Dupa 20 de ani: optiuni pentru România
Institutului pentru Cercetarea Calitatii Vietii a lansat pe 10 iunie 2010 un raport. Voi publica doar introducerea. (mersi Duti pentru info).
(Aici e tot raportul.) Raportul social al ICCV (ACADEMIA ROMÂNA – Institutul National de Cercetari Economice, INSTITUTUL DE CERCETARE A CALITATII VIETII)
Sumar executiv
Economia României a avut o dinamica sinuoasa formata din doua perioade importante de cadere (1990-1992 si 1997-1999) urmate de reveniri si cresteri, perioada 2000-2008 fiind una de crestere continua si durabila, care este urmata însa de criza profunda si structurala în care ne aflam astazi. Trei tendinte au caracterizat economia în acesti 20 de ani: (1) ponderea sectorului privat în PIB s-a stabilizat dupa 2004 la circa 71% pornind de la 56% în 1990; (2) industria a lasat loc predominant serviciilor în cadrul economiei si (3) numarul salariatilor a scazut de la 8 milioane în 1990 la circa 5 milioane în 2008. Deficitul extern ramâne punctul slab al economiei, pentru acoperirea caruia s-a apelat la acorduri cu institutiile financiare internationale în perioade de recesiune si la împrumuturi private externe în perioade de crestere. Aceste acorduri, care au constituit strategia asumata a tranzitiei, au condus la costuri sociale extrem de mari pentru România, la fenomene grave de saracire si dezagregare sociala. Chiar daca economia îsi revine, aceste fenomene sociale necesita perioade îndelungate pentru a fi resorbite macar partial.
În România exista o discutie continua asupra rolului statului, a implicarii sale în economie si societate. Ideologia dominanta pare a fi: „statul este prea mare si trebuie facut mai mic”. Se porneste astfel de la o ipoteza care falsifica realitatea sociala si care considera eronat statul drept consumator major al bunastarii, ignorându-se total cealalta dimensiune a sa – cea de producator principal de bunastare prin educatie, sanatate, stiinta, securitate publica si sociala. Serviciile publice sunt etichetate negativ ca fiind consumatoare inutile de resurse, daca apartin statului, cu toate ca prin intermediul lor si a investitiilor în aceste servicii, se depasesc fenomenele care, cronicizate, conduc la blocaj social. Datele arata ca, în România anilor 1998-2009, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. Aceasta ne plaseaza pe ultimul loc din Europa în privinta veniturilor si pe penultimul loc în ce priveste cheltuielile (înaintea Irlandei). România nu are un stat prea mare, raportat la marimea economiei, ci, dimpotriva, este statul cel mai mic din Europa, la mare distanta de media statelor europene.
Ponderea în PIB a cheltuielilor sociale publice este indicatorul sintetic al asumarii responsabilitatii statului în producerea si echilibrarea bunastarii. În fapt, în domeniul social a dominat o viziune politica negativa: interventia sociala a statului a tins sa fie considerata mai degraba un rau necesar, având un efect anti-economic si a fost mentinuta la un nivel cât mai mic posibil. Pe aceasta linie, nu este surprinzatoare etichetarea uneori a cheltuielilor sociale publice cu o conotatie negativa, ca asistenta sociala. Daca tarile dezvoltate investesc peste 30% din PIB în sfera politicilor sociale, România investeste mai putin de jumatate din media UE: 16,4%, sub toate tarile europene care au trecut prin tranzitie, în prezent state membre ale UE.
Statul român cheltuieste pentru domeniul social proportia cea mai mica, nu numai în raport cu PIB, dar si ca pondere din buget: 36,5 fata de 55,9% media UE: este, prin comparatie cu alte tari, o politica de distributie a bugetului în defavoarea sectorului social. Unde se duce restul, cea mai mare parte a bugetului? În perioadele de criza/schimbare sociala, aproape toate statele duc o politica de protectie sociala marita pentru a oferi o compensare minima a costurilor sociale ale schimbarilor. În România, în perioadele de criza/restructurare economica (1991-2000), sectorul public social pare sa fi fost primul sacrificat. Reactia guvernarii actuale a României este din nou inversa, încercând sa echilibreze bugetul prin taieri masive în zona sociala: salarii în educatie, sanatate si asistenta sociala, a pensiilor si a altor beneficii sociale ale unor grupuri cu risc social ridicat. Cei din zona sociala suporta masiv costul crizei. Este probabil ca aceasta politica sa continue si în 2011.
Sistemul public de asigurari sociale – asigurarile de pensie si de somaj – este, din perspective economica, un contract ca orice contract economic. Asigurarile sociale sunt un contract economic între generatii, rolul statului fiind de a administra derularea acestui contract si de a arbitra respectarea de catre parti a obligatiilor contractuale. Parlamentul, prin lege, reglementeaza datele contractului, iar Guvernul administreaza sistemul, dar nu stabileste regulile jocului. Contractul de asigurari este o parte a sistemului economic si nu poate fi considerat un act „anti-economic”. Un fapt foarte grav din punct de vedere juridic cu consecinte sociale imediate si profunde este ca politicile propuse în aceasta perioada contesta tocmai aceasta esenta a contractelor de asigurari
sociale: se distruge astfel solidaritatea sociala construita de generatii si se creeaza cadrul de atomizare a societatii prin dubla excludere sociala (saracii se exclud prin lipsa accesului la resurse si servicii iar bogatii se autoexclud).
Salariatii si pensionarii au reprezentat împreuna, pe toata aceasta perioada, aproximativ 50% din populatia României. Evolutia lor a fost însa de sensuri opuse: în timp ce numarul salariatilor a scazut, cel al pensionarilor a crescut, tendinte care se vor pastra si în 2010. În prezent salariatii sunt mai putin de 60% (4,6 milioane) din câti erau în 1989, iar pensionari sunt cu 55% mai multi (5,5 milioane). Este gresit sa o consideram sistemul de pensii ca o povara pentru societate. Ea este o polita pentru viitor. Generatia activa este îndreptatita sa se întrebe daca viitorul sau va fi asigurat. Este o problema cheie a moralului colectiv.
Multi dintre cei eliminati din sistemul salarial sau care nu au avut de la început oportunitati de încadrare au devenit persoane „neocupate” sau ocupate la limita pietei formale a muncii, expusi veniturilor mici si fluctuante. Speranta antreprenoriatului s-a moderat în cei 20 de ani. Aproximativ 1% din populatie se defineste în prezent „patron”, dar putini dintre ei sunt însa „oameni de afaceri” cu venituri mari. Cea mai mare parte au venituri „pe cont propriu”, reduse si incerte, alaturându-se adesea segmentul saracilor, în urma socurilor din economie. O economie performanta nu este alimentata exclusiv de mici întreprinderi din zona serviciilor, ci are nevoie de o activitate
productiva consistenta. Sectorul serviciilor de unul singur nu ofera baza unei cresteri sustenabile.
Exista o tendinta de dezagregare a sistemelor publice de educatie si sanatate atât prin subfinantare, cât si prin decredibilizare prin exemple negative generalizate. Se constata o puternica orientare politica de privatizare a acestor servicii, cu toate consecintele lor sociale negative. Efectul probabil este accentuarea polarizarii sociale, în timp ce segmentul sarac, în extindere, este condamnat la o educatie precara si o stare de sanatate tot mai sarac sustinuta. Din discursurile publice se prefigureaza o optiune care tradusa în activitatea practica se va dovedi catastrofala: prosperitatea se poate realiza printr-o accentuare a polarizarii sociale si un dispret fata de largi segmente sociale în pragul saraciei: exclusii din economie, pensionarii, copii si bolnavii.
Dupa 20 de ani, România are înca un numar mare de saraci si o inegalitate sociala mai mare decât cea din 1989, dar si o povara suplimentara data de datoriile externe si costurile sociale care le însotesc. Singura sansa a României este rationalitatea, responsabilitatea si o noua solidaritate.
KRIM
O saptamina de Crimeea. M-am urcat in masina si am coborit la Gurzuf, linga Ialta. Cam 2200 km dus-intors. Muntele se varsa in mare. Plaje cu petris. Nu-ti vine sa crezi ca e Marea Neagra.
Am revenit aici dupa o pauza de 22 de ani. Auuuu…
Cocotat sus pe Ai Petri (la 1300 m deasupa orajului Ialta)
M-am cazat in Gurzuf, chiar la intrarea in Artek (fosta tabara de pioneri, visul copilului sovietic). Acum totul e privatizat. deci am ajuns sa vad faimosul “lagar” cu o intirziere de 25-27 de ani.
Tot Ai Petri.
Faimosul “Cuibul rindunicii” de la Gaspra, devenit un simbol al Crimeii.
Biroul lui Cehov de la casa lui de vacanta din Gurzuf.
si am zis ca nu fac poze… ajunge. voi scrie ceva mai pe indelete. Calatoria asta este o experienta care merita povestita.
Bessarabian Klezmer – IV (Mishka Ziganoff – Bessarabia Doina & Abe Schwartz – Bessarabia Hangi)
Continuam. 2 piese rare si foarte vechi
Mishka Ziganoff – Bessarabia Doina
Mishka Ziganoff este un mit cu o poveste destul de complicata. S-a nascut la Odessa (1889) si a murit in Manhattan (1967).
Abe Schwartz & his Orchestra – Bessarabia Hangi
Abe Schwartz (1881-1963) este un alt clasic al genului nascut in mahalalele Bucurestiului.
Bessarabian Klezmer – III (Basarabye – Itzhak Perlman & Brave Old World.)
Asa… sa continuam. Iata o piesa deosebita: Basarabye (de Moyshe Pinchevski si Bella Gottesman).
Ce e foarte important… e interpretata de Itzhak Perlman, un virtuoz al sec.20. El cinta alaturi de Brave Old World.
Bessarabian Klezmer – II (The Bessarabia Sextet)
Bessarabian Klezmer – continuia (I parte mai jos). De “The Bessarabia Sextet” ati auzit? Niste evrei pelcati de prin URSS (din Basarabia zic patriotii)… stabiliti in Israel si cinta un autentic klesmer cu motive “basa”. (clipul nu conteaza, doar muzica).
Recent au fost la Chisinau si au facut furori. Mihail Gorodetkii, clarinetistul trupei, este asemanat cu faimosul Giora Feidman. Chiar e bun.
Teza mea (pentru care multi patrioti nu ma vor iubi): evreii au fost (printre) primii care au facut cunoscut folclorul nostru in lume si l-au conservat intr-o forma deosebita. Simplu spus: evreii au conservat si universalizat ceea ce am produs noi. Fireste, intr-o maniera specifica. De aceea e klesmer si nu culegeri de folclor. (Voi reveni cu exemple si argumente pe parcurs).
Bessarabian Klezmer- I (KLEZMANIA – Bessarabian Girl)
Zilele acestea plec intr-un turneu prin tirgurile din Basarabia si sudul Ucrainei spre Odessa. Un proiect de cercetare.
E greu de spus ce ma intereseaza. Atmosfera “narativa” o sa v-o ilustrez printr-un serial de muzica klezmer aparuta in aceasta zona. Va fi o serie care cuprind intreg secolul XX.
Sa incepem cu ceva mai “coser”.
KLEZMANIA – Bessarabian Girl / traditional Basarabian / Arrangement by B. Brussell / Ben Brussell – violin,
Gary Schwantes – soprano saxophone, Richard Kuhns – accordion, Steve Hanson – bass, Eddie Sassin – drums
ereticii lu’ Ernu
un text scris de Romeo Anghelache pe Humanist. Sper in curind sa lansez cartea si online asa cum sugereaza acest maestru al digitalizarii…
Vasile Ernu a comis, recent, Ultimii eretici ai imperiului. E o carte densă, grea de idei; dezobișnuit fiind cu astfel de evenimente în deșertu’ intelectual românesc, mă’nchin și’i urez autorului la și mai și. Prin comparație, lucrarea lui Negri și Hardt, Empire (2000), e mai degrabă stearpă deși are de două ori mai multe pagini, și se termină prost, inchis, spre desobire de Ereticii care continuă și după ce’ai lăsat cartea, rămâne deschisă, intrigă.
Eu îi dau premiu’ pt. obrăznicie: cartea asta trebe digitizată imediat și răspândită gratis necunoscuților.
Să vedem de ce, ce idei mi’au sclipit din lectura’i:
•- expresia “proiectul URSS”;
•- patria e limba
•- bășcălia, la români, “tinde să’nlocuiască” discursu’ critic; aici aș observa că bășcălia asta, românească, aparține unui spațiu suspendat, între urban și la țară; e natural ca discursu’ critic la români să’ntârzie în spațiu’ ăsta, urbanu’n Românica s’a construit în grabă, abia de’o generație, care va ‘zică ce pretenții să ai ?
•- caracterizează rotund intelighenția românească; nu mi’a lăsat nimic de adăugat.
•- observă și el, din interstițiile capitalismului, una din frazele cheie: “if you are so clever show me your money”; frază care implică, parșiv, că nu’i altceva mai bun de făcut decât bani; fraza asta a scos’o un cretin cu toartă, sunt sigur, mă piș pe sufletu’ lu’ ăla pentru câți proști a’nhămat la sistemu’ ăsta idiot de false valori. mi’aduc aminte înc’o perlă capitalistă: “prețu’ are semnificație numai pe timpu’ tranzacției”, de unde rezultă că nici o cifră vehiculată de capitalism n’are semnificație, nu’i nici o lege, nici o cunoaștere posibilă, adică’n general iei țeapă din vorbe; de unde rezultă că economia capitalistă e o ideologie exprimată’n cifre (de altfel, false, incomplete, improprii, fără sens portabil în afara ideologiei, multe puncte din grafic sunt mascate în culoarea fundalului).
•- zice autoru’ pe undeva (cu amărăciune sau exasperat, cred) că românu’ nu crede în nimic; posibil, da’ eu, român fiind, cred în nimic, adică nu pot crede în nimic alt-ceva; invit pe Vasile Ernu să’mi arate în ce alt decât nimic poți să crezi fără să descoperi în aceeași viață că se răschește sub presiunea omului (prost, needucat, da om și înmulțit în fine). zic că e posibilă o educație umanistă pornind de la nimic, urmărind omu’ și lucrurile peste care dă natural.
•- PR iștii de azi sunt echivalenți politrucilor de ieri; perfect de acord, notam cândva o corespondență între azi și ieri care se mai poate rafina încă.
•- cât despre disidență, V.Ernu transmite cititorului ceva esențial: “când visul tău nu corespunde cu visul regimului, apelezi la un truc simplu, acela de a nu comunica cu el pe limba lui”. eu nu l’aș numi truc, și nu e simplu: printre altele treaba asta cere să fii treaz 16 ore’n fiecare zi.
•- meditează la ce fel de critică e posibilă’n capitalism, lucru netrivial, și pune deștu’ pe cuvântu’ cheie din limbaju’ de lemn nou: banii; critica e posibilă, zic eu, când începi a întreba: ok, banii, da’ ce legătură cu fizica au banii, apoi pe unde îmblă, pe unde’ntârzie și ce anume fizic măsurabil reprezintă ei?
•- Ceaușescu a fost o hologramă a românilor; corect.
•- diferența esențială, de’o lingură, între Șalamov și Soljenițîn; aleg pe Șalamov
•- diferența, esențială și asta, dintre fascism și comunism: de la biologic la spiritual;
•- “logica oportunismului care duce la dizolvarea totală a politicului”; e autoru’ un betonist sau ce?
•- că tragedia comunismului românesc e că trupele sovietice s’au retras; nu e tragedie, ne’am inventat un Ceaușescu și noi ca toată lumea; nu văd unde’i tragedia când te uiți în oglindă și vezi că ești nebărbierit.
•- problemele de management pe care le avea securitatea cu creșterea nestăvilită a numărului de informatori aici aflu c’a fost ș’o a treia categorie de informatori: din oportunism; după ce văd azi pri’mprejur, nu mă mai surprinde că ăștia erau cei mai mulți;
•- cum banca înlocuiește biserica; oții noi vin cu un dumnezeu nou, oții vechi sunt înlocuiți pen’că d’zeu’ lor e mort de vechi; aici mă gândesc că păcatele astea două se țin de om ca mucii de asfalt, ce dracu? chiar nu poate omu’ (cât de prost) fără ele?
•- banca: instrument totalitar; da, cu atât mai mult cu cât Statu’i poate deveni dator.
•- o chestie cu vampiri, pe care n’am înțeles’o deloc; poate prinde la ăștia mai tineri crescuți de mass-media.
•- mai zicea Vasile undeva prin carte: comunismu’ se baza pe limbaj, capitalismu’ pe cifre. Și cifrele sunt un limbaj, doar că’s un limbaj care nu poate fi postmodernizat: cifrele corespund sau nu cu faptele, sunt adevărate sau false; spre deosebire de literatură și “umanistice”, cine folosește cifre nu poate minți fără să fie descoperit mai devreme sau mai târziu. Mi’i clar: câtă vreme capitalismu’ nu se confundă cu fizica, rămâne un sistem mincinos cu zurgălăi la’ncheieturi.
•- încolo, despre proprietate, furt, terorism, foame, despre semnificația copertei Ereticilor, despre metode anti-mahmureală, ei, și tot așa o ține, din cuvânt cheie în cuvânt cheie; nu te poți plictisi cu cartea asta’n mână.
În fine, ca să mă exprim moderat, Ereticii lui Ernu compun o carte contemporană de o prospețime, actualitate și relevanță intelectuală neegalate în spațiul cultural românesc, deși am senzația că’n spațiu’ ăsta (cultural românesc) a tras cu tunu’n vrăbii. Felicitări autorului din toți rărunchii.
Cele mai frumoase carti 2009
AIGA National Design Center si-a desemnat cistigatorii pentru cele mai frumoase… ”50 Books/50 Covers of 2009″ . Aici le vedeti pe toate.
Eu am selectat citeva. Multe din copertile acestea imi aduc aminte de anii 50-60…. gresesc cumva?
Summer Fiction: 20 under 40
The New Yorker face o lista cu cei mai importanti scriitori americani tineri (pina in 40 de ani)… Am citit doar citiva. Sa speram ca o sa-i avem tradusi.
Ersatz Musika: post-soviet urban folk from Berlin
I-am descoperit la Berlin. Mitos Micleusanu (Planeta Moldova) mi-a reamintit de ei.
Un post-soviet urban folk from Berlin. Foarte depresivi pe alocuri… recomand doar la “deconectari” si mahmureala.