Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Moscow by night sau de ce eroii ruşi nu poartă chiloţi peste iegări

text pentru situl lui Istodor uichendist.ro

Of, of…. Moscova, Moscova… cum spuneam cînd eram mic, în ceva versuri cu iz de propagandă: “Moscovă iubită, mîndră capitală – Toţi copii-ţi cîntă, cîntece de fală!”. M-am întors destul de obosit, căci Moscova a devenit un oraş mult prea mare şi acum aparţine unei anumite specii de vampiri. Cine a văzut Night watch ştie despre ce vorbesc. Amicul şi traducatorul meu în limba rusă, Oleg Panfil, zice că e mai mult decît atît: “La Moscova îţi halesc şi trupul, nu numai sîngele”. Aşa e. E un loc cu foarte multe vietăţi adunate de pe tot cuprinsul fostului Imperiu, iar de vreo 10 ani încoace, din cauză că a devenit şi o capitală petrolieră (şi “gazoasă”), adică din cauză că miroase a bani, mulţi bani, aici poţi găsi şi o faună a fiarelor “expate” vorbitoare de engleză. În miez de noapte, toate vietăţile nocturne ies la vînat. In general, se vînează între ele, dar mai sînt şi eroii de noapte care în Rusia sînt complet opuşi celor din America. Ei sînt mai degrabă antieroi. Nu au nevoie de costume colorate, sofisticate, de chiloţi peste iegări şi alte şmecherii din astea. Eroii de noapte ai Rusiei sînt nişte eroi scăpătaţi şi pot fi recunoscuţi după alte însemne decît mantia care fîlfîie în zbor sau chiloţii coloraţi pe care îi recunoaşte orice copil.

bayNight-300x200

În ultima perioadă, Moscova s-a extins prea mult şi a atras o faună mult prea bogată, diversă şi imensă. Probabil, în acest moment, este cel mai mare oraş al Europei. Aici se adună toată energia unui spaţiu colosal. Rusia, în imensitatea ei, pompează la nesfîrşit energie, pozitivă şi negativă, iar Moscova absoarbe, suge şi consumă tot. Ea este mereu nesătulă şi nesatisfăcută.

Se ştie bine că Moscova nu este Rusia. E o frază devenită demult clişeu, aşa cum se ştie bine că Moscova diurnă şi cea nocturnă sînt foarte diferite. În Moscova diurnă ies la plimbare anumite fiinţe, cu anumite funcţii, care se văd şi activează în anumite spaţii, pe cînd în Moscova nocturnă se reactivează altfel de spaţii şi ies la lumina felinarelor şi stroboscoapelor cu totul altfel de specii.

Pentru mine este foarte interesant să urmăresc un oraş, să-l studiez, să-l analizez în spaţiile lui ascunse şi în sfera lui nocturnă. Oraşul e ca o pereche de pantaloni, îmi spune un bun prieten de-al meu: într-un fel arată pe din afară, şi în altul pe dinăuntru, unde are nişte buzunare. E bine de ştiut ce se ascunde în acele buzunare. „Buzunarele” oraşelor şi ţărilor sînt cele mai interesante lucruri pe care le putem afla. Cele nevăzute sînt mult mai profunde şi interesante decît cele care sar în ochi la prima vedere. Însă e bine ca într-o astfel de imensitate şi faună să ai un stalker, o călăuză care să te ajute să te orientezi şi să descoperi locuri şi oameni. Eu tocmai venisem dintr-un turneu ce inclusese Leipzig, Torino, Berlin… cînd am plecat la Moscova. Cu toate că aveam habar de Moscova, imediat mi-am dat seama că Berlinul, unul din oraşele mele preferate, este prin comparaţie un oraş-sanatoriu, unde lumea este la odihnă şi unde totul se derulează după un program bine stabilit. Iaraşi prin comparaţie, Torino şi Leipzig sînt nişte cătune de provincie drăguţe şi liniştite. Prea liniştite. În acest moment, poate doar Istanbulul să facă concurenţă imensităţii moscovite, iar la nivel de “complexe de superioritate” doar Londra poate să concureze capitala rusă. Mă refer doar la spaţiul european. Istanbulul, Londra şi Moscova încă sînt spaţii europene, după umila mea părere. (Foto: Vulturii AdMarginem – Katomin, Ernu, Sadulaev, Astvaţaturov, Avcenko)

VulturiiAdMarginemKatomin.ernu.sadulaev.astvataturov.avcenko

Moscova însă suferă enorm de mult de două complexe care s-au acutizat în ultima perioadă. Primul se numeşte, aşa cum e scris şi în Apocalipsa lui Ioan, Principiul Curvei cele Mari (acolo era atribuit Babilonului). Amicul Zahar Prilepin, unul din străluciţii scriitori ai noii generaţii şi un intelectual angajat politic, îmi spune că acest lucru face din Moscova un oraş care nu-şi mai merită postura de capitală a Rusiei. „Ea este ca o curvă bătrînă care nu mai poate să ofere nimic, dar vrea mereu să fie satisfăcută, indiferent de cine şi în ce condiţii”. De aceea, crede el, şi asta a devenit una din cauzele pentru care luptă cu multă convingere, “capitala Rusiei trebuie urgent schimbată, undeva dincolo de Ural”. De fapt, cauzele mutării capitalei undeva dincolo de Ural sînt mult mai multe, însa acest principiu care guvernează Kremlinul şi capitala Rusiei face ca ea să producă o extenuare continua a Rusiei. (Foto: Ernu & Ivanov, ganditorul meu rus preferat)

ernu.ivanov.sauopenMindeUn alt complex care funcţionează aici mi-l explică editorul meu rus, una din cele mai sclipitoare minţi pecare le-am întîlnit în ultimii ani, Alexandr Ivanov, filosoful şi editorul care în ultimii 10 ani a devenit o instituţie, cel care descoperă şi impune cei mai importanţi scriitori ruşi, de la Sorokin la Prohanov, şi de la Prilepin la Elizarov, Astvaţaturov sau Ghigolaşvili. Saşa, cum îi zicem noi, susţine că aici funcţionează de ceva vreme, un principiu care începe să devină tot mai global: Principiul Jennifer Lopez (poate fi înlocuit cu orice nume la modă). Acest principiu decurge cumva din primul. Nimic nu ne mai interesează, nimic nu ne mai excită, nu ne mai mulţumeşte. “Vai, ce plictiseală, iar o să bem şampanie de 1000 de euro, icre de 200 euro… vai aur de 24 de carate nu se mai poartă…. Doar 500 de m2 are apartamentul tau? Vai rîul Moscova e aşa de mic că nu pot să-mi parchez iahtul… Cine mai e la modă la Londra sau la New York ca sa aduc mîine la cheful meu să cînte”… Ca să mai atragi pe cineva cu ceva, trebuie să mizezi pe maximum, pe supradoză. Dar asta sună cunoscut parcă si pentru noi şi mai ales pentru alte oraşe “imperialiste”. Cu alte cuvinte, cum ar spune Saşa: „A apărut o pătură socială puternică care doreşte bunăstarea occidentală, fără principiile care guvernează acea societate. Daţi-ne maybah-urile şi merţanele voastre şi băgaţi-vă în fund regulile şi legile voastre. Ne interesează doar simbolistica măreţiei capitaliste, a glamour-ului. Vrem bizantinism fără Bizanţ. De aici vine şi iubirea pentru fundul apetisant şi arcuit marca `Jennifer Lopez` asigurat obligatoriu pe minim 10 mil. usd.”  (Foto: Ernu, Ivanov, Kuprianov, Katomin, Astvaţaturov intr-un restaurant armenesc) 

ernu.ivanov.kuprinov.katomin.astvataturo.larestaurantArmean

În ciuda acestor “principii” care domină marea capitală de la răsărit, aici avem şi alte fiinţe nocturne (dar şi diurne) care produc diverse forme de viaţă alternativă. Aici intră în joc eroii mei fără „chiloţi peste iegări”, acei eroi scăpătaţi care produc un alt tip de viaţă şi care, de fapt, o salvează. (Salvarea va veni din cu totul altă parte decît ne aşteptăm, îmi place mie să profeţesc în plină noapte moscovită.) Dar pentru a da de ei trebuie să ai Calăuza care să ştie locurile şi oamenii. Eu îi am pe cei doi amici, editorii mei, care sînt bagaţi pînă peste cap în lumea undergorund-ului moscovit: Saşa Ivanov, de care vorbeam mai sus, care cunoaşte bine lumea literară, locurile mai deosebite ale acesteia, precum şi locurile unde poţi întîlni artişti, scriitori, filosofi sau pur şi simplu oameni cu care poţi sta la poveşti o noapte întreagă fără să te plictiseşti. Celălalt este colegul lui mai tînar, Mişa (Mihail) Katomin care ştie tot ce mişcă în materie de muzică, cluburi, chefuri private şi locuri pe care le ştiu foarte puţini. Totul e să rezişti la ritmul impus.

Petru mine acest gen de hălăduire prin oraşul nocturn, prin locuri pe care nu le vei găsi în nici un ghid turistic sau în revistele informative ale oraşelor, faptul că pot să întîlnesc oameni deosebiţi care nu au minţile clonate şi „upgradate” pe modelul standardizat “euro-americano-liberalo-glamour” mi se pare un mare cîştig. Îmi place să văd locuri deosebite, stranii şi oameni care mă pun pe gînduri.

Pe cine am întîlnit în această săptămînă moscovită? Voi aminti numai cîţiva „eroi nocturni”pe care chiar m-am bucurat să-i cunosc şi să stau la taclale…. Pe lîngă stalkerii mei Ivanov şi Katomin, oamenii cu care mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului, l-am reîntîlnit pe Zahar Prilepin, autorul faimosului roman „Sankya” (a luat toate premiile posibile şi a ajuns în cîţiva ani la ediţia a 7-a), scriitor cu viziuni politice pentru care se stă la puşcărie. Dar arataţi-mi un scriitor important rus care a avut viziuni politice „kuşer”. M-am întîlnit cu „noii vulturi AdMarginem” (editura lui Ivanov şi Kotomin): Andrei Astvaţaturov (petersburghez dintr-o veche familie de lingvişti, specialist în Joyce şi autorul unui volum care face valuri „Oameni în pielea goală” şi declarat scriitorul anului 2009), Gherman Sadulaev (cel care a scris „Eu sînt cecen”  – roman care i-a creat multe probleme, omul care luptă pentru emanciparea „proletariatului de office”), Mihail Ghigolaşvili (mare atenţie la acest nume… un georgian care sta în Germania, scrie în rusă şi nu e mai slab decît Dostoevski, iar romanul lui, „Roata dracului”, este un mare roman), Vasiliy Avcenko (autorul romanului documentar „Volanul pe dreapta” care a venit tocmai de la Vladivostok cu nişte teorii ameţitoare). limonov M-am mai cunoscut cu Eduard Limonov (in foto), unul dintre cei mai iubiţi şi urîţi scriitori din Rusia. E un scriitor de un talent rar întîlnit, care a scris cartea „Sînt eu, Edicika”, una din capodoperele literaturii ruse din ultimii 50 de ani. Însă Limonov este şi cel mai mare radical pe care-l are Rusia actuală, el fiind liderul naţional-bolşevik, aliat cu Kasparov împotriva Kremlinului, şi care  a stat în puşcărie şi sub comunişti, şi sub Elţin, şi sub Putin. E riscant şi „compromiţător” să te afişezi cu el oriunde în lume, însă vă garantez că merită riscul. M-am revăzut cu Boris Kuprianov, cel care a inventat reţeua alternativă de librării „Falanster”, locul unde poţi găsi numai cărţi adevărate. troitkii.tatal UndergraunduluisovieticNu e loc pentru „marfă şi gunoi în Falanster”. M-am văzut şi am povestit şi cu unul din „tăticii underground-ului sovietic”, Artiom Troiţki (in foto), cel care a „gîndit” fenomenul rockului sovietic şi cel care a organizat primele festivaluri care au schimbat total harta muzicii sovietice. Funcţia lui în anii 1980 a fost poate mai importantă decăt a multor dizidenţi sovietici. Troiţki m-a zis o poveste care m-a impresionat foarte mult. Ascultaţi-l:  „A existat un om care a făcut poate cel mai mult pentru muzica din spaţiul comunist, el era un român şi îi datorez enorm de mult. mamleevNumele acestui erou este Cornel Chiriac, DJ-ul de la Europa Liberă”. Da, m-am mai văzut cu Iurii Mamleev (foto: Ernu & Mamleev), scriitorul care după mine a salvat literatura rusă în anii 60, inventînd stilul „realismul metafizic” în contrapartidă la „realismul socialist” şi care a devenit idolul noii generaţii de scriitori de dupa 1990. Îi puteţi găsi cartea „Sectanţii” şi în limba română şi sper să fac un interviu cît de curînd cu el.  BugaevAfrica

Într-un miez de noapte mă trezesc la masa cu Afrika. Cine e Afrika? Oh, Afrika este numele de cod al lui Sergei Bugaev (in foto), zis şi „malcik Bananan” actorul principal din filmul ASSA (regizor Serghei Soloviov), film care în plină perestroika ne-a schimbat viaţa şi viziunea despre lume. Acum, el este artist, face de toate şi este animatorul lumii alternative din Rusia. kogarlitzkiBE peste tot, se îmbracă straniu, umblă cu o gloată pestriţă şi are urechile la fel de clăpăuge. M-am mai văzut şi cu oameni „serioşi” precum Kogarliţki (in foto), unul dintre ultimii stîngisti instituţionalizaţi ruşi, omul care conduce Institute of Globalization and Social Movements. M-am cunoscut şi cu un om mai „practic”, din cei care fac multe şi vorbesc mai puţin. E vorba de omul care a schimbat tendinţele design-ului localuririlor din Moscova, Evgheny Mitta. artacademiaUltimul local făcut de el este Art Akademika (in foto), în fosta fabrică de ciocolată de lîngă Kremlin. Aici poţi bea ceva cu dichis. Mi-a făcut nişte kokteiluri ameţitor de periculoase, însă, tot aici, poţi vedea pozele atelierelor şi artiştilor din anii 60-70-80. O arhivă impresionantă. Iar pe pereţii localului, sînt lucrările unor artişti precum Kabakov, Dubasarski, Monastîrky, Kulik, Zvezdaciotov (nume grele ale artei contemporane) etc.

Cam multă lume. Obositor, mai ales că discuţiile cu ruşii sînt interminabile. Aaa.. şi eu de fapt m-am dus la un Festival de literatură, destul de important de altfel (cu bunavointa celor de la festival, a ICR si Centrului National al Cartii). Am fost cu alţi trei colegi români (Dan Lungu, Florin Lăzărescu şi Doina Ruşti.. vezi ultima foto). Un astfel de desant de scriitori români nu a mai fost demult la Moscova, de pe vremea congresului……. Din păcate cu ei m-am văzut fie la evenimentele la care trebuia să fim împreună, fie dimineaţa la cafea. Ei au vizitat probabil un alt oraş, cu alţi ochi… sambata2

-
28 June, 2010
in: Blog, Noutati   
26 comentarii

Comments

26 Responses to “Moscow by night sau de ce eroii ruşi nu poartă chiloţi peste iegări”

  1. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 12:36 pm

    fOARTE bine, Vasea! te-am prins…cumva ai spus-o cu gura ta. “Principiul Jennifer Lopez” e, in fond, un complex! Si de care suferi chiar tu. Toti nenii aia de care pomenesti — sunt pilonii prin care “AdMarginem” se motiveaza si exista. In mod Natural, tu beneficiezi de proximitatea lor, pentru ca Ivanov ii cultiva, ii promoveaza, le editeaza opera, si le propaga ideile, literatura. Probabil, iar lucru acesta e cu atat mai plauzibil cu cat trebuie sa faci mereu parte dintr-o “coterie”, nu ai fi fost în compania lor dacă nu erai “autor AdMarginem”.
    Unde sunt de acord cu tine, e că aduci paralela cu Istanbului (Atentzie: Istanbul, nu Istambul!!! http://en.wikipedia.org/wiki/Istanbul); întradevăr e un oraş cu o combustie fabuloasă, cu o viaţă nocturnă foarte diversă, cu localuri unde se cîntă live, multe-multe, oraşul pe care personal îl iubesc mai mult decît Bucureştiul…
    Succese la interviul cu Mamleev! Pe ăsta chiar o să-l aştept…

  2. vasile
    June 28th, 2010 @ 1:00 pm

    mersi… da Istanbul…
    Povestea cu complexul de care ziceam si de relatia cu AdMarginem e simplifacata de mine, iar tu o simplifici si mai mult.
    1. Ei fac parte din zona marginala a puterii de toate felurile. asta e foarte important. Deci Lopez functioneaza mai putin.
    2. nu exista o unitate a ideilor. modul in care Ivanov ii pune impreuna e un mod de a creea un mediu fecund. Asta e foarte important.
    3. de a fi in acel mediu tine in primul rind de o cautare si o deschidere la minte. stii bine ca am intrat in acel mediu inainte de a fi la adMarginem. si asta se datoreaza altor oameni destupati pe care i-am cautat… Misiano, Groys etc… adica esti in acel tip de mediu in masura in care doresti si poti face fata acelui mediu.
    4. a face parte dintr/o “coterie” e cu totul altceva. aici nu sint deacord. in lista celor enumerati sint cel putin 3-4 gasti total diferite ca ideologie si literatura. ii uneste un anumit tip de marginalitate si stare de spirit care e pe cale de disparitie.
    De exemplu nu ma uneste mai nimic cu litaratura si viziunea lui Mamleev dar inteleg ca acolo e vorba de ceva foarte important. La Limonov imi place literatura lui (e poate cea mai pe gustul meu din cei enumerati), imi place radicalitatea lui insa nu ma leaga mai nimic cu viziunea lui politica.. si tot asa….
    ma rog eu vreua sa fac cu mai multi din ei interviuri caci mi se par interesanti si impornati mai ales printr-un anumit gen de reflectie total in raspar cu ce se intimpla acum….

  3. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 1:11 pm

    “Coteria”-club e chiar AdMarginem…
    Uite, eu cunosc de pildă situaţia unei deja celebre case de discuri ECM Records (www.ecmrecords.com), unde un singur om, anume Manfred Eicher, un ins cu studii de artă, a reuşit să “melanjeze” sub acelaşi blazon jazzişti din generaţii şi genuri foarte diferite. Chiar dacă muzica lor e diferită, pare foarte “apropiată”, prin gravitarea în jurul gustului lui Eicher…
    Ce vreau eu să spun e că Ivanov este un tip cu harismă, intelectual autentic şi atipic, am avuz ocazia şi eu să mă conving de asta. Încerc însă să te poziţionez pe tine în raport cu acest “club” creat de el! Poate că felul tău de a fi nu e tocmai în “armonie” cu felul lui de a gîndi şi a reflecta…căci tu nu eşti în poziţie de “căutător”, ca el, ci mai degrabă — de “transmiţător”…şi atunci, de ce trebuie să te motivezi prin numele alături de care te pozezi?!

  4. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 1:19 pm

    Iar aici ca să te amuzi, e lista ţărilor în care ruşii pot intra fără vize, ca să pricepi adevărata “măreţie” şi complexele adevărate ale unei capitale precum e Moscova:

    http://t2t.ru/week/rossiya-ustanovila-bezvizovye-otnosheniya-bolee-chem-s-90-gosudarstvami-spisok

  5. vasile
    June 28th, 2010 @ 1:32 pm

    da
    1. prima parte e corect (adica inteleg si aprob)
    2. observatia cu raportul ivanov / ernu e corecta. asa percep si eu.
    3. “pozarea” vine in urmai unei anumite forme de “naratiune”. oricum aceste nume nu spun mare lucru aici. ele fac sens puse intr/o anumit ordine a naratiunii… ei sint acei “eroi fara chiloti colorati peste iegari” care pe mine ma “excita intelectual”.
    4. pentru mine acest gen de mediu este fecund caci imi da “materie de reflectie” pentru a “transmite” ceva mai departe. astfel de medii ma fac “productiv”. eu sint un tip “reactiv” de aceea caut astfel de zone. Plus ca aici se produce o puternica forma de autoreflectie, ceea ce in Romania nu exista.

    de ex. dupa o saptamina de Moscova am mers la o intilnire a tinerilor scriitori din RO si am participat (prin comparatie cu ce am trait la moscova si la berlin) la un anumit tip de dezbatere-discutie care nu ma “activeaza” deloc. ba din contra m/am simtit ca trebuie sa cobor foarte jos garda si nivelul de reflectie…
    in acest sens “pozarea/pozitionarea” (ca sa folosim si limbajul de lemn) e foarte importanta pentru mine. E ceea ce am mai spus despre pilda semanatorului… uneori e mai important unde nimeresti (in ce fel de sol nimeresti) decit ce fel de saminta esti… te “pozezi” cu spinii, piatra sau in arsita soarelui… sau pe un sol fertil? e complicata povestea… la scripturi e mai smplu povestita

  6. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 1:39 pm

    DEci, cum e “pozare” sau “poziţionare”?!

  7. vasile
    June 28th, 2010 @ 1:54 pm

    Vladimir
    simplu spus..
    cind imi fac poza (chestiune foarte rar folosita caci urasc aparatele foto si vizualul de acest tip) imi fca cu oameni care conteaza pentru mine. e “pentru mine” nu pentru “exterior”.

    cin sint “pozat” de altii sau la intimplare… nu conteaza pentru mine.. e la liber… fiecare interpreteaza cit il duce minte caci e penrtu “exterior”/… ma rog… intelegi tu la ce ma refer

  8. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 1:59 pm

    Fireşte că înţeleg, că doar sunt băiet deştept…dar fotografiile in biografia ta nu sunt deloc rare. Totuşi.

  9. vasile
    June 28th, 2010 @ 2:39 pm

    asa o fi.. nu m-am gindit… le mai rarim haha

  10. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 3:06 pm

    păi, vezi?

    nu se poate gândi omu’ chiar la toate))) dar cît mai putem rări rândurile, fotografiile, ideile?

  11. vasile
    June 28th, 2010 @ 3:25 pm

    ai mai jos un interviu cu multe rinduri si suficiente idei… si fara poze.. hihi… am compensat

  12. Vladimir B.
    June 28th, 2010 @ 3:34 pm

    )))ăla îl cetisem încă de pe când a apărut pe site-ul lui AdMarginem!

    Să fim ecologişti — să publicăm cît mai mult on-line, să nu se taie pădurile. De acord?!

  13. vasile
    June 28th, 2010 @ 3:36 pm

    hihi…asa e
    dar nu cartile distrug padurile… ehe daca asta ar fi problema demult o rezolvam…

    citsc limonov si peperstein… (ultimele)..
    foarte tare….

  14. Angela A.
    June 29th, 2010 @ 11:41 pm

    Nu mi-am imaginat ca Africa mai exista ca entitate artistica, ca personalitate activa si publica (nu stiu in ce masura, dar nu conteaza)… Povestea baietilor care apuca din prima un rol bun, ca apoi sa nu mai fie solicitati, e cunoscuta. Da, filmul ASSA -bine zici, ne-a schimbat categoric. E tocmai cazul unei incercari “de a salva lumea prin arta”. Adica de a scoate dopul din sticla de sampanie a mintii noastre “astupate” pana atunci, hahaha! Am fost la Moscova pe un ger de crapau stelele de pe Kremlin, asa ca am alte amintiri despre aceasta metropola care m-a coplesit si nimicit prin mega-proportiile sale latite si lungite pe toate dimensiunile cunoscute…oh, eram tranzit spre insulele Canare!

  15. vasile
    June 30th, 2010 @ 12:41 am

    Angela,
    Africa mai exista si daca faci o cautare pe google o sa afli mai multe. A fost bagat in multe activitati mai undergrounde a diverselor zone artistice (vizuale, muzica, literatura)… e si activist politico-cultural mai nou… omul “muteste” divesre chestii…
    nu pot spune ca e ceva special, insa e interesant ca stil si traectorie…

    mai esti in Canare?

  16. Angela A.
    June 30th, 2010 @ 11:20 am

    Mea culpa, dar acum realizez ca “renasterea noastra nationala” m-a (co)rupt difinitiv din contextul procesului cultural rusesc si probabil, am pierdut mult. Oricum, mi-am fscut o listuta in baza “recomandarilor” tale. Moskva, I’m back!
    Nu mai sunt nici in Canare nici… cu canarul. De maine timp de 4 zile voi fi cu Carolina… Bugaz.

  17. Angela A.
    June 30th, 2010 @ 11:24 am

    Da… si intr-un caz si in altul tot… cu-ca iese!Data viitoare ma duc la…ma mai gandesc!

  18. vasile
    June 30th, 2010 @ 1:05 pm

    treci prin bucuresti.. da un semn

  19. Vladimir B.
    June 30th, 2010 @ 1:59 pm

    ))) mereu cînd aud sau citesc sintagma: “renasterea noastra nationala” — mă apucă chicotele. No borders, no nations – ăsta e viitorul slogan…

  20. vasile
    June 30th, 2010 @ 2:31 pm

    eu ce sa mai zic… care am niste teorii mai trasnite… nu prea cred in existenta natiunii.. moldovenesti sau romanesti.. ei sint de fapt niste functii sociale.. dar e o poveste lunga…
    si ca stingist convins cu educatie crestina… No borders, no nations… suna bine

  21. Vladimir B.
    June 30th, 2010 @ 4:24 pm

    Uite, însă ţări ca Rusia cred în graniţe, sîrmă ghimpată, control riguros, tancuri în spatele ghişeelor, scanere faciale etc. etc. Totul mascat sub masca “luptei antiteroriste”…ridicol!

  22. Adi
    June 30th, 2010 @ 4:50 pm

    poți sa detaliezi mai mult nevoia de a coborî garda în discuțiile cu tinerii scriitori din .ro ?

    tine în mod singular de un cenaclu,
    sau se întâmplă de fiecare data, în orice grup de scriitori romani?

  23. vasile
    July 1st, 2010 @ 9:41 am

    Adi,
    vreaus a ma intelegi corect
    1. cerd ca tine in primul rind de un anumit tip de reflectie specific mediului cultural romanesc.
    2. exista un tip de discurs mai putin urban care bintuie mediile noastre inttelectuale (scriitoricesti). dar e de nteles.
    3. se pierde enorm de mult timp si energie pe dictutia unor probleme secundare si nesimnificative.
    4. exista o tipologie a dicutiilor din mediul nostru care/s trase la xerox. rar intilnesti oameni care au alte opinii si alte grile de interpretare. eu pun asta pe seama unui conservatorism traditional si o lipsa de curiozitate si curaj..
    ma rog povestea e ma lunga si o sa scriu cindva despre asta
    v.

  24. Vladimir B.
    July 1st, 2010 @ 12:00 pm

    Iaka, m-am delectat cu digestul acestui text, făcut de Oleg Pamfil, pe LiveJournal al editurii AdMarginem!

  25. mihnea
    July 3rd, 2010 @ 11:32 pm

    Interesanta incursiunea asta in lumea culturala rusa. Ne-ai dat la referinte cat sa avem ce citi un an intreg 🙂
    Ce seamana Limonov cu Trotki!

  26. vasile
    July 4th, 2010 @ 9:58 am

    Seamana si la apucaturi hihi
    doar ca Limonov e mai talentat la scris pe cind Trotki la politica…ambii destuld e raicali

Leave a Reply