axat ca si la noi pe vinzare si este si un loc in care se intilnesc scriitorii, cititorii si editori.
Pentru mine a fost foarte important faptul ca am cunoscut o multime de scriitori, editori si critici, adica am intrat intr-o anumita masura in reteaua lor informationala. Ei nu stiu mai nimic despre Romania si literatura romana insa sint curiosi asa ca astfel de conexiuni pot ajuta patrunderea unor autori romani pe piatza rusa. De exemplu am negociat aparitia unei antologii a prozei tinere din Romania. Poate fi un prim pas.
Sint mai scumpe cartile, mai ieftine, se poarta eseul?
Cartile in rusia au un tiraj mult mult mai mare fireste si sint ceva mai ieftine. M-am intors cu o geana plina cu 70 de carti dintre care majoritatea cartonate. Spre fericirea mea cei care au comentat au fost cei care mi/au cintarit bagajul asa ca am platit doar diferenta de greutate. FSB nu a comentat nimic, deci “democratia suverana” a lui Putin inca e suportabila, desi nu se stie pina cind.
Iar despre eseu pot spune ca anul asta a fost anul eseului dupa mult timp. Cele citeva premii importante care se acorda in Rusia pentru literatura anul asta s-au acordat unor carti de eseu.
Acolo mai faci nota discordanta ca aici, propunind nostalgia calma si ironica asupra trecutului totalitar?
Mai intii, trebuie spus ca literatura rusa are abordari mult mai variate decit la noi. In al doilea rind, abordarile radicale nu mai uimesc pe nimeni caci acolo traditia in acest domeniu tine de citeva secole. In al treilea rind, acolo nu exista o ruptura atit de mare intre comunisti si anticomunisti. Comunismul pentru ei este o perioada istorica tot asa cum a fost perioada tarista. Stalin sta bine mersi alaturi de Lenin si Petru cel Mare sau Ekaterina a 2a. Sint produsul lor istoric cu bunele si relele sale. Asa ca abordarea mea nostalgico-ironica nu ii mira sau ii deranjeaza din cite imi dau eu seama. Se pare ca le place acest gen de perspectiva si mai ales genul de umor pe care-l folosesc. E de vazut insa ce va scrie critica despre ea. Totusi, pe coperta cartii scrie “scriitor roman” si nu prea stiu unde sa ma incadreze. Ei stiu despre Eliade, Cioran, Ionesco foarte multe insa acestia sint ratati ca scriitori francezi, fiind tradusi din franceza. In rest, lipsim cu desavirsire din cimpul lor informational.
Povesteste-mi despre partea nevazuta si neintelectuala a calatoriei. Cine te-a invitat, ai fost tinut in puf si in baruri scumpe. Zi-mi cel mai socant lucru pe care ar putea sa-l descopere un roman acolo.
Am avut norocul sa fiu lasat pe mina a 2 pr-itze care lucreaza atit pentru diverse edituri cit si pentru reviste importante glossy din Rusia. Asa ca am avut un program din care trebuia sa selectez evenimente si petreceri. In 5 zile am mers la cite cel putzin 3 evenimente si in 2-3 localuri pe seara. Pe mine ma intereseaza sa cunosc oameni din diverse paturi sociale si sa pot discuta cu ei ca sa intzeleg mai bine ce se perece acolo. E un material documentar foarte important si util. E socant sa intri intr-un club de pe Rubliovka, poate unul din cele mai scumpe din lume, si sa vezi cum se distreaza si comporta oameni cu averi fabuloase; sa vezi artistii care se invirt in jurul acestor oameni. Aici nu poti intra si trece “face controlul” care este mult mai dur decit in orice structura inchisa decit daca esti din acea clasa sau esti invitat de unul din acei oameni.
De asemenea e interesant sa vezi noua lor burghezie, diverse grupari intelectuale, de la neoliberali de tip american pina la anarhisti si fundamentalisti radicali.
Un roman poate descoperi o multime de lucruri socante: de la faptul ca metroul vine in cel mult 2 minute si ca toata lumea citeste in metrou, pina la faptul ca o rusoaica din lumea buna poate cobori din bentley si din geanta ei luata de la Prada poate bea votka in plina strada.
Moscova pariaza pe Vasile Ernu – Nascut in URSS in limba rusa
(citeva melodii si imagini pentru cunoscatori)
Miercuri, 28 noiembrie, la ora 17.00, se lanseaza varianta in limba rusa a cartii lui Vasile Ernu, Nascut in URSS, aparuta la Polirom in 2006, in colectia ?Ego-grafii?. Lansarea va avea loc in cadrul Tirgului International de carte de la Moscova, desfasurat in perioada 28 noiembrie-2 decembrie 2007. Cu aceasta ocazie este organizata o masa rotunda pe tema ?Homo postsoveticus: actualizarea experientei sovietice?.
Intilnirea va fi moderata de filosoful Alexandr Ivanov, director al Editurii Ad Marginem. La eveniment vor participa: Vasile Ernu, autorul volumului Nascut in URSS, criticul de arta Ekaterina Degoti, redactorul revistei Moscow Art, Viktor Misiano, criticul literar Lev Danilkin si scriitorii Alexandr Prohanov, A. Zamostjanov si Mihail Elizarov.
Vasile Ernu a debutat cu volumul Nascut in URSS (Polirom, 2006). Cartea a fost nominalizata la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observatorul cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al revistei Romania literara si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Controversata carte Nascut in URSS / Ðîæäåííûé â ÑÑÑÐ a fost publicata de prestigioasa editura rusa Ad Marginem, in traducerea scriitorului rus Oleg Panfil, un fin cunoscator al limbii romane.
Editura Ad Marginem a editat unii dintre cei mai faimosi scriitori rusi de dupa ’90: Vladimir Sorokin, Iury Mamleev, Eduard Limonov, Baian Sireanov, Alexandr Prohorov. Tot Editura Ad Marginem este cea care a tradus in limba rusa ginditori precum J.Derrida, M.Foucault, G.Deleuze, S.Zizek.
E o carte excelenta despre comunism, despre acea epoca nebuna si falsa. Mie imi place acea epoca falsa pentru ca aceasta este epoca mea falsa si este epoca parintilor mei. E o epoca pe care trebuie sa ne-o asumam si pe care trebuie sa o intelegem, iar cartea nu trateaza o problema banala de nostalgie, ci este mult mai mult. Poate noi priviti de afara aratam monstruos, insa va place sau nu va place, noi dispunem de o mare literatura si rezistam cu ajutorul ei, iar Vasile Ernu e unul de-al nostru asa ca trebuie sa fie prezent aici. (Alexandr Ivanov directorul editurii Ad Mareginem si cunoscut filosof rus)
keep looking »