Bucuresti, orasul meu oriental
(Text aparut pe Metropotam.ro + ultimul clip a lui Veaceslav Butusov, fost Nautilus Pompilius, iar acum cinta cu Ю-Piter)
Bucurestiul este al 7-lea oras in care locuiesc. A locui intr-un oras inseamna, pentru mine, a sta in el cel putin un an neintrerupt. Fata de orice oras, poate cu exceptia celui in care m-am nascut si am copilarit, am un raport, o stare pe care eu o numesc “a fi in deplasare”. Intr-o anumita perioada a vietii, intr-un anumit context, esti aruncat intr-o anumita geografie, intr-un anumit oras. Esti intr-un tren, care opreste intr-o gara si din el coboara Ernu cu valiza, caci in general e bine sa porti cu tine tot ce ai, si incepi aventura unui nou oras.
Primul drum de la gara spre centru, cind te muti in noul oras, iti ramine viu intiparit in memorie. Nici drumul de plecare, din centru spre gara, nu e usor, dar e un drum ceva mai trist. Sincer sa fiu, imi e foarte greu sa inteleg oamenii care au trait intr-un singur oras si “casa” lor este un singur oras. Dar asta e o alta poveste. Deci Bucuresti, al 7-lea oras al meu.
Daca Iasul, oras in care am stat 6 ani, este de o blindete si caldura iesite din comun, iar Clujul, in care am stat 9 ani, este distant si conservator, atunci Bucurestiul este un amestec in care ai de toate. Stiu ca orice gen de etichetare in acest stil este o banala simplificare, care nu face decit sa minta in esenta, caci lucrurile sint mult mai nuantate si mai complexe. Dar sintem mereu tentati sa simplificam. In cazul Bucurestiului, ceea ce mi se pare foarte interesant e ca trasaturile/etichetele lui negative sint de fapt marile lui atuuri.
Toate “sechelele” orasului au un farmec aparte. De exemplu, cind vii dinspre Ardeal, la adresa Bucurestiului curg o multime de etichete, injurii, clisee, adevaruri dure, aberatii, nici nu mai conteaza ce-s. Curg de-a valma si nici nu mai are rost sa le insir, caci toata lumea le stie. Acest gen de etichetari se intimpla datorita unei situatii, dupa mine, simple, insa greu de impacat si explicitat.
Bucurestiul este unul dintre cele mai orientale orase din Europa. Aici sint straturi culturale, adunate de-a lungul timpului, cu un puternic iz oriental. Privite dinspre zona de influenta austro-ungara, elementele orientale capata o conotatie negativa. In realitate, lucrurile sint mai complicate. E interesant ca si venind dinspre Rusia Bucurestiul pare oriental, insa orientalismul lui nu mai are in acest caz o conotatie neaparat negativa.
Rusii au o vorba: Orientul este o chestiune subtila. Bucurestiul este pentru mine interesant tocmai prin acest eclectism si aer oriental. Un oras cu iz oriental, plasat intr-o arie geografica intrata in zona de influenta europeana, peste care s-au asezat straturi de turci, greci, evrei, rusi, unguri si, nu in ultimul rind, tigani. Si printre toti acestia, presarati si multi romani. Amestecul si faliile acestea culturale, rupturile identitare se vad la tot pasul, si in arhitectura, si in tot ce misca in oras. Parca si oamenii, fara sa mai aiba memoria acestei istorii, poarta amprenta directa a istoriei orasului.
Aici se comunica usor, te asezi usor la masa si la taclale cu oamenii, se negociaza usor, se injura usor, te ajuta usor, te fura usor, te iubesc sau te urasc usor, se implica usor. Aici totul e lunecos, nimic nu are forme colturoase si rigide, aici e un Orient care incearca sa ia o forma structurala europeana. Mie asta-mi place. Fiindca am mereu surprize, mereu descoper lucruri si trebuie sa-mi renegociez ideile, situatiile si dezamagirile.
Bucurestiul este orasul care te pune in garda si imi impune sa-mi pastrez mintea limpede. Si ador ironia subtila si foarte usoara, fara exces de gravitate si seriozitate, asa cum am invatat-o de la rusi. Imi place jocul de replici, pe care numai aici il intilnesc si pe care eu, din pacate, nu-l stapinesc asa de bine. Gust cu greu bascalia, dar asta e poate si problema mea. Nu sint un bucurestean, casa mea nu e aici, dar atita timp cit inca sint aici, imi place la nebunie sa explorez orasul, oamenii de aici si poate intr-o zi el va deveni si “casa” mea.
Comments
2 Responses to “Bucuresti, orasul meu oriental”
Leave a Reply
June 29th, 2008 @ 9:59 pm
domne, io sunt un împătimit al bucureştiului. m-am şi despărţit de o femeie pe care o iubeam pentru că, printre chestii ceva mai grave, apucase să strecoare şi faptul că bucureştiul e o adunătură dă nesimţiţi, iresponsabili – oameni dă doi bani, ce mai…
numai că… cele mai frumoase apusuri de toamnă citadine sunt la bucureşti. încearcă prin noiembrie, în herăstrău.
cele mai liniştite străzi sunt extrem de aproape de centru – încearcă s-o iei pe culmea veche, de acolo pe mântuleasa, dă un ocol spre plantelor, şi după aia treci bulevardul spre popa rusu până la biserica sf. anton, cred că-i zice. ai să vezi nişte curţi ce dau p’afară dă verdeaţă, pline dă pomi şi de lume potolită, care târâie papucii încoace şi încolo.
ia-o, apoi, prin jurul lipscaniului şi încearcă să dai de acele plăcintării tradiţionale – o să te lingi pă bot dă plăcere. şi, nu ezita să faci paşi pân cişmigiu, tot toamna.
calea victoriei s-o iei la pas şi să te uiţi la ziduri şi frontispicii. priveşte îndelung muzeul muzicii. iar de acolo – spre kiseleff!
nu-i adevărat că bucureştiul nu are clădire emblematică: ai mai văzut vreun Ateneul Român pe undeva?
cât despre legendele bucureştiului, poate ne-om vedea o dată la o bere…
June 30th, 2008 @ 9:11 am
probleme exostenţiale. într-adevăr, vostok delo tonkoie, petruha.
şi eu aştept ziua aia, în care bucureştiul poate va deveni casa mea.