Înlocuim icon-ul Ilici cu Icoane noi sau vechi

Interviu cu scriitorul Vasile Ernu / Ziarul de Garda, Chisinau / Nr. 278 (27 mai 2010)

— De ce Zilele Literaturii Române la Chişinău?

— De câţiva ani, organizez la Bucureşti cu amicii mei, Oana şi Bogdan-Alexandru Stănescu, un festival internaţional de literatură care a prins foarte bine la publicul tânăr. Am zis că ar fi bine să facem şi aici ceva de o asemenea amploare, însă mi s-a părut mai potrivit în contextul actual să începem doar cu literatura română. Orice scriitor care scrie în limba romană, indiferent dacă se află la Chişinău sau Bălţi, Bucureşti sau Iaşi, New York sau Moscova, aparţine literaturii române. Dacă ne uităm pe program, se vede clar că am încercat să aducem scriitori de peste tot, din mai multe generaţii şi de stiluri diferite. Sunt trei criterii simple de selecţie: să fie scriitor de limbă română, să fie confirmat din punct de vedere al valorii şi să fie activ (să fi publicat ceva în ultimii ani). Ideea e că în fiecare an festivalul va avea alţi scriitori, alte teme etc.

Este un proiect pilot care îşi propune nişte scopuri precise, are o anumită strategie şi un anumit concept, pe care în mare l-am gândit în principal eu, dar la realizarea căruia m-am consultat cu cei de aici (Cartier, Revista Plic, Revista Contrafort, Europa Liberă, universitari de la Universitatea din Bălţi şi de la Catedra de istorie şi filozofie a Universităţii din Chişinău etc.). Proiectul a fost susţinut şi organizat de Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional al Cărţii în colaborare cu Editura Cartier, Departamentul Cultură al Primăriei Chişinău, revista Punkt etc. Voi face o analiză a ce s-a întâmplat şi vom lua nişte decizii.

După cum îi spuneam şi amicului meu Madrizen, faimos blogar din Basarabia, prima întrebare de la care pornesc când gândesc un astfel de proiect e următoarea: ce vreau cu acest proiect, care e sensul lui? Nu mă interesează să mă scot eu în evidenţă sau să fac o «tusovkă» cu amicii scriitori. Când vrei să construieşti un eveniment, şi folosesc aici sensul lui prim, «de mare importanţă», atunci trebuie să gândeşti strategic.

— Strategii în literatură?

— Sunt câteva puncte importante în această schemă pe care încerc să le urmăresc: a) Mai întâi, cred că astfel de proiecte pot contribui la stoparea a ceea ce eu numesc „mecanisme de ignoranţă şi necunoaştere reciprocă”. Şi asta se face de jos în sus, prin construirea de diverse reţele, relaţii între grupuri profesionale. Iar scriitorii sunt foarte importanţi în această ecuaţie, căci ei creează poveştile şi imaginarul societăţii în care trăiesc. b) O circulaţie a literaturii vii, actuale, de bună calitate din RO în MD şi din MD în RO. (Lista invitaţilor spune totul: Vladimir Beşleagă, Eugen Negrici, Varujan Vosganian, Doina Ruşti, Dan Lungu, Aurelia Borzin, Iulian Ciocan, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu.) E foartre important ca scriitorii să se şi cunoască personal între ei, să aibă legături directe. Dar şi ca aceşti scriitori să fie cât mai bine cunoscuţi şi de cititori, presă etc. c) Acest eveniment să facă cunoscuţi, în mod special, scriitorii din MD propriului lor public, dar şi publicului din RO (e o formă de mediatizare importantă). d) Am văzut că mare parte a scriitorilor din RO nu prea ştiu multe lucruri despre MD, iar după ce vin, au poveşti foarte frumoase. Atunci, să-i aducem aici, şi să-i punem la «produs» poveşti, căci la asta se pricep şi asta poate creşte «valoarea spaţiului». Dacă nu le place, nu avem ce pierde, oricum, valoarea spaţiului cultural creşte cu de la sine putere, căci sunt mecanisme care se produc de la sine. Ar mai fi şi altele, dar voi reveni cu completări pe parcurs.

Oricum, scriitorii din RO, din ce mi-au spus, au rămas plăcut impresionaţi de experienţa acestor Zile, aşa că prima impresie este foarte bună. Dacă şi scriitorilor din MD le-a prins bine acest eveniment, cu siguranţă îl vom continua. Scriitorii şi publicul din MD au cel mai mult de câştigat dintr-o astfel de experienţă.

— Cum sunt scriitorii de literatură de astăzi?

— E greu de spus cum sunt scriitorii azi. Eu cred că ei sunt, sau ar trebui să fie, aşa cum au fost mereu cei care ne bântuie gândurile şi sentimentele. Dar hai sa încerc un răspuns prin învăluire, cu riscul de a mă repeta. Multă lume m-a întrebat aici: de ce evenimentul e şi la crâşmă şi nu doar la academie, de ce şi în parc şi nu doar la bibliotecă, de ce la restaurantul de lângă universitate şi nu la Uniunea Scriitorilor? Ei bine, din câteva motive foarte simple. Mai întâi, eu cred că literatura azi trebuie să iasă din propriul său mediu instituţional. Ea trebuie să-şi depăşească apartenenţa sa strict profesională. Mă interesează publicul tânăr, care vine şi din alte medii decât cele strict literare sau chiar artistice şi „proletari de birou”. Pe oameni trebuie să-i reînvăţăm să viseze, să se regândească. Iar literatura e un bun remediu. Această clasă de mijloc mă interesează foarte mult, şi multe dintre acţiunile mele o vizează direct. Dar nu în mod exclusiv. De aceea, trebuie să aleg cu grijă locul şi modalitaţile de desfăşurare. Cum eu nu stau în Chişinău şi nu am timp şi energie să resuscitez spaţii moarte sau căzute în transă mioritică, prefer să merg pe zone neutre, pe care să le resemnific, sau să lucrez cu oameni care deja fac lucruri importante. În al doilea rând, vreau să încerc să depăşim percepţia puţin vetustă legată de literatură şi de scriitori. Discursul literar nu este unul doar pur estetic, ci are şi importante funcţii politice, educative şi sociale. Literatura nu este numai povestea care sună frumos, ci şi povestea care te disperă, îţi dă insomnii, te enervează, de la care înveţi să gândeşti, să interoghezi, şi de care uneori chiar te temi. Iar poetul nu e neapărat un cuvânt pereche al sintagmei «poet naţional», care le zice frumos toată ziua cu neamul, limba şi patria, sau boemul «care nu munceşte». Scriitorii mari ai lumii au fost în general fiinţe care au scormonit mai peste tot şi au ridicat probleme pe care de la «opincă la vlădică» nu prea au vrut să audă de ele. Istoria ne arată că, atunci când această specie dispare din societate, e vai şi amar de acea societate.

— Ce ai descoperit la Chişinău de astă dată?

— De data asta e ceva mai special, fiindcă nu am venit să mă odihnesc, să stau pe terasă la discuţii cu amicii, ci am venit să lucrez. Sincer să fiu, această experienţă mă pune în situaţia de a-mi revizui multe dintre ideile şi percepţiile mele legate de această zonă, de ceea ce se întâmplă aici. Acum ceva vreme eram mai optimist decât acum, însă asta nu mă face să renunţ la proiectele mele legate de Moldova sau să disper. Este enorm de mult de lucru.

Zilele acestea, am discutat foarte mult pe aceste teme. De exemplu, cunoscutul critic literar Eugen Negrici, invitatul nostru, era foarte optimist de ceea ce a văzut şi întâlnit aici. Mă bucură acest lucru. Aş sintetiza câteva gânduri pe care le împărtăşeam unor amici. Cred că nu ne-am prea lămurit nici cu vechiul regim, nici cu noul. Nu ne-am împăcat nici cu noi înşine, nici cu trecutul nostru, că de prezent, ce să mai zic! Am început să urâm fanatic trecutul pe care l-am slujit fără să ne revoltam la momentul potrivit, iar acum, nu mai încercăm să-l înţelegem şi să ni-l asumăm. E trecutul nostru totuşi, nu putem scăpa de el condamnându-l. Nu poţi să-ţi arunci istoria la gunoi. Externalizăm vina prea uşor: nu-i aşa… întotdeauna sunt de vină ruşii şi comuniştii, noi, însă, nu suntem niciodată vinovaţi. Dărâmăm monumente fără să încercăm să punem nişte întrebări simple şi să căutăm nişte răspunsuri, fără să înţelegem că fiecare dintre noi, dintre părinţii şi bunicii noştri au fost părtaşi la trecutul recent într-o formă sau alta. Fie şi prin supunere tăcută. Construim monumente noi, care se răfuiesc cu cele vechi, şi care nu prea ştim ce semnifică. Dărâmarea unui monument nu înseamnă dispariţia sensului acestuia, căci în urma lui rămâne un loc gol, care este o rană dureroasă şi are o semnificaţie profundă care ne va bântui mult timp. Schimbăm numele bulevardelor din doi în doi ani, uitând că faptele şi cuvintele au o semnificaţie şi un rost, iar ele se vor răzbuna în timp. Începem să reîncălzim o ciorbă naţionalistă de secolul XIX care nu mai este «funcţională», nu mai «ţine de foame» şi ducem bătălii simbolice fără rost, iar când ieşim epuizaţi din ele, ne trezim în faţa unei realităţi cumplite, care ne poate distruge. Înlocuim icon-ul Ilici cu Icoane noi sau vechi, comunismul ştiinţific cu bazele ortodoxiei, cu acelaşi patos bolşevic pe care-l urâm. Tare mă tem că şi gălăgia asta cu Pro şi Contra seamănă de fapt cu întoarcerea ambalajului de pe o faţă pe alta, fără a schimba nimic în esenţă. Şi tare mă tem că în spatele ambalajului Pro Europa, de exemplu, se ascunde un conţinut care include tare multe fobii şi probleme.

— Dacă nu ai face literatură, publicistică, cum ai trăi?

— Sensurile vieţii nu se schimbă în funcţie de muncile pe care le prestezi sau de preocupările pe care le ai. Nu contează ce faci, ci care este sensul a ceea ce faci. Poţi fi un scriitor care, în loc să-şi îndeplinească funcţia sa socială de educator sau de spirit critic la adresa puterilor vremii, oricare ar fi acele puteri, este un banal comerciant cu texte şi funcţii. Adică poţi fi un scriitor de curte, şi atunci, după mine, mai bine te apuci de altă meserie. Sau poţi fi un simplu slujbaş undeva la un ghişeu, care-şi plăteşte impozitele la timp, respectă codul penal şi ia atitudine ori de câte ori vede în jurul lui o nedreptate socială sau politică. O societate ca a noastră are o imensă nevoie de oameni care iau atitudine faţă de nedreptate, de abuzuri, care sunt la fiecare pas şi în fiecare clipă. Din păcate, în Moldova, dar şi în România, puţini scriitori îşi îndeplinesc această funcţie. Acum se poartă comerţul şi profitul mercantil şi am uitat că noi avem o cu totul altă menire. Vai şi amar de ţara în care scriitorii fac comerţ.

— Cine sunt cititorii cărţilor tale? Îţi scriu mesaje, scrisori? Despre ce îţi vorbesc?

— Sunt foarte diverşi. Din păcate, trăim într-un spaţiu în care avem un număr mic de cititori şi el se împuţinează alarmant de repede. Cartea este cel mai ieftin şi sigur instrument de educaţie, de aceea trebuie să-i acordăm o mare atenţie. Noi, scriitorii, ne batem pentru cele câteva mii de cititori. Eu fac parte dintre fericiţii care se pot bucura că volumul lor de debut a ajuns în 3 ani la a treia ediţie, că este tradus în peste 5 limbi şi are un număr de cititori peste medie. Primesc multe e-mail-uri, discut cu mulţi cititori din ţară şi din străinătate. Merg în turnee de reprezentare prin ţară şi încerc să-mi cunosc cititorii. Unii mă laudă, alţii mă înjură, iar eu îi ascult şi îmi văd de cale. Mă interesează ce spun ei, căci ei au întotdeauna dreptate, chiar şi atunci când greşesc.

— Se spune că în R. Moldova s-a produs o schimbare, acum un an. Percepi schimbarea?

— Am susţinut noua coaliţie şi am apreciat câţiva oameni din echipa premierului Filat. În acelaşi timp, îmi păstrez o atitudine critică în continuare faţă de orice putere. Puterea nu este niciodată «a noastră». Noi trebuie să păstrăm distanţa, să ne păstrăm spiritul critic şi să facem presiuni. Aşa e mai bine şi pentru Putere, şi pentru noi, cei care-i alegem. În acest moment, aştept schimbările la nivel structural şi de esenţă. Prea multe schimbări pur simbolice. Păcat că intelectualitatea şi societatea civilă sunt foarte inactive pe ambele maluri ale Prutului.

— Care sunt simpatiile tale politice? De ce?

— Principiile mele sunt destul de simple. Eu am o educaţie care are doi piloni centrali: educaţia creştină de tip protestant şi una socialistă, de tip european. Educaţia creştină din mine spune simplu: celălalt de lângă tine, indiferent cine este el, merită totul, merită tot sacrificiul tău, însă în acelaşi timp nu există nimic (pentru) care să merite să-ţi pierzi propria ta identitate. Aceste lucruri se împacă destul de bine cu stângistul din mine, care este iritat de inegalităţile şi inechitatea socială care devin strigătoare la cer. Voi fi întotdeauna de partea celor sărăci şi lipsiţi de protecţie. Nu-mi place dreapta şi cred că proiectul capitalist este unul catastrofal pe termen mediu şi lung. Este antiumanist. Capacitatea lui de distrugere este mult mai mare decât cea a comunismului, care a fost o maşinărie foarte brutală de distrugere, însă cu un potenţial pozitiv semnificativ. Asupra acestor lucruri avem încă mult de reflectat. Regimurile trebuie analizate atent, cu nuanţe, căci riscăm să nu înţelegem nimic din ce ni s-a întâmplat şi mai ales din ce ni se întâmplă.

Ca să-l parafrazez pe Dario Fo, aş sintetiza convingerile mele artistice şi politice cam aşa… Unde este putere, acolo e politică. Unde e politică, acolo e şi ipocrizie. Unde e ipocrizie, e şi multă minciună. Unde există minciună, apare nemulţumirea. Unde e nemulţumire, e şi durere. Unde e durere, e suferinţă. Unde e suferinţă, e tragedie. Unde e tragedie, e singurătate. Unde e singurătate, e artă. Unde e artă, e protest. Unde e protest, e libertate. Unde e libertate, e viaţă. Unde e viaţă, apare şi artistul. Unde este un artist, apare, din păcate, şi Puterea. Acesta e cercul vicios în care trăim în istorie. Iar arta nu e o fabrică de produs metafore, cum se predică pe la noi. Arta creează sensuri şi cu ajutorul metaforelor, în timp ce sensul salvează, iar salvarea e un gest eminamente politic.

— Unde erai la 7 aprilie 2009?

— Eram la Bucureşti şi făceam ceea ce trebuie să fac: eram fie online şi ajutam diverse agenţii de ştiri din România, fie dădeam interviuri, alergam prin studiouri TV sau îi puneam în legătură pe amicii mei ziarişti din România cu cei din Moldova.

— Ce crezi astăzi despre acele evenimente?

— E prematur să mă pronunţ. Trebuie să ne păstrăm mintea clară şi să nu cădem în tot soiul de supralicitări a interpretărilor. Încă nu avem suficiente date care să ne permită să spunem ferm ce s-a întâmplat. Evenimentul nu este încadrat nici măcar juridic, nu avem vinovaţi etc. Este destul de mult instrumentalizat politic pentru a vedea clar ce s-a întâmplat. Sunt multe bruiaje, manipulări etc. Şi în general, există un risc ca istoria noastră recentă să fie instrumentalizată şi folosită ca armă politică, şi ar fi mare păcat. Sper că tinerii noştri istorici, câţiva dintre ei fiind chiar foarte buni, nu vor cădea în aceste capcane.

— Ce crezi despre presa din R. Moldova?

— La prima vedere, presa de aici trece prin aceleaşi procese prin care trece presa din România, dar nu numai. Indiferent ce putere va veni, presa îşi va continua starea de degradare. Ea se va concentra în jurul câtorva trusturi financiar-politice, va fi dominată de tirania ratingului, de unde şi interesul sporit pentru subiectele scandaloase şi spectaculoase în detrimentul celor cu adevărat importante, iar o bună parte dintre ziarişti vor fi plătiţi tot mai bine, creditele personale ale lor vor fi mai mari, iar autonomia lor, tot mai mică. Cu cât creditul e mai mare, cu atât independenţa este mai mică. E o nouă formă de control. Presa independentă va fi pe cale de dispariţie, cu toate că în anumite zone ea se va menţine. Aceşti marginali vor trebui susţinuţi, iar ei va trebui să se regrupeze. Bătălia care ne aşteaptă este mult mai complicată şi mai dificilă decât cea din vremurile comuniste. Îmi pare rău că trebuie să aduc veşti proaste, dar asta e meseria mea.

— Dacă nu ai fi fost născut în URSS, unde ai fi preferat să apari pe lume?

— În viaţă sunt multe lucruri pe care nu le putem alege. Ele ne sunt date. Ţara în care ne naştem, limba maternă pe care o vorbim, părinţii etc. sunt lucruri pe care nu avem cum să ni le alegem. Să zic că-mi pare rău că m-am născut în URSS?… Nu. Sunt chiar mulţumit de experienţa avută în această ţară. Mă întreb uneori ca un copil: unde mi-ar fi plăcut să trăiesc, dacă aveam de ales? Sunt câteva locuri pe care le ador, dar sunt mai degrabă locuri livreşti. În realitate, şi ele sunt, probabil, nişte locuri-momente banale. Puţine locuri-ţări fac concurenţă proiectului URSS. Privit acum cu puţină detaşare şi înţelegere, cred că este unul dintre cele mai fascinante locuri. Acolo s-a acumulat atâta experienţă, atâta tragedie şi fericire, încât uneori ţi-e milă de oameni. Imperiile fascinează, oricât de violente ar fi. Iar mie mi se par mult mai interesante fenomenele tragice. Îmi place şi comedia, umorul şi ironia, sunt un om din sud, cu un umor klezmer (ruso-evreo-valah), şi îl folosesc din plin, însă nimic nu e mai complex decât tragedia. Tragedia şi sărăcia sunt fenomene mai interesante, mai ales pentru scriitori, decât fericirea şi bogăţia. E adevărat că deseori ne cam plictiseam să construim comunismul, însă pe mine şi construcţia capitalismului mă plictiseşte. Fericirea spre care tindem toţi nu are legătură atât de mult cu bunăstarea, bogăţia sau ideologia. E o poveste complicată şi scriu puţin despre ea în noua carte.

— Cum crezi, unde e acum R. Moldova în declaratul său drum spre UE?

— Foarte departe. Însă problema Moldovei nu este UE, ci lipsa propriului său proiect.

— ZdG are o campanie, Omul de Gardă, prin care încercăm să promovăm persoanele care, în condiţii dificile, inegale, reuşesc să realizeze lucruri importante pentru cei din jur. Cunoşti astfel de oameni în R. Moldova?

— Ştiu tot ce faceţi fiindcă vă urmăresc cu respect. Vă admir pentru proiectele sociale şi ştiu multă lume care trece prin probleme foarte dificile. Există enorm de multă suferinţă în jur pe care nu avem timp şi dorinţă să o vedem. Ne place să vorbim de suferinţa din trecut, de deportări, fiind total insensibili şi ignoranţi la noile forme de «deportări» sociale, de suferinţă ambalată în reclame frumoase şi distrugere a unor întregi comunităţi şi grupuri sociale. E timpul să regândim totul de la capăt. Moldova, ca şi România, are nevoie urgent de regândire, de o reinterpretare a sa, şi de găsirea unor noi proiecte de viitor pentru societatea sa. Suntem într-o mare fundătură.

— Când nu scrii, cu ce te ocupi?

— Gândesc şi fac proiecte culturale, sociale sau cu impact asupra politicului la nivel cotidian.

— Ce înseamnă chipiurile pe care preferi să le porţi oricând şi oriunde?

— Şapca este doar un element vestimentar şi atât. Când o să mă plictisesc, o să-mi iau o tiubiteikă…

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate,
Aneta Grosu

Ultimul roman – neterminat – al lui Vladimir Nabokov,

uh… vine… e asteptata… e  carte.. e Nabokov… totusi

Mai intii trebuie sa-i multumim lui BAS (Bogdan-Alexandru Stanescu) ca a reusit sa convinga Editura Polirom si mai ales pe Dmitri Nabokov sa mearga pe mina lui…. sa faca Integrala Nabokov (cu mici exceptii.. Lectiile, de exemplu, au aparut altundeva… traduse slab)… Multumiri si traducatorilor… acest volum e tradus de Veronica D. Niculescu. Si nu in ultimul rind designerului de coperti Laurentiu Midvichi… Si Oanei Boca ca ma tine la curent… astept sa pun mina pe ea…. originalul arata altfel… vezi aici .. iar mai jos aveti datele…. lectura placuta (de saptamina viitoare)

CARTEA

Ultimul roman – neterminat – al lui Vladimir Nabokov, a cărui publicare, amînată mai mult de douăzeci de ani, a stîrnit controverse aprinse pe scena literară internaţională.

 Schiţă a unui roman despre „murit” şi autoanihilare, cartea constă de fapt într-o colecţie alcătuită din 138 de fişe de lucru scrise de mînă şi dispuse pe cîte o pagină separată, împreună cu traducerea în limba română, reproducînd în acest fel manuscrisul original al lui Nabokov.

Tema aparte a acestui „roman în fragmente”, scris în ultimele luni de viaţă pe patul de spital din Lausanne, o constituie aşa-numitele exerciţii de murit, de autoextincţie treptată prin care cinicul şi obezul doctor Philip Wild îşi vindecă disperarea unei iubiri eşuate.

Cartea este însoţită de o prefaţă semnată de Dmitri Nabokov, în care acesta justifică decizia controversată de a face public ultimul manuscris al tatălui său, împotriva instrucţiunilor ferme ale acestuia de a arde textul în cazul în care nu va trăi suficient pentru a-l duce la bun sfîrşit.

 „Pradă delirului, citeam cu voce tare fragmente din roman unui public oniric adunat într-o grădină înconjurată de ziduri. Publicul acesta era alcătuit din păuni, porumbei, părinţii mei de multă vreme răposaţi, doi chiparoşi, cîteva asistente medicale tinerele şi un medic atît de bătrîn, încît era aproape invizibil. Poate din cauza poticnelilor şi acceselor mele de tuse, povestea bietei Laura s-a bucurat de mai puţin succes în rîndul ascultătorilor decît nădăjduiesc să aibă pe lîngă recenzenţii înzestraţi cu inteligenţă atunci cînd va fi publicată aşa cum se cuvine.” (Vladimir Nabokov)

 „Lucra la un roman pe care îl începuse în 1975 – acelaşi an crucial: o capodoperă embrionară, ale cărei nuclee de geniu începeau să se transforme în pupe ici şi colo, pe omniprezentele sale fişe. Dădea foarte rar detalii despre ceea ce scria, însă, probabil fiindcă simţea că prilejurile de a le dezvălui erau numărate, a început să ne povestească anumite amănunte mamei mele şi mie. Şuetele noastre de după cină au devenit tot mai scurte şi mai sporadice, iar el se retrăgea îndată în camera lui, ca şi cînd s-ar fi grăbit să-şi termine opera.“ (Dmitri Nabokov)

Povești de zile mari la margine de imperiu

Voloc & Ernu

Oioi… am ajuns pe mina lui Voloc (vezi).

Kishnev – undeva departe

Uh… am revenit… dupa o saptamina de Chisinau pot scri o carte cu usurinta despre MD.. ce Berlin, ce Leipzig, ce Torino… Chisinaul m-a bulversat total…
povestesc pe indelete saptamina viitoare inainte de plecarea la Moscova… iata emisiunea lui Erizanu / Cartile saptaminii unde eu si Emilian-Galaicu Paun ne dam cu parerea.

Zilele Literaturii Române la Chişinău

În perioada 19-21 mai 2010, la Chişinău va avea loc prima ediţie a Zilelor Literaturii Române. Trei zile în care cititorii vor avea ocazia să se întîlnească cu importanţi scriitori din Republica Moldova şi România.

Evenimentul va cuprinde conferinţe, lecturi publice şi dezbateri la care vor participa: Gabriela, Adameşteanu, Vladimir Beşleagă, Aurelia Borzin, Iulian Ciocan, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Dan Lungu, Eugen Negrici, Doina Ruşti, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu, Varujan Vosganian.

„Cît de diferiţi sîntem e greu de spus. Cît de asemănători sîntem e poate mai uşor. Nu ar trebui să ne sperie nici una din întrebări. Ştim însă un lucru foarte sigur: Pentru a avea o relaţie normală e nevoie de o (re)cunoaştere reciprocă.

Prin acest proiect ce reuneşte scriitori „de pe ambele maluri” ne propunem să facem un prim pas spre încetarea reproducerii ignoranţei şi necunoaşterii reciproce. La această primă ediţie, vom încerca să răspundem la cîteva întrebări simple: de ce ne cunoaştem atît de puţin? Ce s-a întîmplat şi ce se întîmplă cu noi , cu poezia şi literatura noastră? Cîteva zile la rînd, importanţi scriitori de limbă română, din ambele ţări, vor citi pentru publicul larg fragmente din cărţile lor, vor discuta şi vor încerca să ofere soluţii pentru o mai bună înţelegere a fiecaruia dintre noi.”

                     Vasile Ernu (coordonatorul proiectului)

Program:

•  Miercuri, 19 mai

Ora 17.00  – Lectură & întîlnire: Varujan Vosganian – Cartea şoaptelor (cartea anului 2009) 

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00  –  Lecturi & dezbateri: RO şi MD sau ce ştim unii despre alţii? (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogălniceanu, nr. 62

Invitaţi: Vladimir Beşleagă, Dumitru Crudu, Doina Ruşti, Varujan Vosganian

Moderator: Vasile Ernu

•  Joi, 20 mai

Ora 11.00 – Conferinţă: Eugen Negrici – Literatura română în comunism

Locul: Universitatea de Stat “A. Russo” din oraşul Bălţi, Sala de conferinţe, bloc 1, Str. Puşkin nr. 38

Ora 17.00 – Lecturi & discuţie: Dan Lungu şi Doina Ruşti – Literatura despre comunism: eliberare, revoltă, nostalgie

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Literatura română în tranziţie. Teme şi tendinţe (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogalniceanu, nr. 62

Invitaţi: Gabriela Adameşteanu, Constantin Cheianu, Iulian Ciocan, Dan Lungu

Moderator: Vitalie Ciobanu

• Vineri, 21 mai

Ora 11.00 – Conferinţă: Eugen Negrici – Literatura română în comunism

Locul: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie şi Filosofie, blocul central, aula 511, Str. Mateevici nr. 60

Ora 15.00 – Lecturi Urbane (un nou proiect în Chişinău)

Locul: Parcul Central – Aleea Clasicilor

Ora 17.00 – Lectură & întîlnire: Gabriela Adameşteanu – Dimineaţă pierdută

Locul: Librăria din Centru, Bd. Ştefan cel Mare, nr. 126

Ora 19.00 – Lecturi & dezbateri: Poezia tînără din Republica Moldova şi România (LIVE pe privesc.eu)

Locul: Restaurantul Passepartout, Str. M. Kogalniceanu, nr. 62

Invitaţi: Aurelia Borzin, Claudiu Komartin, Alexandru Vakulovski, Elena Vlădăreanu,

Moderator: Emilian Galaicu-Păun

Prezentarea volumelor: Noua poezie basarabeană (Editura ICR) şi Noua poezie din România (Editura Cartier)

Ora 21.00 – Concert: Formaţia TRIGON

Locul: Teatrul Municipal “Satiricus I. L. Caragiale”, Str. Mihai Eminescu, nr. 55

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii

Co-organizatori: Primăria Municipiului Chişinău, Editura Cartier, Revista Punkt

Parteneri: Restaurantul Passepartout, Revista Contrafort, Revista Plic, Centrul de Carte Germană, privesc.eu, Hotel Manhattan

Date Contact: 0693 80512 (MD), 0723 913 486 (RO) / v_ernu@yahoo.com

Prezentarea scriitorilor invitaţi:

 Gabriela Adameşteanu

Gabriela Adameşteanu (născută în1942) este una dintre cele mai cunoscute şi traduse scriitoare din România. Drumul egal al fiecărei zile (Ed. Cartea Româneasca, 1975) este un roman publicat în Franţa (Gallimard, 2009) şi Bulgaria (Balkani, 2007). Dimineaţa pierdută (Ed. Cartea Românească, 1984) a fost reeditat de mai multe ori şi tradus în peste opt limbi. Întîlnirea (Ed. Polirom, 2003, 2007, 2008) a apărut în Bulgaria, Ungaria, Italia. Prozele din cele două volume, Dăruieste-ţi o zi de vacanţă (Ed. Cartea Românească, 1979) şi Vara-primavara (Ed. Cartea Românească, 1989) au fost şi ele traduse în mai multe limbi. A primit importante premii naţionale: Premiul de Debut şi Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei.

Vladimir Beşleagă

Vladimir Beşleagă (născut în 1931) este unul dintre cei mai importanţi scriitori din Republica Moldova. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955) unde şi-a dat doctoratul din creaţia lui Liviu Rebreanu. Debutează cu o carte de copii, Zbînţuilă (1956). Pentru o perioadă continuă cu acest gen literar Vacanţa mea (1959), Buftea (1962), Găluşca lui Iluşca (1963), dar abordează şi proza scurtă. Aceasta va fi inclusă în volumul La fîntîna Leahului (1963). Cartea care însă l-a consacrat este romanul Zbor frînt (1966). Viaţa şi moartea nefericitului Filimon sau anevoioasa cale a cunoaşterii de sine este un roman depus spre editare în 1972, dar care va vedea lumina tiparului abia în 1988. Alte romane: Acasă (1976), Ignat şi Ana (1979), Durere (1979), Sînge pe zăpadă (1985), Cumplite vremi (1990).

 Aurelia Borzin

Aurelia Borzin (născută în 1984) este poetă şi jurnalistă. A debutat cu volumul de versuri Nesomn pentru demenţi (Ed. Prut Intenaţional, 2003; Premiul Institutului Cultural Român pentru debut în literatură, Premiul Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova). În 2007, publică volumul Pansamente (Ed. Cartier) care obţine Premiul Tineretului in Domeniul Literaturii si Artelor. A publicat deasemenea, versuri în antologiile: Noua poezie basarabeană, (Bucureşti, 2009), Erupţia rostirii sau Generaţia „Clipei Siderale” (Chişinău, 2005), Minune de gînd (Blaj, 2003).

Constantin Cheianu

Constantin Cheianu (născut în 1959) este autor de teatru, prozator, jurnalist. Unsprezece din textele sale dramatice au fost montate în teatre din Moldova şi România. A susţinut lecturi în România, Germania, Elveţia. Deţine Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru dramaturgie (1998) şi pentru proză (1999). Spectacolul după piesa sa, Plasatoarele, a fost distins cu Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie din Moldova (1998), iar în 2008, spectacolul Monkberry a cucerit Marele Premiu al Festivalului de dramaturgie contemporană, organizat de Teatrul Satiricus. La Editura Cartier i-au apărut volumele Totul despre mine! (1999), Sex & Perestroika (2009).

 Iulian Ciocan   

Iulian Ciocan (născut în 1968) a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Transilvania din Braşov, în 1995. Este autorul volumelor de critică literară Metamorfoze narative (Ed. Arc, Chişinău, 1996) şi Incursiuni în proza basarabeană (Ed. Arc, Chişinău, 2004). În 2007, publică la Editura Polirom romanul Înainte să moară Brejnev, tradus şi în limba cehă. A publicat proză scurtă şi articole în revistele Contrafort, Sud-Est, Basarabia, Familia, Observator cultural, Secolul 21 şi Labyrint (Cehia). Este comentator al postului de radio Europa Liberă, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN-Club din Republica Moldova.

Dumitru Crudu

Dumitru Crudu (născut în 1968) este unul dintre cei mai importanţi poeţi, prozator şi dramaturgi contemporani. A iniţiat în 1999, împreună cu Marius Ianuş, un nou curent literar, “Fracturismul”. Este cîştigător al multor premii literare. După piesele sale s-au montat spectacole de teatru şi s-au realizat filme în Republica Moldova, România, Italia, Camerun, Haiti, Bulgaria, Franţa, Germania şi Suedia. A publicat: Falsul Dimitrie (1994), E închis, vă rugăm nu insistaţi (1994), Şase cînturi pentru cei care vor să închirieze apartamente (1996), Crima singeroasă din staţiunea violetelor (2001), Salvaţi Bostonul (2001), Poooooooooate (2004), Duelul şi alte texte (2004), Steaua fără… Mihail Sebastian (2006), Oameni ai nimănui (2007), Măcel în Georgia (Ed. Polirom, 2008).

 Claudiu Komartin

Claudiu Komartin (născut în 1983) a debutat cu volumul Păpuşarul şi alte insomnii (Editura Vinea, 2003) . În 2007  i se acordă Premiul Naţional „Mihai Eminescu” Opera Prima, Botoşani şi Premiul „Promethevs” pentru debut. Al doilea volum de versuri, Circul domestic, a apărut în 2005, la Editura Cartea Românească şi a primit în 2007 Premiul pentru poezie al Academiei Române. Poemele sale au fost traduse şi publicate în germană, franceză, sîrbă, slovenă, spaniolă, cehă, maghiară şi coreeană. Traduce din limba franceza şi este coautor al piesei de teatru Deformaţii, montată în 2008 la Bucureşti. În 2009, publică la Editura Cartier volumul de versuri Un anotimp în Berceni.

 Dan Lungu

Dan Lungu (născut în 1969) este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţile sale fiind publicate în mai multe limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. A publicat romanele Raiul găinilor (2004, 2007, Ed. Polirom), Sînt o babă comunistă (2007, Ed. Polirom), Cum să uiţi o femeie (2009, Ed. Polirom). La aceeaşi editură a mai publicat două volume de proză scurtă, Băieţi de gaşcă (2005) şi Proză cu amănuntul (editia a II-a, 2008). A coordonat, împreună cu Radu Pavel Gheo, volumul colectiv Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism, şi cu Lucian Dan Teodorovici volumul Str.Revoluţiei nr. 89 (Ed. Polirom 2009). A fost distins cu numeroase premii.

Eugen Negrici

Eugen Negrici (născut în 1941) este critic, istoric literar şi profesor de literatură română contemporană la Universitatea Bucureşti. A publicat numeroase volume dintre care amintim: Antim. Logos şi personalitate (Minerva, 1971), Expresivitatea involuntară (Cartea Românească, 1977), Figura spiritului creator (Cartea Românească, 1978), Imanenţa literaturii (Cartea Românescă, 1981), Introducere în poezia contemporană (Cartea Românească, 1985), Sistematica poeziei (Cartea Românească, 1988), Literature and Propaganda in Communist Romania (Editura FCR, 1999), Literatura română sub comunism, vol. I, Proză (2002), vol. al II-lea, Poezia (2003). În 2008, publică la Cartea Românească volumul Iluziile literaturii române care va fi declarat “Cartea anului” pe 2008.

Doina Ruşti

Doina Ruşti, cunoscută mai ales prin romanul Fantoma din moară (Ed. Polirom, 2008), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat romanele Omuleţul roşu (Ed. Vremea, 2004), Zogru (Ed. Polirom, 2006), Lizoanca la 11 ani (Ed. Trei, 2009), Cămaşa în carouri şi alte 10 întîmplări din Bucureşti (Ed. Polirom, 2010) precum şi numeroase povestiri. Unele dintre scrierile sale au fost traduse sau sunt în curs de traducere în bulgară, franceză, spaniolă, italiană şi maghiară. Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România 2009, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti 2006; Premiul revistei Convorbiri literare 2006, Medalia de Aur a Schitului Darvari pentru merite literare 2008.

Alexandru Vakulovski

Alexandru Vakulovski (născut în 1978) este poet şi prozator. Redactor fondator al revistei web Tiuk! (k-avem kef). Publică eseuri, proză, poezie, teatru şi critică literară în majoritatea revistelor culturale din România. În 2002 publică romanul Pizdeţ care va deveni un roman de referinţă în literatura română postrevoluţionară. Volume publicate: Oedip, regele mamei lui Freud (poezie, 2002), Ruperea (teatru, 2002), TU (poezie, împreuna cu Mihai Vakulovski, 2002), Letopizdet. Cactuşi albi pentru iubita mea (roman, 2004), Ecstasy (poezie, 2005), Bong (roman, Ed.Polirom, 2007). La Editura Cartier este în curs de apariţie un nou roman marca Vakulovski.

Elena Vlădăreanu

Elena Vlădăreanu (născută în 1981) lucrează în presă, iar în prezent realizează emisiunea „Timpul Prezent”, la Radio România Cultural. În 2002, îi apare volumul Din confesiunile distinsei doamne m. În acelaşi an, apare la Editura Timpul, volumul Pagini, considerat debutul oficial, reeditat în 2003 la Editura Vinea. Tot in 2003 publică volumul Fisuri la Editura Pontica. În 2005 îi apare al treilea volum de versuri, Europa. Zece cîntece funerare. O selecţie din textele ei a aparut în volumul No More Poetry. New Romanian Poetry (Heaventree Press, 2007). În 2009, publică la Editura Cartea Românească volumul de versuri: Spaţiu privat. Cu 33 de ilustratii de Dan Perjovschi.

 Varujan Vosganian

Varujan Vosganian (născut în1958) este un cunoscut scriitor, om politic şi economist. Este doctor în economie. În perioada 2006-2007 a fost Ministru al Economiei şi Comertului, iar în 2007-2008 a fost ministru al Economiei şi Finanţelor. Dintre lucrările publicate, menţionăm: Contradicţii ale tranziţiei la economia de piaţă (Ed. Expert, 1994), Statuia Comandorului (proză, Ed. Ararat, 1994, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Samanul Albastru (poezii, Ed. Ararat, 1994), Ochiul alb al reginei (poezii, Ed. Cartea Româneasca, 2001), Iisus cu o mie de braţe (poezii, Ed. Dacia, 2004). În 2009 publică la Editura Polirom romanul Cartea şoaptelor care va lua Premiul pentru proză al revistei Observator Cultural şi va fi declarată “Cartea anului”.

Berlin, Torino, Chisinau, Moscova… stop

Dupa Berlin vine Torino. Dupa Torino vine Chisinau.  Dupa Chisinau vine Moscova (zic mai tirziu depsre asta).  Stop.. vine norul… fumul? care? schimbam avionul, luam  masina.. spre est mergem cu altceva…

Ceva de genul asta / Splin – Fara frine (nou)… ideea e simpla: masina e autentica, frine nu are, fumul de jos poate fi mult mai periculos decit ala din vazduh, de aceea plutesti… intelegeti… sa ascultam… si de miine la treaba…

Come and See / NOT FOR KIDS!

Despre razboi ca e 8-9 mai. Cind am vazut acest film mi-am schimbat radical ideile despre ce inseamna un razboi. Este poate cel mai important film despre razboi, despre semnificatia unui astfel de eveniment. Are la baza afirmatia din Apocalipsa lui Ioan capitolul 6: Vino si vezi! / Când a rupt Mielul a doua pecete, am auzit pe a doua făptură vie zicând: “Vino şi vezi.”

Regia: Klimov Elem / Scenariu: Adamovich Ales, Klimov Elem / Imagine: Rodionov Alexey / Muzica: Yanchenko Oleg / Distributia: Kravchenko Alexey, Mironova Olga, Lautsyavitchus Lyubomiras, Bagdonas Vladas, Lumiste Yurs, Lorents Victor, Rabetsky Kazimir, Tilicheev Evgheniy, Berda Alexander. Filmul a fost lansat in 1985… aproape incredibil. (prima parte, dupa care puteti vedea mai departe pe youtube…)

Gulaş cu eretici

Un text de Teodor Ajder, Ziarul de garda, Nr. 275 (6 mai 2010)

«Ultimii eretici ai Imperiului» este a doua carte a lui Vasile Ernu, pe care, ca şi pe prima, „Născut în URSS”, nu vroiam să o citesc, închipuindu-mi că ce scrie el acolo sunt cam aceleaşi lucruri care mă frământă şi pe mine – amintiri din copilărie, din apusul Imperiului sovietic, meditaţii, rescrieri, recompuneri de gânduri despre cultură, artă, soartă.
Văzând, însă, coperta cărţii — o fotografie cu o statuie din bronz, compusă din trei figuri: Lenin, Mickey Mouse şi Isus, intitulată: Erou, Lider, Dumnezeu, o operă recentă a sculptorului rus Aleksandr Kosolapov, pe care o vedeam pentru prima dată, m-am răzgândit, am făcut rost de ea şi m-am pus pe citit. Imaginea de pe copertă e motivată de un vis în care protagonistul se vede la şcoală, avându-i în stânga şi în dreapta sa pe Isus şi pe Lenin, de parcă ar fi mers de mâini cu părinţii. Dar Lenin şi Isus îi sunt amici, iar cu aşa amici şterge nasul oricui! Autorul, văzând sculptura lui Kosolapov, l-a rugat să-i permită să folosească imaginea acestei lucrări. Printre altele, Mickey devine un personaj tot mai popular în artele vizuale. De obicei, e folosit ironic, dar în contexte diferite: ideologic — acelaşi Kosolapov are o serie de lucrări în care renumite compoziţii sculpturale în stil socialist-realist au fost pricopsite cu capete mari de Mickey; bustul lui Mao cu urechi de şoarece — autor Frank Kozik; religios — pseudoobiectele de cult ale lui Nadine Ospina, transcendental şi abstract (Joyce Pensato) sau angajat politic (mă refer la un desen de Enrique Chagoya, unde doi miniştri din SUA costumaţi în Mickimausuri scriu cu vopsea sângerie 2 slogane: «ruşii şi cubanezii afară din America Centrală» şi «apropo, nu permiteţi amestecul artei în politică» — din căldăruşa cu vopsea se iţeşte un picior desculţ) şi anticorporatist (în serialul South park — Mickey apare drept un afacerist hapsân, care suge bani din tineret fluturându-i sub nas stimuli erogeni.).

M-a provocat, desigur, şi scandalul iscat la Chişinău de lansarea acestei cărţi. La lansare a fost invitat deputatul comunist Mark Tkaciuk. Această invitaţie, deşi neonorată, a stârnit un veritabil scandal în rândurile literaţilor moldoveni. Ernu zicea că a fost o probă de a-l demistifica pe Tkaciuk, de a-l desacraliza. Ernu a vrut să-l prezinte drept un om simplu — un cititor de rând. În orice caz, a fost o mişcare reuşită, căci, datorită super-puperismului lui Tkaciuk, Ernu a colectat dividende grase, cititorii îmbulzindu-se la lansarea cărţii. E curios că, odată cu lansarea «Ereticilor…», în presă s-a zvonit despre o «mafie a cărnii», în care cică ar fi implicaţi oficiali comunişti cu rang înalt, inclusiv Tkaciuk. Am tot încercat să dau de urmele acestui zvon sau de evoluţia poveştii, dar fără izbândă, mafia cărnii e invizibilă. Nu m-am putut, totuşi, abţine din a mi-l imagina pe Tkaciuk într-o pestelcă mare, însângerată, lovind puternic cu o toporişcă într-o ureche de godac…

Dar să revin la cartea lui Ernu. Probabil practicarea cititului (şi a scrisului) ar fi criteriul minim al categoriei «elită», adică al grupului cel mai periculos dintr-o societate. Să fie eliminat! — dau ordin războinicii, căci, se pare, astfel societatea respectivă e mai lesne de cucerit, distrus şi uitat. O greşeală, eliticidul nu distruge nici poporul, nici memoria. Curzio Malaparte, în Kaputt, povesteşte cum fasciştii execută toţi bărbaţii unui sătuc, ucrainean, care ştiu să citească, evaluându-le întâi această capacitate. Necititorii rămân neîmpuşcaţi. Noi, cei născuţi în socialism, ne-am dezobişnuit să (ne) citim cu glas tare, neoficial, ca să nu deranjăm sau să nu fim deranjaţi, înjuraţi, arestaţi, torturaţi, deportaţi, împuşcaţi… Dar vroiam atât de mult să citesc această carte!

Nu sunt de acord, însă, cu Gherman Sadulaev (autorul gălăgiosului volum «Sunt cecen!»), care zice, pe versoul cărţii lui Ernu, că avem de a face cu un text, printre altele, «simplu», adică uşor de citit. Deşi cartea, compusă din epistolele a doi «intelectuali emancipaţi» — un scriitor rus A.I. şi un scriitor român, născut în URSS, poate fi savurată de oricine, personajele vorbesc uneori o limbă cunoscută doar lor, precum tind să devină codurile de comunicare folosite între prieteni. Dar fiindcă e un text adresat unui public, limba cărţii este făcută cât mai înţeleasă, puţin artificial, dobândind mai mult un iz de discurs filosofic şi culturologic decât asemănător cu vorba lui ghia Mişa, care vinde caşcaval (cică) olandez la Piaţa Centrală, sau a kiokii Maşa, care vinde la o altă tarabă, tot de pe acolo, costiţă de porc (provenită, cică, direct de sub toporişca lui Tkaciuk). Aşa că textul lui Ernu ar putea să nu fie chiar o carte pentru «popor». E mai curând orientată spre un cititor rafinat, nu de alde mine. Dar pluteam şi eu prin marea de cuvinte cu sentimentul că înţeleg multe şi, având proaspăt în minte fragmentul din Malaparte pomenit mai sus, cu împuşcatul cititorilor, m-am gândit ce aş fi făcut eu, dacă m-aş fi trezit într-o situaţie ca ucrainenii aceia luaţi cu fofârlica de către nazişti, care le-au promis că le dau de lucru dacă ştiu să citească. M-aş fi dat de gol? Aş fi tăcut sau aş fi declamat cu glas tare textul lui Ernu? Ştiu că un bunic de-al meu nu s-a dat de gol, arzându-şi cărţile în limba română, supravieţuind (inclusiv prin acest fapt) elitocidului (de data asta iniţiat nu de Hitler şi pezevenchii lui nazişti, ci de tătuca Stalin şi de ucigaşii lui în serie). Bunicul meu s-a autoplasat într-o poziţie de impostură. Impostura constând în faptul că, deşi în viaţa privată (omul/intelectualul) avea (sau nu) o atitudine critică faţă de regim, în viaţa publică accepta tacit privilegiile oferite de regim, fără a încerca o atitudine critică faţă de acesta. Deşi nu e chiar de mirare că Ernu nu i-a luat în calcul pe aceşti oameni cu frică de Comunist, căci ei înşişi nu îndrăznesc să vorbească despre deciziile pe care trebuiau să le ia în acele scurte perioade de respiro între ororile interogatoriilor kgb-iste în odăi care chiar de la apariţia lor au început a duhni a abator (deci, cu mult mai devreme de 7 aprilie 2009) şi umblatul cu chematul în colholz, iar mai târziu cu memoria-coşmarul acelor interogatorii şi îndemnurilor socialist-prieteniste pronunţate. Ernu nu vorbeşte prea mult în cartea sa nici despre cei, cât de cât, eficienţi în opunerea faţă de sistem, grupări terorist-anticomuniste, uneori şi înarmate, din anii 50 (mai ales că interlocutorul său A.I. este un individ care a încercat să-l asasineze pe Stalin), nici despre «acţionismul» de la sfârşitul anilor 60, inclusiv în Basarabia (deschiderea dosarelor securităţii e un pas important spre a-i cunoaşte pe aceşti cutezători extraordinari, poate acesta va fi subiectul următoarei cărţi semnate de Ernu?), sau despre cazul unor intelectuali, gen Paul Goma (să nu uităm că Goma e singurul autor pe care comuniştii l-au vrut interzis în Moldova post-sovietică!), care au fost şi au rămas «în opoziţie». Nici revoluţionarii din 89 nu sunt prea luaţi în seamă.

Vasile Ernu discută pe larg criza actuală provocată de ineficienţa intelectualilor, scriitori, artişti reprofilaţi, deveniţi noii manageri, deputaţi şi anticomunişti înrăiţi, foşti colaboratori, rămaşi colaboratori ai orânduirii schimbate la faţă, după aşa-zisa «cădere a comunismului» — mafia culturii — o temă tabu atât în România, cât şi în Basarabia, oricare i-ar fi dezlegarea.

Homo homini lupus, zice Ernu într-un alt capitol, cel mai interesant, în opinia mea, în care «eroul îl citeşte pe Varlam Şalamov, cel mai bun cunoscător al Gulagului şi al lumii interlope comuniste şi în care descoperă că etica Gulagului nu e ultimul rău, că mai este etica «blatnoi» şi că omul este pentru om nu doar lup, ci şi leu, vulpe, hienă, şi că lipsa politicului şi «rezistenţa prin cultură» produc stalinism şi ceauşism… Şalamov afirmă că Omul trăieşte prin forţa aceloraşi cauze pentru care trăiesc şi copacul, şi piatra, şi câinele… În acest sens, înţeleg că Şalamov se aseamănă cu textele lui Emmanuel Levinas, acesta trecând prin oroarea lagărului de concentrare nazist, a devenit susţinătorul unei etici universale, în care omul nu mai este buricul Pământului. Sunt voci care afirmă că fermele de păsări şi animale de azi se deosebesc prea puţin de Gulag sau Auschwitz (desigur, aceste două modalităţi de exterminare în masă nu sunt similare în multe privinţe). Mă tot aşteptam ca şi Ernu să aducă în discuţie post-umanismul, să critice antropocentrismul şi, într-adevăr, pomeneşte despre o discuţie pe care a avut-o cu nişte liceeni despre armele utilizate de oameni şi animale, dar transcrierea acesteia a fost omisă.

În schimb, ne oferă traducerea renumitei povestirii «Aricică în ceaţă», care a stat la baza scenariului desenului animat cu acelaşi nume, foarte cunoscut în teritoriul URSS, dar necunoscut în România. De fapt, în carte apar mai multe traduceri din limba rusă ale unor texte populare din spaţiul URSS, puţin cunoscute în România. Înţeleg că uneori prietenii obişnuiesc să-şi trimită versuri, fragmente de roman, mi s-a întâmplat şi mie, dar să trimit o povestire din Cehov? Sau pe «Aricică în ceaţă»? Integral? Unui erudit care, indubitabil, le ştie aporoape pe de rost? Improbabil. E clar că aceste traduceri au fost ataşate de dragul cititorului român.

Ernu şi Tkaciuk sunt traficanţi de carne şi de eretici! Drept că despre Tkaciuk poate fi doar un zvon, iar Ernu se specializează pe bucăţele mai exotice: animalul lui Şalamov, minciunile lui Okudjava, noii lui Zamiatin, aricii lui Serghei Kozlov (aricii sunt comestibili! — şi încă cum, afirmă tranşant scriitorul elveţian Adolf Muschg în «Motivul lui Albisser»).

Întâmplător, Vasile Ernu vorbeşte şi despre un proiect pentru un monument al Libertăţii. Desigur, când îşi scria romanul încă nu discuta nimeni despre un monument al Libertăţii, instalat în faţa Parlamentului. Autorul abordează un context foarte diferit de evenimentele din 7 Aprilie 2009. Se examinează câteva dintre efectele pe care le-a avut Libertatea. Unu: esticii ajunşi în vest se simpt constipaţi, zice Ernu, doi — occidentalii au observat că, ori de câte ori în veceul public intrau oaspeţii estici, pe colacul acestuia rămâneau urme de tălpi. Poziţia de vultur… capătă o postură monumentală, căci omul e ridicat pe soclu… Această poziţie a cetăţeanului postsovietic pe soclul toaletei occidentale este adevărata caricatură sovietică a statuii Libertăţii. Şi aceasta nu este singura bucată ilară din text!

În final, despre eretici. Doar dacă e vorba despre sfârşitul lumii putem descrie ereticii drept ultimii, căci eretici vor exista continuu, atâta timp cât există specia umană.
Cele de mai sus nu sunt o recenzie, ci mai curând nişte gânduri venite de la lectura «Ultimilor eretici ai Imperiului», un text complex, inclusiv în sens de «bogat».

Bine ati venit!

Pe www.ernu.ro, Vasile Ernu va prezinta cartile sale. Puteti vizita blogul si citi recenziile operelor sale in presa.

Posturi si articole

• „INTRARE LIBERĂ”: DESPRE LITERATURĂ ȘI RĂZBOI, ÎN CONTEXTUL FESTIVALULUI DE LITERATURĂ DE LA ODESA | VIDEO
• VASILE ERNU: „NOI NE TEMEM ENORM DE SĂRĂCIE”
• Prietenii între ei – DE IULIAN BOCAI
• 2023 – repere în non-ficțiunea românească – Victor Cobuz | Observator cultural
• INTRARE LIBERĂ | PLEDOARIE PENTRU LITERATURĂ – VASILE ERNU ŞI BOGDAN-ALEXANDRU STĂNESCU #tvrcultural
• Lansare – Centrul nu se mai susține
• Bursieri Taifas
• Centrul nu se mai susține. Ceea ce ne desparte
• Cum să fugi de Untold şi Gheboasa? Doar Darabani ne mai poate salva…
• ”Profesorul tău e mult mai interesant decât cel din La Casa de Papel.”

Cautare