Jurnalul vremurilor de inflaţie (III)
Jurnalul vremurilor de inflaţie (III)
(text aparut in nr.3 Noua Literatura)
Mă întîlnesc cu Intrigantul. Ca de obicei are multe idei şi e dornic să le aplice. Astăzi vrea sa-mi demonstreze că Interbelicul e de fapt altceva decît pare. Pe Interbelic îl ştim toţi foarte bine. E mereu prezent în dezbateri, scrie peste tot, a condus reviste şi emisiuni televizate. Are idei clare şi predică toata ziua valorile „marii culturi interbelice”. Tot ce e bun vine din interbelic, iar tot ce e rău vine, fireşte, din comunism. Modelul cultural, politic şi social interbelic este „calea, adevărul şi viaţa”. E bine să nu pui aceste principii la îndoiala căci altfel o să fii desfiinţat cu prima ocazie, în primul text sau în prima emisiune a Interbelicului.
Tot el mai este şi un mare apărător al moravurilor şi a coloanei verticale a elitei româneşti. Mie toate acestea nu prea îmi plac. Totul e prea armonios şi frumos, iar după ce l-am descoperit pe Mihail Sebastian „marea cultura interbelica” a devenit pentru mine una nesemnificativa, ba chiar sumbră şi problematică. În ultimul timp am convingerea că românii şi mai ales intelectualii nu au probleme cu inteligenţa, ci cu caracterul. Ei bine, tocmai acest lucru a venit sa mi-l confirme Intrigantul.
“Vino să vezi” – îmi zice el. „Să îţi explic: Interbelicul nu-l are la suflet pe Regizor”. Regizorul, persoană foarte cunoscută şi apreciată nu numai în ţară, tocmai îşi editase cartea, iar cu aceasta ocazie puteam verifica ce crede Interbelicul. “Mergem să verificăm ce va zice Interbelicul”. Sînt şi eu curios. Se apropie şi-i spune că este invitat să vorbească la lansarea cărţii Regizorului şi ne-ar face plăcerea să vină acolo. “Vai, domnilor, nu se poate. Acest R. este o javra, iar cartea este pur şi simplu o făcătură… să fim serioşi, nu mă încurc eu cu unii dintr-ăştia”. În joc sînt cuvinte grele. Să fie curaj, să fie o persoană tranşantă, să fie un om al atitudinii acest Interbelic? Posibil.
“Deci ai înţeles ce crede Interbelicul despre Regizor. Te anunţ că ăsta este doar începutul”. Dacă aşa spune Intrigantul înseamnă ca e un prim episod dintr-o poveste mai lungă. Aşa că vom avea si un final neaşteptat.
Peste cîteva zile are loc lansarea cărţii Regizorului. Este prezentă toată lumea cea bună şi nu lipseşte decat Interbelicul. Din fericire pentru noi şi mai ales pentru Intrigant, Interbelicul e in zonă căci ne aflăm în plin tîrg de carte. Lume multa, autografe, fraze banale şi clişee aruncate în stînga şi în dreapta, complimente oferite fără discernămînt, multe săruturi tip “Iness Armandt” cum ar spune Venicika Erofeev, adică fără dragoste.
Intrigantul îl zăreşte pe undeva pe Interbelic şi-l anunţă discret sugerîndu-i pervers Regizorului că ar fi bine să se intereseze de ce nu a venit şi Interbelicul la lansare. Fireşte că Regizorul, persoană importantă şi dornic de public pe măsură, se îndreaptă spre Interbelic să-l întrebe cum se face că nu a venit la lansarea sa. Noi ca de obicei foarte nevinovaţi urmărim îndeaproape scena. “Domnule cum se face că nu v-am văzut la lansarea cărţii mele? Sper că aţi primit invitaţia şi cartea?!” – întreabă politicos Regizorul. Interbelicul face o grimasă uimită şi nedumerită. “Stimabile, nu se poate! Eu să lipsesc la un eveniment de o asemenea importanţă? Prima dată aud acest lucru. Nu am fost informat şi nici nu-mi dau seama cum se poate să nu fi aflat!”
Intrigantul se uită la mine hlizindu-se discret. Eu eram interzis. Ştiam foarte bine că acest personaj a fost invitat, l-a desfiinţat pe Regizor şi e treaba lui să credă ce vrea despre oricine. Dar să se justifice în faţa acestuia de o aşa maniera nu mă aşteptam. Nu mă aşteptam să aibă curaj să-şi spună opiniile franc şi nu eram atît de naiv să cred ca e capabil de curaj şi de fairplay. Dar eram convins ca va apela la trucuri simple găsind 1001 de scuze banale. Nu credeam că poate cădea atît de jos şi să arunce vina pe nişte bieţi copii de la PR, cu ei de faţă. Ei, uite, că se poate!
Pentru a cîta oara Intrigantul, în ciuda faptului că nu are un set de raţionamente şi un discurs rafinat, mi-a dovedit de o manieră dură si brută, cu exemple, ceea ce ştiam dar nu vroiam să recunosc. Nu pînă la capăt. Mereu îmi spuneam ca sînt nişte laşi, dar că nu pot să cadă atît de jos şi că vor găsi o zona de compromis mai umană. Iarăşi am greşit. Cinicul ar fi concluzionat în stilul său caracteristic: stai liniştit, se poate şi mai jos. In acea seara am recitit Suflete moarte.
Comments
3 Responses to “Jurnalul vremurilor de inflaţie (III)”
Leave a Reply
March 13th, 2007 @ 11:48 am
ce faci, vasile!
March 14th, 2007 @ 10:21 am
suportabil
March 18th, 2007 @ 7:40 pm
Eu as fi recitit, probabil, “Patul lui Procust” – tocmai fiindca intimplarea asta chiar are un aer interbelic 🙂