Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte, e o carte recentă, dar mi s-a părut parcă scrisă în altă vreme, cu o dragoste pentru literatură care are în ea deopotrivă ceva fanatic și ușor aristocratic. Această pasiune se vede mai bine în scrisorile din 2010, care – deși mai puțin solemne și mai ludice decât cele noi – își pun marile probleme literare dintr-o postură conștientă de sine, dar nu artificială, care se vede poate inclusiv în alegerea unui gen revolut ca cel epistolar. Trebuie literatura să vizeze viața? E mai important stilul? E literatura un act de comunicare sau unul autotelic? E important să ai exercițiul marilor clasici? Până și întrebarea asta ciudată, care tot revine, după mine aiurea: care este cel mai mare scriitor modern?
Acolo, Stănescu are ochiul mai rece și Ernu face apologia unei arte ce sapă după „sensuri care să ne lămurească în micile noastre frământări”. Spun mai rece pentru că, nu știu dacă pentru că brava sau nu, Stănescu merge suficient de departe cât să declare că nu crede „în literatură ca formă de comunicare cu aproapele”. E o poziție extremă, care-i lasă literaturii deschisă numai poarta autoexpresiei și m-am găsit, în această mahie douămiistă, mai degrabă de partea lui Ernu, deși ideea lui că literatura ar trebui, de fapt, „să salveze” e aproape romantică în idealismul ei.
Își știu foarte bine literatura amândoi, dar pe liniile trasate de această diferență, modernitățile lor predilecte diferă. Ernu vine din Mantaua lui Gogol, Stănescu din modernismul anglo-saxon (tu soseai din vieți, eu veneam din morți, ca Tori Amos și Kafka). E, firește, de așteptat ca cineva care cere literaturii să vindece lumea să-și găsească rădăcini în literatura existențială rusă și să vadă ceva gratuit și, în termeni creștini, zadarnic în inteligența stilistică și efortul artistic al lui Joyce, de pildă, așa cum un sceptic nu poate să declare cu mâna pe inimă și fără să se simtă ridicol că vrea să ajungă prin ce scrie la „sufletul lumii”.
Dar dincolo de distanțele astea de educație și predilecție, diferențele între ei sunt mici – cum observă și Vancu în prefață, și mi s-a întâmplat să citesc scrisorile fără să știu întotdeauna cine le scrie și fără ca asta să conteze. Mi-au lăsat impresia unei autentice libertăți artistice, una care-și pune problemele artei dinăuntru, cu puține fasoane și ținute în frâu câte sunt, o libertate făcută posibilă de o prietenie care, ca să citez din clasici, e egalitate.
Scrisorile noi, de anul ăsta, publicate mai întâi pe Scena9, păstrează diferențele, care parcă între timp s-au mărit. În ele, Ernu e și mai concentrat asupra mizei sociale a literaturii, dar parcă fără același entuziasm, Stănescu și mai convins că e fantasmatică pretenția ca arta să ofere „chei morale” ale existenței, de unde și aerul lor ușor melancolic. „E o perioadă a marilor abandonuri, a lepădării orgoliului și a căutării de drumuri cât mai ascunse”, în niciun caz a proiectelor.
Dincolo de notele astea pesimiste, promisiunea din prima parte de a discuta romanul sud-american nu e îndeplinită nici un deceniu mai târziu, și se învârt în jurul acelorași nume și acelorași probleme și în cele noi; mai nou e Franzen, dar rușii rămân centrul acestui canon, în unele cazuri până la saturație. Ernu trage tot timpul discuția pe teritoriile pe care se simte cel mai sigur, deși uneori ar fi fost profitabilă discutarea scopului literaturii în lumina modernismului francez, de pildă, care e lipsit de accentele paroxiste ale prozei ruse și ne oferă romane ceva mai limpezi, în care nu te întâlnești cu Dumnezeu la fiecare colț de stradă și nu orice respirație e o rugăciune interioară. În orice caz, scrisorile sunt un tur de forță: Radu Vancu vorbește în prefață despre fanatism și cred că într-adevăr asta este. Îl recunosc în mine însumi, dar într-o formă decăzută. Cred că de fapt mi-au adus aminte de vremurile în care chiar credeam că literatura poate să vindece lumea – poate de-asta mi-a plăcut atât și i-am citit cu admirație.
2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
Observator cultural 09.01.2024
”Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu și-au reeditat schimbul epistolar publicat în 2010, la care au adăugat și o serie nouă de scrisori din ultimul an. Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte (Editura Trei) este o carte despre importanța literaturii în viețile noastre, despre rolul acesteia în societate și despre posibilitățile sale în vremuri de criză ca ale noastre.
Vasile Ernu și-a publicat și partea a doua a Jurnalului la sfîrșitul lumii (Editura Cartier), care strînge postările consistente de pe Facebook ale autorului, prin care cred că Ernu s-a impus, cel puțin la fel de mult ca prin cărțile sale, ca una dintre cele mai importante voci ale vieții noastre sociale. ”
link comentarii
INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural
ClipTVR is a Romanian public broadcast service.Wikipedia507 views 14 Dec 2023O pledoarie pentru literatură, azi, la #IntrareLiberă, de la ora 19.00, susţinută de scriitorii Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu pornind de la recentul lor volum epistolar „Centrul nu se mai susţine. Ceea ce ne desparte”. Cei doi scriitori sunt invitaţii Mirelei Nagâţ, alături de criticul literar Adina Diniţoiu şi de jurnalistul cultural Matei Martin de la Radio România Cultural. Nu rataţi o discuţie pasionantă despre rolul literaturii şi responsabilitatea scriitorului, despre marea literatură rusă şi cum ne raportăm la ea în vremea războiului, despre relaţia scriitorilor cu puterea sau despre cum s-a transformat literatura în era digitală şi a corectitudinii politice. O bună ocazie de a afla şi câteva din preferinţele literare ale invitaţilor.
Producător Anca Lazarescu
Lansare – Centrul nu se mai susține
