Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Liniste: aici se doarme cu spor!

Liniste: aici se doarme cu spor!
(text aparut in Observator Cultural nr 112 din 2007)
Vasile ERNU

No Pasaran! …dar de ce sa nu incercam?
Recent am participat la o discutie pe o tema care vrea sa raspunda la ce-i cu stinga, comunismul si marxismul de la noi. Am auzit aceleasi vechi teze care circula dupa ’89 si care au devenit litera de lege in discursul public dominant. Le amintesc intr-o formula sintetizata, fara o anumita ordine si ierarhie:

Proprietatea privata este sfinta. Indiferent de formele ei, ea nu poate fi pusa in discutie.
Marx (si, bineinteles, marxismul) este periculos fiindca are idei care omoara.
Piata libera este egal cu democratia. Cele doua nu pot fi gindite separat.
Marx l-a produs pe Lenin, Lenin pe Stalin, iar cei doi au produs comunismul care este egal Gulag-ul.
Comunismul romanesc este ilegitim fiind un regim de ocupatie.
Indiferent de ce ne spun statisticile, comunismul trebuie condamnat si nu analizat.
Stinga este egal comunism.
Stinga a fost invinsa definitiv si irevocabil.
S-a demonstrat: stinga nu mai are drept de apel, iar capitalismul victorios nu mai are alternativa.

Stinga nu a produs nimic viabil si functional.
Proprietatea privata produce bunastare si democratie.
Enumerarea de dogme poate fi continuata fara probleme. E normal sa avem anumite convingeri, anumite opinii la care tinem si sa incercam sa le demonstram. insa este total anormal sa enuntam in stilul dogmatic al anilor ’50: „s-a dovedit ca“; „se stie ca“; „stiinta a demonstrat“; „singura solutie este“ etc. Aceasta nu poate fi o abordare liberala, din simplul motiv ca la noi nu exista nici macar o cultura liberala, ci mai degraba un conservatorism arhaic. in discutiile cu amici care au o gindire liberala declarata si asumata, observ cu uimire ca avem o multime de idei comune. Ma intreb „de ce acest lucru?“, daca tot venim de pe filiere de gindire diferite. in acest moment tind sa cred ca din cauza faptului ca establishment-ul cultural local este dominat de o gindire conservatoare, iar aceasta gindire ne deranjeaza, indiferent de simpatii. De asemenea, cred ca o dezbatere reala in jurul acestor subiecte va fi posibila abia dupa ce vom reusi sa dizolvam acest conservatorism cultural anchilozat si sa cream o platforma in care sa coexiste mai multe grupuri de dezbatere si influenta. Nu sint convins, dar poate fi un punct de pornire.

Noua burghezie si intelighentie romana
Noua burghezie romana are citeva probleme majore. Pe de o parte, ea este in mare masura un produs al fostei nomenclaturi, iar pe de alta parte, ea se legitimeaza pe vechiul principiu: nu ma intrebati cit de legal am facut primul milion. Iar cel mai grav lucru in acest moment e faptul ca nu reuseste sa-si stabileasca propriile sale interese si sa propuna un proiect viabil pentru ea si societate. Pina acum s-a aflat practic in faza unei acumulari primitive de capital. De altfel, se observa in toate fostele tari comuniste ca cea care face exces de propovaduire a „economiei de piata“ nu este nimeni alta decit tocmai intelighentia.

Aceste excese nu fac decit sa duca la crearea unei intelighentii de factura burgheza (si in slujba acesteia) sau, mai degraba, a unei clase de lumpen-burghezie. Intelighentia – si asta se vede cu ochiul liber – a trecut, in marea ei parte, cu arme si munitii in tabara noii puteri, adica, in esenta, in slujba banului/puterii. (Exemplul oferit de „apelul intelectualilor“ in sustinerea anumitor presedinti sau a interventiei NATO in Kosovo etc. ne arata perfect cum functioneaza discursul unei „intelectualitati de buzunar“. Intelectualitatea stie bine ca in astfel de lupte nimeni nu este nevinovat, numai ca ea a ales calea discursului profitabil. Nu sintem chemati la dezbatere, ci la consemnarea unor decizii deja luate ale „celor buni“, ale lucrurilor „deja stiute“.) Problema ei nu e faptul ca lupta pentru a cistiga bani spre a trai, fapt absolut normal, ci pentru ca a transformat banii/puterea intr-o valoare superioara si un scop in sine, renuntind la menirea ei. in acest context, eu pot continua afirmatia care sustine ca discursul anticomunist romanesc actual este ilegitim spunind nu doar ca e ilegitim, ci si profitabil.

Dar, in ultima perioada, se observa o schimbare importanta: intelectualitatea a devenit inutila puterii. Burghezia, care include, fireste, si clasa politica, a inteles ca nu mai are nevoie de intelectualitate decit sub forma unui decor. Paradoxul cinic al intelighentiei din Estul Europei, inclusiv al celei de la noi, e faptul ca Partidul-stat impotriva caruia au luptat avea nevoie de ei, pe cind burghezia pentru care au luptat nu mai are nevoie de ei. Partidul-stat avea nevoie de intelectual – de aceea i-a acordat un rol privilegiat – fiindca el era cel care putea produce propaganda (sau antipropaganda), precum si contribui la crearea statului modern, fie el si de factura comunista. in noul context istoric, masinaria propagandei si a dezvoltarii statului este preluata de tehnologiile mass-media si oamenii-cheie sint specialistii, tehnocratii, domenii unde intelectualul poate juca cel mult un rol marginal.

Intelighentia, intre imposibilitate critica si putere
Traditional, intelectualitatea romana nu are nici un apetit fata de gindirea de stinga. Stinga a fost si este tratata ca o „gindire de ocupatie“. Intelectualitatea romana are citeva trasaturi esentiale, trasaturi care, de altfel, se regasesc la multe tari din Europa de Est: intelectualitatea lucreaza pe un principiu corporatist de la constructia retelei pina la principiile de functionare. Intelectualitatea romana a avut nu numai rolul unei autoritati in domeniul cimpului cultural, cit, mai ales, pretentia unei autoritati morale. in Romania comunista, chiar si in perioadele de represiune maxima, cind exista un numar mare de intelectuali parveniti, societatea stia care erau „adevaratii intelectuali“. O buna parte din ei traiesc inca din aura creata in acea perioada si repusa acum pe o filiera de descendenta interbelica. insa, prin toate acestea, intelectualitatea nu a facut decit sa se puna intr-o pozitie de impostura care o delegitimeaza. Impostura consta in faptul ca, desi in viata privata avea o atitudine critica fata de regim, in viata publica accepta tacit (sau nu) privilegiile oferite de regim, fara a incerca o atitudine critica fata de acesta. in perioada postcomunista insa, ea a reusit sa-si dovedeasca de o maniera exemplara ineficienta sau, vorbind in termenii noii ideologii, ea a devenit neproductiva si neprofitabila.

Mai intii, nu a reusit sa contribuie la crearea unei opozitii functionale, a unui discurs critic eficient si a unei societati civile, totul reducindu-se la gesturi de tip „pupat piata Universitatii“ sau la insusirea tehnicilor de consum de fonduri occidentale. Iar in al doilea rind, odata cu venirea la putere a celor din „tabara noastra“, ineficienta s-a dovedit falimentara: a acceptat posturi de conducere in orice conditie/conditii, a renuntat total la discursul critic, a facut jocul delegitimant de sustinere a puterii de pe pozitiile unui intelectual „critic“, facind parte, in acelasi timp, din structurile ei. Puterea financiaro-politica a inteles foarte repede strategiile de pozitionare oportuna a intelighentiei si a jucat cu ea aceasta carte. Asa ca i-a oferit remunerari simbolice si financiare, fiind de fapt foarte putin interesata de adevaratele probleme ale culturii, educatiei, cercetarii etc., dovada bugetele execrabile alocate acestor domenii.

Unul din principiile tari ale establishment-ului intelectual romanesc, de factura corporatista, se regaseste in modul in care ea reuseste sa se grupeze si sa ia atitudine (sau sa taca) cind in joc sint „oamenii nostri“. Indiferent de situatie, cind „oamenii nostri“ din politica sau din lumea culturala sint in pericol, facem mobilizarea generala pentru cauza trustului Intelectualitatea romana. Iar greselile, deseori flagrante, ale „oamenilor nostri“ fie le trecem cu vederea, fie le gasim o scuza, caci supozitia „de beton“ a corporatiei intelectuale este: indiferent ce fac, ei sint de „partea cea buna“. Iar partea cea buna sintem, fireste, „noi“.

-
7 May, 2007
in: Blog   
1 comentariu

Comments

One Response to “Liniste: aici se doarme cu spor!”

  1. andrei_insc
    May 7th, 2007 @ 3:32 pm

    De fapt acesti intelectuali sunt “intelectuali democratici”. Cel putin asa sustine Sabina Fati in ultimul nr din “observator cultural”. Ei sustin -cica- idei, si nu persoane (va rog sa nu plecati urechea la aceste calomnii in jurioase care pretind ca T. Basescu ar fi o persoana si nu o idee !). Cei care ii ataca pe “intelectualii democratici” nu fac decat sa “improaste cu noroi” (eventual dirijati de Dan Voiculescu).
    E drept ca acesti campioni ai democratiei sustin si alte idei in afara de “T. Basescu”; si anume, acele idei pe care le enumera Vasile Ernu in articolul de mai sus.

    Pe de alta parte, vad ca o alta “idee”, alarmanta insa -pentru domniile lor-, este aceea care afirma ca ar exista un succes tot mai mare al ideilor de stanga printre tineri. Eu zic ca n-au de ce sa se alarmeze prea tare: chiar daca printre “tineri” succesul stangii e ceva mai mare decat printre “batrani” (intelectuali, cel putin), e totusi inca mult prea mic pentru a pune in pericol hegemonia dreptei. insa e posibil ca acest succes sa creasca, asa ca sfatul meu -daca imi permiteti- pentru “intelectualii democratici” este sa nu slabeasca exigentele de demonizare si simplificare a ideilor stangii si sa nu-si schimbe politicile editoriale. In caz contrar s-ar putea ca “ideile” pe care le sustin sa ajunga chiar sa fie puse in discutie (adica: “improscate cu noroi”) in mod public si masiv !

Leave a Reply