Moscow by night sau de ce eroii ruşi nu poartă chiloţi peste iegări

text pentru situl lui Istodor uichendist.ro

Of, of…. Moscova, Moscova… cum spuneam cînd eram mic, în ceva versuri cu iz de propagandă: “Moscovă iubită, mîndră capitală – Toţi copii-ţi cîntă, cîntece de fală!”. M-am întors destul de obosit, căci Moscova a devenit un oraş mult prea mare şi acum aparţine unei anumite specii de vampiri. Cine a văzut Night watch ştie despre ce vorbesc. Amicul şi traducatorul meu în limba rusă, Oleg Panfil, zice că e mai mult decît atît: “La Moscova îţi halesc şi trupul, nu numai sîngele”. Aşa e. E un loc cu foarte multe vietăţi adunate de pe tot cuprinsul fostului Imperiu, iar de vreo 10 ani încoace, din cauză că a devenit şi o capitală petrolieră (şi “gazoasă”), adică din cauză că miroase a bani, mulţi bani, aici poţi găsi şi o faună a fiarelor “expate” vorbitoare de engleză. În miez de noapte, toate vietăţile nocturne ies la vînat. In general, se vînează între ele, dar mai sînt şi eroii de noapte care în Rusia sînt complet opuşi celor din America. Ei sînt mai degrabă antieroi. Nu au nevoie de costume colorate, sofisticate, de chiloţi peste iegări şi alte şmecherii din astea. Eroii de noapte ai Rusiei sînt nişte eroi scăpătaţi şi pot fi recunoscuţi după alte însemne decît mantia care fîlfîie în zbor sau chiloţii coloraţi pe care îi recunoaşte orice copil.

În ultima perioadă, Moscova s-a extins prea mult şi a atras o faună mult prea bogată, diversă şi imensă. Probabil, în acest moment, este cel mai mare oraş al Europei. Aici se adună toată energia unui spaţiu colosal. Rusia, în imensitatea ei, pompează la nesfîrşit energie, pozitivă şi negativă, iar Moscova absoarbe, suge şi consumă tot. Ea este mereu nesătulă şi nesatisfăcută.

Se ştie bine că Moscova nu este Rusia. E o frază devenită demult clişeu, aşa cum se ştie bine că Moscova diurnă şi cea nocturnă sînt foarte diferite. În Moscova diurnă ies la plimbare anumite fiinţe, cu anumite funcţii, care se văd şi activează în anumite spaţii, pe cînd în Moscova nocturnă se reactivează altfel de spaţii şi ies la lumina felinarelor şi stroboscoapelor cu totul altfel de specii.

Pentru mine este foarte interesant să urmăresc un oraş, să-l studiez, să-l analizez în spaţiile lui ascunse şi în sfera lui nocturnă. Oraşul e ca o pereche de pantaloni, îmi spune un bun prieten de-al meu: într-un fel arată pe din afară, şi în altul pe dinăuntru, unde are nişte buzunare. E bine de ştiut ce se ascunde în acele buzunare. „Buzunarele” oraşelor şi ţărilor sînt cele mai interesante lucruri pe care le putem afla. Cele nevăzute sînt mult mai profunde şi interesante decît cele care sar în ochi la prima vedere. Însă e bine ca într-o astfel de imensitate şi faună să ai un stalker, o călăuză care să te ajute să te orientezi şi să descoperi locuri şi oameni. Eu tocmai venisem dintr-un turneu ce inclusese Leipzig, Torino, Berlin… cînd am plecat la Moscova. Cu toate că aveam habar de Moscova, imediat mi-am dat seama că Berlinul, unul din oraşele mele preferate, este prin comparaţie un oraş-sanatoriu, unde lumea este la odihnă şi unde totul se derulează după un program bine stabilit. Iaraşi prin comparaţie, Torino şi Leipzig sînt nişte cătune de provincie drăguţe şi liniştite. Prea liniştite. În acest moment, poate doar Istanbulul să facă concurenţă imensităţii moscovite, iar la nivel de “complexe de superioritate” doar Londra poate să concureze capitala rusă. Mă refer doar la spaţiul european. Istanbulul, Londra şi Moscova încă sînt spaţii europene, după umila mea părere. (Foto: Vulturii AdMarginem – Katomin, Ernu, Sadulaev, Astvaţaturov, Avcenko)

Moscova însă suferă enorm de mult de două complexe care s-au acutizat în ultima perioadă. Primul se numeşte, aşa cum e scris şi în Apocalipsa lui Ioan, Principiul Curvei cele Mari (acolo era atribuit Babilonului). Amicul Zahar Prilepin, unul din străluciţii scriitori ai noii generaţii şi un intelectual angajat politic, îmi spune că acest lucru face din Moscova un oraş care nu-şi mai merită postura de capitală a Rusiei. „Ea este ca o curvă bătrînă care nu mai poate să ofere nimic, dar vrea mereu să fie satisfăcută, indiferent de cine şi în ce condiţii”. De aceea, crede el, şi asta a devenit una din cauzele pentru care luptă cu multă convingere, “capitala Rusiei trebuie urgent schimbată, undeva dincolo de Ural”. De fapt, cauzele mutării capitalei undeva dincolo de Ural sînt mult mai multe, însa acest principiu care guvernează Kremlinul şi capitala Rusiei face ca ea să producă o extenuare continua a Rusiei. (Foto: Ernu & Ivanov, ganditorul meu rus preferat)

Un alt complex care funcţionează aici mi-l explică editorul meu rus, una din cele mai sclipitoare minţi pecare le-am întîlnit în ultimii ani, Alexandr Ivanov, filosoful şi editorul care în ultimii 10 ani a devenit o instituţie, cel care descoperă şi impune cei mai importanţi scriitori ruşi, de la Sorokin la Prohanov, şi de la Prilepin la Elizarov, Astvaţaturov sau Ghigolaşvili. Saşa, cum îi zicem noi, susţine că aici funcţionează de ceva vreme, un principiu care începe să devină tot mai global: Principiul Jennifer Lopez (poate fi înlocuit cu orice nume la modă). Acest principiu decurge cumva din primul. Nimic nu ne mai interesează, nimic nu ne mai excită, nu ne mai mulţumeşte. “Vai, ce plictiseală, iar o să bem şampanie de 1000 de euro, icre de 200 euro… vai aur de 24 de carate nu se mai poartă…. Doar 500 de m2 are apartamentul tau? Vai rîul Moscova e aşa de mic că nu pot să-mi parchez iahtul… Cine mai e la modă la Londra sau la New York ca sa aduc mîine la cheful meu să cînte”… Ca să mai atragi pe cineva cu ceva, trebuie să mizezi pe maximum, pe supradoză. Dar asta sună cunoscut parcă si pentru noi şi mai ales pentru alte oraşe “imperialiste”. Cu alte cuvinte, cum ar spune Saşa: „A apărut o pătură socială puternică care doreşte bunăstarea occidentală, fără principiile care guvernează acea societate. Daţi-ne maybah-urile şi merţanele voastre şi băgaţi-vă în fund regulile şi legile voastre. Ne interesează doar simbolistica măreţiei capitaliste, a glamour-ului. Vrem bizantinism fără Bizanţ. De aici vine şi iubirea pentru fundul apetisant şi arcuit marca `Jennifer Lopez` asigurat obligatoriu pe minim 10 mil. usd.”  (Foto: Ernu, Ivanov, Kuprianov, Katomin, Astvaţaturov intr-un restaurant armenesc) 

În ciuda acestor “principii” care domină marea capitală de la răsărit, aici avem şi alte fiinţe nocturne (dar şi diurne) care produc diverse forme de viaţă alternativă. Aici intră în joc eroii mei fără „chiloţi peste iegări”, acei eroi scăpătaţi care produc un alt tip de viaţă şi care, de fapt, o salvează. (Salvarea va veni din cu totul altă parte decît ne aşteptăm, îmi place mie să profeţesc în plină noapte moscovită.) Dar pentru a da de ei trebuie să ai Calăuza care să ştie locurile şi oamenii. Eu îi am pe cei doi amici, editorii mei, care sînt bagaţi pînă peste cap în lumea undergorund-ului moscovit: Saşa Ivanov, de care vorbeam mai sus, care cunoaşte bine lumea literară, locurile mai deosebite ale acesteia, precum şi locurile unde poţi întîlni artişti, scriitori, filosofi sau pur şi simplu oameni cu care poţi sta la poveşti o noapte întreagă fără să te plictiseşti. Celălalt este colegul lui mai tînar, Mişa (Mihail) Katomin care ştie tot ce mişcă în materie de muzică, cluburi, chefuri private şi locuri pe care le ştiu foarte puţini. Totul e să rezişti la ritmul impus.

Petru mine acest gen de hălăduire prin oraşul nocturn, prin locuri pe care nu le vei găsi în nici un ghid turistic sau în revistele informative ale oraşelor, faptul că pot să întîlnesc oameni deosebiţi care nu au minţile clonate şi „upgradate” pe modelul standardizat “euro-americano-liberalo-glamour” mi se pare un mare cîştig. Îmi place să văd locuri deosebite, stranii şi oameni care mă pun pe gînduri.

Pe cine am întîlnit în această săptămînă moscovită? Voi aminti numai cîţiva „eroi nocturni”pe care chiar m-am bucurat să-i cunosc şi să stau la taclale…. Pe lîngă stalkerii mei Ivanov şi Katomin, oamenii cu care mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului, l-am reîntîlnit pe Zahar Prilepin, autorul faimosului roman „Sankya” (a luat toate premiile posibile şi a ajuns în cîţiva ani la ediţia a 7-a), scriitor cu viziuni politice pentru care se stă la puşcărie. Dar arataţi-mi un scriitor important rus care a avut viziuni politice „kuşer”. M-am întîlnit cu „noii vulturi AdMarginem” (editura lui Ivanov şi Kotomin): Andrei Astvaţaturov (petersburghez dintr-o veche familie de lingvişti, specialist în Joyce şi autorul unui volum care face valuri „Oameni în pielea goală” şi declarat scriitorul anului 2009), Gherman Sadulaev (cel care a scris „Eu sînt cecen”  – roman care i-a creat multe probleme, omul care luptă pentru emanciparea „proletariatului de office”), Mihail Ghigolaşvili (mare atenţie la acest nume… un georgian care sta în Germania, scrie în rusă şi nu e mai slab decît Dostoevski, iar romanul lui, „Roata dracului”, este un mare roman), Vasiliy Avcenko (autorul romanului documentar „Volanul pe dreapta” care a venit tocmai de la Vladivostok cu nişte teorii ameţitoare).  M-am mai cunoscut cu Eduard Limonov (in foto), unul dintre cei mai iubiţi şi urîţi scriitori din Rusia. E un scriitor de un talent rar întîlnit, care a scris cartea „Sînt eu, Edicika”, una din capodoperele literaturii ruse din ultimii 50 de ani. Însă Limonov este şi cel mai mare radical pe care-l are Rusia actuală, el fiind liderul naţional-bolşevik, aliat cu Kasparov împotriva Kremlinului, şi care  a stat în puşcărie şi sub comunişti, şi sub Elţin, şi sub Putin. E riscant şi „compromiţător” să te afişezi cu el oriunde în lume, însă vă garantez că merită riscul. M-am revăzut cu Boris Kuprianov, cel care a inventat reţeua alternativă de librării „Falanster”, locul unde poţi găsi numai cărţi adevărate. Nu e loc pentru „marfă şi gunoi în Falanster”. M-am văzut şi am povestit şi cu unul din „tăticii underground-ului sovietic”, Artiom Troiţki (in foto), cel care a „gîndit” fenomenul rockului sovietic şi cel care a organizat primele festivaluri care au schimbat total harta muzicii sovietice. Funcţia lui în anii 1980 a fost poate mai importantă decăt a multor dizidenţi sovietici. Troiţki m-a zis o poveste care m-a impresionat foarte mult. Ascultaţi-l:  „A existat un om care a făcut poate cel mai mult pentru muzica din spaţiul comunist, el era un român şi îi datorez enorm de mult. Numele acestui erou este Cornel Chiriac, DJ-ul de la Europa Liberă”. Da, m-am mai văzut cu Iurii Mamleev (foto: Ernu & Mamleev), scriitorul care după mine a salvat literatura rusă în anii 60, inventînd stilul „realismul metafizic” în contrapartidă la „realismul socialist” şi care a devenit idolul noii generaţii de scriitori de dupa 1990. Îi puteţi găsi cartea „Sectanţii” şi în limba română şi sper să fac un interviu cît de curînd cu el.  

Într-un miez de noapte mă trezesc la masa cu Afrika. Cine e Afrika? Oh, Afrika este numele de cod al lui Sergei Bugaev (in foto), zis şi „malcik Bananan” actorul principal din filmul ASSA (regizor Serghei Soloviov), film care în plină perestroika ne-a schimbat viaţa şi viziunea despre lume. Acum, el este artist, face de toate şi este animatorul lumii alternative din Rusia. E peste tot, se îmbracă straniu, umblă cu o gloată pestriţă şi are urechile la fel de clăpăuge. M-am mai văzut şi cu oameni „serioşi” precum Kogarliţki (in foto), unul dintre ultimii stîngisti instituţionalizaţi ruşi, omul care conduce Institute of Globalization and Social Movements. M-am cunoscut şi cu un om mai „practic”, din cei care fac multe şi vorbesc mai puţin. E vorba de omul care a schimbat tendinţele design-ului localuririlor din Moscova, Evgheny Mitta. Ultimul local făcut de el este Art Akademika (in foto), în fosta fabrică de ciocolată de lîngă Kremlin. Aici poţi bea ceva cu dichis. Mi-a făcut nişte kokteiluri ameţitor de periculoase, însă, tot aici, poţi vedea pozele atelierelor şi artiştilor din anii 60-70-80. O arhivă impresionantă. Iar pe pereţii localului, sînt lucrările unor artişti precum Kabakov, Dubasarski, Monastîrky, Kulik, Zvezdaciotov (nume grele ale artei contemporane) etc.

Cam multă lume. Obositor, mai ales că discuţiile cu ruşii sînt interminabile. Aaa.. şi eu de fapt m-am dus la un Festival de literatură, destul de important de altfel (cu bunavointa celor de la festival, a ICR si Centrului National al Cartii). Am fost cu alţi trei colegi români (Dan Lungu, Florin Lăzărescu şi Doina Ruşti.. vezi ultima foto). Un astfel de desant de scriitori români nu a mai fost demult la Moscova, de pe vremea congresului……. Din păcate cu ei m-am văzut fie la evenimentele la care trebuia să fim împreună, fie dimineaţa la cafea. Ei au vizitat probabil un alt oraş, cu alţi ochi… 

Comments

Bine ati venit!

Pe www.ernu.ro, Vasile Ernu va prezinta cartile sale. Puteti vizita blogul si citi recenziile operelor sale in presa.

Posturi si articole

• „INTRARE LIBERĂ”: DESPRE LITERATURĂ ȘI RĂZBOI, ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI DE LITERATURĂ DE LA ODESA | VIDEO
• VASILE ERNU: „NOI NE TEMEM ENORM DE SĂRĂCIE”
• Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
• 2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
• INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural
• Lansare – Centrul nu se mai susține
• Bursieri Taifas
• Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte
• Cum să fugi de Untold şi Gheboasa? Doar Darabani ne mai poate salva…
• ”Profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.”

Cautare