Vasile Ernu: Dați-mi trei luni și vă distrug orice mit
blogu` lu` Spataru / 17 noiembrie 2009
(mă simt acum ca eroul lui Camus din ”Ciuma”, care tot încearcă să înceapă un roman și caută prima propoziție pentru a da valoare textului).
Mai în scurt, am fost la lansarea cărții lui Vasile Ernu ”Ultimii eretici ai Imperiului”. Nu știam despre ce e cartea (în afară de faptul că e probabil iarăși despre URSS, ca și primul lui volum), dar am fost intrigat (ca și 70% din sală , urma să aflu mai târziu) de anunțata prezență (de la cel mai înalt nivel) a lui Mark Tkaciuk. Apariție care nu s-a mai materializat.
Dar mai întâi să vă povestesc o mică istorie. Pe drum către Librăria din Centru am avut o experiență (băgați voi epitetul după ce citiți).Ieșeam din taxi. I-am înmânat șoferului o bancnotă. Era întuneric, dar eram sigur că-i dau 50 de lei. Șoferul mi-a numărat rest 70 de lei, eu i-am luat nesigur. Am coborât din mașină și am întrebat-o pe Vera, care ieșise înaintea mea, ce bancnotă îi dădusem de fapt. Mi-a zis că era totuși una de 50. Am ajuns mașina din urmă, că era blocată într-un ambuteiaj, am bătut la fereastră și șoferul mi-a deschis speriat.
– Mi-ați dat rest ca dintr-o sută, iar eu nu v-am dat decât cinzeci. Luați vă rog banii înapoi.
Și aici a urmat un răspuns de o sută de bile… Șoferul s-a uitat pierdut la mine și a spus răspicat:
– Îmi cer scuze!
Anume așa, ”scuze”, nu ”mulțumesc”. Iată ăsta da șofer, iată asta da înțelegere a situației.
Apoi am fost la lansare. Multă lume, multă tare. Mai mult chiar decât la Erudit Cafe. N-am cu ce compara, că nu prea am mai fost pe la evenimente echivalente, dar am înțeles de la alții că trucul cu Mark Tkaciuk a ridicat numărul celor prezenți la pătrat.
Da, anunțata prezență a lui Tkaciuk a fost un truc. Ernu a și explicat că acest Mark Tkaciuk nu este decât un mit, iar lipsa lui înseamnă distrugerea acestui mit. Astfel Vasile Ernu a distrus un mit. El a spus că Mark Tkaciuk ”nu există”, dar nu a mers mai departe, ca Pelevin în ”Generation P”, să demonstreze cine și cum l-a creat. S-a limitat doar la a ne comunica că Tkaciuk este rodul propriilor noastre acțiuni (la un moment dat a și făcut o paralelă voalată cu Stalin, la care cică contemporanii au pus mâna, în sensul că au contribuit).
Distrugerea lui Tkaciuk a fost doar un exemplu. Bravada lui Vasile a continuat, el provocând publicul la a-i da un mit pe care să-l distrugă în trei luni. Nimeni nu s-a oferit. Doar după lansare am auzit două doamne discutând că ar fi bine să-i propună scriitorului să distrugă ”mitul Ernu”. Iată ăsta da sofism.
Apropo de sofisme. Unicul din sală care, în afară de Ernu, citise cartea ”Ultimii eretici ai Imperiului” înainte de lansare a fost Vladimir Beșleaga. Da, da, anume Vladimir Beșleaga – Zbor Frânt (spre rușinea mea, nu știu nici până astăzi despre ce-i acest ”Zbor Frânt”, dar în capul meu s-a așezat bine această combinație de cuvinte, la fel ca ”Nepal – Katmandu” sau ”ADN – Acid Dezoxiribonucleic”, despre care am la fel de multă închipuire ca și despre Beșleaga și opera lui). Și anume pe Vladimir Beșleaga mi-a fost cel mai interesant să-l ascult. Bătrânelul are încă coaie. Anume el a deschis ochii (motănașilor) publicului asupra subiectului central al cărții, un fel de scanare a clash-ului civilizațiilor (sau al etapelor de evoluție, involuție, stagnare etc.) manifestată printr-o comparație între comunism și capitalism din care nu înțelegi altceva că ele totuna îs una și aceeași. Iată și unul dintre sofismele de care, din câte am înțeles de la Beșleaga, abundă cartea. Criticul a numit aceste sofisme ”periculoase”, iar pe (Ernu) eroul cărții – ”țâcnit”. La sfârșit, Beșleaga nu s-a rușinat să-l mustreze pe autor de nerespectarea unor ”moldovenisme” (așa le-a numit), în speță a faptului că masculul albinii se numește ”trântor”, nu ”bondar”.
Momentul culminant al serii a fost atunci când Beșleaga, comentând coperta cărții, a spus că Lenin și Isus Cristos îl duc la școală pe… Ceburașka. Mai aveți nevoie de comentarii?
După monologul lui Beșleaga, Vasile Ernu a primit cartea pe care a citit-o și a umplut-o cu sublinieri sârguincioase vestitul scriitor. Preluând microfonul, Ernu a evocat scopul pe care și l-a pus întru scrierea acestei căți – de a ne lămuri din ce lume am ieșit și în ce lume am intrat. Îndrăzneț. Apoi a explicat de ce a scris-o în stil epistolar, (aproape) ca Apostolul Pavel. Explicația a fost convingătoare.
Ernu a promis că nu se oprește aici. Din câte am înțeles de la el, pentru că îi este greu să scrie literatură despre prezent (”încă nu s-a sedimentat”), următoarea lui carte va fi o antiutopie. Și este probabil să scrie ceva și despre Republica Moldova, temă care îl pasionează în ultimul timp.
Firește, am cumpărat cartea. Cel mai mult m-a motivat remarca lui Beșleaga, care a spus că ”Ultimii eretici ai Imperiului” se citește greu, face foarte multe referințe la scriitori ruși și în general este o carte erudită. Am auzit și multe cuvinte magice: Marx, Hegel, Heidegger, Lenin, Soljenițân (pe care cică țâcnitul erou al lui Ernu l-a numit ”grafoman”)…
Poate voi găsi mai mult în ”Ultimii eretici ai Imperiului” decât în fragmentele pe care le-am citit din ”Născut în URSS”, prima carte a lui Vasile Ernu, care a avut priză în România, dar nu prea a prins la noi, pentru că, știți și voi, noi știm mai bine.
PS. Doar revenit acasă mi-am amintit că acum doi ani în urmă Vasile Ernu, pe care mi-l recomandase și pe care îl contactasem prin intermediul lui Vlad Bolocan, ar fi trebuit să facă parte din selecționata României la ”Что? Где? Когда?” pentru Cupa Națiunilor de la Baku, Azerbaijan. Eu am fost căpitanul acelei echipe, în care jucase Mihail Vakulovski, un bun prieten al lui Ernu și un alt reprezentant al generației ”post-sovietice” din lumea literară românească. Până la urmă Ernu nu a mai mers cu noi, pentru că nu deținea pașaport moldovenesc și nu putea zbura de la Kiev.
Vasile Ernu: “Oamenii trebuie să gândească”
Noul volum semnat de scriitorul Vasile Ernu, „Ultimii eretici ai Imperiului”, a fost lansat şi la editura „Cartier” din Chişinău, după un turneu care a început şi va sfârşi în mai multe oraşe din România, via Chişinău, transmite Info-Prim Neo.
Lansarea a avut loc la Libăria din Centru a editurii „Cartier” în seara zilei de marţi, 17 noiembrie. Sala librăriei a devenit neîncăpătoare, deoarece a fost prezentă multă lume – cei ce îl cunosc pe autor, dar şi care doar au auzit despre el.
Cartea „Ultimii eretici ai Imperiului” este scrisă într-un gen epistolar. În paginile acesteia două personaje, A.I. de la Bucureşti şi Vasiliy Andreevici de la Moscova, din lumi diferite, îşi împărtăşesc diverse idei, secrete de decodare a unor limbaje etc. – toate specifice spaţiului şi timpului în care se află.
Scriitorul Vladimir Beşleagă a menţionat că prezenta carte este o continuare a primei lucrări a lui Vasile Ernu, „Născut în URSS”. „Această carte este asemănătoare unui tub de caleidoscop: un capăt este la Bucureşti, unde se află A.I., iar altul este la Moscova, unde este Vasiliy Andreevici. Personajele lui Ernu vorbesc despre nişte idei absolut ţicnite”, a remarcat Vladimir Beşleagă.
Beşleagă a mai remarcat că această carte are o valoare cognitivă mare şi expune idei care provoacă cititorul. După incursiunea sa, Vladimir Beşleagă i-a dăruit lui Vasile Ernu cartea „Ultimii eretici ai Imperiului”, paginile căreia erau pline cu însemnările sale, făcute cu pixul, în cele 12 ore, timp în care a lecturat cartea.
Oleg Panfil, unul din personajele reale ale cărţii lui Vasile Ernu, a spus că în paginile volumului persistă un adevărat analistim. „Autorul oferă în această carte un instrument perfect igienic, care poate fi comparat cu o periuţă de dinţi, ce trebuie folosită la îngrijirea mentalităţii noastre, pentru că se găsesc dentişti care ne spun „Bonjour, maman”, „Proletarii din toate ţările, uniţi-vă!” sau „Mama noastră este anarhia”, a fost de părere Panfil.
Protagonistul serii, Vasile Ernu, le-a mărturisit celor prezenţi la lansare că temele abordate în carte nu sunt noi. „Problema simplă de la care pornesc este necesitatea de a pune în discuţie subiecte care nu ne plac, de a vorbi despre nişte adevăruri. Trebuie să înţelegem din ce lume am ieşit şi realitatea în care am intrat. Iată că eroii mei sunt puşi în situaţia să gândească situaţia în răspăr”, a menţionat autorul.
„Ideea ce mă interesează este că oamenii trebuie să gândească. Cartea mea nu este una de reţete: cum să procedăm într-o situaţie sau alta. Datoria noastră şi scopul meu este să atenţionăm oamenii despre mecanismele existente şi posibilele riscuri”, a conchis Vasile Ernu.
La finele întâlnirii cu cititorii, Vasile Ernu a promis că va lansa în curând o carte despre R. Moldova, una deosebită „care va deranja multă lume”.
Turneu lansare
Vasile Ernu / Ultimii eretici ai Imperiului
Iaşi
- Joi, 12 Noiembrie, ora 19.00
- Librăria Avant-Garde
- str. Lăpuşneanu nr. 16
- Invitaţi: Liviu Antonesei, Dănuţ Mănăstrireanu, Dan Petrescu
Chişinău
- Marţi, 17 Noiembrie, ora 18.00
- Librăria din Centru
- str. Ştefan cel Mare nr.126
- Invitaţi: Vladimir Beşleagă, Oleg Panfil, Oleg Serebrian, Mark Tkaciuk
Timişoara
- Joi, 19 Noiembrie, ora 18.00
- Cartea de nisip
- str. 9 Mai, nr. 3
- Invitaţi: Radu Pavel Gheo, Dan Ungureanu, Daniel Vighi
Cluj
- Vineri, 20 Noiembrie, ora 18.00
- Cafenea Insomnia
- Str. Universităţii nr. 2
- Invitaţi: Aurel Codoban, Alex Goldiş, Mihnea Măruţă
Există viaţă şi în capitalism, dar mai departe de centru
interviu de Ana-Maria Onisei pentru Mediafax / octombrie
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Scriitorul Vasile Ernu, care şi-a lansat săptămâna trecută cel mai recent volum, intitulat “Ultimii eretici ai Imperiului”, a povestit pentru MEDIAFAX cum a ajuns să scrie relaxat despre comunism şi cum şi-a promovat într-un mod inedit propria carte, pe platforma de microbloging Twitter.
Scriitorul Vasile Ernu şi-a lansat săptămâna trecută cel mai recent volum. “Ultimii eretici ai Imperiului”, apărui la editura Polirom, spune povestea unui bătrân terorist care a încercat să-l asasineze pe Stalin, disident ce a scandalizat mai multe regimuri politice, şi a un tânăr scriitor specialist în tehnici de fraudare a bancilor. Deşi eroi din generaţii diferite, ei îşi împărtăşesc idei, tehnici de luptă şi de subzistenţă, dar şi forme de rezistenţă şi virusare a unor mecanisme de control şi represiune.
Pentru MEDIAFAX, Ernu povesteşte despre cum a ajuns să scrie relaxat despre comunism şi recomandă într-un mod inedit propria carte. Ernu a mai publicat volumul “Născut în URSS”.
Reporter: Te-ai născut în 1971, în URSS. Aş vrea să alegem o zi din viaţa ta înainte de ’89 şi una din 2009 şi să le punem faţă în faţă. Putem face o paralelă? Ce s-a schimbat? Diferă provocările cu care te confruntai atunci de cele de acum?
Vasile Ernu: Cine crede că viaţa este diferită datorită regimului politic se înşeală amarnic. Viaţa este diferită mai întâi datorită vârstei. Regimurile politice sunt chestiuni colaterale. De exemplu: am 14 ani. Tatăl meu se întoarce din Uzbechistan, undeva departe, la hotar cu Afganistan. A fost să-l viziteze pe fratele meu care era în armata sovietică în Afganistan să “elibereze ţara prietenă”, cam aşa cum fac azi americanii. Şi mi-a adus un produs care numai în cele mai frumoase vise se putea întâmpla: o pereche de blugi. Eram la vârsta la care înţelegeam că unele fete mă plac, altele nu (mai ales alea pe care le plăceam eu – asta e paradoxul şi frumuseţea vieţii). Am apărut la şcoală, eram primul copil din acea şcoală care avea o pereche de blugi. Am devenit erou, toţi mă invidiau şi fetele se uitau după mine. Eram un erou foarte timid, însă am fost erou. Fie şi pentru o oră. Aşa ceva nu se uită, aşa ceva nu se poate repeta.
Azi mă tem să intru în magazinele cu blugi pentru “a nu strivi corola de minuni a lumii”. Îmi cumpăr foarte rar blugi pentru a nu pângări acel vis al copilăriei. Cum zice un erou de-al meu: Jos mâinile murdare de pe visul copilăriei mele!
Rep.: Scrii despre subiecte grave pe un ton relaxat, punctezi lucrurile importante cu uşurinţa povestitorului, o calitate rară şi o marcă pe care deja ai impus-o. De unde vine această “relaxare”?
V.E.: E foarte riscant să fii relaxat şi să ai umor fiindcă poţi cădea foarte uşor în kitsch. Cred că asta vine din istoria mea biografică şi bibliografică. Maeştrii mei sunt oameni ai ironiei şi umorului, iar umorul meu este destul de odessit, deci un amestec de valaho-ruso-evreiesc, un soi de klezmer. Ce mi-ar fi plăcut să cânt! Şi nu am renunţat la ideea de a scoate un CD în următorii ani. Apropo, am cântat în unul din filmele lui Igor Cobileanschi. În ăla cu becul: când se stinge lumina. Amicul Thomas Ciulei monta filmul şi avea nevoie de unul să cânte la final. Nu avea pe nimeni şi şi-a amintit că am cântat cu ceva lăutari la un chef aşa că m-a pus pe mine să când cu lăutarii de la Clejani. Mare realizare… Deci am debutat şi în muzică, e adevărat că destul de incognito.
Apoi, eu sunt un tip sincer şi franc şi nu mă tem decât de apa adâncă (la propriu). De aici vine şi relaxarea. Mă rog, asta cred eu, poate în realitate nu e nimic adevărat. Cine ştie.
Rep.: Pentru “Ultimii eretici ai Imperiului” ai ales să spui povestea a doi eroi din lumi diferite – bătrânul terorist care a încercat să-l asasineze pe Stalin şi un tânăr scriitor specialist în fraudarea băncilor. Ce îi uneşte pe cei doi? Care e spaţiul lor comun?
V.E.: Cei doi eroi au câteva date de biografie comună. Însă nu acesta este elementul forte. Nici măcar limba. Ceea ce-i uneşte şi-i ţine împreună este un anumit mod de a gândi. Sunt doi oameni curajoşi, nu se tem de idei, nu se tem să pună întrebări radicale. Sunt oameni foarte incomozi, chestionează situaţiile în răspăr, neobişnuit. Sunt oameni pe care după ce-i cunoşti rămâi fericit şi îţi dai seama că te-au ajutat să înţelegi ceva esenţial. Înţelegi că viaţa îi este dată omului o singura dată pentru a nu muri prost.
Rep.: Care e amintirea cea mai dragă pe care o ai din timpul lucrului la “Ultimii eretici ai imperiului”?
V.E.: Zilele pe care le-am petrecut la Tescani scriind. Am avut o bursă. În octombrie, în una din dimineţi m-am trezit cu ninsoare. O atmosfera tare idilică: copacii cu frunze galben-roşcate şi peste ele se aşeza un strat de zăpadă albă şi moale… O senzaţie foarte stranie, dar plăcută. Atunci mi-am zis să fiu mai bun cu eroii şi cititorii mei: există viaţă şi în capitalism, dar mai departe de centru.
Rep.: Ai acceptat propunerea lui Andrei Ciubotaru, unul dintre cei mai activi bloggeri, de a lansa un concurs cu cartea ta pe Twitter. La ce ţi-a folosit ca scriitor această decizie? Dar cărţii, cum i-a folosit?
V.E.: Mie îmi plac ideile noi. Din cunoştinţele mele, el e primul care foloseşte acest mijloc de promovare. Mi-a povestit acum şase luni ce vrea să facă şi i-am promis că atunci când apare cartea o să i-o dau pentru concurs. Ţin ca această carte să ajungă la un public cât mai mare şi la o anumită, hai să-i zicem, “clasă de mijloc”. Mă interesează oamenii “conectaţi” fiindcă am teme care-i vizează direct. Sper să fi ajutat la ceva.
Rep.: Dacă ar fi să scrii “cartea viitorului”, din punct de vedere tehnic, fizic, cum ar arăta? Ce subiect ar avea? Unde şi cum ai alege să o publici şi în ce format?
V.E.: Scriu această carte. Viitorul e în urma noastră oricum n-am aborda subiectul. Aş publica tot pe hârtie: nu avem la momentul actual ceva mai performant decât hârtia. Ecranul e o soluţie însă nu bate hârtia, din păcate (sau din fericire). Viitorul înseamnă utopie. Cred cu convingere că trebuie să producem utopii, să reînvăţăm să visăm, să nu ne fie teamă să visăm. Dacă renunţăm la vise se pierde de fapt cel mai important lucru. Se pierde actualitatea. Acesta este noul meu proiect. Vreau să rup limitele viselor. O să vedem ce o să iasă.
Rep.: La lansarea volumului îl rugai pe Florin Dumitrescu să se gândească la un slogan. Cum ai recomanda tu cartea?
V.E.: Vorbeam cu mai mulţi oameni din domeniu publicitar. Şi cu Florin Dumitrescu, dar şi cu Şerban Alexandescu. Florin a citit cartea târziu, când ea era gata.
Nu folosesc reţete în promovare. În carte critic destul de dur reţetele de PR, strategiile de marketing şi publicitate. Dar: să fiu înţeles clar, în ciuda faptului că eu condamn aceşti politruci de tip nou nu sunt împotriva existenţei lor. Orice societate are nevoie de ei. Problema mea mare este următoarea: au depăşit domeniul lor de activitate şi încearcă să devină model social. Asta mă deranjează. În rest, cu sloganul e o glumă. Pot face câte un slogan pe oră, nu asta e miza. Imperiul contratacă… ereticii veghează.. Ernu dezgroapă securea războiului şi fumează pipa păcii…. Ce vremuri, ce ierburi… Glumesc, dar cartea chiar e bună, am citit-o, garantez pe mine. Ernu nu mă poate minţi.
Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Primul său volum, “Născut în URSS” (editura Polirom, 2007) a fost nominalizat la Premiul de debut al revistei Cuvântul, Premiul pentru Roman şi Memorialistica al revistei Observator Cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul. A fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent, “Născut în URSS” este în curs de apariţie la editurile Akal din Spania, Hacca din Italia, KX – Critique&Humanism din Bulgaria şi L’Harmattan din Ungaria.
Ruskiy desant
Un interviu cu cei 3 crai de la rasarit invitati la festival: Prilepin, Ivanov, Kotomin (si hop si eu cu traducerea pe ici pe colea)… facut de Rogozanu…
cartea de la meţereu
Aseara, de la ora 7, Vasile Ernu, de care v-am mai vorbit si cind a lansat “Nascut in URSS”, si-a lansat cartea cu nr. 2, “Ultimii eretici ai imperiului”.
Clubul e mititel si afumat, inghesuit intr-o parte a Muzeului, cam sub libraria Carturesti de la et. 1. Lume multa, foarte putini nehaliti care vin pentru mincarea si bautura gratis. Din fericire. Dar am vazut vreo doua ziariste, picate cam dupa 20 de minute de la inceperea discursurilor, care nu pricepeau nimic. Normal, pe scena era Artanu de la Timpuri noi care, in stilul lui caracteristic, insira vorbe aparent fara logica, cam in stilul Vanghelie, dar fara precipitarea si sloganistica astuia, stirnind voit risul audientei. Doamnele erau scirbite si se uitau prostite, din fundul salii, la spectacolul de pe mica scena. Asteptau probabil momentul de final, in are putea pune intrebarile pregatite autorului: cum ati scris cartea, a fost greu, de ce ati scris asa ceva, de unde va vin ideile si alte imbecilitati. Oricum in ziar aparea tot textul din comunicatul de presa al Polirom, cu cuvinte inchegate si care, din fericire, prezinta si un rezumat al cartii, macar asa, sa ai idee ce dracu a indrugat ala pe 200 de pagini. De-aia la noi Reader’s digest, cartea redigerata si servita pe pat de salata e foarte apreciata. Normal, daca ai rezumatul de o pagina jumate ce rost are sa citesti toata cartea, ca doar tot ce conteaza e subiectul si caracterizarea personajelor…
Dar am iesit de pe sine, zic ca sa revin.
Primul care a vorbit a fost Florin Dumitrescu. Am inteles ce voia sa spuna, dar n-am inteles ce-a spus. Probabil era emotionat. Am retinut, insa, indemnul “cumparati acest produs”.
A doua a fost Vava Stefanescu, o doamna foarte simpatica, fosta balerina inteleg, care a spus ceva foarte misto, anume ca ea, pina sa-l cunoasca pe Vasile, nu credea ca in URSS chiar traiesc oameni. Isi imagina cladirile alea mari si gri, isi imagina un Stalin, un Lenin, un Gorbaciov, Dostoievski sau Mendeleev, dar pe omul de rind, traitor acolo, deloc. Si a trebuit sa vina Ernu mai intii in cafenele, apoi cu cartea “Nascuti in URSS”, pentru ca poporul sovietic sa se populeze si cu oameni, nu doar cu slogane. Trebuie sa recunosc ca pentru mine exista taranul lui Dostoievski, dar a trebuit sa vina Vasile ca sa inteleg ce dracu e ala un cvartal si de unde ni se tragea modelul de camine cu budele pe hol, ca si bucataria.
Apoi a vrbit Artanu, de care va ziceam, si care nu cred ca mai are nevoie de nici o caracterizare.
Ultimul a vorbit Sorin Antohi, singurul care citise cartea si avea si instrumentele de limbaj specifice scriitorilor. Probabil discursul sau a fost revelator pentru profesionistii scrisului, care dintr-o data pricepeau ce se spune. Antohi a spus ceea ce se spune de obicei la o lansare de carte. A fost corect si la obiect, recte anost.
Vorbitorii erau prietenii vechi ai lui Vasile. Ideea lui a fost ca la aceasta lansare sa vorbeasca doar oameni care nu scriu carti, nu fac recenzii si nu au limbajul acela specific discursurilor intelectuale. O seara cu prietenii la sosea si, intre al doilea si al treilea pahar de vin, vorbim despre ce a mai scris Vasile, ia uite ca i-a mai aparut o carte, tot despre sovietici, iar ne ridem, iar imi aduc aminte de Nosov…
Ideea a fost buna. Mie imi plac lansarile de carte si vernisajele tocmai fiindca acolo ma pot vedea cu prietenii. Trebuie sa recunosc ca ma intereseaza foarte putin ce spun recenzorii si criticii despre carte, atita vreme cit eu nu am citit-o. Nu citesc niciodata prefata inainte de textul propriu-zis.
N-am stat pina la sfirsit. Am cumparat cartea, am luat autograf de la autor, l-am pupat si felicitat si m-am dus acasa, ca stau departe. In acest week-ernd am sa citesc si cartea, despre care deocamdata nu am ce sa va zic.
Ce-am vrut sa zic cu postul asta? Pai, ca sa cititi acest produs si de asemenea produsul anterior si sa va aduceti aminte despre ce ati trait, aia care ati trait. Vasile merita toti fanii. Va atasez si o poza, in caz ca il vedeti pe strada
« go back