Vasile Ernu

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea BR Anna Ahmatova

În viaţă există lucruri mult mai îngrozitoare decît moartea
Anna Ahmatova
blog

Cum ar fi reactionat Stalin la Versetele satanice? (I)

(epistolele din Suplimentul de Cultura continua)

Draga Bogdane,
Ti-am citit ultima epistola si ti-am inteles perfect indignarea fata de reactia Bisericii Ortodoxe Romane la adresa Versetelor satanice. In acea perioada, tocmai ma documentam pe o tema pe care am numit-o “Stalin si critica literara”. M-a surprins sa vad ca si inaltii prelati ai BOR au astfel de preocupari respectabile precum “critica” literara. Dupa un “studiu” acerb si dupa ce au trecut volumul printr-un “canon” ce se subordoneaza numai lui Dumnezeu si legii 489/2006, inaltii prelati din Dealul Mitropoliei au decis sa “dezaprobe” si sa “condamne” cartea.

Da, stiu si eu foarte bine ca darimarea bisericilor din perioada comunista nu i-a prea deranjat, de linia ideologica ce sa mai zic, iar in perioada comunista, “dezaprobarile” lipseau cu desavirsire, facind loc “scrisorilor de adeziune”. Se pare ca un roman, adica o carte de fictiune, i-a deranjat mult mai mult decit niste realitati dure prin care a trecut tarisoara noastra. Dar poate ca stiu ei ce stiu si inteleg ca “un poet poate fi mai mult decit un poet” si se simt amenintati.

Oricum, dupa ce am citit citeva materiale si carti importante legate de activitatea lui Stalin in domeniul literar, am inteles un lucru simplu: ca exista un tarim al politicului care e aproape de cel al fundamentalismului religios. Acest tarim nu e altul decit limba (ramin dator sa o demonstrez cindva), iar limba in acest context nu poate fi tratata “caldicel”. La acest capitol, BOR a reactionat, ca de obicei, destul de caldicel, asa cum nu-i place Domnului: “…Fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea”!, zice El Bisericii din Laodicia in Apocalipsa (Ap.3:16). Cred ca daca BOR-ul lua o atitudine consecventa cu propriul demers, nu ar fi incercat sa faca doar comert cu comunicate de presa, ci ar fi trebuit sa-i afuriseasca, sa-i anatemizeze, sa-i excomunice pe toti cei care se incumeta sa deschida paginile acestui roman. Fireste, doar pe cei care sint pastoriti de Biserica, intrucit pe atei si alti “rataciti” nu are cum sa-i condamne, iar statistic se poate foarte usor demonstra ca majoritatea celor care au achizitionat cartea in Romania sint crestini ortodocsi. Daca Stalin ar fi fost in locul prelatilor nostri, cu siguranta ar fi anatemizat, si nu doar “dezaprobat”, lucru pe care l-a si facut in ocaziile care i s-au oferit, dar dupa un alt “canon”…..

continuarea poate fi citita la
http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=2883

-
6 February, 2008
in: Blog   
1 comentariu

Comments

One Response to “Cum ar fi reactionat Stalin la Versetele satanice? (I)”

  1. adi
    February 6th, 2008 @ 11:50 pm

    iarta-i dom’le, ca stiu ce fac: vor sa fie singura biserica europeana care nu doreste sa-i calce pe coada pe musulmani …
    imho

Leave a Reply